Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1049 din 14 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA - roman; Cap. I; part. I - MEDITATIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
UNU Meditaţia Profesorul Condurache stabilise pentru astăzi o meditaţie la el acasă cu cele două eleve olimpice la matematică, Brigitté şi Emanuela. La ieşirea din clasă, ambele eleve îi confirmaseră participarea, aşa că de dimineaţă se apucă să facă focul în şemineu, să găsească un ambient plăcut în living room, unde ţinea lecţiile cu ele. Dorea să se simtă confortabil atunci când părăsind frigul de afară, vor pătrunde în salonul primitor, încărcat cu piese vechi de mobilier. Această casă o moştenise de la părinţi, de aceea nu s-a pus problema înscrierii sale la divorţ pe lista partajului. Era o casă veche, construită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil rococo, caracterizată prin bogăţia ornamentaţiei, vecină cu opulenţa. Casa fusese proiectată de un arhitect italian, pentru familia unui grec bogat, angrosist de cereale, căruia ulterior afacerile nu i-au mai mers, dând faliment în timpul crizei economice mondiale din 1929 - 1933, care afectase şi economia României. Astfel încât, după ce negustorul şi-a pus capăt zilelor, familia a fost nevoită să vândă clădirea în pierdere şi, cu ce bani le-au mai rămas după lichidarea afacerilor, să se retragă în Grecia natală. Arhitectura clădirii se caracteriza prin folosirea predominantă a ornamentelor reprezentând scene cu personaje mitologice, asimetric plasate în ansamblu pentru realizarea unor compoziţii complexe, chipuri de heruvimi, de lei fioroşi, armăsari cu gâtul cambrat şi coama stufoasă, împodobite de curbele ornamental florale încolăcite, şerpuind în jurul clădirii. În faţa casei se afla o curticică, care din primăvară până toamna târziu era plină cu flori. Lui Sebastian Condurache îi plăcea ca timpul liber să şi-l petreacă cu grădinăritul plivind, udând, sau admirându-şi micuţul rai multicolor, deosebit de parfumat. În clipele de relaxare îi plăcea să asculte zumzetul insectelor şi să privească cum poposesc albinele pe corola florilor, culegând cu trompa nectarul din pistil, contribuind astfel şi la polenizarea plantelor, ca apoi să zboare mai departe cu picioruşele încărcate cu polen, în drumurile lor necunoscute, ca într-o enigmă din romanele Agathei Christie. Când se simţea obosit, intra în chioşcul din mijlocul grădinii să se odihnească şi să servească o răcoritoare sau o cafea fierbinte din nelipsitul său termos chinezesc. Iedera ce înconjura chioşcul îi asigura în zilele toride ale verii, răcoarea mult căutată. Cumpărase din magazinele de specialitate atât bulbi de lalele din toate culorile, de zambile, narcise albe şi galbene, bătute sau simple, cât şi butaşi de trandafiri cu flori bogate în petale grena, roze, sau albe. Mai avea o tufă de azalee, primită cadou din partea tatălui unui elev, horticultor în cadrul serelor ce aparţineau Administraţiei Capitalei, care aflase de pasiunea lui pentru grădinărit şi matematică. Era mândria sa când arbustul se umplea cu flori roze puternic parfumate. Spera să mai facă rost de una cu florile albe. Acum în grădiniţă totul era încremenit. Trandafirii cu tulpinile scurtate din toamnă erau acoperiţi cu pământ, iar plantele mai sensibile la ger, învelite cu folii protectoare. Pentru living room cumpărase din piaţă o orhidee albă înflorită, pe care o instalase în mijlocul mesei ovale din cameră. Meritase banii daţi pe floarea care-l încânta prin gingăşia sa. Petalele albe, cu inserţii de culoare mov pe mijlocul limbului, coborând până la partea superioară a peţiolului, dădeau o notă de nobleţe întregii plante. Ştia că, oferindu-i lumina necesară şi udând-o doar atât cât trebuie, se va bucura de frumuseţea ei mai mulţi ani. Când profesorul Condurache a ieşit pe uşa clasei, cele două eleve l-au asigurat că vor veni sâmbătă la programul de pregătire pentru olimpiadă. Şi ele ar fi fost încântate ca liceul să aibă reprezentanţi calificaţi nu numai în concursul pe capitală, ci şi în faza naţională şi, de ce nu, chiar în cea internaţională. Prima care