Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 760 din 29 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

LACRIMA DIN OCEAN ( jurnal de călătorie) Cap. 4
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

LA PIAŢĂ  

Cazarea în apropierea Plajei Bentota îţi oferă multe posibilităţi de a-ţi petrece timpul. Am încercacat să profit din plin de acestea.  

Lashante, fiul lui Jara, a fost pe tot parcursul şederii mele în Casa El Kamino, un ajutor de nădejde.  

El este cel de-al doilea copil al familiei şi cel care are datoria morală să ducă numele şi prestigiul ei mai departe. Este ”asigurarea şi pensia” părinţilor că să repet pentru a două oară aceste cuvinte pe care Jara mi le spune de câte ori punem lumea la cale. Ba mai mult, aş spune că şi în momentul de faţă o mare parte din costurile necesare traiului sunt asigurate de el.  

Îl percep ca pe un băiat inteligent, chiar dacă nu are decât zece clase. Când vorbim despre formarea lui şcolară îi văd o urmă de regret în privire. M-a asigurat însă că este singurul vinovat pentru acest lucru, la momentul în care ar fi putut face ceva, nu a ţinut cont de îndrumarea părinţilor.  

Acum se străduieşte să umple golul învăţând de la cei din jurul lui.  

Are un tuktuk şi stă la dispoziţia turiştilor cazaţi în propria locuinţă sau a altora. Nu este singurul, concurenţa este acerbă, iar el se străduieşte ca prin serviciile care le oferă să fie la înălţime. Şi cred că reuşeşte. Pentru că dacă îl cunoşti o dată, nu mai vrei să apelezi la serviciile altcuiva, chiar dacă asta presupune să îţi faci planul zilei în funcţie de agenda lui.  

În fiecare dimineaţă se prezintă în faţa unui hotel din apropiere. Un loc câştigat într-un vad bun este apărat cu dinţii. Mai întâi este nevoie de o autorizaţie din partea poliţiei şi a primăriei. Nu este greu de obţinut, dar asta nu îţi oferă mai mult decât legalitatea transportării persoanelor. Locul în faţa hotelului trebuie să ţi-l câştigi de la clanul existent acolo, o adevărată mafie.  

Lashante, la cei 28 de ani ai lui, este un ghid bun.  

Vorbeşte germana, engleza, iar acum se străduieşte să înveţe rusa. Engleza a învăţat-o în şcoală, germana de la turiştii care le-au poposit pragul sau de pe plajă iar pentru rusă urmează nişte cursuri private de seară. Face acest lucru doar de câteva săptămâni şi deja se descurcă binişor. E un lucru bun pentru el, fiindcă în hotelurile din apropiere, turiştii ruşi, mai precis ucraineni au devenit de un timp,majoritari.  

Cunoaşte bine locurile din împrejurimi şi nu numai, care ar putea fi interesante pentru turişti, are legături cu posesori de microbuze cu care organizează circuite prin ţară, ştie care casă de schimb valutar face schimbul mai avantajos pentru tine, la ce magazine poţi cumpăra produse mai bune şi mai ieftine, care restaurant îţi poate oferi într-adevăr un meniu gustos şi... multe, multe altele.  

Pe lângă clienţii ocazionali, în fiecare sezon, Lashante are clienţi speciali. Ei se numără printre pensionarii nemţi, austrieci, elveţieni sau englezi, ce îşi petrec aici în fiecare an lunile de iarnă. Un telefon venit de la una din aceste persoane îl face pe Lashante să îşi lase iubită în mijlocul ringului de dans şi nu numai.  

Prima ieşire alături de Lashante a fost după vreo două zile de la sosirea noastră,în localitatea din apropiere, Alutghama, de unde te poţi aproviziona cu de toate.  

Pielea mea albă i-au făcut pe toţi din jurul meu să mă îndrume cu sfaturile lor, iar Lashante m-a asigurat că voi avea parte de cele mai bune produse pentru îngrijirea ei, eram doar în Ţara Cocotierilor.  

