Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 753 din 22 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

LACRIMA DIN OCEAN, cap 3
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Casa El Kamino  

Aşa cum spuneam, Casa El Kamino m-a întâmpinat parcă râzând, sub ploaia liliachie a florilor din copacul de la poartă.  

Este o construcţie nouă cu camere largi, ferestrele şi uşi mari şi înalte. Totul este făcut în aşa fel încât să nu lase dogoarea razelor de soare care devin fierbinţi în ceas de amiază să rămână între zidurile ei.  

A fost construită cu scopul de a oferi turiştilor un sejur liniştit şi plăcut asigurând astfel traiul gazdelor.  

Familia Petakutty de Silva, este buddhistă, ca de altfel majoritatea locuitorilor acestei mici localităţi, Moragalla.  

Capul familiei, Jayarathna Petakutty de Silva (Jara, cum îi spun eu) are 55de ani, este un bărbat mărunţel cu ochi sclipitori, foarte sprinten şi prietenos, cu o anumită timiditate care încearcă să şi-o ascundă sub un zâmbet şarmant şi câteva clătinări din cap.  

La noi, când faci aceste gesturi din cap reprezintă o negaţie şi de aceea de câte ori vorbeccu el, îmi trebuieceva timp să pricep de ce îmi spune una şi gesticulează alta. Când am întâlnit şi alte persoane manifestându-se la fel, am bănui tcă aşa cum diabetul este răspândit într-o proporţie ridicată printre locuitori, aşa şi” Parkinson”, într-o anumită fază, o au toţi.  

Curioasă din fire şi pentru că multe lucruri îmi par aici altfel, am întrebat. Au râs de gândurile mele, de fapt gestul lor înseamă că te ascultă cu atenţie şi te aprobă. Şi totuşi, pusă în faţa tremuratului lor din cap, sunt întotdeauna derutată.  

Pe Jara, îl vezi de-a lungul zilei îmbrăcat în SARONG, peste care ia o cămaşă uşoară fără să şi-o încheie la nasturi, eventual îi leagă colţurile de jos într-un nod şi asta atunci când îşi încalecă bicicleta şi pleacă la cumpărături sau mai ştiu eu unde are treabă.  

Sarongul este un sac liber la ambele capete, cu circumferinţa dublă faţă de a corpului său. Îl fixează într-un nod, pe care m-am străduit să îl învăţ, dar care mi se desface după câteva mişcări. Nu şi lor: pot fugi, pot urca în vârful cocotierului, pot face ce vor, sarongul rămâne nemişcat.  

În mod normal, elîi ajunge până la glezne. Când munceşte îl prinde în aşa fel încât lungimea lui se micşorează, oprindu-se deasupra genunchiului. Atunci se văd picioarele negre şi subţiri, parcă ar fi ar unoregrete negre.  

Jara îmi arată o mie şi una de modalităţi de-al folosi. Pe timp de ploaie devine o adevărată pelerină, acoperindu-i întreg corpul. Nu ştiu de ce ar fi nevoie, ploile sunt calde şi nu fac altceva decât să îţi producă o stare de bine, după ce trupul ţi-a fost îmbrăţişat o zi întreagă de arşiţa soarelui.  

Sarongul lui Jara mă distrează de fiecare dată şi devine prilej de glume. Mi-l închipui în vârful cocotierului cu un nod făcut de mine şi râd. Mă priveşte mirat neînţelegând ce mă distrează, aşa, dintr-o dată. Iar eu îl întreb cu o figură serioasă:  

- Ai chiloţi sub sarongul tău?  

Mă priveşte nedumerit în timp ce îşi duce mâinile la şolduri şi văd că sub pielea lui neagră a apărut roşeaţa. Îmi răspunde bâlbâit:  

- Sigur că am.  

Ştiu că mă minte şi rămân în minte cu imaginea lui în vârful cocotierului.  

Dar să las glumaşi să merg mai departe.  

Jara, vorbeşte puţină engleză şi germană, le-a învăţat pe plajă, cum îmi povesteşte, de la turişti.  

