Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 349 din 15 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Lazăr Lădariu-Vecerniile amiezii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CARTI NOI 
  
Cronică de Mariana CRISTESCU 
  
Lazăr Lădariu – „Vecerniile amiezii” 
  
Coperta 1 
  
Grădinile suspendate ale Poetului sau „prăbuşirea în cer” 
  
(În loc de prefaţă) 
  
Motto: „Mi-am oblojit rănile 
  
cu luminoasa iarbă a zăpezii” 
  
(Lazăr Lădariu, „Întoarcerea fiului risipitor”).  
  
Originară din îndepărtata Persie, aflată în miezul deşertului, regina Semiramida (Amythis) se topea de dorul vegetaţiei luxuriante de acasă. Atunci, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr., fiul lui Hamurabi) i-a construit munţi vii, pentru a o alina. Mai degrabă adevăr decât legendă, Grădinile suspendate din Babilon, Grădinile Semiramidei au fost create artificial, cu trei milenii şi jumătate în urmă, în apropiere de Babilon, astăzi Al Hillah, în Irak. Ca şi Statuia lui Zeus din Olympia, Templul Zeiţei Artemis din Efes - Artemisionul, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria - cinci dintre cele şapte minuni ale Antichităţii -, Grădinile Babilonului au pierit după secolul 2 î.Hr, pare-se în urma unor cutremure. Singura minune care a supravieţuit mileniilor este Piramida lui Keops (Marea Piramidă din Gizeh). De la istoricii greci Strabon şi Diodor din Sicilia aflăm că Grădinile Semiramidei erau compuse din terase etajate în amfiteatru, susţinute de ziduri de piatră de formă pătrată, aveau bolţi arcuite, erau îmbrăcate în plante agăţătoare ce creşteau deasupra nivelului solului şi străjuite de arbori ale căror rădăcini atârnau peste marginile teraselor. Întregul complex de plante era sprijinit pe coloane de piatră, iar ascensiunea se făcea cu ajutorul scărilor interioare. Izvoare de apă erau urcate artificial în zona de sus, cu ajutorul unor sisteme de tipul şuruburilor elicoidale (melcul lui Arhimede). Prin urmare, iarba era permanent verde, la fel şi ramurile arborilor. Ca într-un tablou suprarealist, complexul de plante avea un aspect luxuriant, în contrast cu deşertul înconjurător.  
  
Nu cunoaştem astăzi, cu certitudine, unde anume se vor fi aflat legendarele Grădini, suspendate între pământ şi cer, şi dacă urmele-martori le aparţin, ori dacă ele trebuie căutate mai degrabă în visul poeţilor..., unde veşnicia le-a încrustat cu fir de aur. „Duios trec, prin sângele meu,/ turmele mieilor copilăriei/ pe pajişti sfinţite cu lapte;// prin ceaţa unui vis nesfârşit/ coboară blândeţea zăpezilor neîncepute,/ până spre frunte,/ spre tâmplă ajung,/ zvon îmi aduc izvoarele toate/ venind dinspre toamnă,/ cântând dinspre munte;// peste trupul meu,/ tăcută/ trece ninsoarea de miei,/ cu apa lor neîncepută/ pe umede boturi,/ lacrimă pentru jertfa/ noii primăveri” – scrie undeva Lazăr Lădariu, numindu-şi un poem „Zăpezile de altădată”.  
  
Un poet fără vârstă, care vine acum cu un nou, fascinant, volum de versuri, în aceeaşi tinerească, perpetuă căutare de ideal, dizlocând faustic spaţii mari de abur, umăr la umăr, deasupra lumii celei de toate zilele, cu Margareta lui Bulgakov şi îngerii albaştri ai lui Chagall. 
  
