Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 432 din 07 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Livius Petru Bercea, Însemnări despre poezia lui Eugen Dorcescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Livius Petru Bercea 
  
Însemnări despre poezia lui Eugen Dorcescu 
  
Niciodată nu i-am numărat lui Eugen Dorcescu volumele, dar biblioteca mea îmi spune că numărul lor trece binişor de douăzeci. Fără a fi numărul un reper al calităţii, un fapt e consemnat cu certitudine de critica literară: acela că poetul, eseistul şi traducătorul Eugen Dorcescu a devenit un reper moral al breslei scriitoriceşti (nu numai timişene) prin verticalitatea şi tematica scrisului său, prin acuitatea cu care a surprins drama complexă a semenului şi (cu toate că, „exterior”, n-o arată) prin implicarea în dramele lumii concrete de fiecare zi. Toate aceste coordonate ale creaţiei au suferit o schimbare radicală în ultimele două decenii, dar semnele atitudinii sale erau vizibile şi ele asigură o fluenţă neîndoielnică operei. 
  
Critica românească a sesizat, aproape la unison, „cotitura” de atitudine, limbaj şi inspiraţie, în scrisul său de după 1990. Îmi iau libertatea să nuanţez puţin exprimarea, să cred în continuitatea de care aminteam, una cu alte „unelte”, să cred în ea mai mult decât într-o „răsucire” netă. E adevărat că te izbeşte tonul total nou; de la seninătatea (uneori impersonală) din primele plachete, de la înălţimea şi rigoarea abstracţiilor şi a conceptelor, la radiografiile socialului actual sau la comuniunea cu divinitatea, la o „împăcare” cu destinul hotărât de altcineva. Poate părea mult. E totuşi undeva o punte de legătură. În scrierile care-i marchează începuturile activităţii poetice (volume publicate înainte de 1989), sunt inserate, mai explicit sau mai încifrat, numeroase aluzii (sau, cel puţin, aşa le-am perceput eu) la încătuşarea generată de canoanele epocii (de pildă, simbolurile armurii nu ţin numai de apelul la cultură), la nevoia de racordare la social, la conturarea unei lumi proprii, în care-şi poate gestiona nestingherit opţiunile poetice. Nu mai departe decât versurile care urmează (transcriu întregul text), o încercare de smulgere din „noaptea incertă”: „O clipă am crezut / că e doar o fereastră / calmă, / croită în zid, / respirând spre câmpie. / O dimineaţă ca mai demult. / Şi eu, / jumătate în vis, jumătate-n lumină. / Dar nu era decât marea / şi iarăşi marea în zori, /vitroasă, albă sub zare, / vibrând. / Şi iată-mă înalt / Din nou lângă umbra rămuroasă a stâncii, / jumătate-n lumină / jumătate-n noaptea aceea incertă” (vol. Arhitectura visului, p. 46). Poetul pentru care „genunea fierbe jos şi te aşteaptă” (idem, p. 13), care simte „ceaţa, ce ne mână-ncet din spate” (vol. Culegătorul de alge, p. 28), poetul care afirmă: „Tu, gând al meu, putea-vei să presimţi / Aleasa clipă-n care albii zimţi / Te vor străbate-ntocmai ca o bură” (vol. Desen în galben, p. 7) şi care-şi „construia” în „vis” o cetate, numai a sa, în care putea să se mişte maiestuos, grav, liber, poetul acesta, aşadar, „iese”, după schimbarea din 1989, cu volume, nu scrise în grabă, ci gândite, cel puţin (poate nu aşternute pe hârtie) în anii dinainte. Niciodată n-am avut curiozitatea să aflu ceva despre literatura „de sertar” a lui Eugen Dorcescu, dar o bănuiesc.  
  
De aici au rezultat plachetele care au urmat, în ritm susţinut şi constant, după 1990, focalizate, în special, pe percepţia laturii mistice (în sens înalt) a existenţei noastre şi pe evidenţierea aspectelor groteşti şi dezumanizante ale socialului cotidian. Eugen Dorcescu devine, direct, făţiş, un poet implicat în realităţile fundamentale ale fiinţei, în relaţiile sale de zi cu zi: raportul cu divinitatea şi cu aproapele, cu colectivitatea. 
  
