Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Dor Danaela         Publicat în: Ediţia nr. 402 din 06 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

IZVORUL IUBIRII (3)INOROGII ŞI FRAGILITATEA GINGĂŞIEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DANAELA, Izvorul iubirii  
 
Editura Sărbătoare Publications  
 
Sydney, Australia, 2011, 140 pagini  
 
ISBN 978-0-9807337-7-8  
 
Inorogii  
 
Frânturi de gând prind trup din ceaţa amintirilor. Acelaşi cutremur al fiinţei, atât de cunoscut, prin care porţi se deschid, pătrunzând în lumile visurilor. De câteva nopţi, încerc să îl las să fie deplin, dar de fiecare dată, izbucnesc într-un plâns care nu conteneşte decât când ceva se rupe înlăuntrul meu. Dimensiunile se întrepătrund, încât nu mai ştiu unde sunt.  
 
INOROGUL alb şi maiestos, blând ca toate şoaptele doinelor noastre, mirosind a văzduh de primăvară cu liliac şi lăcrămioare, a iarbă fragedă cu picături de rouă. În a lui coamă aş fi vrut să-mi afund obrazul, să-şi cuprind grumazul cu braţele, într-o caldă îmbrăţişare. Am recitit legendele cu Inorogi. Dintru început cu Adam şi a lui Evă, cu fecioare, cu împăraţi, cu Maica. În toate religiile lumii apare El.  
 
Şi mi-e dor, cu fiecare ceas mi-e tot mai dor de el. Ştiam că au existat herghelii de inorogi pe pământ, că oamenii erau vindecaţi de ei, de LACRIMILE lor. Se culcau în iarbă şi adormeau. Iar inorogii veneau la ei şi picurau lacrimi de iubire deasupra capetelor lor, iar aceştia, când se trezeau, erau vindecaţi.  
 
Dar unii au înţeles că, dacă te ungi cu praf de corn de inorog, ai puteri magice, poţi stăpâni lumea, poţi avea totul, şi atunci a început masacrul. Până au rămas doar doi: el şi ea. Iar ei au fost luaţi şi duşi în alt cer. Sau poate că oamenii au căzut în altul, din cauza răutăţilor. Aşa a mai dispărut o şansă a veşniciei. Aşa se face că omul a ales în locul nemuririi, mărirea vremelnică.  
 
Cineva mă visează, deschizându-mi poarta tărâmurilor. Sunt purtată uşor de o adiere blândă. Străbat spaţiile care sunt ale altor visători. Nu mă opresc. Chemarea lor nu este pentru mine. Ea vine de la altcineva, de la cineva care mă atrage cu o gingăşie inimaginabilă.  
 
Un sunet straniu înfioară pădurea. Frunzele ascultă, iarba ridică tonuri de mlădieri, petalele răsfrâng arome vii. O lumină străvezie străbate aerul albastru ca al dorurilor mele, sub sigiliul lunii. Apar mlădioşi, mişcându- "se ca o viziune a frumuseţii. El se apropie de mine privindu- "mă, străpungându-mi sufletul cu o lumină blândă. Ea stă mai retrasă. Înţeleg că spaima de oameni încă există în amintirea ei. E sfioasă şi blândă ca o adiere. Dar temătoare, teamă pe care i-o înţeleg prea bine. Pe care am trăit "-o de atâtea ori şi eu în apropierea oamenilor. Dar iubirea din ea este nemărginită.  
 
Mă uit la ei, şi valuri de iubire îmi inundă sufletul. Se apropie uşor, uitându "-se în ochii mei. Un tremur mă cuprinde şi izbucnesc în plâns: „Iartă-mă, minune! Iartă-ne, Doamne pe noi, oamenii care au ucis iubirea, care i-au îndepărtat şi pe Ei. Iartă-mă, Iubire!”. Îl cuprind cu braţele pe după gât, aşa cum mi "-am dorit cu ardoare, băgându-mi capul în coama lui. Îi simt mirosul de ceruri. Lacrimile îmi şiroiesc pe obraji, împletindu-se cu lacrimile lui. Şi îmi cer iertare înaintea lui şi a străbunilor lui, pentru toţi şi pentru toate câte le-am făcut. Îl mângâi pe bot şi îl sărut, lipindu-mi capul de obrazul lui. Nu ştiu cât stăm aşa, însă, la un moment dat, licorna se apropie şi mă lasă să o mângăi. Mă învăluie, îmi străbate fiinţa un val de iubire din care ştiu că nu aş mai vrea să revin. E tandreţea mamei, gingăşia iubitei, puritatea copilului, sentimente pe care mă lasă să le simt în deplinătatea lor. Mă alintă uşor, mângâindu-mi obrajii. Iar eu devin totalitatea fiinţei mele, aşa cum mi-am dorit dintotdeauna, aşa cum doar ştiam că poate fi, iar acum sunt. Sunt frumoşi amândoi în dumnezeiasca lor iubire. Apoi, scutură din cap şi dispar împreună ca o umbră, în adâncul pădurii. Mi-au redat ceva, ceva ce nu pot defini. De atâta iubire, simt că o să îmi explodeze inima. Şi încet, se naşte TĂCEREA în mine, tăcere în care aud totul. Este muzica cosmică, sunetul veşniciei în fiecare fibră a trupului, în fiecare respiraţie, în fiecare gând.  
 
