Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1058 din 23 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA - roman, cap.VIII - INTALNIREA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cei doi profesori, coborând scările ce duceau la impunătoarea intrare a liceului, au ajuns în stradă. Pe cer norii erau antrenaţi într-un joc primăvăratec în jurul soarelui. Când eliberându-l din strânsoare, când îmbrăţişându-l din nou cu puful lor cenuşiu în continuă mişcare. Astrul suprem al constelaţiei cereşti dorea să-şi arate strălucirea, însă forţa lui era a unui soare cu "dinţi" cum se spune în popor, fără puterea de a încălzi atmosfera în adevăratul sens al cuvântului. Totuşi se simţea că nu-i primăvara chiar aşa de departe. Nu erau nevoiţi să urce în niciun mijloc de transport în comun. Sebastian locuind aproape de liceu, nu pleca niciodată cu Opelul său Kadet la şcoală. Mergeau pe stradă, unul lângă altul, fără grabă, grijulii să nu alunece pe gheaţa încă existentă pe anumite porţiuni de trotuar. Nu trebuiau să se grăbească. A doua zi era sâmbătă şi nu aveau cursuri. Însă Sebastian avea întâlnire la ora zece, cu elevele sale olimpice pentru două ore de meditaţie, apoi până luni la opt când se intra la cursuri nu mai avea nimic în program. Putea să meargă undeva, dar nu avea unde, iar pentru o fugă la munte era prea târziu şi nu se merita atâta oboseală până acolo. Va vedea el ce va face în acest weekend.  

- Hai să-ţi spun veştile, deschise discuţia Minodora.  

- Surprinde-mă.  

- De ce crezi că m-a chemat doamna Ivănescu la dumneaei?  

- Habar nu am. Aştept să-mi zici tu.  

- Să-mi spună că primăria de sector mi-a repartizat o garsonieră în blocurile A.N.L. – ului, de curând date în folosinţă.  

- Bravo! Atunci eşti bună de cinste!  

- Cu mare plăcere. Dar asta nu-i totul.  

- Acum chiar că mă uimeşti. Ce mai poate fi?  

- Am primit o propunere oficială să ocup un post de asistent la Universitate.  

- Măi să fie! A dat norocul peste tine aşa dintr-odată? Cine te are în grijă de se ocupă atât de asiduu de cariera ta? Ca să fiu sincer cu tine şi tu ştii că eu nu mint, toţi colegii se întreabă cum de a ajuns o profesoară debutantă din provincie, să predea la cel mai râvnit liceu din capitală? Acum când vor afla şi despre aceste “întâmplări”, chiar că se vor teme de tine.  

- De ce?  

- Pentru că nu ştiu pe cine ai în spate de te împinge aşa de sus.  

- Pe nimeni.  

- Crezi ce spui?  

- Desigur.  

