Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Lavinia Iancu         Publicat în: Ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

Lavinia IANCU - JURNAL LONDONEZ (8)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Distinşi cititori! A trecut aproape o lună de când nu am mai scris. Adevărul este că mi-am cam ieşit din ritm aşa că e cazul să îl reiau încetişor. Nici nu ştiu cu ce să încep pentru că sunt multe de povestit de la ultimul mei „jeleu” (rog a se citi JeLe... adică „Jurnal Londonez”!) Am să încep cu subiectele în ordinea importanţei lor pentru mine. 
  
Un loc de muncă promiţător 
  
După cum v-am relatat în JL7, mi-am găsit de lucru la un salon de cosmetică din centrul Londrei. De fapt ei m-au găsit pe mine! S-a aplicat principiul „Lanţul Slăbiciunilor”, adică la patroana acestui salon a pus o vorbă bună (thanks!) o doamnă poloneză, patroana unui alt salon de coafură, care era prietenă cu „un bun samaritean” (thanks again!) şi pe care îl cunoscusem printr-o prietenă... fiind şeful acesteia, adică „bossul” acesteia la Londra (many thanks to both of Them!). Deci, am stabilit o zi de interviu unde am dat şi o probă practică şi chiar în aceeaşi zi s-a şi hotărât „destinul” viitoarei cosmeticiene. Adică al meu! Dar totuşi trebuie să execut o perioada de probă timp de o lună... şi fără să ştiu care o să fie rezultatul acesteia, am simţit nevoia să merg la doamna poloneză (alt bun samaritean!) şi să-i ofer o cutie de ciocolată cu toată recunoştinţa mea balcanică. Am observat că s-a bucurat mult de atenţia acordată şi chiar nu s-a aşteptat deloc la aşa ceva. Însă eu am simţit nevoia să-i mulţumesc. 
  
Pot să vă spun că sunt foarte mulţumită de noul meu loc de muncă, de colegi, de şefi... Chiar sunt nişte oameni minunaţi cu toţii! Pentru mine e atât de important să merg la servici cu drag, iar asta... chiar mi se întâmplă zilnic. Chiar e de necrezut cum pot veni de la servici cu fruntea descreţită şi doar oboseală fizică să o resimt... foarte plăcut. Cam acestea fiind cele bune voi trece din nou la un subiect mai delicat pentru mine şi anume... acelaşi număr magic mult discutat, fiorosul NINO! 
  
El NINO şi interviul number three 
  
Iată-mă deci, într-o zi de marţi, 20 septembrie, mergând la interviul cu numărul 3 pentru a obţine mult-doritul card NINO. De data asta însă, a fost cel mai lung interviu dintre toate la care am participat. M-au ţinut mai bine de o ora la interogatoriu... şi am simţit că totul a decurs mult mai plăcut pentru mine, mai ales că interlocutorul meu a fost o doamnă care m-a intervievat şi care a avut răbdarea să mă asculte şi să-mi afle „povestea”. Oricum a fost mult mai amabilă decât restul colegilor ei care m-au chestionat la prima şi a doua aplicaţie... Aşa că tare sper că zicala „A treia oară e cu noroc!” să se şi potrivească. Chiar şi dânsa, la finalul interviului mi-a urât că speră să am noroc şi să primesc NINO de data aceasta. Pe deasupra de la ultimul interviu la care am participat care a fost în august, au mai introdus un formular nou pe care trebuie să-l completezi, menit parcă să îngreuneze şi mai tare situaţia. La un moment dat, în timpul interviului, le-am spus că nu aplic pentru acest NINO de plăcere, ori din lipsa de ocupaţie, ci pentru că vreau să muncesc legal, să-mi plătesc taxele, să fiu în regulă cu actele... şi pentru că dacă intenţiile mele de a muncii cinstit şi legal nu ar fi reale, nu aş mai veni şi a treia oară la interviu, ci aş căuta un loc de muncă la negru şi nu m-ar mai interesa de acte, de număr... ş.a.m.d. 
  
