Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1080 din 15 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA , roman - cap. XX - OLIMPIADA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Duminică dimineaţa, atât în curtea liceului “Nicolae Bălcescu” cât mai ales pe trotuarul din faţă, întâlneai grupuri gălăgioase de elevi, băieţi şi fete sau de părinţi pe feţele cărora se putea citi îngrijorarea. În general erau mame care discutau între ele, fie că se cunoşteau sau nu, despre acest gen de concurs ce preceda pe cea a bacalaureatului.  

Se simţea emoţia acestor părinţi, care fără să ştie o transmiteau şi propriilor copii.  

Profesorul Condurache ajunsese printre primii la această întâlnire emoţională, de verificarea cunoştinţelor la matematică. Prin elevele sale putea să afle nivelul de pregătire al celor cărora le preda această materie. Chiar dacă nu toţi puteau fi la valoarea celor două concurente, totuşi garanta că în clasele unde a predat matematica, puţini vor fi cei ce vor rata examenul de bacalaureat la această materie. Avea şi el clienţii lui, cărora oricât de mult s-ar strădui să-i mobilizeze în acest sens, nu ar reuşi şi, asta nu din cauza lipsei lor de inteligenţă, cât mai ales a indolenţei şi a modului cum tratau unii importanţa şcolii şi a pregătirii intelectuale în realizarea viitorului lor.  

Majoritatea acestora se bazau pe potenţa financiară a părinţilor şi a faptului, că oricât de mică le-ar fi media la bacalaureat, vor găsi ei o facultate care să-i primească. Existau unele facultăţi particulare în stare să-i admită chiar şi fără bacalaureat, numai să le încaseze taxele de înscriere şi de frecventare a cursurilor.  

În această privinţă o năstruşnică, de fost ministru al învăţământului ar fi propus parlamentului, o lege ca cei ce nu iau bacalaureatul, să poată urma cursurile universitare. Noroc că mai sunt în parlament şi alt gen de oameni, care gândesc nu neapărat numai în scop electoral, ci şi la direcţia spre care se îndreaptă atât învăţământul, cât mai ales ţara.  

Nu peste mult timp de la sosirea lui Condurache la liceu, au apărut şi discipolele sale, cele două concurente. Când au ajuns în faţa porţii de intrare, mai întâi l-au căutat din priviri pe profesor. Acesta era în clădire să verifice dacă elevele lui sunt înscrise pe listele clasei a XII- a sau nu. Persoana care răspundea de documentele privind înscrierea era o doamnă tânără, poate cu un an – doi mai mică decât el, dar nu garanta acest lucru, la un metru şaizeci şi cinci, şaizeci şi opt înălţime, subţirică de ziceai că ţine tot timpul postul Paştelui şi se înfruptă numai cu salate şi crudităţi, însă elegant îmbrăcată, cu ochii căprui, în care licărea multă vioiciune. Sărut mâna doamnă, scuzaţi-mă, sunt profesorul Sebastian Condurache de la liceul „X” şi am înscris şi eu două eleve ale mele pentru testul claselor a XII- a.  

- Cum se numesc elevele?  

- Orru Brigitte şi Cristescu Emanuele.  

- Staţi să verific.  

Profesoara căută listele cu participanţii la olimpiadă din clasele a XII - a. Degetele sale fine şi subţiri, cu o manichiură impecabil făcută, dădea filă cu filă, tabelul fiind întocmit în ordinea alfabetică a numelui.  

- Pe Cristescu Emanuele am găsit-o, să vedem şi pe Orru. Da, este şi ea aşa că domnule profesor le doresc succes.  

- Faceţi parte din comisia de verificarea testelor cumva?  

- Aa, nu, dar fac parte din cea de supraveghere.  

- Tot matematică predaţi?  

- Nu, nu, predau româna şi franceza în acest liceu, de aceea ne-au numit în comisia de supraveghere. Să nu ne pricepem la matematică şi să fim tentaţi de a ajuta concurenţii.  

- Ha, ha, vigilent mai este Inspectoratul şcolar.  

- Nu, de la minister au venit instrucţiunile.  

- Nu-i rău!  

Lui Condurache îi căzu cu tronc profesoara supraveghetoare aşa că tot încerca s-o mai ţină de vorbă, cu toate că în spatele său mai erau şi alte persoane care doreau să verifice listele concurenţilor. Mulţumi şi se retrase, nu înainte să o întrebe cu un glas mai scăzut dacă o va regăsi după examen tot acolo în clasa destinată comisiei. Primind răspuns afirmativ, plecă să-şi caute concurentele.  

Acestea se învârteau prin faţa liceului când urcând treptele, când coborându-le, negăsindu-l pe profesor. Când l-au văzut ieşind din clădirea liceului, le-a revenit liniştea dinaintea furtunii.  

Aşa cum se întâmplă uneori în natură, într-un moment de încremenire, să se pornească un vârtej care ridică spre înălţimi tot ce întâlneşte în cale, purtând această îngrămădire de materiale adunată, spre zone unde nici nu visezi să ajungă, şi pentru fete, momentele de dinaintea examenului, erau ca acest început de furtună. Văzându-l pe mentorul lor, se liniştiră, dar nu înainte de a-l lua la întrebări despre ce va fi, cum va fi şi ce va urma.  

