Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Lavinia Iancu         Publicat în: Ediţia nr. 603 din 25 august 2012        Toate Articolele Autorului

Lavinia IANCU - JURNAL LONDONEZ (14)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dragii mei, după cum v-am obişnuit deja, odată la luna încerc să relatez câte ceva despre viaţa mea de aici, de pe meleagurile londoneze.  
 
Deşi am început această filă de jurnal în prima săptămână a lunii ianuarie, se pare că în final la cât sunt de ocupată, o să ajung să o trimit către voi abia pe la începutul lunii februarie. Oricum, ce m-a făcut să scriu din nou a fost faptul că am realizat că am intrat într-un alt an, care se arăta a fi unul mai promiţător şi mai bun pentru mine din toate punctele de vedere... Sper! Şi cum la fiecare început de an se face un oarecare bilanţ al anului precedent, cred că ar fi cazul să fac şi eu acest lucru şi de ce nu... şi planuri şi obiective de îndeplinit pentru noul an care a bătut la uşă!  
 
Privind în urmă... spre 2011  
 
A mai trecut un an! Uitându-mă în urmă acum când fac bilanţul, pot afirma cu mâna pe inimă că pentru mine „2011” a fost unul dintre cei mai grei ani de până acum. Şi asta chiar pe toate planurile. Asta, pentru că am trecut prin disperarea şi durerea care ţi-o provoacă un divorţ, prin panica şi debusolarea care ţi-o aduce statutul de şomer... Plus orbecăiala pe un teren necunoscut, impactul cu o nouă cultură, lipsa unui cămin personal aici în exilul meu auto-impus, şi multe altele! Toate acestea au făcut din acest an unul dificil şi chiar de neuitat...  
 
Pe plan emoţional, „2011” mi-a adus multă suferinţă, tristeţe, frustrare, mânie, resentimente, disperare chiar..., dar în aceeaşi măsură am avut parte şi de cele mai mari încercări şi împliniri. Aceste momente dificile mi-au adus totuşi maturizare şi putere de auto-educare, de supravieţuire, de a face faţă unor condiţii vitrege prin care trece un emigrant. Şi mi-au mai adus o mai puternică încredere în forţele proprii, mult curaj şi de ce nu... şi optimism. Sunt fericită pentru că am reuşit să renasc din propria-mi cenuşă, precum o „Păsărică Phoenix”, cum îmi place mie să spun... Ba chiar am reuşit să învăţ să apreciez orice lucru mărunt care mă face fericită. Am deprins obiceiul de a căuta fericirea în cele mă simple lucruri şi de-a o aprecia aşa cum se cuvine. Aşa că, nu trece o zi în care să nu zâmbesc măcar de câteva ori, ba chiar încerc să şi râd copios pe cât e posibil! Iar de cele mai multe ori, la serviciu chiar, nu este greu să aplicăm metoda asta. Să fie asta oare o terapie prin râs? Hahaha!  
 
Ceea ce este mai important, e faptul că în aceste momente dificile, am avut lângă mine familia, care mi-a fost mereu alături, în gând şi suflet, indiferent de suişurile şi coborâşurile vieţii. Părinţii mei, cu care m-a binecuvântat Dumnezeu, absolut minunaţi, frăţiorul meu genial(!) şi protector, aşa cum mulţi şi-ar dori să aibă, o bunicuţă care e ca un înger păzitor plin de înţelepciune şi iubire, unchi, mătuşă, verişori, pisicuţele mele lăsate acasă... cu toţii au fost în gândul meu, veşnic alături de mine... Şi astfel că mi-a fost mai uşor să mă simt ocrotită şi iubită, să simt că aparţin de cineva, să simt că nu sunt singură. I-am simţit tot timpul alături de mine, chiar si aici pe meleaguri străine! Totodată m-am simţit susţinută şi îndrăgită datorită prietenilor mei adevăraţi şi dragi care mi-au fost alături inca de când locuiam în România şi care nu m-au uitat odată cu venirea mea aici şi cu care am întreţinut o corespondenţă destul de deasă.  
 
Aici la Londra mi-a fost tare greu. Dar în fiecare zi lestul corabiei sufletului se uşura, iar viaţa mea începea să fie din ce în ce mai normală, mai plăcută. Am făcut eforturi mari de adaptare... Consider că am avut şi noroc! Aşa că nu degeaba se spune că în tot răul este şi un bine. Cam asta ar fi pe scurt bilanţul anului 2011.  
 
Privind înainte!  
 