a sunat la uşă a fost Emanuela. Nu ştia că Brigitté încă nu ajunsese şi că va fi singură în casă cu profesorul. Când s-a deschis uşa şi a pătruns în interior, şemineul cu flăcările lui roşietice dansând în semiobscuritatea încăperii în care a fost poftită, i-a captat interesul. Atmosfera intimă ce domnea în salon a luat-o prin surprindere, iar naturaleţea gestului prin care profesorul a îndemnat-o să intre şi să ia loc pe fotoliul de lângă şemineu să se încălzească, nu avea nimic periculos în ea, astfel tânăra şi-a liniştit emoţia ce-o cuprinsese la început, datorită prezenţei sale doar cu gazda. În cameră se afla o bibliotecă mare, ticsită cu cărţi, multe dintre ele de matematică, sau nenumărate tratate enciclopedice, toate legate în piele. - Bună ziua, domn' profesor. Cum, Brigitté n-a ajuns încă? întrebă fata privind nedumerită prin cameră. Ce-o fi cu ea, că nu întârzie de obicei! Nu locuieşte ca mine aşa de departe să folosească tramvaiul, se miră tânăra. Când se dezbrăcă de paltonu-i lung din stofă, Condurache fu surprins că nu a venit pe gerul de afară îmbrăcată cu pantaloni, ci doar într-o fustă scurtă din material de blugi, care abia de-i acoperea pulpele protejate de un dress subţire şi lucios, la culoarea pielii. Picioarele puţin cam groase pentru înălţimea ei îi erau roşii din cauza gerului prin care circulase din staţia de tramvai până la casa profesorului. Era o elevă simpatică, mărunţică, cu nişte gene mari şi arcuite, cu sâni frumoşi, bine conturaţi, ce făceau să-i sară mai mereu nasturii micuţi din butonierele bluziţei, spre deliciul colegilor de clasă. Emanuela era o aiurită, o visătoare, cu o minte extrem de ageră. Îi plăcea nu numai matematica, ci şi viaţa. Intuitivă, senzuală, deloc inhibată, cerebrală, pătrundea cu uşurinţă în mintea celui care intra în sfera sa de interes, mai ales al bărbaţilor, plăcându-i să-i aţâţe, chiar dacă doar ce împlinise optsprezece ani la începutul anului. Ca pentru mai toţi adolescenţii de vârsta sa, virginitatea devenise o problemă foarte acută. Încă nu încercase "marea cu degetul" cum s-ar zice, aşa cum o făcuseră majoritatea dintre colegele sale. Nu simţise pentru niciun băiat sau bărbat marea dragoste care s-o determine să aleagă între păstrarea virginităţii, sau păstrarea "iubirii" lui, aşa cum o făcuseră o parte dintre colegele din liceu. Încă nu era sigură dacă atunci când faci sex, ştii precis pentru ce o faci, pentru iubirea faţă de persoana de care crezi că te-ai îndrăgostit, sau pentru plăcerea sexului propriu zis. La vârsta când hormonii dau în fierbere prin corpurile tinere, nimănui nu-i place să se simtă lăsat în afara grupului de prieteni sau de colegi. Este firesc ca fiecare adolescent să-şi dorească să fie plăcut de cei din jur şi să simtă că nu este evitat sau privit cu superioritate de cei care au gustat din fructul oprit. Din păcate, mai ales tinerele cu un aspect fizic mai puţin favorizat, simt că trebuie să-şi piardă virginitatea pentru a rămâne în grupul de prieteni şi de a nu fi marginalizate şi privite cu superioritate de cei din gaşca din care fac parte. Numai cele cu o morală puternică sau care pot să-şi controleze emoţiile, pot evita începerea activităţii sexuale într-un moment nepotrivit, ştiindu-se că sexul nu este doar un act fizic, ci şi unul emoţional. Alegerea momentului mai ţine şi de valorile morale ale adolescentului, moştenite sau dobândite în familie, care poate nu se potrivesc cu cele ale prietenilor din gaşcă. Emanuela nu era genul de adolescentă care pentru a-şi impresiona prietenii, trebuia să se arunce în braţele primului întâlnit, dornic să se înfrupte din fecioria sa. A ştiut să-şi impună voinţa şi nimeni dintre colegii de gaşcă nu i-a comentat-o. Lui Condurache i se plimbau fără de voie ochii pofticioşi pe pulpele şi pieptul fetei, dar era conştient că nu trebuie să-şi rişte postul de profesor şi prestigiul de persoană serioasă, pentru o copilă. Între ei exista o distanţă de cincisprezece ani şi o carieră fără de cusur. Fata putea să-i fie ca o soră mai mică, dar cum nu mai avusese nicio relaţie sexuală de câteva luni bune, simţurile lui erotice nu prea ţineau