Rămân nemişcată, cu o imensă pace în inimă. Nu voi mai fi singură, m-au chemat în visul lor.  
 
***  
 
Fragilitatea gingăşiei  
 
Îi sunt recunoscătoare pentru marea lecţie de iubire dată. Nici nu ştiu cum îl cheamă. Ne oprisem la un popas să mâncăm, să ne mai dezmorţim. Peisajul era superb. O linişte în care fiecare fir de iarbă se căznea să se înalţe în primăvară, (o uriaşă victorie a vieţii din adâncul întunecat al seminţei), norii pluteau ici şi colo, străvezii, lăsând cerul să se bucure de splendoarea pământului.  
 
Ceva s a mişcat în dreapta mea, aşa, ca o părere. Doi ochi uriaşi mă priveau. Parcă atingeau cu delicateţe dar ferm totul în mine. Parcă verificau fiecare celulă, fiecare vibraţie. Am simţit cum mă predau acestui ... seismograf care înregistra şi scana totul. Verifica rând pe rând, plimbând privirea aceea adâncă şi misterioasă prin întreaga mea fiinţă. Şi, ciudat, aveam încredere. Nu ştiu în ce, de ce, dar aveam încredere în cel căruia îi aparţineau ochii tulburători de luminoşi.  
 
Aş fi vrut să se apropie ... aş fi vrut să mă apropiu ... Era o fragedă sfială între noi, în noi ... Aerul părea încărcat de mii de volţi (aşa gâneşti într-o societate supertehnolo-gizată), încadrându-ne într-un spaţiu propriu, numai al nostru. Am ridicat încet mâna. Şi în clipa aceea am simţit deja degetele mele mângâindu-i pielea catifelată şi lucioasă şi netedă ... În ochii lui apăruse un fel de mirare dar şi bucurie. Cineva îl mai mângâiase aşa, ştia bucuria ei.  
 
Fragilitatea gingăşiei, asta simţeam în suflet! când tu însuţi ai vrea să spui ceva, să te apropii cu un gest de cineva dar ... străbaţi spaţii de câtiva centrimetri în ... ani lumină! Sunt cele mai minunate clipe, pentru că trăieşti veşnicia care este cuprinsă doar în clipa prezentului, ea se dilată spre un viitor care devine aidoma. Şi atunci crezi că e ... tot o clipă, dar cu ceva mai multe secunde decât ştiai până atunci. Intri în nemurire.  
 
Palmele mele au alunecat, aproape fără a-l atinge, spre minunea din faţa mea. A înaintat încet, privindu-mă ţintă, până i-am înconjurat gâtul lipindu-mi obrazul de el. Mirosea a primăvară şi lăptic, a iarbă şi iubire. A închis ochii şi s "-a lăsat îmbrăţişat. Imagini dragi au apărut sub ploapele mele închise, a altor călători/zburători celeşti, de demult, mai de dinainte dar cu care am străbătut mereu spaţiile. Spaţiile din noi sau din universuri. Iar mânzul ăsta mititel şi fragil care îşi adăpostise boticul în palma mea, care deabia învăţa să meargă, era întruchiparea, zămislită pământean a visurilor prin care Dumnezeu ne dă posibilitatea reamintirilor, prin tot ceea ce ne înconjoară.  
 
A venit stăpânul în fugă după el. Ieşise singurel ... la plimbare!!! Un om bun pe care minunea de mânz l-a recunoscut după voce. Ia pus o legătură după gât şi a vrut să îl ia. „Mai îmbrăţisaţi-vă odată!” a spus râzând omul, văzând cum ne privim, eu şi mânzul. Şi, om cum mi-s, am spus îmbrăţişând mirarea din faţa mea: „Să fii cuminte. Să creşti mare şi voinic”.  
 
Am rămas cu amintirea acelei fragile gingăşii prin care ne-am apropiat. A redeşteptat în mine ceva, înţelegerea începuturilor. Când tu crezi sau, mai bine zis, simţi apropierea de cineva, clipe în care se clădesc mii de culori şi sunete, mii de cuvinte care devin poeme nerostite şi pe care le înveţi desluşi mai târziu, uneori cu nostalgie. Când fragilitatea fiinţei umane în care suntem se poate prăbuşi în neant, între cei doi.  
 