- Fiţiliniştite! Important este că sunteţi înscrise. Dracul nu-i chiar aşa de negru cum se crede, aşa că voi, fiind bine pregătite, veţi lua testul cu notă maximă.  

- Să vă audă Dumnezeu.  

- M-a auzit atunci, când v-am ales şi am hotărât să vă pregătesc. Cred că mi-am făcut datoria şi am scos din voi două, cele mai bune matematiciene din liceu şi de ce nu, din capitală.  

- Da, dar...  

- Niciun dar! Ştiţi destulă matematică ca să obţineţi punctaj maxim la această olimpiadă. Poate cunoaşteţi mai mult decât vă trebuie, dar nu-i nimic. Asta vă va scuti de emoţii.  

- Dar avem destule, domn profesor se lamentă Brigitte, nu vedeţi cum tremur?  

- Lăsaţi-le aici afară, în faţa liceului, nu aveţi nevoie de ele în interior.  

Emanuelei îi transpirau palmele de atâtea emoţii şi Condurache îi spunea să le lase afară. Cum naiba să scape de ele? Şi, când s-a dus hotărâtă să se culce cu el avea emoţii, dar atunci guverna asupra minţii sale alcoolul îngurgitat, nu raţiunea.  

Se auzi în toată curtea liceului soneria care chema concurenţii la întrecere. Condurache împreună cu elevele sale urcară treptele şi intrară în liceu, apoi se îndreptară spre clasa unde se va ţine concursul olimpic de matematică pentru clasa a XII- a. În acea zi erau organizate probele pentru toate clasele, începând cu a V-a până la a XII- a.  

Vizitase clasa după ce se informase de la silfida profesoară de română, pe care o descoperise în clasa rezervată comisiei de supraveghere. A avut timp chiar să reflecteze la situaţia curentă în privinţa specialităţii acesteia, zicându-şi: - „Tot de română?”  

Comparându-le pe cele două profesoare de română, spre nedumerirea sa, balanţa înclina spre cea descoperită astăzi, cu toate că nici măcar nu-i cunoştea statutul stării sale civile. Este sau nu căsătorită? Şi dacă da, are vreun rost să se implice chiar dacă spre surprinderea şi nedumerirea sa o plăcea? Nu ştia ce anume a făcut să-l atragă. A mai văzut destule femei frumoase, elegante, culte şi n-a simţit niciun fior pentru ele. De ce tocmai acum, când fetele sale dau un examen important al vieţii lor de elev, trebuie să mai adauge pe lângă emoţia examenului şi alte emoţii?  

Cele trei ore de examinare pentru Condurache ca şi pentru ceilalţi însoţitori ai concurenţilor au fost ca un chin. El era sigur, că fetele lui vor lua cu brio această olimpiadă, dar nu garanta locul pe care se vor situa. Nu numai ele s-au pregătit şi pot fi bune la matematică ci, şi ceilalţi competitori, altfel nu s-ar afla acum în sala de concurs.  

După mai bine de două ore de la începerea competiţiei, pe uşa liceului au apărut unul câte unul şi concurenţii. Unii dintre ei erau cei care abandonase proba nemaiştiind continuarea rezolvării subiectelor date, alţii considerându-se victorioşi. Până la urmă Condurache a aflat ce le-au dat celor din celasa a XII-a şi s-a liniştit pe deplin. Fetele sale cunosc rezolvarea. Doar dintr-o neatenţie sau grabă pot pierde primul loc. Parcurseseră aceste teste din grila de examinare, aşa că nu aveau cum să rateze calificarea în faza pe ţară.  

Prima a ieşit de la examinare Emanuele. Aceasta nici una, nici două, cum părăsi clasa şi-l descoperi pe profesor, sări de gâtul lui şi începu să-l sărute cu foc pe ambii obraji de stârni zâmbetele asistenţei numeroasă din faţa liceului.  

- Opreşte-te, că se uită lumea la noi, îi şopti Condurache, apoi cu glas tare o întrebă dacă a ştiut testul.  

- Domn profesor sunt sigură, că am cunoscut şi rezolvat foarte bine toate punctele din grilă, acum să vedem nota şi locul ocupat.  

- Da, asta-i important, dar uite că a apărut şi colega ta. Nu pare la fel de exuberantă ca tine.  

Cei doi nu ştiau că Brigitte îşi propusese să se joace un pic cu nervii lor, făcând-o pe supărata, precum că nu a ştiut să răspundă la toate testele, cu toate că le mai făcuseră împreună.  

- Dar ce s-a întâmplat? De ce nu ai putut rezolva toate întrebările?  

- Nu ştiu ce s-a întâmplat, cert este că n-am răspuns, asta este, continuă ea să joace teatru şi să se joace cu nervii profesorului.  

Văzând, că acesta o ia în serios, n-a mai rezistat şi a pus capăt şaradei, izbucnind în râs.  

- V-am păcălit! Am răspuns la toate. Ştiu, când a ieşit Emanuele puteam să plec şi eu, însă am vrut să mai verific odată, dacă nu cumva am vreo greşeală, de aceea am venit mai târziu.  

- Bravo! Vino să te pup! Şi Condurache o prinse de umăr şi o apropie de el, sărutând-o pe ambii obraji.  

