Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Aspiratii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 9 din 09 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

Izgonirea din Paradis
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Introducere

Să ne imaginăm că ai primit o moștenire de o valoare foarte mare, să zicem o insulă tropicală deosebit de frumoasă, care să fie a ta de acum înainte și pentru totdeauna. Nimic rău în aceasta nu-i așa? Dar există o condiție lăsată prin clauză testamentară și anume, de a evita să culegi și să mănânci din fructele unui anumit copac ce crește pe acea insulă. Bineînțeles, condiția pusă este excentrică, însă din cauza moștenirii pe care o primești, merită să i te conformezi. Totuși, setea de curiozitate și ideea că nu te va vedea nimeni te vor îndemna să încalci condiția pusă. Poți să reziști unei astfel de tentații?  
 
Nimic mai potrivit pentru a începe prezentarea noastră cu această ilustrație, fiindcă tentația de a experimenta ceea ce este interzis reprezintă o caracteristică dominantă a naturii umane și cred că va exista o luptă în sufletul oricărui presupus moștenitor de a încerca să guste „fructul oprit” în ciuda interdicției explicit enunțate și de care depinde calitatea sa de stăpânitor peste ținutul în cauză. Până la urmă, bănuiesc că este doar o chestiune de timp pentru ca persoana respectivă să „treacă la acțiune” într-un moment când va considera că nimeni nu o vede.  
 
Cred că ai deja înțeles că tema acestui studiu se referă la o moștenire pierdută de către omenire, mai precis la acel Paradis pe care Dumnezeu ni l-a dat, cauza fiind tocmai această tendință nefericită de a experimenta ceea ce este interzis. Despre cum s-a ajuns la aceasta și care a fost de fapt istoria căderii în păcat, vom discuta în cele ce urmează pe baza celor scrise în capitolul al treilea din cartea Genezei.  

Privire de Ansamblu

Istoria căderii în păcat, relatată în capitolul al treilea din Geneza, poate fi rezumată într-o secvență de dialoguri dintre diferitele personaje, astfel că distingem:  
  • un discurs al Șarpelui prin care a fost predicată neascultarea ca omul să încalce porunca divină;
  • răspunsul omului, care nu a ezitat să urmeze calea sugerată de Șarpe, un alt nume acordat Celui dintâi răzvrătit din ceruri care a reușit astfel să aducă păcatul pe pământ;
  • modul în care a răspuns Dumnezeu la această provocare din partea Șarpelui, care și-a extins dominația asupra pământului;
  • judecățile pe care Dumnezeu le-a pronunțat asupra celor implicați în comiterea neascultării de cuvântul Său.

Invitație la Studiu

Cu adevărat, aveam de-a face cu o istorie plină de suspans, cu evoluții neașteptate și cu actori de prim rang pe marea scenă a vieții. Sper ca cititorii noștri să fie aproape de noi în cursul prezentării pentru a putea urmări modul în care părinții noștri au părăsit căminul pregătit de Dumnezeu în care ei au fost fericiți și în care răul a avut ocazia pentru prima dată să se manifeste. Vă invit să deschideți Biblia și să parcurgeți împreună cu mine fragmentele inspirate pe care le vom studia. De aceea, cred că este util să citim primele cinci versete pentru a vedea cât de fermecător a fost discursul Șarpelui:  
 
„Șarpele era mai inteligent decât toate animalele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii:  
 
– Oare Dumnezeu a zis cu adevărat ca să nu mâncați din pomii din grădină?  
 
Femeia a răspuns șarpelui:  
 
– Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul arborelui din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: "Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți."  
 
Atunci șarpele a zis femeii:  
 
– În mod clar că nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu făcând distincție între bine și rău."  
 
Cât de convingător a fost Șarpele prin ceea ce a rostit? De unde avea o astfel de inteligență pentru a vorbi în felul acesta? Cum ți se pare că a acționat Șarpele în acea ocazie? De ce anume s-a folosit el în a argumenta neascultarea?  
 
