Confluenţe Literare: FrontPage

        CONFLUENŢE LITERARE


CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

RECOMANDĂ PAGINA

CLASAMENT
ARTICOLE RECENTE
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil | Print | 


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1006 din 02 octombrie 2013        Toate Articolele Autorului

Nici nu ştiu cum aş putea numi rândurile care urmează, pentru că ele nu se încadrează în nici un fel de tipare, pur şi simplu încearcă să transmită impresii şi stări create de lecturarea unui volum sensibil, de un lirism marcat de sentimente cu rădăcini puternice în sufletul unui om care suferă o pierdere imensă: plecarea pe tărâmul îngerilor a celei mai dragi dintre cele dragi, soţia iubită. Nu e chiar facilă o astfel de incursiune într-o lume mărginită pe toate părţile de lacrimi: amintiri, nostalgii, melancolii, dor nesfârşit, regrete, toate distilate într-un suflet plin de sensibilitate şi redate magistral în versuri. Oare dacă le numesc “MĂRGĂRITARE LIRICE” greşesc? Eu am convingerea că nu, pentru că ele sunt mărgăritare care vindecă sau, mai bine zis, alină durerea, si nu orice fel de durere, ci aceea interioară, aceea a cărei greutate o putem duce toată viaţa şi căreia nu-i găsim nicidecum leacul…  

De aceea, cer permisiunea semnatarului acestui volum şi dumneavoastră, cititorilor, ca rândurile ce vor urma să se abată de la tiparele clasice ale acestui gen de scriere, pentru că voi aşterne pe hârtie doar ceea ce am simţit lecturând un curcubeu liric ale cărui culori se regăsesc din plin în aura ce străjuieşte imaginea autorului lor.  

Marian Malciu nu este numai un scriitor prolific, în fiinţa lui şi-a găsit loc de cinste un OM de o modestie proverbială, având talentul să te cucerească prin ceea ce transmite prin creaţiile lucrate atent şi prin felul său de a fi: întotdeauna o prezenţă plăcută, plină de haz, chiar dacă uneori hazul se face de necaz, un prieten desăvârşit şi un umăr pe care poţi să-ţi aşezi, la nevoie, întreg bagajul de bucurii sau necazuri, pentru că are darul de a le înţelege şi a te sfătui cum numai el ştie. Şi vă spun în cunoştinţă de cauză, pentru că am avut privilegiul să îl cunosc încă din anul 2009, când a răspuns fără reţineri “nebuniei” mele de a organiza o tabără de creaţie literară la Băile Felix unde s-a dovedit a fi foarte activ, însufleţind cu binecunoscutu-i spirit întreaga comunitate literară prezentă.  

Debutează pe tărâmul cuvântului scris cu volumul de proză scurtă “Femeia, eterna iubire” (2008), urmat de trei romane - “Ispita” (2009), “Chemarea destinului” (2010) şi “Urme de dragoste” (2011); ne bucură în 2012 cu o carte minunată despre nordul Moldovei – “Dor de Bucovina” şi de curând, apropiindu-se de sufletul copiilor tipăreşte volumul de povestiri “Captiv pe tărâmul copilăriei” (2013), ca apoi să adune gânduri-rânduri versificate într-o carte dedicată “Celei ce nu mai este”, Leliei, soţiei sale dragi, plecată în eternitate de ani buni, dar rămasă mereu vie în sufletul autorului. Amintind despre activitatea scriitoricească a lui Marian Malciu, să nu uităm, însă, nici de publicistică sau de critica literară, genuri pe care le abordează dezinvolt, cu originalitatea-i recunoscută, pivotate de acel “ceva” care nu te lasă să te dezlipeşti cu una, cu două de lectură: atractivitatea!  

Dar să pătrundem în universul poeziei al cărei suflu parcă ar vrea s-o readucă printre noi pe cea care, din păcate, astăzi “nu mai este”… Cine, oare, nu a trecut măcar o dată în viaţă prin momentul despărţirii definitive de cineva drag, fie părinte, soţ sau soţie, persoane apropiate? Durerea naşte o altfel de durere pe care o simţim felurit, fiecare după aluatul din care este plămădit. Dar din fire de durere şi suferinţă se ţes cele mai profunde pânze de vers, nu-i aşa?  

