Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Constantin Milea Sandu         Publicat în: Ediţia nr. 1133 din 06 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

Jurnal de Atelier I - Scrisoare deschisă adresată
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Foto: “Mister în Unu"; Mister în Doi"; Mister în Trei"(lemn de stejar, nuc şi ulm) 2004  

Făurar 2014, Şirnea – “Groapa Hyperboreanului”  

LABIRYNT  

"Iată Soarele negru, sufletul de violetă, minunata doamnă a lunii argintii şi cele şapte singurătăţi ţinute în cea de-a opta mâna oarba a Coloanei Soarelui de Vis!  

Iată caii negri ai iubirii, erosul înaripat prins în Marele Cerc al unei singure evoluţii creatoare!  

Iată Floarea-de-foc, Floarea Florilor, umbra vieţii, sentimentul tragic al fiinţei şi tratatul de anatomie al unei poezii electrice neanunţate!  

Iată noua romanitate spălată în "sânge proaspat", în sânge negru şi în sânge indian!  

Iată fantasma ekpyrozei care ne bântuie spiritele pentru a vedea, în sfârşit, cum răsare din acest "foc negru" o Împăraţie de Lumină fără de sfârşit!  

Iată "Steaua magilor" cu coadă, atârnată de cel de-al doilea Centru al unei galaxii supragalactice!"  

"Această Stea Magică, prin jocul ei cu cerul şi cu oamenii, va dezvălui lumii cel de-al treilea secret al Înalţării Fecioarei la Cer prin puterea Îngerilor. Şi, mai mult, le poate oferi oamenilor ieşirea din lume prin cer. Ea, “Steaua arzătoare cu opt raze”, învaţă omul cum să intre şi cum să iasă din Labirynt." (Fragment din Jurnal de atelier, 29 mai 1997 - Terra Mirabilis)  

DRAGI PRIETENI,  

pământeni şi nepământeni de pe „continentul secret” Facebook şi de oriunde vă aflaţi la orizontul Misterului în Unu!... în Doi!... şi în Trei!...în cinci...şi în 8 la puterea şi ordinul divin 64 de “Stele arzătoare cu opt raze”, într-o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu 64 de Octave...Sus, în acorduri de alăute şi chimvale... jos, în corzi şi stringuri în sunete de timpane cu glasul spart - O Zi bună să vă dea Dumnezeu!...(...)  

...Şi o Noapte de 72 de ore comprimate în trei ore de “vis pur şi surâs mătăsos”, într-o călătorie atemporală şi astrală pe vârful Muntelui Purgatoriu...(...), ca să puteţi vedea şi domniile voastre Paradisul Terestru...(...) şi pe Matelda, Giovanna şi Beatrice...sub chipul Florei – posedând Floarea Florilor, non-terestră ce nu se mai supune fizicii sublunare - negociind la “sânge” cu Electra, Ifigenia şi Elena din Troia...(...) la Masa Tăcerii la Cina cea de taină şi la Cina din Miercurea Cenuşii...să vedeţi, dar, şi Bolta cerului înalt...Bolta aceea de Sus, roasă, găurită şi plină toată de molii... şi deasupra alte Stele precum focurile altor oameni locuind în Cerul cristalin!  

“Se poate ca bolta de sus să se spargă,  

Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,  

Să văd cerul negru că lumile-şi cerne  

Ca prăzi TRECĂTĂTOARE a morţii ETERNE...  

(Mortua Est! –Mihai Eminescu)  

...Azi Noapte, pe semne, am văzut iar prin Stâlpul Central sau “Coloana soarelui de vis” venind şi trecând dintr-o sferă în alta la orizontul misterului două stoluri de vulturi, unul mare, altul mic înaintând în faţă condus de un Vultur bicefal (cu capete de om – “Yig and Yang”) pornit la drum lung... “prin dragoste, în lume, dincolo de lume spre un alt cer...”  

