Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Doina Theiss         Publicat în: Ediţia nr. 986 din 12 septembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Lasă-mi Doamne... pomii vii!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Lasă-mi Doamne... pomii vii!  

Dorul de ţară, de plaiurile natale, este ca o boală care te mistuie încet şi se înfiltrează în cea mai adâncă fibră a trupului...
Mi-am deschis sufletul, apăsat de dor, unei prietene care locuieşte în ţară şi pe care, o cunosc încă din anii adolescenţei.
In timp ce-i povesteam de dorul şi apăsarea pe care o simt aici la aşa o mare distanţă de cei dragi şi de plaiurile mele natale, am observat pe faţa ei o urmă de tristeţe şi de resemnare.
Răspunsul pe care l-am primit de la dânsa a fost pentru mine ca un duş rece...ce m-a trezit parcă la o realitate neaşteptată...; îmi povestea despre ”noua faţă” a unor români şi să spun drept, ceea ce auzeam, mă întrista enorm.
Mai târziu, am citit din întâmplare textul de mai jos, care a confirmat dealtfel, toate cele spuse de prietena mea cu puţin timp înainte...:

"Dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată... care se schimbă de la an la an...
Vei găsi o lume... împărţită în foarte bogaţi şi în foarte săraci; o majoritate ponosită şi lipsită de orice mijloace şi drepturi, apăsată de o minoritate care plesneşte de aroganţă şi îngâmfare, în care vulgaritatea cuvântului este la ea acasă...
Această minoritate nu ştie ce înseamnă umanitatea şi respectul, fiind în stare să calce sub roţile grandomaniei lor pe oricine ar sta în apropiere...
Cei săraci urăsc astfel de oameni însă adânc în sufletul lor îi invidiază, ştiind că ei niciodată nu vor avea ceea ce au cei bogaţi...”  

Nu-mi venea să cred ceea ce citeam şi cu fiecare cuvânt citit, simţeam, cum îmi fuge pământul de sub picioare.
Eu cunoşteam oamenii ţării mele cu totul altfel; îmi aduc aminte de bunătatea şi prietenia românilor, de felul simplu însă atât de ospitalier de a întâmpina oaspeţii..., de felul nepărtinitor de a veni în ajutor atunci când cineva era în impas...
Oare să se fi schimbat atât de mult caracterul unora...? să fie oare adevărat ceea ce spune acest text?
Nu-mi venea să cred că în ţara mea pot exista astfel de oameni, până într-o bună zi...când am întâlnit o astfel de persoană ( în lumea virtuală)
Ca să scurtez..., voi spune numai că pînă la urmă persoana respectivă s-a folosit de munca şi banii trimişi de noi, cei care ne-am înscris într-un proiect propus de domnia sa...
Am trimis sumele cerute de respectiva persoană crezând că ar fi pentru un scop bun, însă... ”invitaţiile la plată” se înmulţeau văzînd cu ochii...
Nu banii pe care i-am trimis şi nici munca depusă ( o fac mereu cu drag) ci îngâmfarea, lipsa de profesionalism şi propriile interese ale acelei persoane, m-au dezamăgit enorm, făcându-mă să mă retrag la timp... din proiect, gândind, cît de aroganţi sunt unii, care cred, că ar străluci mai puternic decât...stelele cerului.
Incep să înţeleg acel text citit şi deşi nu pot să spun, decît ceea ce văd cu proprii ochi, totuşi înclin să-i dau dreptate autorului şi să-l înţeleg din ce în ce mai bine:

”...sunt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege şi ruşine nu există. Oamenii au uitat să-şi vorbească civilizat. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz.
Lumea se îmbulzeşte in zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.”  

Toate acestea, atunci când le-am citit, le-am ”clasificat ca fiind...brutal” însă abia acum, după cele întâmplate, înţeleg năduful celui care a scris aşa un text.
Autorul scrie mai departe :  

”...De gura adolescentilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rând) pe ei inşişi. Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare. Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat in haine, in arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor nationale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mâinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furata, retezată la pământ, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor...”  

Ce mult adevăr spun aceste cuvinte! Da, aşa este: ”...handicapează sufletele privitorilor”! Am fost deunăzi ACASĂ şi mi-a plâns sufletul atunci când am văzut ”Faţa nouă” a oraşului meu natal.
Am ajuns la concluzia că cei de la conducere, vor cu orice preţ, să arate lumii că şi ei sunt în stare să construiască o lume nouă, modernă aşa după cum au ţările vecine...; mă bucur de orice măsură de modernizare şi de orice construcţie nouă, însă nu atunci, când ea are loc pe ”spatele naturii”...
Aici, fiecare copac este ocrotit şi iubit; iarna se înfăşoară copăceii mai firavi cu un material special, care le ţine cald şi-i apără de rozători...; nici un copac nu va fi tăiat fără un motiv bine întemeiat.
Nici o ţară din vest (după cât am avut ocazia să văd) nu îşi va ”omorî” natura, tăind copacii, distrugând echilibrul ecologic, aruncând banii pe fereastră fără sens, făcând astfel ca oamenii să-şi piardă ultimul strop de încredere în cei de la conducere.  

”Preotia se vinde şi se cumpără, moşiile sufletesti se tranşează ca şi imobiliarele. Ai senzatia ca sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo până colo, punându-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală.
Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă.
Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă. Aşteaptă-te de asemenea să gasesti lucruri mai proaste decit "dincolo" la preţuri mai mari decât "dincolo", la salarii mai mici decât "dincolo".
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mâinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii.
Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cât mai mare şi cât mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate sa îţi pretindă să plătesti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că "nu e drept". Smecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Când e de luat, să ia singur, dar când e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindca dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămân de izbelişte, devoraţi de oboseală, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora - la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul conditionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sunt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine suntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gând să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem concret pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decât interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferând inutil în fata televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferând să se lase conduşi. Direct în stâlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cât de cât normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit dar generalizat, sunt câteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gândire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare si nenegociabile.
In faţa acestor oameni, care se încăpăţânează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sunt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputând comunica între ele, neputându-se uni şi acţiona în front comun, sunt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrând să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă ca verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte.
Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuând mişcări retractile către forul interior a propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Întelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai indurerat si mai confuz, realizând că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.
A murit, şi încet-încet, va muri şi in tine.”  

Sunt cuvinte care se ”înşurubează” adânc în gând şi inimă provocând răni, pe care nici timpul nu le va putea închide şi vindeca...
Totuşi, dorul de Casă mă macină şi mă îndeamnă să cred că tot ce am citit mai sus nu este altceva decât... un vis urât, un coşmar şi atunci când mă voi trezi, el va dispare.
Orice pădure are uscăturile ei...
Oamenii buni, cinstiţi şi prietenoşi sunt mult mai numeroşi decât ”uscăciunile pădurii” de aceea, mă încăpăţânez să cred mai departe în onestitatea şi bunătatea românilor!
Peste tot în lume există şi aspecte negative însă atunci când acest ”şi” dispare, ce mai rămâne...?
Dorinţa mea, atunci când voi reveni ACASĂ, este aceea de a regăsi bunătatea, prietenia şi loialitatea românească aşa precum o ştiam eu încă din vremea tinereţii...
Imi doresc din inimă ca aceste cuvinte să nu se adeverească...:  

”...posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu.... a murit, şi încet-încet, va muri şi in tine.”
 

D. Theiss  

 


 

Referinţă Bibliografică:
Lasă-mi Doamne... pomii vii! / Doina Theiss : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 986, Anul III, 12 septembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Doina Theiss : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Doina Theiss
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!