Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1063 din 28 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA , roman - cap. XIII - Un prânz în familie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Când au intrat în acel restaurant cei doi profesori nu ştiau că într-un colţ mai îndepărtat al salonului servea masa şi familia Robert şi Mirela Orru. Bărbatul abia sosise de la Praga, unde expoziţia sa a avut un succes fulminant. Majoritatea tablourilor erau vândute la închiderea expoziţiei, primind şi alte comenzi de la diferiţi colecţionari cehi. Era cunoscut ca pictor în întreaga Europă, fiind prezent în mai toate cataloagele de specialitate cu pictorii europeni de valoare. Fiind ziua mărţişorului, a dorit să-şi invite familia la un restaurant elegant, pentru servirea prânzului. Şi aşa doamna Mirela Orru îşi manifestase intenţia de a nu găti în acea zi, simţindu-se “epuizată” după ce participase la o şedinţă de întreţinere într-un atelier de înfrumuseţare. Doar ce-şi făcuse manichiura, cum era să se apuce de gătit în bucătărie? Ar fi fost degradant pentru ea să miroasă a ceapă sau rântaşuri, după o împachetare cu tot felul de pomezi şi plante una mai plăcut mirositoare decât alta, atât faciale, cât şi corporale. Obrazul subţire, cu mari sacrificii se întreţine. Bineînţeles că atât tatăl cât şi mama Brigittéi nu-i cunoşteau pe cei doi profesori, deci apariţia lor nu le-a spus nimic în afară unei eventuale constatări că a mai apărut o pereche dornică să servească prânzul în local. Cea surprinsă a fost însă fiica lor. Simţea că i se taie respiraţia de uimire. De unde şi până unde profesorul Condurache într-un restaurant cu profesoara de română? Să fie cuplaţi şi ea să nu ştie nimic? Cum de nici ceilalţi colegi nu au aflat noutatea? Chiar să fie atât de discreţi sau, este doar o pură întâmplare apariţia lor intempestivă în acelaşi restaurant cu familia ei? Tocmai înghiţea o gura de cola când i-a văzut intrând în local. Surpriza a fost atât de mare, încât s-a înecat cu băutura, stârnind ceva panică la masă, speriindu-şi mai ales tatăl, grijuliu întotdeauna cu fiica sa, faţă de mamă, mereu preocupată de ea însăşi neglijând pe cei din jurul ei.  

- Ce s-a întâmplat Brigita? Fii te rog mai atentă dragă, uite cum se uită lumea la noi, o apostrofă mamă-sa.  

- Lasă fata în pace, ce ai cu ea? I se putea întâmpla oricui. Tu nu te-ai înecat niciodată?  

- Nu s-a întâmplat nimic tati, am înghiţit cred prea multă cola deodată fiindu-mi sete şi m-am înecat pur şi simplu, motivă tânăra incidentul nedorit.  

- Fii te rog mai atentă pe viitor.  

- Lasă mamă, că doar aşa o să se mai uite mesenii şi la masa noastră să vadă cât de şic şi de elegantă eşti tu. Nu-i aşa tati? O înţepă fiica răutăcioasă. Atât apariţia celor două cadre didactice, cât şi reproşurile mamei, îi cam tăie pofta de mâncare Brigittéi. Dacă până atunci abia aştepta să sosească ospătarul cu ce-şi comandase, acum se uita în farfuria plină cu meniul său preferat şi învârtea furculiţa indispusă prin mâncare.  

- Ce-i dragă, nu-ţi mai place mâncarea? Parcă ziceai că ţi-e o foame de lup. Ţi-a trecut dintr-o dată? Sări încă odată madam Orru cu reproşurile pe fiică-sa.  

- Tu chiar ţi-ai propus să ne strici pofta de mâncare la toţi, Mirela? Ce se întâmplă cu tine de eşti aşa de pornită? îşi apostrofă domnul Orru iar soţia.  

