Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Constantin Milea Sandu         Publicat în: Ediţia nr. 719 din 19 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Jurnal de Atelier II - Fragment din Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X - Scrisoarea Nr.136
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Foto: Crucea de lumină (lemn de stejar)  

"Omenirea este un amestec ciudat de sori şi pietre de o varietate atât de infinită încât nu mai ştim unde un om încetează să mai fie piatră şi devine soare. Nu ştim nici măcar dacă sorii au fost creaţi pentru nevoia pietrelor de a fi încălzite sau pietrele pentru nevoia sorilor de a răspândi căldură. Ştim numai că, sori ori pietre, suntem cu toţii fără rost în lume de îndată ce rămânem unii fără ceilalţi." (Panait Istrati)  

Dragi prieteni,  

Duminică dimineaţa, la ora opt, veranda casei din Sirnea, unde locuiesc în provizorat, era îngheţată bocnă. Am deschis uşa casei să ies afară să curăţ zăpada şi mi s-a lipit mâna de clanţă de metal. Sâmbătă noapte a nins în Sirnea de o jumătate de metru, iar pe unde a viscolit zăpada s-a făcut de un metru. Aşa încât, în chiar duminică alegerilor parlamentare a trebuit vreo patru ore să curăţ zăpada din jurul casei. Luni-noapte a fost un ger năprasnic, a nins doar de o palmă şi a viscolit mai puţin, ies acum să curăţ zăpada ca să pot coborî scările la parter. Zăpada scârţie sub tălpile bocancilor, în jurul meu se răspândeşte o ceaţă rece, groasă, albastră şi lipicioasă. Uşa exterioară de la bucătărie, din lemn vopsit roşu, e plină de o promoroacă groasă şi de zăpadă viscolită. O curăţ de zăpadă, ca să pot să o deschid, în timp ce mă gândesc că ar trebuie să şi mănânc ceva cald, să nu mai îmi beau cafeaua de dimineaţă pe stomacul gol şi să mă autodistrug, aşa cum se întâmplă în ultimul timp, pe criză asta mondială.  

E dimineaţă şi e ger şi frig de îţi îngheaţă sufletul în vene, cum se mai spune pe la noi. Sau, cum ar spun poetul: “La mine-n suflet este vifor şi vin nebuni să facă schi”. Vine o iarnă când mor cangurii, seniori, luaţi aminte! Vine o vreme când mor caii (“caii negrii ai iubirii”), vine o vreme când se- nvechesc “maşinuţele biologice” şi nu mai şti cine îţi fură bateriile, solare sau lunar... Vine şi o Noapte de 72 de ore, când se încheie Anul galactic de 24900 de ani, când vom cădea de pe lume, spun profeţii. În 21 decembrie 2012 vom încheia al patrulea ciclu de existenţă umană şi planetară şi vom intra în cel de-al cincilea ciclu de existenţă, şi poate ultimul de “terraformatare”. A cincea forţă, încă necunoscută de oameni, din cel de-al cincilea soare, soarele mişcării - “cel care are gheare şi se hrăneşte cu inimi omeneşti”, spune cartea sfântă -, s-a unit cu cele patru forţe cunoscute de oameni şi stăpâneşte acum şi guvernează întreaga planetă Pământ. Când forţa e benefică e începutul Eonului mesianic. Iar când e malefică e eonul dracului.  

Începe un nou Eon planetar şi poate ultimul de existenţă umană şi de “terraformatare”. E începutul sfârşitului acestui Pământ opac, de natură organică, şi transformarea lui într-o planetă nouă, asemenea unei biosferă de bioluminiscenţă solară, ecologică şi perfect translucidă. E dimineaţa de 11 decembrie şi peste exact 10 zile vom parcurge împreună Marea Trecere, din universul tehnologic – care ne va elibera către nimic – în evoluţia naturală a ştiinţei viului, prin universul Artei-transformării Primului Principiu din care s-au ivit în copilăria umanităţii cei trei eoni primordiali, distincţi: existenţa, forma şi beatitudinea.  

