Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Lili Bobu         Publicat în: Ediţia nr. 1267 din 20 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

INTERVIU CU NICOLAE DABIJA: „POEZIA E UN GEST DE PROTEST CONTRA DEZORDINII LUMII”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Lili BOBU: Stimate domnule Academician Nicolae Dabija, sunteţi o personalitate complexă a culturii româneşti, un apostol al enciclopedismului, creator al simbiozei între filozofie, istorie, literatură – scriitor apreciat, publicist, autor de poeme memorabile, de eseuri, de studii istorice, de manuale şcolare, de antologii de literatură veche românească (autori din secolele XIV – XVI, pe care i-aţi descoperit în arhive străine), autorul unui roman fabulos, despre care s-a afirmat că este cel mai citit din ultimele decenii; o efigie a poetului tribun, formator de conştiinţă naţională, Orfeu al destinului românesc oriunde s-ar afla în lumea atâtor sfâşieri şi destrămări, un port-drapel al Mişcării de Eliberare Naţională, ,,dovada vie că Basarabia n-a murit şi n-are când să moară” (Grigore Vieru). Împlinind astfel o misiune de desăvârşire în plenitudine a sinelui, a spiritului unui poet ales, credeţi că există o reţetă a împroprietăririi cu fericire?  
 
Nicolae DABIJA: Când am plecat la şcoli, părinţii mi-au destăinuit „reţeta fericirii”. Ei mi-au spus: „Dacă doreşti să fii fericit în viaţă – să fii bun şi harnic. ,,Bunii mei părinţi mi-au dat de înţeles atunci că oamenii răi şi leneşi nu sunt fericiţi, chiar dacă au de toate. De ce? Pentru că nu merită. Sunt fericit, de vreme ce – aşa cred – am scris cărţile pe care aş fi vrut să le citesc. Arhimandritul Serafim Dabija, în a cărui casă am locuit în tinereţe mai mulţi ani, mi-a făcut un îndemn care vine ca o completare la reţeta fericirii: „Să te bucuri de ceea ce faci!” Adică să faci ceea ce faci în aşa fel, încât să te bucure pe tine, dar şi pe ceilalţi. Când nu mai poţi să te bucuri de ceea ce faci tu, m-a mai sfătuit, învaţă să te bucuri de ceea ce fac alţii, caută şi vei găsi destule argumente ca să te poţi bucura de tot ce te înconjoară, cât binele (al tău şi al altora) încă mai funcţionează. Cred şi eu: atâta vreme cât binele este identificabil, nimic nu e pierdut şi vor exista mereu motive pentru bucuria ta.  
 
Lili BOBU: După absolvirea şcolii medii în anul 1966, aţi fost admis la Facultatea de Ziaristică a Universităţii din Chişinău, fiind exmatriculat în anul III pentru ,,activitate pro-românească”. Împreună cu dumneavoastră au mai fost ,,pedepsiţi” şi alţi colegi, azi proeminente personalităţi ale vieţii politice şi culturale basarabene, care au folosit rebeliunea tinereţii pentru cauza nobilă a identităţii limbii şi culturii noastre, a demnităţii naţionale. Ce rol au jucat în destinul dumneavoastră acele zguduiri sufleteşti, acele încercări care au avut şi menirea de a crea caractere?  
 