Nu m-am înfricoşat de mărimea lor, treceau doar pe deasupra Munţilor Piatra Craiului din Nord în Sud spre gurile Dunării, iar în urma lor apăru sub Boltă neagră proaspăt colorată cu albastru de Prusia un nor roşu-cenuşiu, din care au ieşit Cinci bouri mari şi roşii argintii ce păreau a fi nişte zimbri blânzi cu ochii scânteietori, doar că mărimea capetelor lor înfăşurate în blănuri de culoare roşie ca focul şi felul cum înotau pe cer în oceanul de eter-aer-foc-apă, m-a înspăimântat şi m-am trezit brusc cu acest tablou straniu în faţa ochilor, extrem de viu şi de suprarealist, ca o pictură de Dali.  

Am rămas aşa un timp în stare de veghe în camera întunecoasă, privind pe fereastră “cerul cel nou” la orizontul misterului, încercând să dezleg marea taină a apariţiei şi dispariţie celor Cinci zimbri pe cer deasupra „Gropii Hyperboreanului” şi am conchis că, unghiul de incidenţă de 36 de grade, dintre planul cosmic şi planul uman, prin stratificarea Coloanei în contextul “teoriei bifurcaţiei”, este iar închis de pe axa Cerului cristalin pe axa Pământului, diametral-opus-romboidal-semisferic, la 23 de grade, până în cele două Centre de putere şi control din Piramidă Puterilor Tripartite – Rusia, UE şi SUA...  

Şi că această stranie apariţie a celor “Cinci zimbri” nu poate să aibe legătură decât cu Actul de formare al unui neam ales din Dacia, în jocul sorţii cu cele Cinci testamente: “Testament Atlant-solar”, “Testament latin”, “Sara”, “Agar” şi “Testamentul Lemurian”, care, probabil, se pun în discuţie, în chiar clipa aceasta, între Stăpânii Lumii, Aristocraţia neagră şi Responsabilii Pământului, cu privire la împărţirea, regionalizarea şi fracturarea Grădinii Maicii Domnului din „fortăreaţa carpatică”, din ţara verde numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis!  

Spre dimineaţă, când Sfântul Soare apăru la fereastră, în timp ce-mi sorbeam cafeaua fierbinte în “temniţa îngerilor”, mă gândeam cât de uşor pot să ucidă arabii, fără bucurie şi fără întristare, cu sânge rece..., în comparaţie cu grecii care ucid mult mai groaznic decât barbarii, urmărind moartea cuiva, nu ideea de moarte...  

Şi când te gândeşti că toate aceste ucideri între două religii, între două culturi şi două civilizaţii până la urmă, există doar pentru că între doi străini stă mereu o Vânzătoare de Corăbii, negre şi albe, pe care le tranzacţionează doar în schimbul sângelui ei roşu, pe care îl vinde cu “linguriţa”, sperând că, cine-i va cumpăra sângele ei “proaspăt”, va deţine toate corăbiile sufletelor albe din lume...  

Ciudată tranzacţie!... În afară de Ulise – ucigaşul cu corăbiile sale negre -, şi “căţeaua neruşinată” Elena din Troia de carton, împreună cu gaşca lor de mercenari şi de politicieni hibridizaţi, aflaţi în comă tehnică şi politică la nivel social-planetar, credeţi că mai şovăie azi cineva la această curioasă tranzacţie cu “conştiinţele murdare” şi alte otrăvuri şi e-uri oţelite de NOW prin OMG-Monsanto?...  