Brigitte era emoţionată, nu pentru că a ştiut la test, ci mai ales că o îmbrăţişaprofesorul său căruia îi pusese gând rău. Iată, că începutul planului ei nebunesc s-a declanşat fără să prevadă acest scenariu. Nu se aştepta ca lucrurile să se precipite cum nu se putea mai bine în favoarea planului său de a-l seduce pe Condurache. Acest lucru îl visa de atâta timp. Şi-l planificase să debuteze tocmai la olimpiadă şi de aceea a cuprins-o veselia şi bucuria care i se putea citi pe faţă, având obrajii îmbujoraţi de plăcere. Emanuele n-a văzut cu ochi buni acest gest din partea iubitului său secret.  

- Ei, acum examenul fiind susţinut, nu ne rămâne decât să aşteptăm rezultatele, aşa că luând în calcul faptul că aţi fost eleve inteligente şi am toată încrederea că veţi reuşi să vă calificaţi, uite, vă invit undeva să bem o cola şi să mâncăm o pizza. Vă fac eu cinste.  

- Lăsaţi domn profesor că avem bani şi de data aceasta facem noi cinste, dumneavoastră aţi tot făcut-o cât am mers la meditaţie, sări Brigitte!  

- Nu-i nimic, îmi făcea plăcerea. Eraţi speranţa mea, că voi două îmi veţi aduce împlinirea visului că nu degeaba predau matematica în liceul nostru şi că străduinţa mea va fi încununată de succes prin voi.  

- Să sperăm, că aşa va fi! Vom vedea peste două zile, când se vor afişa rezultatele.  

- Haideţi la pizza!  

Toţi trei se îndreptară spre centrul capitalei să găsească un restaurant cu specific italian, unde să poată servi în linişte o pizza caldă şi un pahar cu o băutură răcoritoare.  

Fiecare dintre cele două fete se gândea la cu totul altceva. Una că fie ce-o fi, după amiază chiar dacă iar îi va face Sebastian scene, îl va vizita acasă. Din puţinii bani adunaţi în cursul lunii, va lua şi o sticlă cu vin spumant, că de o şampanie originală nu avea suficienţi.  

Va motiva gestul său prin scuza, că mai sunt câteva luni cât îi mai este profesor şi, devenind studentă, avea o mai mare libertate de mişcare. Colegii care vor lua bacalaureatul se vor împrăştia pe la diferite facultăţi, iar cei care nu-l vor lua, Dumnezeu cu mila, fiecare ce cale îşi va alege.  

Nu va mai exista riscul de a fi surprinşi de cunoscuţii din liceu când sunt împreună şi nici presiunea deontologiei, relaţia intimă dintre profesor şi elevă, ambii fiind acum persoane majore, care îşi pot organiza viaţa aşa cum şi-o doresc.  

Brigitte îşi făcuse şi ea un plan secret pentru această olimpiadă şi anume, pe motiv că este fericită, calificându-se pentru faza pe ţară, va veni acasă la profesor să-i mulţumească pentru timpul acordat orelor de meditaţie, fără nicio recompensă. Ajunsă la el acasă, va vedea ea cum vor decurge lucrurile. Se gândea să cumpere şi o sticlă cu şampanie franţuzească pentru a sărbători această reuşită. Spera să nu fie refuzată şi în funcţie de cum vor decurge lucrurile, va ataca reduta cu baioneta scoasă, reprezentată printr-o ţinută cât mai sexy şi mai seducătoare pentru a atrage privirile profesorului.  

Sebastian habar nu avea ce prostii le trece prin cap celor două eleve. El a rămas cu gândul la enigmatica profesoară de la liceul “Nicolae Bălcescu”, care îi pusese inima pe jar.  

Aşa să se manifeste dragostea la prima vedere?! Dar dacă este căsătorită şi o avea şi copii? Copii poate să aibă, numai soţul să nu existe, să poată aborda o discuţie pe tema unei cunoaşteri mai amănunţite, altfel totul va pica şi iar se va întoarce la aceleaşi probleme care-l plictiseau în ultima vreme, tripleta formată de Emanuele, Minodora şi Georgeta.  

Pe moment uitase de imprevizibila Emanuele chiar dacă era în faţa sa, ori de Minodora care-i declarase dragoste eternă, cât şi de incidentul din viaţa familială a Georgetei. Îi plăcea de ea atât ca femeie, cât şi în postura de colegă, însă nu dorea să-şi clădească viitorul pe nefericirea apărută în viaţa ei. Timpul poate va rezolva în bine şi această furtună prilejuită, atât de tinereţea soţului cât mai ales de tentaţiile ce ţi le oferă funcţia politică.  

Au intrat într-o pizzerie de pe Calea Victoriei şi fiecare, după studierea listei de meniu şi-a comandat preparatul preferat.  

Fetele erau pline de vervă, povesteau ce conţinea grila de examinare, cum au rezolvat fiecare punct, uneori se contraziceau între ele asupra soluţiilor alese iar Condurache le asculta, aprobând-o pe una sau pe cealaltă, în privinţa soluţiei corect aleasă. Din cele ce auzea de la ele, trăgea concluzia că una va avea o notare mai bună, dar nu ştia care anume. Neavând în faţă întregul test, nu se putea pronunţa care ar fi cea care are dreptate. Înclina să creadă aşa cum a prevăzut, că Brigitte va avea un punctaj mai bun. O fi ea neglijentă în multe, dar când este vorba de prestigiul său ştie să şi-l apere cât mai bine şi, poate de aici şi nevoia de a mai verifica încă odată răspunsurile înainte de a preda lucrarea.  