Din chiar motto-ul de care s-a folosit Marian Malciu pe frontalul volumului, putem intui cu uşurinţă ceea ce urmează a ni se înfăţişa: gânduri-rânduri în care s-au îmbrăţişat rimat amintiri, suferinţe, tristeţi, dorinţe, melancolii, sentimente care domină şi pe care, după cum spune şi Heine, autorul urmează să le “împodobească frumos”, cu trăirile emanate de vulcanul ce-şi aruncă lava-n scânteieri de cuvinte, curgând melodios spre sufletul cititorului.  

Cu răbufniri poetice de factura bacoviană în fundal, poezia care dă şi titlul volumului de faţă derulează imaginea “Celei ce nu mai este” în filmul trecerii ei prin viaţa autorului, lăsându-şi vizibil amprenta în existenţa acestuia: “Privesc cum picuri năvălesc / din înălţimea plumburie / pe ramuri care se-oglindesc / în geam, născând melancolie... / Atunci îmi amintesc de tine / şi numele-ţi şoptesc cu dor […] Când te-ai născut erai curată, / tu, floare-n câmpul plin de flori, / şi te-ai păstrat imaculată / printre atâtea vii culori… […] Când dimineţi zvâcneau din mare / erai prezentă prin verdeaţă, / desculţă-n rouă, pe răcoare, / superbu-ţi trup purtând semeaţă… […] Zâmbind, tu luminai o cale / şi ape unda-şi oglindeau / în ochi de-agate şi opale / ce toate fetele-şi doreau.” Sarabanda amintirilor este însă întreruptă de conştientizarea dureroasei realităţi şi un amestec de visare şi dorinţă se perindă pe “ecranul” flancat de regrete; dar finalul rămâne încadrat în acelaşi registru…”Şi nu pot să-mi opresc suspine / şi nici nu pot să nu gândesc / că bine-ar fi să fii cu mine / să pot din nou să te iubesc.”  

Dar câte frământări şi gânduri nu străjuiesc neclintite cugetul poetului pe parcursul succesiunii de creaţii lirice care te captivează şi în acelaşi timp te transpun în lumea celui rămas, atunci când conştientizează lipsa celei dragi şi “strigă” cu disperare: “Te-am pierdut”: “Am pierdut strălucirea soarelui! / Iar liniştea ce-mplinise cu greu, / în inima-mi plânsă şi tristă, / un vis de o viaţă de om / a-nceput să-şi destrame năframa... / Şi totul se stinge de-acum, / precum stinse din viaţă / sunt frunzele toamna...” Folosind repetiţia cu măiestrie, Marian Malciu subliniază rolul pe care Ea, Lelia, l-a avut în viaţa trăită frumos alături de cel pe care l-a înconjurat cu dragoste, pe care l-a respectat şi l-a iubit şi, mai presus de toate, i-a dăruit doi copii minunaţi. Sigur, această pierdere generează stări de nelinişte, confuzie, dezechilibre create de un gol imens: “Nu-mi regăsesc echilibrul /
şi bâjbâi în mersu-mi nesigur / pe-nguste poteci, lipsite de soare, / ori umed drumeag pe care merg singur...
” încercând zadarnic să se refugieze tot într-o formă de suferinţă mascată - în oarecare măsură, uitarea!  

Fireşte, nu este simplu de trecut peste astfel de trăiri; aşa cum spune poetul Când tu nu eşti / văpaia soarelui / păleşte, / searbăda-mi trăire / pare ca n-are sens / ori calea nu-şi găseşte…[...] Când tu nu eşti / se trec şi florile, / le bate / frunza vântul pe alei” (“Când tu nu eşti”) şi gândurile se-mpleticesc pe cărările sufletului în ghirlande de dorinţe care îşi aşteaptă, parcă,împlinirea: “Aş vrea să te-nsoţesc / în noapte / şi visul tău să fie lung, / doar eu să îţi vorbesc / în şoapte / şi-n somnul tău / adânc / doar eu / să mai pătrund! (“Aş vrea”). Dar visul se destramă în franjurii unei realităţi sculptate în sarea lacrimii ascunse: “Unde eşti, / ce dor de ducă / te-ameţeşte şi te-mbie? / Eşti doar unvis / sauo nălucă / ce îmiprovoacă insomnie? (“Unde eşti?”) şi căutarea nu conteneşte:“Te caut / urmând a ta chemare / ce am primit în vis / trecându-mi paşii / prin roua dimineţii / ce buze-ţi frăgezea / în aşteptarea / sărutului / sublim…” (“Te caut”)  

