Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Constantin Milea Sandu         Publicat în: Ediţia nr. 1122 din 26 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Jurnal de Atelier I - Agonia Uniunii Europene (5) Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X - Scrisoarea nr.41
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Foto: ”Steaua arzătoare cu opt raze” (ulei pe carton)- 1997  
 
“Curăţă câmpul, ca să aibă loc să aterizeze îngerii”  
 
(Nichita Stănescu)  
 
Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,  
 
Dragi prieteni, pământeni şi nepământeni de pretutindeni şi de oriunde vă aflaţi la orizontul misterului – o zi bună să vă dea Dumnezeu, cer înalt şi idealuri pe măsura Cerului cristalin!  
 
Vă trimit spre lectură şi analiză ultima parte a eseului Agonia Uniunii Europene – între catastrofă şi mesianism.  
 
Peste toate vicistitudinile istoriei celei mai mari înşelătorii umane, pe care le trăim până în ziua de azi, poporul român a rezistat în acelaşi loc de mii de ani, pentru că am avut profeţi, cărturari, artişti şi savanţi de geniu. Amintesc doar câţiva dintre aceşti martiri, care au ştiut cum să ţină flacăra aprinsă a neamului nostru: Cantemir, Bălcescu, Haşdeu, Densuşianu, Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuşi, N. Tesla, H. Coandă, C. Gogu, H. Oberth, Iorga, Pârvan, Goga, Nae Ionescu, Blaga, Eliade, Cioran, Ionesco, Noica, Nichita Stănescu şi Ioan Petru Culianu. Printre aceşti profeţi şi cărturari de geniu, care au dorit să descifreze căile viitorului unui neam ales sub voinţa lui Dumnezeu, a existat un profet şi savant tânăr, genial, Ioan Petru Culianu (1950-1991), care a anticipat încă din 1981 toate schimbările de paradigmă ale omenirii.  
 
Dacă Mircea Eliade (1907-1986), considerat azi cel mai mare istoric al religiilor din epoca noastră, atingea intensitatea şi luminozitatea geniului în eseistică şi în romanele şi nuvelele sale de structură fantastcă, în aceiaşi măsură în care excela şi în Istoria ideilor şi credinţelor religioase - Ioan Petru Culianu avea scânteia acelui Arhitect genial şi Cârmuitor Eonic care nu numai că vedea unghiul de incidenţă dintre planul cosmic şi planul uman, dar, mai mult, cu „Trusa istoricului şi savantului pentru a patra dimensiune”, ştia să deschidă cele nouă ceruri până în Cerul cristalin. Cu ştiinţa zeilor şi a zeiţelor solare venite din cer, pline de senzualitate, de bogăţie şi mister, şi cu o „preştiinţă divină” parcă numai de el ştiută şi cunoscută, I.P. Culianu călătorea în lumea de dincolo, contempla lumea din afara ei şi în acelaşi timp trăia în ea.  
 
În ultimii zece ani, conectat la Computerul organic universal, practica o formă de ascensiune celestă cu n-dimensiuni, şi ajunsese la o „Mathesis universalis” uluitoare, prin care opera, la nivel social-planetar, în „religia ca sistem” în termeni de fractali, şi adapta teoria fractalilor la realitatea istorică contemporană.  
 
Curios lucru, Andrei Oişteanu, care i-a prefaţat ultima lui carte „semnal” – „Călătorii în lumea de dincolo”, publicată în 1991 în S.U.A (în original: „Out of this World. Otherworldly Journeeys from Gilgameş to Albert Einstein” şi reeditată în România la Editura Nemira în 1994, se întreabă: „dacă în volum şi-ar fi găsit locul şi un capitol privind modul cum au fost imaginate de I.P. Culianu călătoriile pe lumea cealaltă şi (n.n: mai ales) u-topografia lumii de dincolo în spaţiul carpato-dunărean?”  
 
Răspunsul meu dat lui Andrei Oişteanu este că, poate tocmai acesta era marele secret a lui I.P. Culianu: elementul pur românesc inserat în „vehiculul sufletului, în naveta spaţială şi în carul ceresc din „u-topografia spaţiului carpato-dunărean” & Grădina Maicii Domnului, cu care „Călătorea în lumea de dincolo”, despre care nu cred că ar fi scris niciodată, sau, cel puţin, nu ar fi dat detalii „tehnice” în acest sens.  
 
După o cercetare a formelor sculpturale de peste 30 de ani, sculptând, pe socoteala mea, zeci de Coloane infinite, Geneze, Regine şi Cruci cosmice (printre acestea, în 1997, am conceput şi o „Stea arzătoare cu opt raze”, pe care am lansat-o tot atunci pe internet, ca proiect de monument în memoria lui Ioan Petru Culianu), îmi dau seama foarte bine acum că lui I.P. Culianu puţin i-a lipsit să ajungă la Cârma Lumii. Căci o „planetă virtuală” (fictivă) construită de el sub forma Terrei Mirabilis în mod sigur o conducea. După cum o mărturiseşte chiar I.P. Culianu în romanul autobiografic “Tozgrec”: „Scopul meu este de a surprinde structura şi funcţionarea lumii, de la început şi până la sfârşit”.  
 
Nu este exclus că I.P. Culianu, asemenea idolului său Bruno, să fi fost, cât a trăit pe pământ, un Cârmuitor Eonic şi o reîncarnare a unui Atlant din „fortăreaţa carpatică”, care trăia într-un „dublu-personaj”, în cer şi pe pământ în acelaşi timp. Deposedat de umanitatea noastră (tot mai hibridizată, aflată în comă tehnică şi politică) şi trecut (printre noi) încă din timpul vieţii la o condiţie divină, ca „un fractal în spaţiul Hilbert”, cu o „preştiinţă divină” numai de el cunoscută, I.P. Culianu s-a luptat tot timpul de la egal la egal nu cu valeţii ci cu zeii, cu demonii sublunari, cu Stăpânii Lumii, cu marile Familii Regale şi cu Marele Arhonte, extraterestrul ET-X-Y-Z, care în cele din urmă i-a curmat viaţa.  
 
