Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 787 din 25 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

LACRIMA DIN OCEAN (jurnal de călătorie) CAP. 6
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

TEMPLE  

Templul budist din Alutghama  


Să pătrund în lumea buddhistă la ea acasă era un vis care mă urmărea de mulţi ani. Sri Lanka a fost o experienţă fascinantă care mi-a făcut o adevărată revoluţie în gândire răspunzându-mi la multe întrebări şi în acelaşi timp dând naştere la altele.
Dar, poate e bine să aştern mai întâi câteva informaţii despre buddhism, aşa cum le-am perceput din cele citite sau aflate prin multiplele vizite făcute în templele ce mi-au ieşit în cale (nu puţine la număr) sau din discuţiile avute cu prietenii mei singalezi. Cei din jurul meu, văzându-mi interesul, au încercat să mă călăuzească şi să îmi mijlocească întâlniri cu persoane care prin cunoştinţele lor să facă ordine în mintea mea şi pentru care nu pot decât să le fiu recunoscătoare.
Buddhismul, după părerile unora, se înscrie între cele trei religii universale existente până acum, alături de creştinism şi islamism. Alţii îl socotesc o doctrină etico-filosofică.
În Sri Lanka, de la orice om simplu până la cei care predau în şcoli sau îi găseşti în temple îţi vor spune că buddhismul este o învăţătură.
Ea a fost întemeiată în India, în sec. 6-5 î.H. de către Sakyamuni sau Buddha, adică “trezitul” sau iluminatul.
Amplasamentul Casei El Kamino mi-a venit în ajutor şi de data aceasta. În Altuhgama se găseşte un templu nou care mi-a oferit prima lecţie despre buddhism. Primul meu învăţător a fost Lashante, alături de care ne-am îndreptat înspre acolo, renunţând fără nici un regret la o zi de soare şi baie în apele calde ale Oceanului Indian.
Templu se află pe o colină. Din depărtări se zăreşte statuia uriaşă a lui Buddha şi aflu că este prima că şi mărime în Asia reprezentându-l pe învăţător în poziţie de meditaţie. Lashante îmi explică că sunt” trei Buddha” iar eu, în această fază, cunoscând credinţa în reîncarnare, înţeleg că ei recunosc a fi până în prezent trei persoane, din timpuri diferite, care sunt recunoscuţi Buddha. Va trebui să treacă ceva timp, să mă întâlnesc cu o persoană care predă buddhismul, ca să îmi elucidez misterul celor trei Buddha de care atât Lashante cât şi alţii îmi vorbesc la nesfârşit. De fapt este vorba de cele trei poziţii reprezentative ale învăţătorului, cea de meditaţie, de somn şi de moarte. Chiar dacă în concepţia buddhistă oricine poate atinge condiţia de iluminare şi în multe curente ale budismului ei sunt denumiţi Buddha, în Sri Lanka, această denumire este dată doar învăţătorului, celui care a făcut cunoscut modalitatea în care poţi atinge iluminarea.
De-a lungul veacurilor, buddhismul s-a dezvoltat în mai multe direcţii cu diferenţe mai mari sau mai mici, recunosc, până la sosirea mea în Sri Lanka, citisem mai mult despre cea tibetană ceea ce m-a pus de multe ori în încurcătură.
În Sri Lanka, el aparţine unei direcţii fidelă învăţăturii lui Buddha,Hinayana, sau “Calea îngustă”, o direcţie găsită în Birmania şi Thailanda, ceea ce i-a atras şi denumirea de”budism sudic”.
Esenţa învăţături o constituie cele patru “adevăruri supreme”, a căror descoperire a avut loc în momentul iluminării lui Sakyamuni şi pe care le-a făcut cunoscute la prima sa predică de la Benares: teoria asupra existenţei suferinţei; învăţătura despre cauzele suferinţei; posibilitatea suprimării suferinţei şi căile posibile care duc la îndepărtarea suferinţei.
Potrivit concepţiei budhiste, întreaga viaţă este suferinţă.  


” Iată, o monahi, zice Buddha, adevărul sfânt despre suferinţă: naşterea este suferinţă, bătrâneţea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă. Unirea cu ceea ce nu iubeşti este suferinţă, despărţirea de ceea ce iubeşti este suferinţă, a nu obţine ceea ce iubeşti este suferinţă. Pe scurt, cele cinci elemente ale fiinţei omeneşti care provoacă ataşarea la existenţă, sunt suferinţă”.  


