Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 818 din 28 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Lazăr Lădariu-
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de Mariana Cristescu 
  
Lazăr Lădariu –„Secunda de pământ” 
  
„Grădinile suspendate ale Poetului sau prăbuşirea în cer” îmi intitulam un comentariu trecut, vorbind despre „Vecerniile memoriei”, un alt volum de versuri al al lui L.L.. Şi spuneam atunci despre lirica sa, comparând-o, ca şi pe cea despre care vorbim acum - „Secunda de pământ” -, cu luxurianta grădină ridicată, în miezul deşertului, de Nabucodonosor, pentru Semiramida, regina sa persană, afirmând că, asemenea acesteia, din filele cărţii imaginaţia clădeşte, ca dintr-un abur de vis, bătrâne trepte de piatră prinse în încleştări de ramuri verzi, pe care, urcându-le, îşi vor fi tocit gândurile înţelepţii, ocrotiţi de arbori cu rădăcini în cer.  
  
„Cuvintele mele – zice Lazăr Lădariu - 
  
sunt ca munţii, 
  
ca stâncile adunate 
  
snop de aur în mâna lui Dumnezeu; 
  
cuvintele mele, 
  
de departe privite, 
  
au forma văzută 
  
doar de cei care urcă muntele; 
  
cuvintele mele, 
  
înşirate pe spinarea ceţurilor, 
  
sunt ca stâncile 
  
din pumnul zilei; 
  
cuvintele mele, 
  
invers rostite, 
  
s-ar putea să vă sperie, 
  
în oglindă privite; 
  
cuvintele mele, 
  
ca o cometă, 
  
ca un urs greoi, 
  
ar putea uimi ochiul; 
  
cuvintele mele 
  
sunt ca munţii, 
  
ca stâncile sunt. 
  
În grădinile suspendate ale poetului, „în totala ei libertate,/ seara îşi sună bănuţii copacilor,/ şi apa verde-i/ o iarbă rece,/ tăcută/ şi fără nădejde;// prin singurătatea închizându-se-n sine,/ pentru ora vânătorii/ din ţesuturile ei moarte, / floarea învie;// în aşteptare,/ seminţele înving gravitaţia/ pentru viaţa plantelor de azi şi de mâine.” „Pete de iarbă au răsărit după ploaie” se intitulează poemul din care am citat fragmentul, superb, după mine, care esenţializează estetica autorului. Este un poem al statorniciei, al durabilităţii şi permanenţei Omului, dar şi ale Neamului românesc, acceptând marea trecere, dar învingând gravitaţia. Deşi, „de este un loc de treceri uitat,/ acolo, acum m-aş întoarce” – mărturiseşte autorul, într-un alt poem, astfel intitulat. Nimic nou, până aici. „Repetabila povară” a Poetului. „Clipă, rămâi!” – strigă şi Faust, în opera lui Goethe. „Opreşte trecerea!/ Ştiu că, unde nu e moarte, nu e nici iubire - şi totuşi, Te rog: Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.” - spune Lucian Blaga, „În Marea Trecere”... Iar Dante avertizează, la Poarta Infernului: „Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate...” Dar tot el spune şi... „Mai bine cu tine în Infern, decât fără tine în Paradis”...  
  
Versuri de tinereţe? Nicidecum. Este Lazăr Lădariu un poet romantic? Un romantic târziu, mai degrabă, cu accente impresioniste, chiar suprarealiste pe alocuri, cu capul şi sufletul pline de poezie, de literatură, în general. Sub aspect cronologic, da, sunt poeme de relativă tinereţe, cele din „Secunda de pământ”. Dar există, oare, o vârstă a poeziei? I-am citit toate cărţile, m-am ocupat de 99,99% dintre ediţii şi pot spune, cu mâna pe inimă, că nu am sesizat nicio diferenţă – stilistic vorbind, şi ideatic - între poezia de acum 20 de ani şi cea de azi. „Stilul este omul însuşi” (Le style est l'homme meme) spunea naturalistul francez Georges-Louis Leclerc, baron de Buffon (secolul 18), şi viaţa confirmă. Şi poezia lui Lazăr confirmă. Reperele sunt aceleaşi: obârşia, casa părintească, părinţii, strămoşii, credinţa, frumuseţea plaiului, oglinzile sufletului, zbuciumul, marea trecere... Permanenţe. 
  
Element fundamental, la care se întoarce mereu şi mereu, precum „râurile se întorc la izvoare”, „Casa mea de pe deal/ cu câte o oră coboară la locul ei/ pe un val nevăzut cu ochiul” . Nota bene: „coboară” – nu alunecă, nu se prăbuşeşte! - , coboară din vis, „de pe deal”, din universul ondulat, cum ar spune filosoful Lucian Blaga, către Geea – Mater – Pământul, pentru a renaşte din mirabila lui sămânţă. Veşnicia născută la sat – declarată şi statuată ca atare de marele filosof – apare şi în poemele lui Lazăr Lădariu, doar că dinamica gândului ardelenesc „dus până la capăt” transcende condiţia telurică a obârşiei, către înalta comunicare cu Divinitatea. Citind „Apele trec, pietrele veşnic rămân”, ca icoane de abur ni se perindă prin amintire chipurile ţăranilor îndemnaţi la revoltă de Radu Gyr ori cel al fratelui Mihai, din Idicelul naşterii, cu care poetul se identifică suind Golgota Neamului.  
  
