Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Romeo Tarhon         Publicat în: Ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

La steaua care-a răsărit – omagiu liric al prietenilor ziarului şi editurii Naţiunea

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
http://www.ziarulnatiunea.ro/2014/01/15/la-steaua-care-a-rasarit-omagiu-liric-al-prietenilor-ziarului-si-editurii-natiunea/


Romeo Tarhon – Eminescului cel trist



Poetul, uneori, înfrânt

De moartea ce destui i-o vor,

În frunză se preschimbă,-n vânt,

Să pară lesne trecător,



În lungul drum, adesea frânt,

Al lacrimilor spre fior,

Al gemetelor spre cuvânt

Şi al suspinelor spre dor,



În pasăre de cer şi cânt

Cu aripi ca de plumb în zbor,

În umbra umbrei pe pământ

A celor care mai şi mor



Şi îşi găsesc etern mormânt

Doar în căuşul stelelor,

Câte au fost, câte mai sânt

Şi vor mai fi în vremea lor ...



Asupra-mi sper că s-a răsfrânt

Tot răul lumii schimbător,

Din rai în iad, blestem-descânt ...

Din bine-n rău, din greu uşor ...



Poetul, rar, sub legământ,

Ascuns de ochii tuturor,

Mai moare ... Moare ca un sfânt,

Singur şi trist, nemuritor ... !



Doina Butnaru – Poetului cel Sfânt



Eminule din Ipoteşti,

Un Sfânt al neamului ne eşti,

Pentru poporu-ţi ai murit

Şi pentru limba ce-ai iubit.



În casa veche-a Lui Pogor

Eşti aşteptat cu drag şi dor,

Iar junimiştii te aşteaptă

Să vă-ntâlniti ca altădată ...



La bojdeuca din Ţicău

Să vii să stingi amarul rău,

Pe Sărărie să revii

Şi-n Iaşul plin de nostalgii.



Să urci aleea din Copou,

Să fii Alesul vechi şi nou,

Când astăzi totu-i de temut,

Mai rău ca răul ce-ai trecut ...



Pe lângă teiu-ţi drag şi sfânt

Adesea-n lacrimi am trecut,

Este bătrân şi-nsingurat,

De dorul tău e întristat ...



Ana Maria Gîbu - Şi azi plopii sunt fără soţ

- Mihai Eminescu (acrostih)



trăiesc în cea mai bună

dintre lumi

unde tu ai rămas frate

cu stelele

luna şi lacul

cu plopii mereu fără soţ ...

ieşiţi din legi

au plecat cu iubirea

brodată-n cuvinte



marea îmi duce privirea

prin zări miruite

cu mirosul florilor

de tei şi albăstrele ...

în concert enescian

lutul de acasă

îmi poartă urmele acolo

pe oriunde ...

aici

ochii tăi mari şi adânci

devin felinare

contopite în cioburi de stea



umbli azi hai-hui

prin sufletul meu

oferindu-mi şoapte

din dorurile tale

de ducă

de lac

de drag

de plopi

de stele ...

de ea ...



luna

cea de atunci şi cea de acum

alunecă pe umeri de umbre

se ascunde în teii care ard în nelinişti

şi tremură



prin tăcerea cerului aud

murmur din ultimul dor



la ziua ta

nemărginirea cântă



*

Marea în furtună caută

Iubirea de sub tei

Hohotul lacrimii din ochiul

Amurgului în flăcări murmură

Imensitatea durerii



Ecoul tace

Muzica vântului aminteşte despre

Iubiri pierdute

Nopţi cu lună tremurândă

Enigmatic şi visător

Singur printre oameni

Cineva prin albul umbrelor devine

Un trubadur al tristeţii dintre cuvinte



Petru Jipa – Eminescu

Regele se integrează în cuvânt.
Diadema frunţii lui este de fapt iubirea
Sau patima vieţii, aplecată peste dor.
Iar cuvântul dorului poartă neapărat un nume:
Eminescu!

Cosiţele iubirii şi teiul adorm legănate de vis,
Visul nostru ... Luceafăr nins.
Albastrul ivit ca o mângâiere a soarelui
Peste trăiri trecătoare
Peste destin ...
Magia geniului: Eminescu!