Darul iubirii necondiţionate care izvorăşte din noi în asemenea clipe este tulburător. Îl trăim cu precădere faţă de tot ceea ce ne înconjoară, şi flori, şi animale şi oameni. Cu o excepţie: când apare iubirea de cuplu, între doi oameni. Gând şi simţământ contopite în credinţă. Când citim aceeaşi filă din cartea vieţii, când fiecare cuvânt vibrează în adevăr adevarat inseparabil pentru amândoi.  
 
Puterea care se naşte nu este datorată cuvântul în sine ci spiritul în care este el acceptat şi manifestat de amândoi. Eşti, trăieşti sublima stare de acum. În acum nu vrei nimic şi ai totul. În acum nu poţi schimba pe nimeni şi nimic, pentru că e totalitatea. Toţi trăim clipe din acestea. Acest ACUM este uluitor. Este echilibrul, starea absolută. Şi, a spune celuilalt „te iubesc” este cel mai frumos dar a spune ... „Cred că mă iubeşti” este şi mai frumos. Asta după ce trece ceva timp, când încep manifestările umane cu acel „ai spus că mă iubeşti”. Fiecare gând poate fi trăit; fiecare gând poate fi întrupat vizibil. Orice stare în care eşti, aceea îţi întreţine viaţa.  
 
Dar între două fiinţe, starea aceasta trebuie să se transmită continu. Să fie acum. Întreruperea ei înseamnă că unul are alte priorităţi, unde pe care transmite în alte zări. Şi deobicei nici nu acceptă că ştii. Şi ieşi din clipă. Din clipele vieţii. De ce nu au oamenii încredere decât din când în când?! Jocurile ... umane! Doar umane. Pentru că revenirea la starea sublimă în care un botic mic şi cald al unei fiinţe fragile se aşează în palma ta şi, ştii că eşti pe cea mai frumoasă planetă a iubirii, se face prin graţia LUI. Şi iubeşti totul atunci. Mulţi spun că este posesivitate, dacă gândeşti aşa. E o subtilitate a stărilor dificil de demarcat. Şi asta datorită diferiţei constituive dintre bărbat şi femeie. Şi între care s-au mai interpus multe între timpurile parcurse.  
 
Iubirea este unica forţă care devine indestructibilă când o laşi pe ea să se manifeste. Altminteri se transformă în reproş, sau aşteptare zadarnică. Primitorul când nu spune nimic e doar un primitor. Îl las să se bucure pe deplin, şi mă bucur şi eu. Renunţarea la a cere răspuns ... Un gând minunat a rămas undeva. Nu se pierde. Bucură în acea clipă pe cineva şi asta trebuie să te bucure şi pe tine ... Şi pot să gândesc că a plecat spre stele şi luminează multe planete.  
 
Când însă este întrupată în amândoi, atunci devine comuniune, aceeaşi cupă din care sorb amândoi nectarul divin, dar care nu este a niciunuia, ci a LUI. Ei, aici este fragilitatea fiinţei umane. Crezi ... te apropii cu sfială, secundele devin eternităţi şi clipa rămâne uneori suspendată în trecut. Întoarce- "te de la ceea ce este la ceea ce trebuie să fie şi mergi în armonie înainte.  
 
Începutul?! Este o stare sublimă de adorare a tot ceea ce este dumnezeiesc în om, dar şi în tot ceea ce ne înconjoară. Pentru acele clipe în care acordurile inimilor şi făpturii au fost un unic şi celest cânt, mărturisesc că sunt deplin recunoscătoare Şi de am fi suficient de liniştiţi pentru a auzi sunetul inimii, a credinţei, am şti ce se înţelege prin „muzica sferelor”, armonia auzită numai de zei.  
 
Un lucru este sigur: Magia sublimă a Iubirii există! Darul de veşnicie a fiinţei fiecăruia. Nimic nu ni se întâmplă dacă nu există în propria noastră natură, iar iubirea este întotdeauna. Îmi voi lua „aripile mele de dimineaţă” şi mă voi înfăşura în ele. Când soarele va străluci voi atinge cu ele marginile mării apoi mă voi odihni pe culmile munţilor pentru a fi cu o secundă a clipei mai aproape de Dumnezeu!  
 
Danaela*  
 
Bucureşti  
 
Ianuarie 2012  
 
---------------------------------------  
 
DANAELA, pseudonim folosit de scriitoarea Daniela DUMITRU. Născută la Suceava, la 5 ianuarie, 1958. Din 2005 Maestru Reiki şi Karuna (diplomă înregistrată). A predat cursuri de Reiki la Constanţa, Craiova, Braşov, Târgovişte, Galaţi şi Bucureşti.  
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
IZVORUL IUBIRII (3)INOROGII ŞI FRAGILITATEA GINGĂŞIEI / Dor Danaela : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 402, Anul II, 06 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Dor Danaela : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dor Danaela
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!