Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   



La capătul lumii, California ! (II)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Obârşia toponimiei de care mă simt însă cel mai ataşat şi pe care aş dori-o verosimilă are la bază o legendă a locului : zice-se, o regină a unui neam de femei frumoase, amazoană în variantă nord-americană, cu ceva miros de pulbere şi colt fumegând, în fapt cârmuitoare a unui neam eteroclit prin sângele căreia curgea din belşug sânge polinezian – ba chiar dinspre antipozi şi care se recomanda stăruind răspicat şi poruncitor, cu mândrie şi nesfârşită graţie trisilabică, cu numele de CA-LA-FIA, tot ea ocrotitoare şi a teritoriilor din dreapta Indiilor, nu departe de “Paradisul Pământesc” ...  
  
Californienii au fost întotdeauna un popor în continuă mişcare, începând cu Hernan Cortes – cuceritorul spaniol al Mexicului care pe la 1535 a navigat înspre nord, în căutarea unei insule situată în apropierea “tărâmului paradisiac” , conform consemnărilor din “Las Sergas de Esplanadean” ale cronicarului don Ordonez de Montalvo.  
  
Majoritatea cărţilor de istorie se concentrează asupra navigatorului portughez Rodriguez Cabrillo, care a navigat cu cele două nave ale sale sub drapel spaniol, aruncându-şi ancora lângă San Diego din zilele noastre, la Santa Monica şi San Pedro.  
  
Învrednicit cu o dublă misiune, acesta descoperă ţinutul fabulos al El Dorado-ului, pe care Montalva, în descrierea sa, îl localiza pe toată întinderea insulei, pentru că, confirmă Cabrillo, nu exista pe aceste întinderi alt metal decât aurul, iar al doilea rost al călătoriei era să se îngrijească de căutarea unei trecători ipotetice în partea de N-V a ţinutului, după el, o scurtătură către bunăstarea şi pieţele Orientului. 
  
Nu cu mult timp înaintea domniei Mihai Viteazului nostru, pe la 1579, aventurierul englez Sir Francis Drake, pe nava “Golden Hind” soseşte în California dinspre ţărmurile apusene ale Pacificului şi, căutând o ipotetică trecere de-a curmezişul către Oceanul Atlantic, acostează nu departe de San Francisco Bay, La Point Reyes. 
  
Aici, în alaiul indienilor entuziaşti, se încoronează rege şi se proclamă - în numele vechiului Albion şi al Majestăţii Sale Regina Elisabeta - Noul Albion, în fapt o prelungire teritorială transatlantică a patriei britanice europene, dar şi mult mai devreme, cum se va dovedi, o întruchipare a subtilităţilor unei diplomaţii ce va încrucişa strategic şi tehnic sabia cu tonul mieros şi aiuritor al vicleniei, rămasă să strălucească neiertător de-aici înainte cu numele deloc de invidiat, de “perfid Albion!”. 
  
Se va dovedi indubitabil că diplomaţia machiavelică îşi are rădăcinile şi aici (nu doar în peninsula republicilor orăşeneşti ale dogilor şi conţilor “cu curte!”), “sobrietatea” fiind un moft sub care se ascund interese cu bătaie lungă şi care vor fi atinse prin forţa brutală a armelor, înlocuitoarele perverse al pudibonderiilor salonarde etalate cu emfază pe la curţile importante ale timpului, tocând aţos ca lama de brici (a unui anumit serviciu al Majestăţilor lor!) toate servituţile galante şi umile ale vasalilor, asta şi cu ajutorul unui cinism greu de contracarat ...  
  
Pasul către încoronare ca rege al amerindienilor californieni - de un supus al Coroanei - fusese făcut atunci când dangătele de acioaie ale turmelor de oi şi capre ale acestora fuseseră acoperite de zăngănitul metalic, strident şi lugubru al muschetelor şi halebardelor cotropitorilor. Conquista spaniolă îşi găsea astfel, un mai abitir şi mai violent succesor în trimişii elisabetani, stuartieni, tudorieni ori victorieni - care vor boteza locurile pe măsura vanităţii lor insulare în New England sau Nova Albion.  
  
Din cele 53 de triburi amerindiene dintre lanţul Sierrei şi ocean au fost supuse într-o Confederaţie doar cele care stăpâneau coasta centrală şi sudică a Californiei, adică triburile hupu, wappo, miwok, monache, tubatulabal, chumash, serrano, gabrielino, cahuola, diegueno, etc.  
  
Totalul populaţiilor amerindiene până la venirea conquistadorilor fusese estimat la între 140 şi 350 de mii, pentru ca spre sfârşitul secolului al XIX-lea, numărul acestora să scadă dramatic până la 20-25 de mii. 
  
Tragedia acestei “deşertificări” demografice datorându-se aceleiaşi politici prigonitoare şi extinctive, dublată - pentru cea mai rămas, de o evanghelizare pe măsură, cu accente prea puţin “catolice” pentru a lua în stăpânire Alta California, teritoriul de nord al Californiei de azi, în fapt o extindere a stăpânirii spaniole în “Baja California” din zilele noastre, însă atunci, pe la 1500, prin Baja California se înţelegea Mexicul de azi, în timp ce “Alta California” era teritoriul pe care Cortes îl observase.  
  