Nicolae DABIJA: Afirmasem într-un interviu că eu m-am născut într-o bibliotecă. Atunci când am deschis ochii, i-am deschis pe nişte cărţi: cărţi pe sub paturi, cărţi pe sub masă, cărţi, cărţi, cărţi în toată casa bunicilor mei – Ioan şi Ana Dabija – unde am văzut lumina zilei. Ce se întâmplase? Unchiul meu, arhimandritul Serafim Dabija, stareţ al mănăstirii Zloţi, înainte de a fi arestat în 1947 şi condamnat la ani grei de Siberie „pentru că a construit o mănăstire în scopuri antisovietice” (aşa scrie în sentinţă), a reuşit să salveze uriaşa bibliotecă mănăstirească. Când am venit la universitatea din Chişinău, am adus cu mine nişte volume din acea bibliotecă: Iorga, Eminescu, Stere, Russo. În ele scria altceva decât ne spuneau profesorii la ore. Nu ştiam pe atunci, copil sosit de la ţară, că există securitate, nici eu, nici grupul de la ziaristică: ne certam cu profesorii, lectorii se temeau de noi, decanul ne ruga să nu punem întrebări la seminare, ne îndemna chiar să nu frecventăm anumite obiecte (istorie, filozofie, ateism), la care se spuneau cele mai multe minciuni. În anul trei, când patru studenţi – subsemnatul, Aurelian Silvestru, Vasile Romanciuc şi Ion Vicol – au fost exmatriculaţi, toată grupa, caz unic în fosta URSS, a scris cerere să plece din universitate. A fost un scandal enorm. Până la urmă, din cei 25 de colegi şi colege, 21 au rămas. Azi toţi sunt scriitori, ziarişti, personalităţi binecunoscute în Basarabia. Dar acea lecţie a însemnat mult pentru fiecare dintre noi: am învăţat cum să fim solidari, ca astfel să rezistăm împreună. Am fost restabilit peste un an la facultate, nu la Ziaristică însă, ci la Litere. Dar în acel an, cât am lipsit de la Chişinău, izolat în satul de baştină Codreni, lângă Căinarii lui Mateevici, am scris cartea mea de debut „Ochiul al treilea” şi am citit saci de cărţi, pe care părintele Serafim Dabija mi-i trimitea de la Cernăuţi. Fără acel moment dramatic, biografia mea ar fi fost incompletă, iar experienţa mea de condeier ar fi întârziat. Până la urmă, am ajuns să cred că acea încercare a fost una norocoasă pentru destinul meu ulterior. Cred de atunci că, dacă în viaţă eşti umilit pe nedrept, Dumnezeu numaidecât îţi va trimite o aripă, ca să te ajute să te ridici.  
 
Lili BOBU: Termenii cu care sunt tratate debuturile literare sunt de prudenţă exagerată sau entuziasm excesiv, într-o ,,tensiune tainică între antinomii: spaima de a tăcea şi frica de a scrie” (Theodor Codreanu). Intrarea dumneavoastră în literatură în anul 1975, cu ,,Ochiul al treilea” (sintagmă care a fost atribuită generaţiei ´70 al cărei lider recunoscut sunteţi) a reprezentat poarta prin care aţi pătruns dincolo de aparenţe, de tenebrele lumii, sub spectrul unui ,,narcisism cosmic”, o nouă viziune asupra realului, ,,adevărata răsturnare a clepsidrei lirice prin care se poate vedea nevăzutul şi auzi neauzitul” (Daniel Corbu)...  
 
Nicolae DABIJA: Când cineva l-a rugat pe Brâncuşi să-i explice ce reprezintă o anumită lucrare, marele sculptor i-a răspuns: „O pasăre” . „N-o văd” , i-a replicat cel cu întrebarea. „Dar tu uită-te până o s-o vezi” , l-a îndemnat maestrul. Arta te învaţă de multe ori să vezi ceea ce nu văd alţii sau ceea ce n-au văzut până atunci. „Ochiul al treilea” dezvăluie faptul că poezia e văz. Unul de cunoaştere de sine, dar şi unul care ne ajută să vedem ceea ce nu putem vedea cu ceilalţi doi din frunte.  
 
Lili BOBU: Intelectualul basarabean al patriei ,,pusă la perete”, înregimentat în slujba cetăţii asediate, reprimat la tăcere, într-o frăţie în sânul creaţiei, a avut o misiune a sa, diferenţiată de cea a celorlalţi intelectuali români. Ce apără acesta la marginile românităţii?  
 