Curăţând zăpada din jurul casei, mă gândeam că, dacă tot am ratat în 2008 emigrarea şi “terraformatarea” mea în Toscana – De fapt, am “ratat” pentru că trebuia să plec din ţară cu 20 de ani mai devreme, nu să mă încăpăţinez să trăiesc din artă în România şi să mă lupt cu diavolii săraci, duşmani ai democraţiei, şi cu demonii sublunari, supuşi corupţiei, ca să amplasez trei sculpturi monumentale, cu valoare de mediere energetică între cer şi pământ, la nivelul de comandă galactic-universal, între plasma solară şi plasma albastră a magnetismul biotopului nostru terestru. Deci, spuneam că, dacă tot am “ratat” această “terraformatare”, există şansă să construiesc portalul de biorezonanţă “T-RSB” şi să mă teleportez fotonic o vreme de pe axa “Pământul Interior”din Terra Mirabilis pe axa Cerului Cristalin. Mai concret, să mă “terraformatez” într-o nouă biosferă antigravitaţională, de bioluminiscenţă solară şi să zbor apoi cu Telostelleratorul meu spre staţia finală – Sfântul Soare, ca să o aduc înapoi pe Pământ pe mama noastră, Diana Sancta Potentisima.  

În jocul lui Dumnezeu – “Iocari serio” – cu cerul şi cu oamenii, “Omul cu Coloana soarelui de vis” îşi are fără îndoială rolul lui de prim-jucător. Şi poate chiar, cu voia lui Dumnezeu, de Cârmuitor Eonic. Să facem cel mai simplu calcul matematic, pentru a vedea şi a înţelege rolul şi contribuţia unui Cârmuitor Eonic în “terraformatarea” planetei Pământ. În ultima sută de ani s-au născut şi au trăit pe Pământ aproximativ douăzeci de miliarde de oameni, dintre care întotdeauna sunt programaţi trei sferturi să moară şi doar un sfert să trăiască. De ce? Noi nu putem şti, acest raport între vii şi morţi este poate cea mai mare taină rezervată lui Dumnezeu. Probabil că aşa a fost stabilit iniţial în Programul Terra Mirabilis de la Începutul Lumii, de când Dumnezeu, acest Mare arhitect al Universului galactic, a creat, împreună cu Cârmuitorii Eonici, acest Sferoid antigravitaţional, numit planeta Terra şi l-a dat în stăpânire Cârmuitorilor Eonici.  

Din informaţiile de care dispunem în momentul de faţă, suntem aproximativ şapte miliarde de oameni trăitori pe Terra. Apoi, trebuie să luăm în calcul că în ultima sută de ani există în lume doar aproximativ 200 de persoane care guvernează planeta, dintre care 100 sunt Responsabilii Pământului ( Familiile Regale) şi 100 sunt Stăpânii Lumii ( probabil, Republicanii). Între aceştia, intuiţia mea îmi spune că mai există 100 de Cârmuitori Eonici, dintre care 50 pe Pământ şi 50 Mesageri între universul social-planetar şi galactic-universal, care coordonează toate rânduielile de pe planetă, pentru a stabili echilibrul dintre forţele infernale şi cele cereşti. Să nu ne facem iluzii, aceste forţe, diametral opuse, au existat dintotdeauna şi vor mai exista cât va dăinui planeta Terra prin Voinţa bunului Dumnezeu. În concluzie, şansa de a deveni un Cârmuitor Eonic este 1 la 100 de milioane (şapte miliarde contra 200 de conducători (RP & SL), adică 1 la de cinci ori populaţia României. Aşadar, şansa de a deveni un posibil Cârmuitor Eonic şi Mesager, îşi are rolul ei de jucător.  

Acum, să mă dau iar de mâncare (măcinat, tescuit, ars, înnobilat, simplificat şi purificat), aici, în ţara Lupilor argintii, urlători la lună pe plaiurile mioritice, ar fi o greşeală fatală. Adică, urlători la lună după Diane-Lune şi Hecate? Sau după Lupoaicele lor angelice, câte or mai fi rămas pe la noi prin ţară? Căci majoritatea au emigrat de 23 de ani de pe plaiurile mioritice în alte ţări străine. Căci ce..., Doamne iartă-mă, aş mai putea să fiu eu, aici, altceva decât un Lup flămând şi însetat de artă lungă şi viaţă grea în Fortăreaţa Carpatică din Terra Mirabilis, care urlă de unul singur la Lună şi nu-l mai aude nici o Diană-Luna-Hecate? Urlă Lupul apolinic şi însingurat în pustietăţile mioritice... urlă la Minunata doamnă a lunii argintii, care l-a prins în lanţuri universale de femei... Urlă la lună şi la stele, dar măcar ştie cine a rupt în 1994 dublul lanţ genetic, departe de Troia, şi cine poartă cu el o “Stea arzătoare cu opt raze”...  