- Până şi eu la care indiferenţa faţă de ce mă înconjoară este o caracteristică a conduitei, nu-mi vine să cred că nimeni nu te protejează. - Nu te mint. Cum era să-i spună că unul dintre foştii săi profesori din facultate, căruia i-a fost iubită destulă vreme în timpul studenţiei, acum era secretar de stat în Ministerul Educaţiei? Ar mai accepta-o Sebastian? Ar mai crede-o că este îndrăgostită de el şi că a întrerupt relaţiile cu fostul său amant din facultate? De fapt nu şi-a întrerupt niciodată relaţiile cu oficialul, atât timp cât acesta ajunsese unde era, dar nu dragostea o ţinea legată de el, ci interesul. El era un bărbat trecut de vârsta a doua, dar asta pentru ea nu conta atâta timp cât putea prin el să-şi rezolve problemele ascensiunii sale profesionale. Când se întâlneau în secret la etajul patru al unui hotel din centrul capitalei, unde îşi avea locuinţa sa de demnitar, „iubitul” său se dovedea foarte generos cu ea, nu ştia ce să-i mai ofere, ca atmosfera să fie cât mai reconfortantă pentru amândoi şi chiar dacă partida de amor nu era una care să se ridice la nevoile şi pretenţiile sale, erau de sacrificiu pentru scopul vieţii sale, ridicarea nivelului de confort al stării sale de provincială. Nu uita de fiecare dată când se întâlneau să-i amintească şi să facă mofturi, să se alinte sau să devină răutăcioasă, că de fapt el n-o iubeşte suficient de mult şi că nu doreşte de la ea decât întâlnirile pentru sex şi atât, dar nu se implică mai mult în viaţa sa. Şicane care i-au adus toate surprizele apărute în ultimul timp, propunerea postului de asistent universitar şi alocarea spaţiului de locuit într-un bloc al A.N.L. Era şi ea ca multe alte tinere de condiţia sa, fără surse financiare, fără un sprijin din partea familiei, o oportunistă, care se lega de orice şansă, indiferent de ce compromisuri trebuia să facă, pentru a accede în carieră. Dacă nu era el, ea preda şi acum cine ştie prin ce comună din judeţul Vaslui, nicidecum la cel mai solicitat liceu din capitală, unde predau numai elitele, sau persoanele cu relaţii, ca şi ea, pe undeva, “prin părţile esenţiale” dacă ar fi să-l cităm pe Caragiale. Poate, că şi “dragostea” faţă de Sebastian nu avea la bază decât o altă ambiţie a sa, de a deveni soţia unei persoane bine cotată printre cadrele didactice din capitală şi mai ales, proprietarul unui imobil şi al unor conturi bancare de invidiat, moştenite de la familia sa, odată cu vila. Sebastian nu era convins că nu avea pe cineva care o susţinea atât de vădit nu numai în carieră, cât mai ales să se integreze în viaţa Bucureştiului. Era părerea sa, pe care nu putea să i-o schimbe nimeni, dar, mă rog, era dispus ca din politeţe, să-i accepte explicaţiile tinerei.  

- Şi ce ai de gând să faci? Să accepţi propunerea Universităţii? Este un pas mare în carieră pentru o tânără ambiţioasă ca tine.  

- Nu ştiu ce voi face! Desigur, că este o oportunitate care ţi se iveşte o singură dată în viaţă. Nu poţi rata asemenea oferte decât dacă te bazezi pe altceva care să o compenseze.  

- Şi care ar fi aceea? se declară nedumerit Sebastian. Ce ar putea contrabalansa un asemenea progres în cariera ta?  

- Poate fi legat şi de ceva sentimental.  

- Adică? Fă-te înţeleasă, că nu pricep!  

- Ţi-am spus, sunt îndrăgostită de tine.  

- Şi ce are aceasta cu tot ce ţi se întâmplă? Nu poţi accede în funcţia de asistent universitar pentru că eşti îndrăgostită de mine?  

- Ba da, dar vreau să fiu mereu lângă tine, până lămurim totul între noi.  

- La absurd vorbind, dacă va fi să fim împreună, cu ce te împiedică să ai un alt loc de muncă decât în aceeaşi cancelarie cu mine? Ţi se deschid alte perspective, vei avea un venit cu mult mai mare decât în postul actual, poţi progresa mai uşor în...  

- Desigur, că argumentele tale sunt corecte, dar le am şi eu pe ale mele de care trebuie să ţin cont.  

- Care ar fi ele? - Acum nu pot să ţi le spun. - Mă rog, tu ştii mai bine ce vrei de fapt de la viaţă.  

- Normal. Garsoniera este binevenită. Scap nu numai de chiria la particular destul de mare pentru veniturile mele, dar şi de inconvenienţa drumului lung de unde locuiesc acum până la liceu. Blocurile A.N.L. - ului sunt ridicate la două staţii de tramvai de şcoală. - Da, dar Universitatea este în buricul capitalei!  

- Ce contează? Te-aş avea pe tine mereu lângă mine.  

- Te-ai gândit vreodată că acest lucru, când se exagerează, poate deveni sufocant pentru cealaltă persoană?  

- Posibil. Nu m-am gândit sub acest aspect. Ştiu doar că te iubesc şi vreau să fiu mereu cu tine.  

- Bine, bine, dar la serviciu eşti doar câteva ore. Când eşti departe de persoana iubită, abia aştepţi s-o revezi, să se termine totul mai repede ca să fii cu ea. Este mai palpitant decât dacă te-ai vedea continuu douăzeci şi patru ore din douăzeci şi patru.  

- Ai dreptate, însă aşa simt eu acum că trebuie să fac.  

- Atunci? De ce alegi să nu-i dai libertatea celui iubit să trăiască şi el aceste sentimente fără constrângere?  