Când am plecat spre primul templu budist pe care aveam să-l vizitez mai ştiam un element important: Buddha nu s-a declarat profetul său trimisul vreunui Dumnezeu şi a respins ideea unui Dumnezeu ca Fiinţă supremă.
Amintesc toate acestea pentru că pornind de la ele, în timpul vizitării templelor şi a observării comportamentului prietenilor mei buddhiştii, am fost de foarte multe ori surprinsă.
Deci, ne-am îndreptat spre templu nu înainte de a suporta privirea lui Lashante care mi-a analizat ţinuta. A trebuit să îmi schimb pantalonul scurt cu altul care să îmi acopere genunchii şi să am un şal cu care să îmi acopăr umerii, pentru că”în faţa lui Buddha trebuie să fi decent îmbrăcat”. Până aici, nici o diferenţă între a vizita un templu budist sau o mănăstire creştină.
La baza colinei este un platou întins unde o mulţime de gherete îţi oferă spre cumpărare flori (florile de lotus predominând) şi fructe de tot felul, unele fiind frumos aranjate pe platouri.
Ca să ajungi sus la templu ai două posibilităţi: să urci cu maşina pe şoseaua care se continuă până sus, sau să urci o mulţime de trepte de piatră. În ambele variante treci pe sub o boltă din piatră pe care sunt sculptate flori de lotus, simbolul ochilor lui Buddha şi Luna în cele două ipostaze ale ei. La baza ei sunt reprezentate acele făpturi care susţin Pământul cu braţele lor, un simbol preluat din religia dharmică, răspândită în India înaintea budismului.
În faţa treptelor există o piatră în formă de semicerc.Voi constata în viitor că la intrarea fiecărui templu se găseşte o astfel de piatră de aceeaşi formă, cred că şi aceeaşi mărime, mi se spune că ea se cheamă”Piatra Lunii” sau”Piatră din Lună” şi este adusă de la templu din Anuradhapura, locul de unde s-a răspândit buddhismul în Sri Lanka. (Cât adevăr sau cât e poveste, pot spune doar cei care au pus-o acolo).
Dacă urci treptele dai într-un platou larg, pavat şi presărat din loc în loc cu verdeaţă. De aici vezi imaginea lui Buddha în toată măreţia ei. Este aşezat pe floarea de lotus deschisă.
Templu este o construcţie nouă şi are o poveste legată de tsunamiul din 26 decembrie 2004. În această zi a fost programată vizita preşedintelui ţării. Ochii statuii erau legaţi urmând ca dezlegarea lor să fie făcută în prezenţa preşedintelui. După zece minute de la sosirea acestuia s-a declanşat urgia, legătura de la ochi nu a fost înlăturată, iar populaţia crede că aşa energia negativă nu a putut să-l atingă pe învăţător.
Aici a fost locul unde s-a refugiat populaţia şi turiştii oferind acestora adăpost pentru mai multe zile.
Două fresce reprezentând secvenţe din acele momente au fost, apoi, făcute pe un perete la intrarea în templu.
Impunătoarea statuie practic reprezintă acoperişul templului, construit pe două niveluri. Ca să ajungi la baza florii de lotus unde pe o marmură neagră sunt depuse flori de cei care trec pe aici, urci câteva scări păzite de doi lei,”Leii noştrii” cum îmi explică Lashante, leul fiind simbolul ţării, dar şi unul dintre simbolurile budhiste, el reprezentând puterea şi forţa, calitatea învăţăturilor numite uneori "Răgetul Leului".
La baza lor, un mic eleşteu este gazdă pentru câţiva peşti coloraţi şi a două sau trei gâşte sălbatece urmărite cu atenţie de pe margine de un crocodil ce aşteaptă momentul potrivit să le înhaţe.
Am aşteptat şi eu ceva timp sperând că voi face o fotografie demnă de vreun premiu, nu am avut noroc, aţi ghicit, crocodilul era împietrit.
Nu lipseşte nici vasul cu comori, care semnifică viaţă lungă, bogăţie şi prosperitate.
De jur împrejurul imensei flori de lotus,un al simbol, care redă condiţia umană: el creşte din noroi (samsara), ajunge la suprafaţa apei (purificare) şi produce o floare minunată (iluminare), pe plăci de marmură neagră sunt scrise citate din învăţăturile lui Buddha, numele celor care au contribuit cu donaţii pentru construcţia templului, printre ei şi câţiva europeni, dar şi numele celor din zonă, care au murit în urma tsunamiului. Din fericire, în această parte el a fost mic, aproximativ treizeci de localnici şi nici un turist.
Noi, fiind cu tuktukul am urcat până sus pe şosea.