Nicolae DABIJA: Intelectualii din această parte de ţară de dincolo de ţară seamănă cu zidarii de cetăţi de la Nistru, care, în timp ce zideau cu o mână, cu o alta trebuiau să apere ceea ce au zidit. Şi plugarii de pe graniţă au arat sute de ani pământul cu o mână pe plug şi cu alta pe sabie. Şi călugării de la mănăstirile şi bisericile care se întind ca o salbă pe malurile Nistrului, de la intrarea lui în vechea Moldovă până la marea cea mare, purtau sabia sub sutană. Intelectualii din această parte de lume au fost dintotdeauna grănicerii culturii române. Pentru ei limba română a fost la fel de importantă ca şi teritoriul ţării. Ei au încercat să recupereze teritorii (pierdute de alţii) cu ajutorul logosului, al limbii vorbite, al culturii, al cărţilor scrise şi de multe ori le-a reuşit.  
 
Lili BOBU: Pasiunea din copilărie pentru lectură a devenit vocaţie, destin, existenţă. Cui datoraţi devenirea dumneavoastră ca scriitor?  
 
Nicolae DABIJA: Aş crede întâi, în măsura în care scrisul meu este o reuşită, Celui de Sus. Apoi – părinţilor, bunicilor. Când mă născusem aveam deja un trecut. Trăisem prin părinţii şi bunicii mei câteva experienţe care nu puteau să nu mă afecteze într-un anume fel. Ele şi-au regăsit parţial reflectare în felul meu de a fi, dar şi în scrisul meu. Şi, indiscutabil, datorez multe cărţilor. Generaţia noastră a fost una norocoasă: noi nu am avut internet, televizor. Noi am avut cărţi. Care ne-au crescut. Care ne-au ajutat să nu ne rătăcim prin istorie.  
 
Lili BOBU: Într-o lume a nerăbdării timpului, agresată de conflicte, tabloidizare, consumism, paradoxuri virtuale, orizonturi ale ignoranţei şi semidoctismului, doar sentimentele nobile pe care ţi le zideşte lectura vor supravieţui. Se mai citeşte astăzi?  
 
Nicolae DABIJA: Se citeşte mult. Deşi nu cred că a citi pe internet înseamnă a fi un bun cititor, iar a scrie doar pe internet înseamnă a fi scriitor. A fi bun cititor înseamnă a fi în primul rând cititor de cărţi bune.  
 
Un tânăr îmi spune:  
– Nu-mi place Eminescu.  
– Dar l-ai citit? îl întreb.  
– Nu.  
– De ce nu l-ai citit?  
– Pentru că nu-mi place.  
Acesta e cercul vicios al ignoranţei: nu l-am citit pentru că nu-mi place şi nu-mi place pentru că nu l-am citit.  
 
Lili BOBU: Şi atunci ce este scrisul? O taină, o cale, un exerciţiu, un supliciu, o răstignire, o rugăciune ... ?  
 
Nicolae DABIJA: E un gest de protest contra dezordinii lumii, în primul rând. Dar şi taină, şi rugăciune ... Poetul Nicu Stegaru, după ce revenise din detenţia sa siberiană, cum nu avea copii, ne înfiase într-un fel pe noi, o generaţie întreagă de poeţi tineri. Ne ruga să-i citim din însăilările noastre şi se bucura de fiecare dată de poemele bune, parcă le scrisese dânsul. „Am supravieţuit în GULAG, pentru că ştiusem multe versuri pe de rost”, ne-a mărturisit poetul. „Şi când le spuneam în română, cum temnicerii n-o înţelegeau, credeau că mă aflu în rugăciune şi nu mă atingeau cu pumnul sau cu patul armei.”  
 
Lili BOBU: În lupta pentru făurirea de arhitecturi şi substanţă filozofică, pentru construirea esenţei, poezia este ,,culminaţia unui mers lăuntric” (Eugen Ionescu), ,,răzbunarea frumuseţii pe urâţenie” (Grigore Vieru), ,,o explozie ordonată în versuri” (Emil Brumaru), ,,proprie incineraţie” (Edgar Poe), o stare privilegiată de spirit. A dorului? De graţie? De veghe?  
 