- Nu ştiu. Acum aşa simt, aşa gândesc. Poate că ceva se va schimba cu timpul?  

- Ce şi când?  

- Nu pot să-ţi explic. Sunt poate un pic confuză. Multe lucruri din viaţa mea sunt cum ar trebui să fie, altele nu sunt.  

- Dar ai doar douăzeci şi şase de ani după câte ştiu. Ce lucruri aşa de importante pot să-ţi dea frisoane la vârsta aceasta?  

- La orice vârstă pot exista probleme, dar hai să nu mai vorbim de ele, ce zici intrăm aici?  

- N-are importanţă unde, zise Sebastian un pic iritat de modul fetei de a privi lucrurile. Îl deranja vădit şi asta s-ar fi putut vedea din tonalitatea glasului său, dacă Minodora ar fi fost un pic mai atentă.  

- Să facă măcar o pizza bună! continuă el răspunsul.  

- Bănuiesc că o fac. Intrară în local şi descoperiră o masă liberă, mai retrasă, undeva în spatele încăperii. Salonul era plin, mai ales cu tineri. Cu toată ventilaţia asigurată, la câţi fumători existau în incintă, se simţea fumul de ţigară în local. Nu puteai să nu o compari cu o locaţie oarecare de cartier, chiar dacă confortul şi mai ales preţurile nu erau deloc de neglijat. Şi-au comandat fiecare pizza preferată, o bere pentru Sebastian şi o cola pentru Minodora. Ar fi băut şi ea un pahar cu bere, dar îi era ruşine. Nu ştia cum ar fi interpretat el dorinţa sa. În zece minute erau cu tacâmurile în mână şi farfuriile pline în faţă.  

- Şi până la urmă ce ai de gând să faci? Dai curs ofertei Universităţii?  

- Nu ştiu. Posibil. Am să merg acolo să vorbesc, să văd despre ce este vorba, cine a făcut propunerea şi de ce. De unde ştiu cei de la Universitate că există o tânără profesoară în liceul nostru, care ar putea aspira la postul de asistent universitar?  

- Asta-i o întrebare bună. De unde ştiu oare?  

- Habar nu am. - Nici nu bănuieşti?  

- Eu ce să-ţi spun? Poate ar exista o explicaţie dar nu trebuie să-i dau prea multă crezare.  

- Adică? Dezvoltă, să pot pricepe şi eu. Eşti o tânără plină de enigme, nu numai pentru mine.  

- Ce să-ţi zic? Nu sunt sigură, încercă să explice ea ascensiunea sa profesională, suspicios de repede. Am avut în facultate un profesor în vârstă care mi-a fost şi îndrumător la teza de licenţă şi care, după câte am auzit, este acum undeva prin Ministerul Culturii şi Educaţiei Învăţământului. Făcea politică încă din facultate, aşa că nu-i de mirare ascensiunea sa. Nu ştiu ce funcţie are, o făcu ea pe neştiutoarea, însă Sebastian nu o crezu de fel. Nu l-am mai întâlnit de când am terminat facultatea, când mi-am luat licenţa după cum ştii desigur, cu meritul "Cum laude".  

- Da, am auzit. Cum era să treacă neobservată o asemenea persoană? răspunse el cu toate că se îndoia că aceste „merite” erau şi reale.  

- Pentru mine nu-i chiar aşa de important. M-am ţinut de învăţat şi nu de baruri sau petreceri ca alţi colegi. Eu nu am avut posibilităţi materiale excesive. Ai mei erau nişte oameni simpli, cu venituri modeste, muncitori într-o fabrică din Bârlad. Norocul meu a fost că învăţam la o universitate de stat şi primeam bursă de merit, altfel nu cred că aş fi putut termina o facultate.  

- Da, este posibil. Poate fi şi adevărat. Ce pot să spun eu?  

- Acesta-i adevărul, încercă Minodora să fie cât mai credibilă, dar în cunoştinţele lui Sebastian despre viaţa universitară, rămânea destul loc de interpretare a celor discutate despre aşa zisul susţinător din umbră, discret şi "dezinteresat", al tinerei sale colege.  

- Posibil, aproba el circumspect.  

- Sebastian,... îl strigă candid în şoaptă tânăra.  

- Poftim!  