Căci trebuie spus, ca să se ştie de toată lumea, că I.P. Culianu s-a luptat cu Marele Arhonte pentru neamul românesc până în ultima clipă a vieţii, cu un curaj şi cu o demnitate cerească şi pământeană ce nu a putut fi egalată până azi de nici un alt român. De aceea, se cuvine să-i cinstim memoria şi curajul ca pe unul din cei mai mari eroi, cărturari şi profeţi ai neamului românesc.  
 
I.P. Culianu a fost un Arhitect genial al Artei-transformării, un Prinţ al Artei lui Dumnezeu şi un Străjer al Sfântului Graal. În ultimii zece ani, ajunsese la o „Mathesis universalis” şi era interesat în mod special de „o bătălie privind „modul de programare” a oamenilor viitorului”, pe care o anticipează începând din anul 1981 în romanul autobiografic Tozgrec. I.P. Culianu credea cu adevărat în zei şi zeiţe, dar în acelaşi timp credea şi în Apocalipsul Sfintei Mame a lui Dumnezeu şi în Apocalipsul Sfintei Fecioare, pe numele lor adevărat Diana Sancta Potentisima şi Zeiţa Eurinome – Zeiţa Extazului.  
 
Mekor Hayym (stăpâna grădinilor lui Tozgrec), Zeiţa de smarald şi Tozgrec erau cele trei mari entităţi celeste care îl purtau în Călătorii în lumea de dincolo, pe tărâmuri galactice şi extragalactice numai de el văzute şi cunoscute. I.P. Culianu era conectat la Computerul organic universal, prin Harta Minţii lui Dumnezeu. Dacă ar mai fi trăit printre noi, am fi aflat poate mai multe profeţii din cărţile lui decât dintr-o întreagă bibliotecă despre istoria timpului. Oare câţi dintre profeţii mari şi mici ai neamului românesc – (“navi” şi “neviim”, în ebraica veche), care doresc să descifreze căile viitorului unui neam ales sub voinţa lui Dumnezeu - îl regretă?Câţi au participat prin tăcere la complotul marelui dispărut? Şi cine va mai scrie azi un alt „Manifest al Crinului Alb”?  
 
Pe 5 ianuarie 2014, I.P. Culianu ar fi împlinit 64 de ani. „După unele informaţii, venite din reţeaua generalului Ion Pacepa şi necontrazis de fostul şef din 1991 al noilor servicii secrete din România, Virgil Măgureanu, la executarea ordinului criminal dat din România ar fi participat şase oameni – dintre care doi s-ar fi deplasat la Chicago. FBI nu comunică nimic nici până azi, după 23 de ani de la asasinat, decât că ancheta este în curs”, precizează în Biografia lui I.P. Culianu, sora acestuia, Tereza Culianu-Petrescu.  
 
I.P. Culianu scria în şase limbi şi vorbea în cel puţin douăsprezece limbi cu o ştiinţă savantă ce uimea pe orice erudit al vremii. Povestirile lui „science fiction - politic”, cu un impact cutremurător în realitatea noastră istorică - Intervenţia zorabilor în Jormania (revista Asmodeus, Milano, ianuarie 1986; La collezione di smeraldi (racconti) Milano, Jaca Book, martie 1989); Jormania liberă (Aprilie 1990. Agora, Philadephia) şi romanele sale de structură fantastică sau chiar fantastic-feminist-poliţistă precum Hesperus (Univers, 1992; Nemira, 1998); Jocul de smarald (Poliron, 2005, 2008); Tozgrec (Polirom, 2010); Arta fugii (Polirom, 2002); Pergamentul diafan. Ultimele povestiri (Nemira, 1994) - au creat un „delir mistic şi feminist” în lumea elitei contemporană.  
 
Cărţile de ştiinţă, peste 15 volume, dintre care amintesc doar studiul monografic “Mircea Eliade”(Milano, 1977); Eros şi magie în Renaştere. 1584 (Nemira, 1994); Gnozele dualiste ale Occidentului (Nemira, 1995); Dicţionar al religiilor - Eliade/Culianu, în colaborare cu H.S. Wiesner (Humanitas, 1993)şi Păcatul împotriva spiritului (Polirom, 2005) şi câteva sute de articole şi studii de specialitate, publicate în timpul vieţii, în mare parte în limba franceză şi italiană, au fost traduse în peste 30 de limbi şi cunoscute în toată lumea.  
 
Ca o curiozitate, în Franţa I.P. Culianu şi-a luat două doctorate; doctoratul de stat, troiseme cycle din 1980 (Science des Religions (Histoire et Philosophie) la Sorbona, cu lucrarea Experiences de l’extase et symboles de l’Ascension de l’Hellenisme a l’Islam) şi la 10 ianuarie 1987 susţine tot la Sorbona (Paris IV) teza de doctorat cu titlul Gnozele dualiste ale Occidentului (Recherches sur les dualisme d’Occident); dar, paradoxal, nelocuind în Franţa, ci doar făcând naveta.  
 
Din nefericire, în 1991, la mai puţin de o lună de la întâlnirea din aprilie cu Regele românilor Mihai I şi cu Principesa Margareta – una din aceste zeiţe ale pământului venite din cer, pline de senzualitate, de bogăţie şi mister, pe care el le adora, l-a împins „în afara acestei lumi” Că a fost zeiţa Mekor Hayym (stăpâna grădinii), Zeiţa de smarald sau Zeiţa Eurinome – Zeiţa extazului, numai Dumnezeu ştie, noi nu ştim! Ştim că a trăit pe pământ doar 41 de ani, că a plecat din România la 22 de ani şi că a făcut o carieră strălucită în cele mai mari universităţi din lume, era deja cunoscut încă din timpul vieţii de marea elită mondială şi socotit drept revelaţia tinerei generaţii din Europa şi, poate, din întreaga lume liberă.  
 