- Nu se întâmplă dragule nimic, răspunse Mirela Orru, mereu nemulţumită şi cu chef de arţag. Ceva o nemulţumea pe ea, nu doar micile incidente de la masa lor, altfel nu era atât de indispusă. Poate se aşteptase la un cadou mai deosebit adus de soţ din capitala Cehiei după două săptămâni de absenţă din patul matrimonial. Şi-ar fi dorit să-i aducă măcar un şirag de mărgele de cristal viu colorate, încrustate cu cristale Swarovski, însă el i-a adus o capă din blană de vulpe polară. Mai avea un guler în garderobă. Cei doi părinţi liniştindu-se, îşi vedeau de mâncarea lor şi discutau în şoaptă probleme casnice, de familie. Numai fiica lor se zbuciuma sufleteşte. Nu ştia ce să creadă despre cei doi. Îşi vedea năruite toate şansele de a se mai culca cu profesorul. De unde şi până unde a apărut profa de română împreună cu Sebastian? La aşa ceva nu se aşteptase, cu toate că ştiindu-i statutul de burlac, putea oricând să se cupleze cu altcineva, că de, doar nu era să stea toată viaţa singur şi să o aştepte pe ea să-i intre în pat! Poate că dacă i-ar fi sugerat aşa ceva, se mai trezea şi chelfănită, sau şi mai rău, cu un şut pe undeva prin partea din spate. Condurache era un bărbat serios şi sobru. Nu s-ar fi încurcat el cu fetişcane zurbagii ca ea. Cum de i-a trecut prin cap că ar fi posibil aşa ceva? Degeaba o mai acuza pe Emanuela că s-ar fi apropiat periculos de mult de profesor. A văzut ulterior când au fost la meditaţie că totul este în regulă cu ei şi numai în imaginaţia sa bogată apar asemenea scenarii. Abia aştepta să le spună prietenelor sale din gaşcă marea noutate: A apărut un nou cuplu de îndrăgostiţi în cadrul liceului – profesorii Condurache şi Lepădatu. Hi, hi, ce-o să mai râdă de ei. Dar ea chiar are să râdă, sau va plânge mai degrabă? Uite aşa un prânz care îl considera evenimentul săptămânii şi tema ce-o va povesti colegelor, mai ales ce-au mâncat şi cât a costat meniul, a devenit unul fără de importanţă, luându-i locul întâlnirea amoroasă dintre cei doi profesori. Tot timpul cât au stat în local, nu şi-a îndepărtat privirile de pe cei doi "inculpaţi". La un moment a observat până şi tatăl său că fiică-sa este preocupată de ceva de nu-i mai prieşte mâncarea şi urmărindu-i privirile a descoperit acel cuplu de tineri. De fapt erau cam de aceeaşi vârstă cu ei, poate mai tineri, dar nu cu mult, cel puţin bărbatul.  

- Dar cine sunt cei doi dragă, de nu-ţi mai dezlipeşti ochii de pe ei? Ce te fascinează atât de mult la ei, ce-i atât de interesant de nici mâncarea nu-ţi mai place?  

- Aa, ce spui, fu surprinsă fata de întrebarea neaşteptată a tatălui său. Despre ce vorbeşti?  

- Despre cei doi de la masa de lângă fereastra din stânga.  

- Aha, sunt doi profesori de la mine din liceu...  

- Şi ce-i atât de ieşit din comun. Nu sunt căsătoriţi?  

- Nu, nu, el este divorţat de o doctoriţă stomatolog, iar ea nu-i căsătorită după câte ştiu.  

- Şi care-i problema cu ei de ţi-au captat atât de tare atenţia?  

- Nici una, doar că-i văd pentru prima dată împreună, atâta tot.  

- Şi ce ar fi atât de deosebit? intră şi mamă-sa în discuţie.  

- Nimic. El este profesorul de matematică, cel care ne meditează pe mine şi pe Emanuela.  

- Ăsta este? Dar este aşa de tânăr! Credeam că-i vreun ramolit de profesor în vârstă.  

- Nu, nu, el este cel mai bun profesor de matematică din liceu, poate chiar şi din capitală. Este serios şi bine pregătit.  