Când dorești să minți pe cineva, cel mai bine este să pornești de la un adevăr, adică de la ceva ce este bun. Iată că avem cazul acestui Șarpe, clar intenționat să-l transforme pe om într-un răzvrătit împotriva guvernării divine, folosind mijloace subtile de introducere a îndoielii și necredinței. Putem spune că urmărim o capodoperă a înșelăciunii derulată într-un timp foarte scurt, o lovitură fulgerător de eficientă.  
 
Care ar fi elementele ce se disting în acest paragraf biblic? Care este structura sa?  
 
Observăm un prim element în derularea predicii Șarpelui din grădina Eden și anume, se începe cu o întrebare retorică: „Oare a spus Dumnezeu că ..?” Acest procedeu reprezintă o idee excelentă de a începe un discurs al minciunii prin introducerea unui singur cuvânt ce induce îndoială chiar la începutul propoziției: „Oare” și a unui semn de întrebare la sfârșit. Astfel, asistăm la o transformare a afirmației: „Dumnezeu a spus că ..” într-o interogație.  
 
Atât de ușor se poate schimba înțelesul unei propoziții sau al unui cuvânt, doar prin simpla schimbare a modului de rostire?  
 
Bineînțeles că da! Fiindcă avem de-a face cu o manipulare a vorbirii de cea mai înaltă artă, astfel că mesajul divin este alterat, deformat și contorsionat. În felul acesta, orice a spus Domnul devine imediat un lucru trivial, de nimic, care poate fi interpretat și răstălmăcit după dorință. Aici identificăm începutul pe pământ a artei disimulării în spatele cuvintelor, un păcat care s-a manifestat mereu de la acea dată.  
 
Ce alt element mai există în acest text biblic? Privesc în Scriptură și disting o receptivitate deosebită a femeii la această simplă întrebare. Cum se explică?  
 
Întâlnirea dintre om, nu contează că este vorba neapărat de o femeie, și Șarpe a oferit ocazia unei revelații reciproce. Șarpele era o persoană fermecătoare, care știa să aprecieze frumosul. Nu era păcat să nu folosești o resursă a Edenului, cum se prezenta arborele capacității de a distinge binele de rău, adică de a fi judecător al tuturor lucrurilor? Pe de altă parte, Șarpele știa să fie suficient de îndrăzneț pentru a avansa o interpretare alternativă față de ceea ce a spus Dumnezeu. Oare nu seamănă cu ceea ce ni se întâmplă zilnic?  
 
Totuși, remarcăm prezența și a unei promisiuni în discursul Șarpelui, pe care Eva a crezut-o imediat. Despre ce a fost vorba, sau mai bine zis, cum să ne explicăm această stranie receptivitate?  
 
Nimic mai mult decât o minciună nu era această așa zisă „promisiune”, ce venea în directă contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu și care în același timp arunca o umbră de îndoială asupra caracterului moral al Creatorului. De fapt, avem două discursuri în contradictoriu, ce se exclud reciproc așa cum lumina nu poate locui cu întunericul. Pe de o parte, avem ceea ce spune Domnul: „Să nu mâncați din ..”, iar pe de altă parte, avem ceea ce zice Șarpele „Să mâncați fiindcă ..”, două logici ce nu pot sta împreună. Și pentru ca imaginea să fie completă, vedem cum omul trebuie să aleagă, să creadă și să acționeze în conformitate cu unul dintre aceste glasuri.  
 
Două voci care practic se contrazic și care fiecare ne îndeamnă într-o direcție opusă! Cum îți explici o asemenea realitate, care la drept vorbind te provoacă practic la un exercițiu de continuă alegere?  
 
Cu adevărat noi suntem provocați la o continuă alegere între bine și rău și nu avem altă alternativă. De aici derivă atenția pe care trebuie să o dăm conținutului sugestiilor pe care le primim prin diferite mijloace, tocmai pentru a putea identifica sursa, fiindcă în cele din urmă sunt doar două voci și două mesaje: de la Dumnezeu și de la Șarpe. Prin întâmplările vieții, noi suntem puși iarăși și iarăși să alegem varianta de urmat, cu toate consecințele ce decurg din opțiunile pe care deja le-am făcut. Aceasta este dinamica vieții noastre pe acest pământ în distingerea binelui și răului.  
 