Şi totuşi, dacă exist (existăm) prin sângele Electrei şi a Elenei din Troia şi gândesc (cugetăm) cu Inteligenţa luminoasă a Madonei Ifigeniei s-ar părea că această “Vânzătoare de Corăbii” să nu aibe dreptate şi să câştige Inteligenţa Luminoasă a materiei - a zeiţei Ifigenia, care se jertfeşte pentru Aletheia, pentru neaşteptata aletheie de dedesuptul formelor. Căci iată ce spune această frumoasă zeiţă a Adevărului Creaţiei, venită din cer, plină de senzualitate, de bogăţie şi mister:  

„Iată ce-ţi scrie Ifigenia, cea jertfită la Aulis, care trăieşte, deşi pentru voi e moartă... (...) Frate drag, vino şi du-mă la Argos, mai înainte să pier în tărâmul acesta barbar. Dezleagă-mă de aceasta preoţie sângeroasă, care mă sileşte să ucid străinii la altar... (...) Iar dacă nu mă iei, blestemată să-ţi fie casa, Oreste!... “
Şi tot zeiţa:
“... Rău lucru e minciună!
Ea inima nu ţi-o despovărează
Cum face-o vorbă sinceră şi clară. “
Ifigenia nu concepe să se salveze prin minciună, pusă la cale de Pilade şi de preoţimea sângeroasă, şi dezvăluie lumii revoluţia conştiinţei solare, maşinaţiunea şi Marele Complot.
 

Dar iată ce spune Ifigenia lui M. Eliade:  

„IPHIGENIA (Întorcând capul spre mare): Într-adevăr, a apus soarele. Ce puţin a luminat astăzi... Sunt prea tânără ca să mor!... Ce repede s-a făcut seară... Nu sunt încă pregătită să mor...”
AGAMEMNON (tremurând): Şi mie mi-e frig... Şi eu simt moartea cum dă târcoale... Curând are să se lase întunericul de-a binelea... Curând tu vei muri şi criminalul sunt eu...
IPHIHENIA (trezindu-se parcă dintr-o reverie): Dar soarele are să răsară din nou, mâine, în zori, pentru tine, tată, şi pentru voi toţi... De ce trebuie să mor numai eu, iar voi de ce trebuie să trăiţi?...
Aruncă priviri speriate către armata numeroasă (de “automate ale morţii”) care o înconjoară şi cu care nu poate comunica afectiv şi spiritual. Cântecul jalnic al corului o afundă în transă:
 

„De unde a izvorât muzica aceasta nefirească şi tristă? “  

Vede sângele, simbol al vieţii, şi se îngrozeşte; lui Achile îi cere paloşul pătat de sânge şi i-l şterge pentru a rămâne curat, aşa cum şi-a dorit ea să fie întotdeauna Achile, curat în faţa dragostei şi a morţii.
Convinsă că se jertfeşte pentru binele Heladei şi al fratelui ei - Oreste Regele Sunetelor –, “tare ca piatra, iute ca săgeata” - Iphigenia este de acord cu sacrificiul; în schimb urcarea treptelor pe Altarului Adevărului Creaţiei, spre Rugul aprins, este anevoioasă, devenind cu atât mai dificilă cu cât atmosfera din jurul ei este mai apăsătoare. Toţi au feţele livide şi triste, de parcă ar fi înmormântarea ultimei lor Mame, pe când ea ar dori ca ei să cânte melodii de nuntă şi să danseze la ambele nunţi: Sus, în cer în acorduri de alăute şi chimvale; jos, pe pământ, în corzi şi stringuri în sunete de timpane cu glasul spart.
 

Iphigenia trăieşte o uriaşă Simfonie a Durerii şi Fericirii umane, cu măsura şi ordinul divin de 8 la puterea 64 de “Stele arzătoare cu opt raze”, cu 64 de Octave, şi aceasta se revarsă asupra naturii, chiar fără ca ea să vrea şi împotriva voinţei ei.  

Sunetul apelor aduce vântul care, prin vibraţia şi clătinarea frunzelor, face să cadă razele luceafărului pe Pământ. Şi toată această vibraţie primordială a creaţiei ce se perpetuează prin codul nostru genetic, participă la suferinţa Ifigeniei şi devin într-un anumit sens o prelungire a corpului ei prin Stâlpul Central sau “Coloana soarelui de vis”, de pe axa Pământului pe axa Cerului cristalin, creând astfel noua “scară creaturală”.  