- Te-ai gândit la ce te-am rugat eu? continuă ea pe acelaşi ton scăzut, în timp ce-şi porţiona pizza în farfurie.  

- La ce? o făcu bărbatul pe uitucul.  

- La posibilitatea ca noi doi să fim cândva împreună.  

- Chiar dacă nu doream, tot mă gândeam la cele spuse de tine.  

- De ce spui aşa?  

- Cum spun?  

- “Dacă nu doream...”  

- Vorba vine. Nu mi se fac în fiecare zi declaraţii de dragoste. De obicei aceste declaraţii le fac bărbaţii femeilor, nu invers.  

- Vremurile s-au mai schimbat. Au prins curaj şi femeile să-şi declare sentimentele atunci când consideră că dragostea lor faţă de cineva ar trece neobservată. Trebuie să tragi un semnal de alarmă că eşti şi tu prezentă în perimetrul lui, dacă nu te observă singur.  

- Tot ce este posibil. Eu având alte preocupări stau departe de tumultul vremurilor actuale.  

- Dar ele vin ca un tăvălug peste noi! Mă uit la elevii noştri şi nu-mi vine să cred câte s-au schimbat într-un interval atât de scurt de când eram eu elevă la liceu.  

- Da, dar nu în bine. Cel puţin cât am fost elev se învăţa carte. Ca student este treaba ta dacă înveţi sau nu. Dacă doreai să-ţi pierzi timpul prin facultate şi avea cine să te întreţină, era altă poveste, dar când ştiai că bat examenele la uşă, nopţi întregi erai numai al cărţilor şi conspectelor, înghiţind litri întregi de cafea.  

- Aşa este. Acum se poartă rochii cât mai scurte, decolteuri cât mai adânci de le ies sânii din ele, fac parada eleganţei, ţigări, sex, chiar şi droguri după câte am auzit. Unde vom ajunge oare?  

- Nu se vede? la decăderea învăţământului. Câţi dintre elevii din anii terminali mai iau bacalaureatul? Care este coeficientul de promovabilitate? Ne adâncim în mocirla societăţii capitalului despre care nu am ştiut nimic înainte, dar la care am tânjit cu toţi în acei ani de comunism.  

- Ai dreptate. Chiar dacă nu am prins prea mult din acei ani, tot îmi amintesc câte ceva. Mai ales sărăcia din familia noastră, lipsa banilor şi a mâncării, nopţile petrecute să ai rând la schimbarea buteliei, cozile interminabile pentru o pungă de tacâmuri de pasăre şi multe altele.  

- Şi atunci?  

- Bine, bine, dar nu asta am vrut eu să discutăm. Nu să facem o radiografie a stării învăţământului din ţara noastră, sau a societăţii, ci a situaţiei noastre sentimentale prezente... - ... care este minunată, dar lipseşte cu desăvârşire. Ha, ha, ha. Scuză-mă dar l-am citat din nou pe Caragiale fără să vreau.  

- Ţie îţi vine să râzi, mie nu.  

- Nu o fac cu intenţia de a te jigni, ci fără să vreau.  

- Nu mă încurajezi deloc.  

- M-am gândit la cele spuse şi poate că ai dreptate. Dacă este să considerăm că cineva iubeşte cu adevărat pe altcineva, că s-a îndrăgostit fără voinţa sa de acea persoană şi că nu i se răspunde sentimentelor sale aşa cum şi-ar fi dorit, atunci nu aş vrea să fiu în pielea persoanei respective. Nu am fost niciodată în această situaţie, nici măcar în adolescenţă, dar sunt convins că nu-i o plăcere. - Aşa este. O ştiu pe pielea mea. De doi ani tot gravitez în jurul tău ca un satelit, fără să ştii.  

- De unde să ştiu? Acum de curând am fost atenţionat, dar nu am crezut.  

- Da! De cine mă rog?  

- Nu mai are importanţă acum.  

- Cine putea să fie decât doamna Zbihli?  

- Nu fi răutăcioasă. Chiar dacă ar fi ea, ce-i rău în asta? Ţi-a făcut un bine deschizându-mi ochii asupra ta.  

- Şi? Cum ai primit vestea?  

- Cu zâmbetul pe buze, cum să-l primesc? Nu mi se părea o "ştire" credibilă.  

- De ce mă rog? răspunse ea ofensată.  