Cum după fiecare bilanţ de sfârşit de an ar trebui să existe un plan de aplicat pentru anul ce tocmai a început, m-am gândit şi eu la câteva lucruri, pe care aş vrea să le fac în viitorul apropiat. Aici se numesc „New Year's Resolutions”... Aşa că şi eu mi-am stabilit câteva, dar destul de ambigue, aş putea spune. Nu prea sunt foarte clare şi exacte... mai degrabă generale. Aş putea enumera câteva de exemplu: să fac un curs de machiaj bun, să fac mai multă mişcare fizică... ca să devin suplă „aşa cum mereu am visat” (dar niciodată nu am avut ambiţia necesară!), defapt să-mi stabiliesc un stil de viaţă ce include mişcare şi mâncat sănătos, dar totuşi mult mai viguros decât am făcut-o până acum! Să călătoresc mai mult, să citesc mai mult, să cultiv şi mai mult optimismul şi gândirea pozitivă pe care am deprins-o anul trecut. Să fiu un om mai bun, să-i ajut mai mult pe cei din jur, să ofer mai multă dragoste semenilor mei... adică să încerc să fac lucruri bune, să încerc să fiu o persoană mai bună în toate aspectele vieţii. Gânduri şi idei mai sunt, dar nu ştiu dacă voi reuşi să le pun în practică pe toate, dar... cu siguranţă am să încerc! Cam astea ar fi „My New Year's Resolution and my hopes!” Acestea fiind zise... pot trece la subiectul următor, adică la:  
 
„Revelionul 2011-2012”  
 
Mare lucru nu am ce să povestesc, pentru că din planurile iniţiale nu s-a ales până la urma nimic. Şi nici invitată la familia regală nu am fost! Ne făcusem planuri, cu două prietene românce pe care le am aici, să mergem în oraş să vedem artificiile, iar ulterior undeva într-un club... să dansăm până dimineaţă! Pe măsură ce discutam cu optimism despre planurile astea şi ne gândeam cât de bine ne vom simţi, trupa s-a mărit la număr cu încă două cupluri, aşa că totul suna promiţător! Eram chiar încântată de cum se arăta a fi trecerea dintre ani! Dar din păcate pe măsură ce zilele treceau, noi nu am făcut nicăieri nicio rezervare deoarece peste tot era destul de scump, între 30-50 de lire/persoană, pentru biletul de intrare care nu includea nimic altceva. Am uitat să specific, că noi ne gândeam să mergem în zona 1, deci undeva în centru, pentru că de acolo se ajunge cel mai uşor în orice parte a Londrei, atunci când vroiam să mergem acasă.  
 
În fine, zilele treceau, noi încercam să mai căutăm pe internet diferite locuri unde se organizau petreceri, dar... fără rezultat final... şi uite aşa ne-am trezit în noaptea de Anul Nou că nu avem nimic organizat! Mai ales că una din prietene a anunţat chiar în seara de Revelion, exact când ieşeam din casă, că ea numai vine deloc nici măcar la artificii, pentru că-şi petrece Revelionul online pe Skype alături de iubitul ei, care era plecat din Anglia. Aşa că, m-am dus necăjită să mă întâlnesc cu cealaltă prietenă, care şi ea a pornit de acasă destul de târziu. Am ajuns împreună, după un drum lung şi enervant petrecut în traficul infernal, pe malul Tamisei vis-" -vis de London Eye, la ora 23:15. Acolo, mulţimea (printre care şi noi) care ieşea de la metrouri era dirijată să facă un ocol de un km aproximativ, asta dacă vrem să şi vedem ceva din artificii şi nu doar clădirile din jur... deoarece erau milioane de oameni în dreptul gurii de metrou de-alungul malului. Până la urmă, am ajuns în zona de vizonare a artificiilor la ora 23:45. Părea că e un unghi bun de observaţie, cel din profil pe care-l vedeam noi spre Lodon Eye, din dreptul căruia se lansau artificiile. Ulterior am realizat că din păcate, mai mult putem spune... că am auzit artificiile decât să le şi vedem, deoarece vântul bătea spre noi, şi tot fumul de la artificii ne acoperea unghiul vizual. Din 12 minute de artificii pot spune că în total am văzut cam 5 minute de artificii clare restul au fost doar zgomot şi fum... Păcat! Dar măcar am încercat, asta pentru că se anunţau a fi cele mai spectaculoase din Europa, datorită, bineînţeles, olimpiadei de vară ce „va să vină”! Trebuia să fie aşa, mai ales că, anul acesta, toţi ochii vor fi aţintiţi asupra Londrei. Şi mai ales că Londra mereu încearcă să concureze la acest capitol cu Sydney, Australia şi cu Auckland, Noua Zeelandă, oraşe care sunt primele de pe glob care sărbătoresc Anul Nou.  
 