Nu puteam folosi un produs artificial a cărui eficienţă era doar pe bucata de hârtie care îl însoţea, aşa că,prima oprire a fost într-o mică prăvălioară de profil, cu produse sută la sută naturale.  

Un singalez simpatic, nu prea înalt, cu obraji uşor bucălaţi şi cu ochi mici ca a uneia dintre veveriţele care ne vizitează terasa, ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze. Este adevărat că îl cunoaşteape Klaus, iar prezenţa lui Lashante a contribuit din plin la amabilitatea lui, fiind o garanţie în plus că suntem clienţi adevăraţi şi nu vrem doar să îi privim prăvălia, dar face acelaşi lucru cu oricine se opreşte pentru o clipă în faţa prăvăliei lui.  

Mi-a oferit imediat renumitul ulei de cocos pentru piele şi altul pentru păr împreună cu explicaţiile de specialitate. Aşa am aflat că nucile de cocos sunt de două feluri:cu miezul subţire şi care au din belşug acea băutură delicioasă cu care ne răcorim din când pe plajă şi cu miezul gros şi lichid foarte puţin din care se extrage uleiul alimentar.  

Uleiul de cocos folosit pentru întreţinerea pielii sau a părului se obţine din primul sortiment de nucă de cocos iar cel pentru piele este la rândul său diferit de cel pentru păr. Preţul lor este o dovadă în plus a corectitudinii informaţiei.  

Mi-a împachetat cele două flacoane de ulei pentru piele şi păr, nu înainte de a-mi oferi şi alte produse una mai folositoare decât alta. Inima îmi dădea ghes să iau şi uleiul de santal, nu de alta dar omul mi-a garantat că folosindu-l, în timpul sejurului meu prin aceste locuri, voi da cu vreo zece ani timpul înapoi şi fie vorba între noi ce femeie nu-şi doreşte asta? Klaus,însă,m-a asigurat că nu am încă nevoie de asta şi m-a convins să mai aştept apariţia unui rid. M-am oprit doar la primele două şi am renunţat la uleiul tinereţii fără bătrâneţe, mi-am zis, până a doua zi când îi voi arăta lui Klaus ridul ce cu siguranţă va apărea. Simpaticul singalez cred că mi-a citit gândul pentru că mi-a zâmbit cu subînţelesuri şi-a păstrat bună dispoziţie, mi-a împachetat produsele, ba mi-a mai dat cadou o mică sticluţă cu ulei de citrice, cu care să ne apărăm de înţepăturile ţânţarilor.  

Mica prăvălioară este plină cu de toate, de la uleiuri de cocos, creme de aloe vera, până la scorţişoară şi piper sau alte ingrediente cunoscute şi necunoscute, de o calitatea excelentă. Apoi ţi se pot prepara tot felul de tinturi şi creme după reţete date de medici sau ştiute de proprietar.  

După câteva zile i-am înţeles bunăvoinţa, zâmbetele şi cadoul. Chiar dacă nu am revenit după uleiul de santal, de cel împotriva tânţarilor cu siguranţă am avut nevoie şi dacă tot ne-a prezentat balsamul bun pentru... şi uleiul cu care... şi având în vedere că ne făcea şi reducere pentru trei produse cumpărate, ne-am trezit ieşind încărcaţi. Nu puteam refuza oferta iar prudusele sunt într-adevăr la preţuri mult reduse faţă de acasă. A... şi mai este un motiv: prezenţa lui Lashante lângă noi ne-a redus suma cu vreo treizeci de procente. Trebuie să ştiţi că aici preţurile sunt de două feluri: pentru turişti şi...preţuri.Dacă eşti un bun negociator de cele mai multe ori poţi cumpăra două produse în loc de unul, iar un însoţitor singalez cunoscut micşorează simţitor factura.  

Era o zi de luni, zi de” piaţă mare” şi ne-am îndreptat spre ea, undeam avut parte de unul dintre cele mai teribile spectacole pe care le-am văzut vreodată.  

