Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 743 din 12 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

LACRIMA DIN OCEAN (JURNAL DE CALATORIE) 2
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul 2  

PLAJA BENTOTA

Dacă aş avea ochii legaţi,de la Casa ElKamino, pe strada îngustă, aş ajungela plaja Bentota în cinci-şase minute. În realitate am nevoie de mai mult timp. Pentru că nu pot trece fără să admir o floare sau să mă minunez de un fruct care tocmai s-a format din minunatele flori pe care le-am văzut cu o zi înainte. În fiecare zi spectacolul naturii e altul, iar eu mă bucur de el asemeni unui copil ce-şi primeşte jucăria preferată.
Strada îngustă şerpuieşte printre casele ascunse de plante de tot felul. Sunt case cu ziduri groase, ferestre şi uşi mari.
Prin curţile caselor vezi femei trebăluind.Ne zâmbesc, ne salută şi parcă ne transmit prin ochii lor senini: “O zi plăcută să aveţi!”
La vederea noastră, copiii îşi încetează joaca, ne ies în întâmpinare strigându-ne:” Hallooo, Bombon!” , asta pentru că, uneori le oferim bomboane. Bucuria lor este nemărginităşi-ţi umplu sufletul de duioşie.
Câţi dintre copiii noştri se mai bucură astăzi la primirea a două bombonele îmbrăcate în celofan strălucitor? De fapt, câţi dintre copiii noştri se mai bucură atunci când le oferim cadouri? Parcă niciodată ele nu sunt pe măsura aşteptărilor, indiferent de valoare.
Copiii ăştia ştiu să ţopăie fericiţi în jurul tău şi să îţi mulţumească,chiar dacă nu îţi vorbesc limba. Nici măcar când ridici neputincios din umeri, făcându-i să înţeleagă că azi buzunarele tale sunt goale, ochii lor nu se întristează. Te privesc cu aceeaşi privire caldă şi sinceră, sperând că “data viitoare” nu îi vei uita.
Dar despre copiii acestei ţări, voi aloca alte rânduri.
După vreo două sute de metri, strada se ramifică în trei părţi. Toate direcţiile te duc la plajă.
La punctul de ramificaţie o statuie a lui Buddha meditând, destul de impresionantă, te îndeamnă parcă să meditezi măcar pentru o clipă la ceea ce eşti.
Peste drum de ea, pusă acolo parcă de când lumea, o căsuţă de scândură. Înconjurată de un platou mare şi luminos şi vecină cu case luxoase şi frumos aranjate, am crezut că adăposteşte materialele de construcţie a unei noi vile, sau că stă acolo în aşteptarea investitorilor.
La întoarcerea de la plajă, rezemată de uşa ce era deschisă o umbră parcă ne aştepta:  

-A, uite-o pe bunica, îmi spune Klaus.  