Cam asta a fost noaptea de Revelion pentru mine. Dar dacă nu mergeam şi le vedeam doar la televizor, mi-ar fi părut rău, asta pentru că „pe viu” le simţi mai bine, chiar dacă pe micul ecran sunt mai spectaculoase! Multe din cunoştinţele londoneze cu care am vorbit ulterior mi-ai spus că nu au făcut mai nimic de Revelion, au stat acasă în faţa televizorului, sau la o cină cu prietenii... Nimic interesant sau deosebit, după spusele lor! Motivaţia? A ieşi la un local, într-un cadru organizat, li s-a părut foarte scump... aşa că se pare că nu am fost noi singurele care nu au făcut „mare brânză” în noaptea de Anul Nou!  
 
Violenţa în jungla de beton  
 
Să trecem mai departe la altă temă, şi anume una serioasă şi problematică... Violenţa! Nu ştiu cum e viaţa în alte metropole, dar eu venind dintr-un oraş mic, de numai 250.000-300.000 de locuitori şi aterizând într-o junglă cu aproape 8 milioane de locuitori... e destul de şocant uneori pentru mine să aud la radio aproape în fiecare zi de... crime, împuşcături, înjunghieri, care de cele mai multe ori se soldează cu deces. Ba chiar, în a doua zi de Crăciun, pe cea mai populată şi cunoscută stradă din centrul Londrei au avut loc două înjunghieri, din care una soldată cu „moarte” pe loc şi... astea în plină zi, când erau sute, dacă nu zeci de oameni, prin preajmă.  
 
Nu ştiu ce se întâmplă, care este principala cauză, dar cred cu tărie că datorită lipsei educaţiei, a respectului, a disciplinei de acasă şi din şcoli, s-a ajuns la nivelul acesta de violenţă fără precedent. Este inadmisibil că în secolul 21, în metropola cea mai monitorizată din Europa, să existe atâta indisciplină şi violenţă. De-a lungul timpului, s-a adoptat şi implementat copiilor o educaţie atât de libertină, acasă şi deopotrivă în şcoli, încât s-a ajuns efectiv... să se scape total frâiele de sub control. Şi deşi se poate vedea clar că rezultatele acestui tip de educaţie nu dă roade, ci doar efecte negative, atât asupra individului cât şi a societăţii, totuşi continuă să o folosească. Din păcate sunt atât de înrădăcinate, încât nu se ştie cum pot fi schimbate. Iar ce mi se pare mie ciudat încă... este faptul că poliţia nu are arme de foc, sau alte arme defesive, ci doar un aparat cu electro-şocuri, cătuşe şi baston... iar ei poartă... vesta anti-glonţ!!!  
 
Există brigada specială, „cu roşu”, care are în componenţă bărbaţi cât un dulap, care au arme şi care... nu stau la taclale când sunt întâmpinaţi cu violenţă... Totuşi nu e suficient uneori! Drept dovadă au fost escaladarea revoltelor de stradă din vara anului trecut. Am descris evenimentele în episodul al treilea din jurnalul meu londonez. Şi la cât de des auzi la radio, sau citeşti în ziar, despre aceste crime! Ajungi să crezi că majoritatea tinerilor – rebeli, sau care suferă de diferite tulburări de personalitate - au la purtător un pistol, un cuţit, ori un briceag. E trist să vezi cum tinerii îşi irosesc energia pe asemenea acte de teribilism, mai ales dacă este vorba de altercaţii între diferite bande. Şi nu neapărat aş putea spune că e vorba doar de negrii (africani) ci şi de albi deopotrivă.  
 
Problemele rasiale  
 
Aş putea aduce în discuţie şi alt subiect, şi anume rasismul, căci este strâns legat de problema cu care se confruntă Londra în cotidian. Am impresia că în câteva decenii, sau poate mai repede, chiar dacă vom avea internet şi pe lună, problema rasismului tot nu va fi rezolvată.  
 