Rid de stea – Mihaela Tălpău



Eminescu-i disperarea poeziei şi iubirii
Frica morţii şi uitarea în săraca lege a firii
E un drum spre a renaşte în a inimii aripă
E fiinţa-n care paşte viaţa fiecare clipă

Eminescu-n fiecare româneşte a sa fiinţă
Poezeşte-ntr-o mirare sufletul de grea dorinţă
E în alfabetul sorţii prima literă-nţeleaptă
El dă sens iubirii cărţii şi-a iubirii ce aşteaptă

Eminescu-i mai albastru decât floarea-i suferindă
E-al romanticului astru; nemurirea-i ostenindă ...
E-al limbii vers de codru renăscând în verde crud,
Rid de stea în univers, al luminii vis zălud ...



Ramona Roman – O floare pentru Eminescu



Un Eminescu am şi, martor îmi e cerul,
Aş da orice, şi-ar fi mult prea puţin,
Să pot să am puteri şi să dezleg misterul
Atâtor aberaţii împroşcate cu venin

Ce te-au hulit! Degeaba fac mătănii,
Habar nu au de „Plopii fără soţ”,
N-au auzit nicicând de ”Epigonii”,
Barbarii..! Neam de huni şi vizigoţi ...

Un Eminescu am şi-mi este căpătâi,
Mi-e primul vers şi dragostea dintâi,
Mi-e-n noapte sfetnic bun şi-mi este crai
În veci iubirii mele şi ale versului alai.

Te-au plâns prea mulţi şi încă te vor plânge,
Acum mai mult ca ieri, poimâine hohotind ...
Căci nu e încă albie să-ncapă atăta sânge
Ce preschimbat în lacrimi pe-obrazuri şiroind ... .

Şi azi ... o ”Floare-albastră” în parc am să-ţi aduc,
M-aştepţi mereu chiar şi atunci când uit să vin
Şi îmi doresc pe Demiurg să îl vrăjesc, să-l fac năuc,
Să mi te readuc, să te păstrez ... la tine să mă-nchin!



Rusu Liliana - Iubire interzisă



Tu eşti stăpânul nopţii şi eşti a mea iubire
un soare care scaldă şi luna cu-o privire
luceafăr viu ce arde în focuri mult prea dese
o stea care mângâie, pământul ,fără să-i pese.

Că-şi pierde nemurirea din zborul însingurat
rotindu-se spre soare cu raiul despuiat
de sufletul ce bate în sentiment curat
cu dorul care creşte în trupul de-mparat.

Privirea lui veghează o preafrumoasa faţă
ce-n ochi arde luceferi, cu faţă preacurată
cu părul ca un soare ce râde în primăveri
cu buzele cireşi ce-au înflorit mai ieri.

Privind dorinţa creşte, clocotitor şi rece ...
amăgitor prin vene îl scaldă o apă, rece
şi dorul iară creşte, cumplit îl răscoleşte,
se-ntunecă pe-o zare, pe-o luna, iară creşte.

Săruta acest pământ sub chip de flăcăiandru
având părul ca noaptea, privirea ca o stea
în faţă fetei stă drept, semeţ şi mândru
cu zâmbetul de lună şi faţa fulg de nea.

Privirile dansează pe ritmuri fascinante
mâinile se caută cu gesturi mirabolante
iar buzele se muşcă într-o tăcere mută
în focuri de iubire, două inimi se sărută.

A coborât în păru-i dorindu-i doar iubirea
crescând pe-o noapte, simţind ce-i fericirea
zărindu-i în priviri, dorul născut la izvoare
înaripând săruturi cu poleiri de soare ...

Îi pare fără seamăn în lumea pământească,
era frumoasă tare cu faţă-i îngerească,
i-a coborât pe vise zglobie şi senină
mireasă în cerul nopţii cu stelele de mână.

Iar fata îl priveşte şi încet pare să-i spună:
- Mi-ai coborât din ceruri cu stelele de mână
aprinzând iubirea în sufletu-mi curat,
coboară-te din ceruri, tu ,fiu de împărat!

Să fim doar o fiinţă în lumea asta mare
şi să domnim de-a pururi peste hotare
dovedind iubirea prin jertfa-ţi muritoare,
să arzi precum un foc în lumea asta, mare.

El tace şi ascultă oftând sudori prea reci,
o inima se zbate în chinuri mult prea seci
gândind la împărăţia cea fără de sfârşit
în care, niciodată, un suflet n-a murit ... .

Se aprinde cu ardoare, înflăcărat şi rece
dorind să o răpească, iubirea nu-i va trece,
privirea arde în focuri, rostindu-i jurăminţi,
îmbrăţişând doar taina ochilor săi cuminţi.

