Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1061 din 26 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA - ROMAN; cap. XI - MARTISORUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

În sfârşit, din punct de vedere calendaristic, a apărut şi mult aşteptata primăvară. Nici vremea nu s-a lăsat mai prejos faţă de dorinţa bucureştenilor. Soarele zâmbea încrezător, prin oraş nu exista niciun semn că ar fi fost iarnă cu doar câteva zile în urmă. Zăpada dispăruse ca prin farmec, trotuarele şi şoselele erau zvântate şi curate.  

Profesorii se pregăteau de ziua mărţişorului, indiferent dacă erau bărbaţi sau femei. Fiecare bărbat dorea să acorde colegelor un simbol al venirii primăverii.  

Sebastian a vrut să fie un coleg deosebit de data aceasta faţă de două persoane din cancelarie. La toate celelalte colege le-a luat acelaşi tip de mărţişor şi buchet de flori, ca să nu supere pe careva dintre ele. Pentru Georgeta şi Minodora a mers la un magazin de bijuterii şi le-a luat din aur la fiecare câte un simbol al zodiei în care erau născute, la care a ataşat respectivul şnur bicolor.  

Era detaşat şi bine dispus. Aştepta să vadă reacţia colegelor la primirea cadoului. I se părea firesc să fie sărutat pe obraz la înmânarea mărţişorului, aşa cum se obişnuieşte între rude, prieteni, colegi sau cunoştinţe, atunci când înmânezi sau primeşti un dar.  

Pe Sebastian îl interesa reacţia celor două doamne. Desigur că nu se vor aştepta la asemenea cadouri speciale. Curiozitatea bărbatului era care va reacţiona mai deosebit dintre ele.  

“Cred că Georgeta va fi surprinsă de gestul meu. De ce un mărţişor aşa de valoros şi deosebit de cel al celorlalte colege, când între noi există doar o simplă amiciţie colegială? Nici eu nu ştiu răspunsulacestei întrebări. Aşa am simţit că trebuie să fac.  

Minodora, poate nu va fi surprinsă de gestul meu. Se aşteaptă să-i iau în serios declaraţia de dragoste şi să-i respect sentimentele dacă sunt sincere. De ce persistă această neîncredere în ea nu pot să-mi explic.Voi vedea ce va mai fi, dacă va fi ceva. Totuşi trebuie să-i dau o şansă. Ori este albă, ori este neagră cu ea.”  

Prin cancelarie puteai observa grupându-se perechi de colegi, care îşi înmânau simbolicul mărţişor, se îmbrăţişau şi se sărutau pe obraz. Pieptul doamnelor se îmbogăţea din ce în ce mai mult cu tradiţionalul însemn al sosirii primăverii. Încă nu intraseră la prima oră, aşa că doamnele se aşteptau ca şi din partea elevilor şi elevelor să primească această mică atenţie sau bucheţele de flori. Fiecare va deveni o mini colecţionară de mărţişoare, fenomen ce se repetă an de an.  

Georgeta chiar avea acasă într-o casetă, toate aceste mici simboluri primite de la colegi, prieteni, elevi, sau de la soţ. Pe al lui îl purta în piept măcar o săptămână, apoi îl depunea alături de celelalte în preţioasa sa casetă cu amintiri. Aici îşi ţinea şi scrisorile de dragoste primite în perioada adolescenţei, de la cei care au impresionat-o într-un fel sau altul şi i-au cucerit inima pentru un scurt timp.  

- Bună dimineaţa colega, salută vesel nevoie mare, Condurache!  

- Bună dimineaţa domnule Sebastian!  

- A venit în sfârşit primăvara, aşa că iată şi eu am avut plăcerea să o aduc cu mine şi să ţi-o dăruiesc. O primăvară plină cu bucurii şi împliniri, draga mea.  

- Ce drăguţ! mulţumesc Sebastian. Eşti un adevărat cavaler romantic. Şi flori! Sunt minunate. A! Ce frumos! Nu trebuia să te deranjezi cu un asemenea cadou. Vino să te sărut aici de faţă cu toată cancelaria, pentru această surpriză plăcută.  

Pleoscăiturile se auziră de parcă au făcut-o intenţionat să fie remarcate, apoi Georgeta îşi îndesă nasul său acvilin printre petalele zambilei. Nările i se dilatară de plăcerea parfumului. Închise ochii ca şi când ar fi vrut să rămână impregnată acea suavă adiere parfumată de primăvară florală.  