Poate, într-o oarecare măsură, Marea Britanie îşi cam merită soarta şi asta pentru că nu degeaba se spunea că Imperiului Britanic este atât de vast încât soarele nu apunea niciodată. Şi asta pentru că aveau atâtea state de pe glob pe care le-au colonizat, precum Australia, Canada, Noua Zeelandă, SUA, state din Africa, din Asia... şi câte şi mai câte, încât nu mai trebuie să ne mire că datorită nivelului de trai actual, se trezesc „la sediu” cu sute de emigranţi care mai de care mai coloraţi şi... nu îi pot refuza la imigrare deoarece sunt british subjects şi acum e oarecum „rândul lor”. Se pare că oraşe mari ale Regatului Unit, precum Manchester, Leeds, Liverpool... sunt împânzite de africani şi de asiatici (a se citi populaţii din Bangladesh, Pakistan, India...) mai rău decât în Londra. Ce să mai spun că au legi din secolul al XIII-lea, care se aplică şi în zilele noastre... Enumăr aici cea mai veche lege în vigoare – „Distress Act” – care datează de prin 1267 şi alte câteva din 1297, legi coborâtoare din faimoasa Magna Carta Libertatum... Incredibil cât de permisiva este totuşi Marea Britanie cu aceşti emigranţi. Ca să numai spun cât sunt de mizerabili şi de lipsiţi de orice fărâmă de bun simţ, de responsabilitate, de respect, empatie, bunăvoinţă... ohhhh câte şi mai câte!  
 
Este destul de greu să fi echidistant faţă de situaţia care parcă prinde amploare pe zi ce trece... şi să nu te implici emoţional, mai ales ca noi romanii suntem trataţi mizerabil de către englezi... Totuşi, slavă Domnului, eu sunt o norocoasă! Am parte de colegi şi şefi absolut minunaţi, aşa că nu am de a face cu eventuale ieşiri rasiale. Cunosc însă români care au avut parte, nu odată, de situaţii dificile, chiar dacă muncesc cinstit şi sunt pesoane demne de respect... Britanicii se plâng ca vin emigranţii aici ca să „smântânescă” beneficii de la stat, dar culmea, este demonstrabil (statistic!) că est-europenii cer cele mai puţine beneficii faţă de alţi venetici, precum africanii şi asiaticii.  
 
Sunt milioane de africani şi asiatici (şi mai nou au învăţat şi britanicii!) de speţa cea joasă, care trăiesc din ajutorul social, alocaţii pentru copii, chirie plătită de către stat şi fac copii pe bandă rulantă... Poţi observa că acei copii nu sunt aşteptaţi şi doriţi de către părinţi ci pur şi simplu sunt folosiţi ca o motivaţie în faţa guvernului pentru a obţine beneficii financiare şi o viaţă mai bună decât în ţările de provenienţă. Deseori întâlneşti pe stradă mame isterice care se comportă mizerabil cu copiii lor... Şi atunci ne punem întrebarea: ce poate învăţa un biet copil de la asemenea părinţi degeneraţi, leneşi, hoţi, bandiţi, profitori...? Şi uite aşa a ajuns capitalismul, globalizarea şi democraţia să fie înţelease la liber şi să transforme o întreagă planetă într-o bombă cu ceas.  
 
Din păcate în urmă cu aproximativ două săptămâni am asistat live la primul atac verbal rasist exprimat faţă de emigranţi. Eram într-un autobuz seara, în drum spre casă de la serviciu, când un „domn” a început din senin să aducă injurii pasagerilor autobuzului şi să scuipe în stânga şi în dreapta deoarece nu avea loc să se aşeze, autobuzul fiind plin ochi. Şi culmea, era supărat că... din cauza emigranţilor care au venit şi am umplut ţara lui, el nu poate ocupa un loc în autobuz. Toată scena a fost tragi-comică în final, deoarece „domnul”, care era de fapt un vagabond, nu era nici el un british pur sânge. Asta pentru că... deşi se născuse aici în urmă cu 40 de ani (după cum spunea Domnia Sa), unul din părinţi era cu siguranţă venit de prin Africa, mai ales că pielea îl dădea de gol, prezentând semne de metisaj, cu tentă maronie, de la pigmentul natural adus de undeva dintr-o ţară de rasă neagră. Pe deasupra îl trăda şi părul... aşa că ar fi trebuit să tacă din gură... La un moment dat, şoferul revoltat, nu a mai vrut să pornească din staţie... iar un tânăr a încercat să-l de-a jos pe scandalagiu din autobuz. După lungi tergiversări revoltatul s-a dat bătut şi a coborât bombănind. Din câte am auzit, asemenea incidente nu sunt rare în mijloacele de transport în comun din Marea Britanie.  
 
Sper însă că în următoarele relatări de pe meleagurile londoneze să vă pot prezenta mai multe lucruri frumoase şi interesante. Adică cealaltă parte a paharului... Cea plină! Sunt destule minunăţii în oraşul de pe Tamisa. Trebuiesc doar descoperite! Doresc tuturor cititorilor mei un an nou bun şi prosper!  
 
Lavinia IANCU  
Londra, UK  
început de ianuarie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Lavinia IANCU - JURNAL LONDONEZ (14) / Lavinia Iancu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 603, Anul II, 25 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Lavinia Iancu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lavinia Iancu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!