Nicolae DABIJA: Starea poeziei e una de dragoste. Un poet inspirat ar urma să se afle în starea unui îndrăgostit refuzat. Or, pe un îndrăgostit nu-l va preocupa decât dragostea sa împărtăşită, nu şi poezia. Scrisul din afara stării de dragoste e unul mort. Nu poţi scrie impunându-ţi să scrii despre stări pe care nu le cunoşti. Trebuie să-ţi trăieşti sincer sentimentele şi atunci ele se vor regăsi în scrierile tale. Scrisul, el este cel care îţi impune să scrii: scrii atunci când nu poţi să nu scrii.  
 
Lili BOBU: Trăim într-o societate în derivă, de confuzie şi de decădere morală. După libertatea cuvântului urmează drama diminuării valorii acestuia. Cei care luptă cu arma ideilor şi a cuvintelor, încercând să salveze cultura – căci renunţarea la cultură este sinucigaşă, pentru cine mai scriu astăzi?  
 
Nicolae DABIJA: Un tânăr mi-a răspuns la această întrebare astfel: pentru nimeni. Şi nimeni nu-l citeşte. Un altul mi-a zis: scriu pentru mine. Şi doar el se citeşte. Ceilalţi eventuali cititori nu cutează, din pudoare, să-i deschidă cartea atât de personală. Scrii pentru cititorul de lângă tine, visând să scrii pentru biblioteca Lui Dumnezeu (profetul Enoh, unicul om care L-a văzut, adevereşte că Cel de Sus are o bibliotecă), sperând că într-o zi El îţi va răsfoi cartea şi va găsi vreo metaforă pe care s-o murmure în clipele Lui de singurătate. Acesta ar fi visul tainic al fiecărui ctitor de poem.  
 
Lili BOBU: Şi atunci cine este creatorul operelor? Cel care le aşterne pe hârtie sau mai degrabă el joacă rolul de unealtă divină?  
 
Nicolae DABIJA: Există cărţi visate de autori. Cele mai multe. Dar, am câteodată convingerea, există şi autori visaţi de cărţi. În acele clipe, numite de unii inspiraţie, de alţii – prăpăd, scrii ca şi cum fără tine, parcă te-ai simţi visat de o carte încă nescrisă. Crezi atunci că scrii cartea, când, de fapt, ea te scrie ... Cum adeseori am sentimentul că ele, cuvintele, mă dictează şi nu eu le dictez întru a le aşterne pe filă, aş vrea să cred că unele poeme sau texte s-au scris singure, folosindu-se doar de mâna şi pixul meu. Eu sunt poetul cel născocit de poeme.  
 
Lili BOBU: S-a afirmat că cel mai greu este să scrii simplu. Opera ta să fie nefisurată, nefragmentată, asemeni creaţiei unui croitor bun: să nu se vadă înnădirile!  
 
Nicolae DABIJA: E mai uşor să complici decât să simplifici. E mult mai greu să vorbeşti pe înţelesul tuturor. Pentru asta trebuie să elimini cuvintele, frazele, întortochelile care ar îngrădi sau ar îngreuna drumul tău către inima cititorului. Simplitatea devine o necesitate, dacă vrei să fii auzit, dar, mai ales, înţeles.  
 
1 Lili BOBU: „Poetizând universul prin beatificare” (Adrian Dinu Rachieru), sperând că veţi putea îndrepta prin cuvânt trivialitatea din jur, opera dumneavoastră are paliere pe care te aşteaptă, te primeşte, oferind o vastă perspectivă asupra unor teme importante din literatura română şi universală ...  
 
Nicolae DABIJA: Subiectele literaturii, de la Homer încoace, sunt aceleaşi. Altele sunt doar abordările. Un scriitor nu inventează subiecte, ci modalităţi de a le trata.  
 