- Dar nu ziceai că-i divorţat? De unde atunci atâta seriozitate?  

- Stai dragă, sări şi domnul Orru în apărarea profesorului, ce dacă este omul divorţat, înseamnă că-i neserios? Poate altele au fost motivele divorţului, ea o fi călcat pe bec şi gata, s-a dus căsnicia lor.  

- Sigur, voi bărbaţii imediat, "a călcat ea pe bec". Mereu în concepţia voastră trebuie să fie de vină neapărat femeia adulteră. Voi niciodată nu "călcaţi pe bec". Ce, eu ştiu ce-ai făcut tu două săptămâni la Praga printre atâtea femei frumoase cum sunt cehele?  

- Ce-ţi veni draga mea? De unde această iritare continuă de când am venit? Te rog dacă ai ceva să-mi spui, s-o faci acasă, în linişte şi discreţie, nu aici în public, mai ales de faţă cu fiica noastră.  

- Las-o tati pe mami, ea mereu are ceva de reproşat altcuiva. Este singura care are întotdeauna dreptate, nu vezi!  

- Tu să nu te bagi în discuţia noastră, auzi, se răţoi dintr-o dată mama la fiică.  

- Draga mea, mai bine gustă din acest vin delicios şi lasă răutăţile pentru altă dată. Am venit să servim un prânz în linişte, nu să-l strice cineva dintre noi. Pentru moment se lăsă o linişte jenantă la masa familiei Orru. Celălalt cuplu care le-a dat motiv de discuţie şi ceartă îşi vedea de buna lui dispoziţie. Dacă ei ar fi ştiut că tocmai atunci domnul profesor de matematică se gândea cum să procedeze s-o aducă pe domnişoara Lepădatu la el acasă, poate şi-ar fi schimbat atitudinea faţă de cei doi. Doamna Orru s-ar mai fi liniştit, iar domnişoara Orru ar fi devenit şi mai disperată şi dezamăgită atât de el, cât şi de lipsa ei de decizie. Ajunsă acasă, Brigitté nu mai avea răbdare până a doua zi ca să facă publică marea sa descoperire. Aşa că o sună pe Emanuela să-i spună ultima bombă de can can a liceului. Când auzi Emanuela ce a descoperit colega ei, a fost tare surprinsă şi dezamăgită, chiar nu i-a venit deloc la îndemână. Cum, ea, cea care a fost la un pas să se culce cu Sebastian să fie înlocuită la scurt timp de colega lui, profa de română? Asta schimbă radical toată situaţia. Ori ajunge cât mai repede în patul şi braţele lui, ori o rupe definitiv şi uită aşa cum a fost rugată, întreaga întâmplare din dormitor. Erau oare un cuplu de mai mult timp, dar nu se ştia nimic în şcoală? Poate de aceea nu a mers Condurache mai departe, doar o ţinuse în braţe cu mâinile încolăcite în jurul gâtului şi cu buzele lipite de ale sale, într-un sărut pasional, se gândea Emanuela. Îi era ciudă că nu a insistat, nu s-a făcut dorită de el. Trebuia să-l provoace mai mult. Dacă ar mai exista o a doua ocazie, va şti ce să facă, în caz că-şi dorea să scape de virginitate şi cel care să o ajute, să fie el. A doua zi, clasa a XII a A, avea la prima oră întâlnirea cu profesoara de româna. Când aceasta intră în clasă începu direct, aruncându-şi mapa pe catedră:  