De-a lungul anilor a avut un mic magazin de confecţionat şi vândut bijuterii din aur, argint şi nu numai, dar tsunami din 2004 i l-a distrus. Pierderile au fost mari şi a renunţat la această afacere deşi era o tradiţie a familiei. Unul dintre fraţi şi un văr o mai practică chiar dacă” nu mai este cape vremuri”.  

Ca orice locuitor la malul oceanului şi Jara este pescar. Deşi cunoaşte tainele pescuitului, mi-a mărturisit că nu este o îndeletnicire care să îi placă, o face doar pentru a asigura o parte din hrana familiei.  

A lucrat în hotel în tinereţe şi îi văd din strălucirea ochilor,atunci când povesteşte despre această perioadă,că a fost ceva ce a făcut cu plăcere şi nu mă mir că s-a orientat spre turism. De altfel, de câte ori se apropiecu tava încărcată cu bunătăţi păşeşte atât de mândru încâ tţinuta lui poate fi invidiată şi de cel mai renumit chelner, chiar dacă nu este îmbrăcat în frac, cămaşă albă şi papion.  

Cu sarongul lui, tava în mână şi ochii sclipitori, Jara este un personaj pe care ai vrea să îl ai în preajmă.  

” Alles gutes!” sunt cuvintele cu care se auto indentifică.  

Mă întâmpină în fiecare dimineaţă cu” Guten Morgen. Alles gutes?” Acelaşi lucru ne întreabă şi la întoarcerea de la plajă sau din alte locuri, acelaşi lucru ni-l spune când ne cheamă la masă, doar accentul parcă este altul. Prin” Alles gutes” noi înţelegem multe. Uneori, dornici să aflăm noutăţi din comunitatea lor îl întrebăm:  

- Hei, Jara, ce mai e nou?  

- Alles gutes, ne răspunde Jara simplu şi mulţumit, sprehazul meu şi disperarea unui alt oaspete ce-i poposeşte de ani în pensiune, care este cu adevărat interesat de lucrurile noi petrecute în sat.  

Greu scoţi de la el câte ceva, zice că îl interesează doar ograda lui şi nu a vecinului, iar pentru aranjatul lumii este mult prea neînsemnat.  

Şi totuşi, de la Jara poţi afla câte cevadacă ştii să îi pui întrebări directe şi la timpul potrivit. Seara, oferindu-i o bere rece îţi povesteşte despre viaţa lor pe aceste meleaguri.  

Familia lui este din moşi strămoşi în acest sat. De Silva se numesc majoritatea sătenilor.  

Deşi este fiul cel mai mare,fratele mai mica dus tradiţia familiei mai departe. Este şi omul de afaceri al familiei.Se mândreşte cu un mic vaporaş ce-l trimite în apele Oceanului după peşteşi cu cele două case ce le-a transformat în pensiuni. Are clienţi ce îi calcă bătătura de ani de zile şi pentru că sejurul lor se întinde până la trei luni pe an, aceştia sunt consideraţi ca făcând parte din familie. Că nu s-a mulţumit cu magazinul de bijuterii nu este de mirare, are cinci fete şi un mic băiat, care să îi ducă numele mai departe, fetele nu sunt tocmai bune la casa omului, ca să le măriţi ai nevoie de zestre importantă şi apoi ţi se şi duc din bătătură.  

Una dintre surori estelucrătoare la mica bancă din localitate,” care se ocupă doar de banii noştrii”, iar o altă munceşte alături de soţul ei într-un mic atelier de confecţionat papuci, sacoşe şi alte lucruri din piele.  

Tatăl lui Jara, i-a părăsit de ceva vreme mutându-se în alte lumi, iar mama, bolnavă, locuieşte cu una dintre surori, dar toţi ceilalţi participă cu maximă responsabilitate la îngrijirea ei,” pentru că aici, pensia şi asigurarea noastră sunt copiii”, îmi spune Jara.  

O mulţime de verişori şi verişoare întregesc o familie care este majoritară în acest sat de la marginea de vest a insulei. Cu toţii încearcă să îşi croiască drum prin desişurile vieţii în care tradiţiile şi noul se îngemănează şi de multe ori amestecul lor devine derutant şi greu de străbătut. Când însă se iveşte o bucurie sau durere, nimeni nu uită că se numeşte De SILVA.  