Vine Lazăr Lădariu, acelaşi, şi totuşi altul, cu „Vecerniile amiezii”, coborând din grădinile sale suspendate, de acolo, de pe culmile oraşului, din Edenul său înmiresmat şi mereu înlăcrimat în roua ierburilor de leac pentru suflet, ameţit de valsul nebun al fluturilor, revers în oglindă al unicului şi irepetabilului axis mundi – casa cu locul primului strigăt către lume, maica - lacrimă-n icoană, acolo unde, cum splendid mărturiseşte în altă carte de poeme: „Parcă m-aş întoarce dintr-o ţară îndepărtată/ în fiecare primăvară,/ parcă m-aş întoarce dintr-o boală/ odată cu plutirea aceea pe cer/ de miei lânoşi/ şi mă cufund într-o baie/ a devălmăşiilor adormitoare;// de fiecare dată de mă întorc aici/ îmi ţin o clipă răsuflarea prin limpezimea/ ochiului cu o pupilă mare,/ tremurătoare/ ca o zăpadă primă-n declin;// din cerc în cerc/ de şapte ori ies,/ de şapte ori intru doar într-ale mele ştiute,/ asemenea puiului din ou în ou/ până la peretele de cretă/ mai alb decât pânza închipuirii de-atunci.// Doar aici e unicul loc/ unde cu un deget pot împinge/ mătasea întunericului/ dincolo de sunete” („Tărâm natal”). 
  
„Cu cămaşa arsă-n spate,/ ierburile serii-ncep să cânte/ amintirile văzduhului;// lebede pe cer,/ norii plutesc în tăcere/ peste zilele noastre/ cuibărite-n bălăriile înalte;// doar pustiul întinderii,/ cu nisipurile secundei/ cântărindu-ne viaţa,/ aşteaptă coacerea fructelor;// rănit, apusul plânge/ pe pământul de umbre.” – Lazăr Lădariu „pictează” „pământul de umbre” pe care păşeşte desculţ, cu sfială, dar şi ceremonios, aidoma unui straniu oficiant al unor străvechi şi uitate ritualuri, reluând tema ce-i străbate, de altfel, întreaga operă: „O cruce singură urcă dealul,/ din când în când odihnindu-se,/ nimeni în jur,/ singurătatea doar,/ cu apă şi văzduh botezată,/ în urma ei vine/ cu o ramură de izmă în mână;// din norii cerului/ coboară rugăciunea tânguindu-se,/ cu mielul în braţe;// prin iarba cuprinsă de friguri,/ omul păşeşte rar/ după paharul/ înaintea lui îndepărtându-se”. 
  
O poezie de originală senzualitate, profundă, interesantă, incitantă, cu o imagistică suprarealistă, surprinzătoare, fermecătoare, trimiţându-ne mai mereu la taifas cu Gânditorul de la Hamangia ori cu ciobanul din „Mioriţa”. „În zori,/ păsările îşi caută amintirea cântecelor,/ tropăind, sângele norocului/ prin ierburi admiră umbra lebedei,/ un înger rătăcit pe pământ,/ cu largi închinăciuni teatrale/ spre ochiul mare al cerului;// cu limbă de piatră,/ muntele numără fructele mării,/ nişte speranţe amăgite ale detaliilor/ uşor alunecând peste închipuite coline;// zmei roşii/ în câte un singur cuvânt cuibărindu-se,/ privesc distanţi dimineaţa pieptănându-se,/ sub tâmpla luminii topindu-se/ pe sensul unic al zilei;// îmbătrânit,/ norocul îşi caută singur linia vieţii în palmă,/ pe suluri de altădată scriindu-şi memoriile”... („Aşteptând pasărea sufletului”); „Câini supuşi/ vin paşii,/ tiptil, să-mi miroasă umbra timidă,/ să privească, uimiţi,/ cum de-aseară/ mă prăbuşesc în cer;// „pe umerii gândului”,/ frica lor are cap de viperă,/ când grădinile-n amurg/ îşi plâng frunzele moarte.” („Viziune”) 
  
Atât, acum! Restul trebuie citit... 
  
Aceste câteva rânduri se vor doar fulgurarea unui exerciţiu de admiraţie ce a determinat „plăcuta zăbavă” a trudei de a scoate în lumina tiparului... grădinile suspendate ale Poetului. 
  
MARIANA CRISTESCU  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Lazăr Lădariu-Vecerniile amiezii / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 349, Anul I, 15 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!