Am ajuns, cred eu, în centrul localităţii, lângă o staţie de taximetre, bine-nţeles formate din tuktuk-uri. Dacă nu eşti însoţit de un singalez eşti abordat la fiecare pas de posesorii acestora, mai întâi în engleză,iar dacă nu reacţionezi mulţi dintre ei îţi vorbesc în germană. Probabil peste un an vor întreba şi în ruseşte iar eu m-aş bucura să o facă şi în româneşte.( Nu am speranţe prea mari. Poate dacă am lua lecţii de la vecini noştrii ucraineni şi am afla secretul de-a oferi sejururi la preţuri accesibile nouă) Nu pot decât să îi felicit pentru rapiditatea în care învaţă o limbă străină, eu mă străduiesc de ceva timp cu germana, dar progresele mele... Offf, dar vorbim despre altceva aici.  

Şoseaua principală face o curbă spre dreapta ducând la Galle, iar spre stânga,la ieşirea pe autostradă.  

O cale ferată o întrerupe pe aceasta din urmă, mi se pare funcţională, dar zăresc peste şine o prelată pe care o mulţime de papuci îşi aşteaptă cumpărătorii. Lashante mă linişteşte, linia ferată este în reparaţii şi trenul nu circulă.  

De aici începe ”piaţa de luni”.  

De-o parte şi de alta a şoselei se întind tarabe cu lucruri de îmbrăcăminte "made în Malaezia". Alături de ele, ţesături de tot felul, obiecte de plastic pentru uz casnic, oale din aluminiu sau fontă, biciclete şi piese de schimb.  

Urmează fructele: banane pe crengile lor (aşa am aflat că ele nu se recoltează una câte una, ci pur şi simplu se taie creanga pe care sunt”ciorchinele” de banane. O alta va creşte şi va da o nouă roadă.) avocado,mango sau alte fructe, unele pe care le-am cunoscut, altele pe care le-am văzut pentru întâia oară.  

În faţa tarabelor unde se vinde uleiul de cocos (cel folosit în bucătărie) agitaţia este mare.  

Nu lipsesc nici florarii.  

În această zi circulaţia maşinilor este închisă pe o porţiune din stradă, doar autobuzele şi cele cu marfă au cale liberă într-un singur sens. Cu toate acestea câte un tuktuk sau o maşină încalcă însemnul iar despre motociclişti şi biciclişti nu se vorbeşte în restricţie. Încercând să te strecori prin mulţime ai sentimentul că te afli într-o căldare în care s-au pus de toate,gândind că aşa ghiveciul va fi mai gustos.  

Încet, încet, te apropii de piaţa propriu-zisă. Nu ai cum să ratezi. Zgomotul care de acolo te atrage ca un magnet deşi pare un viespar.  

Cuvintele sunt prea sărace să descrie spectacolul.  

Nici nu ştiam cui să dau importanţă mai mare: produselor sau oamenilor.  

M-a impresionat fiecare persoană, dar în mod special un băieţel cam de zece ani. După fiecare vânzare care o făcea, îşi aruncă privirea peste banii ce îi erau înmânaţi, îi adăpostea sub genunchiul lui, ca şi cum nu reprezentau mare lucru pentru el şi îşi striga mai departe oferta.  

Nu mi-a oferit nimic de vânzare, nu a încercat să mă momească cu preţuri "doar pentru tine”. M-a privit doar cu coada ochiului şi prin ţinuta care a adoptat-o parcă a vrut să-mi spună: " Mai bine ai cumpăra ceva, decât să te joci cu aparatul ăla! "  