Dipa este o femeie ceva mai robustă decât soţul ei, familia ei se trage de undeva din munţi şi deşi în aparenţă stă în spatele soţului ei, ţine frâiele familiei.  

După felul în care vorbesc şi se privesc îmi dau seama că cei doi ţin mult unul la altul, chiar se iubesc.  

Îmi confirmă şi ei povestindu-mi modul în care s-au căsătorit, unul de loc firesc în comunitatea lor.  

În familiile budhiste căsătoriile sunt aranjate de părinţi, care au datoria să găsească perechea potrivită pentru copilul lor. Când este găsită, se consultă horoscopul şi dacă acesta este favorabil încep negocierile între părinţi. Copii ascultă în tăcere de îndemnurile acestora, se întâlnesc în prezenţa lor, se cunosc şi se acceptă, iar atunci când horoscopul le prezice data favorabilă căsătoriei, se căsătoresc. Iar dacă în acest timp iubirea nu a apărut, probabil va apare după primul născut, sau nu va apare niciodată dar va persista întotdeauna respectul şi obligaţia pentru partener. Partenerii sunt egali în responsabilităţi şi obligaţii dar pentru că în general femeile nu muncesc există tacit din partea lor o subordonare în faţa bărbatului care vine acasă cu peştele şi orezul necesar mâncării. Datorită acestui fapt, în Sri Lanka divorţurile sunt foarte rare.  

Jara cu Dipa nu au respectat tradiţia. Ei s-au cunoscut şi s-au plăcut, iar Jara nu a ascultat sfatul tatălui. S-au căsătorit fără nuntă iar integrarea femeii în nouă familie nu a fost una uşoară. Şi-au făcut însă horoscopul, care le-a fost favorabil şi asta a făcut ca lucrurile să se pună pe făgaşul lor, în cele din urmă.  

Pentru Jara, tradiţia nu înseamnă prea mult şi dacă nu ar fi lângă el soţia lui, multor lucruri nu le-ar da importanţă.  

Dipa, deşi a ieşit din tipare în ceea ce priveşte căsătoria ei, este bine ancorată în tot ce presupune tradiţia şi o impune în desfăşurarea vieţii familiei. În timp ce Jara se odihneşte în şezlong, la umbră, ea se duce la templu, face în fiecare seară ritualurile, respectă astrograma pentru evenimentele importante din viaţa lor şi a copiilor.  

Jara cu Dipa au două fete şi un băiat.  

Prima dintre fete, o singaleză foarte frumoasă, cum îmi dau seama din fotografi şi dacă ascult ceea ce îmi spune Klaus, a fost pregătită să participe la conducerea pensiunii: a făcut o şcoală de profil atât în Colombo cât şi în Germania pentru aprofundarea limbii.  

Doar că, după terminarea lor, frumuseţea, hărnicia şi inteligenţa nu au scăpat unui tânăr german care lucra în acea perioadă la Consulatul german din Colombo şi şi-a dorit-o de soţie.  

Şi atunci:  

- S-a adunat toată familia, îmi povesteşte fiul lui Jara, Lashantte, unchii, mătuşile, verii şi au analizat situaţia pe toate părţile. Nu le dădea inima ghes s-o lase să plece atât de departe de ei. Era perioadă” după tsunami” şi vremurile erau sumbre. Au considerat că va avea un viitor mai bun în depărtări. Gynarathna, fratele lui Jara a avut cuvântul hotărâtor. Deşi mai mic în ani, el este” capul” familiei Da Silva. Poate pentru faptul că ştie să îşi ţină în frâu afacerile sau poate ieşind din ţară a adus cu el un aer occidental.  

Au hotărât s-o facă mireasa tânărului, fără însă a renunţa la tradiţia lor. Tânărul a trebuit să se mulţumească făcându-i curte în prezenţa părinţilor, să doarmă la hotel şi să îşi aibă mireasa în ziua care li s-a arătat în astrogramă.  

După nuntafăcută cu toate rigorile de trebuinţă a putut să îşi ia mireasa şi să o ducă în ţara lui.  