Când aştri răsar dimineaţa şi seara, Lupii Daciei îi întâmpină urlând. Pentru că, fiecare stea răspunde la un sunet, care e numele ei. Curăţ zăpada argintie şi îmi vin în minte numai versuri de Nichita Stănescu, care mi se potrivesc acum de minune şi mă trezesc recitând versuri singur, la minus 20 de grade, în cătunul Sirnea din Munţii Piatra Craiului:” M-am dat de mâncare lupilor, dar lupii erau friguroşi şi bolânzi... Mâncaţi-mă! Am strigat la ei, am strigat / Noi nu, mi-au răspuns, / noi nu mâncăm om îngheţat!".  

Dar mai bine...mai bine prăjeşte-ţi repede pe aragaz două felii de pâine uscată din sacul de rafie, unge-le cu puţină untură, înfulecă-le repede, fă-ţi cafeaua de dimineaţă, cea care te ajută să scapi de greaţă, şi urcă în camera ta de la etaj...Urcă primele trepte şi imaginează-ţi că urci primele “cinci ceruri”, din care poţi vedea, medita şi contemplă “Camera morţilor electrici”, unde statul român te constrânge acum prin măsuri de austeritate să te auto condamni singur la suferinţă, izolare şi înstrăinare, prin foame, frig, frică, întuneric şi singurătate; unde statul român te condamnă acum la auto deportare forţată de la oraş la sat şi de la sat într-un alt sat mai mare, numit de politicienii globalişti şi globalizaţi, Satul planetar. Mai urcă pe Muntele Golgota încă patru trepte de lumină şi imaginează-ţi că ai urcat până în al nouălea cer, cu Crucea de lumină în spate, până în Cerul Cristalin  

- Nu mai cerşi pe internet indulgenţe de bioluminiscenţă solară, Omule cu coloană! Nu mai cere ajutor, să-ţi mai ia cineva Crucea de lumină. Degeaba! Azi, nu ţi-o mai ia nimeni. Urcă şi coboară cu ea, singur, de pe axa Pământului pe axa Cerului Cristalin şi din Cerul Cristalin până în Camera Reprezentanţilor Lumii din Biroul Oval...Şi din BO până în Confederaţia Galactică din Fortăreaţa Carpatică a ultimilor morţi electrici din ultimul Sat planetar...Din Satul planetar, unde Uniunea Europeană, după ce te-ai integrat politic din 2007, de cinci ani te constrânge acum prin aceleaşi false utopii, comuniste şi capitaliste, care îşi au esenţa în “Paradisul prin distrugerea omenirii”, prin genocid economic şi cultural şi, mai nou, prin măsuri de Austeritate germană aplicate României. Urcă, Omule cu Coloana soarelui de vis, urcă şi coboară...coboară şi urcă... Şi scrie! Scrie, că atât ţi-a mai rămas, să scri cu sânge albastru pe Cerul Cristalin! Şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu că ţi-a mai dat o zi! Nu mai cerşi, Constantine! Iubeşte-i pe fiii tăi, Alexandru şi Lucian! Şi mergi înainte cu bunul Dumnezeu!  

La orizontul misterului, pe un Munte de piatră, străluceşte “Ultimul soarele negru înainte de 2081” într-un alt Munte de Speranţă... Am pus cafeaua la fiert în ibricul de inox pe aragaz, apoi am ieşit din bucătărie pentru cinci minute, cât fierbe cafeaua, să contemplu soarele din piept numit suflet şi Muntele de piatră strălucind în soarele dimineţii pe Creasta Anilor... Ce-ar fi, îmi zic în gând, să-mi fac după rugăciunea creştină de dimineaţă şi rugăciunea soarelui, pe care n-am mai făcut-o de mult şi cred că încep să o uit în trecerea anilor...  

“O, soare, văzător singuratic, fiul fiicei soarelui uriaş din Pleiade, tu, cel ce controlezi totul în cer şi pe pământ, împrăştie-ţi razele, adună-ţi lumina din lumină, ca să putem vedea cea mai nobilă formă a ta, acele persoane din Terra Mirabilis, care suntem noi, fiinţe de lumină din bioluminiscenţa ta solară!”  