- Vom vorbi astăzi despre "Universul rural oglindit în opera lui Marin Preda", anunţă profesoara, înălţându-şi privirea către publicul ei format din elevii clasei a XII-a A. Brigitté îşi studia profesoara cu atenţia mărită. În această zi dăscăliţa lor era cochet îmbrăcată şi radia o neobişnuită bună dispoziţie, ceea ce făcu ca toate capetele să se îndrepte cu interes spre ea. Bănuia de ce este aşa de bine dispusă, fiind martoră la idilica ei întâlnire din acelaşi restaurant unde s-a întâmplat să fie şi ea cu părinţii. De la înălţimea pantofilor săi cu tocuri de cinci centimetri, Minodora Lepădatu îi privea pe tinerii elevi, pe sub ochelarii ce-i alunecau graţios pe nasul acvilin, puţin cam mare pentru configuraţia feţei, dându-i o aură de viclenie. Îşi strânsese părul de culoarea abanosului într-un coc elegant, iar un lănţişor strălucitor, de care era prins o camee din fildeş, atrăgea atenţia asupra gâtului, conferindu-i o notă de distincţie. În pofida corpului nu atât de subţire pentru vârsta sa, avea gâtul lung, dar graţios. Era îmbrăcată într-un taior din stofă subţire, de culoarea oului de raţă, cambrat pe corp, ce încadra frumoasa bluză albă din in, cu lucrături fine de dantelă croşetată pe mâneci şi în jurul gâtului. Un decolteu generos atrăgea ca un magnet ochii tinerilor săi elevi, când sânii mari, dansau vizibil la fiecare mişcare mai liberă a mâinilor, ale căror gesturi înflăcărate îi scoteau la iveală, aducând astfel un zâmbet elevilor din clasă, mai ales al celor din primele bănci. Băieţii o sorbeau aproape toţi din ochi. La cei douăzeci şi şase de ani, arăta de parcă nu ar fi fost profesoara lor, ci colega de clasă. Putea desigur trezi vise erotice adolescenţilor cărora le preda româna. Fetele îi admirau eleganţa şi bunul gust, de care dădea dovadă. Mai puţin Brigitté, care arunca distrată ocheade prelungi peisajului ce se vedea pe fereastră. Natura întreagă părea să fi pus stăpânire pe ea, aruncând-o printre frunzele copacilor din faţa liceului, care dansau la fereastră sub adierea unui vânticel de sfârşit de martie. Simţea că a intrat într-o altă lume, unde este primită în sufletul vegetal şi ocrotitor al plantelor. Era întocmai ca o Crăiasa a Primăverii ce plutea odată cu adierea vântului mângâietor, iar revenirea la timpul prezent al orei de română mai degrabă o obosea, decât o făcea să se simtă bine. Asta mai ales de când a descoperit fără să vrea că între profesoara prezentă în clasă şi Condurache ar exista ceva ce nu ar fi putut prevedea niciodată că s-ar întâmpla. Simţea o ură cum se naşte în sufletul său o mâhnire necontrolabilă, care ducea spre ură. Percepea prin toţi porii cum profesoara îi devenise nesuferită. Nota totuşi, aproape complet pierdută în reverie, explicaţiile Minodorei Lepădatu, care o fixa din vreme în vreme cu privirea în văpăi. “Fata asta”, gândea profesoara, “parcă ar fi un automat. Cred că nici măcar nu mă aude ce spun.  

- Brigita Orru, se auzi glasul strident al profesoarei. Care este rolul ţăranului român în opera lui Marin Preda? Nicio reacţie.  

- Brigita! Nu mă auzi? Repetă ea iritată. Ridică-te imediat când vorbesc cu tine! Atunci, de parcă ar fi fost fulgerată, eleva tresări şi se ridică fâstâcită în picioare, orientându-şi ţanţoş întreg corpul într-o poziţie gata de atac.  

- Ce te-am întrebat?  

- A... Întreaga clasă începu să şuşotească “rolul ţăranului român în opera lui Marin Preda...”, sărindu-i în sprijin, în timp ce Brigitté, cu urechile ciulite, căuta o soluţie rapidă de a ieşi din impas. - Păi..., "Universul rural oglindit în opera lui Marin Preda", răspunse ea amintindu-şi tema pentru ora respectivă.  

