Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 406 din 10 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Jocul de şah
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nuvelă de Al.Florin ŢENE Jocul de şah 
  
În ultimii doi ani, până la pensionare, Doru-Sorin nu mai avea răbdare. I se părea o veşnicie cele şaptesute trezeci de zile până la marea zi a ieşirii la pensie. I se urâse să se scoale zilnic la patru dimineaţa, să ia primul tranvai care să-l ducă la întreprinderea unde lucra.Sub această aşteptare s-a rostogolit timpul peste el. Între timp i-a murit soţia într-un accident de circulaţie, pe care a îngropato cu bruma de bani strânşi pentru un tratament la Băile Olăneşti.Nu de puţine ori se gândea când au trecut 39 de ani de muncă. De la decesul jumătăţii mitologice, Sorin îşi “omora timpul “ jucând şah de unul singur, după ce se întorcea de la servicu, iar în timpul verii ieşa pe banca din faţa blocului să joace o partidă de şah. Se găseau destui să răspundă invitaţiei lui, şi mult mai mulţi pentru ai chibiţa. Erau momente când uita să se mai bucure că mai sunt zece zile până la ziua mult aşteptată.” De ce să mă bucur, dacă nu mai este Maria? Fără ea totul pare pustiu.N-am cui să-i spun că azi l-am bătut la şah pe Doru“. 
  
Folosindu-se de cele două pronume, zilnic, în timpul iernii, juca cu Doru. Era născut în Zodia Gemeni şi de-alungul vieţii se folosea de numele Sorin, dat la botez de părinţi.Celălalt i l-au dat naşii. Se pare că Sorin era mai îndemânatic la acest joc al minţii. Mai întotdeauna câştiga.”Adevărul este că sunt părtinitor.Înclin să folosesc formulele cele mai bune când mut pentru Sorin.“ 
  
În ziua pensionării colegii i-au făcut cadou un costum de haine, o umbrelă şi un geamantan. 
  
-Pentru călătorii nenea Sorin! 
  
-Să ai viaţă lungă, cu sănătate! 
  
I-au urat colegii, într-o mică ceremonie, organizată în clubul unităţii. 
  
Emoţionat a mulţumit cu glas stins. Singur şi abătut a ieşit pe poarta unităţii pe unde a intrat şi ieşit de mii de ori. Portarul l-a salutat ca de obicei. Strigându-I din urmă: 
  
-Pensie îndelungată!  
  
“Cât de mult am aşteptat această zi. O viaţă întreagă am visat la clipa pensionării. De ce oare nu mă bucur?!“ Se urcă în primul tramvai şi zeci de gânduri îi încreţeau şi mai mult fruntea. A privit geamantanul pus alături de banchetă şi se gândea la Maria.”Eee ... dacă trăia, ar fi fost altfel.Plecam în concediu, ne reamenajam apartamentul. Dar acum ... “. Simţea că nu este el.Sau că se află pe altă planetă. Oamenii din jur, trişti şi grăbiţi spre treburie lor, păreau nişte marionete legănându-se agăţate de curelele negre din cauciuc de sub plafon. 
  
Ajuns acasă Doru-Sorin puse costumul în dulap, umbrela pe cuier şi geamantanul îl aranjă deasupra şifonierului de pe hol.Îşi aranjă masa, fără să mai încălzească ciorba de fasole, pe care o mâncă într-un automatism de care nu-şi dădea seama. 
  
Primele zile s-au scurs ca nişte reptile ce se târăsc pe un teren nisipos. 
  
Până la urmă, simţind nevoia de a sta de vorbă cu oamenii, şi-a luat cutia cu piesele de şah, şi a ieşit din apartament.A coborât cele două zeci de trepte, şi a luato agale spre barul din colţul străzii, unde din când în când, mai ales la salariu, se ducea să bea o bere, să mai audă o vorbă.”Aşa ... ca birjarii la botul calului, după ce a făcut un transport. “ 
  
Piesele zornăiau în cutie, parcă se certau.” Au îmbătrânit odată cu mine şi acestea. Le am amintire de la bunicu. Îmi spunea că sunt făcute de puşcăriaşii de la Ocnele Mari. Doamne, doamne, cum a trecut timpul. Parcă ieri mă mângâia pe cap şi-mi repeat un citat din Romain Rolland: Sorin , să şti, că “acolo unde caracterul nu există, nu există nici “om mare”, nici “artist mare “, nici “mare om de acţiune “. Puţin importă succesul. Trebuie să fii mare, nu să te preface că eşti”. 
  
