Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Jocul de-a religia
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
octavian_lupu@yahoo.com

 

De curând stăteam de vorbă cu o persoană apropiată şi încercam să definesc ce înseamnă „să primeşti bine ce cel slab în credinţă”, conform cu sfaturile date de către apostolul Pavel în epistola sa către romani, capitolul 14. Lucrul care mă determina să stărui asupra acestui subiect, era o anumită amintire de pe vremea când copil fiind, obişnuiam să particip la diferite jocuri inventate de către cei de o seamă cu mine sau preluate de la cei mai în vârstă, deja maeştri în a ni le prezenta. 
  
De fapt, orice fel de joc are o anumită încărcătură magică, dacă nu chiar religioasă pentru mintea proaspătă a unui copil. Pe lângă acest lucru, orice joc realizează o divizare a lumii între cei care iau parte la joc şi cei care nu. Scopul suprem este de a rămâne în joc până la capăt, şi astfel, să devii învingător. Bineînţeles, în astfel de situaţii gloria era efemeră, fiindcă mai totdeauna jocul se relua de la capăt, iar învingătorul de acum, putea deveni cu uşurinţă, mai ales dacă şi competiţia era cinstită, cel ce avea să piardă la următoarea rundă de desfăşurare. 
  
Şi fiindcă putem spune că etapa copilăriei reprezintă într-o mare măsură oglinda maturităţii de mai târziu, imaginea jocului ne oferă o răsfrângere a comportamentului adult în faţa diferitelor alte jocuri, de data aceasta considerate serioase, la care oamenii iau parte de-a lungul vieţii de mai târziu. 
  
Însă dintre toate jocurile copilăriei, nu îmi amintesc vreunul în care să fi fost bine primiţi „cei slabi”, fiindcă ţinta era de fiecare dată aceea de a dovedi că eşti puternic, că eşti capabil să fii mai presus decât ceilalţi. Astfel, jocul sublinia elita şi arunca în derizoriu pe cei care pierdeau sau nu erau suficient de abili în a se menţine între cei câştigători. 
  
Cu siguranţă că orice joc are nişte reguli care îl definesc. Dar de multe ori aceste reguli sunt adaptate de către un grup pentru a servi propriilor lor interese, iar toţi ceilalţi care ar intra în competiţie să piardă. Nu este la fel şi în viaţă? Participăm la jocuri pe care le considerăm serioase şi drepte, învăţând pe brânci în timpul şcolii, făcându-ne datoria la locul de muncă, dorind să fim nişte soţi sau soţii de excepţie, sau nişte părinţi autentici. Dar nu de puţine ori constatăm că seriozitatea noastră nu ne este împărtăşită, că de partea cealaltă lucrurile sunt luate mult mai în uşor, că nu există criterii clare de descalificare a celor ce încalcă regulile şi altele în felul acesta. 
  
De multe ori într-o familie, unul dintre soţi tratează jocul cu seriozitatea de adult, iar celălalt doar „se joacă”, se amuză, folosindu-se la celălalt. La fel şi în alte situaţii care pot apărea de-a lungul „locurilor de joacă în mijlocul cărora evoluăm”. 
  
Însă jocul cel mai trist, atunci când este răstălmăcit, contrafăcut prin ipocrizie şi necinste, este cel al religiei, când de o parte avem oameni sinceri ce doresc să intre cu seriozitate în provocarea Evangheliei, iar alţii, care au avut avantajul primilor veniţi, nu fac altceva decât să profite de naivitatea celor prea creduli sau prea sinceri în dorinţele lor. 
  
Un test pentru autenticitatea unui astfel de joc se află în capacitatea de „a primi bine pe cel slab în credinţă”, pe cel care face primii paşi în desluşirea alfabetului spiritual al Bibliei şi Evangheliei lui Hristos. Aici nu este vorba de orice fel de primire, ci de o primire bună, caracterizată de îngăduinţă, simpatie şi dorinţă de călăuzire sinceră. 
  
De câte probleme ar fi fost scutit creştinismul, dacă oamenii care se pretind a fi credincioşi ar fi ştiut să dovedească toleranţă faţă de semeni, şi ar fi demonstrat că au capacitatea de a îndemna cu blândeţe pe noii convertiţi. Dar nu a fost aşa. Impunerea brutală a crezurilor şi dogmelor, intoleranţa aspră a celor întâi veniţi faţă de următorii, au condus la o atmosferă de excludere în care s-a confundat credinţa în Hristos cu ascultarea rigidă de reguli realizate de oameni. 
  
Când la uşa unei comunităţi sau biserici creştine apar persoane noi, dornice să cunoască adevărul mântuitor, ce fel de învăţături le punem înainte? Ce atitudine avem faţă de ele? Le vom judeca după aspect? Le vom descoase pentru a şti ce cred, iar ulterior le vom pune înainte un standard rigid care în mod sigur le va descuraja? 
  
Oare biserica este făcută doar pentru cei puternici? Pentru cei care „strâng din dinţi” în ciuda atmosferei glaciale din interior? 
  
Cunosc o anumită grupare creştină care face mult caz de această „călire” în vederea unei mari încercări sau „strâmtorări” din viitor. Dar oare în aceşti termeni vorbeşte Biblia şi Hristos când se face referinţă la biserică? Ce fel de călire este aceea ce se aplică pe nou veniţi, care sunt siliţi să îndure asemenea militarilor din primul ciclu de instrucţie, loviturile de bocanc ale celor ce nu au alt merit decât că au sosit mai devreme, cel mai adesea prin naştere şi nu prin alegere? 
  
Jocul de-a religia poate fi serios sau profund neserios în funcţie de cei care participă la el şi de interesele ce se manifestă în spatele său. Dar orice pom bun va face roade bune, iar orice om va recunoaşte că într-un anumit loc se află Spiritul lui Hristos după modul în care va fi acceptat în ciuda diferenţelor şi preţuit în ciuda anumitor deosebiri de gândire în acele lucruri ce niciodată nu vor fi un standard pentru adevărata spiritualitate, ci doar pentru ridicarea de ziduri de despărţire între oameni. 
  
Călirea în lupta creştină nu se realizează în mijlocul unei biserici care se luptă fratricid, ci în conflict cu puterile rele ale acestei lumi, fiind în special o chestiune de natură spirituală. Întotdeauna orice formă de război civil nu conduce decât la distrugere, iar acolo unde domneşte discordia, câştigarea de suflete nu mai are nici o importanţă. 
  
Până când vom ajunge să gândim şi să acţionăm ca nişte urmaşi ai lui Hristos, va trebui să ne examinăm propria noastră „joacă de-a religia”, pentru a vedea unde ne aflăm şi dacă nu cumva am ajuns atât de înrăiţi încât să nu mai vedem sentinţa condamnării care stă deasupra noastră, pe care cu siguranţă o vom citi atunci când în mod solemn o voce solemnă din ceruri va anunţa individual sau colectiv că „ JOCUL S-A SFÂRŞIT ”. 
  
Referinţă Bibliografică:
Jocul de-a religia / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 203, Anul I, 22 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!