Piaţa se întinde cam pe cinci arii. Este împărţit în parcele betonate, de trei-patru metri lăţime, înălţate de la pământ cam de un lat de palmă şi acoperite. Acolo, peste saci de plastic, cartoane sau prelate sunt întinse legumele şi fructele. Unii, în special cei care vând peşte,îşi improvizează mese din scânduri sau cutii de lemn. În spatele produselor, ţăranii stau pe scăunele improvizate din cutii sau pur şi simplu pe jos. Fiecare are câte un cântar suspendat, format din două talere mari, şi toate îmi dau impresia că sunt confecţionate înainte cu două secole. O mulţime de greutăţi de la câteva grame până la două sau trei kilograme aşteaptă să fie folosite lângă piciorul drept. În stânga, sau între picioare se află uneori câte un castron în care sunt aruncaţi pur şi simplu bancnotele. Alţii nu au nici măcar aşa ceva, iar banii sunt protejaţi sub genunche.  

Pe alei,o lume pestriţă: femei îmbrăcate în rochii ce le ajung la glezne şi bluze colorate, femei în sari, femei musulmane în veşmintele lor negre din care se văd doar ochii, bărbaţi, în număr mai mic, doar câte unul care îşi însoţeşte din întâmplare soţia sau însoţitori ai turiştilor care vin şi cască gura, copiii traşi de mână de mamele lor.  

O lume pestriţă prin care cu greu te strecori. Vocea ei se suprapune peste cele ale ţăranilor care îşi strigă oferta. Fiecare caută produsele mai bune, mai proaspete şi la un preţ mai mic.  

Cei care îşi expun marfa vin în special din munţi. Unii sunt deja cunoscuţi pentru produsele lor şi sunt căutaţi de clienţii fideli.  

În timp ce îşi strigă oferta,cântăresc cu repeziciune produsele ce le sunt puse în taler, cu mâna dreaptă aleg greutatea necesară, fără să o privească, ochii îi au undeva prin mulţime,iar cu mâna stângă mai adaugă o legumă sau o îndepărtează, după cum, al nu ştiu câtelea simţ i-a arătat că trebuie să facă, ca să ajungă la cantitatea dorită. În timp ce întind produsele cântărite şi încasează banii cărora le aruncă o privire fugară, îi aruncă în castron sau sub genunche, adaugă o altă greutate, pentru că pe celălalt taler a apărut altceva.  

Într-o clipă se întâmplă atâtea lucruri încât privirea mea nu poate percepe toate mişcările, vede doar rezultatul.  

Din când în când au o clipă de respiro şi atunci îmi acordă un zâmbet sau o explicaţie (bine-nţeles Lashante îmi este traducătorul).  

Mă opresc lângă o femeie care nu este în acel moment asaltată de cumpărători. Pare că nu o interesează ce se întâmplă în jur, aşteaptă liniştită, probabil ştie că în curând lumea ce se agită în altă parte va veni şi la ea. În faţa ei a rânduit în grămăjoare mici ghimbir, nelipsit în bucătăria singaleză şi recunoscut pentru calităţile lui terapeutice. (Nu lipseşte nici din ceaiul nostru, pentru că zice Jara ”face bine la stomac”.) Mi-a atras atenţia nişte frunzele mari pe care le-am mai zărit în câteva locuri şi pe care nu le mai văzusem vreodată. Reuşesc cu greu să mă dumiresc despre ce este vorba. Pricep doar că sunt frunzele unei plante, un soi de viţă de vie, care se folosesc pentru a înfăşura un amestec de var şi fructul mărunţit al unui palmier, în germană i se spune Betelnuss (nu am găsit un corespondent în română) şi care este un drog uşor. Mestecat, el înroşeşte dinţii şi este destul de des folosit de localnici, înlocuind tutunul sau cafeaua. Pun indiferenţa femeii pe aceste calităţi a frunzelor vândute de ea şi cred că va avea, cu siguranţă, clienţi.  

Alături de femeie,un bărbat în tricou verde mă abordează în germană şi mă invită să mă apropii de taraba lui. Stătea zâmbitor pe o cutie răsturnată iar în faţa lui improvizase dintr-o alta şi un placaj o mică masă pe care avea stivuite pacheţele cu un conţinut asemănător piperului măcinat. Într-un săculeţ se găsea acelaşi produs. Mă îndeamnă râzând să îi probez produsul, Klaus mă opreşte şi realizez atunci că de fapt el vindea acel fruct mărunţit. Râde de mine şi mă asigură că are suficienţi clienţi ca să fie mulţumit.  

