Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Mariş         Publicat în: Ediţia nr. 52 din 21 februarie 2011        Toate Articolele Autorului

LANSARE DE CARTE LA SIGHETUL MARMAŢIEI: „BĂRBATUL DE 40 DE ANI” DE DORU DĂNCUŞ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Prima lansare a ediţiei a II-a din “Bărbatul la 40 de ani” de Ştefan Doru Dăncuş va fi la Sighet 
  
Sighetu Marmaţiei, un oraş cu pretenţii de „capitală” a fost binecuvântat de destin cu bariere naturale ce-l izolează nu doar metaforic de restul ţării. Situat aproape de centrul geografic al Europei oraşul de provincie, altădată imperial prin cultură dar şi prin poziţia strategică, “consumă” azi rămăşiţele splendorii trecutului. Dar şi provincia – bine “conservată” - poate produce surprize care să exceadă infrastructura precară. Dacă drumurile, căile de acces, utilităţile, baza imobiliară, infrastructura de afaceri nu sunt conforme secolului XXI, „infrastructura” intelectuala încă există, este vie şi nepervertită iremediabil. 
  
Pornind de la aceste considerente, Editura Valea Verde din cadrul asociaţiei cu acelaşi nume, a lansat o provocare – invitaţie intelectualilor sigheteni, iniţiind în urmă cu mai puţin de o lună evenimentul „Dialogul artelor”, o serie de întâlniri - pe care dorim să le permanentizăm – între reprezentanţii „segmentelor” remarcabile şi remarcate pentru arta şi cultura locală şi publicul cunoscător şi iubitor de asemenea „întâmplări”. 
  
După prima întâlnire „pilot” cu evenimentul „Dialogul artelor” din 31 ianuarie anul curent, urmează la 28 februarie 2011, ora 17.00 (vox populi!...) cea de-a doua ediţie - în care ne sunt parteneri Radio Sighet şi Sighet Online - când vom lansa romanul „Bărbatul la 40 de ani” (ediţia a II-a) scris de ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ. Autorul - un ieudean ce navetează oficial între Târgovişte şi Bucureşti - este directorul Grupului media „SINGUR”. A debutat în 1996 cu un volum de poezie – eseu şi a publicat până în acest moment numeroase volume de poezie, proză, romane. Ediţia revăzută şi adăugită a romanului „Bărbatul la 40 de ani” publicat la Editura Valea Verde e un colaj încântător de gânduri - amintiri, redate, retrăite şi rememorate cu ironia celui care trece/ (a trecut) printr-o indefinibilă „criză”... „când ai 40 de ani te bucuri de orice”. Vor prezenta volumul dl. prof. dr. Dorel Todea - directorul Radio Sighet, Ion Mariş – directorul editurii Valea Verde, poetul Echim Vancea - directorul Bibliotecii Municipale Sighetu Marmaţiei şi autorul. 
  
Alături de romancierul, poetul, jurnalistul Ştefan Doru Dăncuş vor... dialoga şi vor expune: impetuosul ŞTEFAN ALEXANDRU „Pista” BALAZS o serie de sculpturi create după... 50 de ani şi mai tânăra plasticiană CRISTINA ŞOLEA. Dacă sculptorul „Pista” Balazs este un nume cunoscut sighetenilor, un iubitor de lemn şi de Maramureş, Cristina Şolea va aduce pe simezele sălii Radio Sighet... „Simfonia naturii”, picturi, uleiuri pe pânză create de absolventa din 2009 a Secţiei de Arte Plastice şi Decorative a Universităţii de Nord Baia Mare şi oferite nouă în prima expoziţie personală în oraşul care i-a devenit şi... casă (Cristina Şolea este profesor de desen la Şcoala nr. 2 şi Şcoala nr. 10 ).  
  
Şi pentru că din „corul” artelor nu poate lipsi muzica, cea mai „fragedă” artistă, AGNES SEBESTYEN, elevă în clasa a IV –a a profesorului Alexandru Gavaller, va interpreta la vioară un adecvat şi interesant... studiu - capriciu. 
  
Ziua de 28 februarie, va concentra într-un spaţiu primitor şi deja „tradiţional” patru artişti ce-şi doresc un dialog amical dar neconvenţional cu un public atent la micile „anomalii” culturale pe care le emană ORAŞUL. 
  
Ion MARIŞ 
  
Asociaţia Valea Verde 
  
21 Februarie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
LANSARE DE CARTE LA SIGHETUL MARMAŢIEI: „BĂRBATUL DE 40 DE ANI” DE DORU DĂNCUŞ / Ion Mariş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 52, Anul I, 21 februarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Mariş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Mariş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!