- Bine! Aşează-te! Şi te rog pe viitor încearcă să fii ceva mai receptivă la ce predau, zise maliţios Minodora Lepădatu, cu ochii aţintiţi asupra ei, precum aceia ai unui balaur ce aruncă flăcări. - De la o vreme gândurile nu-ţi mai sunt la şcoală şi ce se predă în clasă. Pe unde îţi umblă? Ori cumva eşti îndrăgostită? Nu-i exclus la vârsta voastră, continuă ea să o apostrofeze. Începuse să simtă pentru această elevă care până acum nu ieşise cu nimic în evidenţă, o repulsie neexplicabilă. Era un sentiment apărut adhoc, sau dormita în subconştientul său şi a izbucnit în acest moment observându-i indiferenţa faţă de ce preda ea? Sau alta să fie cauza? Brigitté se înroşi toată şi, ocupându-şi locul în bancă lângă Emanuela, simţi cum aceasta o priveşte nedumerită, întrebând-o din priviri ce e cu ea. Parcă dorea să afle ce s-a întâmplat de nu era atentă şi umbla cu gândul cine ştie pe unde.  

- Are dreptate profesoara că eşti îndrăgostită? o chestionă ea în şoaptă, abia stăpânindu-şi râsul. Brigitté rupse rapid o bucată de coală dintr-un caiet şi scrise cu o caligrafie rotundă: “Îţi povestesc eu în pauză... Mi s-a întâmplat ceva extraordinar. Nu-ţi pot spune acum, mai ai puţină răbdare. Să plece moldoveanca asta odată din clasă.” Bătu cu degetele în pupitru şi dădu să îi strecoare Emanuelei bileţelul în palmă, dar până să apuce tânăra să i-l ia, profesoara, care nu o slăbea din ochi nici o clipă, se instală la doi paşi de ele şi întinzând mâna către hârtia împăturită, o înhăţă şi zbieră furioasă:  

- Ce faci aici, domnişoară! Da' unde te crezi tu, să trimiţi aşa răvaşe în timpul orei mele? La poştă? Ia să vedem ce scrie în el. “Sunt pierdută.” se prăbuşi tânăra în interiorul ei. “Nu scap fără nota scăzută la purtare şi cu discutarea în Consiliul profesoral. M-am pricopsit cu un duşman pe viaţă.”  

- Ia te uită, zise Minodora Lepădatu, ce conţinut interesant... spuse ea, neagră de mânie. Să vii cu mine la doamna director, ai înţeles? Pentru că acuma, ora s-a terminat. Sunteţi liberi să ieşiţi în pauză, se adresă ea nervoasă clasei. În timp ce profa de română îşi aranja foile de curs în mapă, Brigitté îşi luă în braţe geanta şi ieşi printre primii din clasă. Minodora Lepădatu aşezase biletul pe colţul catedrei. Raul, trecând pe lângă profesoară, în timp ce o salută, profitând de faptul că Minodora nu era atentă şi stătea cu spatele spre uşă, subtiliză biletul şi pe aici ţi-e drumul, ieşi fuga afară din clasă. Nemaiexistând biletul, nu mai exista dovada că Brigitté a scris ceva ofensator la adresa cadrului didactic. Când s-a întors să-şi recupereze biletul, Minodora nu l-a mai găsit şi a făcut, pur şi simplu, o criză de nervi. Începu să ţipe şi să peroreze la adresa hoţului. Ştia că Brigitté nu-l putea lua fiind prima care a părăsit clasa, cât timp încă avea biletul în mână. Atunci cine l-a sustras aşa de repede? Era furioasă la culme. Cum toţi elevii s-au grăbit să părăsească clasa, nu mai avea pe cine să-şi verse întreaga furie. Ieşi val vârtej din clasă, nedumerind elevii pe lângă care trecea, aceştia neştiind ce putea să o înfurie atât de tare pe profă. Raul găsi grupul de fete în curtea liceului. Pe lângă Brigitté şi Emanuele, se mai afla şi Aveline, Maria, Nicoleta şi Elvira, colege care făceau parte din grupul lor “select”. Ştia că el este mărul discordiei dintre Brigitté şi Aveline, că era la un pas să provoace un cataclism între cele două bune colege şi prietene, prin declaraţiile sale înflăcărate faţă de una şi ocheadele cu semnificaţie precisă faţă de alta, culminând cu trădarea primei, în favoarea Avelinei.  

