Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1072 din 07 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA , roman - cap. XVIII - INTALNIRE LA NIVEL INALT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

În birou era linişte. Uneori se auzeau chiar şi autovehiculele ce alergau pe bulevard. Nimic nu tulbura activitatea locatarului acestei încăperi.  

Domnul Secretar de Stat Andonache Damian studia atent documentele sosite de la şeful său ierarhic. Îl soma să verifice neapărat în regim de urgenţă dacă sesizările unor cetăţeni dintr-o comună din Maramureş sunt reale şi anume că microbuzul repartizat să transporte copiii din satele aparţinătoare şcolii, este sau nu folosit de către primărie în alte scopuri decât cel pentru care a fost repartizat.  

Dăduse dispoziţie secretarei să-l contacteze pe inspectorul general al Inspectoratul şcolar judeţean şi să-i facă legătura telefonică, dar aceasta nu reuşea să dea de urma lui, având telefonul personal închis şi la cel de serviciu nu răspundea nimeni, de parcă plecaseră cu toţii în vacanţă.  

Andonache era iritat de faptul, că nu-l găsea pe inspectorul general, fiind presat de ministru, să afle dacă este adevărat ceea ce a stârnit atâta scandal nu numai prin scrisorile primite, cât mai ales printr-o gazetă locală al cărui patron era după cum bine putea să-şi dea oricine seama, membru al vreunui partid din opoziţie.  

Ştirea era preluată şi de către posturile de televiziune de parcă nu s-ar mai fi întâmplat acest lucru şi altă dată în alte părţi ale ţării. Scandalul pornit se datora mai ales că microbuzul a fost folosit pentru a transporta petrecăreţii unei nunţi unde naş era însuşi primarul comunei cu pricina.  

Vestea ajunsese şi la urechile primului ministru care l-a sunat imediat şi i-a pus sula în coaste să rezolve cazul cum o şti numai să astupe gura presei. Prea multe se adunase în ultimul timp, iar popularitatea partidului începea să scadă simţitor, faţă de alegerile care-i propulsase la guvernare.  

Telefonul suna cu insistenţă. Văzând că apelantul nu renunţă până la urmă se uită pe ecranul mobilului său şi observă că este Minodora.  

Ce s-o fi întâmplat cu ea de mă caută la ora asta pe telefonul direct?se întrebă Andonache. Răspunse la telefon făcându-se că nu ştie cine îl sună:  

- Andonache la telefon.  

- Bună ziua domn’ ministru, sunt eu, profesoara Lepădatu Minodora, i se adresă tânăra emoţionată, cu vocea cea mai serioasă de care era capabilă la acea oră.  

- Aa, dumneavoastră eraţi? Sunt foarte ocupat şi supărat din cauza unor probleme de serviciu.  

- Nu aveţi timp să ne întâlnim undeva astăzi? Mă puteţi sună dacă este posibil. Am ceva noutăţi să vă spun, dar nu prin telefon.  

Era avertizată că telefoanele fie ele şi la acest nivel, nu sunt sigure putând fi ascultate, de aceea convenise ca prin telefon să discute cât mai protocolar.  

- Bine, vă sun eu când plec spre hotel.  

- Atunci la revedere. Aştept telefonul.  

- În regulă, la revedere.  

Minodora era bucuroasă că reuşise să ia legătura cu iubitul său tomnatec. Se vede că secretara nu l-a informat că l-a căutat, sau el nu o fi avut timp s-o contacteze. Se mai întâmplase de nenumărate ori acest lucru. Niciodată nu reuşise ca întâlnirea să aibă loc la propunerea sa, ci doar a lui. Era şi firesc. Fiind o persoană oficială cu portofoliu de ministru secretar de stat, trebuia să-şi ia măsuri de precauţie ca aventurile sale amoroase să nu ajungă mai ales la urechile presei, sau ale adversarilor politici, aşa că era mai bine să sufle şi-n iaurt. Când o suna s-o invite la el avea un telefon special alimentat cu o cartelă luată de pe piaţă, fără să poată fi interceptat, dar la tehnica de ascultare de astăzi, de nimic nu erai sigur. Prea multe răbufneau în presă şi asta doar nu datorită faptului că persoanele respective nu-şi luau măsuri de precauţie.  

Ce-o avea să-mi spună atât de urgent de mă caută ea pe mine?se gândi Andonache uitând pe moment de stringenta problemă cu microbuzul maramureşean.  

Adevărul este că am cam neglijat-o de ceva vreme. Nu ne-am mai văzut de mult. S-au adunat pe capul meu prea multe probleme şi de mine nu am mai avut timp. Lasă că o sun după amiază să ne întâlnim la hotel.Sper să nu mai apară iar vreo şedinţă „de urgenţă” cu şeful”.  