Am parcat într-un loc amenajat pentru parcare, dar întâlneşti risipite şi înafara lui câte o maşină, motocicletă sau bicicletă, cu toate că există doi poliţişti care se plimbă plictisiţi încoace şi încolo.
La coborârea din tuktuk am fost surprinsă să dau de un loc amenajat unde se aprind lumânări, pentru vii şi morţi, asta pentru că”respectul pentru cei care sunt printre noi trebuie să existe, iar amintirea celor care nu mai sunt, este un semn de mulţumire pentru ceea ce ne-au dat”, îl citez pe cel care mi-a răspuns după un anumit timp unor întrebări, un învăţător căruia din păcate nu i-am reţinut numele real.
Urmează imediat o clădire obişnuită ca arhitectură, formată din două încăperi. Mulţimea care aştepta încolonată acolo m-a atras şi m-am îndreptat spre ei.
Lashante m-a oprit şi m-a învăţat cea de-a doua regulă:în temple se păşeşte desculţ. Nedumerirea mea a fost mare, credeam că templu este construcţia unde era statuia enormă, aici eram pe altă parte, în faţa unei clădiri obişnuite.
Mi se explică, ceea ce voi constata şi mai târziu, că un templu budist nu este un singur locaş, cum ar fi la noi o biserică, ci într-un anumit spaţiu mai multe clădiri care nu au neapărat o arhitectură proprie formează un complex unde călugării îşi desfăşoară viaţa, de cele mai multe ori meditând şi unde se adună oamenii spre a-l venera pe Buddha sau pentru a asculta învăţăturile lui.
În clădirea respectivă, în faţa statuii lui Buddha acoperită de o perdea, femei, bărbaţi şi copii aşează flori şi fructe, îşi împreună mâinile în forma specifică de salut, se înclină iar am eu am avut impresia că se roagă.
Lashante mă contrazice, ei nu se roagă,”noi cunoaştem doar un Dumnezeu care nu are treaba noastră. În faţa statuii mulţumim părinţilor noştrii pentru grija lor, mulţumim învăţătorului pentru învăţăturile lăsate şi căutăm forţa în noi să trecem peste ispitele vieţii şi să ne găsim drumul.”
Îmi explică şi rolul perdelelor. Ele sunt un scut pentru energiile negative pe care ochii celui care îl privesc pe Buddha, le-ar putea transmite.
Sub un copac bodhi, copacul lui Buddha, se apăra de arşiţa soarelui un elefant.
Am ajuns la templu înaintea unei procesiuni şi se aduceau elefanţi de la altele temple. În funcţie de numărul elefanţilor pe care îl are un templu este socotită bogăţia acestuia. Întreţinerea unui elefant este foarte costisitoare şi în ultimii ani multe dintre ele au fost nevoite să renunţe la ei.
În spatele copacului o imensă floare de lotus din beton, colorată în alb, găzduieşte pe petalele ei mici statui de-ale lui Buddha în diferite faze de meditaţie.
În dreapta florii de lotus există o altă clădire. Constat că este un muzeu (era închis, nu ştiu ce ar putea cuprinde, inscripţia este doar în singaleză, explicaţiile lui Lashante nu m-au lămurit, înclin să cred că nu a păşit nici el acolo).
Trecem strada şi de îndreptăm spre templu propriu-zis nu înainte să ne abandonăm sandalele lângă altele. Într-un foişor, un călugăr cu haina lui portocalie privea pierdut mulţimea, rolul lui acolo era să întoarcă banda ce se derula în magnetofonul legat la nişte boxe imense. De aici aud în fiecare dimineaţă pe la orele cinci jumătate şi apoi seara, un fel de predică, deşi distanţa este considerabilă.
Plăcile pavajului ne ard tălpile mai ceva decât nisipul fierbinte de la marginea oceanului şi ne grăbesc intrarea în interior în timp ce îl privesc cu invidie pe Lashante, care pare că nu le simte fierbinţeala.
Pe unul dintre pereţiide la intrarea în prima încăpere sunt pictaţi cei doi călugări, fondatori ai templului. Încăperea este îngustă şi lungă, cu podeaua din gresie şi pereţii laterali acoperiţi de basoreliefuri. Fiecare scenă prezintă o învăţătură a lui Buddha, explicaţia ei se găseşte înscrisă la baza ei, din păcate, în singaleză şi trebuie să cred în traducerea lui Lashante (nepreţuitul meu Lashante pe care îl zăpăcesc cu întrebările). Din nou surpriză. În timp ce Lashante îmi traduce textul am impresia că mi se citesc pasaje din Biblie.
În spatele încăperii un grup statuar îl reprezintă pe Buddha, împreună cu câţiva dintre elevii lui. În faţa lui, un bărbat mai în vârstă este aşezat pe un scaun. Este vorba despre tatăl învăţătorului, singura persoană care nu stă în picioare în prezenţa lui Buddha.  