Emanuele era mai superficială, mai neglijentă cu toate că posibilităţile sale de acumulare a materiei erau mai bune decât ale Brigittei.  

Condurache stătea ca pe ghimpi în compania elevelor sale. Era nerăbdător să revină la liceul “Nicolae Bălcescu” în speranţa că o va mai găsi pe cea care i-a răpit momentan liniştea. Măcar s-o întrebe care îi este statutul ei social, dacă este sau nu căsătorită sau liberă de orice obligaţie. Aşa putea aborda orice discuţie în privinţa eventualelor relaţii dintre ei.  

Terminând de servit pizza, Condurache ajuns în faţa localului se simţea parcă mai liber, chiar dacă era în mijlocul freamătului străzii aglomerate. Oameni de toate categoriile, bărbaţi şi femei, mergeau grăbiţi fiecare cu gândurile sale, cu grijile zilei care îi apăsau sau pur şi simplu, sau doar ieşiţi la plimbare pe bulevard, fiind început de weekend.  

- Fetelor, eu merg până la liceu să văd ce mai pot afla, aşa că rămâne să ne auzim la telefon dacă apare ceva nou, oricum până luni când se vor afişa rezultatele nu vom şti nimic. Mai vorbim la şcoală. Pa!  

- Da, dar... vru să mai spună ceva Brigitte care rata astfel rămânerea singură cu profesorul, locuind în aceeaşi zonă a oraşului. Erau la două străzi depărtare unul de celălalt, pe când Emanuele trebuia să folosească tramvaiul pentru a ajunge acasă, locuind în alt sector.  

Astfel se despărţiră toţi trei, fetele mai mergând o perioadă împreună până în staţia de tramvai, de unde Emanuele putea să plece spre casă.  

Când a ajuns la liceu, Condurache a avut norocul să o descopere pe cea care i-a furat liniştea într-un grup mai numeros de bărbaţi şi femei ce părăseau incinta liceului. Desigur, că şi doamna l-a zărit pe el însă nu a schiţat niciun gest că ar intenţiona să se întâlnească. Era un simplu profesor care a venit cu elevele sale la olimpiada de matematică. Poate că era căsătorit, avea şi copii, ce-o interesa pe ea mai mult de atât. Recunoştea în sinea ei că era un bărbat frumos, arăta prezentabil aşa elegant îmbrăcat, însă mai mult de atât nu ştia despre el.  

Când s-a retras deliberat spre marginea grupului din care făceau parte cadrele didactice participante la organizarea şi desfăşurarea examenului olimpic, i-a oferit posibilitatea lui Sebastian să i se adreseze dacă asta îi era intenţia.  

- Sărut mâna! Gata pe ziua de astăzi cu examinarea?  

- Da, noi ne-am încheiat menirea odată cu predarea testelor comisiei de evaluare şi notare. Rolul nostru a fost doar de a supraveghea ca acest concurs să se desfăşoare în linişte şi să nu existe eventuale fraude, cu toate că erau montate şi camere de luat vederi, care ar fi surprins orice încercare de copiere.  

- Da, acum ne-am modernizat în această privinţă. Unde mergeţi? Spre casă?  

- Desigur! Majoritatea persoanelor pe care le vedeţi îmi sunt necunoscute, fiind de pe la alte licee, doar câteva suntem din liceul nostru.  

- Şi nu aveţi timp să mergem la o cafea? Sau vă aşteaptă soţul?  

- Nu, nu mă aşteaptă nimeni, dar nu ştiu dacă se cade, ne-am cunoscut doar câteva clipe şi sinceră să fiu, este un fel de a spune – ne cunoaştem - pentru că nu-i un adevăr în adevăratul sens al cuvântului.  

- Atunci, ce mai aşteptăm? Haideţi s-o facem: Sebastian Condurache, profesor de matematică la liceu “X”, sunt o persoană singură, fără de obligaţii.  

- Adriana Eşanu, profesoară de română şi franceză la liceul din spatele meu, continuă şi ea veselă jocul de-a prezentarea propus de Condurache, însă spre deosebire de dumneavoastră nu prea singură.  

- Aa..., căsătorită? O întrebă Sebastian dezamăgit de această situaţie.  

- Fost căsătorită, însă din căsnicia mea eşuată mi-a rămas totuşi şi ceva frumos, doi băieţi superbi.  

- Am înţeles. M-aţi făcut să am palpitaţii.  

- De ce?  

-Pentru că mult mai neplăcut este să te întâlneşti chiar şi pentru a servi o simplă cafea într-un local, cu o persoană care şi-a asumat anumite obligaţii de etică prin căsătorie. Am şi eu colege care atunci când le propun să mergem la o cafea sau un pahar cu o răcoritoare te refuză pe motiv de moralitate, ca şi când bărbaţii ar fi nişte canibali care abia aşteaptă să devoreze orice femeie măritată.  

- Hi, hi, hi, aşa de periculos sunteţi domnule Condurache, încât speriaţi doamnele?  

- Pe departe gândul de mine. Sunt un bărbat singur şi paşnic, fără intenţia de a atenta la bunele moravuri sau de a pune o femeie într-o situaţie delicată.  

- Cum de sunteţi singur la vârsta aceasta?  

- Credeţi că sunt prea bătrân?  

