Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Corina Lucia Costea         Publicat în: Ediţia nr. 540 din 23 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

La Pojejena
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
E o săptămână deja de când, de dimineaţă, ne-am întâlnit, în faţa Facultăţii de Mecanică, pentru o excursie...la Pojejena. Sindicatul Politehnicii organizează anual această ieşire. Pentru mine, era prima dată, ca invitat extern organizaţiei. Dacă la început m-am gândit că-mi vor fi oameni străini, necunoscuţi...dar e o singură zi...nu trebuie să-mi fac griji mari...în definitiv, câteva ore, chiar din primele clipe mi-am dat seama că mă înşelasem. Erau multe figuri cunoscute, familiare...oameni cu care mă întâlnesc zilnic pe stradă, la simpozioane, examene, lansări de carte...  
 
Timişoara e un oraş mare, dar, prin prisma preocupărilor, se formează, fără să conştientizezi, cercuri / grupuri. Deja aveam un sentiment de confort.  
 
Plecam cu un autocar, un autobuz şi mai multe maşini...lume, frate, nu glumă!  
 
Tot ce ştiam era că la Pojejena, undeva pe Dunăre, Politehnica avea un spaţiu de vacanţă, cu ceva căsuţe şi o construcţie pentru concedii, încă în amenajare.  
 
Sora şi cumnatul meu, care mai fuseseră în urmă cu doi ani, păstrau frumoase amintiri acelor locuri; tocmai de aceea au considerat un dar potrivit această ieşire de-o zi.  
 
“Primii veniţi, primii serviţi!” ne îndemnă unul dintre organizatori ... aşa că am nimerit locuri foarte bune în autocarul luxos, care ne feri câteva ore de dogoarea matinală. Speram ca Dunărea să mai răcorească atmosfera încinsă a zilei de vară ... la fel şi livada, în care toţi îşi aminteau cum au dormit ... ca în copilărie.  
 
Poveştile au început! Dincolo de zidurile birourilor, ale etichetărilor şi funcţiilor, toţi îşi spuneau ofurile, planurile dintr-un viitor apropiat sau mai îndepărtat, rememorau clipe petrecute împreună, în alte ieşiri de acest gen.  
 
Sora mea îmi povestea de la întâlnirea ei de 30 de ani de la terminarea liceului ... mi-a arătat poze, pe aparatul foto ... Urechea ne era atrasă de câte o povestire mai interesantă, de prin vecini sau de un râs mai zgomotos. Erau oameni de toate vârstele, dar mai ales de 40-50 de ani. Majoritatea singuri, puţini cu familiile ... soţ/soţie/copii. Unii nu şi-au luat partenerii în excursie, dar mulţi erau singuri şi acasă.  
 
În învăţământ, se ştie, sunt mai multe femei ... într-un mediu cu multe femei. E greu să găseşti, în sistem, suficiente oferte pentru a forma o familie ... ca să nu mai spunem că, financiar, uneori, nu e mereu cea mai bună alegere ... tot un bugetar. Acum vedeam mulţi bărbaţi singuri. Ingineri, profesori ... retraşi, adânciţi în preocupările lor ... stângaci în conversaţiile libere, ori, dimpotrivă, exagerat de volubili, ca leii scăpaţi din cuşcă.  
 
Sindicatul cuprindea toate categoriile de personal ... de la coordonatori de lucrări, la femeia de serviciu. Îmbrăcaţi de vacanţă, era greu să distingi/ să intuieşti cine ce hram poartă. Doar conversaţia/vocabularul reuşea să facă, în cele mai multe cazuri, distincţia.  
 
Prima pauză, de cafea ... ne-a mai adus faţă-n faţă. Ne căutam privirile, ca într-un joc “ia să văd pe cine mai cunosc“. N-a fost greu să zâmbeşti ori să primeşti un zâmbet. Toţi erau croiţi pe comunicare ... relaxare, destindere.  
 
Partea a doua de drum s-a mai condimentat cu bancuri, povestiri hazlii, în grupuri deja mai mari.  
 
Am ajuns în vestita Pojejena. Un sat plin cu flori ... şi pescari.  
 