Se îndreptă spre scaunul său şi îşi aşeză caseta cu mărţişorul în poşetă, iar bucheţelul în vaza ce-o avea special adusă la şcoală, încă din primul an de profesorat în acest liceu, lângă celelalte flori primite.  

Minodora era numai ochi şi urechi, să vadă ce se întâmplă între cei doi colegi. A văzut că darul dat Georgetei era într-o casetă de bijuterii albastră. Ea încă nu-şi primise mărţişorul din partea lui, aşa că fremăta de nerăbdare să afle ce i-a luat, sau dacă i-a luat ceva. A observat că Sebastian mai deţinea un bucheţel cu o zambilă albă, bogată în floricele proaspete.  

În cancelarie se simţea parfumul florilor. Unii au adus zambile albe, roze, chiar şi albastre sau mov, alţii trandafiri, narcise sau ghiocei, ce a găsit fiecare prin florării sau după bugetul destinat acestui moment de atenţie colegială.  

Condurache amâna deliberat întâlnirea cu Minodora pentru înmânarea mărţişorului. Dorea s-o facă să fie nerăbdătoare şi să i-l dea într-un moment în care să nu fie observat de ceilalţi colegi. Nu ştia că ei nu erau interesaţi de gestul său, chiar dacă povestea îndrăgostirii tinerei colege, o cunoşteau cu toţii. După cum îl ştiau pe Sebastian, un taciturn uneori, dar un profesor şi un coleg excepţional, nu garantau că tânăra va avea vreun succes la el. Unii se amuzau pariind între ei pe succesul tinerei, alte colege o invidiau. Doar Minodora era necăsătorită dintre ele, iar Sebastian singurul holtei, statut căpătat cu un an în urmă.  

În acest liceu profesorii erau riguros selectaţi. Majoritatea predau de ani buni materia pentru care erau specializaţi. Doar Minodora făcea excepţia de la regulă, a apărut printre ei de niciunde, de la "Cuca Măcăii" cum spunea Dobriţoiu, profesorul de fizică, un umorist autentic. Scria şi publica epigrame prin diferite reviste de cultură, nu neapărat numai bucureştene.  

Când s-a auzit soneria de pe holul cancelariei, Condurache şi-a luat zambila în mână, catalogul şi nelipsita lui culegere de matematică plină cu semne de carte la problemele ce dorea să le dea spre rezolvare elevilor şi aştepta să prindă momentul ideal pentru a-i înmâna Minodorei floarea şi caseta cu bijuteria. Tânăra era foarte atentă la toate gesturile lui. Văzându-l că şovăie şi îşi face de lucru ca să mai întârzie pentru a ieşi din cancelarie printre ultimii, a întârziat şi ea momentul părăsirii camerei.  

- Să nu crezi că te-am omis din lista celor cărora doream să le dăruiesc o floare şi un mărţişor, spuse Sebastian îndreptându-se spre uşa cancelariei.  

- Îmi era teamă că ai s-o faci.  

- Ei, nici chiar aşa. De ce să nu poţi primi ca şi celelalte colege, o mică atenţie din partea mea?  

- Nu ştiu! Poate după cum îşi apreciază fiecare bărbat colega sau...  

- Şi de ce ar fi o excepţie? Doar nu ne aflăm în vrăjmăşie, cum ar scrie un literat într-o lucrare istorică. Hai să mergem că întârziem la oră. Uite aici ai un mic simbol al primăverii şi o invitaţie de a participa la un prânz după ore, dacă îţi face plăcerea.  

Minodora Lepădatu deschise caseta capitonată cu pluş fin şi descoperi simbolul balanţei strălucind pe catifeaua cutiei, legat cu un şnur sub formă de fundiţă.  

Se înroşi de plăcere, picioarele i se înmuiară, tremura toată de emoţie. La aşa ceva nu s-ar fi aşteptat. Că va primi un simplu mărţişor şi o floare era posibil, însă acea bijuterie fină şi mai ales invitaţia de a petrece cu Sebastian câteva ore la un prânz, o lăsă fără respiraţie.  

- Vai, Sebastian, eşti minunat. Îţi mulţumesc din suflet. Nu mă aşteptam la atâta atenţie din partea ta. Chiar dacă m-ar vedea toată cancelaria, nu mă pot abţine să nu te sărut. Din nou îţi mulţumesc. Desigur că voi merge cu tine oriunde doreşti. Inima mea îţi aparţine după cum bine ştii.  