Ce se întâmplase la vremea aceea? Aflăm azi câteva detalii importante din articolul - „O biografie” - publicat în Observatorul Cultural de sora marelui dispărut, Tereza Culianu-Petrescu, din care voi cita un fragment.  
 
„Solicitat să se ocupe de primirea familiei regale la Divinity School, I.P. Culianu acceptă cu toată politeţea s-o facă. Ia parte la manifestările comunităţii româneşti din Chicago (de cca 50.000 de membri, între care foşti legionari şi neolegionari).  
 
Comunitatea, se pare, s-a scindat cu această ocazie: „adversarii” vizitei au fost „puţini numeroşi, dar agresivi” (notează un participant; după cum scrie în articolul „Un rege, un savant, o crimă”, interviu consemnat de Victor Bârsan, 22, 31 mai 1991, p. 7).  
 
În decembrie 1990, regele Mihai I încercase să facă o vizită în ţară împreună cu Principesa Margareta şi fusese expulzat de însuşi preşedintele interimar al României, Ion Iliescu, după încurcături groteşti, iar mediile din România se aflau într-o isterie antimonarhică. În acele zile de aprilie, I.P. Culianu primeşte din nou ameninţări cu moartea. În holul lui „Drake Hotel”, unde urma să aibă loc o conferinţă de presă, un individ ţinând, după toate probabilităţile, un pistol sub haină, îi spune că va fi omorât „dacă lucrează cu regele”.  
 
Or, din raţiuni pur pragmatice, convins de întâlnirea cu regele Mihai I că revenirea acestuia în România ar favoriza în momentul acela, schimbări economice şi sociale pozitive, I.P.Culianu, într-adevăr se hotărâse să „lucreze” cu regele”; faptul cel mai important, care poate a fost ştiut, poate doar bănuit, este că reuşise rapid să găsească suporteri serioşi ai acestei idei şi fondurile aferente.  
 
La 16-17 mai se ţine la Divinity School un colocviu organizat de I.P. Culianu, pe tema: „Other Realms: Death, Ecstasy and Otherworldy Journeys în Recent Ssholarship - Journeys from Gilgaesh to Albert Einstein”, cu participarea multor savanţi cunoscuţi din Statele Unite şi din alte ţări. În 18 mai, îi comunică familiei hotărârea să de a-şi amâna din nou călătoria în România”.  
 
Acest Prinţ român al Artei-transformării şi Cârmuitor Eonic al Europei şi, poate, al Lumii întregi, n-a mai apucat să „lucreze” cu Regele românilor, pentru că - sub comanda unei „crime cu semnificaţie rituală” - a căzut victimă unui complot internaţional şi a fost omorât de „bestiile triumfătoare”.  
 
După cum afirmă şi Andrei Oişteanu în prefaţa ultimei sale cărţi „Călătorii în lumea de dincolo”, editura Nemira, 1994: a fost un „omor cu semnificaţie rituală”; o altă parte a „elitei” mondiale spune că a fost o „crimă cu semnificaţie intelectuală”, un „asasinat-avertisment”. „Asasinatul nu a fost revendicat, adică „motivat” şi „semnat” (aşa cum o făceau legionarii în urmă cu jumătate de veac şi cum o fac toate organizaţiile teroriste de astăzi)”, mai scrie Andrei Oişteanu.  
 
În Biografia lui Culianu, publicată de sora acestuia Tereza Culianu-Petrescu, există însă un detaliu, poate cel mai important, ce ar putea să dezlege într-un fel misterul acestui „asasinat-avertisment”: „omor cu semnificaţie rituală”? Sau „crimă cu semnificaţie intelectuală”?.  
 
I.P. Culianu, cu un curaj dumnezeiesc de Cârmuitor Eonic se implică total în conjunctura momentului istoric al României şi începând cu 1990 hotărăşte să schimbe singur destinul poporului român (poate şi al Europei), care o luase pe o cale greşită, după lovitura de stat din 22 decembrie 1989 dată de Ion Iliescu cu sprijinul Moscovei.  
 
Să recitim fragmentul din Biografia I.P.Culianu, pentru a înţelege clar în ce a constat această implicare.  
 
„În 1991, I.P. Culianu schiţase planul unei alte cărţi despre Mircea Eliade, cu o alcătuire mai complexă (n.n: primul studiu monografic Mircea Eliade a fost publicat în 1977): documentele ar fi trebuit trimise multor personalităţi ale lumii culturale, unele implicate şi altele încă neimplicate în discutarea „chestiunii Eliade”, care ar fi fost rugate să-şi spună părerea asupra lor, într-un număr limitat de pagini. În mai 1991, cu câteva zile înainte de dispariţie, primise din varii direcţii scrisori şi materiale legate de acest subiect (independent, probabil, de noua carte proiectată, rămasă în stadiul de simplă schiţă); după tragedia petrecută, prezenţa acestor hârtii pe masa lui de lucru se încărca de sumbre semnificaţii.  
 
I.P. Culianu a încercat să echilibreze loialitatea, onestitatea (intelectuală şi nu numai) şi „această veche, depăşită noţiune de onoare” (formulă care apare în mai multe scrisori ale sale); întreprinderea a putut fi purtătoare de enorme riscuri – până la riscul suprem, asupra căruia Eliade însuşi păruse să-l avertizeze: în cercetarea acestui trecut, crede Eliade, „o atitudine „obiectivă” poate fi fatală autorului” (scrisoare din 17 ian. 1978)  
 
Eliade, după cum se vede, îi cunoştea bine pe actorii tragediilor din anii româneşti ‘30; între aceştia, unii îi erau încă foarte apropiaţi – poate prea apropiaţi, chiar după gustul său, şi îngrădindu-i puţin acea libertate de care afirma, în mai multe scrisori, că se bucură”.  
 