Condiţia cetăţeanului român de pe malul Tamisei 
  
Am mai constatat că de fapt nu le pasă absolut deloc de cei care vin la interviu, nu ştiu dacă aşa este şi pentru cei de altă naţionalitate, dar în cazul meu, cel de cetăţean român din UE, aşa a fost cu siguranţă! Nu se verifica deloc actele! Te interoghează la interviu, fac fotocopii de pe actele tale şi cred că în momentul în care ai plecat le-au şi pus deoparte fără măcar să se mai atingă de ele ulterior. Ca să mă înţelegeţi ce vreau să spun am să vă explic mai clar: 
  
Român fiind nu ai multe posibilităţi de a obţine un serviciu numai ca PFA (Persoana Fizică Autorizată), doar dacă se întâmplă miracolul că firma la care lucrezi să fie dispusă să facă demersurile necesare de a aplica pentru tine. Am mai relatat asta anterior, dacă vă aduceţi aminte, şi am explicat că procedeul este greoi şi costisitor, iar birocraţia e mare... exact ca la noi! Şi apoi intervine contradicţia conform cărei nu poţi să te înregistrezi ca PFA dacă nu ai acel card cu număr (NINO). 
  
Aşa că iniţial toate actele mele au fost întocmite (semi)fictiv dacă pot spune aşa. Şi anume, cunoştinţele de aici mi-au oferit recomandări cum că prestez servicii de cosmetică, îngrijire copil şi curăţenie pentru ei aici în Londra. (Chit că servicii de cosmetică oferite prietenei mele sunt destul de rare, iar de copii vecinilor de apartament aşijderea, deci... s-ar putea zice că mi-au oferit recomandările respective doar pe ochi frumoşi!) Aşa că pe lângă recomandările respective cum că prestez diferite servicii ca şi PFA, trebuie să întocmesc şi facturi pentru fiecare persoană în parte. Consider că am întocmit aceste facturi destul de clar şi de explicit faţă de ce se practică aici de către cei care sunt PFA. Pe ei practic îi interesează să vadă dacă din banii pe care-i câştigi într-o săptămână te poţi întreţine singură fără să ajungi să ceri beneficii de la stat. Iar suma trebuie să fie situată undeva între 280 şi 350 de lire pe săptămână. Cum eu nu ştiam că pe ei ii interesează să vadă clar factura săptămânală eu am întocmit multe facturi pentru fiecare lună în parte. Practic doresc să li se dea mură în gură totul pentru ca ei să nu facă nimic, doar să îşi arunce privirea peste ele şi nimic mai mult. Însă dacă făceau calculul din facturile mele reieşea clar că suma obţinută se situa între 280 şi 350 de lire pe săptămână... dar cred că nu au verificat absolut nimic. Şi astfel am ajuns la concluzia că este doar o chestiune de noroc şi de procentaj! Mai exact, există un număr limitat de carduri NINO oferite românilor, şi dacă... ai noroc să te aleagă îl obţii, dacă nu mai încerci şi data viitoare. Cum spun ei... nothing personal.  
  
Mai târziu mi s-a confirmat din mai multe părţi că aşa este. Nu le pasă absolut deloc de nici un candidat în parte, e doar chestiune de noroc şi de chef din partea lor. E revoltător, dar la ce reputaţie avem în toată Europa, nu avem ce să facem decât să tăcem şi să ne supunem. Eu oricum încerc cât pot să scot în evidenţă calităţile românilor, şi frumuseţea ţării noastre, dar când mai văd câte un articol prin ziarele de aici că ţiganii români au mai făcut câte o boacănă parcă umbreşte orice efort de-al meu de a curăţa imaginea românilor. 
  
Pe turta cui se trage spuza? 
  
Revin la procesul de obţinere al acestui NINO. După cum am mai spus, nimic pe lumea asta nu este gratuit, aşa că dacă intru în posesia acelui număr, va trebui să plătesc o taxă de 2,50 lire zilnic. Atunci nu înţeleg de ce ni se îngreunează atât de mult accesul la acest card, nouă românilor şi bulgarilor. Nu vreau să fiu rasistă, nici răutăcioasă, dar cu nimic nu sunt mai buni emigranţii veniţi de prin alte colţuri ale lumii, în special din ţările lumii a treia. Poate nu sunt atât de inventivi (şi aici mă refer în sensul negativ), precum sunt românii noştri, dar mulţi dintre ei sunt mizerabili, needucaţi, necivilizaţi, leneşi şi încrezuţi. E incredibil... (doar ca observaţie, pentru că nu am intenţia să jignesc pe nimeni!), dar nu cred că mai mult de 10% din angajaţii secţiei respective (cea pentru obţinerea NINO) erau englezi albi. Se numeşte „Home Office” şi este o instituţie guvernamentală...  
  