Prin urmare, ceva tot s-a împlinit din discursul Șarpelui! La urma urmei, cunoașterea binelui și a răului reprezintă un privilegiu sau un blestem?  
 
Discursul Șarpelui nu avea cum să se împlinească în ce privește promisiunea de a fi ca Dumnezeu, fiindcă El nu este nici înșelător și nici mincinos pentru a interzice un lucru cu adevărat bun. Dar partea ce se referă la cunoașterea binelui și a răului, cu adevărat, s-a împlinit și acesta este blestemul pe care Domnul ar fi dorit ca noi să nu îl gustăm fiindcă El a intenționat să noi să cunoaștem doar binele, nu și răul. Binele dă sens existenței noastre, răul nu folosește la nimic, fiind doar un intrus în lumea noastră menit să ne facă suferim iar în cele din urmă să murim.  

Răspunsul Omului la Cuvintele Șarpelui

Am observat că Șarpele a avut un discurs foarte bine alcătuit și convingător, dar problema în discuție este despre cum a răspuns omul la acest discurs. Vom citi următoarele două versete, șase și șapte, din capitolul pe care îl studiem:  
 
„Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat, plăcut de privit și de dorit ca să deschidă mintea. A luat din rodul lui și a mâncat. A dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și el a mâncat la rândul lui. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi, au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele.”  
 
Vi se pare normal ceea ce a făcut Eva? Unde era ascultarea de Dumnezeu și de porunca pe care o primise?  
 
În acest caz, putem observa cu ușurință o aventurare a Evei pe cont propriu. Astfel, ea „a văzut”, ca ecou la cuvintele Șarpelui, acest pom într-o cu totul altă perspectivă. Era ca și cum cineva i-ar fi deschis mintea să înțeleagă într-o lumină nouă problema arborelui cunoștinței binelui și răului. În fond, demersul Șarpelui era direct și logic: „De ce să nu încerci direct și bazându-te pe propria capacitate de cunoaștere ca să vezi ce este cu acest pom?” Cât despre ascultarea de Dumnezeu, ea a trecut pe un plan secundar după asimilarea sugestiei de a experimenta direct ceea ce era interzis.  
 
Totuși, avem de-a face cu un act lipsit de rațiune și cu o justificare a unui lucru pe care Dumnezeu l-a interzis explicit. Cum se poate explica așa ceva?  
 
Întotdeauna va exista o rațiune pentru ceea ce vrei să faci. Ca să mă exprim printr-un proverb: „fiecare este convins de ceea ce crede,” mai bine zis de ceea ce îi place să creadă. A pune în discuție un lucru interzis de Dumnezeu reprezintă un prim pas către negarea ulterioară a ceea ce a fost stabilit ca regulă. Nu vreau să spun că nu trebuie să ne punem întrebări asupra rațiunii pentru care un lucru este interzis prin Cuvântul divin. Dimpotrivă, eu cred că este normal să avem astfel de reflecții asupra tainelor ce nu ne-au fost încă descoperite. Totuși, maniera de abordare va face diferența asupra concluziilor la care vom ajunge.  
 
Cu alte cuvinte, nu atât punerea în discuție, cât modalitatea, tonul și direcția către care se înainta, reprezentau pericolul în care se afla Eva, corect?  
 
În mare măsura așa stau lucrurile și putem vedea că discursul Șarpelui se baza pe sugerarea îndoielii asupra motivației lui Dumnezeu în aplicarea respectivei interdicții. Iarăși este util să înțelegem că „tonul face muzica”, iar punerea în discuție în cazul de față era direcționată în mod clar către neascultare prin însăși neîncrederea pe care se baza și la care se ajungea. Transformarea gândirii Evei sub impactul vorbirii Șarpelui trebuie să ne facă să medităm asupra primejdiei de a lăsa să ne hrănim imaginația cu lucruri care au tendința de a arunca o umbră de îndoială asupra caracterului lui Dumnezeu.  
 