Cu aceste gânduri a intrat în Cafe-Bar.Mirosul de alcool amestecat cu fumul de ţigară îl îngreţoşă. Era pe punctual de a se întoarce, când se auzi strigat. 
  
-Sorin! Vino aici, la masa mea! Îşi îndreptă privirea spre locul de unde venise chemarea.Prin fumul “de-l tai cu cuţitul “, îl zării pe vecinul Mărin. Se îndreptă spre el. 
  
-Stai aici!  
  
Se aşeză, punând cutia pe masă. Se uită în jur. La fiecare masă era câte o faţă cunoscută, de prin blocurile vecine. 
  
-Ce bei? 
  
-O bere! Dar ... fac eu cinste. Este prima mea zi de pensie. 
  
-Felicitări! S-o mănânci cât mai mulţi ani! 
  
-Mulţumesc! Tu ce ai băut? 
  
-Un carcalete!... Doina! Adu aici un repetir şi o bere pentru noul nostru pensionar.E prima zi! 
  
Ceilalţi auzind de acest eveniment, toţi pensionari din cartier, ridicară paharele şi îi urară sănătate şi pensie lungă. 
  
După ce sorbiră câte o gură din pahare, Marin îl întrebă. 
  
- De ce ai adus şahul? 
  
- Să jucăm. Să mai treacă timpul, şi mintea să nu lenevească. 
  
- Vorba latinului...minte sănătoasă în corp sănătos! Deschide cutia şi să jucăm! 
  
Sorin deschise jocul de şah. Şi ascunse în palme două piese de culori diferite. 
  
- Pe care le alegi? 
  
- Pe cea din stânga! 
  
Tu joci cu negrele...Şi se apucară să aşeze piesele pe tabla de şah. 
  
După un timp, pe neobservate, mai toţi consumatorii de la celelalte mese, se strânseră în jurul lor, luând scaunele cu ei. 
  
După două ore, partida s-a încheiat cu victoria pieselor albe. Cei doi „beligeranţi “îşi strânseră mâna, după care goliră paharele. 
  
-Marine, plec.M-am intoxicat cu atâta fum de ţigară.Mâine ne vedem iarăşi aici. 
  
-Da ... !Continuăm să jucăm. 
  
Sorin se ridică de la masă, strângând cutia sub braţ, ieşi.Aerul curat de afară l-a înviorat. Soarele se ridicase deasupra capului. Umbra salcâmului din faţa scării se micşorase. Îi trecuse tristeţea.Comunitatea pensionarilor din Cafe-Bar îl făcură să-şi uite vârsta şi să nu se mai gândească la Maria. 
  
A doua zi n-a putut să mergă la bar.A fost planificat la control, la medicul de familie. Nici după aceea nu s-a dus, a trebuit să repare maşina de spălat. Măruntele probleme l-au reţinut pe lângă casă. După o săptămână şi ceva, şi-a luat cutia de şah sub braţ şi cu paşi agale s-a îndreptat spre barul de la colţul străzii. Uşa era deschisă şi se vedea cum un fum albastru de ţigară năvălea afară.Această imagine i-a adus aminte de un incendiu, din copilărie, petrecut la o casă de pe strada Leuleşti din oraşul unde se născuse.De atunci trecuse cincizeci şi ceva de ani.Păşi în local. Erau aceleaşi feţe de-acum o săptămână. Doar pe Marin nu-l vedea.”Poate vine mai târziu ... “. Se aşeză la aceaşi masă, punând cutia cu piesele de şah alături. 
  
- Doamna Doina, vă rog aduceţi-mi o sticlă de bere! 
  
Femeia, trecută de prima tinereţe, dar păstrând frumuseţea femenină încă, a ieşit pe uşiţa de la bar, şi îi puse sticla pe masă. 
  
- Mulţumesc! L-aţi văzut pe Marin? 
  
