Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1095 din 30 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Janet Hârbu. Tânăra doamnă cu ochii de cer...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dacă pictorii ar înmuia în mărgeanul ochilor ei penelul ar împânzi pe tablou sticla cerului lungii zile arctice, marea netezită cu spatula de argint a lunii, lacrima de răşină a pinului, scursă pe stânjenelul din umbra lui, platoşa gheţii râului din câmpie, ceara topită a lumânărilor albe de nuntă în care se oglindeşte vitraliul unei catedrale, piatra de ametist a inelului din pocalul de porţelan cu vin!  

Este Janet Hârbu, născută la Comăneşti, locuitoare şi om de valoare al Constanţei, acum. Este tânăra doamnă cu ochii de cer! Îi are atât de albaştri, de un albastru lucitor, plini de lumină, cu reflexe violet! Seamănă mult cu Marie Laforêt. Dacă a fost uitată artista cu ochii de aur, Marie Laforêt, privitul chipului ei din fototeca cinematografiei universale se lipeşte de al Janetei. Iar privitul Janetei iscă o căutare de asemănare, în memorie. Cu cine seamănă Janet?! Seamănă cu admirabila Simone Signoret?! Puţin. Seamănă cu fermecătoarea Connie Francis?! Puţin. Seamănă cu superba Marie Laforêt?! Da ! Cu toate seamănă câte puţin, dar Janet seamănă cu ea. Radiază din propria frumuseţe, fulgeră din proprii ochi, gândeşte cu propria minte, iubeşte cu propria inimă, dăruie cu propria ardoare, pierde din ce-i al ei, biruie cu propria luptă.  

E o tânără femeie împlinită, pentru care viaţa are azi bucurii în culorile sărbătorii. A trecut ca lancea prin perdeaua norilor vieţii şi a ieşit la soare! Nu a lovit ca spada. Azi culege braţe de flori de pe câmpia cu pietre pe care a curăţit-o, a înviat-o şi împrospătat-o cu iarbă şi flori.  

„Poveştile încep cu «A fost odată», dar eu n-am să vă spun o poveste, ci am să vă vorbesc despre ceva real”, scrie cu litere din rouă sufletească fiica Janetei, Delia Miruna Hârbu, o „poveste” despre mama sa. „Am să vă povestesc despre o lecţie de viaţă pe care cu toţii trebuie s-o cunoaştem. Am să vă spun ce am învăţat de la mama, îngerul meu păzitor. Pentru a înţelege povestea mea, am să descriu cum este mama. Este o fiinţă sensibilă şi foarte frumoasă. Ochii ei sunt ca doi luceferi plini de căldură, blândeţe şi înţelepciune. Glasul său melodios îmi străbate inima şi mi-o umple de bucurie şi fericire, iar sufletul său este plin de bunătate şi înţelegere. Chipul ei blând şi surâzător îmi este ţesut cu fir de aur în inimă. Imaginea ei o port în suflet mereu, iar ori de câte ori îmi este greu, ea face ca totul să devină mult mai uşor şi plăcut. Cât de multe lucruri am putut învăţa de la mama!  

Am învăţat că bogăţia unui om se află în suflet, nu altundeva, că prietenia adevărată constă în sinceritate, încredere şi respect. Am învăţat că trebuie să dăruieşti din puţinul tău pentru a fi fericit. Am învăţat că mulţumirea sufletească vine din lucruri mărunte, că dăruind iubire celor năpăstuiţi de soartă, celor cărora le lipseşte această mângâiere, acest sentiment, te simţi mai împlinit. De la ea am învăţat ce înseamnă a fi voluntar.  

Voluntariatul înseamnă înainte de toate, dăruire, suflet, atitudine şi mai ales familie. Pentru a face voluntariat trebuie să simţi nevoia celor din jur şi să dăruieşti cu inima curată fără a cere nimic în schimb. O experienţă care m-a marcat, am trăit-o în pragul sfintelor sărbători de Paşti, când mama m-a întrebat dacă vreau s-o însoţesc la un Centru de plasament să le cântăm copiilor, să le desenăm câte un zâmbet pe chipul fiecăruia şi să le oferim câte un mic cadou de iepuraş. Am fost receptivă la acest mesaj şi am răspuns prezent la o astfel de provocare.  