Şi chiar dacă realitatea este dură, autorul, conştientizând că drumul pe care a plecat draga lui este fără întoarcere, continuă să ţeasă vise, dă de frâu liber închipuirii, după cum spun atât de frumos versurile următoare: “De-ai fi o mică orhidee / ori trandafir / cu lacrima de rouă / în palma-mi strânsă / te-aş prinde blând / ca firava-ţi tulpină / durere să nu simtă / când eu te smulg / să nu rămână plânsă...” (“De-ai fi…”), încăpăţânându-se să spere că într-o zi…”Eu trupul ţi-l dezmierd în taină / Necunoscut, fermecător, / Descoperindu-l pur sub haină / Cum freamătă cuprins de dor. // Te simt şi te cunosc, cu gândul / Te recunosc cu ochii-nchişi / Să pot, la Domnul vin, rugându-l, / Să te admir cu ei deschişi!” (“Să pot…”); dorul doare, apasă, striveşte gândul şi închipuirile curg … „Când am simţit / sărutarea-ţi / pe păru-mi cărunt / m-am întors / să te îmbrăţişez / dar nu te-am văzut... / am întins mâna / sub crengile plecate / s-adun în pumn / atâţia picuri reci / cât să-mi fac oglindă / şi-n ea să te sărut...”; însă, concluzia este dură: nu a fost altceva decât o „Himeră”...  

Zadarnic încearcă poetul să-şi găsească liniştea, zadarnic înalţă „Rugăciune” spre tot şi toate: „Tu, vis al nopţilor de vară / ce-mi legeni somnul agitat, / tu, astru drag al nopţilor senine / ce veşnic fost-ai nemişcat / şi tu, albastră mare / cu valul înspumat / cătaţi-mi fericirea, / vă rog neîncetat!”, fericirea pierdută nu o va regăsi… şi-atunci, chiar dacă tardiv, încearcă să-şi ceară “Iertare”: “Aş dori să-ţi cer iertare, / Chiar de nu eşti lângă mine, / Să rostesc cu voce tare, / Chit că îmi va fi ruşine, // Tot păcatul vieţii mele / Şi greşelile ascunse. / Sunt mai multe decât stele / Şi sunt greu a fi pătrunse…”  

Fără a i se atenua suferinţa, în trăirea poetului intervine încet, încet, obişnuinţa vieţii în ”Singurătate”:“Cu ea mereu mă însoţesc, / Că ies ori nu din casă, / Nu reuşesc s-o părăsesc / Şi nici ea nu mă lasă... // De-atâtea ori cu ea mă cert, / O dau pe uşă afară, / Golesc o cupă cu vin fiert / Dar fără ea, e-amară...” realizând cu tristeţe că“Şi viorile dor”: “Când viorile dor / e semn / de tăcută / tristeţe, / de lacrimi, / suspine, / de gând / în trecut / călător… // Lasă arcuşul / să lunece liber / pe coarda / gingaşă, / ascunsă, / vibrantă, / cu sunete-nalte / pline de dor! // Atunci vei culege / ploaie / de zâmbet, / de ochi / luminoşi, /şi vorbe / în sunet-cuvânt, / de pace / şi-adâncă / iubire în cânt...”  