cont de diferenţa de vârstă şi de starea lor socială. Emanuela, urmărindu-l discret, nu putu să nu-i observe sclipirile pofticioase din privirile care o străpungeau. Spera ca Brigitté să sosească cât mai repede. Se simţea jenată de situaţie şi un pic de teamă i se cuibări în suflet. Ce-i drept îl plăcea pe Condurache nu numai ca profesor de matematică, ci şi ca bărbat. Ştia că ţine la ea şi la Brigitté, dar încă nu descoperise pe care dintre ele o simpatiza mai mult. "Oare de ce o întârzia Brigitté atât?" se întrebă fata din nou, frământându-se în fotoliu. Trecuse mai bine de jumătate de oră de când o aşteptau şi Brigitté tot nu sosise. - Emanuela, spuse Condurache la un moment dat. Nu vrei să dai un telefon să vezi de ce întârzie colega ta? Să ştim măcar ce avem de făcut. - Desigur, domn' profesor. Nu am întrebat-o dacă vine sau nu, ştiind că stabilisem data şi ora. Ieri de fapt a lipsit şi de la şcoală. - Da? se miră Condurache intrigat. Nu avusese oră de matematică la clasa fetelor să-i sesizeze absenţa. Emanuela formă numărul Brigittéi şi la capătul celălalt răspunse mama fetei. - Sărut mâna, doamna Orru! Sunt Emanuela, colega de clasă a Brigittéi. Ce s-a întâmplat cu ea de nu a venit la şcoală şi nici la pregătirea de la matematică? - Cum, nu ţi-a spus ce-a păţit? - Nu! Ce s-a întâmplat? răspunse ea intrigată. - Venind spre casă, la puţin timp după ce v-aţi despărţit în staţie, i s-a făcut rău. A fost doar o cădere de calciu, aşa cum poate să fi fost şi altceva mai grav. În cădere s-a lovit cu capul de caldarâm. Avea ceva dureri şi ameţeli, aşa că are trimitere la Policlinică pentru investigaţii mai amănunţite, radiografii şi alte analize. Normal ar fi trebuit măcar să te sune pe tine, sau pe profesor, că lipseşte de la pregătire, dar nu ştiu de ce nu a făcut-o. Pentru şcoală are scutire de la medicul de familie. Posibil să fi uitat, fapt ce mă miră şi totodată mă intrigă în aceeaşi măsură. Emanuela se declară în sinea sa tare nemulţumită de situaţie. Devenise dintr-o dată jenant să stea singură cu profesorul Condurache în casa acestuia. Era ceva inedit, la care nu se aşteptase şi nici nu se gândise că s-ar putea întâmpla vreodată. Când i-a spus ce a păţit Brigitté, profesorul se întunecă la faţă şi pufăia continuu ca o locomotivă din interminabila lui ţigară. Parcă suda ţigările una de cealaltă. Surescitat şi tare nervos o invită şi pe Emanuela să se servească din pachet, dar tânăra se codi, refuzându-l. Îi era ruşine să fumeze de faţă cu profesorul, chiar dacă se mai întâmpla uneori să strice câte o ţigară când mergea la vreun bar de zi împreună cu colegele şi colegii. Hai, nu te mai feri, ştiu că toate fumaţi. Şi noi făceam la fel când eram de vârsta voastră. Brigita nu s-a mai jenat ca tine când a mai fost pe aici la meditaţie, completă pofesorul căutând să-şi tempereze primul impuls de nemulţumire că i se dă programul peste cap. Brigitté era fiica unor intelectuali cu preocupari in domeniul artei. Tatăl său era un celebru pictor, prin venele căruia curgea sânge italian, părinţii săi fiind născuţi undeva la graniţa cu Elveţia. În timpul celui de al doilea război mondial când la putere se afla partidul nazist al lui Mussolini, întreaga familie Orru emigră în Elveţia neutră, unde tânărul viitor pictor urmă cursurile liceale şi apoi şcoala de arte frumoase. După terminarea războiului familia lui revenise în Italia pe meleagurile natale, numai el rămânând în Elveţia. Robert, pe Mirela a cunoscut-o în Berna, la un concert susţinut de Opera Română din Bucureşti, cu ceva ani în urmă. Se îndrăgosti atât de tare de tânăra şi frumoasa soprană, încât hotărî să se căsătorească cu ea şi să se stabilească definitiv în România, la Bucureşti. Acum el era posesorul a nenumărate expoziţii naţionale şi internaţionale, iar Mirela încă soprană la Teatrul de Operă din Bucureşti. Fiind unicul lor copil, Brigitté s-a bucurat de o creştere deosebită, de la naştere şi până la vârsta adolescenţei, fără griji sau restricţii. A beneficiat nu numai de atenţia şi educaţia părinţilor, cât mai ales a unor persoane cultivate care i-au îndrumat paşii în viaţă, din pruncie şi până în