Ce putem spune despre modul în care Eva s-a grăbit să împărtășească soțului ei noua sa descoperire? De ce acest zel? De unde provenea o astfel de nerăbdare?  
 
Putem zice că Eva a manifestat un „zel demn de o cauză mai bună!” Cu ușurință observăm o nerăbdare, pe care o putem numi „misionară”, de a duce soțului ei vestea cea bună predicată de Șarpe, ca astfel și el să se împărtășească de noua viziune și de experiența hrănirii din pomul interzis de Dumnezeu. Avem astfel o Evanghelie întoarsă pe dos, într-o proiecție răsturnată, albul fiind înlocuit cu negru și negrul cu alb, sau cum s-ar zice: „avem o copie la indigo.” În concluzie, vedem cum Eva a devenit un predicator de succes al religiei Șarpelui!  
 
Ce spuneți este pur și simplu îngrozitor în sensul în care Eva a devenit un apostol al răului și al lepădării de credința în Dumnezeu, nu-i așa?  
 
Din păcate așa au stat lucrurile iar Eva a devenit un bun apostol al minciunii, cu o eficiență teribilă în convertirea soțului ei, Adam, la noua religie a răzvrătirii. Ce ușor este să te duci la vale pe cărarea decăderii și pierzării! Dealtfel, ne gândim că dacă astfel de ființe nevinovate au cedat ușor sugestiilor rele, ce putem să mai spunem despre noi, oamenii din prezent, când religia Șarpelui a devenit generală, reprezentând stilul de viață al umanității!  

Reacția lui Dumnezeu la Cele Întâmplate

Să vedem mai departe cum a reacționat Dumnezeu la faptele grave care s-au întâmplat în grădina Edenului. Vom citi următoarele versetele de la 8 la 13 din cartea Genezei, capitolul 3:  
 
„Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei. Omul și nevasta lui s-au ascuns de Fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.  
 
Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: – Unde ești?  
 
El a răspuns: – Ți-am auzit glasul în grădină, mi-a fost frică pentru că eram gol și m-am ascuns.  
 
Și Domnul Dumnezeu a zis: – Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?  
 
Omul a răspuns: – Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.  
 
Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: – Ce ai făcut?  
 
Femeia a răspuns: – Șarpele m-a amăgit, și am mâncat din pom.”  
 
Ce au făcut Dumnezeu și omul ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în grădina Edenului?  
 
Cu siguranță, avem de-a face cu două maniere diferite de a reacționa, complet opuse una celeilalte. Pe de o parte, Îl vedem pe Dumnezeu căutând să intre în legătură cu omul pentru a clarifica noua situație creată prin neascultare. Dar pe de altă parte, observăm cum omul a căutat să fugă de prezența Creatorului, un gest de fapt inutil, ascunzându-se printre pomii din grădină.  
 
De ce sunt date două modele de reacție complet diferite? Cum înțelegem comportamentul omului, care nu face altceva decât să se ascundă?  
 
Prin comiterea acestui păcat, omul a intrat dimensiunea cunoașterii „binelui și răului”, ceea ce i-a indus un profund sentiment de vinovăție, care a condus ulterior la sesizarea goliciunii exterioare și interioare. Mai mult, această conștiință a vinovăției, l-a determinat să evite contactul direct cu Dumnezeu, dată fiind neascultarea ce a stat la baza schimbării de atitudine. Dar lucrul cel mai grav nu a fost gustarea din ceea ce era interzis, cât apariția acestei conștiințe otrăvite în inima omului, care de acum înainte avea să îl marcheze toată viața, tulburând și otrăvind experiența sa și nimicind orice bucurie de a trăi sub forma lăsată de Dumnezeu.  
 
Totuși, Dumnezeu l-a căutat pe om, nu l-a lăsat în seama propriilor sale tendințe și nici nu l-a abandonat. Cum putem explica acest lucru?  
 