Nuşika, fiica cea mai mică, care abia a împlinit optsprezece ani nu se dezlipeşte de mama sa. Este şi ea foarte frumoasă, a făcut cursuri particulare de limbă engleză, este o bucătăreasă desăvârşită, taie legumele atât de subţiri şi atât de repede încât nu ar întrece-o nici cel mai performant robot de bucătărie. În fiecare seară o vezi culegând flori” pentru Buddha”, cum îmi spune în engleză, pentru că, spre necazul tatălui, nu vrea să înveţe germana.  

Părinţii i-au găsit un soţ, întors pe toate părţile, ea îl acceptă cu smerenie şi aşteaptă momentul în care stelele vor prevesti ziua bună pentru căsătorie.  

Îl întreb pe Jara cum îşi motivează aceast comportament faţă de fiica lui din moment ce el însuşi l-a încălcat.  

- Erau alte vremuri, iar eu am fost un bărbat bun.  

- Poate şi Nuşika să găsească singură un bărbat bun dacă va fi lăsată, îi spun.  

Jara mă contrazice. Nu tradiţia sau horoscopul (deşi l-a făcut şi costă mulţi bani) îl face să îi impună fetei lui acest tratament, ci viaţa însuşi: acum se trăieşte cu totul altfel. Tentaţiile sunt mari, la tot pasul, ce se va face fatadacă bărbatul ei nu o va respecta, va deveni un beţiv sau un drogat şi va avea şi un prunc? Probabilităţile ca bărbatul ales de ei să se schimbe este mult mai mic.  

Îi înţeleg în parte argumentele, dar parcă tot mi-e milă de frumoasă fată care roşeşte până şiîn faţa mea şi care este umbra mamei sale.  

Despre Lashante, fiul familiei voi aloca alte rânduri.  

Jara cu Dipa au făcut totul ca să se adapteze noului şi să ofere clienţilor lor cele mai primitoare condiţii. În casa lor te simţi ca acasă.  

Sunt în permanenţă atenţi la dorinţele tale, îţi dau un sfat, te îndrumă spre un loc sau altul, îţi spun care sunt preţurile reale a produselor pe care vrei să le cumperi şiîţi arată tot ce consideră că pentru tine înseamnă ceva nou.  

Mă trezesc printre primii oaspeţi şi îl găsesc pe Jara pe terasă făcând curăţenie. Cum mă vede alergă într-un suflet să îmi aducă cană cu ceai de care suntem practic nedespărţiţi întreaga zi. Sub privirile lui mirate salut florile de pe terasă. Sunt pentru el tot atât de ” curiozitate” cât este el pentru mine. Îi este greu să înţeleagă ce găsesc să le spun florilor în fiecare dimineaţăşiîmi acceptă ciudăţenia pentru că l-am scăpat de grija lor. Îmi dă totuşi din când în când câte un sfat, mai ales în ceea ce privesc orhideele de pe pervazul ferestrei.  

Dimineaţa, o mulţime de păsări poposesc prin împrejmuiri. Jara se îngrijeşte să le aşeze bucăţele de banane care le atrag. Am parte de un concert în toată regula şi de o defilare de veşminte colorate pe care nici cel mai popular designer nu ar fi în stare să le creeze.  

Concertul este bruiat la un moment dat de o muzică pământească. Privesc puţin cu ciudă spre locul de unde vine melodia şi curând zăresc o bicicletă pe portbagajul căreia este o lădiţă. Dipa este la poartă într-o rochie cu care nu o vezi îmbrăcată peste zi, cu părul despletit, e clar că abia s-a trezit şi ea. Omul se opreşte iar eu zăresc în lădiţa lui pâinea.  

Melodia o mai aud după vreo jumătate de oră şi apoi din nou spre seară.  

Este pâine albă, pufoasă, Jara îmi spune că este bună doar o zi, o fi având dreptate, pe căldurile de aici ştiu eu cum ar fi?  

Concertul naturii este întrerupt însă de multe alte sunete. Vântul aduce spre noi la fiecare răsărit şi apus de soare glasuri ce răsună din megafoanele puternice de la moscheele musulmane sau templele buddhiste din apropiere. E ca şi cum s-ar lua la întrecere, care să ajungă mai repede spre urechile şi minţile locuitorilor.  