zilele actuale. În afara bonelor care s-au îngrijit dezvoltarea fizică, de cea psihică şi de sănătate s-au ocupat psihologi, profesori de limbi străine, meditatori, medici. Părinţii erau nevoiţi de multe ori să lipsească de acasă plecând în turnee sau cu expoziţiile prin marele oraşe ale ţării ori din străinătate, doica şi armata de „îndrumători” suplineau lipsa acestora, familia neavând alte rude în capitală care să se ocupe de copilă. Tânăra se obişnuise cu acest mod de viaţă de la vârsta când a început să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, aşa că foarte repede învăţase de mică să-şi „terorizeze” atât doica, cât mai ales profesorii şi să-şi impună punctul de vedere, ştiind că părinţii fiind mai mult plecaţi, îi îndeplineau toate preferinţele şi mofturile, fără comentarii, când erau cu toţii împreună. Odată cu trecerea anilor, temperamentul său coleric s-a mai atenuat, însă obiceiul de a se considera „îndreptăţită” să i se acorde toată atenţia, încă mai persista. Şi-n cadrul liceului ţinea să-şi impună voinţa, aşa că printre colege, nu se considera prietenă decât unui grup restrâns, care îi accepta „superioritatea”. Cum i se acorda o oarecare atenţie, imediat încerca să-i domine pe toţi membrii grupului şi aceasta datorită educaţiei primite în copilărie, că totul i se cuvine şi i se permite. Ca moştenire a aptitudinilor părinţilor, de la mamă n-o avea pe cea de a cânta, chiar era departe de a avea vreo veleitate în acest domeniu, însă de pictat ar fi putut-o face, dacă i-ar fi plăcut, având ceva talent în această privinţă. Totuşi avea şi ea înclinaţii, care puteau compensa lipsurile din comportamentul său. Îi plăceau ştiinţele exacte şi limba română. Se putea foarte bine exprima liber într-o conversaţie în engleză şi franceză şi îi plăcea să scrie poezii, încă de prin clasele gimnaziale, când a început să-şi publice creaţiile poetice prin diverse reviste de cultură, la care primea critici de specialitate favorabile. Aşa a ajuns să fie remarcată şi de profesorul Sebastian Condurache, care, încă din clasa a IX a, a luat-o sub aripa sa protectoare pentru pregătirea la matematică. Acum, profesorul făcea meditaţie cu cele două eleve în dimineţile zilelor de sâmbătă, când nu mergeau la cursuri, dar şi-n vacanţe dacă urmau să participe la vreun concurs. Alteori şi mai des, când se apropia ziua examinărilor. La început făcea pregatire după program, în incinta liceului, dar de curând le chema la el acasă. Nu după mult timp de la începerea meditaţiilor, fetele au devenit cele mai bune „matematiciene” din şcoală şi câştigau orice concurs organizat pe liceu la care participau. Între ele chiar exista o oarecare concurenţă nedeclarată, care să fie mai bună la matematică, lucru încurajator pentru profesor. Spera să nu le dispară interesul faţă de materia lui, cel puţin cât vor fi eleve de liceu. Fetele se pregăteau pentru faza pe capitală şi de aceea mergeau săptămânal la meditaţie câte două ore. Olimpiada se apropia cu paşi repezi, mai era doar o lună şi ele doreau să fie tot mai bine pregătite. Problemele pe care le rezolvau cu proful erau de nivelul facultăţii, nu de cel al pregătirii liceale, aşa că sperau să nu aibă nicio surpriză cu privire la această fază, sau cu examenul de admitere în facultate. Prietenia dintre cele două fete a apărut atât pe fondul caracterului lor, cât mai ales al faptului că făceau împreună meditaţie cu acelaşi profesor. Emanuela, fiica unor funcţionari de stat, s-a lăsat dominată de caracterul puternic al colegei sale, aşa că a acceptat uşor protecţia sa. Brigitté o invita să o însoţească la concertele mamei, ori la vernisajele tatălui şi în general îi suporta toate cheltuielile prin cluburi sau discoteci, unde dorea să o însoţească. Ea nu ducea niciodată lipsa banilor, portmoneul său conţinea uneori chiar mai mulţi decât i-ar fi fost necesari. Emanuela nu era o profitoare, dar nu avea curajul şi tăria s-o refuze. Când Brigitté dorea ceva de la ea, îşi impunea fără echivoc voinţa. Brigitté în ultimul timp se simţea din ce în ce mai slăbită. Acumulase ceva oboseală şi poate din această cauza a crezut că i s-a făcut rău pe