Femeia se uită la el câteva clipe, mirată, şi-a rotit privirea în jur la cei şapte pensionari care îşi sorbeau liniştiţi băutura din pahare, apoi cu un glas ce exprima o durere, îi răspunse: 
  
-Nu aţi auzit domnule Sorin ce s-a întâmplat? 
  
-Nu! 
  
Azi, se împlinesc 8 zile de când l-au înmormântat.Dumnezeu să-l odihnească! 
  
-Dar cum a fost?! 
  
- Spunei dumnata, domnule Vasile, că ai stat uşe-n uşe cu el. 
  
Vasile s-a ridicat de la masă luând şi paharul cu rom. Se aşeză la masa lui Sorin, pe locul unde stătuse Marin. 
  
-Hai noroc! 
  
-Noroc! Îi răspunse Sorin. 
  
-Cum a fost? 
  
-Asta i-a fost ...soarta! Infart!Şi...gata.În faţa blocului. 
  
-Dumnezeu să-l odihnească! Şi vărsară câteva picături din pahare pe podeaua slinoasă. 
  
-Văd că ai venit cu şahul. Facem o partidă? 
  
-Sigur.Sorin a deschis cutia şi a luat în palme doi pioni de culori diferite.Ce alegi? Dreapta! Deschise palma. 
  
-Soarta a hotărât! Joc cu negrele...cu toate că nu-mi place culoarea asta. 
  
-Dacă doreşti, facem schimb! 
  
-Nu! Acesta e norocul! 
  
După ce aranjară piesele pe tabla de joc, albul a mutat primul. Ceilalţi şase clienţi şi-au luat scaunele aşezându-se în jurul celor doi jucători. După un timp când negru ataca inteligent, Sorin abordă tactica apărării.Însă, abil, a împins tura în faţă, dând mat cu un cal şi o tură. 
  
-M-ai învins! Mâine îmi iau revanşa. 
  
Îşi strânseră mâinile. 
  
- Bine. Vin la aceaşi oră. După care se ridică, îndreptându-se spre bar. 
  
-Doamna Doina, puteţi să ţineţi şahul aci? Să nu vin în fiecare zi cu el. 
  
-Sigur! L-a luat şi l-a aşezat sub tejghea. 
  
-Vă salut domnilor! O zi bună în continuare... 
  
Acel mâine se făcură trei săptămâni. Sorin a trebuit să plece la ţară să culeagă prunele de vară.Le-a vândut, mai pe nimic, unui sătean, vecin de livadă cu el. 
  
Întors în oraş într-o vineri, sâmbătă s-a dus la bar.Uşa era deschisă şi fumul ieşea ca la un vulcan. 
  
Intrând, salută pe cei prezenţi, şase la număr, şi se îndreptă spre bar.Cum l-a văzut doamna Doina a scos şahul de sub tejghea şi îl întinse lui Sorin. 
  
- N-a jucat nimeni cu el. N-avea cine să joace, că pe Vasile l-a luat Domnul! 
  
- Cum, aşa!? 
  
A dat să treacă strada spre Big, pe verde, şi un nenorocit la lovit în plin. Spunea şoferul, justificându-se, un tânăr firfizoin, că se grăbeşte să ajungă la propiai cununie. 
  
-Îmi pare foarte rău! Dumnezeu să-l aibe în paza Lui! 
  
-Pe rând vă pierdeţi tovarăşii de joc. 
  
-Mai sunt aici colegi de...pensie. Privind în jur la cei cinci pensionari răspândiţi pe la mese cu câte un pahar în faţă. 
  
Auzind conversaţia, Gavrilă, un bătrân cu faţa brăzdată de riduri adânci, se ridică de la masă. 
  
-Joc eu! 
  
-Bravo! Privindu-l Sorin îşi zise:” A fost marinar, după cum se văd ridurile“. 
  
Urmară acelaşi ritual. Gavrilă joacă cu negrele.Aşezară piesele, în timp ce ceilalţi se mutară în jurul lor. 
  
Jocul era încins. Gavrilă, aşa cum se recomandase, aprindea ţigară după ţigară.Amândoi făceau mutări inteligente şi subtile. Cei din jur îşi dădeau cu părerea.Sorin îl privea cu atenţie cum trage din ţigară.Obrajii ridaţi se adânceau, pe când fumul alb şi înecăcios îi ieşea pe nas. Până la un punct se credea că se ajunge la remiză.Gavrilă evită, printr-o mutare a nebunului, remiza. Însă, până la urmă aceasta nu a mai putut fi evitată. 
  