Sunt două lucruri ce merită a fi subliniate în acest moment. Pe de o parte, iubirea lui Dumnezeu pentru om era așa de mare încât nu a acceptat să îl lase singur în situația disperată în care se găsea. Pe de altă parte, dată fiind preștiința Sa, adică acea capacitate a lui Dumnezeu de a ști ce se va întâmpla înainte ca un anumit lucru să prindă chip, El nu a fost surprins de gestul omului. Astfel, înțelegem că Dumnezeu l-a căutat pe om imediat după nefericitul incident, nu atât pentru a-l mustra și pedepsi, la urma urmei ar fi trebuit să îl omoare imediat, cât pentru a-i prezenta soluția care îi stătea la îndemână pentru a ieși din prăpastia existențială în care se aruncase de bună voie.  
 
Cum vi se pare metoda prin care Dumnezeu l-a abordat pe om folosind întrebări care au condus imediat la deconspirarea întregii probleme?  
 
Metoda pedagogică, chiar psihanalitică, folosită de Dumnezeu prin întrebări simple, a ajuns rapid la rădăcina problemei. Această abordare ne oferă un exemplu strălucit asupra înțelepciunii și tactului dovedit de către Creator în relație cu o umanitate neascultătoare. Ne-am fi așteptat, poate, ca Domnul să apară în nor și tunet vorbind mânios din ceruri împotriva nelegiuirii omului și copleșindu-l cu sentimentul pedepsirii veșnice sau al unui destin condamnat pe vecie. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, deși El ar fi fost îndreptățit să o facă.  
 
Dimpotrivă, Dumnezeu a venit să discute normal, natural și logic ceea ce s-a întâmplat. Interesant este ceea ce a urmat. Astfel, vedem cum vinovăția a fost plasată de Adam în dreptul Evei. Eva, la rândul ei, a aruncat toată vina asupra Șarpelui, lucru de fapt corect, dacă urmărim modul în care s-a propagat neascultarea. În felul acesta, a fost deconspirat întregul lanț al legăturilor de tipul cauză-efect și a fost identificat cel care se află ascuns în spatele oricărei nelegiuiri comise pe acest pământ. Atrag atenția că mecanismul enunțat rămâne valabil și în ziua de astăzi, adică atracția fascinantă a răului continuă să reprezinte principala manieră de inducere a păcatului pe pământ.  

Judecarea Celor Vinovați

Să mergem mai departe și să urmărim judecățile pe care Dumnezeu le-a pronunțat asupra celor implicați în această neascultare. Astfel, vom citi următoarele verset, de la 14 la 19, pentru a identifica consecințele încălcării poruncilor divine:  
 
„Domnul Dumnezeu i-a zis șarpelui: – Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat vei fi tu între toate viețuitoarele și animalele de pe câmp. În toate zilele vieții tale să te târăști pe abdomen și să mănânci pământ. Dușmănie voi pune între femeie și tine, adică între urmașul ei și urmașul tău. Tu îi vei zdrobi călcâiul, dar ea îți va zdrobi capul!  
 
Femeii i-a zis: – Voi mări mult suferința și sarcina ta. Cu durere vei naște copii, dorințele tale se vor subordona bărbatului tău și el va domni peste tine.  
 
Bărbatului i-a zis: – Fiindcă ai ascultat de glasul soției tale și ai mâncat din copacul despre care îți poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el!", blestemat să fie de acum înainte pământul din cauza ta. Cu multă trudă să îți dobândești hrana din el în toate zilele vieții tale. Spini și pălămidă să îți dea și să mănânci vegetația de pe câmp! În transpirația feței tale să îți câștigi pâinea până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat, fiindcă țărână ești și în țărână te vei întoarce!"  
 
Ce judecată a rostit Dumnezeu asupra primului dintre cei implicați, adică Șarpele?  
 
Dumnezeu a trecut la prezentarea sentințelor pentru fiecare caz în parte, urmând ordinea prin care neascultarea s-a propagat pe pământ. Primul vizat a fost Șarpele, care a primit o sentință de blestem fără posibilitatea anulării ulterioare. Practic a fost cea mai teribilă pedeapsă rostită cu acea ocazie, care a fost consemnată prin semne vizibile ce au constat în „târârea pe abdomen,” adică eliminarea membrelor, și „hrănirii cu țărâna pâmântului,” adică geofagia, din partea vinovatului principal. Ulterior, la aceste semne fizice s-a mai adăugat și un element spiritual, în sensul luptei dintre descendentul femeii și cel al său. Acest urmaș avea să răzbune răul comis prin zdrobirea în cele din urmă a capului său, adică al Șarpelui.  
 