stradă când se întorcea de la şcoală. Era pentru prima dată când lipsea de la meditaţie, iar Emanuela s-a trezit singură în casa profesorului Condurache. Acest lucru se datora, după cum a aflat de la mamă-sa, accidentului suferit pe stradă imediat după ce s-au despărţit. Nu observase nicio schimbare în comportamentul Brigittéi, pentru a rămâne cu ea. Era la fel de veselă şi-şi povestiseră mergând spre staţia de tramvai, ce se mai petrecuse în viaţa lor extraşcolară. La câteva zile, când s-au întâlnit la liceu, Brigitté i-a explicat ce se întâmplase. După despărţire a simţit cum totul se învârte în jurul său şi i s-au înmuiat picioarele, prăbuşindu-se pe caldarâm. Fiind trecători pe stradă, mai ales că era o staţie unde de obicei coboară din tramvai foarte multe persoane, imediat a fost ajutată să se ridice de pe caldarâm şi să se aşeze pe o bancă. Cineva a apelat serviciul de urgenţă 112, iar o salvare a apărut în câteva minute, însă după ce a fost consultată de medicul echipajului, a refuzat a fie transportată la urgenţă, pentru a i se da şi alte îngrijiri medicale. S-a mulţumit cu serviciile oferite pe loc, luarea tensiunii şi oxigenarea plămânilor cu ajutorul măştii de oxigen. Totuşi, a ascultat de sfatul specialistului de pe salvare şi cum a ajuns acasă şi-a sunat medicul de familie, un prieten al părinţilor, explicându-i ce a păţit pe stradă. Doctorul Sterian s-a deplasat imediat la domiciliul familiei Orru să-şi vadă pacienta. Consultând-o, nu i-a plăcut cum se prezenta din punct de vedere al sănătăţii, aşa că i-a completat o trimitere la Policlinică să efectueze de urgenţă anumite controale medicale. Pentru luni i-a prescris să facă un set de analize la sânge, un control la cardiologie, altul la neurologie şi dacă se poate şi la internist. Luni când Brigitté a trecut prin toate cabinetele indicate de medicul de familie, s-a constatat că de fapt avea o spasmofilie, cauzată de o lipsă de calciu. I s-a recomandat să se hrănească în general cu alimente bogate în vitamine, fructe şi legume şi mai ales să se abţină de la tutun, alcool, cafea şi energizante, de care cam abuzase în ultimul timp ca să-şi menţină tonusul. Brigitté era mai mică decât colega sa cu câteva luni, fiind născută în martie, pe când Emanuela în decembrie, dar cu un an mai devreme, de aceea una devenise majoră şi cealaltă nu. Nu numai aceasta era diferenţa dintre ele. Dacă Emanuela era mărunţică, puţin peste un metru şaizeci, cu un piept bine dezvoltat, picioarele scurte şi cam groase pentru înălţimea ei, părul şaten şi ochii negri umbriţi de nişte gene mari, arcuite, Brigitté era înaltă ca o baschetbalistă, subţirică, supleţea fiindu-i atuul care o scotea în evidenţă şi mai ales părul uşor ondulat de culoarea spicului de grâu bine copt, gata de secerat. Avea ochii albaştri, genele lungi, un mers felină şi nişte sâni micuţi ca două mingi de tenis. Folosea cele mai fine parfumuri, iar atunci când mergea pe stradă lăsa în urma sa o adiere suavă de miros de fân proaspăt cosit, făcând nu numai pe bărbaţi, ci şi pe femei să întoarcă privirile, să-i urmărească mersul ca o alunecare printre trecătorii întâlniţi. Brigitté era nu numai inteligentă, ci şi elegantă, contribuind astfel să-şi menţină cota printre elevele liceului, la cele mai înalte standarde. Era etalonul la care ţinea să ajungă fiecare elevă a căror părinţi îşi permiteau aceste costuri. Afacerile tatălui cu pictura mergeau destul de bine. O anumită clasă a populaţiei cu o stare materială peste medie, a început să investească în afara aurului şi în artă şi cum picturile lui erau în vogă, preţurile erau pe măsură. Mama, ca orice bugetar, se bucura de venituri suplimentare doar când prindea câte un contract extern, ceea ce se întâmpla destul de rar. Uneori mai pleca cu Opera de Stat în turnee, dar banii de diurnă abia de-i ajungeau la shoping pentru mărunţişuri. Pentru investiţii mai serioase lua de obicei bani de acasă.
Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA - roman; Cap. I; part. I - MEDITATIA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1049, Anul III, 14 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!