Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Accente > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 651 din 12 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

JOCUL DORINŢEI ŞI IMAGINAŢIEI PE TĂRÂMUL LUMII UMBRELOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Jocul reveriei şi întrebările dificile ale existenţei  
 
Privesc pe fereastră trecerea lină a norilor, ce îşi proiectează umbrele asupra întregului pământ până la unirea sa cu cerul pe linia orizontului. Dansul norilor este unul dintre cele mai fascinante spectacole pe care le putem urmări, fiind mereu o schimbare într-un ritm lent, „zen” aş adăuga, care se concretizează ca un ecou al permanentelor transformări ce marchează întreaga natură în orice parte a vastului univers. Deşi fenomenul fizic al mişcării acestor mase imense de vapori a fost în mare măsură elucidat, totuşi jocul lor constituie o exprimare plină de patos şi măiestrie a creativităţii naturii în schimbarea perpetuă ce se poate intui mereu la intersecţia cosmică dintre spaţiu şi timp.  
 
În aceste clipe de reverie am impresia transpunerii în lumi paralele ce îşi dispută întâietatea în a mă captiva cu atracţia lor predominant spirituală sau materială în funcţie de structura lor. Dar este posibil să existe astfel de lumi? Dincolo de scenariile de anticipaţie, cum se poate înţelege existenţa unui paralelism al formelor pe care le vedem sau le intuim dincolo de limita vizibilului? Sau poate totul este doar un joc al imaginaţiei, ce trasează lumi nevăzute pornind şi întorcându-se către singura realitate în care de fapt evoluăm?  
 
Posibile răspunsuri în faţa miracolului vieţii  
 
Răspunsul exact va întârzia de-a lungul prezentei vieţi, anume croită pentru a ne ascunde marele mistere ale universului, dar imaginaţia va continua să ţese tot felul de plăsmuiri plecând de la proiecţia amestecată a norilor pe suprafaţa denivelată a pământului. Iar aici nu mai este vorba doar de legile fizicii, deopotrivă fiind implicate cele mai profunde dorinţe şi motivaţii ce ne urmăresc de-a lungul perioadei noastre de evoluţie terestră. Din această mişcare a gândurilor se naşte pasiunea, dorul, abnegaţia, dorinţa şi zborul minţii peste orizontul terestru, fapt care se numeşte imaginaţie.  
 
Răsucind şi dezlegând sub forma unor posibile interpretări umbrele proiectate de către obiectele „cereşti”, imaginaţia începe să plăsmuiască lumi noi, posibile sau plauzibile, şi îşi dă propria ei explicaţie pentru tot ceea ce există. Zâmbesc când îmi aduc aminte când fiind copil îmi ofeream cele mai năstruşnice interpretări la tot ceea ce vedeam în jurul meu, fără însă a putea înţelege corect complexitatea realităţii la nivelul informaţiilor de care dispuneam la acel moment. De fapt, fiecare dintre noi rămâne un copil ce află lucruri noi în permanenţă şi se minunează de fiecare dată de ceea ce există sau ar putea exista, uneori nefiind posibil să facă distincţia dintre acestea.  
 
Tripla natură a spiritului uman  
 
Ştiinţa este prin natura ei bazată pe scepticism, lucrând mereu sub semnul întrebării asupra ceea ce investighează. Dimpotrivă, arta este afirmativă, chiar dincolo de ceea ce este raţional, sondând în profunzime imaginaţia, acest tezaur al posibilului dincolo de limita restrictivă a probabilului, forţând exprimarea până la nivelul imposibilului, distorsionând chiar şi cele mai bine aşezate valori în cazul în care acest lucru este necesar. Pe aceeaşi linie, religia se agaţă ferm prin actul credinţei de latura transcendentă, ce trece dincolo de ceea ce putem simţi direct sau interpreta cu mintea noastră. Ea depăşeşte arta, fiindcă numeşte imposibilul posibil şi ceea ce nu se vede ca fiind perfect vizibil, de aceea ea dezamăgeşte cel mai puternic atunci când se pare că „nu îşi ţine cuvântul” în a ne conduce la seducătoarea promisiune a nemuririi.  
 