Alte şi alte figuri interesante şi legume îmi atrag atenţia.Constat că se găsesc absolut tot ce găsim în pieţele noastre şi multe altele pe deasupra: vinetele şi castraveţi în soiuri diferite, o găsesc şi pe Lady Finger în”carne şi oase”, chiar şi tamaridele ce le-am cunoscut în copacul din curtea şcolii. Cineva vinde un soi de miere în coajă de nucă de cocos, din loc în loc sunt tarabe cu peşte afumat dar şi produse de curăţenie, diferite obiecte de plastic: căni,castroane, bureţi, un adevărat spectacl de sunet, lumină şi culoareşi pot jura că sunt cele mai ecologice produse care se găsesc în această lume.  

Pentru că resturi sunt din belşug nu sunt de loc surprinsă că dau şi peste văcuţa ce se simţea în al nouălea cer printre ele.  

Fac fotografii, multe, multe fotografii cu intenţia să le reiau în faţa computerului şi să găsesc rând pe rând corespondentul denumirilor în română, săracul Lashante are cu mine mult de furcă, germana lui este tot atât de săracă în cuvinte ca şi a mea.  

După ce ne-am încărcat coşul cu tot felul de legume şi fructe am vrut să ne potolim setea. Clădirile pe care le vedeam nu mi se păreau a fi locul ideal unde să putem face asta.  

Şi totuşi...  

Vizavi de o clădire ce arăta ca după un bombardament, am pătruns printr-un gang în faţa căruia erau parcate una peste alta tuktukuri şi biciclete. În faţa uşii, două boluri mari cu apă în care pluteau frumoase flori albe şi galbene m-au făcut să-mi revizuiesc părerea. Am trecut printr-o încăpere lungă, unde erau câtevamici mese aranjate cochet cu feţe de masă portocalii. Un mic bar de lemn pe care trona "oul de elefant " cum mi l-a prezentat Lashante şi un mic raft plin cu cărţi, în special în germană şi engleză, întregeau ambientul. O alee din mici pietre roşiatice m-a dus spre o arcadă de vis. Albul florilor peste verdele crud al frunzelor m-au făcu tsă cred că pe acolo vei păşi într-un tărâm de poveste. Şi nu a fost departe de adevăr. Dincolo se desfăşura o superbă grădină în care erau risipite mese curate şi elegante. Şi toate acestea se aflau pe malul râului Bentota.  

În timp ce îmi savuram delicioasa băuturadin fructe proaspete am putut să admir şi un superb peisaj. Iar acolo, nimic nu amintea nici de casele dărăpănate, nici de mizeria rămasă în urma târgoveţilor. Hărmălaia pieţei rămase undeva în urmă, doar frânturi mai ajungeau până la noi, nu mai aveam timp de ele, cântecul păsărilor erau acolo lângă noi, parcă patronul terasei le angajase pentru a ne ţine companie. Chelneri îmbrăcaţi în pantaloni negri şi cămăşi albe, strălucitoare ne-au servit prompt şi cu zâmbetul pe buze.  

Localul se numeşte " NEBULA " şi face parte dintr-un complex care cuprinde un mic hotel şi o prăvălioară cu produse occidentale. Faptul că este aproape întotdeauna plin de oaspeţi mă face să cred că este pe gustul multora.  

Într-o altă zi când ne-am oprit aici, am fost plăcut surprinsă: un chelner, într-o ţinută demnă de oricare restaurant cu renume occidental, cu o mână la spate iar în alta purtând un platou, se plimba printre mese, prezentând oferta zilei: "calamar cu sos şi legume". Platoul era superb ornat, numai văzându-l, ţi se făcea foame. Iar preţul era mai mult decât acceptabil.  