Se înduplecă iubirea, cedând un pas în spate
cu inima în piept şi braţele-i legate
să lase ea pământul ce-o scaldă în lumină,
păşind în umbra rece, iubirea fără vină.

Rostind încet păşeşte în umbra ce-o îndrumă:
- Tu-mi eşti stăpânul nopţii, iubirea-ţi mă sugrumă,
mă lasă fără de mine, nu pot nicicum să lupt,
decât în posturi negre, mai bine mânc de frupt.



Ema Chiriac – Poetul, aripi de lumină



Pasăre cu aripi de lumină – Poetul

a trecut pe deasupra lucrurilor

mirosind a esenţe.



S-a culcat apoi,

obosit de-atâta frumuseţe,

pe sub zarea rotundă,

îmbolnăvindu-se de eternitate,

căci,

prin fereastra sufletului lui,

a intrat misterul lui a fi şi a nu fi.



Cu ochii deschişi,

scrutând până spre marginile universului,

a mângâiat visul fântânilor,

a îmbrăţişat trupul svelt al gândurilor

care l-au troienit,

precum florile de tei.



Ionica Baicu – De n-ar fi fost ...



De n-ar fi fost el, Eminescu,

Iubirea ar fi fost săracă.

De n-ar fi fost el, Eminescu,

Romanticii n-ar avea apă.



De n-ar fi fost el, Eminescu,

N-ar fi strălucit luceferii.

De n-ar fi fost el, Eminescu,

N-ar fi-nflorit nici nuferii.



De n-ar fi fost el, Eminescu,

Stelele-n cer ar fi pălit,

De n-ar fi fost el, Eminescu,

Flori de tei s-ar fi ofilit.



De n-ar fi fost el, Eminescu,

Bucăţi de suflet ar fi fost pierdute.

De n-ar fi fost el, Eminescu,

Măreţul şi sublimul n-ar fi fost cunoscute.



Elena Buldum – Rămâi un Sfânt

A fost odată pe pământ,
A fost şi numai este
Pe soclu rece, sfânt,
Un geniu de poveste.

Şi câte-n lună şi în stele,
Şi câte raze vii în nori,
A scris cu slove toate cele
Şi-a înviat de-atâtea ori.

Luceafăr Sfânt, pe-o rază lină
Cobori duios să te privesc,
Să-mi umpli viaţa cu lumină,,
În ochi scânteia să-ţi primesc.

În nopţile sub clar de lună,
Când infinitu abia-l zăresc,
Neapărat să-mi vii ... Tu, vină
Pe cerul cerului ceresc!

În taină plâng, mă rog în noapte ...
Rămâi, de vii, nu mai pleca
Şi-n dimineţi de versuri, poate,
Umbra de-ţi văd, te-aş mângâia.

Pe soclu eşti nemurito,
Mă bântuie un singur dor:
Rămâi un geniu ne-ntrecut
De toţi iubit şi cunoscut ... !



Vasile David – În umbra lui Eminescu



Durerile din case se scurg pe-nguste uliţi,

Privirile pierdute s-au prefăcut în suliţi,

Ne tot luptăm cu dorul din sensul mărginit

Noi, triste picături în ochi de infinit.

Ai scris cu stea de geniu pe-al vieţii noastre cer

Şi ne priveşti cu milă din colţul tău stingher.

Rămâne nenăscut lumescul ce-ai visat

Căci pe planetă, astăzi, e-un sărac şi-un bogat,

Unul mănâncă aur, cu-arginturi se adapă

Iar cel sărac nu are nici după ce bea apă!

E-o diferenţă mare-ntre săraci şi-mbuibaţi ...

Tu, îţi doreai odată ca ei să fie fraţi.

Cum nu cuprinde ochiul genunea şi înaltul

Nu ai să-i vezi la masă stând unul lângă altul

Într-o orânduire mai grea ca în pădure

Azi, cel sărac l-alege pe cel bogat să-l fure!

La umbra ta rămânem cu toţi nişte umbre,

Făpturi mumificate trăind vremurile sumbre ...

Azi, când s-a uitat ruşinea, când a prins curaj şi teama

Feciorul îşi ceartă tatăl, fiica-şi pălmuieşte mama,

Când ai spus atât de multe, nimic nu mai e de spus

Azi, iubite geniu-al nostru toate sunt cu fundu-n sus.

