Învăţătoarea mea

Învăţătoarei mele, Caliopia Constantin

Îmi plec sfios fruntea înaintea ei
De câte ori în amintiri mi se arată!
Şi îi aşez în braţe miresme dulci de tei
Prin care să-i mai mulţumesc încă o dată.

Sub îndrumarea ei nenumărate taine
Şi-au scris etern asupra mea înţelepciunea,
Izvorul nesecat de slove cristaline
I-au lunecat pe buze precum rugăciunea.

A inimii icoană îi va păstra mereu,
Adâncă oglindire de recunoştinţă,
Dulce zefir a fost îndrumătorul meu
Ce m-a purtat prin zări măiestre-n biruinţă.

Am fost printre acele flori de margarete,
Pe care le-a îngrijit cu roua frunţii sale,
Până ce crinii albi i s-au ascuns în plete;
Cuvânt de mulţumire azi îi aştern în cale.