Lili BOBU: La orizont, mereu, poezia ... aşa cum aţi mărturisit: ,,precum un cer născocindu-şi propria stea, poezia”. Tot ce atingeţi se metamorfozează în poezie. Profesiunea dumneavoastră de credinţă – poezia, melodia ei incifrată, marea ei elevaţie şi esenţialitate ce naşte un sentiment al liturghiei. Căci poezia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai trăit. Suntem captivi în lumea materială, trăind un timp potrivnic poeziei. Folosindu-vă de darul previziunii, ce credeţi că se va întâmpla cu poezia? Are ea viitor?  
 
Nicolae DABIJA: Dar care timpuri nu i-au fost potrivnice poeziei? Ba mai mult, aş crede că atunci când poezia a fost urâtă cel mai mult, ea s-a manifestat din plin. Drept exemple ne-ar putea servi perioadele din istorie care au cunoscut poeţi împuşcaţi pentru metafore, lingvişti spânzuraţi de limbă, cititori puşi pe ruguri cu tot cu cărţile interzise pe care le citiseră (Basarabia de după 1940). Irina Covaci, soţia scriitorului Boris Covaci (cu bunic împuşcat la Ivdel şi bunică decedată în Siberia), pe când era mică, aflase în Taiga de la părinţi că cea mai mare sărbătoare a anului este Paştele şi-atunci a întrebat-o pe bunica ei:  
– Când va fi Paştele?  
– Mâine, i-a răspuns aceasta.  
A doua zi, copila s-a sculat cu noaptea-n cap şi i-a spus fratelui ei mai mic:  
– Trezeşte-te, Vasile, că azi e mâine.  
Citind cărţile de poeme care se editează în Ţară şi-n Basarabia descoperi un lucru: că astăzi este mâinele poeziei româneşti.  
 
Lili BOBU: Aţi afirmat că ,,poezia este suprema trăire existenţială pătrunsă de adevăr”, totuşi, mulţi oameni pot trăi şi fără poezie ... Însă ,,n-ar trebui să ne fie milă de poeţii care au rămas fără cititori, ci de cititorii care au rămas fără poeţi” (Odysseas Elytis) ...  
 
Nicolae DABIJA: Poţi trăi şi pe întuneric şi poţi fi chiar fericit, dar, de cum descoperi că există şi lumina, nu poţi vieţui fără ea. Poezia îţi deschide alţi ochi – ochiul al treilea, de care vorbeam mai sus – care te ajută să descoperi tonurile lucrurilor, ce nu ţi se arată la pipăit. Tot în volumul de debut numeam poemele „peisaje ale sufletului”. Versurile mele de suflet, vorbesc aici ca cititor de poeme, sunt cele trecute, mai înainte de a ajunge în cărţi, prin sufletul creatorului. Nu ştiu dacă am dreptate, dar nu recunosc decât un singur gen literar: poezia. Toate celelalte genuri nu există decât în măsura în care îl conţin pe acesta.  
 
Lili BOBU: Avem o patrie întreagă de cuvinte. Există totuşi diferenţe între poezia care se scrie la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi cea de la Chişinău?  
 
Nicolae DABIJA: Un demnitar de la Bucureşti, ajuns la Chişinău, a rostit următoarea frază: „Salut Republica Moldova, soră a României!” Şi atunci l-am întrebat: „Domnule ministru, spuneţi-mi cum poate fi cineva soră cu mama ei?! Noi nici fraţi nu suntem. Noi suntem fraţi cu ruşii, cu găgăuzii, cu ucrainenii. Cu românii, noi suntem aceiaşi.” Oamenii politici, de-o parte şi de alta a Prutului, se complac în a fi miniştri, deputaţi etc., fiecare în judeţul lui. De aici şi atitudinea politizată faţă de literatura care se scrie în aceeaşi limbă în Ţară şi „peste graniţă”.  
 