...Dar timpul trece ca Păianjenul Hermion şi întunericul nu se mai sfârşeşte la români... O fi Noaptea asta de 72 de ore cea mai lungă Noapte de Cristal din sfârşitul Anului galactic de 24900 de ani?! Şi nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu noi, în Grădina Edenului, după alinierea planetelor din sistemul nostru solar... A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea! Să mori, să dormi ori poate să visezi... Să visezi cu ochii deschişi în adâncimile cerului şi să vezi cum se întorc Acasă din Pleiade, în chiar clipa aceasta, în universul soarelui nostru galactic, milioane de biosfere translucide, de bioluminiscenţă solară, şi e de-ajuns ca să-i poţi mulţumi în fiecare zi lui Dumnezeu că ţi-a dat ţie să sculptezi “Coloana soarelui de vis” şi să te jertfeşti pe altarul Artei-transformării, pentru Telostelleratorul ce urmează să fie construit pe planeta Albastră.  

... Cafeaua de dimineaţă dă în clocot, a fiert... soarele din piept numit suflet s-a topit şi a curs pe pământ, din adâncimile cerului un alt Soare uriaş mi-a auzit rugăciunea şi se ridică acum pe cer ca un om - omul fotonic - , iar eu urc scările, adulmecând mirosul cald de cafea din ibric. Singurul meu viciu şi răsfăţ pe care mi l-am rezervat, şi care mă ajută să scap de greaţă, aici, unde stau, exilat, în singurătatea mea solară, ca un zeu zdrenţuros şi teribil din Munţii fabuloşi ai Destinului, în Fortăreaţa carpatică din Creasta Anilor... Exilat de un duh rău care a ajuns stăpân peste această planetă. Înlănţuit de o zeiţă a pământului venită din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister. Şi sfâşiat de singurătate de o altă Diana Cyntiană, complice la o crimă care nu ştie, sau nu vrea, să-mi recunoască transcendenţa mea de Cârmuitor Eonic.  

Ajuns în camera de la etaj, deschid laptopul şi îmi sorb cafeaua cu lăcomie, ţinând cu amândouă palmele ceaşca mare de cafea, suprapunâdu-mi degetele reci de pe o palmă pe alta, ca să le încălzesc de ceaşca fierbinte. După aproximativ o oră, timp în care eu scriu de zori pe mini laptopul meu Toshiba, fereastra camerei se dezgheaţă, ceaţa cea groasă, albastră şi lipicioasă a dispărut, s-a ridicat sau a intrat în pământ ca o plasmă, cerul devine senin, luminos, zăpadă străluceşte pe dealuri, bradul verde de la fereastra, acoperit de zăpadă, scânteiază şi el de bucurie cu lumină verde-galbenă şi albastră. Azi soarele şi-a adus aminte de noi, şi-a întors faţa cea bună din adâncimile cerului şi a împrăştiat norii cenuşi de zăpadă, ca să ne lumineze încă o Zi mare şi sfânta cu Lumină Caldă.  

Da, acum ştiu că există cel de-al cincilea soare, soarele mişcării, care dansează şi lucrează... Dansează la unii, în acorduri de chimvale şi alăute cu Soarele uriaş din Pleiade. Şi lucrează la alţii, în sunete de timpane, cu gasul spart, cu cea de-a cincea forţă uriaşă. Când forţa aceasta e benefică e începutul Eonului mesianic. Iar când e malefică e eonul dracului. De aceea, dacă te rogi cu faţa la soare, şi îţi vezi soarele din piept numit suflet, Dumnezeu îţi dă lumină, uneori chiar mai mult decât poţi duce, pentru că El ştie ce vrei chiar şi înainte de ai cere ceva. Iar dacă te rogi la Apusul soarelui pe malul unei ape sau a unui lac, pe malul mării sau pe malul Oceanului, stând cu spatele la Apusul soarelui, îţi poţi vedea Destinul în oglinda apei. Da, trebuie doar să şti cum să-i întinzi Mâna Destinului şi El te vede şi îţi spune dacă destinul tău e deschis sau închis, dacă e cald său rece, dacă îl bate ploaia şi vântul, sau dacă e luminos ca soarele şi te luminează cu Lumină caldă.  