Dar de fapt, există o armonie desăvârşită între cele trei componente fundamentale ale fiinţei umane, mai precis una care investighează prin întrebări, alta care explorează prin afirmaţii, iar cea de-a treia prin „aruncarea” năvalnică dincolo de umbre prin actul mistic, dar transcendent, al credinţei. Dacă una dintre componente lipseşte, fiinţa umană nu va fi completă, iar ascensiunea ei va fi undeva limitată în devenirea cosmică de la pământ către ceruri. Fiindcă presaţi de temporalitatea condiţiei prezente, trebuie mai devreme sau mai târziu să ne dezmeticim şi să ne înălţăm vertical către următoarea treaptă a evoluţiei noastre ca fiinţe care într-o zi vor intra în lumea „zeilor”.  
 
Suntem mereu copii pe cărarea vieţii  
 
Zâmbesc când disting umbrele paşilor mei prin această viaţă începând din cea mai fragedă copilărie, mai ales când îmi amintesc o mulţime de stângăcii cu privire la ceea ce am crezut, afirmat sau încercat la acea dată. Uneori am impresia că efortul de a merge pe propriile mele picioare nu s-a încheiat, ci mereu trebuie să mă izbesc de diferite obstacole, să îmi adun iarăşi puterile şi să îmi corectez modul de a acţiona pentru a ajunge să progresez în arta de a mă deplasa cu uşurinţă prin decorul schimbător al existenţei. Şi de aceea, cred că sub o formă sau alta vom rămâne nişte copii mai mici sau mai mari, ce vor trebui să înveţe continuu, fără ca acest proces să se oprească vreodată.  
 
Privesc în jurul meu şi observ tensiunea de pe feţele oamenilor, mersul lor grăbit spre diferitele destinaţii ale zilei sau nopţii, într-o alergare ce pare că nu mai are sfârşit decât atunci când puterile cedează definitiv, iar umbrele iau locul realităţii prezenţei celor care au fost până de curând plini de vlagă. Această efemeritate a existenţei ce se topeşte după o durată mai scurtă sau mai lungă m-a determinat că caut cu febrilitatea „portalul” prin care se poate ajunge la ceea ce se numeşte „veşnicie”. Există un instinct lăuntric pus în noi, asemenea modului în care plantele simt puterea gravitaţiei şi se orientează vertical în sensul opus ei, ce ne îndeamnă mereu să căutăm, să nu ne lăsăm bătuţi şi să descoperim în final „portalul” nemuririi.  
 
Instinctul eternităţii pierdut pe cărarea vieţii  
 
Dar pe drumul prăfuit al pământului, acest instinct începe să devină tot mai mult estompat de detaliile mai mult sau mai puţin plăcute a ceea ce întâlnim. Întâmplările nefericite ne răpesc bucuria de a trăi şi speranţa unui progres real, iar obstacolele în loc să ne ajute să privim spre cer pentru a le depăşi, ne determină să privim prea mult la detaliile lor neplăcute. Şi nu întâmplător, în perioada contemporană pe care o trăim scepticismul a înlocuit „zborul” imaginaţiei artistice şi „saltul” credinţei ferme în realităţi veşnice. Paradoxal, acest scepticism ne ajută foarte mult pentru perfecţionarea tehnologiilor de care ne folosim şi în progresul ştiinţei sub diferitele ei ramuri, dar fiinţa umană rămâne sărăcită prin lipsa celorlalte două componente vitale, care ar trebui să stea alături cu „ştiinţa” pentru ca experienţa noastră să fie deplină.  
 