- Nu, nu, vai de mine, cum să gândesc aşa ceva? Mă refeream la faptul că de obicei bărbaţii ca şi femeile de fapt, la un moment dat se mai şi căsătoresc.  

- De acord cu dumneavoastră, dar aşa cum bine spuneaţi mai devreme, mai şi divorţează între timp.  

- Deci să înţeleg că sunteţi şi dumnevoastră divorţat?  

- Da, de aproape doi ani de acum dacă ţinem cont şi de data când a avut loc separaţia în fapt.  

- Şi aveţi copii?  

- Din păcate sau din fericire, nu ştiu cum să zic, nu am avut timp să facem. Căsnicia noastră nu a ajuns la maturitatea necesară realizării acestor plănuiri familiale de viitor, şi-a frânt aripile înainte. Dar de ce să stăm aici în mijlocul trotuarului, chiar dacă-i frumos afară. Este o zi de primăvară superbă.  

- Desigur, unde doriţi să mergem?  

- Nu ştiu, unde se poate bea o cafea în linişte.  

Pornind spre central capitalei, în colţ la Gambrinus o florăreasă îşi etala bogăţia coloristică a buchetelor sale florale.  

- Ce flori vă plac de obicei, doamna Eşanu?  

- Floarea mea preferată este orhideea, însă îmi plac şi trandafirii sau acum primăvara, freziile.  

- Şi mie îmi place orhideea. Chiar am una deosebit de frumoasă acasă pe masa din living.  

- Staţi la bloc sau la casă?  

- Am casa mea, un mic conac boieresc aş putea numi-o aşa, începu să se laude Sebastian pentru a o epata pe interlocutoarea sa, în faţa căreia am şi un mic rai, plin cu flori şi verdeaţă din primăvară până toamna târziu.  

- Ce frumos!  

- Uitaţi, are şi trandafiri dar şi frezii, pe care le preferaţi?  

- Nu ştiu ce să zic. Nu este nevoie să vă deranjaţi şi să vă cheltuiţi banii, doar sunteţi bugetar ca şi mine şi ştiţi cum sunt salariile...  

- Lăsaţi doamna Eşanu, nu se pune problema a câtorva lei, când plăcerea este atât de mare.  

- Atunci prefer freziile, bucheţelul este mai mic şi suficient pentru gestul dumneavoastră de curtoazie.  

- De ce, poate fi orice floare doriţi şi există în acest stand.  

- Lăsaţi că este bine aşa! Miros mai frumos freziile acum fiind sezonul lor pe când trandafirii îi găseşti în tot timpul anului.  

- Aici aveţi dreptate.  

Florăreasa auzind discuţia dintre cei doi clienţi, alese câteva fire mai frumoase de frezie şi pregăti un buchet pe care îl ambală în coala de hârtie specială, înmânându-l direct beneficiarei.  

Adriana îl duse la nas şi pe faţa sa se putea citi mulţumirea şi plăcerea mirosului.  

- Îmm.. ce plăcut miros! Parcă acum au fost culese din grădină. Vă mulţumesc, domnule Condurache. Sunteţi un drăguţ.  

- Mi-a făcut plăcere, doamnă! Nişte flori speciale, pentru o tânără colegă la fel de specială.  

- Ce vă face să credeţi acest lucru?  

- Doamnă, nu mai sunt la vârsta celor cărora le predau matematică, să nu-mi dau seama când o femeie este frumoasă sau că atrage prin tot ce-o reprezintă, un bărbat ca mine.  

- Adică? Faceţi-vă explicit!  

- Eu nu sunt genul de bărbat care să întoarcă capul după orice femeie frumoasă. După cum vedeţi, trec pe lângă noi multe femei frumoase. Ca să apară acel flux în stare să mă scoată din nepăsarea mea în privinţa atracţiei feminine, acea persoană trebuie să fie deosebită, să comunice cu mine fără să-şi dorească şi fără să ştie, să-mi capteze toată atenţia şi să-mi canalizeze energiile într-o anumită direcţie.  

- Şi care ar fi acea direcţie domnule profesor?  

- Se mai poate întreba aşa ceva, dacă din momentul când v-am întâlnit acum câteva ore în incinta liceului, am revenit pentru a vă cunoaşte mai bine?  

- Eu ştiu?  

- M-am substituit vârstei elevilor noştri. Ceva s-a întâmplat cu mine, dacă mi-am ieşit din starea de somnolenţă aş putea numi-o, în ceea ce priveşte nevoia vieţii de familie.  

- Bine, dar nu v-aţi gândit la refacerea ei?  

- Până acum nu, pentru că nu găsisem persoana care să-mi capteze interesul. Văd că s-a penetrat acel zid şi, cineva a reuşit să mă readucă la o vibraţie cu trăiri interioare neexplicabile şi să mă scoată din letargia în care mă zbăteam, fără să-mi pese de ce se întâmpla în jurul meu, lucru constatat uneori şi de colegii din liceu. Încep să simt emoţia şi neîncrederea în mine, cu toate că sunt un tip foarte echilibrat. Mă simt emoţionat, pur şi simplu, de tot ce mi se întâmplă.  

- Emoţionat? De ce, domnule Condurache?  

- Sebastian, dacă vă face plăcerea. Da, emoţionat ca la cinsprezece ani. Poate că nici atunci nu am avut această senzaţie sau poate că am uitat-o.  