Privesc mai cu atenţie. Mi se pare bunica bunicii mele, o femeie care ea însuşi şi-a uitat vârstra. Cu toate acestea îl recunoaşte pe Klaus, îi face semne prietenoase cu mâna. Ne apropiem, îi zâmbim, o salutăm, Klaus îi întinde câteva bomboane, e şi ea de fapt un copil, le primeşte bucuroasă şi se apleacă în semn de mulţumire.
Îi arăt aparatul de fotografiat, îmi împreun mâinile a rugăminte şi ea acceptă să o fotografiez.
O îndrăgesc de la prima vedere deşi înfăţişarea ei este bizară. Ochii ei sunt calzi. Trăieşte în căsuţa de lemn, fără curent electric, fără mobilă, doar un pat de scândură pe care sunt aruncate de-a valma o sumedenie de haine. Gazdele mele îmi spun că are familie, că aceasta este chiar înstărită, dar ea a ales să îşi ducă bătrâneţele singură, în casa pe care probabil a avut-o din tinereţe.
Şi pentru că Buddha i-a învăţat că trebuie să îşi respecte bătrânii şi trebuie să ofere din prinosul lor unuia care nu are, primeşte şi ”bunicuţa mea”, cum am numit-o, strachina cu orez.
Plaja Bentota.
O găsim scăldată de apele Oceanului Indian, aşa cum a fost lăsată pe Pământ. Poate de aceea este plină de farmec: un nisip fin, ce devine fierbinte la ceas de amiază, valuri înspumate şi prietenoase o îmbrăţişează.
Albastrul cerului, razele soarelui ce cu greu găsesc un petec de nor alb să se joace, îi dau o strălucire aparte.
În zare, nu departe de ţărm, se zăresc, ieşind din ape, petece de pământ. Câte o sămânţă, dusă de vânt, a dat roadă şi s-a înălţat acolo un cocotier, sau orice altceva, de un verde crud.
Ici, colo, câte un turist liniştit îşi face plimbarea zilnică sau îşi lasă trupul învăluit de arşiţa zilei, ca apoi să şi-l răcorească în apa oceanului. O egretă se plimbă şi ea plictisită pe nisipul umed, iar singura muzică pe care o poţi asculta este a superbului cor format din valurile înspumate şi ciripitul pasărilor de tot felul. Şi muzica asta nu îţi sparge timpanele, este exact ceea ce ai nevoie ca să te relaxezi după zile de muncă şi stres.
Pentru mine, aceasta este plaja perfectă. Aici nu mă împiedic în cearşaful nimănui, nu mă trezesc cu nici o minge în braţe sau cu nisip în ochi, pot să îmi golesc mintea de ceea ce e nociv şi să îmi încarc “bateriile”.
În lungul plajei, asemeni ciupercilor după ploaie, sunt risipiteo sumedenie de hoteluri şi restaurante. În unele găsim luxul renumitele plaje ale lumii, altele sunt mai modeste: după buzunarul şi dorinţele fiecăruia.
O mulţime de gherete îşi expun marfa: articole de îmbrăcăminte şi suveniruri de tot felul (elefanţi sau alte statuete de lemn, tablouri pe pânză sau renumitele Batiks-uri ce redau scene ale învăţăturilor lui Buddha, bijuterii mai mult sau mai puţin valoroase).
Pentru cei cărora le plac sporturile se găsesc puncte de închiriere a plăcilor de surf şi o şcoală pentru scufundări. În unele hoteluri sunt centre de tratament de la medicina convenţională, până la procedee naturiste sau medicină tradiţională. Dar dacă astea nu sunt pe placul tău şi vrei să de resfeţi pur şi simplu în camera ta, găseşti la tot pasulun maseur priceputcare să-ţifrământetrupul pentru preţuri maimult decât deluzorii.
Sudit, un singalez simpatic ce vorbeşte puţin engleza şi germana şi care m-a rugat să dau numărul lui de telefon oricărui este interesat de mâinile lui, este unul dintre ei. El se deplasează cu tuktukul lui, în care îşi poartă masa de masaj de la un client la altul. Îşi munceşte mâinile până la epuizare pentru cele două comori, fiicele sale.
Plaja Bentota are vreo cinci kilometri, se întinde de la un mic sat musulman, până la vărsarea râului, a cărui nume îl poartă, în Ocean.
La capătul micului sat, nu departe de ţărm, o mică insulă ascunde printre cocotieri o moschee musulmană şi un far.
După câţiva metri în care valurile se lovesc de câteva stânci începe plaja cu nisip. Şi încep să răsară primele hoteluri: Panorama, pe terasa căruia am savurat un suc şi am admirat peisajul ce nu-l pot descrie în cuvinte,apoi Yepylon, unul dintre cele mai mari şi căutate hoteluri din zonă, poate şi pentru faptul că are un centru comercial, Spa şi şcoală de scufundări. UrmeazăBarberyn Reef şi The Palm. În faţa lui Barberyn, recifele formează o vană, în care valurile lipsesc, apa este plăcută şi poţi înota în voie sau pur şi simplu să pluteşti privind cerul.