Îl luă cu mâna liberă de după gât şi îl sărută pe buze. Era primul lor sărut.  

Văzând atâta frenezie din partea tinerei, Condurache se sperie puţin. Norocul lui era că nu mai era nimeni prin preajma lor.  

- Bine, bine, vorbim mai târziu, acum hai la ore că uite, s-au dus câteva minute şi eu am de predat copiilor matematică.  

- Din nou mulţumesc, Sebastian!  

Cei doi ieşiră pe uşa cancelariei şi îşi continuară drumul împreună până la etajul întâi, unde se despărţiră. Minodora preda la etajul doi, în aripa "B" a liceului, iar Sebastian la primul etaj.  

La terminarea orelor, porniră împreună pe strada ce ducea spre un restaurant elegant unde Sebastian şi-a propus s-o ducă pe Minodora să servească masa de prânz. Locaţia nu era atât de departe încât să ia un taxi. Avea de lămurit mai întâi cu el, apoi cu Minodora anumite probleme la care nu le găsea răspunsul exact, chiar dacă era un renumit profesor de matematică.  

Cu nelipsita-i mapă sub braţ, Condurache îi povestea Minodorei ce i se întâmplase lui la o clasă şi cum o elevă a vrut să-i dea un mărţişor iar el i-a explicat precum că acestea se dau numai femeilor, însă eleva susţinea că la bunicii săi în nordul Moldovei, de unde i-au venit părinţii în Bucureşti, fetele dau mărţişoare băieţilor, aşa că şi ea doreşte să-i dăruiască lui unul în semn de preţuire.  

- Şi eu sunt moldoveancă însă în zona noastră nu se dau mărţişoare la bărbaţi. Am auzit că şi în Banat se practică acest ritual.  

- Pentru că tot suntem la capitolul mărţişoare să-ţi spun că poate nu ai aflat, despre semnificaţia lui.  

- Nu, nu ştiu. Se întâmplă de când lumea şi nu am fost curioasă să-i aflu originea.  

- Am citit pe internet că sărbătoarea mărţişorului este o datină precreştină a cărei semnificaţie a rămas aceeaşi de-a lungul timpului, simbolul venirii primăverii. La originile mărţişorului a stat o moneda de aur sau de argint, la care se ataşa o sfoară făcută din doua fire răsucite, una roşie şi alta albă ce semnificau lupta vieţii asupra morţii, a sănătăţii împotriva bolii şi care era purtată în general de persoanele sensibile (copii şi fetele tinere). Exista credinţa conform căreia această amuleta aducea noroc şi fericire.  

- De aceea ai luat pentru mine un obiect din aur, să respecţi tradiţia strămoşească?  

- Nu asta a fost intenţia mea ci, doar să fie ceva mai deosebit faţă de celelalte colege.  

- Am observat că şi doamnei Zbihli i-ai luat ceva deosebit, era tot o casetă de pluş.  

- Doamne, de ce or fi femeile atât de curioase?  

- Altfel nu am mai fi femei! Tu nu ai fi fost în locul meu?  

- Nu. Dar să termin povestea mărţişorului, aşa cum am găsit-o eu pe internet.  

Există o legendă a apariţiei tradiţiei de mărţişor conform căreia soarele a coborât pe pământ la o horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr curajos s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l învingă pe zmeu şi să elibereze soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul a eliberat soarele. Acesta s-a ridicat pe cer înveselind şi bucurând lumea, a reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar tânărul nu a mai ajuns să vadă primăvara. De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu - roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului, albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.  

- Frumoasă povestea mărţişorului!  

- Erau mai multe texte postate cu referire la mărţişor, însă aceasta mi-a plăcut mai mult fiind ca un basm al copilăriei noastre. Această tradiţie există şi-n Bulgaria al cărui popor susţine că ei ar fi fost primii care l-au adaptat încă din cele mai străvechi timpuri...  

- Unde vrei să mă inviţi? îi stopa Minodora pofta de a spune basme cuiva, ca şi când ar povesti unui micuţ ce aşteaptă de la bunicul său o poveste înainte de culcare. Ce zi frumoasă! Parcă nu ar fi doar ziua de începerea primăverii ci sfârşitul ei, apropierea verii, îşi continuă Minodora fraza.  

- Da, astăzi este o zi specială pentru cei îndrăgostiţi.  