Ce vroia, de fapt, I.P. Culianu cu această nouă „monografie Mircea Eliade”? Vroia să afle autorii morali ai „loviturii de stat din 1947, care au schimbat forma de guvernământ din monarhie în republică şi, posibil, „lista” cu actorii asasinatelor politice din anii ’30, pe care Eliade îi cunoştea bine. Nu întâmplător s-a scris, după stingerea din viaţă a lui Eliade, că ar exista chiar şi „lista lui Eliade” cu aceşti actorii ai asasinatelor politice.  
 
În aprilie 1991, I.P. Culianu participă la manifestările comunităţii româneşti din Chicago, printre aceştia întâlneşte legionari şi neolegionari antimonarhişti care - în urma celebrei lui conferinţe internaţionale din 16-17 mai despre „Moarte, extaz şi călătorii în lumea de dincolo”, la Universitatea din Chicago – tot atunci s-au scindat, iar un grup de legionari agresivi şi antimonarhişti i-au dejucat planul lui Culianu de „a lucra cu Regele” şi, în cârdăşie cu actorii loviturii de stat din 1989, în trei zile au pus la cale asasinarea lui I.P. Culianu.  
 
În 18 mai, Culianu îi comunică familiei hotărârea să de a-şi amâna din nou călătoria în România.  
 
Evenimentele s-au derulat, ai spune, cu o viteză astronomică: în trei zile I.P. Culianu urma să pună în aplicare „planul de a lucra cu Regele”. Căci în mod sigur a existat un „scenariu” de a schimba forma de guvernământ de la Bucureşti, de a-l aduce pe Tron pe Regele Mihai I şi a schimba cursul istoriei şi jocurile de putere între Moscova şi New York.  
 
I.P. Culianu, cu o erudiţie metalică şi solară, ieşită din comun, era un expert în astfel de „scenarii” şi nu ar fi dat greş în aplicarea lui. Şi totuşi, se pune întrebarea: ştia, oare, I.P. Culianu că jocurile de putere pot interveni tragic în jocurile minţi – şi că astfel pot muri oameni, în timp ce mintea lor desfăşură harta jocurilor pure? Ştia! „Iocari serio” era vocaţia lui. Şi dacă ştia, atunci, se naşte întrebarea legitimă şi obligatorie (dacă nu a pus-o nimeni până acum, o pun eu): cine din cercul apropiat a lui I.P. Culianu ar fi putut să ştie în detaliu acest „plan secret de a „lucra” cu Regele”, în afară de Regele Mihai I şi Principesa Margareta?  
 
În primul rând ar fi putut şti detalii importante despre acest „plan secret” logodnica lui, Hillary SusanWiesner, cu care urma să se căsătorească în august acelaşi an. (laureata de la Horvard, în compania căreia îşi aprofundează cunoştinţele despre iudaism şi-şi exprima dorinţa de a se converti la religia ei, iudaismul, în compania căreia din 1986 îşi scrie „la patru mâini”, poate, cărţile cele mai importante)  
 
Nefericită soartă poate să aibă un savant român genial: să ajungi în culmea gloriei şi onoarei şi la 36 de ani (căsătorit de opt ani cu o tânără de origine română, Carmen Georgescu), la o lună de zile de la stingerea din viaţă la Chicago a maestrului său spiritual, Mircea Eliade, să cazi în ispitei unei tinere evreice, Hillary Susan Wiesner, aflată la Divinity School ca doctorandă, şi să ai cu ea timp de cinci ani o misterioasă legătură de dragoste, cu adânci implicaţii spirituale, ştiind bine că în cele mai mari comploturi din istorie omenirii întotdeauna a fost implicată o fiinţă feminină de origine evreiască.  
 
În Iliada lui Homer, participarea femeilor la jocul sorţii se făcea prin Moarte, sau Glorie şi Onoare. Încă din perioada lemuriană, atlanteeană şi post atlanteeană, apoi în perioada elenistică şi în protoistoria poporului român, femeile trace şi geto-dace participau cu dăruire şi curaj, cu o totală supunere la hazardul războaielor cosmice, între Atlanţi şi Lemurieni, între troienii-traci şi spartani, apoi între daci şi romani.  
 
Mă gândesc, totodată, cât de uimitor este faptul că au existat odată la noi în Dacia, în Terra Mirabilis, pe un pământ sacru, luminos şi fertil, nişte femei speciale a căror fidelitate faţă de soţi se exprimă în dorinţa lor de a-l însoţi la zei pe cel decedat. Aceste femei speciale ţineau aşa de mult la cinstea lor, încât cereau pur şi simplu să se urce pe rugurile soţilor morţi şi, ceea ce socoteau drept cel mai mare semn al curăţeniei lor, se aruncau în flăcările Rugului aprins. Acest lucru însemna că pe vremea aceea moartea era într-adevăr primită ca un semn de lumină, ca pe un „conductor de bioluminiscenţă solară, iar Marea Trecere în lumea de dincolo era posibilă, dincolo de Bariera atomilor mulţimii.  
 
Sau: cât de teribil-umană e descrisă în Iliada scena zbaterii preafrumoasei Elena din Troia, numită mai târziu cu răutate de contemporanii noştri „căţeaua neruşinată”, din clipa în care soţul ei, Paris, părăseşte câmpul de luptă şi se refugiază ca un laş în palatul său din Troia.  
 