Fost-am Iisus chinuit în celule, 
  
fost-am şi lacrima din cântul păgân, 
  
am scrâşnit şi am plâns, supus, că ştiam: 
  
apele trec, pietrele veşnic rămân. 
  
Fost-am cel mereu înjugat de nevoi, 
  
fost-am călcat şi de vicleanul cel spân, 
  
sorbit-am aerul ca laptele sfânt: 
  
apele trec, pietrele veşnic rămân. 
  
Fost-am cu voi prin Siberii reale 
  
şi în cele din gând prin ceruri stăpân, 
  
cunună de spini eu purtat-am convins: 
  
apele trec, pietrele veşnic rămân. 
  
Sunt repere fundamentale care îi prefigurează lirica şi pe care le vom regăsi, leitmotivic, în toate volumele de mai târziu. Avem de a face, încă de acum, cu o poezie originală, care se va dovedi inconfundabilă, de o senzualitate aparte, cu lumini discrete, cu mirări şi întrebări fundamentale, care ne trimit cu gândul la estetica blagiană şi la cea a lui Emil Cioran, Lazăr Lădariu fiind ardelean până la ultima fibră, fapt ce nu-l împiedică însă să îşi împrospăteze uneori pana în seva speranţei unui „ev aprins”: „doar ochii/ priveau spre Numele mare al inimii/ pe ape trezite urcând/ şi cântecul doar acolo lin începea/ înainte de sine,/ semn viu al timpului nou”. (Şi cântecul doar acolo lin începea) 
  
Faust modern, fiu risipitor, aidoma tuturor creatorilor, poetul se mărturiseşte:  
  
Am trecut prin toată otrava viiturilor,  
  
spinii mi-au muşcat lacomi din carne,  
  
nicio grijă, ăsta-i rostul lor, de-a fi spini; 
  
mi-am oblojit rănile 
  
cu luminoasa iarbă a zăpezii, 
  
apă, 
  
câtă privirea, am văzut 
  
înapoi 
  
şi-nainte, 
  
gândul meu  
  
pasăre adormită-n copac, 
  
un rod care pică; 
  
mi-am lepădat, pe rând, 
  
piele cu piele, 
  
toţi pe lângă mine-au trecut, 
  
am auzit orele în mări născându-se 
  
şi-un cutremur prin toate; 
  
nimic cu mine n-am luat, 
  
şi-acum m-am întors 
  
cu mâinile goale. 
  
„Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea.” - scrie undeva Lucian Blaga. Aşa este. „Apele trec, pietrele veşnic rămân” - exclamă şi autorul de faţă.  
  
Un poet fără vârstă, care îşi restitruie şi se restituie sieşi, venind către noi acum cu un nou, fascinant, volum de versuri, în veşnic proaspăta căutare de ideal, dislocând faustic spaţii mari de abur, în inconfundabila sa plutire deasupra lumii celei de toate zilele. Coboară din nou din „grădinile sale suspendate”, Lazăr Lădariu, acelaşi, şi totuşi altul, în „Secunda sa de pământ”: 
  
„Să ascult cântecul unic 
  
la munte am venit cu inima-ntreagă, 
  
măr rotund pulsându-mi în carne; 
  
la piatră am venit, 
  
mai tăcut ca niciodată, 
  
să învăţ lecţia cufundării 
  
în cuvântul fără întoarceri; 
  
pe câmp am ieşit 
  
cu tot alfabetul germinaţiei, 
  
să cunosc respiraţia acelui mesteacăn; 
  
pentru o gură de aer 
  
muntelui, 
  
pietrei, 
  
câmpului 
  
le dăruiesc acum 
  
secunda mea de pământ. 
  
Secunda ce sunt.” 
  
Este o carte foarte frumoasă, mi-a făcut plăcere să lucrez la punerea ei într-o formă accesibilă cititorilor şi, în loc de orice altă încheiere, vă voi reda încă una dintre poeziile care îmi încălzesc sufletul. 
  
Rugă de joi 
  
Doamne, nu mă osândi acum, 
  
pentru cele de mine niciodată gândite, 
  
niciodată făcute, 
  
ci, mai degrabă, aprobă despicarea cerului 
  
pentru durerile noastre 
  
de o întreagă Vinere a patimilor 
  
de nimeni niciodată ştiute; 
  
Doamne, mersul acesta pe ape, 
  
precum şi dansul pe sârmă, 
  
e incomod deja, 
  
şi încălţările 
  
ne muşcă groaznic câlcâiul 
  
obişnuit doar 
  
cu trecerea prin pasajul 
  
într-o zeghe de zebră; 
  
Doamne, întoarce-ţi faţa acum 
  
spre cele lumeşti 
  
şi salvează-ne de toate 
  
mizeriile de-o zi 
  
ratată, 
  
ca iubirea, ca iarba călcată 
  
între două trenuri 
  
întotdeauna de noapte. 
  
MARIANA CRISTESCU  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Lazăr Lădariu- Secunda de pământ , cronică de Mariana Cristescu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 818, Anul III, 28 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!