Şi totuşi se învârte şi levitează o altfel de biosferă de bioluminiscenţă stelară în capul meu...” Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă, /De racla ta reazem eu harfa mea spartă/Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc/O rază fugită din chaos lumesc.” (Mortua Est! De Mihai Eminescu) Să mori, să dormi, ori poate să visezi... Ca o zeiţă a pământului venită din cer şi plecată la cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister?... Sau ca un zeu zdrenţuros şi teribil din Munţii fabuloşi ai Destinului, într-o tară verde numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis?! Acum chiar că aşi emigra într-o pădure virgină, necălcată de om, undeva într-o biosferă de bioluminiscenţă solară, din Bucura-Dumbravă, via Sfinxul-Babele-Vârful Omu’... Să ies odată pentru totdeuna din sfera Pământului opac şi să mă pierd prin pădurea verde-albastră de cristal... într-o altă biosferă luminoasă, clară, translucidă şi scânteietoare, pe Drumul soarelui cu Lumină Caldă... Ca să nu mai ştie nimeni de mine, cine am fost, cine sunt şi ce mult v-am iubit pe toţi!  

O, soare, văzător singuratic, tu, care controlezi totul în cer şi pe pământ - pentru că ştiu că mă ai şi pe mine în vizorul tău eonic, ajută-mă să emigrezi acum într-o pădure verde-albastră, de cristal. Dar vezi cum faci cu oasele mele care mai scânteiază, să nu am soarta lui Acteon, transformat în cerb de Diana Cyntiana şi apoi sfâşiat de proprii lui câini de vânătoare, ci să mă găsească acolo Cerbul ăl bătrân din Fortăreaţa carpatică, să stau de vorbă cu el şi să-l rog frumos să mă ia şi pe mine în coarnele lui ancestrale, genealogice şi imperiale... şi să mă ducă unde o vrea el... la margini de ape sau la margini de pădure, să mă îngroape, sub zăpadă argintie la rădăcina unui copac secular.  

Şi dacă bătrânul Cerb Atlant nu va veni la Întâlnirea dintre Pământuri, în pădurea verde de cristal şi plasmă albastră, plângându-se că e prea frig în Satul planetar şi nu mai e destulă iarbă, atunci... atunci nu-mi mai rămâne decât să strig de trei ori: vai mie! Vai, Doamne! Vai, bunicule! Vai, mamă, care m-ai născut! Nu mai mă blestemaţi şi pe mine de trei generaţii, ca să mor cu zile în alte trei generaţii de ani singur, sfâşiat de singurătate, cum sunt acum, rătăcit prin Munţii Piatra Craiului şi trăind ca vai de lume... singur într-un Munte de Speranţă! Vai, mamă, iartă-mă! Iartă-mă, că n-am ajuns lângă tine, când mă strigai de auzea tot satul, în iarna lui februarie 2005... când auzea tot satul meu natal cum mă strigai matale, mamă: “Teluu!... Teluuuu!... Teluuuuuuuu!” Numai eu nu auzeam cum mă strigai, mamă... Numai eu un auzeau cum mureai, matale, mamă, îngheţată de frig şi de singurătate, cu pumnii strânşi, aşteptând până în ultima clipă să vină la tine măcar unul din cei trei copii ai tăi, să te ţină de mână şi să-ţi închidă ochii tăi verzi ce ne-au luminat toată copilăria şi viaţa...  

Iartă-mă, buna mea mamă, că am ajuns la tine târziu, când tu erai deja în sicriu, am aflat, după aceea, de la tanti Ileana lui Ticaneţ, că ai murit singură în casă, îngheţată de frig, în februarie, la minus 26 de grade, cu pumnii strânşi, în semn de apărare, aşa cum te-am găsit în sicriu! Ştiu că acum e prea târziu să-mi cer iertare şi să mă ierţi, dar nu ştiu de ce aşi vrea să cred şi aşi vrea să ştiu că, măcar în ultima clipă, un înger alb şi bun a coborât atunci din cer în singurătatea ta, ca să îţi ia sufletul tău frumos şi să-l ducă la cer, la bunul Dumnezeu pe care l-ai iubit şi pe care l-ai dorit atât de mult în inima ta... Ce mult te-am iubit, mamă! Nu ştiu de ce aşi vrea să cred şi aşi vrea să ştiu că ultimele tale cuvinte, din ultimele tale clipe de singurătate trăite în grea suferinţă pe pământ, au fost adresate bunului Dumnezeu, tatălui tău, tatălui meu şi celor trei copii ai tăi, care sunt în viaţă. Şi că bunul Dumnezeu ţi-a auzit strigătul tău şi a trimis la tine îngerul bun, ca să îţi ia sufletul şi să-l ducă la cer.  