Când am ajuns acolo, am fost întâmpinaţi cu atâta căldură, încât nu credeam vreodată că în astfel de spaţii există aşa ceva. La un moment dat, o fetiţă s-a desprins din grup şi m-a luat de mână. Avea ochii de culoarea castanei. Nu puteai citi în ei mirare sau bucurie, ci doar o indiferenţă refugiată în tăcere. Părul negru, plin de bucle, încadra o feţişoară ovală, palidă, având aerul unei fetiţe bolnave, dar nu era aşa. O cheamă Maria. Ce nume sfânt! Maria desenează zilnic (îmi spune o doamnă). Şi Maria îmi arăta caietul ei. Desena flori cu petale micuţe ca nişte dinţişori fără frunze şi niciodată mai mult de una, pe câmpia albă a colii de hârtie. Le colora atent în negru şi roşu, culori care reveneau obsedant, în nuanţele stranii, obosite. Mi-a dezvăluit secretul ei şi în acelaşi timp povestea ei de viaţă. Avea ochii în lacrimi. Mi-a povestit cum destinul i-a întors spatele, făcând-o martoră la un accident pe care nu-l va uita niciodată. Şi-a pierdut mama şi sora cea mică. De atunci, şi-a pierdut brusc euforia vârstei, iar tatăl care a supravieţuit vine s-o vadă foarte rar. A încetat să mai comunice, s-a retras într-o lume pe care şi-a creat-o singură. Tăcere, zbor întrerupt de speranţă doar într-o clipă. Au trecut trei ani de când stă în acest centru. Cei de aici au încurajat-o, au încercat să-i ofere o dragoste aparte, dar nu au reuşit să-i ofere mângâierea de care avea nevoie, mângâierea mamei.  

Îşi recompusese din cioburi un univers al ei, pe care nu-l mai putea împărtăşi cu nimeni. După întreaga ei istorisire, eu,împreună cu mama ne-am aplecat şi am sărutat-o. Era atât de fericită! Privirea i se înseninase pentru o clipă. M-a luat de mână pe mine şi pe mama a îmbrăţişat-o spunându-i: «Mămica mea, mi-ai adus surioara înapoi şi tu te-ai întors cum mi-ai promis! Îţi mulţumesc!». În acel moment am văzut o lacrimă pe obrazul mamei şi am înţeles de ce m-a luat cu ea. Nu ştiam cum să facem să-i comunicăm Mariei că trebuie să plecăm. Nu a fost nevoie, ea a înţeles imediat şi s-a desprins cu greu de noi, făcându-ne cu mâna şi cu ochii plini de lacrimi ne ruga să mai venim. I-am promis că ne vom întoarce de fiecare dată când ne va chema.  

Sunt poveşti de viaţă la tot pasul în astfel de încăperi, dar puţini sunt cei care ştiu să le asculte, puţini sunt cei care păşesc cu sufletul curat în astfel de centre, puţini sunt cei care înţeleg cu adevărat ce înseamnă să fii voluntar şi cât de multe poţi învăţa implicându-te în astfel de activităţi.  

Eu despre asta am învăţat de acasă, de la mama. Voi transmite mai departe şi surorilor mele mai mici acest sentiment şi le voi arăta mereu calea speranţei alături de mama.Am învăţat din această experienţă de viaţă cât de mult înseamnă un zâmbet cald, o mângâiere şi un cuvânt spus la timp. Am învăţat să apreciez fiecare gest, fiecare mângâiere şi să mă bucur de fiecare zi alături de familia mea iubitoare.  

Cu toţii ar trebui să ne unim inimile, copii cum e Maria există pretutindeni, să nu mai stăm indiferenţi la strigările celor din jur, ci să le oferim tuturor din suflet, câte o bucăţică de culoare. Pentru a înţelege nevoile celor din jur, priviţi mânuţele gingaşe şi stângace ale unui copil mic care încearcă să apuce o jucărie. Priviţi-i inocenţa şi mai ales voinţa pentru a reuşi acest lucru şi întrebaţi-vă cum ar fi fost dacă nu l-ar ajuta mama - femeia care se spune că ar fi o clonă, dar dacă n-ar fi ea nu ar mai exista viaţă.  

Noi cunoaştem culorile curcubeului, dar oferind mângâiere, toţi copiii cum este Maria pot cunoaşte la rândul lor mozaicul lor şi îi mai putem adăuga culori mai multe prin zâmbetul cristalin şi ochi fără lacrimi pentru a forma un spectru luminos, unic ce poate captiva Universul.  

Voluntariatul înseamnă iubire faţă de aproapele tău, înseamnă devotament şi totul este un lanţ al omenirii pentru a împlini un lanţ al destinului.  

Mulţumesc mamei pentru experienţa de viaţă pe care mi-a oferit-o şi pentru lecţia pe care am învăţat-o!”.  

Sunt cuvinte sensibile fără a fi fragile, ale fiicei Janetei, alcătuitoare ale unui eseu care, vorbind despre Maria, vorbeşte despre copiii şi mamele cu dreptul la umanitate, la biruinţele şi surâsurile umane. Dar vorbeşte în primul rând despre ea şi mama sa.  