- Cum să te îndrăgosteşti aşa, tam- nisam de cineva? Că îţi place de o persoană este cu totul altă problemă, dar să te îndrăgosteşti la o vârstă destul de matură, mi se părea o glumă răutăcioasă între colegi.  

- Deci nu era o veste credibilă, din punctul tău de vedere.  

- Fireşte. M-am amuzat un pic şi atât. Începând cu a doua zi, ţi-am urmărit mai atent comportamentul în cancelarie, dar nu prea mult timp. - De ce?  

- Pentru că nu mi s-a părut nimic deosebit. Nimic nu-mi spunea că m-aş afla în centrul tău de interese.  

- Aha. Nu ştii că noi femeile nu ne exteriorizăm ca voi bărbaţii, că ştim să fim mai discrete?  

- Atunci persoana care mi-a spus, cum de a sesizat deosebirea? Chiar m-a atenţionat că ştie toată cancelaria, ce eu nu ştiu, vorba proverbului: “Nu ştie bărbatul, ce ştie tot satul”.  

- Şi ai crezut-o?  

- Desigur că nu. Nu ţi-am spus că m-am amuzat la aflarea ştirii?  

- Deci am ajuns motiv de discuţie între colegi?  

- Nu ştiu. De fapt ce importanţă mai are acum? Nu tu ai fost cea care mi-ai confirmat-o în direct?  

- Ba da, trebuia să o fac. Cât era să mai aştept? Până descopereai o altă persoană de care să te îndrăgosteşti?  

- Nu aveam urgenţa numărul unu să-mi găsesc o iubită. Mă simţeam destul de bine în situaţia de "divorţat" cum îmi spunea deunăzi cineva.  

- Tot de doamna Zbihli este vorba?  

- Ştii că aş fi putut discuta şi cu altcineva din cancelarie probleme atât de personale?  

- Nu ştiu. Nu-ţi cunosc apropiaţii. M-am simţit liniştită atâta timp cât nu a existat niciun pericol să te pierd.  

- Bine, bine, dar de ce crezi că trebuia să-mi găsesc o iubită neapărat numai în cadrul liceului, printre colegele noastre?  

- Pe asta m-am bazat şi eu. De aceea am fost liniştită atâta timp. Apoi am intrat în panică. Nu mă aşteptam ca relaţia dintre voi doi să progreseze atât de repede. Doamna Zbihli pentru mine nu prezenta înainte un pericol iminent.  

- Nici nu prezintă. Este o simplă colegă pe care o stimez şi căruia pot să-i spun mai multe decât pot spune altei colege sau unui coleg de cancelarie.  

- Dar de mine de ce nu te-ai apropiat aşa cum s-a întâmplat cu ea?  

- Ha, ha, ha. Poate pentru că tu nu fumezi. Dacă fumai, cine ştie? Doar nu stăteam sub fereastră ca muţii.  

- Nu m-am gândit la asta, poate mă apucam de fumat. Hi, hi, hi. Ce chestie! Minodora mută farfuria şi tacâmurile din faţa sa, pentru ca ospătarul să debaraseze masa şi-i solicită acestuia când veni să ridice farfuria, un pahar cu bere. Fie ce o fi, avea poftă de o bere. Poate aşa prindea mai mult curaj să-l surprindă pe Sebastian cu îndrăzneala ei. Întinse mâna ca şi la prima lor întâlnire şi-i acoperi palma lui Condurache. Îi simţi transpiraţia pielii dar şi căldura ce-o degaja. Se înfioră de plăcere şi un tremur uşor i se înfiripă în corp. - Sebastian, nu-mi lua în nume de rău cele ce vei auzi de la mine. Poate eşti sau nu eşti obişnuit cu asemenea declaraţii. Dar eu sincer te iubesc. Mă crezi?  

- Pot să nu cred? Nu am contra argumente. Tu ştii mai bine ce simţi şi ce doreşti să faci cu viaţa ta.  

- Pe mine nu mă interesează că ai mai fost căsătorit. Nu are nicio relevanţă în viaţa pe care mi-o doresc lângă tine.  

- Oricum, nu mai am cum schimba ceva din viaţa mea anterioară. Este aşa cum a fost. Totuşi pentru mine situaţia este atipică într-o relaţie bărbat-femeie.  