Cu asta mai mulţumit un pic decât înainte de telefon, Andonache luă un alt document la analizat, aşteptând ca secretara să-l găsească pe inspectorul general şcolar de la Baia Mare.  

Minodora era mulţumită că reuşise să-l găsească pe Damian pe telefonul direct şi nu prin secretară. Aşa ştiau doar ei doi de întâlnire. Cine-i garanta că secretara nu ascultă ce vorbesc ei la telefon?  

De ce nu l-o fi anunţat că l-am căutat data trecută? Este posibil să nu fi avut el timp să mă vadă? Ştiu eu că abia aşteaptă să mă întâlnească. Doar nu şi-o fi găsit o altă iubită! Nici măcar nu ştiu cum arată secretara lui. O fi tânără sau mai în vârstă? În ziua de astăzi ce mai contează vârsta? Nu sunt atâtea cazuri de cupluri cu peste 25 – 30 ani diferenţă între ei? Şi noi suntem „împreună” de aproape cinci ani.  

Tramvaiul aşteptat se vedea în depărtare venind spre staţie. Când a ieşit din cancelarie, Sebastian încă nu plecase. Îşi nota ceva în nedespărţita sa agendă. I-a făcut semn cu mâna de la revedere şi a ieşit, îndreptându-se spre staţie.  

Întoarse capul involuntar spre liceu şi-l văzu venind. Nu ştia ce să facă, să-l aştepte să mai stea de vorbă, sau să urce în tramvai? Poate că va fi sunată de către Damian şi asta ar mai lipsi, să fie şi Sebastian de faţă, chiar dacă ea va şti să mascheze convorbirea.  

Totuşi Sebastian ajunsese înaintea tramvaiului şi nu putea evita discuţia. Ca să-l părăsească fără să-i vorbească, risca să-l jignească, aşa că preferă să aştepte alt tramvai şi să-l întrebe de vorbă.  

- Bună Sebi! Gata, spre casă?  

- Da, am mai avut ceva de rezolvat şi acum spre casă. Nu vezi ce vreme frumoasă este? Abia aştept să mă dedic florilor mele.  

- Oho, ho, deci ai încă o pasiune, de aceea nu prea mai ai timp de mine?  

- Ce vrei să spui? Uite că ţi-a sosit tramvaiul. Nu te urci?  

- Lasă-l să plece. Vor mai sosi şi altele, nu mă grăbesc şi cu tine nu mă pot întâlni tet-a-tet decât foarte rar, chiar dacă stăm împreună atâtea ore la liceu.  

- Hm, mda, cam aşa este. Fiecare cu viaţa şi preocupările lui prioritare. Sesiză că l-a luat gura pe dinainte spunând fără să vrea ceva la nelalocul lui, dar acum era prea târziu, zburase deja păsărica din gura lui.  

- Ce vrei să insinuezi, că eu nu aş fi o prioritate pentru tine?  

- Nu, nu asta vreau să spun, dar hai mai departe de staţie, nu am chef să asculte trecătorii ce discutăm noi, o rugă el iritat de gafa făcută.  

- Ce ai în program acum?  

- Nu ţi-am spus? Merg acasă, mă schimb, mănânc ceva şi mă apuc de grădinărit.  

- Poţi renunţa la o parte din program?  

- La care şi de ce?  

- De exemplu la cel cu grădinăritul, poate să mai aştepte. Suntem doar la începutul primăverii. De mâncat putem s-o facem vis-a-vis la Bistro.  

- Tu ce program ai?  

- Nu ştiu, nimic aranjat deocamdată. Sincer, aştept un telefon de la un meşter zugrav care să-mi facă mici reparaţii în garsonieră înainte de mutare, minţi ea cu dezinvoltură, ştiind că Damian putea s-o sune în orice clipă.  

- Hai să nu mai cheltuim banii la Bistro şi să mergem la mine acasă, servim prânzul şi în acelaşi timp putem sta de vorbă.  

La o asemenea invitaţie Minodora nici că se putea aştepta. Nu o primise atunci când era convinsă că ar fi fost normal să vină, după acel prânz intim de ziua Mărţişorului şi iată că ea a sosit când nimic nu prevestea această.  

Ce bine că am renunţat la primul tramvai. Dacă mă urcam în el, dusă eram. Cine ştie când mai apărea oportunitatea de a fi cu Sebastian singură, singurică şi unde mai ales, în mult visata lui locuinţă!  

- Ce să-ţi răspund Sebi? Sunt surprinsă şi măgulită. După prânzul de la restaurant, îmi mai oferi o masă festivă.  

- Ei, nici chiar aşa. Te voi servi cu ce am eu pregătit pentru mine, nimic premeditat sau festiv.  

- Chiar şi aşa, nu vreau să te deranjez.  

- Hai lasă, nu te mai scuza. Mergem sau nu, o luă el direct pe fată, moment care nu prea i-a căzut bine tinerei. Mie îmi este foame şi abia aştept să mă înfrupt din ciorbiţa mea din carne de viţel şi tocăniţa cu sos din vin din acelaşi fel de carne.  