Înainte de a se convinge că este remiză, toţi priviră cu atenţie tabla de şah. 
  
- E remiză! Constatară până la urmă. 
  
Îşi strânseră mâna. 
  
-Continuăm mâine, zise Gavrilă. 
  
-Cu cea mai mare plăcere! 
  
Sorin îşi sorbi ultima înghiţitură de bere din pahar. Se ridică. Strânse piesele, aşezându-le în cutie.Apoi a predato doamnei Doina. 
  
-La revedere domnilor! Pe mâine! 
  
Soarele încălzise asfaltul. Privind strada, la mai puţin de o sută de metri aerul juca în aer deasupra asfaltului. Se îndreptă spre casă.”Trebuie să gătesc. Am nişte cartofi şi fac din ei o tocăniţă “. 
  
Două săptâmâni nu a mai dat pe la bar. Zilnic, cu pătura, termosul cu cafea şi cu “Martin Eden”, romanul preferat lui, într-o sacoşe, dis de dimineaţă, pentru a prinde razele ultraviolete, se îndrepta spre malul Someşului, pentru a face plaje. Citea, şi din când în când cobora spre luciul apei, stropindu-se cu ea, luând-o în căuşul palmelor. Chiar a pus ochii pe o doamnă care întotdeauna îşi aranja cearceaful nu departe de el.O privea cu insistenţă, iar ea se prefăcea că nu-l obsearvă.”Dumnezeu să mă ierte. Au trecut atâţia ani de la moartea Mariei. Am şi eu dreptul să-mi găsesc o tovarăşe de viaţă“. Între cei doi se înnodase o convenţie tacită.Dacă ea venea prima la plajă curăţa locul unde trebuia să-şi aşeze Sorin pătura.Dacă venea el înainte, atunci îi aşeza pe locul unde trebuia să întindă cerceaful punea o floare.De obicei de muşcată, pe care o rupea din glastra de pe balcon.Ea o lua şi se uita la el cu înţelegere. Apoi o aşeza alături. Acest joc a durat câteva zile.Sorin nu îndrăznea să intre în vorbă.Era timid de felul lui.Până la urmă, ea i-a cerut un pahar cu apă, motiv de a intra în vorbă. 
  
-Mi-am uitat termosul acasă! 
  
Sorin îi umplu cu apă un pahar de unică folosinţă pe care i-l întinse.După ce a băut apa din pahar, dorii să-l restituie, dar pe moment şi-a dat seama că nu trebuie. 
  
-Mulţumesc domnule! 
  
-Sorin, mă numesc. Şi Doru! 
  
- Maria! Întinzându-I mâna. 
  
-Şi pe răposata mea soţie tot Maria o chema! 
  
-Dumnezeu s-o ierte! 
  
Pentru o clipă a fost impresinat de coincidenţă.I-a luat mâna în palma sa, şi o căldură i-a frisonat tot corpul. 
  
-Nu vrei să stai lângă mine? 
  
-Dacă mă primeşti ...  
  
-De ce nu!? Ne unim singurătăţile ...  
  
Sorin şi-a luat cartea şi paharul cu cafea şi s-a aşezat pe un colţ al cearcefului. 
  
Între cei doi s-a aşternut tăcerea.Se priveau pe furiş, ca doi adolescenţi. Din vorbă în vorbă, a aflat că este divorţată, că bărbatuso a plecat cu alta.”Să o invit pe la mine?“Pe de altă parte Maria se gândea să-l facă prietent.” Dacă refuză să vină la mine?“.Până la urmă el îndrăzni să rupă tăcerea. 
  
-Ce faci spre seară Maria? 
  
-Nimic deosebit! 
  
-Atunci să facem amândoi ceva ... deosebit! Te invit pe la mine, la un ceai.Ce zici? 
  
-Cu mare plăcere. 
  
Sorin, înseninat, îi privi pulpele frumos rotunjite şi sâni ca două piersici coapte.” Arată bine. Ca Femeia la 40 de ani, a lui Balzac“. 
  