Suntem tot mai „bogaţi” în lucruri materiale şi tot mai „săraci” în cele spirituale, tot mai puternici în exteriorul nostru şi tot mai slabi în interiorul fiinţei noastre, iar când timpul sfârşitului efemerităţii noastre se apropie, neliniştea ia locul complet bucuriei, iar disperarea ne aruncă într-un neant din care nu se mai poate ieşi. Şi atunci, soluţia imediată este uitarea, ignorarea acestui aspect neplăcut, fără a se intui că de fapt astfel se adoptă o atitudine defensivă în faţa realităţii în care am fost aduşi la existenţă. În loc să ne preocupe găsirea „tâlcului” vieţii pe care o trăim, ajungem să ne lăsăm induşi în eroare de formele mereu schimbătoare din jurul nostru, care de fapt niciodată nu vor ajunge la un final armonios, mişcările fiind reluate iarăşi şi iarăşi într-o periodicitate ce distruge şi cea mai bine educată răbdare.  
 
O chemare ce vine din interiorul nostru  
 
Arta ne ajută să dăm farmec vieţii, iar exerciţiul credinţei ne oferă posibilitatea de a străpunge conceptual vălul de întuneric ce separă lumea aceasta de cea viitoare. Şi din această cauză, cred că este important să dobândim acele deprinderi ce ne vor ajuta să avem un înţeles mai clar al „tâlcului” realităţii de care suntem înconjuraţi. Numai aşa spiritul uman devine pregătit pentru marele salt al nemuririi şi poate distinge calea dincolo de umbrele proiectate de necunoscutul ce se desfăşoară înaintea noastră.  
 
Suntem încântaţi de operele artistice ale trecutului mai mult sau mai puţin îndepărtat, sau suntem surprinşi de credinţa unor epoci în care oamenii îşi dedicau întreaga viaţă unui ideal transcendent. Dar opera cu adevărat artistică este expresia idealismului unui creator care a uitat pur şi simplu de cadrul descurajator al vieţii pe care o trăia şi s-a ridicat prin inspiraţie, imaginaţie şi talent deasupra condiţiei muritoare. Iar pentru cei care şi-au trăit credinţa cu forţa întregii lor vieţi, se potriveşte acelaşi model al transcenderii efemerului şi al străpungerii umbrei prin certitudinea ecoului veşniciei.  
 
Îmbogăţirea experienţei interioare  
 
Dar omul modern se află într-o condiţie cu totul dramatică, lipsit de arta care să îl încânte prin dezlănţuirea autentică a creativităţii şi deopotrivă separat de izvorul sublim, unic şi de neînlocuit al conştiinţei existenţei divinului în adâncul sufletului omenesc şi deopotrivă în înaltul cerului, mai presus decât orice alt lucru. Înconjurat de „jucării” mecanice şi electronice, de tehnologii performante, dar fără suflet, de calculatoare care gândesc asemenea nouă, dar nu au deloc spirit, ci doar ne reflectă ceea ce gândim, omul zilelor noastre îşi trăieşte clipa, încercând să uite de farmecul inspiraţiei creatoare şi de extazul atingerii transcendenţei şi depăşirii condiţiei muritoare.  
 
Cu siguranţă că dacă această lume va mai exista, în cele din urmă omul va ajunge să îşi pună singur capăt evoluţiei sale efemere din cauza lipsei de sens, iar civilizaţia se va prăbuşi în barbarie sau într-un haos ce nu va mai lăsa decât ruine în urmă. Fără latura estetică şi fără cea transcendentă, gândirea ştiinţifică se va anihila pe ea însăşi într-o spirală a scepticismului în labirintul întrebărilor fără răspuns, care se vor strânge tot mai mult în jurul nostru şi se vor multiplica la infinit dincolo de orizonul efemer al vieţii noastre. Însă acest proces poate fi evitat dacă vom şti să ne educăm gândirea şi simţurile pentru a contempla frumuseţea existenţei pe care o trăim, să primim lecţia blândă a naturii, ce mereu se dăruie pe sine renăscând de fiecare dată mereu mai tânără, mereu mai proaspătă, şi în final, să adăugăm elementul transcendent al credinţei, care nu este altceva decât ecoul nemuririi ce ne aşteaptă la capătul tărâmului umbrelor prin care trebuie să trecem în această viaţă efemeră.  
 
Octavian Lupu  
Bucureşti  
12.10.2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
JOCUL DORINŢEI ŞI IMAGINAŢIEI PE TĂRÂMUL LUMII UMBRELOR / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 651, Anul II, 12 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!