„Mi-ai şi venit din război, mai bine piereai acolo,  
 
Biete, răpus de acel cere-mi fuse bărbat înainte.  
 
Tu te mândreai altădată că-l poţi dovedi pe Meneleau  
 
Oricum te-ai bate cu el, cu virtute, cu braţul, cu lancea.  
 
Hai şi pofteşte-l acum din nou pe viteazul Meneleau  
 
Şi te măsoară cu el. Ba eu te sfătuiesc să te-astâmperi,  
 
Pofta de harţ să curmi şi să nu mi te-apuci nebuneşte,  
 
Luptă pieptiş să dai cu Meneleau, ca nu cumva-ndată  
 
Suliţa-i să te doboare...”  
 
(Iliada, Capitolul III, v. 425-433).  
 
În ecuaţia noastră politică, din 1991, atlanteeano-lemuriano-carpato-danudiano-pontică, s-a întâmplat exact invers: „zeiţa pământului venită din cer, părăseşte câmpul de luptă – Armaghedonul (în ebraică veche, Har Magiddon) – şi, după ce îl împinge pe I.P. Culianu „în afara acestei lumi”, se închide în „Palatul Vulturilor de Cleştar” din „cea de-a şasea Romă” şi a „şaptea Troie de carton” din Uniunea Europeană, pentru „a trăi în viitor” o experienţă în afara corpului (EAC), sau a trăi în „prezent” o experientă la limita morţii (ELM) cu „Ultimul Soare negru, înainte de 2081”.  
 
Dacă la Atlanţi, Soarele Alb era zeiţă, iar Luna – zeu, la Lemurieni, Soarele negru era zeu, iar Luna – zeiţă!  
 
În acest caz de conştiinţă, solară şi lunară, atlanteeano-lemuriano-carpato-danubiano-pontică şi gnostică, zeiţa Soarelui negru e complice la o crimă în faţa căreia nu vrea sau nu ştie să-i recunoască transcendenţa Fiului Soarelui Alb al Atlanţilor din Carpaţi.  
 
Cu alte cuvinte, zeiţa Soarelui negru l-am ucis pe Cristos-copil, trimis pe pământ de Sfânta Mamă a lui Dumnezeu – Sfânta Sophie, Mama celor Vii (al treilea eon din Ogdoadă) – ca să putem obţine mântuirea prin Isus Cristos, fratele „din dreapta” al Sophiei, care i-ar fi devenit „syzygos” şi ne-ar fi asigurat azi mântuirea noii umanităţi prin începutul Eonului mesianic, prin Apocalipsul Sfintei Mame a lui Dumnezeu şi a Sfintei Fecioare. Iar acum ne „mântuieşte” Marele Arhonte pe toţi cu eonul Dracului, nu-i aşa?  
 
Aşa am ratat noi, românii, în urmă cu 23 de ani revenirea la Monarhia constituţională din 1923 şi Marea Trecere din universul tehnologic – care în mod sigur ne va elibera acum către nimic- în evoluţia naturală în ştiinţa viului.  
 
„După unele informaţii, venite din reţeaua generalului Ion Pacepa şi necontrazis de fostul şef din 1991 al noilor servicii secrete din România, Virgil Măgureanu, la executarea ordinului criminal dat din România ar fi participat şase oameni – dintre care doi s-ar fi deplasat la Chicago. FBI nu comunică nimic nici până azi, după 23 de ani de la asasinat, decât că ancheta este în curs”, mai precizează în Biografia lui I.P. Culianu, sora acestuia, Tereza Culianu-Petrescu.  
 
De ce am scris despre această „crimă cu semnificaţie rituală”? Pentru ca să se ştie, pe cât posibil, misterul crimei profesorului I.P. Culianu şi consecinţele grave şi incalculabile a “uciderii soarelui” prin “moarte integrală”.  
 
Iată cum se aplică la “scara creaturală”, Reactualizarea miturilor prin “hermeneutica totală” (a lui Eliade) la Adevărul creaţiei - alternativă la „Istoria ideilor şi credinţelor religioase” - prin metoda integrală a lui Culianu (un sistem de curente religioase dualiste, definite “Idei generatoare de “obiecte ideale” care există în dimensiunea lor logică” într-un spaţiu real şi concret în care Adevărul creaţiei umane este validat în “Capsulă timpului ontologic”) şi prin teoria lui Eliade, potrivit căreia „sacrul e camuflat în profan şi profanul în sacru”.  
 
“Erosul fiind un instrument care ajută la parcurgerea trepetelor inteligibile ce-l despart pe Dumnezeu de creaturile lui, ar fi de negândit să tratăm subiectul iubirii (n.n:Iubirii care există dinaintea Facerii Lumii) fără să ne ocupăm mai întâi de ontologie. Pe de o parte, omul ocupând între creatori o poziţie privilegiată, ele este singurul care rezumă în sine însuşi toate nivelele cosmosului, de la Dumnezeu până la materie. De aceea este şi singura fiinţă capabilă să urce până la capăt scara creaturală ce se pierde în lumile invizibile. Acest sistem de verigi succesive ale fiinţei care se comunică la nivele mereu inferioare poartă numele de “schemă alexandrină” şi a fost moştenită de Plotin de la sistemele gnostice pe care le combate: În gândirea celui dintâi neoplatonician, ea comportă o “apostrphe” (în latineşte processio) sau îndepărtare de esenţa fiinţei pe care doar omul o poate învinge prin procesul invers de “epistrophe” (conversio) sau reântoarcerea către fiinţă. La Marsilio Ficino, gradele procesiunii sunt următoarele: Dumnezeu, intelectul angelic sau universal, Raţiunea, Sufletul, natura şi Trupul.” (Eros şi magie în renaştere 1484, I.P. Culianu, Editura Nemira, 1994, pag.89)  
 
De ce am dat acest citat? Pentru a observa că, la I.P.Culianu treptele procesiunii pe „scara creaturală” suportă o modificare, prin procesul invers de conversie sau reântoarcere către fiinţă şi prin introducerea şi celui de-al doilea intelect – Intelectul activ -, astfel: Trupul, Sufletul, Natura-mamă, Raţiunea, Intelectul Activ şi intelectul angelic sau universal, Stâlpul Central (sau „Coloana soarelui de vis”) şi Dumnezeu. (n.m: paranteza “Csvis” îmi aparţine).  
 