- De unde această constatare?  

- Păi este frumos şi cald iar prin parcuri a început să răsară floricelele, să încolţească iarba...  

- S-ar zice că nu eşti profesor de matematică ci de română. Ori ne-am schimbat specialităţile?  

- De ce?  

- De unde atâta romantism la un iubitor al ştiinţelor exacte? Ai văzut tu vreun matematician sau fizician, poet?  

- Albert Einstein, descoperitorul teoriei relativităţii, era un mare savant dar şi un mare îndrăgostit. Zeci de scrisori de dragoste i-a trimis verişoarei sale Elsa, pe timpul când încă era căsătorit cu Mileva Maric, o sârboaică de care a divorţat pentru a se căsători cu verişoara, care-i era amantă şi pentru care făcuse o obsesivă pasiune.  

- Cât de bine eşti informat!  

- Ce crezi că fac acasă singur? Mă uit la show-urile politice? Niciodată. Prefer o carte bună, mai ales pe cele biografice cu personalităţi din toate domeniile ştiinţei şi culturii.  

- Eu prefer beletristica.  

- Hai să intrăm în acest local. Am fost de mai multe ori aici şi mi-a plăcut atât servirea, cât şi mâncarea.  

- Dacă tu vrei, de ce nu?  

Salonul în care Sebastian a condus-o pe colega sa, era unul elegant, ce îţi garanta o relaxare deplină şi bună dispoziţie, cu ospătari stilaţi care abia aşteptau să te servească. Restaurantul se număra printre cele mai renumite localurile cu "pretenţii" din cartier. Şi intenţia lui Condurache era s-o invite pe Minodora într-un local de lux, nicicum într-un pub.  

- Îmi place localul. Mulţumesc pentru invitaţie. Ce surprize îmi mai rezervi?  

- Surprize? Nu m-am gândit la vreo altă surpriză. Am dorit să merg cu tine la un prânz, aşa putem să mai discutăm şi alte probleme ce ne-ar putea interesa, în afara celor şcolare.  

- Cum ar fi?  

- Tot ce ţi-ai dori şi te-ar interesa. De exemplu ce-ai făcut cu universitate?  

- Am fost să văd despre ce este vorba. Nu era decanul prezent să aflu mai multe, el a trimis adresa. Am lăsat un număr de telefon la care mă poată contacta.  

- Şi cu garsoniera?  

- Mă voi muta cât de curând, poate chiar luna aceasta. Mai sunt câteva finisaje de făcut şi ne dau cheile. Trebuie să-l mobilez mai întâi.  

- O faci tu pe parcurs. Prima data îţi trebuiesc cele strict necesare, unde să găteşti şi să dormi.  

- Da, îmi trebuiesc cam multe. Trebuie să fac credite pentru a-mi procura tot ce-mi este necesar.  

- Sper să te descurci.  

- Şi eu sper. La început va fi mai greu, dar cu timpul se vor aşeza toate pe un făgaş normal.  

- Desigur, ştii că ai propria ta casă, nu mai stai cu chirie.  

- Tot cu chirie voi sta, că doar nu sunt eu proprietara garsonierei, ci primăria de sector.  

- Cu timpul se vor vinde şi acestea.  

- Mai este până atunci şi nu-i nicio grabă. Nu are cine să mă ajute. Ai mei sunt în vârstă şi săraci, nu au cu ce să mă sprijine financiar.  

- Toţi avem un început mai greu. Puţini sunt acei care au moştenit de la părinţi tot ce le trebuie în viaţă.  

- Nu-i şi cazul tău. Am înţeles că ai casa moştenire.  

- Da, dar ca să arate ca acum, am făcut mari investiţii în reconstrucţia ei.  

- Te cred.  

S-a uitat fiecare pe lista de preparate de bar şi bucătărie, adusă imediat de ospătară, o tânără mărunţică, dar frumoasă, cu ochii negri ca mura, părul ondulat, cu buclele căzându-i pe frunte şi într-o rochiţă - uniformă ce de abia îi acoperea pulpele cam grosuţe pentru înălţimea sa. Era periculos pentru orice bărbat s-o privească când se apleca să aşeze câte ceva pe masă. Mai ales era jenant să se observe acest lucru, de către invitata de la masă, aşa că Sebastian se făcea că nu vede nimic, încercând s-o studieze insistent pe Minodora când fata se apropia de masa lor.  