După cel care vinde pâinea soseşte vânzătorul de peşte care îşi strigă marfa în gura mare, cel de îngheţată ce îşi anunţă prezenţa folosind o altă partitură muzicală, doar trebuie să ştii că el se află în preajmă şi nu altcineva, şi alţi mulţi vânzători ambulanţi care îţi oferă de toate, de la legume până la mături, îmbrăcăminte sau vase.  

Toţi îmi amintesc de anii copilăriei mele, când pe uliţa prăfuită treceau ţiganii cu căldări şi oale de tot felul, perdele ”de Paşcani”, pe care nu le găseam în magazine dar şi baloane, multe baloane colorate ce le cumpăram pe sticle goale. Şi pentru că acel spectacol mi-a rămas în suflet ca o dragă amintire, ce pot fi mai dragi decât amintirile copilăriei, aşa sunt încântată de trecerea fiecărui vânzător ambulant de aici, le admir ingeniozitatea cu care îşi transformă bicicletele sau motocicletele, cărucioarele sau sacoşele pentru a-şi transporta marfa, de cele mai multe ori având picioarele goale dar cu speranţa că la sfârşitul zilei vor avea în sân câţiva rupii.  

Luăm micul dejun pe terasă, în general ochiuri cu şuncă, unt şi dulceaţă din fructe specifice ţării. După câteva zile decid, că cea de mango este preferata mea. Avem întotdeauna fructe şi ne dorim în fiecare dimineaţă maraguja.La început am fost reticentă cu acest fruct, chiar l-am refuzat şi am decis să gust doar la îndemnul lui Klaus. Pentru a câtea oră am ajuns la concluzia că ceea ce cumpărăm din magazinele noastre sunt doar nişte reproduceri grosolane ale realităţii?  

Lui Jara nu prea îi place conservatorismul nostru, aşa că din când în când pe tavă lui nu se găseşte maraguja ci felii de avocado cu lămâie, nişte lămâi mici cât nucile, verzi dar foarte gustoase.  

Nu vrem că programul nostru să fie întrerupt de masa de amiază, constatăm repede că nici măcar nu îi simţim lipsa, căldura mare ne cere doar lichideşidecidem să luăm masa principală undeva în jurul orei 18. La fel ca noi fac şi ceilalţi oaspeţii.Ne întâlnim cu toţii când înserea se lasă, pentru că la ora 18,ea îşi întinde aripa, la început pe nesimţite, ca apoi, într-o jumătate de oră să pună stăpânire peste tot. Stelele apar repede, ca şi cum sus de tot, cineva le cerne printr-o sită deasă.  

Masa se serveşte în camera de jos a casei, mobilată simplu, cu un dulap care adăposteşte vesela necesară servirii oaspeţilor, cu o masă mare, ovală şi alte două mai mici. Un televizor alb-negru îmi aminteşte de primul televizor pe care l-au cumpărat părinţii mei pe când aveam vreo doisprezece ani. O mulţime de fotografii de familie sunt risipite peste tot.Cele mai importante se aflăîn rame pe care Dipa” a dat o avere” reprezentând-o pe Koşika mireasă, şi trebuie să recunosc că a fost foarte frumoasă în sari ei alb apoi în cel roşu.  

Ne adunăm în jurul mesei după cefacem un duş care să ne răcorească şi ne ungem trupurile cu soluţia adusă de acasă şi care a fost înlocuită destul de repede cu uleiul de citrice.Ne protejăm aşa de înţepăturile ţânţarilor, care o dată cu lăsarea nopţii parcă se trezesc, ne simt, le place sângele proaspăt, suntmici vampiri dornici să-şi stâmpere setea. Am ceva noroc, ori au aflat că vin din ţara lui Dracula şi mă cred de-a lor, ori sângele meu nu le place, nu degeaba sunt atât de palidă, aşa că se înfruptă cu foc din Klaus şi Willi.  

Ne aşezăm la masă. Împreună cu noi mănâncă şi familia, Klaus şi Willi sunt oaspeţi vechi iar acest lucru a devenit tradiţie.  

