Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Rodica Elena Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 504 din 18 mai 2012        Toate Articolele Autorului

LA BĂIEŢII DE LA MĂNĂSTIREA SECU...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
De cele mai multe ori în viaţă ne este dat să-i cunoaştem pe artiştii noştri doar de pe micul sau de pe marele ecran. Uneori însă, se întâmplă să ai bucuria de ai cunoaşte şi personal. Pe domnul Mihaiu Ionescu l-am cunoscut în urmă cu câteva luni, când m-a contactat pentru a-i edita cartea CELULA XIII. Atunci am stat mai mult de vorbă, apoi am corespondat, cartea a ieşit de la tipar şi se află în libraria Mihai Eminescu din Bucureşti. Iată câteva dintre întrebările pe care i le-am adresat şi la care domnul Mihai Ionescu a răspuns.  
Rodica Elena Lupu: De zeci de ani vă cunosc stimate domnule Mihai Ionescu şi nu pot uita nici „Trio Alpi”, nici filmul „Dragoste la 0 grade”, nici „Sextetul Cantabile”. Mi-aţi spus că aţi fost arestat şi închis. Ştiţi cine va reclamat la securitate?  
Mihai Ionescu:Un singur fapt m-a şocat. Nu am văzut nici o declaraţie din partea colegilor din „Trio Alpin”, respectiv Sandu şi Puiu. La fel colegii din „Teatrul C. Tănase” nu au fost anchetaţi. Pe de o parte m-am bucurat că nu i-au lut la întrebări băieţii de la Manăstirea Secu, „securitatea”! Dar chiar să nu fie niciodată întrebaţi despre mine asta nu pot să cred! De asemenea, cel care a fost întotdeauna cu noi în cazarma miltară, când ne adunam seara la infirmerie, nu a dat nici o declaraţie. Se numea Heroiu Emil. Da! Se numea Heroiu Emil şi făcea parte din aceeaşi Companie Specială din Unitatea de la Roman din nordul Moldovei, unde eu am făcut un an şi jumătate serviciu militar. Adică un an şi şase luni, la plutonul special de transmisiuni şi la instrucţiile speciale de geniu.  
R.E.L: Cum era în armată, vreţi să ne spuneţi?  
Mihai Ionescu: Ne frecau zilnic, mai mult ca pe alţii şi cu o ură vădită pentru că eram mai toţi baieţi cu şcoală. Unii de la facultatea de Litere, altul de la Medicină, Filologie, Filosofie, etc. Numai eu eram din teatru şi dobitocul de colonel mă striga: „Băi, ăla de la circ!”, să-i desenez graficele săptămanale, să-i curăţ uniforma şi să-i fac cizmele ca să plece în oraş. Avea un accent rusesc puternic. Nu avea ordonanţă, că partidul nu acepta aşa „şiva”! Se numea colonel Boiciuc şi după nume, aşa era, probabil rus.  
Când ne distram, făcând glume pe seama plutonierilor şi a căpitanilor din cazarmă eram aspru pedepsiţi. Pe lângă arestul clasic, numit “bulău”, mai era descărcatul vagoanelor cu cărbuni, fuga pe arătură cu două lăzi de 15 kilograme de dinamită anti tanc, târâşul prin noroi şi apoi spălatul uniformelor, etc.  
Dar cea mai mare tortură era curăţatul magaziei de armament! Adică trebuiau scoase toate armele din magazie afară, pe opt mese enorme. Apoi trebuia sa le punem în gaz, spălate, şterse şi din nou puse în ceară de protecţie sau în vazelină. Şi bineânţeles înapoi în rafturile dapozitului de arme.  
Serile însa ne adunam la infirmeria care era goală că nu erau bolnavi. Armata Română, trebuia să fie sănătoasă! Acolo duceam o viaţă mai intelectuală, discutând literatură, poezie, muzică şi chiar politică. Toţi ne exprimam regretul că ţara noastră care a dat personalităţi ilustre în istoria omenirii şi a Europei în special, se afla în starea jalnică a dictaturii comuniste.  