- Da? Îţi place carnea de viţel?  

- Desigur. Ce! Ţie nu-ţi place?  

- Ba da, dar nu prea am gătit. Este mai pretenţioasă la preparat, fierbe mai greu şi trebuie să ştii s-o găteşti.  

- Tu nu ştii?  

- Ştiu desigur, că doar nu-i mare lucru, dar sincer vorbind nu prea am gătit. Am mâncat adeseori, mai ales ciorbiţe de vită dar prin restaurante.  

- Bine, acum ai să mănânci la mine acasă dacă accepţi invitaţia. Am şi smântână, aşa că o să fie o nebunie de ciorbă.  

- Nu ştiu ce să zic, nu am fost niciodată la un bărbat acasă aşa că..., mimă ea jena de a fi singură cu el în casa lui.  

- Nu eşti minoră, nu ai de ce să te temi, te invit la masă, nu să te devorez.  

- Aoleu, o făcu ea pe speriata. Ei, nici chiar aşa că doar nu suntem în comuna primitivă sau în junglă. Dar, dacă a fost la tine şi doamna Zbihli şi zici că nu s-a întâmplat nimic, eu de ce m-aş teme?  

- Minodora, aş dori să ne înţelegem de la început. Scopul invitaţiei mele a fost pentru a servi prânzul şi să mai stăm de vorbă cum ţi-ai dorit şi atât. Este în regulă? Iar cu doamna Zbihli te rog s-o laşi mai încet. A fost într-o vizită scurtă pentru o discuţie privată care nu se putea desfăşura într-un loc public. Este ok? o luă el la rost iritat de insolenţa colegei sale.  

- N-aş vrea s-o iei ca pe o ofensă...  

- Bine, bine, mergem?  

- Bine atunci, să mergem... jucă ea sceneta unei femei ce se lasă greu convinsă să-i urmeze îndemnul. Puse în scenă scenariul pregătit şi ratat data trecută.  

În câteva minute se aflară în faţa porţii metalice pe care Sebastian o descuie cu o cheie scoasă din buzunarul pardesiului. Parcurgând distanţa dintre poartă şi uşa casei trecură printre straturile grădiniţei proaspăt aranjate, greblate şi din care începură să răsară florile. Unele chiar erau în plină vegetaţie.  

- Aha, asta este faimoasa ta grădiniţă unde îţi petreci după amiezile şi weekendul de nu mai ai timp pentru mine?  

- Nu-i faimoasă, dar va deveni frumoasă peste puţin timp când vor apare primele flori de primăvară. Uite că au ajuns ca ghioceii să se ofilească iar zambilele şi narcisele au bobocii aproape de înflorire.  

- Da, sunt frumoase. Bravo. Deci acestea sunt cele care mi te răpesc? repetă ea aluzia la relaţia lor care stagna în aceeaşi neclaritate.  

- Ei, nu neapărat că ele nu se grăbesc atât de mult să fiu în preajma lor dacă aş dori să fiu în altă parte. Necesită puţină atenţie este adevărat, dacă vrei să se dezvolte frumos. Merită nu crezi?  

- Ba da, dar unde stau eu nu am văzut flori decât pe la ferestrele unor apartamente, nu şi în grădiniţe. Nu prea sunt oameni gospodari pe unde locuiesc eu.  

- Dar cei de la Domeniile publice nu se ocupă de spaţiile verzi?  

- Se ocupă dar mai mult de cele stradale nu şi în faţa blocurilor, unde normal ar trebui să se preocupe locatarii, că doar sunt proprietari.  

- Da, dar numai ai blocului şi al trotuarului din jurul lui, restul aparţine primăriei ca domeniu public.  

În timp ce vorbeau despre spaţiile verzi, au ajuns în faţa uşii pe care Sebastian o deschise larg făcându-i loc colegei sale să intre:  

- Poftiţi domnişoară în sanctuarul unui burlac.  

- Frumos sanctuar, spuse ea plăcut impresionată de livingul în care pătrunse, dominat de masivitatea bibliotecii plină la refuz de cărţi şi a celorlalte obiecte de mobilă, care se vedeau că sunt vechi dar arătau impecabile. Nu putea să nu rămână surprinsă şi de tablourile cu semnătura unor pictori celebri ce atârnau pe pereţii livingului şi care îi trezise stări erotice elevei lor Angela în noaptea de pomină, despre care ea bineînţeles că nu ştia şi nici nu bănuia nimic.  

- Este frumoasă camera, plăcut aranjată şi mobilată. Pot spune că matematic. Se vede că este locuită de un profesor de matematică.  

- Ha, ha, ha. Ce, crezi că dacă eram de română sau de fizică putea să arate altfel?  