Monologul Iphigeniei, asemănător cu cel al ciobănaşului din Mioriţa, e preluat cu ştiinţă şi fineţe de M. Eliade.  

Mircea Eliade, şi mai târziu I. P. Culianu, în “Oreste Regele Sunetelor”, spre deosebire de Euripide, a transformat sunetul apelor şi vântul, care se refuză grecilor dacă Iphigenia nu va fi jertfită, într-un personaj, încât s-ar părea că interesul major al ambelor piese (Ifigenia lui M. Eliade şi “Oreste Regele Sunetelor” de I.P. Culianu) nu-l mai constituie pericolul în care se află Iphigenia şi Electra (care se identifică cu Terra Mirabilis), ci cuvântul şi sunetul care creează muzica sferelor.  

În “ORESTE REGELE SUNETELOR”, Ifigenia ne vorbeşte prin Electra, o altă Mare Zeiţă, una din fiicele lui Okeanos şi ale lui Tethis şi mama lui Iris – mesagera zeilor şi a harpiilor - Una din cele şapte pleiade, denumită după tatăl ei şi Atlantida.  

“ELECTRA: Nu se poate! Oreste nu există! Dacă ar fi fost unul dintre munţii care se află în altă parte, blestemele mele l-ar fi smuls din loc! Dacă Oreste era marea, iubirea mea m-ar fi atras către patul moale de alge iar îmbrăţişarea noastră ar fi fost liniştitoare ca el! Oreste – cerul s-ar fi spart în bucăţi ca o anforă! Oreste nu e...  

ORESTE: Oreste sunt eu.  

ELECTRA: Glumeşti străine, glumeşti (se dă înapoi înspăimântată)... Străinul acesta nu ştie ce-i frica... Nu aşa se spune, o, Zeus, nu aşa se spune... Străinul glumeşte neştiind că Electra îi va smulge unghiile pentru jocul acesta, neştiind cum sfâşie Eletra pe cei ce o batjocoresc... Oreste nu există... (ţipă)... Zei! Oreste... (cade în genunchi).  

ORESTE: Electra, într-adevăr, Oreste nu are nici un chip. Şi totuşi sunt eu.  

ELECTRA (înălţându-se): Străine, vei plăti cu viaţa dacă nu eşti Oreste. Vei plăti cu viaţa dacă eşti Oreste. (Răguşită:) Pleacă, îţi vând amintirea că pe o barcă albă...  

ORESTE: Electra, eu sunt însăşi amintirea mea...”  

Blestemele Ifigenie şi ale Electrei continuă până azi, prin reconversia vorbelor golite de sens ale fiinţei vide, transformate într-o altă procesiune a sunetelor răsculate care lovesc toate în acelaşi timp, fără formă, fără ordine, fără poruncă.  

“Mai vrei să fii Oreste, străine?” întreabă Electra.  

“Nu-ţi bate joc, Oreste, de Sunete!” îl avertizează Electra.  

Oreste, grec şi “tozgrec”, îşi cheamă oştile, care vin cu întreaga Orchestră de sunete împreună cu mama lui, Clitemnestra, şi printr-o lovitură de graţie, aplică Legea Dreptăţii: îşi predă mama (ucigaşa tatălui său, Regele, recăsătorită cu unchiul său Egist) şi pe tatăl vitreg pe mâna soldaţilor armatei de sunete. Şi, după ce mulţumeşte duhului sonor cu aripi de liră pe un trunchi de păianjen, pe o muzică macabră, TE DEUM LAUDAMUS răstălmăcită în “Simfonia fantastică”, declanşează un război la nivel social-planetar între Regele Sunetelor şi Regina Sunetelor, din care iese triumfătoare Vânzătoarea de Corăbii.  