Numai răuvoitorii neamului românesc pot afirma că dincolo şi dincoace de Prut se scriu două literaturi, în două limbi, cu două feluri de a înţelege şi a scrie poezia. La Kiev a apărut o antologie de poezie din Republica Moldova şi România, tradusă de Stepan Kelari. Am rămas foarte mirat să citesc la cuprinsul culegerii că unii poeţi din Republica Moldova au fost traduşi din ... „moldoveneşte”, iar alţii – Grigore Vieru şi subsemnatul – din limba română. Când l-am întrebat cum şi de ce, traducătorul – un bun cunoscător al limbii noastre de altfel – mi-a explicat că limba română are „nuanţe de limbă” pe care limba „moldovenească” nu le conţine, „iar în poezia voastră aceste nuanţe sunt prezente”. Iar deosebirea dintre limba vorbită şi scrisă la Chişinău şi cea vorbită şi scrisă la Bucureşti este aceeaşi dintre limba vorbită şi scrisă la Iaşi, Cluj sau Bucureşti. Ar îndrăzni cineva să afirme că scriitorii de la Iaşi sau Cluj fac parte dintr-o altă literatură decât cea română?!  
 
Alte întrebări la care ar trebui să răspundă intelectualii, în cazul în care ar fi de acord cu sugestiile politicienilor „separatişti”, ar fi: este România pregătită să se dezică de Eminescu (în favoarea Basarabiei)? Este Basarabia pregătită să se dezică de Grigore Vieru (în favoarea ţării din dreapta Prutului)?! Şi Eminescu, şi Vieru, şi ceilalţi condeieri care scriu în limba română aparţin indiscutabil culturii române, care este una şi indivizibilă.  
 
Lili BOBU: În ,,Eseu” aţi mărturisit că poeţii basarabeni, cântând durerile neamului şi toate ,,dorurile interzise”, au scris ,,pe câmpul de luptă/cu propriul lor sânge”, poezia ajutându-i pe confraţi nu numai să-şi păstreze graiul ,,zugrăvind oftatul cu doine grele de vecie şi lacrimi-sărbători”, dar să şi supravieţuiască...  
 
Nicolae DABIJA: Îmi povestise un moldovean din Transnistria. Când era copil, părinţii îi aşezau, pe el şi pe fraţii lui, în faţa unei icoane, ca să se roage de pâine, de note bune la şcoală, de pace. Şi icoana îi ajuta. Dar într-o zi, în localitatea lor, a intrat o brigadă de activişti numită „Bezbojniki” („Oameni fără de Dumnezeu”), care după 1940 a activat şi în Basarabia şi a adunat toate icoanele din sat, pe care le-a ars puse grămadă la o margine a localităţii. Obişnuită să se adune în rugăciune, acea familie de credincioşi continua să îngenuncheze, dimineaţa şi seara, în faţa peretelui rămas gol şi să se roage împreună la cuiul de care atârnase odinioară icoana. „Şi cuiul ne ajuta. În lipsa icoanei, ne rugam lui şi el ne trimitea ploaie, ne dădea pâine, ne ajuta să luăm note bune la şcoală şi – amâna, pe cât putea, ziua în care urma să înceapă războiul ... ”, mi-a mărturisit interlocutorul. Câteodată şi cuiul rămas de la icoana furată poate fi pentru un neam loc de închinare şi altar de nădejde în vremuri vitrege. Aceasta a fost poezia pentru noi.  
 
Lili BOBU: Aţi salutat întotdeauna adevărata dăruire, promovând în revista ,,Literatura şi Arta” (un vârf de lance a renaşterii basarabene, o citadelă a rezistenţei prin cultură), al cărei manager cultural sunteţi, personalităţi în formare. Ce sfaturi aţi da scriitorilor aspiranţi în nemiloasa devenire?  
 
Nicolae DABIJA: Unicul sfat ar fi să nu asculte de niciun sfat. Să-şi urmeze îndemnurile inimii, care sunt cele mai importante. Or, în literatură şi în artă în general, drumurile bătătorite nu duc nicăieri, iar experienţele altora nu sunt bune decât pentru alţii. Le-aş atrage atenţia doar la faptul că volumul de debut al unui scriitor trebuie să fie de referinţă. El urmează să impună o viziune nouă şi, odată cu ea, un nume. Celelalte cărţi vin, de regulă, ca o completare a acestuia.  
 