Concluzia: respectul faţă de părinte trebuie să existe chiar dacă tu eşti un Buddha.  


Părăsim încăperea şi intrăm în templu. Şi aici pereţii parterului şi al subsolului sunt acoperiţi de basoreliefuri colorate pastelat cu scene din viaţa şi învăţăturile Iluminatului. Dacă ai citit măcar o dată povestea lui Buddha şi urmăreşti scenele în ordinea numerotării lor vei vedea filmul celor 80 de ani de viaţă cu uşurinţă. Dacă nu, orice ghid singalez te poate ajuta.
În spatele acestei impresionante construcţii, mulţimea numeroasă ne-a atras atenţia. Aflăm că este templu vechi unde se găsesc camerele călugărilor şi acolo se duc fructele şi o parte din florile cumpărate jos sau aduse de acasă.
Aici nu ni se permite să fotografiem.
Călugării sunt prezenţi în diferite puncte, lumea este mai numeroasă. Peste tot steaguri, în roşu, galben şi albastru, un simbol al budismului, de factură mai nouă.
Un călugăr ne leagă un şnur de aţă la încheietura mâinii,” ca să ne poarte noroc”, ne explică Lashante, iar în spatele lui, după o perdea se găseşteun fel de altar pe care se sunto sumedenie de lucruri mai mari sau mai mici, acoperite de flori. Acolo se pare că ar fi aurul templului, fiecare” templu are aurul lui”, mai mult sau mai puţin în funcţie de donaţiile locuitorilor. Cât adevăr există nu pot confirma, dar că populaţia a donat sau donează aur sau alte valori mi-au confirmat toţi prietenii mei singalezi.
În altă parte, în faţa unui călugăr se aşează platourile cu fructe sau chiar boluri cu orez,iar acesta face un fel de sfinţire a bucatelor.
O parte se lasă acolo, iar altă se ia acasă şi vor fi consumate de familie.
Acest gen de manifestare nu se potriveşte cu ceea ce ştiu despre buddhism, din păcate întrebările mele au rămas fără răspuns, dar nu pot garanta că el nu există. Atât eu cât şi interlocutorii mei vorbim într-o limbă pe care nu o stăpânim şi probabil ăsta e motivul pentru care nu înţeleg sensul.
Una peste alta, vizita făcută a fost instructivă şi interesantă, chiar dacă arhitectural nu mi-a spus nimic. În fond, templele budhiste sunt construite pentru a împrăştia învăţăturile lui Buddha printre oameni şi cred că templu din Alutghama reuşeşte acest lucru.
Am plecat de la templu cu un apetit crescut de-a mai intra şi în altele, iar dacă paşii vă aduc prin aceste părţi vă sfătuiesc să renunţaţi la câteva ore de plajă şi să îl vizitaţi.

imagini la:
http://www.youtube.com/watch?v=215QTcKsu8o






 

 
Referinţă Bibliografică:
LACRIMA DIN OCEAN (jurnal de călătorie) CAP. 6 / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 787, Anul III, 25 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!