- Nu ştiu, am zis şi eu făcând mai mult o remarcă metaforică sub formă de glumă.  

- Te rog, dă-mi pardesiul pentru a-l duce la cuier. Apoi uite, alege unul dintre fotolii până pregătesc eu prânzul şi ia loc. De obicei eu când sunt singur servesc masa în bucătărie unde este şi o masă dar acum vom mânca aici, în living.  

- De ce te deranjezi? Putem să o servim tot acolo şi astăzi. Nu te formaliza atât că nu sunt o fire prea pretenţioasă. La mine este şi mai rău şi tot în bucătărie mănânc, nu în altă parte că doar stau la bloc şi nu am la dispoziţie decât un dormitor micuţ, iar restul este comun cu gazda mea, o bătrânică simpatică şi cumsecade.  

- La mine în casă atât timp cât încă mai sunt stăpân şi singur, eu fac regulile.  

Remarca i se păru maliţioasă şi nu-i scăpă lui Minodora „cât eu sunt stăpân, eu fac regulile”, era ca o punere la punct, ca o avertizare pentru viitor, cine va comanda în casa lui.  

- Bine atunci, faci cum doreşti. Cu ce te pot ajuta?  

- Deocamdată dacă doreşti să mergi la baie să te speli uite, intri pe uşa aceasta şi este pe stânga a doua intrare. Găseşti acolo tot ce-ţi trebuie. Între timp eu pun la încălzit mâncarea şi aşez cele necesare pe masă.  

Sebastian de data aceasta nu se mai deplasă cu invitata sa să-i arate unde este baia cum procedase altădată în asemenea ocazii. O lăsă să se descurce singură, aşa putea să-şi facă o impresie corectă asupra dimensiunii şi arhitecturii casei sale. Dacă va fi necesar şi va dori, îi va arăta întreaga casă. Lui Georgeta nu a mai avut timp să i-o arate grăbindu-se să ajungă la soţ cât mai repede.  

Minodorei îi plăcu casa lui Sebastian şi mai ales faptul că peste tot era ordine şi curăţenie de parcă avea pe cineva care se ocupa special de acest lucru. Revenind în living se aşeză în faţa bibliotecii şi urmărea cu interes cam ce cărţi deţinea colegul său. I se păru firesc să aibă multe din specialitatea sa, dar descoperi că nu numai din această gamă avea ci şi de istorie, filozofie, enciclopedii, geografie şi chiar beletristică. Luă o carte a lui Garabet Ibrăileanu „Spiritul critic în cultura românească” şi aşezându-se în fotoliu, începu s-o răsfoiască.  

Era surprinsă de existenţa acestui important om de litere din istoria literaturii române, istoric literar, pedagog, eseist, poet şi romancier, născut undeva pe meleagurile sale moldave, la Târgu Frumos, nu atât de departe de Iaşi, dar care şi-a urmat cursurile primare şi gimnaziale în zona sa de naştere şi copilărie.  

Ibrăileanu a învăţat la acelaşi liceu la care va învăţa şi ea peste ani, liceul Codreanu din Bârlad şi la aceeaşi Universitate din Iaşi, motiv determinant în aş alege ca temă de licenţă: Geneza formelor culturii în România, ilustrată în operele lui Garabet Ibrăileanu.  

Fiecare era ocupat cu ceva şi din când în când mai schimbau câte o frază rostită monosilabic. Sebastian adusese o faţă de masă şi o aşeza peste masa ovală din living, alăturând tacâmurile. În liniştea din încăpere se auzi târâitul unui telefon.  

- Telefonul! Nu este al meu. Se aude din hol.  

- Da, al meu este, l-am uitat în buzunarul pardesiului.  

Alergă spre hol să răspundă la apel cât mai repede. Reuşi. Era Damian desigur, aşa cum se aşteptase.  

- Da vă rog.  

- Bună Minodora. Deranjez?  

- Asta-i bună. Cum să deranjezi?  

- Poţi urca la mine la hotel la ora şaptesprezece?  

- Desigur, voi face totul să fiu acolo la ora stabilită.  

- Bine atunci, ne vedem mai târziu.  

- În regulă, la revedere şi auzi cum se închide telefonul fără să-i mai răspundă la salutul de despărţire.  

Pe faţă i se putea citi cum i s-a aşternut o linişte sufletească, un zâmbet şi o bună dispoziţie. Se gândea mulţumită că după ce va servi prânzul cu Sebastian, va avea suficient timp să ajungă acasă, să facă un duş, să se schimbe de ţinuta de şcoală şi să ajungă la hotel la ora indicată. Cum se legau toate acum aşa cum şi le dorise: Să se întâlnească cu Damian să vorbească despre mobilarea garsonierei sale şi cu Sebastian despre viitorul lor. Da, este adevărat ce spuneau colegii despre ea şi anume că cineva acolo sus o iubeşte. Va amâna de data aceasta ocazia de a-i da posibilitatea lui Sebastian de a fi mai îndrăzneţ cu ea.  