Este fiica cea mare a Janetei, are cinsprezece ani şi e elevă la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa. A scris şi scrie eseuri şi proză, de la o vârstă care putea anunţa o zvâcnire pretimpurie a geniului care mocneşte în fiecare candidat la umanitate, dar răzbate în oamenii aleşi. A fost premiantă la cele mai cunoscute concursuri literare judeţene, naţionale si internaţionale, a contribuit la întocmirea unui ghid de studiu la literatură alături de alţi elevi pentru clasele a VI-a şi a VII-a. Totodată, la clasele de gimnaziu s-a alipit sufleteşte de o dragoste cu chemare: cultura japoneză! A început în primele clase de la gimnaziu să scrie Haiku şi a cules roade imediat, primind cel mai frumos premiu pentru cel mai frumos haiku la un concurs literar naţional. Dintre concurenţii cu experienţă, nominalizaţi, a fost singura care a primit acest premiu - la această secţiune, premiile II, III sau menţiune nu au mai putut fi decernate (s-a decis de juriu că „este un haiku de talie mondială şi foarte matur”) Iată: „apus de soare -/ întinsă peste noi,/ umbra unui val.//. (Hârbu Delia Miruna). Într-adevăr. Nici noi nu avem cuvintele pentru aceste cuvinte, aşa cum sunt aşezate şi cu semnificaţia spre care trece peste înţelegerea facilă. A fost publicată în diverse antologii, reviste literare etc.  

Delia Miruna continuă să scrie şi paricipă la concursuri literare, fiind întotdeauna laureată. Japonia reprezintă pentru ea un miraj, se documentează îi cercetează cultura şi tradiţiile. Cunoscând-o pe Daniela Uchiyama, prietenă din Ashikaga-Japonia, a multor români, corespondează cu ea, o întreabă, se documentează. Se străduieşte să înveţe limba japoneză şi le învaţă şi pe surorile ei mai mici, prin diverse cântecele, limba şi cultura din Ţara Soarelui Răsare.  

Ele sunt Nathalie-Andreea, în vârstă de patru ani şi Ingrid-Elena, în vârstă de trei ani. Nathalie-Andreea practică gimnastica artistică la Clubul Sportiv Şcolar Nr.1 din Constanţa. De aici au plecat spre înalte performanţe sportive Cătălina Ponor, Daniela Sofronie, Simona Amânar. Alături de Daniela Uchiyama care a trimis din Japonia cadouri pentru fetite, Janet Hârbu a sprijinit înainte de zilele Crăciunului în cadrul unui proiect de promovare a gimnasticii, o festivitate în cadrul căruia s-au oferit cadouri. Evenimentul s-a desfăşurat prin coordonarea profesorior antrenori.  

Fiica cea mică se numeşte Ingrid-Elena. „Ea”, spune Janet, „este energia care nu ne epuizează, ba din contra ne încarcă şi prin stilul ei ne şi amuză foarte mult. Este în vârstă de trei ani şi cinci luni, iar după împlinirea vârstei de patru ani, categoric va practica şi ea un sport, în funcţie de ceea ce îşi doreşte şi în funcţie de calităţi. Eu le susţin alături de soţul meu, pe toate cele trei fete”.  

Janet, tânăra doamnă cu ochii de cer are copii frumoşi, are o familie împlinită şi frumoasă. Este Inspector în administraţia publică locală Constanţa, lucrează la Consiliul Judeţean Constanţa.  

A absolvit studii în ramura sportivă, de Drept şi de Administraţie publică. Întâii paşi i-a pornit în sport. A făcut gimnastică la Oneşti şi, suferind un accident foarte sever a trebuit să-şi încheie o promiţătoare acensiune spre gloria sportivă pe care a continuat-o însă, mai târziu, devenind profesor de Educaţie Fizică şi Sport. După accidentare nu a renunţat totalmente la gimnastică, practicând-o în continuare, la treapta de cerc extraşcolar, secţia gimnastică artistică, a Clubului Elevilor din Moineşti. În perioada cursurilor liceale, susţinută de fosta gimnastă Mirela Barbălată, la echipa din generaţia Ecaterinei Szabo, Camelia Voinea etc., ultima antrenoare a Janetei, a colaborat ca voluntar la cercul de gimnastică al Clubului.  

Deşi în prezent activează şi într-un domeniu cu totul diferit de gimnastică, pentruJanet nu a existat nici un moment în exterioritatea fenomenului sportiv. A desfăşurat în continuare o activitate de voluntariat, ca antrenoare, cu o grupă de începători, la Sala de gimnastică din Constanţa. De asemenea, astăzi activează ca şi profesor de Educaţie Fizică şi Sport la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Constanţa.  