- De ce? - Pentru că de obicei bărbatul face declaraţii unei femei, că este îndrăgostit de ea, că-i cea mai frumoasă, că şi-o doreşte pentru toată viaţa lângă el, etc.  

- Cât timp ar fi trebuit să aştept ca tu să o faci? Poate niciodată nu s-ar fi întâmplat. Aşa că existând circumstanţe atenuante, m-am substituit bărbatului şi am făcut eu primul pas.  

- Am observat. De aceea am şi specificat că este o întâmplare atipică într-o relaţie de cuplu. Sebastian plecă cu gândul imediat la tinerele femei care îşi ofereau serviciile sexuale prin anumite localuri din zonă, bărbaţilor generoşi, fără să conteze vârsta lor. Nu era şi cazul Minodorei, dar cine mai ştie ce-i trecea unei femei prin cap ca să-şi ajungă scopul? A fost într-o seară acostat de o domnişoară într-un restaurant unde intrase să servească cina. Nu avea chef de gătit în acea seară şi a intrat într-un local din apropiere. O tânără, destul de elegantă şi plăcută ca aspect fizic, fără nicio jenă, s-a aşezat la masa lui şi l-a întrebat cu mult tupeu dacă nu-i oferă şi ei ceva de băut. Privind-o, a rămas siderat de faptul că o domnişoară de vreo nouăsprezece - douăzeci de ani, bine îmbrăcată şi aranjată, despre care, dacă ar fi văzut-o singură într-un alt loc, decât în acel restaurant, nu i-ar fi trecut niciodată prin cap că se putea preta la asemenea gesturi degradante. Din curiozitate, a riscat să i se întâmple orice neplăcere şi a oprit-o la masă. Au servit cina împreună, iar după o negociere directă ca într-o piaţă de zarzavat, au ajuns la o înţelegere şi a adus-o la el acasă. Era la câteva luni după divorţ şi simţea nevoia prezenţei unei femei în patul său mare, dar gol. Poate aşa se întâmpla şi acum, gândi el. Numai că "precupeaţa" nu mai era tânăra de moravuri uşoare din seara respectivă, ci propria sa colegă de cancelarie. Nici nu ştia cum să abordeze discuţia mai departe. Inima nu-i spunea nimic deosebit. Nu simţea nicio chemare. Poate ar fi trebuit să se ameţească un pic. Bărbaţii timizi când sunt într-o stare euforică bahică, au mai mult curaj de a se adapta unor situaţii extreme. Pentru el era o situaţie extremă, ca şi atunci când a fost abordat de tânăra din restaurant. Minodora era o femeie simpatică, însă n-o putea vedea deocamdată ca pe o iubită în adevăratul sens al cuvântului. Poate dacă deveneau amanţi lucrurile se vor schimba, sentimentele lui pentru ea vor creşte în intensitate, se vor amplifica şi se vor apropia sufleteşte unul de celălalt. De fapt, despre el era vorba să se apropie de fată. Ea declara sus şi tare că-i îndrăgostită de el.  

- De aceea ţi-am propus să mergem astăzi împreună undeva, într-un local, nu avea importanţă unde. Să ne obişnuim unul cu celălalt. Poate se aprinde acea scânteie magică şi în inima ta. Eu sunt obişnuită. Mă culc şi mă scol cu tine în gând. Îmi propun ca noaptea să te visez şi de multe ori chiar reuşesc.  

- Da? Şi cum ar fi acele vise? Sper că nu erotice!  

- De ce nu? Visează la aşa ceva adolescentele din şcolile gimnaziale, dar o femeie de douăzeci şi şase ani?  

- Ha, ha, ha. Nu ştiam că fac dragoste noaptea cu cineva la care nu m-am gândit spre ruşinea mea niciodată că ar fi posibil s-o facă.  

- Nu-i plăcut să râzi de sentimentele cuiva, mai ales când este vorba chiar despre tine. Nu ştiam că poţi fi şi cinic.  

- Nu sunt cinic, draga mea, dar este surprinzător să aflu atâtea noutăţi, despre care nici nu bănuiam.  