În fine să vedem ce o să iasă de data asta. Oricum, numai speranţa şi perseverenţa mă motivează să nu cedez... Am totuşi încredere că la un moment dat astrele vor surâde şi pentru mine. Aaa, şi ce era mai important era să uit, şi anume că de data asta am ales să merg pe mâna unei agenţii care se ocupă de probleme de emigrare, contabilitate... etc. Firma este a unor polonezi... şi după ce am adunat şi întocmit toate actele pe care mi le-au cerut m-am prezentat la agenţie unde am plătit taxa de 60 de lire pentru ca să mă reprezinte şi să aplic prin intermediul lor. Mi-au dat şi dânşii o recomandare şi mi-au spus că sunt destul de încrezători că de data asta am să primesc numărul. Aşa că vorba englezului „fingers crossed”, adică un fel de „îţi ţin pumnii” în limba română... şi uraţi-mi „good luck”! Sper că acesta să fie ultima filă de jurnal în care abordez subiectul „Naţional Inssurance Number” alias NINO, căci simt că sunteţi şi dumneavoastră sătui de el, iar eu cu siguranţă sunt... până peste cap! 
  
Doctorul din cutie 
  
Pot să spun că pe lângă experienţele plăcute, se întâmplă să mai am parte şi de experienţe mai puţin agreabile şi neaşteptate, dar cum viaţa în general e un carusel, nu ai cum să le eviţi pe cele rele. Important este să facem faţă acestor neplăceri şi reuşim să le depăşim cu bine. În fine, să trec la subiect! Din păcate am avut parte şi de probleme de sănătate de când sunt aici. Într-o zi, pur şi simplu din senin, m-am trezit cu o enteroviroză de toată frumuseţea. A debutat într-o seară de luni având doar simptome de gen disconfort puternic în zona stomacului, continuând mai târziu cu absolut toate celelalte simptome specifice acestei boli. Nu am să le enumăr aici că nu se cuvine, dar pot să spun că aşa rău nu m-am mai simţit din 2006 când am fost în Egipt şi am avut o problemă asemănătoare.  
  
Când m-a văzut prietena mea cât de palidă şi sleită de puteri eram, s-a speriat. Sinceră să fiu şi eu eram puţin timorata! Teama era mai mare deoarece nu ştiam iniţial ce am păţit, ce boală este, cât o să dureze şi dacă nu cumva o să fie însoţită şi de alte simptome. M-am cam panicat niţel, mai ales că neavând încă un loc de muncă, nu aveam nici asigurare medicală şi nici nu eram înregistrată la vreun medic. Am încercat totuşi să mă calmez şi să-mi analizez simptomele şi am realizat că trebuie să fie o indigestie severă, enterocolita sau enteroviroza. Mă mai gândeam să nu fie cumva vreo boală contagioasă, mai ales că împart apartamentul cu încă cinci persoane, colega mea de cameră şi o familie compusă din soţ, soţie şi doi copii. 
  
După experienţa egipteană ştiam cam ce medicamente am de luat! Iar eram „norocoasă” deoarece venisem de acasă cu o trusă de prim ajutor în care am aveam medicamente cam pentru cele mai obişnuite boli cu care m-am confruntat eu până la vârsta asta. Aşa că am trecut direct pe tratament adecvat medicamentos, odihnă şi dietă. După 3 zile m-am simţit mult mai bine dar a apărut o altă problemă şi anume, cam în a treia dimineaţă m-am trezit cu buza superioară umflată aproape până la nas. Arătăm de parcă mi-aş fi injectat cel puţin acid hialuronic în buză... Dar doar în cea de sus! Ştiind că am fond alergic destul de puternic încă din copilărie, am găsit în trusa de prim ajutor întocmită încă în Oradea, nişte antialergice. Bănuiam că era o reacţie alergică pentru că am mai păţit tot aşa şi vara trecută, dar atunci eram „acasă” şi am fugit la urgenţă unde mi s-a administrat hemisuccinat de hidrocortizon şi un antialergic. Mi-au spus să am grijă pentru că nu e de glumă cu aşa ceva. Aşa că spaima a fost şi mai mare din cauză că eram pe teren străin fără asigurare medicală sau bani suficienţi pentru a putea achita serviciul medical în cazul în care situaţia se agrava. Dar Doamne-Doamne a avut grijă de mine şi cu o doză de şoc de Claritine la început şi câte o pastilă în fiecare seară timp de cinci zile şi cu aplicaţii cu gheaţă pe zona inflamată, umflatura s-a retras treptat şi după o săptămână grea, totul a reintrat în normal treptat.  
  