Totuși, Șarpele părea doar un animal lipsit de apărare. Cum să fie vinovat de tot ceea ce s-a întâmplat?  
 
Corect! Șarpele era un animal vulnerabil, dar cel vizat a fost Cel care l-a folosit pentru a-i minți și a-i atrage în răzvrătire pe oameni. Acesta era Șarpele, cu literă mare, nimeni altul decât îngerul căzut care a devenit Satana. Judecata rostită de Dumnezeu a vizat nu atât șarpele-animal, cât pe Cel care se ascundea în spatele său. Practic, a fost o decizie de blestem și distrugere rostită de Dumnezeu asupra acestuia. Deopotrivă a fost pronunțată biruința ființelor omenești asupra Celui Rău prin intermediul „urmașului femeii,” concept care avea să fie dezvoltat ulterior.  
 
În continuare, ce anume a spus Dumnezeu în dreptul următorului actor pe scena neascultării, adică Evei?  
 
În dreptul Evei nu s-a pronunțat un blestem, ci doar i s-a expus o parte a consecințelor ce avea să le experimenteze. Astfel, fiindcă a cedat poftei și dorinței altcuiva, adică a Șarpelui, în a face ceea ce era interzis, a devenit periculos ca ea să se mai bucure de o astfel de libertate de acțiune. De aceea, ea a fost trecută sub autoritatea lui Adam, având deopotrivă sarcina aducerii la existență de noi oameni prin naștere cu durere și suferință. Această condiție nefericită a fost extinsă ulterior și prin responsabilitatea de a crește copii în condiții dificile pe acest pământ supus influenței binelui și răului.  
 
Dar ce s-a întâmplat cu Adam? A fost uitat sau iertat pentru ceea ce a comis ca urmare a îndemnurilor Evei?  
 
Ultimul amintit, Adam a fost de fapt cel mai responsabil de tot ceea ce s-a întâmplat, fiindcă deși știa de primejdiile care pândeau în grădina Edenului, nu a fost suficient de vigilent pentru a preveni întâmplarea acelei nenorociri. Aici nu a fost vorba numai de păcatul produs printr-o dorință explicit formulată, ci și prin cel, la fel de grav, cauzat de neglijență și de subestimare a primejdiei în contextul avertizărilor divine primite. În esență, blestemul s-a referit la pământ, dar efectele nocive cauzate mediului înconjurător aveau să fie gustate de omul prin „suferință și trudă”, pentru ca în final sentința morții să se împlinească în dreptul său. Avem o istorie tristă și plină de învățăminte pentru noi astăzi, fiindcă, ne place sau nu, și noi suntem copii ai primilor oameni căzuți în neascultare.  
 
Totuși, oare nu există un cuvânt de speranță în această judecată? Chiar totul a rămas sub spectrul morții?  
 
Din fericire, sentința „sfărâmării capului șarpelui de către urmașul femeii” ascunde promisiunea venirii unui Răscumpărător, „născut din femeie, născut sub Lege”, care avea să aducă sfârșitul domniei răului și să restabilească dreptatea pe pământ. Către acest Mesia au fost primii noștri părinți îndemnați să privească cu nădejde, ca soluție sigură pentru condiția nefericită în care au ajuns prin revolta împotriva Creatorului.  

Recapitulare

De-a lungul prezentării am avut ocazia să parcurgem capitolul 3 din cartea Genezei și să vedem cum omul a devenit victima Șarpelui, a celui care a căzut din ceruri din cauză că a căutat să distrugă autoritatea lui Dumnezeu. Am analizat discursul prin care acesta a reușit să o convingă pe Eva să încalce porunca divină, mințind asupra consecințelor și făcând să apară într-o lumină favorabilă ceea ce fusese explicit interzis. Mai departe, am urmărit cum Eva a devenit un agent eficient în propagarea revoltei, atrăgându-l în această capcană și pe soțul ei, Adam.  
 
