Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Jurnalul unui om neînsemnat (fragmente)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Profil: Ion Dorel Enache Andreiaşi(1948-2008) 
  
Jurnalul unui om neînsemnat 
  
(spicuiri) 
  
...În zarzărul care creşte în faţa geamului de la bucătărie, în fiecare an pe timpul acesta îşi face cuib pentru a cloci, o pereche de turturele. Şi anu-ăsta sunt prezente şi nu aş fi pomenit dacă ieri nu aş fi stat mai mult să le observ. Turturica, nemişcată precum un bibelou de granit, care era chiar culoarea ei, nu mi-ar fi transmis senzaţia năucitoare şi greu de controlat, direcţionată inducerii nostalgiei, gândindu-mă la cât de variată şi complexă este viaţa pe pământ şi ce minuţios a fost ea organizată. Am stat ore întregi fixându-le în încremenirea lor suavă şi mi-a trecut prin cap ideea apăsătoare şi îndreptăţită, greu măsurabilă a „stoicismului matern”. Mai cu seamă că începuse să ningă cu zăpezile de altădată, transformându-le, bietele, într-un ghem de omăt agăţat pe crengile îngheţate şi moarte şi pe care se depuneau fulgi mari şi scânteietori de zăpadă, cumva conservându-le seva dătătoare de viaţă pentru clipe mai prielnice. Vroiam să le ajut în neputinţa lor de a-şi lua zborul, dar nu am găsi nici o modalitate pentru a nu le tulbura siesta... Mă gândeam să le bag în casă, puteam să ajung cu mâna până la ele dar mă gândeam că le voi strica habitatul şi le voi întrerupe ciclul de clocit. Poate şi pentru o presupusă şi posibilă îndărătnicie (!?) a păsărilor de a accepta silite captivitatea, refuzul instinctiv de a se adapta condiţiilor pe care voiam să le creez. Până la urmă m-am împăcat cu gândul că este aşa cum a lăsat Dumnezeu să fie şi că va avea El grijă să le ocrotească. 
  
... Astăzi trebuie să merg în cartier că-i face Măria pomană lui Vasile - ce repede a trecut timpul, s-a dus deja un an! Nu am cu ce mă lăuda, pentru mine zilele sunt trase pe un calapod ce nu lasă loc de interpretări ori variaţii. Mă scol cu noaptea-n cap, mă postez în faţa calculatorului(maşinărie de frunzărit timpul!), mai scriu, mai citesc, mânânc ca să nu zic că n-am nimic în stomac şi mai mult din fugă, seara mă uit la tv, mă mai cert cu muierea, mă culc..A doua zi da cappo, pe aceeaşi linie monotonă! Teritoriul meu, de când sunt cu boala asta nenorocită, are delimitări clare şi dimensiuni sensibil reduse, adesea restrictive, impuse de boală. Poate fi uşor comparat cu al găinii în jurul coteţului, hai, al casei! Nu mi-am dorit o astfel de bătrâneţe, dar în faţa destinului mă dau oarecum uşor bătut. Sunt conştient că plătesc preţul abuzurilor din tinereţe. Nu ziceam, eu când eram tânăr, că nu mi-e frică de moarte, nu fug de ea (acum de-ar fi să vină nici c-aş mai putea!), o primesc şi gata, o iau peste picior ca să nu simtă înfiorarea, că poate o înduplec şi mă mai lasă !?...O simt că-mi dă ocol dar poate o mai întârzii cu puterea minţii, cu grijile care îţi dau senzaţia că le-ai putea depăşi (ca să pleci totuşi împăcat) dar mai ales cu speranţa de a-mi vedea, cunoaşte şi a mă juca cu nepoţica. Ce zic eu acuma presupune un timp care îmi depăşeşte puterea de rezistenţă, mult prea multe lucruri care nu se produc cât ai bate din palme, un răstimp mult mai mare decât ar putea aştepta „doamna cu coasa”!. Ce să mai zic, îmi duc crucea şi gata, rugându-mă lui Dumnezeu să nu cad povară alor mei... 
  
...Am pătruns în „republica literelor” mai mult ca un „chibiţ” al ei, cu timiditatea şi conştiinţa ridicolului – de a nu mă expune când nu mă doare şi cu lucruri care mă depăşesc, încercând să cochetez cu inspiraţia care nu-mi depăşea puterea de înţelegere şi de transfigurare, însăilând cu greutate realităţi înconjurătoare cu valoare de simbol, benefice sufletului meu şi a celor de lângă mine, fără pretenţii care să spargă gura târgului. Le-am scos arareori la iveală, mi-am păstrat mereu treaz gustul pentru simplitate şi onestitate, după puterea mea modestă, de pătrundere a esenţelor lumii nevăzute, tainice şi furnizoare de nemaiîntâlnite energii şi frumuseţi care te modelează şi te întremează, redându-ţi lumina zorilor dintâi a venirii pe lume şi a rostului tău în viaţă. Pasunea şi dragostea mea pentru lectură, de a cunoaşte cât mai mult şi din toate au fost jaloane ale devenirii mele în cultivarea respectului pentru valoare, pentru ce este peren. Mi-am pus mai multe întrebări decât aş fi putut răspunde singur, am găsit răspunsuri la zbaterile mele nu doar în mediile pe care le-am frecventat (destul de rar, de altfel!) ci şi de la oameni simpli şi necultivaţi tot ca mine, consăteni de-ai mei de la Rucăr, ţapinari, ciobani, cherestegii şi chirigii, dar şi a muncitorilor de pe platforma Pipera, de la „Electronica” sau „Cinescoape”, unde am lucrat cea mai mare parte a vieţii mele de până acum. Recunosc că nu sunt mulţumit cu ce am înfăptuit, în partea mea de existenţă...eterică! Sunt obişnuit mai mult cu partea concretă, palpabilă şi la vedere a lucrurilor. Am o percepţie totuşi haotică a lumii, că trebuie să-mi pun gândurile în ordine, să le limpezesc cu sisteme de referinţă din varii domenii ale cunoaşterii, filozofice, estetice, etice şi acestea luate din surse felurite: de la studiul în bibliotecă la cel de stradă, de la sala de lectură la crâşmă, de acasă pe stadion sau piaţă, de la lucrătorii din fabrică la intelectualii rasaţi...Însă, mă tem că nu mai este timp pentru aşa ceva, pentru a mă pune la punct aşa că...mi-a rămas doar binomul refulări-defulări (am avut zece la mate), încercări de a trage linie (cum o fac şi când) şi de a-mi distribui competenţele, pentru a salva ce a fost mai bun în mine(dacă a fost totuşi ceva!), inclusiv aparenţa ratării. Toate însă trebuie gândite şi parcurse într-un ritm alert, timpul pare să nu mai aibă prea multă răbdare cu mine, să las un mic semn al trecerii mele pe acest pământ. În nădejdea că mai e şi mâine o zi, închei aici... 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Jurnalul unui om neînsemnat (fragmente) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 205, Anul I, 24 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!