La rândul ei, Maria îl privea pe sub sprincene.” Nu arată a fi aşa de bătrân. Cred că mai poate ... “ 
  
El se întinse pe cearcef atingându-i, ca din întâmplare, cu genunchiul pulpa piciorului stâng. Un fior plăcut îi străbătu tot corpul.”De mult n-am mai simţi o astfel de plăcere “. 
  
Ea, îşi ridică piciorul, ştrengăreşte, şi-l puse peste piciorul lui.”Ce plăcut e să-l ating “. 
  
-Eşti pensioner? Îl întrebă Maria. 
  
-Din vara aceasta. 
  
-Dar, tu? 
  
-Pensionară pe caz de boală.Mi-a aranjat sora mea care este medic. 
  
-Bravo! Ai destul timp acum să te ocupi şi de tine ...  
  
Pînă la urmă stabiliră, spre prânz, să meargă la ea acasă.Soarele era prea puternic şi pielea începuse să-i usture. Au strâns totul. Maria, grijulie, îl ajută să pună în sacuoşe tot ce avusese el. 
  
-Stai departe? 
  
-Nu! Trecem podul peste Someş şi primul bloc de patru etaje pe dreapta. 
  
Mergeau unul lângă altul de parcă era Maria cea de prima dată, aşa simţea Sorin. 
  
“Parcă ar fi Florin,” îşi zise în gând Maria, luându-l discret de mână. 
  
* 
  
În drum spre casă, a doua zi, după o noapte în care au dormit împreună, se gândea ce noroc dăduse peste el.Inginera nu numai că avea o locuinţă bine pusă la punct, Sorin îşi spunea ”dar şi o femeie gospodină, şi pe deasupra bună ... la pat.M-am simţit ca la treizeci de ani”. 
  
Şi-au dat întâlnire peste două zile la el acasă.Până atunci a avut mult de lucru în locuinţă. Să bată covoarele, să şteargă praful, să mai aranjeze cărţile în bibliotecă.A avut mare grije să schimbe cearceafurile de pe pat.  
  
Obosit, seara adormi devreme.Se visa într-o sală mare de bal valsâns cu Maria îmbrăcată în alb. Alunecau, aci se făcea că pe un parchet lustruit, altă dată parcă valsau într-un nor alb-azuriu fără să atingă podeaua. Maria, partenera de dans, când se învârtea în piruetă, avea chipul soţiei, iar la a doua piruetă avea faţa Mariei.Un fel de Ianus, divinitate mitologică romană. O strângea cu o mână de mijloc şi cu cealaltă îi ţine palma întinsă. Levitau, levitau într-un dans al fericirii, iar orchestra revărsa peste ei o melodie astrală. 
  
Se trezi brusc şi cu părere de rău că visul nu este o realitate. 
  
Privi pe fereastră. Se înnorase.”Mai bine aşa. Altfel îmi părea rău că nu mă duc la plaje “.După ce a luat micul dejun a ieşit din casă şi cu paşi agale s-a îndreptat spre Cafe-Barul din colţ. 
  
Intră, sperând că vede feţele cunoscute la mese.Dar nu era nimeni.Doina, barmana, citea o revistă. 
  
-Bună dimineaţa Doina! 
  
-Bună să-ţi fie inima, domnule Sorin! N-ai mai dat pe la noi! 
  
-Am fost la plaje! 
  
-Văd că azi nu ai clienţi ... nu s-au sculat, poate! 
  
-N-au cum să se mai scoale! S-au dus toţi! 
  
-Unde? 
  
-Acolo unde ne ducem odată, şi odată ...  
  
-Păi cum!? 
  
-Dimineaţa jucau câte o paridă cu şahul dumneavoastră, a doua zi, parcă era un blestem, murea cel care pierduse în ziua precedentă. O coincidenţă care ne-a uimit pe toţi.Aşa, până când au murit, pe rând, toţi de vârsta dumneavoastră, pe care îi găseaţi aici în fiecare dimineaţă. 
  
Sorin rămase pe gânduri.Chiar se întristă.Se îndreptă spre uşe şi ieşi. 
  
-Domnule Sorin, nu vă luaţi şahul? Îl strigă din urmă Doina. 
  
Nu răspunse. S-a întors acasă şi niciodată n-a mai dat pe la barul din colţul blocului. 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Jocul de şah / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 406, Anul II, 10 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!