- Brigitté, iată ce am în mână... şi îi întinse vesel biletul.  

- Raul... cum ai reuşit? Sări Brigitté bucuroasă de gâtul tânărului şi îl sărută pe ambii obraji de faţă cu toate fetele, moment în care Aveline se înroşi de ciudă, uitând pe moment că este supărată pe el.  

- Ei, ce nu face omul pentru o bună prietenă? Îşi face rost poate şi de o exmatriculare, răspunse el cu emfază în glas.  

- Mulţumesc, Raul, îţi rămân îndatorată cu mai mulţi pupici.  

- Lasă că despre aceasta vorbim altădată.  

- Ce altădată? Hai, că-mi vin dracii pe tine! Ce crezi că gestul tău mă face să uit că eşti un trădător mizerabil? Răbufni ea imediat, uitând că tocmai Raul este cel ce a salvat-o de la un iminent dezastru şcolar. Te-ai dat imediat la Aveline şi asta te-a şi primit cu braţele deschise, numai să-mi facă mie în ciudă?  

- Hai, hai, nu te mai victimiza atât, sări ca arsă Aveline. Cred să nu prea mai aveai ce să-i oferi interesant ca să-l mai poţi tine în lesă ca pe un căţeluş. Poate de aceea ţi-a dat un şut în cur.  

- Tu să taci, să nu mă reped în părul tău! Te credeam prietena mea când de fapt tu tot timpul abia aşteptai să-i dai ocazia acestui neisprăvit de a mă trăda.  

- Ia încearcă! Poate vrei să mătur cu tine asfaltul din curtea liceului. Nu mă provoca te rog, că uit de faptul că suntem prietene din clasa a IX a.  

- Brigitté, sări şi Raul văzând că cearta dintre cele două colege ia altă turnură, începe să-mi pară rău că m-am expus riscului de a fi exmatriculat, dacă tu mă tratezi ca pe un nimeni şi mai implici în discuţie şi pe alţii. Cu Aveline sunt prieten aşa cum sunt cu toate colegele din clasă.  

- Da? Atunci de ce vă expuneţi prin localuri ţinându-vă de gât ca doi îndrăgostiţi?  

- Cine te-a informat este posibil să fi fost rău intenţionat. Emanuela, cu o mimă tristă, căutase în pauză să îi ofere o susţinere morală colegei sale, însă văzând cu câtă efuziune sări aceasta de gâtul lui Raul, sărutându-l, îi trecu repede această intenţie. Era acum furioasă pe cei doi şi mai ales pe ea. De ce nu-şi văzuse de treabă? Să-i lase pe fiecare să-şi vadă de viaţa lor, aşa cum şi-o construiesc. De ce trebuise s-o avertizeze pe Brigitté că Raul o înşeală? Nu cumva din invidie? Raul era un coleg simpatic şi uşor de acceptat ca prieten. Ştia să se comporte cuviincios cu ele şi în ciuda că se trăgea dintr-o familie modestă de muncitori, ştia să facă plăcut în orice situaţie. Era educat şi manierat. Brigitté tocmai avea de gând să-i mai dea o şansă amorezului, dar după felul cum se comportau cei doi de câteva zile, începu să înţeleagă că între ei există mai mult decât o colegialitate şi o prietenie dezinteresată. Începea să creadă ce i-a spus Emanuele despre relaţia lui Raul cu Aveline, aşa că hotărî s-o rupă definitiv cu el, să-l trateze ca pe un simplu membru al grupului, de unde nu-l putea exclude, fiind simpatizat şi de ceilalţi prieteni din gaşcă. Spera s-o poată face pe viitor, chiar dacă nu-i va fi uşor. Trebuie obligatoriu să-şi găsească grabnic un înlocuitor. Dar pe cine?  

Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA , roman - cap. XIII - Un prânz în familie / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1063, Anul III, 28 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!