Sfaturi valoroase de-acasă via internet 
  
Pot să spun cu mâna pe inimă că familia şi prietenii sunt cei pe care te poţi baza, aşa că m-am mai liniştit când am vorbit pe internet cu un prieten care este un medic foarte bun în Oradea şi mai ales după ce am vorbit cu părinţii mei. Mama fiind o enciclopedie medicală ambulantă, are atât de multe cunoştinţe în domeniul medical şi nu numai, că de fiecare dată când am o problemă, după ce mă consult cu ea, mă liniştesc şi ştiu că sunt pe drumul cel bun. La fel e şi cu tata, în orice domeniu am o nelămurire de genul, legal, administrativ, practic, tehnic, mecanic, agricultură şi multe altele... mereu găsesc o soluţie fiabilă dacă mă consult cu el. Ba chiar aveam prieteni care îmi spuneau când aveau câte o problemă: „Sună-i pe părinţii tăi că ei trebuie să ştie!”. Asta ca să nu va mai miraţi de unde a ieşit aşa un „geniu" literar!!! 
  
Apropo de sfaturi, chiar zilele trecute m-am sfătuit cu tata care se pricepe la tot ce înseamnă construcţii, reparaţii, etc. L-am consultat urgent să-mi ofere know-how-ul pentru a-l combina cu abilităţile mele practice, adică, mai precis cum să izolez un geam, cum să-l chituiesc, deoarece pe proprietar nu-l interesează, iar noi noaptea, de când a venit toamna, avem 19 grade în cameră. Norocul se face că moştenesc puţin din dibăcia tatălui meu în ceea ce priveşte construcţiile şi reparaţiile şi îmi face plăcere să mă implic, aşa că de ce nu, îmi demonstrez încă odată că reuşesc să mă descurc peste tot şi să îmi port de grijă de una singură.  
  
O comparaţie între două sisteme medicale 
  
Revenind la problema medicală, vreau să detaliez puţin subiectul pentru a înţelege de ce eram panicată, gândindu-mă că voi fi nevoită să apelez la serviciul medical de aici, dar făcând abstracţie de problema cu imposibilitatea de plată. Practic vreau să fac o uşoară comparaţie între sistemul medical britanic şi cel românesc. 
  
Am încercat să mă documentez puţin în ceea ce priveşte sistemul medical din Marea Britanie şi se pare că au unul dintre cele mai eficiente sisteme de sănătate din lume. Mai exact fiecare stat component al Regatului Unit al Marii Britanii – Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord – are propriul sistem de sănătate, finanţat public, care funcţionează independent. Specificul sistemului medical britanic se bazează pe faptul că serviciul de sănătate este la dispoziţia tuturor cetăţenilor care au dreptul la asistenţă medicală în UK şi este gratuit pentru pacient, spre deosebire de celelalte sisteme medicale unde este necesară o asigurare medicală separată. 
  
O altă deosebire este că sistemul românesc se axează pe medicină de specialitate, iar sistemul britanic se bazează pe medicină de familie care acorda asistenţă medicală primară şi în unele cazuri asistenţă de specialitate în funcţie de aria de interes a diverşilor medici de familie. Aici aş vrea să adaug însă, că probabil, în teorie este unul din cele mai eficiente, dar când vine vorba de practică lucrurile se schimbă. Aşa se explică de ce nivelul de pregătire este destul de slab al medicilor de aici, având în vedere că se pune accent atât de mare pe medicină de familie şi nu pe cea de specialitate.  
  
Dar chiar şi aşa cu toate problemele cu care se confruntă sistemul medical din România, cred în continuare că avem medici mai bine pregătiţi decât mulţi de aici. Am să vă ofer câteva exemple de competenţă a medicilor de familie, pe care se pune atât de mare accent aici în Marea Britanie. La simptome de genul, dureri de cap, dureri de stomac, probleme de respiraţie - copil suspect de astm, dureri de uter în cazul gravidităţii, febră mare, stări de vomă, etc., acestea sunt tratate cu multe lichide şi miraculosul medicament Paracetamol, pe care-l poţi găsi la discreţie în orice magazin, inclusiv cu profil de papetărie, magazin de haine, sau la piaţă. Am o cunoştinţă care la un moment dat s-a simţit foarte rău, avea simptome puternice de gripă cu febră 39-40 grade Celsius, ameţeli puternice, greaţă, vărsături, imposibilitatea de a sta în picioare, frisoane... aşa că a fost nevoită să sune la salvare, iar cei de la dispecerat pur şi simplu au refuzat-o şi i-au spus că nu pot veni să o ia şi să nu vină deocamdata nici la spital pentru ca îi infectează şi pe cei de acolo şi să facă bine să stea în pat, să bea multe lichide şi să îşi administreze de 3-4 ori pe zi Paracetamol. Vi se pare incredibil? Oare chiar aşa se întâmplă într-o capitală europeană? In Londra anului 2011? Nici mie nu mi-a venit să cred... dar totuşi dacă o fi adevărat!? 
  