Este locul unde se adună la o şuetă în apă, turiştii. Este locul unde mă bălăcesc şi eu, pentru că, din păcate, nu ştiu înota, iar rugăminţile lui Klaus nu mă pot convinge să învăţ. Frecventez deja un curs (cel de limbă germană), al doilea ar fi neomenesc la anii mei.
O zi în plimbare de-a lungul plajei a fost mai mult decât o delectare. Peisajul este încântător, la fiecare zece metri parcă Oceanul îşi schimbă hainaşi îmrăţişează altfel plaja.
Plimbare ne-a fost întreruptă din când în când de vânzători ambulanţi ce ne-au oferit de toate.Îţi apar în cale de nici unde. După câteva zile ajungi să îi cunoşti şi te cunosc la rândul lor. Sunt bărbaţi slabi, cu picioare asemeni egretelor ce se plimbă liniştite pe plajă, îmbrăcaţi în sarong purtând cu ei sacoşe mari de plastic în care îşi ţin marfa.
Unul e Zunda. Îţi oferă sticluţe mici cu apă de colonie în diferite mirosuri şi beţişoare parfumate. Un altul, parcă mai mic şi pricăşit are tot felul de împletituri din frunze, iar altul cu o cutie mare de lemn prinsă pe portbagajul unei biciclete ce a uitat că a avut vreodată culoare, îţi oferă punguţe cu alune şi seminţe de tot felul.
Te roagă, te imploară, din ochi sau cu vorbe în care amestecă limba lor păsărească cu cuvinte în engleză sau germană, învăţate de-a lungul timpului pe plajă, să cumperi ceva. Bat kilometri de pajă pe zi, de cele mai multe ori nu vând nimic şi asta îi face ca prima ofertă ce ţi-o prezintă să fie chiar de zece ori mai mare. Coboară preţul destul de repede, iar dacă te înduri să îi cumperi ceva, mai mult ca să scapi de el decât pentru că ai avea nevoie, încearcă să îţi vâre pe gât încă un produs.
Eu una nu mă pot supăra pe ei. Deşi sunt insistenţi, felul în care se comportă, picioarele lor care au bătut zeci de kilometri, ochii trişti care privesc undeva în urmă, la anii când plajele vuiau de turişti, nu pot decât să îmi trezească compasiune. Mai ales pentru că întodeauna întreabă :
- Oare vor veni turişti?
În răspunsul tău îşi pun existenţa lor viitoare. Iar tu nu poţi să le dai speranţe. Pentru că ştii, că şi acolo, la tine acasă, lucrurile nu stau tocmai bine, că cei care încă îşi mai permit vacanţe exotice nu caută nici liniştea dumnezeiască, nici raiul pe Pământ. Le plac plajele aglomerate, unde să îşi poată etala frumuseţile lor artificiale, le plac decibelii ce se revarsă din boxe enorme, le plac chelnerii în frac şi cu pantofi de lac servindu-i cu băuturi colorate pe nisipurile de aur , argint sau de care or fi.
Din când în când eşti abordat de bărbaţi care nu au nimic de oferit, te întreabă doar dacă nu vrei să bei o bere rece sau un suc într-adevăr natural şi vor să te însoţească până la restaurantul care se vede în zare sau care este ascuns după cocotieri sau bananieri.M-a surprins asta, dar apoi am aflat că pentru fiecare client dus în localul respectiv primesc cinci-zece rupii. Iar când la uşa ta stă sărăcia...
Am ajuns la gura de vărsare a râului Bentota în Ocean. Ca să ne continuăm drumul în lungul plajei a trebuit să trecem cu barca. O mulţime de bărci aliniate îşi aşteptă clienţii. Până aceştia apar, posesorii lor stau la taifas sub umbra pomilor. Dacă şti să negociezi, treci dincolo cu 100 de rupi(150rupi=1 euro)
Plaja,aici, este mai largă şi parcă mai frumoasă. Pe stâncile ce o mărginesc se află un mic Templu a lui Buddha şi trebuie să îi acorzi atenţia cuvenită.Voi reveni însă la el, într-un alt capitol.
Undeva, pe plajă, într-o oază de verdeaţă o mică baracă ne-a atras atenţia. Este un "muzeu" cu lucruri pe care apele Oceanului le aruncă pe Plajă. Nu, nu sunt peşti, nici corali. Sunt lucruri pe care noi, oamenii, le aruncăm atunci când nu ne mai sunt de folos.
Am trecut din nou râul Bentota, printr-un alt punct şi am poposit pe terasa restaurantului Laluna, unde poţi închiria o barcă, să faci schi acvatic sau alte distracţii pe râu.
Ne-am reîntors la Casa ElKamino cu tuktukul, iar pentru mine o călătorie pe şosea este „sportul” extrem. Pentru că intru din nou în acea " lume nebună, nebună”

Va urma.
Foto:
cap. 1.
http://www.youtube.com/watch?v=QADHo9KgSYA
cap. 2.
https://www.youtube.com/watch?v=fTdrydZ9jBI
 

 

 

 

 




















 

 
Referinţă Bibliografică:
LACRIMA DIN OCEAN (JURNAL DE CALATORIE) 2 / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 743, Anul III, 12 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!