Lili BOBU: Dedicat tuturor intelectualilor basarabeni din toate timpurile, romanul de debut ,,Tema pentru acasă”, acest eveniment remarcabil în beletristica românească, despre care editorul Daniel Corbu a afirmat că este un roman de premiul Nobel, confirmă talentul excepţional al autorului care s-a dovedit a fi un scriitor total şi un model uman. Este un adevărat roman-artă, reprezentativ pentru destinul unui neam, nevoit să supravieţuiască cu demnitate supliciilor la care a fost supus, un imn înălţat libertăţii şi iubirii, scris cu sufletul ca o rană deschisă, o biblie a suferinţei basarabene. Pentru dumneavoastră trecerea de la poezie la proză a însemnat mult mai mult decât un exerciţiu de stil... ,,îmbinând formula narativă de tip ionic cu aceea dorică dominantă, prin care bate necontenit suflul poeziei” (Theodor Codreanu). Poezia dumneavoastră are poveste, iar proza dumneavoastră are poezie. Mi-ar plăcea să încadrez romanul ,,Tema pentru acasă” ca fiind cel mai bun volum de poeme al dumneavoastră.  
 
Nicolae DABIJA: Trecerea de la poezie la proză mi se arată ca o respiraţie încetinită, în sens de domolită, după o cursă la distanţă: sângele îşi regăseşte cursul normal, ritmul competiţiei devine altul, muşchii se relaxează şi mintea mai degrabă consemnează decât imaginează, lucrurile se reaşază la locul lor şi ţie nu-ţi rămâne decât să le observi. În acelaşi timp, nu poţi scrie proză cu uneltele poeziei. După ce am scris romanul „Tema pentru acasă”, l-am scuturat bine de poezie. Poezia risca să împotmolească acţiunea, să diminueze dinamismul ei, să-l distanţeze pe cititor de ceea ce voiam să-i comunic la modul direct.  
 
Lili BOBU: Un poem, în întregul lui, este o metaforă mare, iar scrierea în proză, o arhitectură, un discurs care înaintează în linie dreaptă, îndreptându-se către reflectare. Diferenţa dintre poezie şi proză ţine doar de modul de organizare a discursului?  
 
Nicolae DABIJA: Proza este o modalitate de a te cunoaşte pe tine prin ceilalţi. Poezia – un mijloc de a-i cunoaşte pe alţii prin sine. Aşa cum îl poţi cunoaşte, deductiv, pe cineva prin lucrurile făcute de el, un poem sau o pagină de proză poate să-ţi spună câteodată totul despre autorul ei.  
 
Lili BOBU: O ţară mică precum Republica Moldova poate să aibă o literatură mare, fără a rămâne cu privirea resemnată peste zări...  
 
Nicolae DABIJA: O ţară mică la întindere poate fi mare din punct de vedere cultural. Exemple ne-ar servi Grecia, Serbia, Armenia ş.a. Creatorii din Republica Moldova n-ar trebui să aibă complexe. Pentru ei, poarta de intrare în lume e literatura română, limba română, faptul că facem parte din acelaşi context românesc. Mai degrabă scriitorii din Ţară au complexe. Sute de autori mediocri, traduşi în alte limbi, sporesc anonimatul literaturii române. În acest sens, cineva mi-a vorbit de un român care, în SUA, fiind întrebat de unde e, a spus:  
– Din România.  
Iar americanul nu prea ştia geografie şi s-a interesat:  
– Dar unde e România?  
Românul s-a gândit un pic şi i-a zis:  
– Lângă Republica Moldova, crezând că măcar de ţărişoara din stânga Prutului o fi auzit americanul. Dar sunt foarte convins că nume ca Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ion Druţă, Spiridon Vangheli şi nu doar acestea ar putea face ca literatura română în ansamblul ei să fie şi mai cunoscută în lume.  
 