Nefericita inspiraţie a ocupantului de a fi reprezentat de doi călugări franciscani, Serra şi de Portola, a dus la fondarea aici a stabilimentului misionar “San Diego de Alcala”, primul aşezământ catolic din California, devenit şi întâiul avanpost european din această parte a Americii de Nord care a avut, pentru localnici, efectul “neonorant” al unei nemulţumiri în masă şi care au (şi) devenit ulterior “obiectul” unei convertiri intense, pentru că, se putea altfel !? “mormăitul” şi “sâsâitul” – singurele arme “onomatopeice” aflate în dotarea “cusurgiilor” au fost pe dată reduse la tăcere de replicile “tăioase” ale “exogenilor” puţin statornici în smerenie ...  
  
Neputând cuceri Monterey Bay, mica sa armată descoperea la nord de acesta golful San Francisco, astfel că toată California a fost preluată de la băştinaşi fără ca practic să se tragă vreun foc sau să se încrucişeze vreo spadă.  
  
Prozelitismul lui Junipero Serra, supranumit şi “apostolul Californiei” va grăbi înfiinţarea de noi misiuni – de-a lungul coastei sudice, de la San Diego până în nord, spre Sonoma – mulţi dintre indienii convertiţi prin botez murind din cauza unor boli necunoscute, cele mai multe aduse de albi.  
  
Cam în aceeaşi perioadă, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, ruşii făceau comerţ cu blănuri în Alaska şi atraşi de abundenţa vidrelor marine din California puneau bazele unui avanpost militar la Fort Ross. 
  
În orice caz, la această dată, patru sunt forţele ce-şi vor impune dominaţia asupra Californiei de nord (Alta California), teritoriu care ar corespunde azi sudului şi centrului statului, cam de la San Diego şi până la nord de San Francisco: cele amerindiene, dispersate, aflate pe poziţii de apărare a pământurilor lor greu accesibile ca relief şi climă europenilor; cele mexicane, statul mexican proclamând republica în Monterey şi arborându-şi steagul deasupra oraşului în 1822, locaţia devenind oficial capitala Altei California; englezii, care bat greu în retragere şi în sfârşit, forţele tinerei republici a coloniilor americane de pe coasta atlantică şi ai cărei politicieni au început să creadă că deţinerea acestui teritoriu - de la un ocean la altul - poate fi extrem de avantajoasă. Ceea ce se va şi dovedi, nu peste mult timp!  
  
Urmează în 1833 “mexicanizarea” vieţii religioase, instituţinalizarea ei prin secularizarea pământurilor şi fondului bisericesc al misiunilor catolice, împroprietărirea cu milioane de acri de pământ a spaniolilor americani, cunoscuţi drept californieni.  
  
Această măsură ca şi punerea la punct a unui sistem de ferme - ale căror produse agricole şi animaliere vor accelera dezvoltarea comerţului şi implicit căile şi mijloacele de navigaţie - va determina pe yankeul navigator şi comerciant să navigheze în şi dinspre stâmtoarea Magellan.  
  
* 
  
Anii din preajma revoluţiei paşoptiste europene – dinainte şi după – găseşte California într-o efervescenţă a schimbărilor care-i va conferi un statut aparte, distinct, în perspectiva de curând împlinitei jumătăţi de veac de la dobândirea independenţei Uniunii şi de membru al ei, dar şi câmp al unor aprige confruntări de forţe, cu beligeranţi cândva aliaţi de conjunctură şi care acum caută să-şi găsească calea spre o viaţă statală de sine stătătoare. Între anii 1846-1848 coloniştii yankei din California se răscoală împotriva Mexicului opresor, proclamând “Republica Independentă a Californiei” în iunie 1846. 
  
Momentele ulterioare acestui act politic urmând să fie consolidat sau “slăbit” în urma unor bătălii fără menajamente înte yankei şi mexicani: în februarie 1847, la Buena Vista, generalul yankeu Zachary Taylor înfrânge armata mexicană a generalului Sant Anna, după alte câteva înfruntări de mai mică însemnătate se încheie pacea de la Guadelupe Hidalgo, în care americanii “îşî triag” o bună parte din patrimoniul teritorial al Mexicului vecin, adică actualele state California şi Texas, şi ca “supliment”, o parte din Arizona, în total vreun milion şi trei sute de mii de km pătraţi, compensându-i “generos” pe mexicani cu aproape 15 milioane de dolari, pentru pierderile suferite ...  
  