- Să nu spuneţi că v-aţi îndrăgostit, că nu vă cred! M-aţi face să-mi schimb impresia despre dumneavoastră şi să vă consider un simplu fustangiu, cu studii academice. Se cunosc destule cazuri în domeniu.  

- Că sunt îndrăgostit fără să-mi dau seama, se poate vedea asta? Nu vreau să par ridicol la cei treizeci şi trei de ani ai mei, dar nu-i imposibil. În ceea ce priveşte consideraţiile dumneavoastră faţă de un asemenea comportament, mi se par corecte.  

- Atât aveţi? Înseamnă că sunteţi mai mare doar cu un an ca mine?  

- De ce? Vă par mai vârstnic? Sărut mâna! Dumneavoastră nu păreţi să aveţi această vârstă. Şi cum, aveţi deja doi copii la treizeci şi doi de ani! De fapt de ce mă mir, puteaţi avea chiar mai mulţi.  

- Da, aşa s-a întâmplat dacă m-am căsătorit de tânără, de la douăzeci şi unu de ani.  

- Din timpul studenţiei?  

- Desigur, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor cu tinerele venite de la ţară. Întâlnesc un Făt Frumos de care se îndrăgostesc, şi care li se pare cel mai potrivit pentru viaţa ce va urma lângă el şi cum educaţia primită de la părinţii de la ţară, unde viaţa este un pic mai austeră, mai plină de moralitate, nu ca cea de la oraş, libertină şi fără prea multe prejudecăţi, nu mi-am permis să trăiesc în plăcerile viciului şi al sentimentelor momentane, aşa că ne-am căsătorit de tineri iar peste doi ani aveam primul băiat, ca la următorii doi să urmeze şi celălalt. Aşa că la vârsta când abia ce terminasem facultatea, aveam doi flăcăi după mine iar tatăl lor, primind ulterior o repartiţia în altă localitate s-a tot dus cu ea cu tot, de nu am mai ştiut nimic de el până la divorţ.  

- Da, destul de neplăcut.  

- Da, domnule Condurache şi dacă îmi permiteţi şi aveţi suficient timp la dispoziţie, aceasta în ideea că doriţi să cunoaşteţi mai bine persoana de lângă dumneavoastră, atunci pe scurt în câteva cuvinte vă pot relata povestea vieţii mele şi a celor doi flăcăi ai mei.  

- Vă ascult, cu plăcere doamnă! Este şi în interesul meu să aflu cine este persoana diafană care mi-a tulburat liniştea, care domina existenţa mea de până acum.  

- Chiar aşa să fie Domnule...?  

- ... Sebastian şi atât.  

- Bine, Sebastian. Atunci iată, în puţine cuvinte povestea, care poate să-ţi aducă anumite limpezimi în gândurile ce te animă în privinţa cunoaşterii noastre. Din cele ce-ţi voi relata ai să înţelegi şi cum de mă aflu în acest moment cu tine într-un bar la o cafea, în loc să fiu lângă băieţii mei.  

- Te ascult cu plăcere şi interes.  

- Viaţa lasă uneori impresia că a fost croită pe un singur calapod, la care nu se mai poate umbla.  

- E o taină, un dar? Nu ştiu.  

De cele mai multe ori credeam că-i doar o banalitate, deşertăciune, nimicuri, himere sau amăgiri. Este imposibil însă, ca în tot acest amestec ciudat de năluciri să nu auzim sunetul diafan al glasului inimii, care uneori vibrează aşa cum ne-am dori.  

Eram convinsă că într-o zi soarta îmi va zâmbi şi mie şi voi sorbi cu putere din râul serafic şi misterios, devenind ca un curcubeu, ca un sol al iubirii de nebiruit.  

Ceea ce a contribuit la mine să mă regăsesc a fost tocmai dorinţa de a mă vedea la casa mea, copii în jurul meu, un serviciu onorabil şi celelalte mă gândeam, că vin de la sine.  

Totul bine şi frumos, suferisem mult cu mama mea, având o boală neiertătoare, ciroză hepatică. Ea a fost prietena mea cea mai fidelă, ei mă destăinuiam, de la ea am învăţat că viaţa este dură şi cu surprize neplăcute, ceea ce dealtfel s-a şi confirmat. Am luat aminte, mai ales că poveţele veneau de pe patul unei suferinţe dramatice.  

În acel moment am avut un declik, îi voi ajuta cu dăruire pe cei care vor avea nevoie de sprijinul meu în caz de suferinţă! Şi... aşa s-a întâmplat.  

Tata, fiind tânăr s-a recăsătorit, iar eu încercam să mă depărtez cât mai mult de acel ,,ambient” familial pe care nu-l puteam accepta şi... la doar douăzeci şi unu de ani, m-am căsătorit. Studiile le-am terminat după patru ani, timp în care a venit şi primul copil, un băiat în toată splendoarea darurilor naturii.  

Am fost repartizată ca profesor într-o zonă minunată din Moldova, cu un peisaj fermecător, păduri, dealuri încărcate de păşuni, flori multicolore, plante tămăduitoare şi multă voie bună şi ospitalitate. Căsuţa socrilor mei, oameni destoinici şi gospodari, era aşezată la poalele unui codru cu foioase, animale sălbatice, păsări.  

