Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Lavinia Iancu         Publicat în: Ediţia nr. 494 din 08 mai 2012        Toate Articolele Autorului

Lavinia IANCU - JURNAL LONDONEZ (11)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Iată-ne din nou împreună, pe calea internetului... Iar am multe de povestit. De data acesta voi aborda câteva subiecte care mi-au atras atenţia în ultimele zile dar şi ce am mai vizitat pe aici, prin The City of London, cum îi spun localnici. Aşa că am să încep cu experienţa avută atunci când am ales să văd centrul metropolei într-o singură zi şi într-o altă manieră decât făceam de regulă. Motivaţia? Am vrut să văd cât mai multe obiective într-un timp cât mai scurt şi să am o experienţa plăcută şi oarecum inedită.  
 
Deşi se spune că vara aceasta a fost cea mai aiurită din ultimii 20 de ani, cu diferenţe mari de temperatură, vânturi puternice, ploi, frrrrrig... (ce „noroc” pe mine... fiind prima mea vară pe aceste meleaguri!), înainte de instalarea toamnei am avut parte de încă o săptămână de căldură, numită de cei de aici „vară indiană”, cu temperaturi între 22-30 de grade Celsius! Asta ca să nu fiu chiar atât de dezamăgită de vara londoneză! Dacă vă aduceti aminte, prima... „vara indiană” am descris-o într-un jurnal de la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie a acestui an... atunci când am fost la Brighton şi am făcut plajă pe malul Mării Celtice. Şi astfel m-am decis că e cazul să fac din nou pe excursionista... trăgând, de data asta, o raită turistică prin Londra! Aşa că în această zi am încercat să văd cam tot ce am putut vedea... dar numai din exterior... fără a intra prin clădirile istorice. Un fel de „outsider in the London town”! Consider că a meritat, pentru că în ambele situaţii – adică atât pe sol cât şi pe apă - am avut un ghid live, care ne explică ce vedem.  
 
Dacă şi cu Parcă, se plimbau cu-o barcă...  
 
La început am ales o croazieră pe Tamisa, în miezul zilei, când soarele era mai plăcut... iar mai apoi, către seară am savurat o excursie intra-urbană cu autobuzul. Ce senzaţie minunată, mai ales că de obicei vremea pe-aici e mereu cam închisă şi mohorâtă.  
 
Iată-mă deci prezentă (destul de devreme!) la debarcaderul companiei „City Cruises” de pe Tamisa unde m-am îmbarcat pe vaporaşul „Milenium Down” cu care urma să cuceresc Londra pe apă! De fapt apa Tamisei mi s-a părut destul de tulbure... şi murdară. Dar cine a băgat-o în seamă! Eram acolo să văd oraşul, clădirile şi obiectivele de pe malurile ei, nu calitatea apei!  
 
Ambarcaţiunea era foarte încăpătoare şi era destinată strict transportului turistic. Aceasta îşi începea „croaziera” la o mică distanţă în aval de Westminster Bridge, la staţia-debarcader numită Westminster Pier situată vis-" -vis de „Marea Roată” cunoscută aici sub numele de „London Eye”. Mi-am căutat un locşor pe puntea superioară, adică pe englezeşte pe „upper deck”, pentru a putea savura mai bine panorama marelui oraş. Aceasta este neacoperită pentru a oferi călătorilor un „wiew” (vedere) mai bun. Cei care doresc să fie ocrotiţi de vânt, ploi, temperaturi mai extreme sau zgomot, preferă nivelul inferior, amenajat sub forma unei incăperi închise, protejată de panouri de lemn şi ferestre groase. Acolo se refugiază de obicei persoanele în vârstă şi familiile cu copii mici. Eu am ales deci, nivelul superior. De fapt nu eram singura „turistă temerară”. Lume pestriţă, majoritatea tineri, gălăgioşi, veseli şi entuziasmaţi, îmbrăcaţi fistichiu... în funcţie de zona geografică de provenienţă. Alături, pe bănci se vorbeau o mulţime de limbi... de la engleza americană la franceză şi de la chineză la daneză...Cei din ţările nordice erau în tricouri, cu braţele descoperite, unii chiar în pantaloni scurţi, alţii, precum americanii, erau infofoliţi în geci groase, iar asiatici în... curelele aparatelor de fotografiat şi de filmat. Aceştia din urmă vroiau fure toate imaginile... Fotografiau tot! Şi apa, şi băncile pe care erau aşezaţi, şi gecile americanilor, şi malurile, şi... cerul şi pasărea în zbor... Ce mai, tot, tot, tot! Să aibă amintiri vizuale pentru cănd vor ajunge acasă! Iar eu, printre ei, pusă pe şotii (în gând!) mi-am adus aminte de un catren din copilărie pe care l-am schimbat puţin: „Dacă şi cu Parcă,/ Se plimbau cu-o barcă/ Dacă, Dacă nu era/ Parcă, Parcă... fotografia!” (în loc de „Parcă, parcă se-îneca!”... Doamne fereşte!).  
 