Dacă cercetăm însă cu atenţie această „scara creaturală” vom observa că, dacă „intelectul angelic sau universal” este numit pozitiv şi nominalizat a fi drept îngerul bun, adică, cel ce uneşte pe Good angel cu Fiica dragostei, „Intelectul Activ” nu are nume, ci e doar trecut cu majuscule, ceea ce înseamnă, cel puţin pentru mine, că acesta, Intelect Activ, aparţine de Demiurgul cel rău, adică, de demonii sublunari şi de arhonţii cei răi. Şi este cunoscut şi notat cu majuscule, în cele două Talmuduri (de la Ierusalim şi din Babilon) şi în tratatul de Cabala de Moshe Idel - drept „Intelect Activ”.  
 
Ce vreau să spun prin aceasta este faptul că, este posibil ca ambele crime – „crima cu semnificaţie rituală” (“moartea integrală” prin jertfă sângeroasă) şi “crima cu semnificaţie intelectuală”(prin “ucidera soarelui”) - să vină la comanda acestui „Intelect Activ”, care fiind necunoscut, adică fără nume, dar “rectificat genetic”, operează, cred eu, prin “accidentele cromozomiale”, cum ar fi “Bărbaţii 47, YY” sau “Femeile 47, XXX”.  
 
Pentru că şi eu, prin căsătorie, sunt afectat de un astfel de “accident”, voi puncta doar că, genetic, sunt frustat de necunoaşterea Arborelui filogenetic Y (Cornul Africii & Etiopia)şi de Consorţiul cromozomial Y(CC) din Europa & Balcani. De exemplu, Codul E-M215, E-M35, E-M281 (Y-ADN) are două ramuri vechi care conţin toţi oamenii moderni.  
 
Oricum, un lucru e cert: ambele crime vin la comanda „bestiilor triumfătoare”(extratereştri ET-X-Y-Z) care se ascund sub aceste “coduri”, iar geneticienii, psihologii şi juriştii sunt constrânşi de aceşti arhonţi să declare că descoperirea “codurilor genetice” va rămâne un secret medical.  
 
Mai grav însă este faptul că, prin spargerea zilnică a dublului lanţ genetic, aceste „coduri genetice” pot fi modificate prin modalitatea de a vedea lumea în n-dimensiuni. De exemplu, prin fenomenul cunoscut în medicină de sinestezie poţi vedea cum culorile se transformă în sunete şi invers, sunetele în culori, sau cum echivalenţa dintre formele goale şi formele pline interferează între ele. Astfel, prin aceaste modalităţi “sinestezice” se poate modifica ADN-ul uman prin “cuvinte de cod”, prin sunete şi “frecvenţe cu vibraţie joasă” (nocive ADN-ului nostru) sau prin “culorile negre* şi albe*”, pe care nu le mai găsim azi în valoraţia „Legământului Curcubeului” făcut de Dumnezeu cu Noe şi cu Aavram, primii părinţi ai umanităţii.  
 
În “culorile negre, de exemplu, există şapte feluri de negru:negru vechi (cu roşu veneţian), negru proaspăt (cu albastru de Prusia), negru transparent (cu alb de titan), negru strălucitor (cu fosfor), negru argintiu (cu galben de crom pur), negru auriu (cu verde de China) şi negru “oglindă de cristal” (care conţine toate culorile “albe şi negre”, pure, care, amestecate, emit o spectroscopie stelară de bioluminiscenţă solară cu 12 laseri biofotonici). Probabil, cu aceste culori picta Apelles pe Venus ieşind din mare, storcânduşi părul din care ieşeau pete de lumină scânteietoare, sau pe Alexandru cel Mare ţinând un fulger în mână în aşa fel încât “degetele păreau că se reliefează, iar fulgerul se află în afara tabloului”, ne spune Pliniu cel Bătrân, în capitolul Istoria naturală.  
 
Toate aceste culori există de altfel şi în culoarea “albă pură” care scânteiază. O haină biofotonică, de exemplu, confecţionată astăzi din forme goale şi din forme pline absolut echivalente şi colorată cu aceste culori pure, “albe şi negre”, poate să devină o “armă” de protecţie care “rectifică” sau neutralizeze orice atac informatic la nivelul de comandă informaţional-energetic al ADN-ului nostru.  
 
Acesta era, cred eu, motivul pentru care I.P. Culianu se îmbrăca în negru în ultimii ani ai vieţii. Şi nu acuzaţiile nefondate şi răutăcioase aduse de academicianului Şerban C. Andronescu lui I.P. Culianu, cum că acesta ar fi fost “cel mai dotat protagonist în particularităţi expresioniste, suferinţă, decepţii, degenerare, eşec”. Şi că “a intrat poate şi în pact cu Diavolul, ca dr-ul Faust sau Giordano Bruno şi, ca urmare, a avut parte de un sfârşit infiorător” - pentru că, mai ne spune ŞA - “Culianu purta pantofi tip Mephisto, cumpăraţi de la Chicago şi că joaca rolul lui Dracula”.  
 