Cu gândul mereu ancorat de imaginea “celei ce nu mai este”, autorul se retrage într-un tărâm al curcubeielor sufletului, purtând acelaşi dialog neîntrerupt cu iubita dispărută: „Când picuri / de ploaie / îţi bat / la ferestre / şi pleacă răzleţi / mai departe / e semn să treci / pragul desculţă / cu păr despletit / peste umeri / privirea-ţi / s-arunci / către boltă / să prinzi / curcubeu / şi să numeri... // Să numeri culori / să numeri nuanţe / şi să te bucuri / ştiind / că undeva în neant / departe de nori / sunt irisuri / îndreptate
spre tine / licărind / cu stelele-n / noapte / licărind / după ploaie / licărind / ca doi sori /
... pentru tine!”(„Pentru tine...”) ca apoi să se piardă în urme de „Paşi pe nisip”: „Paşi pe nisip / plecaţi / ca şi gândul / în nemărginirea / milenarelor fire / smulse / în veacuri / din milenarul granit. // Opriţi fără ştire / din rătăcirea / prea lungă / ori fără de şir / a ideii-izvor / din care şi ei / rătăcind / au pornit…”  

În speranţa redobândirii fericirii pierdute, a producerii unui miracol, poetul încearcă o soluţie de compromis: “Mireasa mea, uitarea”! “De multă, multă vreme, eu mă împac cu soarta / Şi larg deschid, în taină, ogrăzii mele poarta / Să-mi ducă dorul azi, cum valu-nghite marea / Să-l macine mărunt mireasa mea, uitarea...”Fără doar şi poate, vama plătită la trecerea peste graniţele dorului nu stă la îndemâna oricui: un conglomerat de sentimente, dorinţe, nostalgii, toate adunate din sipetele sufletului şi aşezate pe altarul gândului celui fără de seamăn, al dragostei pentru iubita răpită de îngeri…  

Şi-atunci, ce mai este de făcut? Fără îndoială că soluţia salvatoare vine din credinţă, fiind, de fapt, Lumina pe care cu toţii o căutăm de multe ori bâjbâind printre resturi de suflete amorţite de dureri lumeşti: “Orbecăind, am rătăcit neştiutor/ pe cărările pline de neprevăzut, / rănindu-mi picioarele prin rugi / şi prin bolovănişuri, / plângând în arşiţă / ori pe colţuri de stânci pustiite. […] Ajuns undeva, / fără să ştiu unde sunt, / cu trup vlăguit, / cu suflet adânc sfârtecat, / mi-am ridicat privirea spre ceruri. […]Am privit îndelung, / de jur împrejur, / să înţeleg / şi m-am văzut singur. / - Unde mă aflu, Doamne? / Care izvor îmi va răcori / fruntea-mi înfierbântată de gânduri? / Ce fulger ori limbă de foc / mă va lumina / să pot înţelege / ce se-ntâmplă cu mine? […]Trecând într-o linişte-adâncă, / simţeam cum în mine / se naşte o stare nouă, / necunoscută pân-acum: / Uimirea? / Credinţa? / Cineva îmi vorbea, / dar nu ştiam cine. / Eram chemat, / dar nu-nţelegeam chemarea. / Se lumina ceva în mine, / nedesluşit în ce loc… […] Iar eu am alergat desculţ / să-mbrăţişez izvorul / ce mă-ntâmpina cu mirosul pur / al florii de colţ.”(“Floare de colţ”)  

Dacă până într-un punct poezia lui Marian Malciu se răsfiră în petale de vers rimat sau alb, folosindu-se de un buchet metaforic amplu, rotund, bine structurat, în ultima parte a volumului este abordat un alt gen de poezie, păstrând mijloacele stilistice la amplitudinea specifică: rondelul. Tematica rămâne în acelaşi registru, al poeziei de dragoste dedicate femeii iubite, refugiată mult prea devreme în lacrima eternităţii... dorul imens care a pus stăpânire pe sufletul autorului răbufneşte ca un vulcan în cuvinte meşteşugite cum numai el ştie: „De-ţi este dor, trezeşte-mă la noapte / Şi intră-n pat, uşor, ca fulg de nea! / Fă-mă să gust din cele mere coapte / Pe care le-am muşcat, iubita mea!” (“De-ţi este dor”), parcurgând în versificaţia specifică rondelului amintiri, anotimpurile toate, înflorind odată cu ghioceii, narcisele, zorelele şi mai apoi, odihnindu-şi gândurile pline de Ea în “bobul de mir” din privirea-i scăldată de “roua dimineţii”.  