Croazierele pe Tamisa, sunt, fără niciun dubiu, cel mai bun mijoc de a vedea Londra, deoarece se desfăşoară chiar în inima metropolei... şi oferă imagini inedite ale celor mai faimoase obiective turistice de pe malurile fluviului precum: Tower of London, Tower Bridge (Podul şi Complexul Turnului Londrei), HMS Belfast (navă de război ieşită la pensie), Saint Paul's Cathedral (Catedrala Sfântu' Paul), Shakespeare's Globe Theatre, Tate Modern Gallery (muzeul de artă modernă)... De pe vaporaş vom mai putea admira în amănunţime atât Millennium Footbridge (podul pietonal, construit la inceputul noului mileniu), cât şi faimoasele clădiri iconice Westminster Abbey şi Turnul Big Ben. Desigur, ruta face patru escale, de fapt patru staţii pentru a îmbarca şi a debarca pasageri:  
 
• Westminster Pier - aproape de Westminster Abbey, de Houses of Parliament, de Big Ben, Horse Guards, Whitehall, Churchill Museum şi de Cabinet War Rooms  
• London Eye Pier - în apropierea London Eye, County Hall, London Aquarium  
• Tower Pier – lângă Tower of London şi Tower Bridge  
• Greenwich Pier – având acces spre World Heritage Centre of Greenwich, spre debarcaderul faimosului clipper Cutty Sark şi spre Old Royal Naval College, National Maritime Museum, Queen's House şi Old Royal Observatory.  
 
Autobuzul cu etaj  
 
Bine dispusă si tot singură-singurică mi-am continuat plimbarea prin Londra, în autobuzul cu etaj, numit aici „double-decker bus” sau „Routemaster”, un simbol al Londrei pliantelor turistice. Şi acesta era decapotat, în acelaşi scop ca ambarcaţiunea cu care mă plimbasem în prima parte a zilei. Să poţi vedea mai bine, să poţi savura frumuseţile oraşului! Semăna leit ca utilitate de transport cu vaporaşul cu care făcusem plimbarea pe Tamisa. Adică, tot pe două niveluri, cel superior fiind neacoperit.  
 
În plimbarea cu autobuzul ne-au fost arătate sediile serviciilor secrete (!!!) precum MI5 (echivalentul SRI la noi), MI6 (echivalent cu SIE), sediul agentului 007. N-am văzut însă niciun James Bond pe-acolo... Cred că erau plecaţi cu toţii la filmări la Hollywood! Nu am apucat să fac prea multe fotografii deoarece autovehicolul cu care mă deplasam se mişca prea repede... aşa că am rămas doar cu „look this, look that...!” şi astfel am „survolat” Regent Street, Picadilly Circus, Trafalgar Square cu Statuia Amiralului Nelson şi Galeria Naţională în fundal, traversând în grabă London Bridge dinspre Big Ben cu vedere spre London Eye.  
 
Apropos, merită să vă spun câteva cuvinte despre faimoasa roată londoneză, numită „The London Eye”. Situată pe malul fluviului, roata este o construcţie gigantă având o înălţime de 135 de metri şi un diametru de 120 de metri, fiind cea mai mare structură de acest fel din Europa şi pe locul trei în lume (dupa Star of Nanchang, din China, care are 160 de metri înălţime şi Singapore Flyer – 165 metri). Situată pe malul drept al Tamisei, între podurile Westminster şi Hungerford, a fost inaugurată simbolic de primul ministru britanic Tony Blair la 31 decembrie 1999, fapt pentru care mai este cunoscută şi sub denumirea de „Millennium Wheel”. Este vizitată anual de peste 3 milioane de oameni. Gurile rele spun că „Marea Roată” a fost construită pentru a face concurenţă Turnului Eiffel din Paris şi pentru a deveni un simbol al Londrei precum acesta în capitala franceză. Ehe... „Războiul de 100 de ani” continuă... până în zilele noastre!  
 
