Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   


Autor: Corina Lucia Costea         Publicat în: Ediţia nr. 202 din 21 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

La malul Mării Negre
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pe o terasă, ora mesei. La ştiri, arată cum litoralul românesc e plin de alge în putrefacţie, că nu se poate face baie, şi nici plajă, de mirosul acela greu. Toţi eram revoltaţi: “Unde, nene, filmează ăştia, că neam de algă n-am văzut în apă? ... şi doar de la plajă venim toţi!” 
  
“Turiştii au preferat Bulgaria sau alte destinaţii ... ” continuă reporteriţa. 
  
Chiar aşa...ducă-se fiecare unde vrea, pe banii lui! Dar te durea sufletul să vezi şi să auzi cum pot, pentru ştiri de senzaţie, să denigreze şi să generalizeze...nişte chestii. 
  
Marea are atâtea taine... 
  
Sunt atâtea poveşti despre mare...de la mare...pentru mare! 
  
Prima dată când am auzit eu vorbindu-se despre mare a fost când sora mea urma să intre în clasa a V-a...eu, în clasa I. 
  
“S-a dus la mare, în tabără cu copiii, şi s-a-ntors gravidă...dar nimeni n-a ştiut, până n-a născut. Era iarnă şi, pe sub haine, s-a strâns...” povesteau nişte vecine, cu mama, despre viitoarea dirigintă. Era mare ruşine, la sat, “să faci copii de fată-mare”. Domnul respectiv, din tabără, deşi era căsătorit şi avea 3 copii, pe la Braşov, a recunoscut fata, fără proces...dar viaţa tinerei mame a rămas închisă în satul acesta...ca într-un permanent arest la domiciliu. Înainte de pensie, a fost câţiva ani directoare...şi cam atât. 
  
Vecinul meu, proaspăt însurăţel, s-a dus cu nevasta la mare. Ea, o fetişcană, la vârsta majoratului, prima dată plecată de-acasă, îmi povestea: „hai, că faci o baie, două-trei...dar să stai tu, om în putere şi sănătos, aşa, fără rost, la soare...când îi atâta treabă de făcut...e o mare prostie!” (aşa că ea a stat în cameră sau la umbră, să facă macrameu, iar el stătea, „ ca domnii”, la plajă). 
  
Primele mele tentative de a pleca la mare au fost nişte lungi deznădejdi. De la începutul anului şcolar se anunţau taberele de vară, ca să ne strângem bani şi, în funcţie de note/medii, ne puteam înscrie pentru un loc în tabără...la munte sau la mare. Fiind “ o abonată” la clinica ORL, medicul meu curant le recomandase părinţilor mei să mă ducă la mare. Dar cine? Mama nu suporta briza, tatăl meu considera că nu e potrivit să merg eu, ca fată, cu el, la Techirghiol. Aşa că am tras tare întregul an. Au venit două bilete: unul pentru un băiat asmatic şi, pe al doilea, îl speram eu. Dar nuuuuuuuuu!!!!!! Viceprimarul de atunci a dat telefon şi fiica lui, colegă cu mine de clasă (nici menţiune nu avea), a plecat. Cred că a fost prima dată când am fost obraznică rău şi cu profesoara de la pionieri (cea cu biletele) şi cu părinţii. Tatăl meu şi-a ieşit din minţi şi voia să mă pună-n lanţuri, ca pe Kunta Kinte (era un serial atunci, cu un sclav, ce se revoltase şi stăpânul îl pusese în lanţuri). Ţin minte asta pentru că directorul şcolii a venit la noi acasă, îngrijorat de poveştile vecinilor şi de strigătele mele. 
  
Pentru prima dată mama şi-a călcat pe inimă şi, după zeci de ani, s-a dus la Direcţia Taberelor, unde era director fostul ei prieten din tinereţe. Nu în serie cu ei, ci mai târziu, în aceeaşi vară, am văzut şi eu marea. Am plâns în fiecare zi, de bucurie! O sărutam şi mă lăsam mângâiată, îmbrăţişată. Nu pot să descriu în cuvinte emoţia aceasta...pe care o trăiesc şi acum, la mare. Când intru în apă, nu-i mai aud pe cei din jur. Disting clar, doar vuietul mării...mă răsfăţ în atingerile ritmate.  
  
E atât de minunat să vezi şi să simţi că unele lucruri nu se schimbă! 
  