- Ce vin doreşti să aducă?  

- În general îmi place vinul roşu demi dulce.  

- Este bine. Şi mie îmi plac acestea.  

- Ne potrivim la gusturi?  

- Este vorba doar de vin, nu ştiu în rest. Dar înainte, la aperitiv ce doreşti să serveşti?  

- Nu ştiu ce ar putea fi. Tot ceva dulce.  

- Sunt o mulţime de băuturi dulci. Poate un preparat de la bar, un cocktail.  

- De ce nu?  

- Bine atunci.  

Făcu semn ospătarei care se înfiinţă imediat lângă ei cu ancărul pe mână şi carneţelul de comenzi pregătit să-şi noteze ce doresc consumatorii.  

- Domnişoară te rog un Adonis Cocktail, sper că ştie barmanul să-l prepare  

- Cum să nu! Nu-i nicio problemă.  

- Mie o votcă mare Smirnoff şi o apă minerală, iar ca vin, o sticlă de Panciu cu un Cabernet Sauvignon vechi. Apoi fiecare şi-a comandat ce dorea să servească atât la antreu cât şi felul următor.  

- Mi-am dorit ca felul doi să fie mâncare gătită şi nu grătar, deoarece m-am săturat de mâncăruri făcute pe fugă, încercă să se scuze fata în privinţa comenzii sale. Nu am condiţii la gazdă să-mi gătesc ce mi-aş dori. Poate când mă voi muta în garsonieră să mănânc şi eu mai sănătos.  

- Desigur. La mine nu se pune această problemă, numai că de multe ori nu prea am chef să gătesc mâncăruri sofisticate, aşa că mă mulţumesc cu ceva frugal. Sâmbăta mai gătesc şi eu ceva serios.  

- Tu ai tot ce-ţi trebuie cred într-o bucătărie, pe când eu nu am mai nimic. Ce-mi pune la dispoziţie gazda.  

- Ai tot timpul să-ţi cumperi când te vei muta sau când te vei căsători.  

- Hi, hi, hi. Căsătorie! Cine să mă ia şi pe mine?  

- Cum cine? Cel care îţi va fi alesul inimii.  

- Nu ai văzut ce face alesul inimii mele?  

- Ce face?  

- Mă ignoră, ce să-mi facă! Spuse ea sentenţios.  

- Nu fi răutăcioasă. Poate nu ştie.  

- Ştie, că i-am spus. Hi, hi, hi, cât timp mi-a trebuit până să mă hotărăsc ca s-o fac.  

- Ei, aşa-i în viaţă. Nu ne ies toate aşa cum ni le-am dori să fie. Dacă te referi la mine, uite că s-a făcut un pas, suntem doar noi doi la masă şi avem posibilitatea să mai discutăm despre ce poate să fie.  

- Mda, nu prea mă încurajezi.  

- Cum nu? Eu sunt mai timid decât tine, aşa că nu te sfii, spune tot ce ai de spus.  

- Ce să mai spun? Vrei să ţip aici în gura mare că te iubesc şi te doresc?  

- Nu, nu, nu face asta. Ar crede că nu suntem întregi la minte. Nu vezi ce linişte este?  

- Mda, de aceea trebuie să vorbim mai mult în şoaptă de parcă ne-am feri să nu fim auziţi de cineva care ne urmăreşte special pe noi.  

- Nici să ţipăm în gura mare nu putem s-o facem, suntem într-un local public totuşi.  

- Asta o ştiu, numai că mie îmi vine să ţip, să-mi ţip dragostea din mine, să-mi alung toate frustrările, că nu pot să te strâng în braţe oricând doresc, să-ţi simt sărutările cum îmi inundă tot corpul, asta mi-aş dori acum.  

- Poate există timp pentru toate, numai că trebuiesc şi ele făcute la vremea lor.  

- Dar la timpul meu te-ai gândit vreodată?  

- Sincer, nu, dar acum am început să mă gândesc. Şi pe lângă mine el trece cu nepăsare ca şi pe lângă tine. Poate ar trebui să-mi refac viaţa de cuplu. Nu mă opreşte nimeni s-o fac.  

- Atunci de ce nu o faci?  

- Ce să-ţi răspund? Orice ţi-aş spune nu m-ai crede. Ca şi tine ar trebui să fiu lovit de trăsnetul iubirii. Fiind preocupat mai mult de şcoală şi mai puţin de partea sentimentală, nu am privit în jurul meu să văd şi să descopăr femeia de care să mă îndrăgostesc.  