Lili BOBU: O duminică sfioasă de martie, la Chişinău, ,,mirosind a pom cutreierat de muguri/şi-a frunză verde care se răscoală” (Adrian Păunescu)... Aşteptând anotimpul plecat în refacere şi mugurii să irumpă în desfaceri şi desfătări, iar taina lumii să se-adune într-un fir de iarbă, v-aţi destăinuit cu o mare nobleţe şi simplitate (valori spirituale ce vă caracterizează). Ne-am preumblat pe linii de orizont şi frontiere împlinite, eludând pierderile, abandonând în stingere şi uitare dureri şi înfrângeri. Supravieţuitor în nelinişti, fruntea dumneavoastră încă visătoare spre cer... şi doar toaca bisericii din apropiere, cu sunetu-i imperturbabil ce-şi trage seva din rostirile liturgice, cutreiera văzduhul în acelaşi ritm ce tinde către perfecţiune. De unde începe perfecţiunea lumii?  
 
Nicolae DABIJA: Perfecţiunea lumii începe de la fiecare dintre noi. Îmi îndemn cu scrisul meu cititorul: nu aştepta de la alţii să fie oneşti, toleranţi, demni, temerari, incoruptibili, altruişti, modeşti, înţelepţi, binevoitori. Fii tu aşa cum i-ai dori pe alţii să fie! Fii tu bun şi lumea toată va fi mai bună! Cum este şi scris: salvează-te pe tine însuţi şi mulţi în jurul tău se vor salva.  
 
Lili BOBU: Un dialog cu dumneavoastră te înnobilează... subtilitate, eleganţă, ţinută intelectuală ireproşabilă, o bonomie rară, de o delicateţe exemplară. Explorând ,,peisaje ale sufletului”, un anumit gen de smerenie, o discretă seninătate iradiază din confesiunile unui spirit solar, ale unui romantic însingurat, poet al candorii pusă în rană, într-un grai de tonalitate moldavă domoală, din care ,,lăcrimează elegia”. Rechizitoriul stării de după: luxul de a fi tu însuţi, de a-ţi aparţine în întregime. Dacă ar trebui să achităm cafeaua pe care am tălmăcit-o în cuvinte – nu întâmplător în apropierea monumentului mentorului şi marelui prieten, Grigore Vieru, unde cu evlavie şi recunoştinţă ne-am închinat, cu o jerbă de flori – cu câteva versuri, care ar fi acestea?  
 
Nicolae DABIJA:  
Frazele stânjenite îmi înfloresc pe buze,  
Vie mi-i nădejdea  
ca focul sub spuze ...  
Bucuros este sufletul meu:  
ca o biserică în care a intrat Dumnezeu  
-----------------------------------------------------  
 
Post-scriptum  
Parafrazându-l pe Lucian Blaga, am evitat eroarea de a pune punct după ultimul vers al unei adevărate poezii.  
Duminică de martie 2014, Chişinău  
----------------------------------------------------  
*Interviul constituie capitolul ,,Un pumn de lut ... (O altfel de biografie...)” al volumului de poeme ,,TĂCERI TĂLMĂCITE-N CUVINTE”, editat într-o ediţie de colecţie sub egida ASOCIAŢIEI CULTURALE ,,REGAL D'ART”, volum pe care autorul, Academicianul Nicolae Dabija, l-a lansat în cadrul Festivalului Internaţional ,,Grigore Vieru” (Iaşi – Chişinău) 2014 şi a fost publicat în ,,Convorbiri Literare”, mai 2014.  
 
Interviu realizat de  
Lili BOBU  
ASOCIAŢIA CULTURALĂ ,,REGAL D´ART”  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
INTERVIU CU NICOLAE DABIJA: „POEZIA E UN GEST DE PROTEST CONTRA DEZORDINII LUMII” / Lili Bobu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1267, Anul IV, 20 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Lili Bobu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lili Bobu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!