“Somnoroase păsărele” s-au rărit prin cuiburi rare

Căci pădurile semeţe abia se zăresc în zare,

“Codrul codruleţul” tău e mataforă de-acum,

El a fost tăiat cu ură, ars şi transformat în scrum ...

Patria, iubita ţară, scumpa vatră strămoşească

Este singură, bătrână, puţini sunt s-o mai iubească,

Fiindcă noi, urmaşii tăi, epigoni cu versu-ncet

Ne-am îndepărtat de ţară ca de-un lucru desuet.

Plângem noi, străini de ţară, plânge ţara fără noi,

Doina ta e încă vie, dăm ca racii înapoi

Dezbinaţi, uitaţi de soartă între două veşnicii,

Tu nu ai dorit vreodată asta dulcei Românii.

Eşti dar din daruri sfinte lăsat de Dumnezeu

Unui popor smerit şi trist ce te făcură zeu!

S-or naşte universuri când universul trece,

Luceafăr vei rămâne, nemuritor şi rece!



Stejărel Ionescu – Invitatul



când eu la masă te-am poftit

fără să-ţi ştiu iarăşi vrerea

ai coborât din asfinţit

şi-n noapte ţi-ai ascuns tăcerea,



în cap de masă eu te-am pus

unde ai mai stat şi astă vară

şi din luceafărul de sus

ai coborât o altă scară,



şi-o Veronică lin venea

în rochii roş şi albăstrele

în fruntea avea a nopţii stea

ca să o transfomi din nou în stele,



tu, steaua nopţii în mână ai luat

i-ai insuflat din nou lumină

şi steaua atunci s-a preschimbat

în bobi de rouă prin grădină,



şi ţi-ai spălat cu rouă faţa

când te-ai ascuns de răsărit

răzleaţă ţi-ai lăsat viaţa

şi te-ai hrănit din infinit.



Nicolae Danciu – Eminescu



Eminescu este marea,

Padurea şi cărarea.

Eminescu e câmpia,

Dragostea şi poezia.

Eminescu este vară,

Dar şi primăvară.

Eminescu este toamnă,

Cu lacrimi în palmă.

Eminescu este iarnă

Cu nori ce stau să cearnă.

Eminescu e iubirea

Dar şi neîmplinirea.

Eminescu este neamul,

Frunza şi cu ramul.

Eminescu este munte,

Eminescu e oriunde,

Eminescu-i Dunărea,

Eminescu-i ţara mea!



Elena Valeria Ciura – Liniştea lacului


O pânză sinilie acoperă mister-
Cerul aruncă mesaje cu fiori,
De grija nuferilor, gerul
Pictează-n ape alte dalbe flori.

Şi bărca-şi face lin culoar pe lac,
Domol cutreieră prin trestiile mute,
Netulburat, un fluierar se-opreşte
Pe lancea-ngălbenită, cu sunete acute.

Cusute gânduri pe-altiţe argintate
Maluri ascund comori de primăvară-
Imperturbabil, frigul, fără grijă,
Va şlefui culoarea milenară.

Sclipici de-argint adună ramurile joase,
Împrăştiind culori de vis pe unda clară;
Stăteam şi cugetam la mersul lumii,
Visam că, poate, Ea, din lac o să apară ...

De mână să pornim ca un Ion pe apă-
Castele din iubire să clădim frumos
Şi, cumpeniţi pe-o insulă preasfântă,
Cu glasul ei divin îmi va cânta duios, duios ...



Vera Crăciun – Aripă de înger

(Omagiu Marelui Poet Mihai Eminescu cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la naşterea sa)



Când Eminescu-şi va deschide
Aripa lui de înger sfânt
Şi stelele se vor divide
Şi-or picura lin pe pământ.

Izvoarele, codrul, vor prinde
Tot dorul versului ... şi-n cânt,
Azi, Eminescu-şi va deschide
Aripa lui de înger sfânt.

Se va–nălţa spre cer, cu-avânt,
Lumina vie ce cuprinde
Luciri din versuri care sunt
Nemuritoare şi candide,

Când Eminescu-şi va deschide
Aripa lui de înger sfânt!
Vera Crăciun – Cu dor de Eminescu


Cu dor de Eminescu şi de al slovei sale,
Admir nemărginirea în zboruri visătoare,
Iar ochii-mi lăcrimează în taină plini de jale ... .
Ce este Eminescu? O stea nemuritoare!