Doar Heroiu nu participa cu nici o sugestie, aprobatoare sau contradictorie. Stătea în colţul lui tăcut şi din când în când avea un zâmbet fals. Un fel de pisică blândă, dar falsă. După ce am fost „vânduţi” ne-am adus aminte că el a fost cel care a propus să ne adunăm seara în casa mătuşii mele Aglaia, care locuia foarte central în Bucureşti. Adică la Podul Izvor, în spatele Curţii Domneşti şi Biserica Domnească, pe care comuniştii au data-o jos, s-au au distrus-o pe timpul lui Ceauşescu (1979-1989). De fapt după cutremurul din 1977 s-au distrus multe biserici şi monumente istorice! Chiar eu am asistat când Leana lui Zăpăcitul a dat ordin unui macaragiu să dea cu biloiul în Biserica Domnească de lângă berăria Dunărea. De ce?!  
R.E.L:L-aţi bănuit vreodată pe acel Heroiu? Ştiu că scrieţi despre anii aceia şi mi-aţi spus că veţi mărturisi totul.  
Mihai Ionescu: De fapt nu l-am bănuit niciodată pe Emil Heroiu de trădare, pentru că era mereu lângă mine şi umbla mai mult civil decât în uniformă, fiind nepot de general.  
Acum, însă, când îmi scriu amintirile din facultatea “Malmaison” din Bucureşti, mă întreb, cum de Emil a avut vacanţă în aceeaşi perioadă cu mine pe timpul stagiului militar? L-am găsit în cazarmă la Roman, când eu am fost luat la armată cu arcanul. Da! Eu am fost luat de pe stradă, din Braşov, în urma unei reclamaţii. Un vecin, din curtea unde am locuit în Braşov, de origine evreu şi care-l ura pe tatăl meu m-a reclamat că am vrut să fug de armată. Îl numea în batjocură pe tatăl meu ,,Monte Cristo“. Vecinul se numea Cecman şi se dădea drept armean. Pe maică-sa o chema Ida Vent şi pe nevastă Nela, de la Cornelia.  
Heroiu l-a cunoscut pe tatăl meu când a venit în vacanţă la Braşov, unde avea o prietenă săsoaică, Ursula. Veniese să o viziteze şi a trecut şi pe la mine să-l cunoască pe tatăl meu.  
Aşa că, acum se leagă toate amintirile, când se derulează filmul înapoi.  
Şi tot el, Heroiu a aranjat întrunirea din casa unde locuiam eu în Bucureşti pe Ady Endre, chiar în spatele strazii unde venea băiatul lui Ceauşescu la fata ministrului Păţan.  
Îmi aduc aminte că în seara aceea de vară frumoasă era foarte agitat şi nervos. Nu l-am văzut niciodată în postura asta. Îl ştiam însă foarte rece de obicei, cu zambetul lui de pisică.  
R.E.L.: După ce aţi ieşit din închisoare, l-aţi mai întâlnit pe Heroiu?  
După ce am fost eliberat din arestul securităţii am găsit un club unde cântam de joi până duminică. Nu-l văzusem de mult pe Heroiu, dar a apărut într-o zi la mine acasă. L-am primit, am facut o cafea şi a început să-mi vorbească despre religie şi că el a suferit în Transilvania, unde a fost persecutat de unguri, care l-au insultat, etc. Nu am făcut nici un comentariu, dar m-am întâlnit pe la Piaţa Filantropia cu fostul meu căpitan din armată, căpitanul Roşu care m-a întrebat: „Ştii cine v-a vândut? A fost, Heroiu!  
Până şi cei din armată se săturaseră de regimul de teroare comunistă. Cred că dacă atunci ar fi început o contra revoluţie, comunismul ar fi căzut înainte de neocomunismul din 1989.  
După plecarea mea în America şi încetarea din viaţă a tatălui meu, în anul 1981 am auzit cu regret că Emil Heroiu ar fi fost omorât la Hala Traian din Bucureşti. Se zice că s-ar fi luat la ceartă cu nişte derbedei care l-au găurit cu cuţitele. Dumnezeu să-l ierte, spre deosebire de alt prieten adevărat, căruia cu inimă curată vreau să-i dedic această memorie descriptivă. Las la aprecierea dumneavoastră să-i judecaţi pe tinerii de după razboiul al doilea mondial, care nu au avut copilărie.  
VA URMA  
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
LA BĂIEŢII DE LA MĂNĂSTIREA SECU... / Rodica Elena Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 504, Anul II, 18 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Rodica Elena Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Rodica Elena Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!