Nu spun însă că nu avem şi noi probleme majore în sistemul medical, ori că uneori curăţenia din spitale sau competenţa personalului medical lăsa mult de dorit... Nu, nici pe departe! E greu, însă, să nu ajung să fac comparaţie, uneori chiar involuntar, mai ales că în comparaţie cu britanicii, socotiţi mereu în „banca din faţă”, noi românii suntem priviţi ca nişte „pierduţi în zarea... educaţiei şi a bunei stări”. Cred că înţelegeţi ce vreau să spun!? Dar, apropo de educaţie, mă refer (şi) la cea medicală. Aici doctorii nu dau prea multe detalii despre diagnosticul bolii pe care o ai. Deseori ţi se spune că eşti „sick” (bolnav), apoi ţi se prescrie o reţetă cu care iţi vei cumpăra medicamentele de la farmacie, concluzionând cu „Will be good!” (O să fie bine!)... şi tu nu înţelegi nimic, nu ştii măcar de ce boală suferi! Eşti 100% la cheremul medicului! Cam atât despre boli şi comparaţii între sisteme medicale din Marea Britanie şi România.  
  
Alte ciudăţenii britanice 
  
Am să continui cu altă ciudăţenie pentru mine, dar cu care am ajuns însă să mă obişnuiesc. Aici pietonii sunt cei mai iresponsabili participanţi la trafic, şi asta se referă la toţi. De la poliţişti până la şcolari, toţi trec pe culoarea roşie a semaforului. Poate doar turiştii o respectă. Credeţi-mă, mai nimeni nu are răbdare să aştepte culoarea verde a semaforului. Toată lumea e atât de grăbită şi de preocupată de propriile gânduri încât nici măcar nu acorda importanţă acestui fapt. Aşa că traficul de aici uneori mi se pare destul de haotic. Şi cu destule accidente... Dar ce mai, suntem într-o mare metropolă. 
  
Se pare că nici în acest segment de jurnal nu am reuşit să prezint părţile frumoase. Aşa e omul! Mai cu bune, mai cu rele, mai ciufut sau mai ludic. Cer scuze celor care mă vor judeca, dar nu vreau să par răutăcioasă, iar realitatea pe care eu o văd, percep şi simt, este exact aşa cum o prezint şi încerc să o descriu fără tendinţă. Dar culmea este că părerile mele sunt împărtăşite de mulţi alţii de aici, nu neapărat de aceeaşi naţionalitate cu mine, ci chiar de englezi, cel puţin în ceea ce priveşte sistemul medical, securitatea socială, sistemul de taxare sau emigraţia din afara Uniunii Europene. 
  
Nu doresc să şochez pe nimeni cu prea multă critică. De fapt am încercat să fac o comparaţie. Nu pot zice că nu există la Londra lucruri, realizări şi oameni minunaţi, dar mai sunt şi aici nereguli... şi mă doare când ai noştri sunt puşi mereu la index. Ştiu că nu m-a chemat nimeni aici să trăiesc şi să critic, dar dacă suntem cu toţii cetăţeni ai unei Europe unite, de ce să nu avem drepturi egale, şi să ne tratăm cu acelaşi respect. Sunt convinsă că un britanic nou venit la Bucharest nu pătimeşte aidoma... unui român „newcomer” la Londra! 
  
Cu toate acestea, şi altele care se vor mai întâmpla, este în continuare cea mai memorabilă experienţa de până acum din viaţa mea. Deseori am impresia că fac parte dintr-un spectacol ciudat, dar totodată foarte interesant. Uneori, însă, simt că sunt doar un simplu spectator la tot ce se petrece aici şi că aparţin altei lumi.  
  
Lavinia IANCU 
  
Londra, UK 
  
sfârşit de septembrie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Lavinia IANCU - JURNAL LONDONEZ (8) / Lavinia Iancu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 392, Anul II, 27 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Lavinia Iancu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lavinia Iancu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!