Puţină fericire...  
 
Impactul turistic mi-a creat o senzaţie de bine... fiind entuziasmată de toată experienţa trăită. Fusese o zi frumoasă, caldă cu soare din belşug... Peisajele frumoase, muzica pe care o ascultam la walkmen-ul meu, adieri de vânt foarte plăcute, apusul de soare - preferatul meu, toate gustate de la etajul superior al unui „double-decker bus” îmi crea senzaţia că zbor peste oraş... precum o pasăre. Simţeam că sunt fericită. Uitasem de necazurile create de impactul neprietenos cu Londra birocratică, cu lupta pentru existenţă la care este supus un „newcomer”, adică „un nou venit”... Devenisem atât de sentimentală, de romantică, dar şi nostalgică! Savuram din toţi porii marea metropolă londoneză, dar îmi era parcă dor şi de-acasa, de parinţi, de prieteni... de bucătăria românească, de o mâncare făcută de mama. Cred că mă apucase foamea...  
 
Puţină critică...  
 
Vorbind de mâncare, am să fac o mică digresiune şi am să critic puţin bucătăria englezească... Mi se pare destul de proastă! Şi ca să înţelegeţi mai exact la ce mă refer am să vă dau câteva exemple. Breackfast: fasole uscată cu cârnaţi prăjiţi, cartofi pai, şuncă prăjită, ouă făcute ochiuri, ceapă, ciuperci călite în ulei şi pâine prăjită (a se citi pâine prăjită în tigaie!). Şi astea toate la micul dejun, încununat cu ceaiul lor minunat, adus de peste mări şi ţări... Ce mai, „sănătate curată”, prăjeli peste prăjeli, scăldate ceai! Şi se mai miră unii de ce lumea se face din ce în ce mai grasă. Obezi, supraponderali peste tot! Se pot remarca chiar şi de „terasa” unui autobuz în mişcare. Trebuie să am mare grijă să nu mă molipsesc şi eu!  
 
Mergem mai departe (căzută pe gânduri...)! Ce mi-a atras atenţia la britanici este o oarecare toleranţă, sau poate îngăduinţa de a nu respecta regulile de circulaţie în totalitate. Răbdători nu sunt cu siguranţă, pentru că aici toată lumea se grăbeşte. Nici măcar la semafor nu au răbdare să stea, pentru a aştepa culoarea verde, ci trec deseori direct pe roşu. Poate doar (unii!) turiştii fac excepţie de la regula asta, pentru că sunt obişnuiţi cu reguli mai severe ei de pe meleagurile de unde vin. Lucrând cu oamenii, văd că majoritatea sunt mult mai îngăduitori (în special englezii puri) faţă de eventualele greşelei pe care le-ai putea face. Nu iau nimic personal, numai dacă nu e îndreptat anume spre ei o anumită insultă, critică, sau dacă ai făcut o greşela intenţionat. Nu ştiu dacă e doar o aparenţă sau e într-adevăr aşa, dar este ceea ce eu experimentez zilnic la locul meu de muncă. Ce mi-a mai plăcut la mulţi dintre englezii este faptul că ştiu să aprecieze imediat când faci ceva pentru ei, chiar şi un lucru banal... Ştiu să mulţumească imediat şi să-şi arate aprecierea pentru că ţi-ai sacrificat din timpul tău să le faci lor un serviciu. Dar pe de altă parte au şi părţi rele... Exemple? Folosesc foarte des „the f word”, adică acel cuvânt care începe cu litera „f” şi se termină cu „k” şi toate derivatele ale acestuia. Se simt jigniţi dacă le spui că s-au îngrăşat, sau că au încărunţit, chelit... De obicei le place cuvântul „good”! Good, fantastic, all right, excelent... Totul la superlativ! Chiar daca văd unul căzut pe stradă... se apropie şi-l intreabă: „Are you all right?”. Ce-ar putea răspunde bietului om...? „Yes dear... I am all right a... litle bit... Just waiting for the ambulance to arrive!”. (Da... mă simt puţin... cam binişor... Pentru restul sănătăţii aştept... să vină maşina salvării!”).  
 
Câteva laude...  
 