Şi cu o undă care poartă amprenta acceptării stării de fapt, finalul florilegiului liric inserat în paginile acestei cărţi îmbracă haina speranţei revederii “celei ce nu mai este” în spaţiul în care liniştea, frumuseţea, dragostea îi va uni din nou: “Când voi veni, atunci când va să fie, / Să mă aştepţi la margine de râu! / Eu voi fi mort... acolo, tu eşti vie, / Cu flori în păr şi-n fota prinsă-n brâu… // Eu nu voi şti, dar tu-mi alegi în glie / Loc de popas şi mă vei ţine-n frâu. / Când voi veni, atunci când va să fie, / Să mă aştepţi la margine de râu! // Când voi veni, tu să-mi întinzi, zglobie, / Buchet de flori cules din lan de grâu, / Să trec din mal în mal peste pârâu, / Cu suflet doar, în mare bucurie… // Când voi veni, atunci când va să fie!” (“Când voi veni…”)  

 

Iar mie, simplu cititor şi iubitor de frumos, în toate formele lui, nu-mi rămâne decât să vă invit cu toată inima la lectură, nu veţi regreta, vă promit! Ca şi în toate scrierile sale, Marian Malciu aşează fărâme de suflet şi în vers, măiestrind cu dibăcie cuvântul şi transmiţându-l într-un mod absolut minunat spre sufletele celor care ştiu să “guste” din profunzimea şi frumuseţea lui.  

Poftiţi, vă rog, vă aşteaptă aici mărgăritare lirice – mărgăritare care vindecă!  

 

 

Autor,  

Georgeta Minodora RESTEMAN  

 

P.S.  

Mă folosesc de acest prilej pentru a aduce sincere mulţumiri, din suflet izvorâte, doamnei Georgeta Minodora Resteman, pentru prietenia ei statornică şi dezinteresată, pentru frumoasa colaborare pe târâm literar, pentru aplecarea şi atenţia acordate versurilor mele, pentru această sensibilă şi atât de preţioasă cronică!  

Volumul de versuri "Celei ce nu mai este" - autor, Marian MALCIU - va fi lansat în ziua de sâmbătă, 12 octombrie 2013, orele 11.00, la Palatul (muzeu) Alexandru Ioan Cuza din comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi, sub patronajul Asociaţiei UNIVERSUL PRIETENIEI şi al Muzeului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, în parteneriat.  

Dacă vor surveni modificări cu privire la începerea evenimentului, voi reveni pentru precizări.  

Intrarea liberă, inclusiv vizitarea muzeului, beneficiindu-se de bogatele explicaţii venite din partea doamnei drd. Simona Ionescu, ghid şi diriguitor al importantei aşezări muzeistice de la Ruginoasa.  

Vă invit cu drag, să fiţi alături de mine la lansarea primului meu volum de versuri!  

Cu prietenie şi consideraţie,  

Marian MALCIU  

Referinţă Bibliografică:
MĂRGĂRITARE LIRICE, MĂRGĂRITARE CARE VINDECĂ! / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1006, Anul III, 02 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Votează şi Comentează:Recomandă Articolul:
 
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Comentează pagina şi continuţul ei:

Vă rugăm să nu faceţi comentarii răutăcioase la articole şi să respectaţi caracterul literar-artistic al publicaţiei. Descurajarea autorilor şi atacul la persoană nu onorează pe nimeni. Comentariile trebuie să aibă un caracter constructiv şi pozitiv cu scopul îmbunătăţirii calităţii articolelor. Nu dorim să vă interzicem dreptul de a face comentarii în cadrul publicaţiei. Dacă totuşi apar situaţii neplăcute, avem rugămintea să ni le semnalaţi pe e-mail sau Facebook.

RECOMANDĂRI EDITORIALE


Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR


 
FII PRIETEN CU NOI

CLASAMENT
ARTICOLE RECENTE
DE POEZIE