După ce părăsi casa lui Sebastian, Minodora se îndreptă spre staţia de tramvai. Era un pic tristă. Îi părea rău că nu a putut sta mai mult la el, să aibă posibilitatea ca în atmosfera propriei case, să-l facă să se simtă în preajma sa mai degajat, să devină mai curajos, mai îndrăzneţ de fapt, însă dacă se gândea bine, era mai firesc şi mai avantajos pentru ea că întâlnirea s-a încheiat aşa. Nu-şi mai putea face o impresie greşită despre ea. Dacă ar fi rămas mai mult şi el ar fi fost un pic mai curajos, să-i propună ca relaţiile dintre ei să evolueze un pic într-o direcţie mai intimă (că doar nu ea ar fi trebuit să se repeadă şi să înceapă să-l sărute, să-i arate cât de disponibilă poate fi), ar fi putut fi considerată o femeie care se lasă uşor cucerită, chiar dacă îi declarase că este îndrăgostită de el. Acest lucru nu ar fi avantajat-o, iar Sebastian nu era omul care nu ştia să evalueze comportamentul unei femei.  

Acum gândurile sale erau focusate pe întâlnirea cu Damian, la ce plan trebuie să adopte ca să-l determine s-o ajute la mobilarea garsonierei şi la alte cheltuieli legate de aceasta. Era contrariată de faptul că în ultimul timp nu a mai fost invitată la hotel, chiar dacă din când în când o mai suna când era liber, s-o întrebe ce mai face. Discuţiile erau de complezenţă, doar ca între doi amici ce se salutau amical, nicicum ca între doi iubiţi care abia aşteptau să se întâlnească, frământaţi de dorinţa de a se vedea şi de a-şi răcori trăirile interioare provocate de iubire. Îşi cunoştea destul de bine cauzele ce-i animau interesele de a se afla în braţele lui Damian. Se obişnuise cu prezenţa lui în viaţa sa de atâţia ani, de când trăiau această aventură şi care îi erau priorităţile. Cât a fost studentă, se întâmpla să petreacă câte o noapte în braţele vreunui coleg, sau iubit de conjunctură, iar a doua zi să trebuiască a se întâlni cu el. Atunci se simţea ca un miel dus la tăiere. Nu-i era la îndemâna, nu-i făcea plăcerea, dar interesele ei erau prea mari aşa că nu-şi putea permite refuzul. Apoi cu timpul se obişnuise cu el şi cu prezenţa sa în patul lui. Nu mai simţea acea repulsie din timpul primelor întâlniri.  

Cam aşa se întâmpla şi acum. Cât a stat în casa lui Sebastian a avut timp să-l privească, să-l admire şi să analizeze cum ar fi ca ea să-i fie alături în viaţa viitoare. Numai dacă îşi rotea privirea în jur şi ar fi fost îndeajuns de a spune un DA mare căsătoriei cu Sebi şi renunţarea definitivă la poziţia de amantă a Secretarului de Stat. Dar nu de ea depindea aceasta, ci de cei doi bărbaţi. De unul era sigură, cât de sigură poţi fi de un politician care astăzi spune ceva iar a doua zi face altceva şi anume, ce-i convine lui. Celălalt nu a dat niciun semn că ar putea deveni varianta cea mai avantajoasă pentru ea şi planurilor sale de viitor, la care lucrează de când a aflat că Sebastian este disponibil, aşa că acum trebuia să-şi întocmească un alt plan de abordare a cauzei sale care să se bucure de succes. Cea mai importantă şi mai presantă era să obţină de la Damian, “sponsorizarea” necesară, chiar dacă îi va promite că o face sub formă de împrumut, până când ea poate să-şi achite obligaţiile financiare faţă de el.  

Ajunsă acasă, făcu imediat un duş şi se duse în cameră să se odihnească măcar vreo jumătate de oră, pentru a putea gândi lucid la ce avea de făcut. Hotărâse să lase ca lucrurile să decurgă firesc în timpul întâlnirii, ca apoi problemele ei personale să le abordeze când va găsi cel mai oportun moment. De ce să forţeze lucrurile? Putea să refuze s-o ajute şi atunci ce ar fi putut face?  