Locul în care ne-am oprit era ... dezolant, la o primă vedere. O casă veche, dărâmată şi reconstruită parţial ... prelungită ... încă în construcţie. Un gard zidit, improvizat din cărămizile prăbuşite. Câteva căsuţe de lemn, încinse de căldură, în care ne-am lăsat micile bagaje ... Câteva rondouri de flori, care se chinuiau să reziste arşiţei. Cabine de duş ...  
 
În locul celebrei livezi ... un şantier forfotind! Distanţa dintre acest loc şi malul Dunării era îndesat de camioane ce aduceau pietriş. Primăria obţinuse ceva fonduri europene şi se lucra intens la finalizarea celor doua bazine de ştrand ... teren de fotbal/tenis ... debarcader ... alei de promenadă. Praful îţi înghiţea jumătate din sanda. Organizatorul pusese doi băieţi, cu furtunele, să ude o bună bucată de drum.  
 
Nimeni nu părea descurajat. Veniseră să se relaxeze! Toţi s-au bucurat de mesele întinse, ca la nuntă, sub un cort improvizat, ce acoperea o parte de curte. Gazda noastră anunţă că e gata gulaşul şi, în jumătate de oră, va fi servit. Pe mese tronau sticlele de apă rece şi suc ... pe o masuţă, cafele şi vin.  
 
Chiar ca în tabere, ne-am luat porţiile în vase care nu ard la mână. Salata de varză era excelent pregătită. “O fi porcul proaspat, dar gulaşul nu se face cu cartofi” îmi spuse un domn, cu care mă prinsei în vorbă. Îmi spuse apoi reţeta lui de gulaş ... şi ne-am pus la poveşti, ca şi cum ne cunoşteam de o viaţă. Cred că niciodată nu mi s-a mai întâmplat să mă lipesc, şi la propriu şi la figurat, de cineva, aşa de repede.  
 
“Mai lasă femeia, că o sufoci!” îl apostrofă un coleg.  
 
“Lasă, mă, că mă ştiu de mult cu doamna, nu de acum!” răspunse promt colocutorul meu.  
 
“Aha ... precis! gândeam eu ... de unde să mă cunosc cu universitarii de la chimie?” Dar ups! Chiar că s-ar fi putut să ne ştim! În urmă cu vreo 4-5 ani, o colegă, director la liceul de chimie, care avusese un băiat la mine în clasă, m-a invitat la un simpozion la Facultatea de Chimie, simpozion la care era şi ea printre organizatori. Eu sunt profesoară de română...dar tot mi-a găsit o temă care să facă legătura...  
 
“Măi, ajută-mă! îmi spuse atunci disperată. Nu mi-a venit un moderator şi n-am om în loc. Nu e greu ... le zâmbeşti şi îi numeşti în ordinea de pe program. Comentarii vor face ei, vor pune întrebări ... să nu fie singuri ... atât e important!”  
 
Da, totul a decurs bine. După, am fost cu ei şi la un chef, în complexul studenţesc. A fost o seară minunată! Eu nu mi-l aminteam pe acest domn ... de fapt, nu cunoşteam pe nimeni dintre participanţi, decât pe doamna care mă invitase şi cu care, pe la 2 noaptea, bântuiam, cu încă două dame, pe la una pe-acasă ... că venise din Tailanda şi adusese bijuterii şi pânzeturi deosebite, iar una din dame voia, cu orice preţ să cumpere. Cei din ţară plecau dimineaţa, şi nu mai era timp. Ce noapte de pomină!  
 
Acum, domnul de la chimie se făcuse cam lipicios ... nu că mi-ar fi displăcut, dar l-am întrebat dacă e căsătorit. Era! Brusc, toată vraja a dispărut. Refuz, pe cât pot, să glumesc cu bărbaţi căsătoriţi. Sunt cei mai insistenţi oameni, nu pentru că ai fi tu mai cu moţ, ori mai frumoasă decât ce au acasă ... ci pentru că eşti “altceva”.  
 
M-am ridicat şi, cu tot focul ce pârjolea aerul, am făcut o plimbare, cu sora mea, până pe mal...printre camioane, nori de praf...  
 
N-aveai unde să te ascunzi. Nici urmă de umbră. În clădirea de cărămidă, căzuseră primii eroi ai berii. În căsuţe, apa din pahare era mai caldă ca un ceai. La soare, unele dame dansau...Erau în extaz. Femei de serviciu, contabile, profesori universitari, bibliotecare dansau desculţi şi se bucurau laolaltă. „E magică ideea asta de sindicat...Dacă nu ne-am afişa diplomele, am fi nişte oameni normali...aproape fericiţi.”  
 