Nuşika, care până acum a muncit sub îndrumarea mamei sale în bucătărie şi ne-a pregătit bunătăţile,ne serveşte în pahare apa.Bem apă îmbuteliată, ferindu-ne astfel de probleme de sănătate. De altfel, Dipa ne asigură că întreaga mâncare este făcută cu astfel de apă, nu vor în nici un chip să ne expună nici celui mai mic pericol, deşi ei consumă fără probleme apa care le vine din reţea. Apa din fântâna ce o au în curte o folosesc doar pentru spălat sau uneori să păstreze viu câte un peşte.  

Dipa este acum şefa în bucătărie, iar Jara este bine-nţeles chelnerul. În ultimul moment îşi face apariţia şi Lashante, uneori doar ca să servească masa, apoi să se întoarcă la muncă, alteori liniştit că şi-a încheiat ziua cu mai mulţisau mai puţinibani în buzunar.  

În prima zi,am avut parte de mai multe experienţe.  

Mai întâi a fost mâncarea ca atare.  

Un bol mare cuorez ca şi cum ar fi un bulgăre mare de zăpadă, atât de alb era, a fost aşezat în mijlocul mesei. În jurul lui au apărut repede alte patru boluri mici, ce păreau patru noi născuţi gemeni lângă mama lor, pline cu sosuri de culori diferite în care pluteau bucăţele de”ceva”. În cel galben am recunoscut carnea de pui, ca apoi să o descopăr şi în altul, brun închis. Dar mai departe, am avut nevoie de explicaţii.  

Jara a mai făcut un drum la bucătărie şi ţanţoş ca un cocoş s-a întors cu alte câteva castronele şi platouri.  

Eram singura necunoscătoare a mâncărurilor şi pentru că nu încetam cu întrebările s-a făcut mai întâi prezentarea fiecărui fel. Nu a fost un lucru uşor. Klaus şi Willi le-au sărit în ajutor gazdelor.  

Dacă am înţeles repede care e sosul de curry şi chilli în care pluteau bucăţele de carne de pui, pentru celelalte mâncăruri a căror denumire se ştia doar în germană au trebuit făcute câteva eforturi.  

” Lady´s Finger”, de exemplu, tradus de mine în româneşte” Doamna Deget”, nu am avut cu ce să îl asociez din legumele cunoscute de mine, abia după documentarea pe internet mi-am dat seama că noi îi spunem” Bamă”. Este o legumă gustoasă şi care se numără printre cele cu preţ ridicat, chiar o delicatesă pentru singalezii de rând şi care se găteşte în mai multe feluri. Mie îmi place învelită în bucăţi de şuncă.  

Surprinsă am fost şi de vinete, pe care nu le-am recunoscut nici după ce le-am mâncat.  

M-am arătat totuşi mulţumită de ce aflasem şi am trecut să ne înfruptăm din bunătăţi. Era şi timpul, Klaus şi Willi erau epuizaţi de atâtea explicaţii şi foamea le dădea târcoale.  

Aştept să se servească cei care le ştiu pe toateşi astfel să învăţ cum să mănânc. Mă dumiresc repede cum trebuie să îmi încarc farfuria cu felurile de mâncare, îl văd pe Willi prudent cu ceea ce mi se spune că este picant, abia dacă stropeşte orezul cu ele, eu sunt vitează, parcă simt dintr-o dată foame de lup, pâine nu e pe masă, aşa că pun sos din belşug şi... ufff, într-adevăr e picant. Nu-i nimic, o las pe lady înfăşurată în felii de şuncă la urmă, o asociez cu bucăţile de peşte trase prin ou şi îmi mai dreg gura care ia foc. La sfârşit salata de fructe e bine-venită.  

Dar surpriza serii mi-o fac gazdele noastre. Rămân cu mâna suspendată în aer şi fac ochii cât cepele văzându-l pe Lashante, jucându-se cu mâna în farfurie. Degetele lui, plimbau orezul prin sosuri, ca apoi să se transforme într-o veritabilă lingură şi să-l ducă la gură. Ochii mei mari le produce o oarecare stânjeneală, se scuză, aşa mănâncă ei, se folosesc de tacâmuri destul de rar, dar niciodată când mănâncă orez. Regret gestul făcut şi ca să îmi cer scuze încerc să prind mişcarea şi să mănânc ca ei. Şi parcă orezul tăvălit prin sosuri e mai gustos aşa.  