Urmarea piesei “Oreste Regele Sunetelor” de I.P. Culianu este cutremurătoare. Vă las domniilor voastre curiozitatea să citiţi piesă în întregime.  

Dar această procesiune se întâmplă doar prin deschiderea unghiului de incidenţă dintre planul cosmic şi planul uman, prin ştiinţa viului, al Ifigeniei şi ale Electrei; ştiinţă care devine chiar jertfa acestor Mari Zeiţe pe Altarul Adevărului Creaţiei şi al Artei-transformării.  

Căci în plan creştin, altfel stau lucrurile: Prin Hristos-copil noi toţi suntem fiii lui Dumnezeu, deci liberi faţă de Lege. Iar Agar şi Sara sunt icoanele celor două testamente. Însă, cu privire la Grădina Maicii Domnului voi puncta doar cu o singură observaţie şi anume că Sara se plasează acum între cele două triunghiuri de civilizaţie: în “triunghiul civilizator” Ierusalim-Atena-Roma (în Armagheddonul Templului lui Solomon ce se construieşte acum) şi în “Triunghiul sociologic” Paris-Londra-Washington.  

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă exact ceea ce scrie în Biblie în Epistola către Gălăteni a Sfântului Apostol Pavel.  

“Spuneţi-mi voi, dar, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi (nu auziţi) voi Legea?  

Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din femeia roabă şi altul din femeia liberă.  

Dar cel din roabă s-a născut în mod firesc după trup, iar cel din femeia liberă s-a născut prin făgăduinţă (n.n: prin “implant uterin”).  

Lucrurile aceste au un sens simbolic, un legământ de mare însemnare (n. n: în codul numeric al mărcilor genetice 666 & 664), căci acestea două femei sunt cele două (n.n: din cele cinci) testamente: Unul de la Muntele Sinai, care naşte pentru robie şi care este Agar, (căci Agar este Muntele Sinai din Arabia) şi corespunde Ierusalimului de acum, care zace în robie împreună cu copiii săi.  

Dar Ierusalimul cel de Sus este liber şi el este mama noastră”. (Gălăteni, 4; 21-26)  

Adică, în noul Ierusalim cel de Sus din Grădina Maicii Domnului, din Creasta Anilor din “fortăreaţa carpatică”, unde locuieşte Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, Diana Sancta Potentisima, Cristos-copil şi Sfântul Duh.  

“Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. (Sfântul Soare)  

Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apă şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel”. (Întâia Epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 5;7-8)  

În supercivilizaţia Atlanţilor din Carpaţi – din ”Atlantida” şi din Dacia preistorică participarea femeilor – a Preoteselor Soarelui la Jocul sorţii (“Iocari serio”) se făcea prin Moarte, sau Glorie şi Onoare.  

Dar aceasta e o altă poveste de dragoste, de Lege sacră şi de Iubire Divină care există dinaintea Facerii Lumii, primită ca un semn de lumină, din alte timpuri ontice şi din altă istorie solară şi insolită din Dacia preistorică, pe care de multe ori îmi doresc s-o uit şi nu mai pot. Şi pe care o voi povesti, poate, altădată.  

PS: Pentru a şti despre ce Prinţesă X este vorba, public această legendă mai jos:  

Legenda: Prinţesa X = creştinism (MD-MM + cele trei Diana D3, respectiv Maica Domnului, Maria Magdalena, Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis, Diana Sancta Potentisima) + islamism (F3 Fatima + cele 72 de Fecioare) + new age & satanism (Marea Zeiţă, înfăţişată adeseori sub aspectul teribil de regină a Morţilor + Lilith, Isis, Kali, Shakti, Eurynomes, Mnemosynes, Iele, Valkirii, etc.)  

Referinţă Bibliografică:
Jurnal de Atelier I - Scrisoare deschisă adresată generaţiei optzeciste şi românilor de pretutindeni (1) Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X - (40) / Constantin Milea Sandu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1133, Anul IV, 06 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Constantin Milea Sandu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Milea Sandu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!