Un alt subiect care m-a motivat oarecum... este faptul că aici cuplurile (şi nu ţin cont de vârstă, aşa cum e şi normal) îşi arăta mult sincer şi mai des iubirea unul faţă de celălalt. Nu le este teamă de a deveni vulnerabili, şi parcă ştiu să se aprecieze mai mult. Aici partenerii îşi fac mici surprize fără să aibă un anumit motiv, ci doar să-şi arate, sau să îşi manifeste iubirea faţă de partener sau parteneră. Văd zilnic după orele de program, cel puţin un bărbat cu un buchet de flori în mâna grăbindu-se acasă. Sau în metrou cupluri care-şi manifesta tandru iubirea purtată unul celuilalt. Ba chiar aud foarte des la radio bărbaţi şi femei care-şi declară iubirea în direct, fac dedicaţii foarte romantice şi pline de iubire celor dragi. Parcă le poţi simţi bucuria şi fericirea din glasul lor. Ba chiar mi-a atras atenţia un domn care îi făcea dedicaţie viitoarei soţii că este nerăbdător şi totodată onorat să-i devină soţ, o iubeşte enorm... pentru că simte că ea este sufletul lui pereche... Şi când mă gândesc că la noi se fac glume pe seama căsniciei... precum că „odată căsătorit libertatea a zburat!”... şi altele pe această temă!  
 
Şi câteva întrebări...  
 
Am studiat puţin statistica englezilor în ceea ce priveşte rata divorţurilor şi vreau să spun că nu este atât de ridicată ca şi cea a românilor. Cel puţin ştiu că „acasă” s-a ajuns în ultimii ani la cote alarmante. Am citit că acolo, procentajul divorţurilor este mai mare decât cel al căsniciilor. La un moment dat rata divorţurilor din oraşul meu natal, Oradea era de 60%! Din păcate, după cum bine ştiţi şi eu am trecut printr-un asemenea proces, şi declar cu mâna pe inimă că este o experienţă grea şi dureroasă. Oare ce se întâmplă cu societatea noastră? Unde au dispărut valorile care stau la baza unei căsnicii frumoase şi sănătoase? Unde au dispărut cuplurile care înainte de a alege să pornească la drum împreună, realizează ce înseamnă o căsnicie? Unde a dispărut maturitatea, responsabilitatea, respectul, devotamentul, sinceritatea, toleranţa, iubirea, dăruirea, încrederea, fidelitatea, „munca în echipă” şi nu competiţia? De ce nu se învaţă în şcoli ce înseamnă viaţa în cuplu, ce înseamnă o căsnicie, ca să nu mai fie atâtea suflete triste şi rănite în lumea asta, ca să nu mai spun de căsniciile care se destramă lăsând în urma lor copii.... Acolo tragedia este şi mai mare! De ce nu se predă în şcoli cum să facă faţa problemelor în viaţă, stresului, provocărilor, tentaţiilor..? Dacă tot exista ore de educaţie fizică, religie, lucru manual, cultură civică.... etc, de ce nu ar putea exista şi ore de dezvoltare personală, concepute pe înţelesul lor. Cred cu tărie că dacă s-ar introduce în şcoli, ba chiar şi în facultăţi, o asemenea materie care să fie şi obligatorie, ar răspunde şi ar rezolva multe probleme ale tinerilor. Cu siguranţă lumea ar fi mai responsabilă şi poate mai fericită. Acestea au fost gândurile care m-au frământat deseori de când sunt aici...  
 
***  
Seara târziu, mă întorc spre casă veselă şi bine dispusă. Avusem parte de o zi superbă din viaţa mea. „Vara indiană” la Londra! Fredonez încetişor şi apoi adorm în gând cu faimoasa melodie „L'Ete Indien” cântată de Joe Dassin: „(...) Toute la vie/ Sera pareille a ce matin/ Aux couleurs de l'Ete Indien...” Acum când scriu aceste rânduri, cumprinsă de aceeasi nostalgie, şi încântată de frumuseţile Londrei, gasesc chiar o întrebare... tot în unul unul din cantecele lui Dassin: „Et si tu n'existais pas?”, „Daca tu n-ai fi existat”... Londro, completez eu!  
 
Lavinia IANCU  
Londra, UK  
noiembrie 2011  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Lavinia IANCU - JURNAL LONDONEZ (11) / Lavinia Iancu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 494, Anul II, 08 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Lavinia Iancu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lavinia Iancu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!