Fixă ceasul s-o trezească după o jumătate de oră, în cazul că ar fi adormit şi se lungi pe patul ei îngust, de o singură persoană şi cu salteaua deformată. Spera să scape de el cât mai repede. Adormi pe loc. Duşul fierbinte îşi făcea efectul. Începu să viseze că se rătăcise într-o pădure deasă, în care tot căuta să găsească cărarea care s-o conducă spre drumul de ieşire. Auzea un zgomot ca un şuierat şi din când în când bufnituri. Era speriată şi panicată. Nu ştia cum să facă să regăsească drumul salvator. La un moment dat ajunsese în capătul unui luminiş. În mijlocul lui era un grup de fete îmbrăcate în alb, purtând rochii lungi şi coroniţe din flori multicolore pe cap, prinse într-un dans de epocă. Nu-şi dădea seama cum pot dansa şi ce dans este, deoarece nu se auzea muzica. Cine le conducea jocul? Cine le cânta şi cum de puteau dansa fără să audă muzica? Sau doar ea era aceea care nu o auzea? Dintre copaci apăru un bărbat atletic care parcă semăna cu Sebastian, numai că era într-o ţinută de cavaler medieval. Era îmbrăcat ca un războinic, cu platoşă şi haine din zale metalice, purtând un coif pe cap. Viziera era ridicată şi reuşise să-i vadă ochii întunecaţi, care inspira mânie şi dorinţa de răzbunare pentru ceva rău, ce i se făcuse. La un moment dat în faţa sa apăru alt războinic, mai firav ca fizic, dar tot la fel de bine echipat. Să fie oare Damian? Se întrebă Minodora? Dar de ce s-ar lupta între ei, că doar nu se cunosc? Cei doi luptători aşteptau ca ea să le dea semnalul să pornească lupta. De la început confruntarea i se părea inegală şi nu ştia pe care să-l susţină. Pe Damian, cel fără nicio şansă în faţa luptătorului mai tânăr sau să-l prefere pe cel care doar dintr-o simplă mişcare putea să-şi asigure victoria?  

Simţi cum o trec transpiraţiile iar indecizia sa nu era de niciun bun augur atât pentru cei doi luptători, cât mai ales pentru ea. Ce va spune unul sau celălalt, dacă gestul său va fi vădit favorabil faţă de unul dintre ei? Vor mai crede în sinceritatea sa?  

Soneria ceasului lămuri toată această situaţie întortocheată şi fără de ieşire pentru ea, chiar dacă nu apucase să se declare în favoarea unuia dintre cei doi luptători. Se bucura că totul a fost doar un vis produs de succederea mai multor evenimente din ultimul timp. Prea se precipitau, prea veneau ca un tăvălug peste ea, cea care nu era suficient de pregătită a le face faţă. Va lăsa totul să fie aşa, cum va dori soarta şi destinul său. Nu va interveni deocamdată cu nimic. Dacă va putea cu ceva să-l influenţeze într-o parte sau alta, va vedea mai târziu. La interpretarea visului se va gândi mai târziu, acum se grăbeşte, nu are timp de el.  

Se îmbrăcă repede, se fardă şi închise în grabă uşa în urma sa, îndreptându-se spre staţia de tramvai, constatând că este în întârziere. Trebuia să mai ia şi metroul până în centru, la Universitate. De aici va merge pe jos la hotel şi va avea suficient timp până acolo să se gândească la o anumită strategie, funcţie de modul cum se va prezenta Damian. Va fi sau nu bucuros când o va vedea? Asta-i întrebarea, dacă ar fi să-l parafrazeze pe Shakespeare.  

Când ieşi din staţia de metrou, îl sună pe Damian să-i spună că va întârzia câteva minute. Timpul estimate că-l face până la hotel, nu a corespuns cu cel efectuat de mijloacele de transport în comun din capitală. Nu-şi putea permite să-l facă să aştepte pentru că nu-i cunoştea programul, care oricând putea să se modifice. În definitiv era om de stat aflat tot timpul la datorie, aşa că ea, o simplă profesoară debutantă într-un liceu, nu putea să i-l modifice după bunul plac sau după capriciile sale. Era foarte conştientă de acest lucru.  

Fereastra camerei lui Damian era spre stradă şi o văzu pe Minodora când apăru în faţa hotelului. Era şi el nerăbdător s-o întâlnească. Trecuse atâta timp de când n-o mai văzuse şi i se făcuse dor de ea. Uneori o considera ca pe o fiică, chiar dacă la rândul său avea şi el una pe care n-o mai vedea decât dacă schimbau mesaje video pe internet. Lucra la Bruxelles într-un cabinet de parlamentar european în funcţia de consilier pe probleme juridice. Când revenea în ţară trebuia să ajungă la familia sa, arareori putea să se întâlnească amândoi, deoarece din aeroport schimba avionul spre Cluj, unde locuia cu soţul. Făcuse facultatea la Iaşi dar se căsătorise cu un clujean, aşa că a preferat să plece cu el la Cluj Napoca, mai ales că după moartea mamei sale nu o mai ţinea mai nimic legată de Iaşi.  

Minodora urcă şi ciocăni la uşa apartamentului. Damian ştia cine putea fi, dar dorinţa de a se amuza un pic îl făcu să întrebe:  

- Cine-i?  

- Room service, se auzi o voce subţire de femeie.  

- Nu am solicitat nimic.  