După aventură "pieţei de luni", ca să rămân la acelaşi subiect, voi prezenta o altă piaţă,cea de peşte.  

Din păcate m-am trezit mult prea târziu, dar a fost de-ajuns să surprind câteva imagini şi să îmi fac o părere de ce se întâmplă acolo.  

În portul din Beruwala, aflat la trei kilometri de Casa El Kamino, în fiecare dimineaţă devreme, se adună micile vapoare ale pescarilor ca să îşi vândă peştele.  

În general peştii sunt cumpăraţi de persoane care vând mai departe marfă pe străzile localităţilor. Tuktukuri, motociclete şi biciclete care au improvizate pe portbagaje lăzi cu gheaţă aşteaptă în faţa pieţei ca stăpânii să îşi achiziţioneze marfa. Apoi, o iau agale pe străzi, anunţându-şi prezenţa printr-o melodie, clopoţel sau pur şi simplu strigând în gura mare, fără să obosească:"Maluuuuu! Maluuuuu!"  

Pe dig sunt risipiţi peşti de soiuri şi dimensiuni diferite. În pavilionul acoperit câteva mese servesc pentru tranşare. Mâna celor care fac această operaţiune se mişcă cu o asemenea rapiditate încât ai impresia că, o dată cu bucăţile de peşte îşi vor tăia degetele.Unul dintre ei mi-a arătat mâna, să mă conving că este întreagă, deşi face asta de ani buni. Folosesc nişte cuţite mari ce m-au dus cu gândul la iataganele turceşti.  

O pisică de mare mă aştepta în tăcere să o fotografiez, dar şi să o ating şi să mă laud astfel că am mângâiat o pisică de mare.  

Şi pentru că acolo este locul perfect pentru un ospăţ copios, deşi devreme sunt prezente în veşmintele lor negre şi ciorile.  

Nu este într-un totul un spectacol uşor de urmărit nici vizual nici olfactiv, dar nu îl poţi rata dacă ajungi prin aceste locuri. Chipurile întâlnite sunt la fel de interesante şi merită aceaşi atenţieca şi a celor din piaţa de luni.  

La sfârşit am parte şi de o surpriză: omul cu lozul, pe care îl văd intrând din când în cânt în curtea casei (Dipa fiind convinsă că într-o zi îi va surâde norocul, probabil i s-a spus asta în horoscop, este o clientă fidelă) sau pur şi simplu pe plajă, îl găsesc şi aici, înconjurat de pescarii care vor pleca din nou peste câteva ore în largul oceanului, de multe ori neavând răgazul necesar de-aşi săruta copiii sau îmbrăţişa nevasta. Probabil toţi speră ca ”omul cu lozul”să le dăruiască hârtiuţa care să-i desprindă de legănatul valurilor şi să îi aducă pe pământ solid, deşi nu am convingerea că lipsa legănatului îi va face mai fericiţi.  

La scenele din piaţa de luni sau cea de peşte se alătură şi cea a străzii, la fel de interesantă şi specială. Ea este întregită de câte un varan plictisit ce vrea să iasă din monotonie şi porneşte la plimbare. Atunci, câinii de prin curţi se trezesc la viaţă şi îşi anunţă existenţa marcându-şi teritoriu.  

Oameni şi animale, păsări şi plante, toate îţi oferă sub un cer de un albastru incredibil, sub arşiţa soarelui sau sub stele ce ai putea să le atingi cu mâna, un spectacol de sunet, lumină şi culoare, cum rar îţi este dat să întâlneşti. Trebuie doar să ştii să-l primeşti.  

 

 

Dacă doriţi să vă transpuneţi pentru câteva minute în acele locuri, urmărind colajul de fotografii, probabil, veţi reuşi.  

http://www.youtube.com/watch?v=yWmJyd0a2-0  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
LACRIMA DIN OCEAN ( jurnal de călătorie) Cap. 4 / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 760, Anul III, 29 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!