- De multe ori ea există lângă tine fără să ştii şi nu o descoperi decât în urma unui şoc din afară sau poate şi în urma unei discuţii ca aceasta, între doi oameni maturi care sunt dispuşi să-şi deschidă sufletele în faţa celui pe care îl place şi l-ar dori lângă el.  

- Mda, se poate şi aşa. Am să-mi dau toată silinţa pentru ca pasul următor să nu fie un şoc, ci o scânteie care să aprindă jarul de care am nevoie. Poate se produce şi explozia, cine poate şti?  

Masa s-a desfăşurat în linişte, ospătara a stat tot timpul atentă să vadă dacă au nevoie de ceva, turna în pahare de fiecare dată când era necesar. Odată ce Sebastian a gustat atât din votcă, cât şi din rubiniul de Panciu, parcă limba i s-a mai dezlegat şi devenise mai volubil, mai vesel. O vedea cu alţi ochi pe invitata lui, o găsea totuşi o femeie drăguţă, chiar dacă nu avea un corp de silfidă ca eleva sa Brigita.  

Oare ce-or mai face olimpicele mele? Astăzi nu am avut ore cu ele. Poate s-ar fi aşteptat să le duc câte un mărţişor. Asta ar fi fost culmea, ca profesorul să dea mărţişoare la eleve. Ce s-ar spune în şcoală despre un asemenea gest? Şi el, acum când stătea la masă cu o femeie ce-i declarase dragostea necondiţionată, se gândeşte la nişte adolescente, în loc să se gândească la ea, se apostrofă el singur în gând.  

O privi pe Minodora cum se ştergea liniştită cu prosopul pe mâini. Ar fi dorit s-o vadă altfel decât o prezenţă ocazională la masa sa. O invitase tocmai cu scopul să-şi testeze atracţia lui spre această femeie. Nu era urâtă, dar nici nu o puteai numi o frumuseţe. O femeie normală, cum sunt cu sutele întâlnite zilnic pe stradă. Femeia casnică, femeia intelectuală, românca de zi cu zi, nu cea de noapte, fardată strident, îmbrăcată în cele mai strălucitoare sau ţipătoare ţinute, cât mai scurte posibil, pentru a-şi scoate în evidenţă nurii, sa atragă ca un magnet privirile bărbaţilor. De ei aveau nevoie, să-i prindă în mreje, să-i seducă, ca apoi să-şi deschidă cu gentileţe portofelele pentru alte plăceri, ce le-ar fi putut afla în braţele lor.  

Aşa descoperise şi el vibraţiile trupului în braţele unei tinere întâlnită cu multe luni în urmă în acest local.  

Ce mult timp a trecut de atunci! Nicio femeie nu mi-a mai umplut patul cu prezenţa sa. De ce nu ar fi Minodora care s-o facă în astă seară? O întâlnire fără nicio obligaţie. Nu a spus ea când i-am dat bijuteria că-mi aparţine şi că mă urmează unde doresc?  

Se putea citi în ochii fetei detaşarea de orice respingere dacă ar invitat-o la el acasă. Zâmbea povestindu-i ce-a păţit, când călătorea cu trenul de la Vaslui spre Bucureşti şi a venit controlorul. Avea bilet, dar nu şi-l mai găsea. Când a umblat în poşetă după oglindă, să-ţi verifice fardul, i-a căzut în compartiment şi acum controlorul nu vrea să mai plece de lângă ea că trebuie să plătească amenda pentru că urcase în tren fără legitimaţie de călătorie. Orice explicaţie că are bilet, nu-l putea îndupleca. Numai că a avut norocul cu un călător care stătea pe bancheta din faţă şi care a văzut biletul căzut sub canapea. Aşa a scăpat fără amendă, cu toate că-şi cumpărase bilet.  

Sebastian mai mult ghicea decât asculta la ce spune tânăra. I se fixase lui în minte că trebuie să o aducă pe Minodora la el acasă şi nu mai scăpa de această obsesie. O vrea să meargă? se întreba el. Va vedea el ce răspuns primeşte la întrebarea: „Unde doreşti să serveşti cafeaua, aici sau la mine acasă, una specială, turcească la nisip?” când o fi la sfârşitul mesei, înainte să achite nota.  

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA - ROMAN; cap. XI - MARTISORUL / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1061, Anul III, 26 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!