Dimineaţa, trilurile păsărilor mă trezeau fără voia mea, şi acum după mulţi ani îmi sună în urechi concertele lor melodioase care se desfăşurau întocmai ca pe o mare arenă suspendată sub Univers. Sătenii erau de o puritate, ce rar mai întâlneşti în ziua de azi, când ţăranii s-au "orăşenizat". Aveam o legătură specială cu ei, eram stimată, respectată pentru tot ce făceam atât ca intelectual, cât şi ca om, care s-a integrat foarte repede în comunitatea lor.  

Ocupaţia principală a acestor oameni cu suflet mare era de crescători de animale, în special oi, li se mai spunea şi, brânzarii” de sub munte. Sat de oameni gospodari, însă şi pretenţiile erau pe măsură. La marginea satului exista o mânăstire de călugăriţe, care apoi s-a transformat în mănăstire de călugări.  

Dangătul clopotelor îţi străpungeau sufletul cu chemările sale din depărtare. Venea lumea din toate colţurile ţării, aici găsindu-se icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din timpul domnitorului Al. I. Cuza, care a poposit în această zonă.  

Stareţul, un bănăţean cu haruri duhovniceşti deosebite, carismatic şi bun gospodar, a reuşit să creeze o oază de linişte în acest ansamblul rustic şi să schimbe mentalitatea sătenilor pentru a deveni mai buni, mai darnici şi cu cei nevoiaşi.  

Timpul a trecut, a venit şi al doilea copil, un băiat zgubiliu şi neastâmpărat iar eu mă gândeam de una singură cum să fac mişcarea de a pleca la oraş, pentru a le asigura un viitor copiilor. Lucru de neconceput de cei din jurul meu, însă nu am cedat şi am obţinut transferul de la Inspectoratul şcolar, mai ales că băiatul cel mare începea clasa întâia.  

Între timp am cumpărat un apartament şi, cu multă mâhnire nemărturisită din partea socrilor, m-am mutat cu familie cu tot. Eram în casa mea, aveam un post asigurat la un liceu bun, aşa că trebuia să-mi dozez timpul pentru a face pregătire suplimentară cu elevi, cu scopul de a-mi spori veniturile financiare.  

Visurile mele începuseră să mi se concretizeze, dar cum toate binefacerile divine nu pot fi dăruite numai unei persoane, a intervenit şi neprevăzutul, trădarea crasă din parte tatălui copiilor mei, pe care cu greu l-am dus la oraş. L-am iertat de mai multe ori, între timp copiii crescuseră, eu am căpătat mai multă încredere în mine şi ruptura a fost inevitabilă.  

Nu mai putem duce o asemenea povară sufletească de una singură. Nu am avut curajul să le mărturisesc nici socrilor mei, pe care îi respectam foarte mult şi nu doream să-i necăjesc. Pur şi simplu am plecat de acasă, dând şi divorţ totodată.  

Munca pentru mine devenise ca o rugăciune. Nu am ştiut să trişez cu sentimentele, cu stările mele interioare, poate e un defect, nu o însuşire; poate am rămas neoromantică. Nimeni nu-mi putea lua fericirea serilor când, într-o cameră citeam, citeam cărţi ale căror subiecte mă făceau curioasă: psihologie, astronomie, literatură... orice, nici fervoarea şi tensiunea nopţilor când întrebările curgeau. Cine sunt, ce sunt, de ce mie?!  

Lacrimi de răşini, sânge şi sare, miere şi sucuri par a se revărsa din arterele mele, crestate de melancolia maturităţii târzii. Am învăţat că fiecare zi este o mică viaţă care se sfârşeşte.  

- Cum?!  

- În acele momente mi s-a aprins în inimă o lumină tainică şi o speranţă, că într-o zi îmi voi găsi locul, ştiind că atunci când o inimă este rănită, rămân lacrimile care devin izvor de viaţă nouă. Şi de aceea mi-am propus ca în fiecare zi să simt o vibraţie deosebită şi cu ceva aparte care să mă determine să o iau de la capăt si să fiu mai puternică.  

Ajunsă în Bucureşti, mi-am căutat o gazdă şi apoi am vizitat liceul pentru care obţinusem detaşarea pe catedra română-franceză. Era o toamnă târzie cu un farmec deosebit. Zgomot, agitaţie şi preocupări didactice. Mă prezint conducerii liceului, apoi mergem în cancelarie, unde se găsea personalul didactic şi auxiliar, în vederea transmiterii unor informaţii urgente. În felul acesta am făcut cunoştinţă şi cu noii mei colegi.  

În primul Consiliul profesoral mi s-a repartizat să fiu dirigintă la clasa a XI-a B, cu elevi mulţi şi fiţoşi. Eu mi-am căutat de preocupările mele, aveam de gând să scot nişte generaţii de liceeni, care să mă ţină minte. A doua zi am luat la cunoştinţă, că peste două luni va avea loc olimpiadele pe specialităţi, faza municipală.  

Inspectoratul şcolar a stabilit toate detaliile în această privinţă, pentru a evita orice discuţie privind securizarea subiectelor şi supravegherea elevilor. Am fost înştiinţată că voi face parte din Comisia de supraveghere, eu fiind nouă în liceu nu aveam elevi la acest concurs, deci întruneam toate condiţiile, conform Statutului personalului didactic. Şi uite aşa cu emoţie veni şi ziua olimpiadei!  