În completarea profilului didactic, activităţile Janetei se configurează în participări cu elevii la competiţii sportive judeţene şi naţionale, încurajarea mişcării prin diverse programe de antrenament, îndrumarea elevilor cu motricitate ridicată şi capacităţi de coordonare sportivă către Cluburile sportive de performanţă, susţinerea acestora ş.a. De asemenea susţine şi încurajează sportul naţional al românilor, oina, prin diverse proiecte - program, accesarea de fonduri specifice pentru activitatea sportivă şi culturală în acelaşi timp, sprijină desfăşurarea unor activităţi sportive şi de comunicare, privind originea şi dezvoltarea jocului de oină, promovează sportul naţional prin diverse activităţi şi proiecte.  

Creionarea acestui portret în cuvinte este afectivă, curgând pe firul întins, fără a fi încordat, răsucit sau înnodat în niciun loc şi niciun moment, câtă vreme descrie o biografie sufletească, dar creionarea care urmează este personală, privind chipul sufletesc al Janetei Hârbu din propria oglindă interioară, cu propria vedere a doamnei cu ochi de cer:  

„Consider că viaţa este un joc dur, ce ne învaţă să fim învingători, dar pentru a învinge avem nevoie de experienţă, iar experienţa se câştigă la rândul ei prin puterea de a merge mai departe. De cele mai multe ori mă înspăimântă ideea de a fi neputincioasă, de a privi o situaţie sau un moment fără a putea face nimic pentru a-l schimba în bine. Mă înspăimântă faptul că deseori, realitatea te ajunge din urmă şi îţi arată cât eşti de «mic» în lumea asta «mare»… pentru că da, uneori, nu e vorba doar de voinţă, ci de alţi factori care te înconjoară. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îţi stă în putinţă să schimbi acel ceva, aşa cum îţi doreşti ca totul să fie bine. Iubesc marea! Nu mă satur niciodată să o privesc, să stau să o ascult cum îmi povesteşte despre naşterea şi evoluţia ei, să o miros, să o simt. Pentru mine e un infinit care nu mă sperie deloc ba din contră, mă încântă şi mă revigorează. Cu timpul, mi-am dat însă seama că nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui; că important este să fiu împăcată eu cu mine, să fiu conştientă de lipsuri şi să încerc să le acopăr, pentru ca, indiferent de situaţie, să pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-e ruşine de ceea ce sunt sau ce am făcut. Am învăţat că părinţii sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu. Că indiferent cât greşim, cu ce greşim, în inima şi în ochii părinţilor noştri vom fi mereu cei dintâi şi singurii care contează. Am învăţat că Dumnezeu îţi scoate în cale oameni care să te ghideze în momentele cheie din viaţa ta. De multe ori, târziu îţi dai seama care a fost scopul acelui om apărut în viaţa ta şi de ce în momentul respectiv. Am învăţat că iubirea te face să te simţi deopotrivă, cel mai puternic şi cel mai vulnerabil om de pe pământ. După cum spunea şi Ernest A. Fitzgerald: «adevăraţii învingători nu sunt cei care ajung în varf, ci cei care ajung cel mai departe pe drumurile cele mai rele. S-ar putea ca despre victoria unora să nu se scrie niciodată pe pagina întâi a ziarelor. Dar tu vei şti despre ea, şi asta contează». Îmi plac şi iubesc oamenii frumoşi sufleteşte. Mă inspiră şi mă fac să cred că dacă vor, oamenii chiar pot fi buni. Nu am întâlnit mulţi, dar aceia pe care i-am întâlnit mi-au dăruit puţin din lumea lor, înfrumuseţând-o şi pe a mea. Am descoperit astfel, că astăzi, într-o lume incertă, când primează individualismul, încă mai sunt oameni care dăruiesc pur şi simplu, fără să aştepte ceva în schimb. Sunt o fire sensibilă, care pune foarte mult suflet în tot ceea ce face. Sunt şi voi rămâne întotdeauna, eu...!”  

O descriere biografică a Janetei este o însoţire plăcută a doamnei cu ochii de cer, foarte agreabilă, cu voia şi plăcerea sa deopotrivă. Este o doamnă model, de succes, care a răzbătut biruitoare prin viaţă, de sub munţii Carpaţilor Comăneştiului, bătrân aşezămînt petrolier şi cărbunar al Moldovei, la ţărmul mării unde este o oglindă a omeniei şi exemplaritatea elitelor noastre. (Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com) (foto: Janet Hârbu şi Corina Martin)  

 

Referinţă Bibliografică:
Janet Hârbu. Tânăra doamnă cu ochii de cer... / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1095, Anul III, 30 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!