“Hai în căsuţă! mă convinge soră-mea. Dacă stăm pe burtă, se poate respira ... “  
 
Am adormit câteva clipe. Pulpele de pui şi grătarul, cu bere rece, se odihneau în zgomotul de camioane, muzică şi chiuituri. Chiar m-am relaxat.  
 
La magazinul sătesc, de unde soră-mea îşi cumpărase în urmă cu doi ani o broască de grădină, ne-am întâlnit cu un mustăcios din grupul nostru.  
 
“Dacă vreţi peşte, pentru acasă, vă duc eu. Mi-am adus găleată şi mi l-am ales deja ... aici, a treia casă. Îl iau când plec.”  
 
Mustăciosul era un om timid. Stătea în autocar în dreptul meu. Era coleg de scaun cu o tipă drăguţă, tot durdulie, ca mine ... dar nu se plângea de ... lipsa de spaţiu. Pentru că nu aveam acum alte procupări, mai de Doamne-ajută, l-am urmărit în câteva ipostaze. Fixa la dans sau la masă, câte o femeie ... tot plinuţe ... şi se uita la ele ... până se înroşea.  
 
“Oare ce o fi în mintea lui? Aş vrea sau nu aş vrea să ştiu?“  
 
Chimistul era foarte atent ... să am mereu bere rece ... să ajung la prăjitură. Îşi schimbase deja trei tricouri ... dar era imposibil să fii uscat pe arşiţa aceea.  
 
Avea un chip blând, agreabil. Dacă nu era căsătorit, ar fi fost alegerea perfectă. Mi-ar fi plăcut aşa un om ... atent, delicat, drăgăstos.  
 
Pe drumul de întoarcere, am oprit la o localitate ... nu-ştiu-cum ... să luăm pâine. Tot felul de sortimente ...  
 
“Aia cu seminţe e cea mai bună!”, zice chimistul, şi-mi dă să gust dintr-a lui. Mă uit în ochii lui plini de lumina asfinţitului...”De ce nu întâlnim oamenii potriviţi, la momentul potrivit? “  
 
“De ce nu ai luat-o şi pe d-na în excursie?”  
 
„Poate că am vrut să fiu singur.”  
 
Urc în autocar şi nu mai zic nimic. Asfinţitul de la pustă, cel care-l determinase şi pe cumnatul meu să rămână în Banat, oferă o privelişte unică. Aud aparatul...iar filmează.  
 
Cum pot fi oamenii îndrăgostiţi de lucruri efemere? Fiecare asfinţit...e altul...  
 
Închid ochii, ca să nu mai gândesc. Vreau să simt liniştea.  
 
Sub florile de tei, din faţa Mecanicii, ne despărţim, în noapte.  
 
Mustăciosul îmi zâmbeşte suav. Chimistul e trist. Ce oameni delicaţi!  
 
“Pe dumneavoastră nu v-a prins soarele aşa de tare, îmi zice o tinerică pe care nici n-am vazut-o până acum. Mergeţi spre centru?”  
 
“Da”, zic şi plec fără să mai privesc înapoi. Fata asta vorbeşte neîntrerupt.  
 
Pe podul de peste Bega mă întâlnesc cu un cunoscut. Are chef de vorbă. Eu nu. Mă duc mai bine cu guraliva asta mică spre staţia de taxi.  
 
E frumoasă Timişoara noaptea. Iluminarea artistică a clădirilor e fantastică.  
 
Mă uit pe harta electronică din taxi...să văd unde e Pojejena...de unde vin acum.  
 
Dunăre, Dunăre...Dacă aş fi rezistentă la înot, m-aş fi încumetat s-o trec...ca pe vremuri. Ce nebunie! Câţi au murit ca să ajungă “dincolo” ...  
 
În patul meu, visez Dunărea şi, involuntar, îmi răsună în urechi „Cine-i bănăţan fălos” o melodie pe care au pus-o de mii de ori sindicaliştii, la Pojejena. Zâmbesc. Oameni suntem...  
 
Timişoara, 23.06.2012 Corina-Lucia Costea  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
La Pojejena / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 540, Anul II, 23 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!