O flacără ce arde, scânteie –nălţătoare,
Un gând croind luminii Luceafărului, cale!
Cu dor de Eminescu şi de al slovei sale,
Admir nemărginirea în zboruri visătoare.

A fost şi est rege! Cuvântul său nu moare,
Coroane-n veci slăvite se tânguiesc agale.
Pustiu este şi codrul. Cumplită resemnare:
De la semeţe creste, la teiul trist din vale.

Cu dor de Eminescu şi de al slovei sale,
Admir nemărginirea în zboruri, visătoare.





Romeo Tarhon – Eminescu, zeul unic



Nu am vreme, vremea trece

Cum în aste vremuri ştim:

Un minut trece cât zece,

Ceasul mult mai scurt simţim



Şi n-am am vreme câtă vreme

Aş voi să am, să duc

Printre plopi doru-mi ce geme

Fără soţ, când mă usuc ...



Nu am vreme, vremea rupe

Când şi când şi tot mai des

Dragostea când lin se-ntrupe

Doinei teiului ales.



Plop şi eu sunt pe aleea

Cu plopi fără soţ, dar eu

Mai străeminesc ... De-aceea

Cânt Femeia-Dumnezeu ...



Am sfiala-mi dulce-acră

A ce eminescuscriu

Cu stihirea-mi cea mai sacră

De când eminesc ce scriu ...



Ştiu, de când mă ştiu, că suntu-i

Doar un zvon slab, eminesc,

Cel ce răscolind cuvântu-i

I-l afân, i-l sap, i-l cresc,



I-l cultiv, i-l ud, i-l apăr

Pe pământ şi în pământ,

Să îmi fie-n veci luceafăr

Şi eu umbra-i, cum îi sânt ...



Şi de-l eminesc cu totul,

Cu iubirea mea de neam,

Rogu-l, fie-mi, cum socotu-l,

Zeul unic ce-l mai am ...




George PETROVAI – Eternul Eminescu



Pătruns de milenara îndârjire

proptită-n doine şi balade

pe vechi hrisoave voievodale,

ce în istorii adumbresc

după un tipic creştinesc

a semilunii strălucire,

la vremi eroice visează

însinguratul mioritic trup

înfiorat cândva

de-a buciumului arcuire

şi de-a cavalului şoptire,

dar făr' a şti ce-i bucuria

înveşnicirii sufleteşti,

până ce ţara nu născu

Eminul nostru-n chip de Crist,

pe crucea românismului suit

de preadivina lui chemare

spre-nalturi hyperionare

ca sumă lirică de voievozi.

Bianca Buta – Eminescu



Eminescu este cântul

Care`mi doare `nsingurarea

Când aud în sălcii vântul

Şi în ochi îmi plânge marea ...



Eminescu`i bucuria

Care îmi alungă doruri

Când pe cerul frunţii mele

Trec acoperiri de nouri ...



Eminescu e cuvântul

Ce`mi aduna întristarea

Când în trup aştern mormântul

Codrul lui mi`e suspinarea



Ce m`alungă şi mă cheamă

Aşternând în cale`mi zboruri

M`ă`nfioară şi `mi îindeamnă

Dor de`al păsărilor coruri ...



Versul lui suav ... se naşte

Rând pe rând în poezia

Cântului ce îmi renaşte

Şi`mi alungă ... agonia ...



E Luceafărul ce`aşterne

Dorurilor lui chemarea

„Vreme trece vreme vine „

Noi i`aducem închinarea ...



Corina Mihaela Roman – Dulce



Ce dulce eşti, iubitul meu,

Când mă veghezi pe-un vis carnal,

Când zahăr arzi din Dumnezeu

Halucinând spiritual ...



Icoane vechi în evantai

Însiropând, să-mi dai fiinţă

Pe-un colţ de pâine uns cu rai,

(Ce diabetică dorinţă ... !)



Făcându-mi-l crustă pe gene

Cu aşteptări din flori de tei

Şi versuri eminesciene ...

Ce dulce eşti, când muşti din ei ... !



Din ochii mei ca doi luceferi

Ce-n semn de cruce, amorţiţi,

Nu vor mai fi vreodată teferi,

Atât cât nu vom fi iubiţi.
Referinţă Bibliografică:
La steaua care-a răsărit – omagiu liric al prietenilor ziarului şi editurii Naţiunea / Romeo Tarhon : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1111, Anul IV, 15 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Romeo Tarhon : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Romeo Tarhon
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!