De-a lungul timpului Dipa ne-a ademenit şi cu alte feluri de mâncare singaleză, iar eu am ajuns la concluzia că din orice rădăcină, frunză floare sau fruct poţi găti ceva.  

- Cu atenţie, cu atenţie, mă avertizează râzând, Jara. Unele îţi potolesc foamea, altele îţi îndepărtează bolile, dar sunt şi multe, teribil de gustoase care te încântă cu gustul lor doar o singură dată.  

Ca o concluzie pot să spun, că în centrul este orezul într-o varietate de sortimente. Iar pe lângă bolul mare cu orez, întotdeauna vei găsi altele mai mici cu tot felul de sosuri, unul mai picant decât altul. Nici usturoiul nu este neglijat, iar peştele,în general cel uscat,este la el acasă. Deşi mănânc peşte cu plăcere, nu prea sunt încântată de cel de aici. Îl folosesc în general uscat, iarcând prepară peştele proaspăt îl prăjesc mult prea mult. Mă mulţumeşte însă tonul în sos de tomate. De,este totuşi vorba de gusturile fiecăruia.  

Se găteşte cu ulei de cocos, care lasă un miros şi gust specific(cel puţin aşa simte ficatul meu). După câteva zile a trebuit să o rog pe Dipa să renunţe la el. M-a privit extrem de mirată, l-a înlocuit,însă nu a putut să înţeleagă cum de renunţ la o parte din sănătatea mea. Ca să o mulţumescîlfolosescdin abundenţă pentru pielea şi părul meu, bine-nţeles într-o altă formă de distilare.  

Din meniul Dipei nu au lipsit nici deserturile, salatele de fructe au fost primite foarte binede noi, dar ne-am bucurat în aceeaşi măsură şi de ceea ce nemţii mei spun Wasswerjougurt cu miere. Este de fapt laptele acru, acela pe care îl făceau bunicii noştrii la ţară, el se şi găseşte în mici vase de lut ars. Mierea este de culoare brun roşcat închis, lichidă, de fapt nu este miere de albine ci unextras din scoarţa unui copac, cu regret, nu am reuşit să îl identific. Este însă foarte gustoasă, aromată iar în combinaţie cu laptele acru rece devine un desert regesc.  

Ca să ne arate că nu sunt rupţi de lume, că poate concura cu restaurantele înşirate pe plajă fără să se teamă că va pierde, din când în când,Dipa ne aşteaptă cu mâncare occidentală şi e normal că ne bucurăm de friptura de porc ce se scaldă în grăsimi.  

Eu nu pot lăsa trecerea unui românce nemarcată şi o învăţ să gătească supa noastră de găină cu găluşte de gris, aşa cum am învăţat la mama acasă şi tocăniţa de pui. Mi-a lipsit doar mămăliga.  

Restul serii ni-l petrecem în general pe terasă, răcorindu-ne cu o bere rece sau încercând băutura lor spirtoasa, Arrack, făcută din florile, frunzele(???! ), în fine ceva dinpalmier, pe care o bem într-un amestec cu apă şi sirop de mango. Fără aceste adausuri pentru mine pare coniac. Şi uite aşa, ni sedezleagălimbile,ne povestim impresiile sau aflăm de la gazdele noastre lucruri pe care nu le ştim.  

Poţi însă la fel de bine să găseşti un loc cu vedere spre ocean la una din terasele restaurantelor şi să asculţi cântecul lui de noapte sau să optezi pentru un club în care decibelii să îţi lovească timpanele.  

Din nou, chestie de gusturi, nu?  

 

 

Foto: https://www.youtube.com/watch?v=TO2BM-C7Qio  

 














 

 






 

 
Referinţă Bibliografică:
LACRIMA DIN OCEAN, cap 3 / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 753, Anul III, 22 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!