- Aveţi o ofertă special din partea firmei, intră şi Minodora în jocul politicianului.  

- Bine atunci, dacă-i atât de specială! continuă el şarada, deschizând larg uşa camerei.  

Minodora îmbujorată nu numai din cauza efortului depus pe stradă să ajungă la timp, cât mai ales de emoţia de a fi faţă în faţă cu Damian, după aproape două luni de zile, deschise braţele, întrebând:  

- Domnule ministru, vă place oferta?  

- Mm, ce să zic! Eu ştiu dacă nu pot fi altele şi mai tentante? Dar dacă tot este gratuită şi din partea firmei, poftim, intră cu plăcere.  

- Bravo Puişor! Aşa îţi primeşti tu iubita? Deci, pot exista şi altele mai tentante? Dar de ce m-aş mira de asta la voi politicienii? Nu-s toată ziua în presă şi la TV asemenea ştiri şi exemple? o făcu Minodora pe supărata.  

- Hai, măi Dora, doar m-am alintat şi eu un pic, chiar dacă nu se cade la vârsta şi poziţia mea, spuse politicianul închizând uşa camerei. Doream să te introduc într-o atmosferă mai veselă după atâta timp de când nu ne-am văzut. Hai, fii sinceră. Ţi-a fost dor de mine?  

- Cum să nu-mi fie Puişor? Am sunat la tine la cabinet şi săptămâna trecută, dar nesuferita ta de secretară nu te-a anunţat. Doream să-ţi mulţumesc pentru postul de asistent universitar şi mai ales pentru garsonieră.  

- Ce garsonieră?  

- Ei! Nu o mai face pe necunoscătorul. Doar nu eram eu prima prioritate din sector, ca să-mi dea Consiliul o locuinţă în blocurile ANL, când sunt atâtea cazuri sociale mai grave decât mine.  

- Ce, tu nu eşti un caz social?  

- Ba, da, mersi, spuse ea sărutându-l pe obraz în timp ce-şi dezbrăca pardesiul.  

- Atunci?  

- Uite-mă acum la tine în cameră! Am venit să-ţi mulţumesc personal. Ce pot face mai mult?  

- Da, îţi apreciez gestul. De fapt îmi era dor de tine. De aceea am dat telefon, să te vad după atâta timp cum mai arăţi. Uitasem cum mai apari de când nu ne-am mai văzut.  

- Şi? Cum îţi par? Am mai slăbit de dorul tău?  

- Ei, hai, nici chiar aşa. Voi femeile mereu doriţi să fiţi mai slabe. Atunci ce fac bărbaţii cărora le plac femeile mai rotunjoare, să aibă ce strânge în braţe, nu s-o caute prin pat şi să nu o găsească.  

- Şi ţie cum îţi plac să fie femeile? Se alintă ea îndreptându-se spre el, să-l ia în braţe. Ca mine sau mai slabe? Nu-i mai dădu timp să-i răspundă, ocupându-i gura cu un sărut pasional la care vârstnicul său amorez îi răspunse cu plăcere. Trebuia să se poarte cu el cât mai afectuos, ca să-l facă cât mai degajat şi dispus la dărnicie faţă de nevoile sale care nu mai sufereau amânare. Ţie nu ţi-e foame? Eu nu am avut timp să mă opresc jos la restaurant să servesc cina, aşa că pot chema room serviciul să ne aducă ceva de mâncare.  

- Nici eu Puişor nu am avut timp să servesc cina. Când s-o fac? Când am ieşit de la şcoală abia de am avut timp să-mi pregătesc ceva frugal, să fac un duş şi să mă odihnesc un pic, ca să fiu cât mai frech pentru tine.  

- La vârsta ta eşti tot timpul frech. Eşti plină de tinereţe şi de viaţă, nu ca mine obosit şi plictisit de tot ce se întâmplă în jurul meu.  

- Dar ce-ai păţit dragule, nu-ţi mai place funcţia?  

- Nu de asta-i vorba. Aşa, în general, dar hai să nu mai vorbim de serviciu că nu de asta ne-am întâlnit. Stai să sun la room service şi să fac comanda pentru cină. Stabiliră ce vor să mănânce iar Damian ridică receptorul, făcând comanda la restaurant. Aşa că, până va sosi ospătarul prefera să stea cu ea de vorbă şi să afle ce noutăţi au mai apărut în viaţa sa.  

- Şi! Ia spune, ai văzut garsoniera?  

- Desigur, că am văzut-o! Tu nu ai fi făcut la fel? Eram nerăbdătoare să văd cum va arăta noua mea casă, viitorul nostru cuibuşor de nebunii. Nu-i aşa că mă vei vizita acolo de acum?  

- Eu ştiu ce să-ţi spun? N-aş dori să fiu văzut de persoane care mă pot cunoaşte, mai ales să parchez o maşină cu numere oficiale, printre blocuri şi să intru în bloc ca o persoană oarecare.  