Cam prin aceeaşi ani se descoperă şi zăcămintele de aur din valea fluviului Sacramento, iar exploratorul John C. Fremont face la rând patru expediţii în Oregon şi California. “Puciul” din 1846 – când Fremont cu un grup înarmat de patrioţi au ridicat în Monterey un banner uriaş înfăţişând un urs poziţionat în faţa unei stele roşii cu cinci colţuri – a proclamat “Republica Bear Flagg” eşuează, naţiunea “sumeţându-şi faldurile independenţei” doar până când un ofiţer al Serviciului naval american, John Drake Sloat, înconjoară cu trupe capitala şi îl determinâ pe ofiţerul mexican să-şi retragă “conspiratorii”! Sloat ridică drapelul american deasupra Casei Vămii ( Coustom Hause) şi declară solemn că pe viitor “California va fi o parte din Statele Unite ale Americii” ...  
  
Statul ca atare este admis în Uniune în 1850, după ce două momente anterioare umpluse de semnificaţii statutul internaţional al noii entităţi politice din extremitatea sudică şi centrală a Americi de nord mijlocii: în septembrie 1849 avusese loc adoptarea primei Constituţii libere a Californiei (care, prin lege, nu admitea sclavia) iar cu un an înainte, John Marshal, a găsit o pepită de aur în apropierea capitalei de azi, Sacramento, pe proprietatea unui recent latifundiar al locului, John Sutter.  
  
Este scânteia ce va declanşa explozia marelui exod al “căutătorilor de aur”, care va face posibil, în următo rii câţiva ani, nemaiîntâlnitul iureş demografic, o invazie şi o colonizarte haotică fără precedent, purtând parcă trecător răsuflarea gâfâindă a unei aure mistico-luminoase care vestise lumii naşterea Izbăvitorului nostru în modestul staul biblic, numai că în exempul de mai sus “magii ce vestiră minunea” erau primii căutători răzleţi ai minereului nepreţuit ... Iar lumina nu avea nici pe departe culoarea smereniei şi a milosteniei ci pe cea a ţâfnei, a rapacităţii şi a vicleniei îndrăcite. 
  
Consecinţele descoperirii n-au fost nici pe departe prevăzute iar complexitatea acestora nici atât. Aşezarea San Francisco va sări de la câteva sute la 25 de mii de locuitori şi apoi, pe la 1875 la peste o sută de mii. Schimbarea adusă poate fi sesizată şi în logo-ul şi heraldica statului, primul ilustându-se cu prisosinţă în cunoscuta denominaţiune a celui mai mare stat de pe coasta de vest, Golden State (Statul de Aur)! Nu doar aurul a contribuit la magnetizmul irezistibil al Californiei ci şi o “goană după argint”, la o scară mai mică însă iar zăcământul cu pricina împânzea subsolul şi doar dealurile din apropierea munţilor Sierra Nevada.  
  
Un posibil exerciţiu de imaginaţie ne-ar arăta dimensiunea aşezării pe longitudine a Californiei la scara Federaţiei: dacă am suprapune coasta vestică (porţiunea sa californiană) peste cea estică şi limita nordică a primeia, aceasta ar începe la New-York şi ar cuprinde în desfăşurarea ei zece state de pe fâşia litoral-vestică a Oceanului Atlantic : New-York, New-Jersey, Delaware, Maryland, Pennsylvasnia, Virginia, Carolina de Nord, Carolina de Sud, Georgia, Florida (până aproape de Jacksonville, ceva mai la nord de Centrul spaţial de la Cap Canaveral şi la est de capitala acesteia Tallahasse). Adică pe o linie litorală cu direcţia Nord-Sud, lungă de peste 2 mii de mile iar pe o linie de uscat (de la vest la est şiinvers) ce mai mare distanţă dintre punctele extreme este de 400 km.. Se întinde peo suprafaţă totală de 424mii km pătraţi, al treilea stat ca mărime după Alaska şi Texas. Din punct de vedere administrativ, California are un total de 58 de comitate sau districte şi are capitala la Sacramento. 
  
Profilul longilin al statului California şi varietatea de etaje pedo-climatice, dincolo de fondul său oceano-mediteraneean, face posibilă prezenţa a două sezoane : unul uscat, de primăvară până în toamnă şi celălalt ploios, restul de anotimpuri. Face excepţie zona deşertică din sudul statului, cea mai mare parte din Deşertul Mojave şi Vale Morţii (Death Valey) – pe care California o împarte generos cu statul vecin Arizona.  
  
Cu toate că această regiune este relativ întinsă şi că jumătate din populaţia Californiei (peste 36 milioane) locuieşte aici, ea consumă mai puţin de 2% din potenţialul de apă al statului,, asta în timp ce în nord s-au construit numeroase hidrocentrale pe râurile Colorado, Sacramento, etc. Nordul Californiei este “apărat” de culmile Munţilor Klamath şi ai Cascadelor care aproape că se “cuibăresc” transversal de la Munţii Coastelor (Coast Rangers) la cei ai Serrei Nevada. Din multe puncte de vedere (aşezare, peisaj, factori climaterici, economic, lingvistic şi etnografic, rasial, tradiţii şi obiceiuri, unele dintre ele extreme , California este faimoasă prin aceste antinomii, prin tendinţe extremiste (şi în viaţa politică, economică şi socială), grad de cosmopolitism, profilul moral protestatar şi contestatar în aceeaşi măsură.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
La capătul lumii, California ! (II) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 187, Anul I, 06 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!