Un poet nou, dar numai într-o anumită măsură, căci unele dintre orientări (mai ales cea „socială”) fuseseră, cum am spus, prefigurate de volumele de până acum. 
  
Ia naştere, în cărţile de după 1990, o stare nouă, definită, cred, cel mai bine de formulele „Omul de cenuşă” şi „Abbadon” (ambele, la un oarecare interval, titluri de volume reprezentative). Prin „omul de cenuşă” poetul „defineşte” ipostaza insului vizavi de divinitate. Aneantizarea, reducerea omului la starea de „pulbere”, dar şi combustia intensă sunt caracteristice pentru efemeritatea terestră, dar, în egală măsură, pentru reintegrarea în marele cosmos. Obsesia „omului de cenuşă” ar trebui să pună capăt ambiţiilor exagerate, „ştiut fiind că vila noastră e / o urnă doar ne-nchipuit de mică”, la fel cum trecerea noastră telurică are ca final „Adâncul. Nimicirea. Abaddon” 
  
Ar fi exagerat să-i atribuim poetului un pesimism care nu-i este propriu. Să-l vedem ca pe un negativist total, care ar pune la îndoială sau ar abandona valorile civilizaţiei. Poetul se raportează frecvent la alte componente ale existenţei noastre, care i-ar putea da sens şi ar scoate-o din inflaţia de nepăsare a contemporaneităţii. Aici se aşază simboluri ca: muntele, râul, marea, soarele, cetatea (cu toate elementele ei). Poetul deplânge „pângărirea” lor, intervenţia brutală a omului, care nu bănuieşte că între starea lui „de cenuşă” şi veşnicia lor e o distanţă colosală. 
  
Cu omul – actant negativ – poetul se îndreaptă sigur spre alt spaţiu preferat: oraşul (dar, nu burgul, care adăposteşte cetatea – simbol cultural). Locul e marcat, în general, de disoluţia materială şi spirituală a realităţii: „dimineaţa [e] cenuşie”, timpul „goneşte năuc”, zidul e „scrum şi rumeguş”, culcuş „şerpilor şi viespilor”, ziua-i „un monstru”, rumoarea (poate, altădată, plină de semnificaţii pozitive) acum e „deprimantă, sordidă, / a oraşului şatră”, zorii se arată „jegoşi”, iar oraşul, în întregime, e „mic, inutil /...doar un atom de mizerie”. Sensibilitatea poetului e şocată de urât, acesta e perceput ca o alcătuire de elemente sordide, agresive, care ne însoţesc pretutindeni. Fiinţa normală e silită să vadă zilnic „umanele duhori”, „cadavrele” ambulante, „desfătarea crudă şi mizeră”, „cânii şi infraoamenii”. Alte tablouri groteşti: „Activităţi diverse, greve, ceartă, / Politică, cerşit, mizerii...” completează imaginea unui spaţiu în care existenţa e sufocantă. 
  
Prozele din volumul Scrisori la un prieten (Anul 2000, Trei întâmplări, Râul etc.) întregesc perspectiva unei naturi şi societăţi lipsite de fireasca grijă a semenului. 
  
„Civilizaţia” comportamentului abject, urâtul ca esenţă, descompunerea umanităţii – iată numai câteva dintre realităţile care-i invadează poetului intimitatea. Concluzia, senină, trebuie s-o vedem în finalul unui poem din volumul Cronică: „Dar în ceţoasa noastră frământare / Probabil ce nu trebuie dorim. / Nimic n-aştept, de fapt, Iah Elohim! / Tu-mi eşti şi fericire şi uitare”, versuri care definesc opţiunile actuale ale poetului. 
  
Nu pot încheia decât cu un fragment din remarcile lui Virgil Nemoianu: ”...câtă lume îşi dă seama că Eugen Dorcescu e unul din marii noştri poeţi contemporani?” 
  
Martie 2012 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Livius Petru Bercea, Însemnări despre poezia lui Eugen Dorcescu / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 432, Anul II, 07 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!