Aveam 16 ani când, în sfârşit, ne-a dus tata la mare, pe noi, pe fete. Mereu ne povestea că avem rude la Mangalia, rămase de pe vremea deportărilor, că avem unchi, mătuşi şi verişori. De la cei din Oltenia şi verii din Bucureşti, află adresa unuia dintre verişorii lui, care dădea camere de închiriat. “De ce să staţi la străini, când avem neamuri?” Aşa rezolvă tata să ne şi gătească mătuşa (că tot fusese bucătăreasă) şi avea şi mai multă încredere că nu facem prostii şi suntem supravegheate. Cică aveam şi-un verişor...era angajat atunci, sezonier, ca salvamar. 
  
“Pot să stea fetele în camera lui, că el nu prea vine, decât atunci când mai schimbă hainele”, încuviinţă mătuşa. Era o femeie mică de înălţime (dacă îi ajungea unchiului meu până la cot), mai în vârstă bine decât el, dar foarte harnică...aprigă. 
  
Unchiu era un bărbat frumos. Înalt, cu mustaţa îngrijită, ochii mari şi negri. Avea un aer de aristocrat. “Femeia lui”era ca un titirez pe lângă el. 
  
“N-aş putea trăi fără ea, Tomo!” îi spusese atunci tatălui meu, cu lacrimi în ochi. Şi aşa a fost. Când a căzut ea la pat, a purtat-o pe braţe, ca pe un copil, iar după moartea ei, a refuzat să mai mănânce, să mai vorbească. S-a stins, de dor, la scurtă vreme. 
  
Era “plata” pentru zilele şi nopţile pe care ea şi le petrecuse în sanatoriu, peste program, cu riscul de a fi părăsită de primul soţ, când pacientul căruia îi era infirmieră, fusese pe moarte, sau era dragostea zidită în timp? Nimeni n-a ştiut multă vreme. Doar el a înţeles că nimeni nu l-a iubit pe lume cu atâta devotament. Nici familia lui nu mai avea speranţe că se va mai face vreodată bine. Şi s-a făcut. Şi-i făcuse “mititelei”un drac de flăcău, că veneau înnebunite nemţoaicele an de an la mare, la noi...pentru „vrăjelile lui”. La toate urâtele le găsea prieteni şi organiza excursii în Deltă, seară dobrogeană, la mă-sa-n curte, discoteci, plajă la nudişti...toate nebuniile mării. 
  
Prima discotecă de la mare...a fost totală. Eu am dansat toată noaptea şi tot sejurul cu un tip, Turan, şi soră-mea cu unu ce s-a prezentat Romeo. Abia spre dimineaţă, când să ne conducă spre casă, am realizat că „Romeo” era verişorul nostru! Turan era cel mai bun prieten al lui...şi vecin. Dintre sute de tineri...s-au găsit ei doi. N-a fost o glumă şi nici o întâmplare. Le-a lăsat văru' pe nemţoaice şi tot cu noi mergea. La Constanţa, la 2 Mai...tot traseul cunoscut.  
  
În toamnă ne-am trezit cu el în Timişoara, că aranjase tot să plece în Germania definitiv cu soră-mea, că în ţară niciun popă nu i-ar cununa, fiind verişori. Au intervenit drastic familiile...dar niciodată n-am mai văzut sclipirea aceea de fericire adevărată în ochii surorii mele. Nici văru' n-a mai plecat. În iarnă, a lăsat-o însărcinată pe o fostă colegă de liceu...o urâtă şi-o fonfăită. N-a vrut s-o ia, dar unchiu şi mătuşa au adus-o acasă, „că nepoata lor nu creşte la uşi străine!” El nici la botez n-a vrut să vină. S-a mutat acasă doar când era pe moarte mătuşa.  
  
Acum, după aproape 30 de ani, văru' a făcut un băiat...tot cu fonfăita...şi s-au cununat, după o viaţă de hârjoneală şi nestatornicie.  
  
Soră-mea n-a mai mers niciodată la mare...la noi. Eu, da.  
  
Nu-mi place la plajă, dar în apă, până mi se fac buzele vinete! 
  
Am fost şi la Egee, şi la Adriatică, şi la Mediterană...N-au „algele” noastre şi poveştile cu Videanu, şi cu Columbenii...şi cu Bacul ratat...şi cu Examenul de titularizare discutat la coadă la gogoşi, frate! Şi nici porumb fiert aşa de bun, şi fructe de pădure, şi “poze gratuite pentru fete părăsite”. 
  
...şi n-am avut altundeva bucuria să-ţi citesc rândurile...că ai revenit la job...şi eu mai am câteva zile de bălăceală în plus! 
  
Azi am ajuns acasă, dar te iau în marea mea...de doruri...să ascultăm împreună armoniile cadenţate ale vieţii. Vrei? 
  
Timişoara, 21.07.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
La malul Mării Negre / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 202, Anul I, 21 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!