Să nu-i recunoşti ştiinţa şi opera lui I.P. Culianu, dar să-l defăimezi prin motive inventate şi să-l acuzi că, “încă din studenţie a pus bazele la Iaşi unei societăţi literare anarhice “Atlantida”, că “a pactizat cu Diavolul, ca dr-ul Faus sau Bruno”, să-l acuzi de impostură şi arivism doar pentru că critică ortodoxismul şi că îi omagiează pe Moshe Idel şi Elie Wiesel şi că “întreţine relaţii cu alţi colegi versaţi în iudaism ca Moşhe Idel, Andrei Codrescu, Norman Manea, Vladimir Tismăneanu, Andrei Oişteanu” şi, culmea invidiei, că “e numit vice-preşedinte la Academia Româno-Americană din California” - asta te descalifică în primul rând ca om şi apoi ca academician.  
 
(Toate aceste acuzaţii răutăcioase, le găsiţi în articolul din 21 martie 2012, publicat în revista “Art-emis” sub titlul “A fost I.P. Culianu “discipolul lui Mircea Eliade?”)  
 
Ca întotdeauna, cum se întâmplă la noi, românii, ca o ironie a sorţii, când un geto-dac şi Tozgrec “ridică sabia pentru Ifigenia” se găseşte repede un alt român şi roman (academician) care “ridică sabia pentru Elena din Troia de carton” şi, de invidie sau gelozie, le omoară pe amândouă (şi pe Elena şi pe Ifigenia). Iar noi, dilematici, vechi şi noi, rămânem doar cu “garda deschisă” mereu în vizorul duşmanilor, ca în celebra replică din piesa “Ifigenia” de Mircea Eliade: “Cine ridică sabia pentru Elena nu mai poate să ridice sabia pentru Ifigenia”.  
 
Aştept ca, mai repede decât FBI-ul (care ne tot amână cu anchetă de 23 de ani), tot Mossadul să “ridice sabia” şi să elucideze în cele din urmă misterul crimei profesorului şi savantului renumit I.P. Culianu. O crimă care pentru mine îmi este clar comisă de „bestiile triumfătoare” împotriva umanităţii şi nu în ultimul rând împotriva civilizaţiei occidentale.  
 
De altfel, Mossadul a făcut nu de mult timp dezvăluiri incendiare şi despre aşa-zisul „accident” de automobil în care a murit Prinţesa Diana şi prinţul egiptean Dodi Fayd. Prinţesa Diana, se pare, urma să nască un copil făcut cu prinţul Dody, şi asta a deranjat, poate, cel mai mult Familia Regală britanică.  
 
Căci nu-i uşor să alegi azi între „Copilul care joacă Dame” (din marile Familii Regale), Dionisos-copil (din Aristocraţia neagră) şi „Cristos-copil” (din economia Creştinătăţii), nu-i aşa?  
 
Dragi prieteni, dacă am reuşit (în 80 de pagini), prin eseul Agonia UE - între catastrofă şi mesianism, între alternanţa eonului Dracului şi începutul Eonului mesianic - să vă trezesc curiozitatea şi interesul pentru a şti în ce Europă trăim, dar mai cu seamă pentru a şti “cum se poate trăi în viitor” şi cum se aplică teoria lui Mircea Eliade, “Sacrul şi profanul”, potrivit căreia „sacrul e camuflat în profan şi profanul în sacru”, înseamnă că există şanse să avem viitor. Dacă nu am reuşit, este numai vina mea.  
 
Fără să fi anticipat iniţial, uite ce îmi trecu prin minte, în chiar clipa aceasta: ce ar fi să continuăm, la patru sau opt mâini în coautorat sau cvadriautorat, eseul “Agonia Uniunii Europene” (în 180 sau 360 de pagini, în variant SUE) şi să-l dedicăm unor mari personalităţi din marile Familii Regale şi din elita politică şi intelectuală europeană şi mondială?  
 
În Italia lui Giordano Bruno, în Franţa lui Descartes, în Anglia elisabetană (era să zic în Anglia lui John Milton), nu ştiu dacă şi în America lui Amerigo Vespuccio, exista obiceiul ca destinatarul dedicaţiei să plătească cheltuielile de tipărire a cărţilor.  
 
Acum o întrebare gravă şi serioasă: se vor găsi, oare, azi, 4-8-16-32-64 de personalităţi din elita mondială şi intelectuală, printre cei peste cinci sute de milioane de europeni din UE, ca să ne citească cartea, la început online, apoi să ne tipărească “Agonia Uniunii Europene” în macar o sută de mii de exemplare, ca să putem trezii şi alte conştiinţe europene?  
 
Aştept răspuns verbal şi în scris de la domniile voastre – şi online - din raiul inimii în raiul nimănui şi retur din iadul smereniei în iadul deznădejdii.  
 
Semnat, CMS, 26 Gerar, 2014, Provincia Raiului – Groapa Hiperboreeanului, via Văgăuna Dianei-Luna-Hecate din Creasta Anilor, Alias Grădina Maicii Domnului din Terra Mirabilis versus Terra PIG & compania programului de inginerie genetică prin „deprogramare” OMG – Monsanto!  
 
Acum vorbesc foarte serios, chiar îmi doresc să găsesc printre domniile voastre patru, opt, şaisprezece, treizecişidouă sau şaizecişipatru de persoane, pentru a continua împreună eseul Agonia Uniunii Europene. O carte de care avem nevoie. O carte (chiar şi “virtuală”) pe care cititorul o aşteaptă. Şi de ce nu poate chiar să practicăm împreună o formă de Meditaţie transcendentală – o formă de ascensiune celestă cu n-dimensiuni, aşa cum practica I.P. Culianu, pentru ca să putem construi împreună o “planetă virtuală” în care să ne răscumpărăm cunoaşterea prin reflecţie şi revelaţie şi să ne regăsim viitorul în Statelor Unite ale Europei. Dimensiunea a 4 a, când e corectă înţeleasă, înseamnă timpul adăugat ontologic celor trei dimensiuni tradiţionale (existente în orice Idei mari şi obiecte ideale de artă)  
 
Mulţumesc frumos pentru interesul acordat acestui proiect european pe care sper să-l pot merita în întregime sau măcar într-o oarecare măsură!  
 