De îndată ce oamenii s-au revoltat împotriva Creatorului, consecințele au început să apară prin faptul că un sentiment teribil al vinovăției a pus stăpânire pe ei, astfel că au căutat să se ascundă de prezența divină, deși pe moment nimic nu părea să indice pedeapsa care avea să fie aplicată asupra lor. În mod surprinzător, Dumnezeu nu a reacționat sancționând prin amenințări și cuvinte pline de mânie fapta omului, deși lucrurile întâmplate au provocat o durere adâncă Celui care a creat cerul și pământului. Judecățile rostite cu acea ocazie au relevat mai degrabă, îndurarea divină și planul Său, prin care în cele din urmă, omul avea să fie recuperat din starea nenorocită în care a căzut. Consecințele păcatului aveau să fie gustate pe deplin sub forma trudei, suferinței și morții, dar o nădejde era pusă înainte prin „urmașul femeii”, care urma să nimicească Șarpele.  

Concluzie

Cele prezentate în acest studiu, au fost de natură să ne aducă aminte de responsabilitatea pe care o avem înaintea lui Dumnezeu de a asculta complet de ceea ce El ne poruncește. Poate multor persoane li se pare umilitoare această supunere pe care trebuie să o dovedim în relație cu Cel căruia Îi datorăm viața și tot ce avem. Cu toate acestea, dacă privim la rezultatele neascultării de Dumnezeu, nu putem decât să fim de acord că „plata păcatului este moartea”. Așadar, sunt oare păcatul și „independența nesfântă” adusă de acesta, ceva de dorit? Sau este mai bine să urmăm calea lui Dumnezeu în supunere deplină și primire a Evangheliei pe care El ne-o oferă în dar? Depinde doar de tine ceea ce vei dori să alegi, numai de tine și de nimeni altcineva.  
 

Rugăciune

Venim înaintea Ta Doamne, Dumnezeul nostru, Tu care ai creat universul și care ai adus la existență tot ce este viu pe acest pământ, pentru a-Ți mulțumi de ocaziile de studiere a Cuvântului Tău divin, plin de viață și adevăr.  
 
Am înțeles că la început omul a fost creat să fie sfânt și fericit pe pământ, într-o armonie desăvârșită cu Tine și cu toți îngerii cei buni din ceruri. Dar primii noștri părinți nu au știut să vegheze și să se opună răului rostit de către Cel Rău prin intermediul Șarpelui în grădina Edenului și astfel, au căzut din starea minunată în care ei se aflau. Am fi dorit ca istoria relatată în cartea Genezei să fie diferită față de ceea ca a fost scris, dar lucrurile nu au stat așa. Inexplicabil, omul a căzut și iată-ne stând înaintea Ta ca urmași ai celor care au ascultat mai mult de glasul răzvrătirii, decât de glasul Tău.  
 
Ce putem să spunem în fața acestor lucruri? Să fugim dinaintea Ta, să ne ascundem de Tine printre lucrurile din lumea aceasta? Să căutăm să uităm de Tine prin ceea ce facem? Să ne ocupăm mintea pentru a nu ne mai gândi că suntem muritori pe un pământ blestemat din cauza nelegiuirii? Chiar dacă am face astfel, tot nu am scăpa de Tine și de judecățile rostite împotriva răzvrătirii! De aceea, venim înaintea Ta cu speranță și încredere deplină în meritele Celui trimis de Tine, ca „descendent al femeii”, a Celui născut ca să ne mântuiască și în răscumpărarea pe care El o lucrează pentru noi. De aceea, plini de încredere, ne exprimăm credința în Tine, deopotrivă cu dorința de a lucra sfințenia Ta în noi și de a ne recrea prin harul Tău. Cu recunoștință ne plecăm inimile înaintea Ta, în veci să fii Tu lăudat și slăvit! Amin.  
 
Octavian Lupu  
București  
04 noiembrie 2015  
(republicare)  
 
Referinţă Bibliografică:
Izgonirea din Paradis / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 9, Anul I, 09 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!