- Atunci? Cum vom proceda? Şi eu cât mă bucuram că acum avem şi noi casa noastră unde să ne întâlnim şi să ne bucurăm de intimitate... jucă ea rolul de femeie supărată, ca de copil căruia i-ai luat jucăria preferată.  

- Ce! Aici nu ne simţim bine, nu există intimitate?  

- Ba da, dar...  

- Hai, povesteşte-mi cum arată garsoniera?  

- Cum să arate? Frumoasă mai târziu, numai că acum arată dezolantă?  

- De ce?  

- Cum de ce! Cum ai vrea să arate un spaţiu de locuit după o organizare de şantier, cu urme lăsate peste tot de către constructori şi mai ales goală?  

- Ei, lasă că asta o rezolvi tu cu mobilatul.  

- Da! Cum mă rog? Cu banii pe care mi-i dă ministerul vostru?  

- Noi nu plătim salarii cadrelor didactice, ci ministerul finanţelor prin cel al asigurărilor sociale.  

- Da, dar nu voi în guvern aţi hotărât tăierea cu douăzeci şi cinci la sută?  

- Mda, dar hai să nu facem politică acum!  

- Politica voastră trece prin buzunarul şi stomacul nostru, asta este mai grav.  

- Bine, lasă asta acum! Şi cum te-ai gândit să-l mobilezi, că după cum nu ai nimic în prezent, îţi trebuiesc o sumedenie de lucruri, ce-ţi sunt necesare pentru viitor.  

- Mie îmi spui? Mă apucă groaza, numai când mă gândesc!  

- Şi cum ai să procedezi?  

- Nu ştiu. Mă gândesc să iau credit bancar, să fac rate la magazine, nu ştiu ce să-ţi zic. Nu am curajul să mă gândesc la asta.  

- Bine, bine, dar tot trebuie s-o faci!  

- Mda, trebuie s-o fac dar nu ştiu cum, doar dacă m-ai ajuta şi tu cu ceva...  

- Aha! Mda, să vedem despre ce ar putea fi vorba.  

- Tu nu-ţi dai seama că trebuie să-mi cumpăr de toate, de la lingură şi furculiţă, până la mobilă de dormitor, de bucătărie şi toate cele necesare pentru care îmi trebuiesc bani în fiecare zi să le procur?  

- Şi tu nu ai nimic strâns?  

- Ce să am? Nu-mi ajung nici pentru un scaun sau de tacâmuri, dar pentru lucruri mai scumpe! Din salariul primit abia de-mi ajungea să trăiesc de azi pe mâine şi să-mi achit chiria.  

- Bine, lasă, mai vorbim despre asta. Stai că sună ospătarul cu mâncarea. Intră şi tu te rog în baie măcar să nu te vadă cel ce intră.  

- Vezi? De aceea ziceam să fie garsoniera, cuibul nostru, unde nu trebuie să ne mai ferim, spuse ea trăgând uşa băii după ea.  

Ospătarul aşeză pe masa din cameră cele aduse şi două rânduri de tacâmuri, uitându-se curios să vadă cea de a doua persoană, însă nu observă decât un pardesiu de damă şi nişte pantofi, aşa că a înţeles că domnul ministru are o vizită feminină la el. Discret se retrase cu căruciorul său, eliberând camera, nu înainte de a-i ura clientului poftă bună, în timp ce-i semna nota de comandă şi-i mulţumea pentru “stimulentul” oferit de acesta.  

Cina şi întreaga întâlnire se desfăşură în termeni destul de plăcuţi între cei doi iubiţi. Se putea observa cum timpul, cât nu s-au văzut a pus amprenta peste amândoi. Se doreau şi acum se aveau unul pe celălalt. Minodora avea tot interesul să fie cât mai afectuoasă cu Damian, să-l facă s-o îndrăgească cât mai tare şi să-i simtă prezenţa ca una necesară, una care face parte din viaţa lui prezentă şi viitoare.  

La despărţire au stabilit ca ea să meargă să-şi aleagă ce-i este de strict necesar pentru început şi să spună de ce sumă are nevoie, că doar nu avea bani lichizi în buzunar ci îi va încărca cardul cu suma necesară plăţilor mai mari. De restul se vor ocupa pe parcurs.  

Minodora sări de gâtul lui Damian şi-i mulţumi pentru generozitate. Ştia ea că nu o va lăsa să se chinuie singură. Liniştită din punct de vedere al finanţării pentru mobilarea garsonierei îl părăsi grăbită, stabilind ca întâlnirea viitoare să fie la casă nouă, în noua sa locuinţă, când va reuşi s-o mobileze şi s-o facă locuibilă.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA , roman - cap. XVIII - INTALNIRE LA NIVEL INALT / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1072, Anul III, 07 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!