Cu respect şi admiraţie, al dumneavoastră, Constantin Milea Sandu  
 
Post scriptum:  
 
Promit că în ultimele patruzeci de scrisori, din “144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Pinţesa X”, voi scrie despre Argumentul ontologic al omului cu “Coloana soarelui de vis” prin care se poate demonstra existenţa lui Dumnezeu pe Pământ şi a zeilor Atlanţi în “fortăreaţa carpatică”. Voi scrie, de asemenea, despre marea bătălie pe viaţă şi pe moarte care se da, în chiar clipa aceasta, între Lemurieni şi Atlanţii din Carpaţi, între alternanţa dintre cele două programe de „deprogramare” genetică a popoarelor din UE: Programul Terra PIG – Un atac extraterestru asupra omenirii (cod numeric al mărcii genetice 664) şi Programul Terra Mirabilis (cod numeric al mărcii genetice 666, atestat în Apocalipsa lui Isus Cristos în Bibile, şi pe placa de marmură de la Tomis).  
 
Miza acestei bătălii între două mari popoare mesianice – România şi Israelul – este foarte mare.  
 
Într-adevăr, de vreme ce doctrina „îngerilor popoarelor solare”, veche şi recunoscută de mii de ani, prevede ca toate naţiile terestre, solare şi lunare, să-şi aibă un reprezentant-înger la Înalta Curte Celestă, evreii aşteaptă acum avantaje politice, economice şi “u-topografice” imediate din faptul că reprezentantul lor celest este însuşi Dumnezeu, sau cel puţin Arhanghelul Mihail, având primul rang după Dumnezeu. În timp ce Atlanţii din Carpaţi sunt convinşi că de data aceasta reprezentantă lor pe Pământ şi în Cerul cristalin & Cerul Empireu la Înalta Curte Celestă este Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, pe numele ei adevărat Diana Sancta Potentisima, care e deja aici la noi, în Grădina Maicii Domnului, în Creasta Anilor; şi acolo, Sus, pe Stâlpul Central sau „Coloana soarelui de vis” în vecinătate lui Dumnezeu; şi că numai Ea – Mama celor Vii - are cel mai înalt grad după Dumnezeu, Tatăl universal.  
 
Tot mai mulţi români, dacologi dar şi cu predilecţie creştină, încep să afle că, la Atlanţi, Soarele era zeiţă, iar Luna – zeu! Şi că Lemurienii sunt rivalii noştri. Iar Diana Sancta Potentisima este Mama celor Vii (al treilea Eon din Ogdoadă), a românilor din cele zece triburi atlante, din cele zece ţări şi regate atlante. Şi că numai Mama celor Vii împreună cu Diana Sancta Potentisima şi Fecioara de lumină, sub protecţia Preoteselor Soarelui şi al Lucrătoarelor-de-lumină îl vor naşte pe Cristos-copil, fratele „din dreapta” al Sophiei, care le devine “syzygos”.  
 
Această nouă „naştere mistică” a lui Cristos-copil din Fecioara de lumină va dezvălui Lumii o realitate transcendentă, solară, care va fi deopotrivă temporală, în măsura în care preconizează o mântuire eschatologică a omenirii prin regina coeli, stea mântuitoare care mijloceşte în folosul omenirii prin Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, şi spaţială, în măsura în care implică o lume nouă, supranaturală, solară, ce va transforma şi omul şi planeta Terra. (Schimbând întreaga structură de funcţionare a lumii şi a planetei din Carbon 12 în Carbon 7).  
 
Această bătălie apocaliptică între forţele infernale şi cele cereşti, ce se petrece, în chiar clipa aceasta, în sufletele, în minţile şi în inimile noastre, este cunoscută în mitologia generală sub denumirea de Armageddon – (în ebraică veche, „Har Magiddon”) - ţinut muntos şi câmp de luptă în Grădina Maicii Domnului, unde se vor mobiliza toţi împăraţii, regii şi preşedinţii din lume, pentru a disputa marea bătălia de proporţii universale, cu intervenţi ale Zeilor Cei Mari de la Dunăre în mijlocul zbaterilor omeneşti, cu frecvente elemente miraculoase, prin două războaie cosmice care vor avea loc între anii 2012-2024 şi 2024-2081.  
 
Anul 2081 va fi Anul „Ultimului Soare negru”, după care Monarhia absolută va învinge definitiv „Republica Universală” şi Pacea de o mie de ani se va instaura în întreaga lume.  
 
Aşa să ne ajute Dumnezeu!  
 
PS: Pentru a şti despre ce Prinţesă X este vorba, public această legendă mai jos:  
 
Legenda: Prinţesa X = creştinism (MD-MM + cele trei Diana D3, respectiv Maica Domnului, Maria Magdalena, Diana-Luna-Hecate, Diana-Artemis-Bendis, Diana Sancta Potentisima) + islamism (F3 Fatima + cele 72 de Fecioare) + new age & satanism (Marea Zeiţă, înfăţişată adeseori sub aspectul teribil de regină a Morţilor + Lilith, Isis, Kali, Shakti, Eurynomes, Mnemosynes, Iele, Valkirii, etc.)  
 
Referinţă Bibliografică:
Jurnal de Atelier I - Agonia Uniunii Europene (5) Fragment din 144 de Scrisori de tranziţie din Mileniul III către Prinţesa X - Scrisoarea nr.41 / Constantin Milea Sandu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1122, Anul IV, 26 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Constantin Milea Sandu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Milea Sandu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!