- Ce, tu nu ai visat, sau cel puţin nu te-ai gândit vreodată, cum ar fi să faci dragoste cu o femeie frumoasă întâlnită întâmplător pe stradă? - Sincer să fiu, nu cred. Sunt destul de multe femei frumoase în ţara noastră. Priveşte cu atenţie şi în acest local, ai să vezi cât de frumoase sunt unele dintre fete. Asta nu înseamnă că trebuie să ai neapărat fantezii erotice cu ele. Mai există şi autocontrolul.  

- Eu mi-am lăsat fanteziile să zburde libere. Hi, hi, hi! ce era rău în asta. Ce se întâmpla în visele mele, era rodul unei iubiri sincere faţă de cel pe care îl strângeam în somn în braţe.  

- Înseamnă că visai frumos. Ar trebui să fiu mândru că eu, un bărbat de treizeci şi trei de ani, divorţat de o femeie frumoasă şi inteligentă, trezesc clipe de erotism în gândurile nocturne ale unei tinere domnişoare de douăzeci şi şase ani.  

- Da, poţi spune şi aşa.  

- Mulţumesc. La drept vorbind, dacă aceste vise ale tale s-ar putea întâmpla în realitate, nu am să pot să te mai surprind cu nimic nou. Ştii totul despre mine.  

- Ei! Nici chiar aşa. Erau doar vise de femeie singură. Te simţeam doar cum te doream eu. Nu cred să nu ai cu ce surprinde o femeie într-o relaţie intimă. Ce departe am ajuns cu destăinuirile!  

- Da şi mie mi se pare la fel. Ca şi când am fi un cuplu cu experienţă în relaţie, sau...  

- Sau ce?  

- Ne-am fi întâlnit pentru a experimenta o partidă de sex, două persoane care nu s-au cunoscut niciodată, dar care ar putea realiza o asemenea posibilitate. Fata doar îl privi cu ochii săi pătrunzători, dar nu-i răspunse. Prea era directă afirmaţia că sunt ca într-o negociere amoroasă şi nu în timpul unor declaraţii de dragoste, motivate de existenţa unor sentimente sincere. Sebastian a înţeles imediat că de data aceasta nu mai era luat prin învăluire ca la începutul primei lor întâlniri, ci direct, cu oferta bine conturată: “Mă vrei? Eu deja te-am avut în visele mele”. Nici nu ştia ce să-i mai răspundă. Să dea înapoi? Ce ar fi spus ea despre refuzul lui de a o accepta? Ea i se oferă direct pe tavă şi el nu şi-o doreşte. Înseamnă că nu reprezintă nici un fel de interes, nici măcar cât a avut pentru acea fată ce l-a acostat în restaurant. Întrebarea şi nedumerirea lui Sebastian, nu era că o femeie tânăra îl dorea în patul ei ci, pentru ce o făcea? Doar că-l plăcea pur şi simplu atât de mult, sau mai erau şi alte motive? Nu cumva este prea suspicios cu fata şi cu sinceritatea ei copilărească? Poate chiar spune adevărul. Că este îndrăgostită de el şi atunci orice sacrificiu este făcut pe altarul dragostei. Doar Minodora nu este o sfântă sau o maică stareţă dintr-o mănăstire, să nu-şi dorească o relaţie intimă cu un bărbat. El arăta destul de bine şi aşa cum au spus şi cele două persoane feminine, Georgeta şi Emanuela, putea să fie dorit şi de alte femei, în afara fostei sale soţii. Cum terminaseră de servit pizza, iar ospătarul debarasase masa, se întreţineau în continuare discutând lucruri neînsemnate, gustând din paharele cu bere rece. Sebastian nu ştia, cum să finalizeze această întâlnire. Cum să-i spună Minodorei “hai să mergem fiecare la casa lui, gata pentru astăzi. Vom mai vedea pe parcurs de va urma”, sau “hai la mine acasă să continuăm discuţia”? Nu-i plăcea să lase lucrurile nelămurite. Nu agrea ambiguităţile. Se gândea să-i facă o propunere de a servi o cafea la el acasă. O accepta oare, sau se va alinta ca Georgeta? Asta ar însemna să ia un taxi să se întoarcă spre casa lui. Se afla într-o încurcătură şi nici de o altă sticlă cu bere nu mai avea chef, rar o servea pe cea de a doua. Era adeptul vinului, nu-i lipsea niciodată un pahar cu vin bun de la mesele principale.  

Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA - roman, cap.VIII - INTALNIREA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1058, Anul III, 23 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!