Scotocesc prin garderobă tot ce aveam mai bun de îmbrăcat, pentru a mă prezenta aşa cum se cuvine în faţa colegilor, lucru care dealtfel nu l-am neglijat niciodată. Probez, renunţ şi... deodată mă opresc la o ţinută care mă avantaja. Un costum de culoare bleumarin, cambrat, cu guler tip Marie Stuart, lucrat cu multă măiestrie, pantofi negri cu toc şi geantă neagră. Îmi aranjez părul cu migală, verific ţinuta încă odată, chem un taxi şi plec spre liceu.  

Eram anunţaţi să fim prezenţi la ora şapte treizeci. Intru în cancelarie, unde erau prezente toate cadrele didactice. Sosi şi preşedintele comisiei, un profesor de la Universitatea ,,Al. I. Cuza” din Iaşi.  

- Bună ziua, dragi colegi!  

- Bine aţi venit!  

- Doresc să vă informez că participanţii la olimpiada din acest an sunt copii cu rezultate excepţionale la învăţătură.  

- Vom avea o sarcină dificilă, pentru a-i departaja. Aşa că, vă rog să fiţi cât se poate de vigilenţi în privinţa supravegherii.  

- Orice abatere va fi aspru sancţionată, ţinând cont că sunt şi camerele video. Voi da citire repartiţiilor făcute pe săli şi numele cadrelor didactice.  

- Vă doresc, succes!  

Eram mulţumită de cum mă prezentasem. Ţinuta mă avantaja, eu fiind înaltă, zveltă cu umerii bine stabilizaţi, ochii mari căprui, păr lung cu onduleuri generoase de la mama natură.  

Deodată simt prezenţa cuiva lângă mime. Vibraţiile câmpurilor energetice ale noastre parcă s-ar fi intersectat. Întorc capul şi rămân surprinsă ,,ceva-ul” începuse să pâlpâie în inima mea.  

- Mă numesc profesor Condurache şi am şi eu două eleve înscrise pentru clasa a XII - a. Vreţi să verificaţi dacă sunt mentionate pe tabel?  

- Bună dimineaţa! Aflăm imediat, să verific. Restul ştii la fel de bine ca şi mine. De aici a plecat cunoaşterea noastră. Acum îmi cunoşti şi o parte din biografie. Mai multe poate vei afla pe parcurs, daca relaţia noastră va continua.  

- Desigur, că va continua, altfel nu ne aflam acum împreună în această locaţie.  

- Se vede la tine după cum povesteşti, profesorul de română. Parcă ai fi o participantă la olimpiada de română, unde se dă ca tema un eseu despre viaţă, aşa cum este ea în realitate, cu bune şi cu rele. Dacă tu ai avut amabilitatea de a mi te prezenta, şi eu aşa cum mă voi pricepe, fără pretenţiile de narator înnăscut cum eşti tu, ci ca profesor de matematică, am să-ţi relatez în câteva cuvinte ce este necesar să ştii pentru început despre mine.  

Apoi Sebastian îi povesti succint viaţa sa de fost căsătorit, cum şi-a cunoscut soţia când a fost la ea la cabinet pentru un tratament dentar şi cum apoi peste câteva luni erau căsătoriţi. Poate, că amândoi s-au grăbit şi de aceea sentimentele reciproce nu au apucat să se cristalizeze, să se cimenteze şi să devină profunde, aşa că în momentul când au considerat că nu mai au nimic în comun care să-i ţină legaţi unul de celălalt, pe cale amiabilă şi civilizat au divorţat fără niciun regret, acum având doar statutul de “divorţat” cum bine îl cataloghează colega sa, profesoara de istorie.  

Făcând primul pas în descoperirea reciprocă a câtorva identităţi despre persoana din faţa fiecăruia, cei doi profesori şi-au propus să se mai întâlnească, făcând schimb de numere de telefon.  

- Lasă, că luni dacă aflu rezultatele la olimpiada te voi suna, să-ţi dau rezultatul celor două eleve ale tale.  

- Sărut mâna! Voi aştepta cu nerăbdare telefonul tău şi nu numai pentru acest lucru.  

- Desigur, o voi face cu placer! Acum, ce pot face, decât să-ţi mulţumesc pentru cafea, pentru flori şi mai ales pentru clipele de relaxare pe care le-am petrecut alături de tine în această dupa amiază.Şi eu îţi mulţumesc Adriana pentru prezenţa ta actuală şi de ce nu şi viitoare în viaţa mea.  

- Să nu ne grăbim folosind cuvinte angajatoare. Timpul are nevoie de timp să le rezolve pe toate cum ştie el mai bine.  

- Desigur. Putem pleca?  

- Desigur.  

Condurache făcu semn ospătarului să se apropie, achită consumaţia şi împreună cu invitata sa se despărţiră chiar în faţa barului, fiecare trebuind să meargă spre casă în direcţie opusă.  

Sebastian simţea că o rază de soare a apărut în sufletul său. Era atras spre această femeie care a apărut din infinitul Universului, aducându-i o rază de speranţă. Pentru moment uitase de tot ce-l înconjura, de Emanuele, de Brigitte, Minodora sau Georgeta. Era el singur cu visele sale. Conta doar prezenţa Adrianei şi mai ales ce va fi după această întâlnire plină de speranţă şi de bucurie, observând cum şi ea a rezonat pe aceleaşi unde energetice care să-l repună din nou între acele persoane pline de optimism şi încredere în viitor.  

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA , roman - cap. XX - OLIMPIADA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1080, Anul III, 15 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!