Buna mea mamă, eu port steagul! Steagul biruinţei sufletelor de lumină fără de sfârşit. Şi drapelul tău îndoliat de atâtea suferinţe umane, simbol al renaşterii noului eon românesc şi începutul sfârşitului acestui Pământ opac ce va fi în curând transformat într-un pământ nou sub un cer nou!  

Buna mea mamă, eu sunt sămânţă din sămânţa sufletul tău de lumină ce s-a urcat la cer, prelungind acum Coloana sufletului de lumină din lumină, de pe axa Pământului pe axa Cerului Cristalin, spre o nouă planetă Albastră, luminoasă, clară, translucidă şi perfect “terraformatată” de fiul tău, Constantin!  

Buna mea mamă, eu sunt ultimul strigăt al fiului către Tatăl ceresc! Sunt ultimul ţipăt către mama lui care l-a condamnat la moarte! Şi poate ultimul glas din uriaşa Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, în cea mai lungă Noapte de Cristal din sfârşitul Anul Galactic 2012!  

Auzi-mă, buna mea mamă, când te strig în sunete de timpane, cu glasul spart! Auzi-mă, când te chem şi te strig din adâncimile cerului, aşa mă strigai matale, mamă, în ceasul morţii, în urmă cu şapte ani, pe patul de moarte.  

Dacă m-ai condamnat atunci la moarte prin blestem – dezleagă-mă de blestem, buna mea mamă! Şi eliberează-mă din lanţul reîncarnărilor, ca să pot muri liniştit, pe mine mie redă-mă!  

Dacă m-ai condamnat atunci la moarte prin iubire – primindu-mi propria moarte ca pe un semn de lumină şi iubirea ca un blestem – ridică-mi blestemul şi redă-mi iubirea dintr-început, buna mea mamă, acea Iubire care există dinaintea Facerii Lumii!  

Şi dacă m-ai condamnat la suferinţă veşnică prin artă lungă şi viaţă grea – întăreşte-mi credinţa, buna mea mamă, ca să pot să-mi duc Crucea de lumină până la capăt cu demnitate! Precum în cer, aşa şi pe pământ! Amin!  

Fie ca bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să ne ajute, prin Cârmuitorii Eonici şi prin Mesagerii lor, să facem ordine în lucruri şi fiinţe. Şi să ne rânduiască ierarhia luminilor şi a priorităţilor absolute mai bine decât o facem noi, pentru că noi chiar nu ştim calea bună pe care să mergem, numai Dumnezeu ştie Calea, Adevărul şi Viaţa!  

Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu - Fecioară, Cea care ai împreunat pe Dumnezeu cu oamenii, Stăpâna îngerilor, bucuria celor necăjiţi şi ajutorul celor străini - Mijloceşte pentru noi la Domnul, Dumnezeul tău, pentru toată rămăşiţa aceasta, căci eram mulţi, dar am mai rămas numai un mic număr de oameni, cum ne vezi tu însuţi cu ochii tăi. Domnul Dumnezeul tău să ne arate drumul pe care trebuie să mergem şi să ne spună ce avem de făcut! Amin!  

Vă mulţumesc pentru interesul acordat operelor mele de sculptură şi acestor proiecte şi scrisori, pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură.  

Vă doresc cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului Cristalin!  

Cu sinceritate şi admiraţie, Sandu-Milea Constantin  

PS: Legenda: Prinţesa X = creştinism (MM-MD + cele trei Diana D3 (Maria Magdalena, Maica Domnului, Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis, Diana Sancta Potentisima) + islamism (F3 – Fatima) + new age & satanism (Lilith - Isis - Eurynomes – Mnemosynes - Artemis – Bendis), etc.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Jurnal de Atelier II - Fragment din Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X - Scrisoarea Nr.136 / Constantin Milea Sandu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 719, Anul II, 19 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Constantin Milea Sandu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Milea Sandu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!