Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA - cap. II part. I - PROFA DE ISTORIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

DOI  

Profa de istorie  

În pauza dintre ore, aflându-se cu profesorul Sebastian Condurache la o ţigară lângă fereastra larg deschisă a cancelariei, să intre aerul purificat de gerul de afară, Georgeta Zbihli, profesoară de istorie, începu să se destăinuiască colegului său precum că ar avea o problemă de comunicare cu o “olimpică” de-a lui, elevă în clasa a XII-a A.

- Cine anume, doamna Zbihli?!

- Cum cine? Olimpica dumitale, Brigitté Orru.

- Ce-a făcut?

- Încearcă să-mi strice căsnicia şi aşa destul de şubrezită în ultimul timp.

- Cum aşa?

- I-am văzut cum se privesc şi mai ales cum s-au sărutat...

- Sărutat?! Doamne, Dumnezeule, când s-a întâmplat acest lucru? întrebă consternat Sebastian.

- La întâlnirea soţului meu din timpul campaniei electorale, cu echipa liceului, care trebuia să împartă pliante şi fluturaşi prin cartier.

- Şi ce a făcut Brigitté?

- I-a dat soţului un buchet de trandafiri după terminarea expozeului despre proiectele de guvernare ale partidului său. Culmea, numai trandafiri albi, aşa cum îi plac lui! De unde a ştiut că îi plac trandafirii şi mai ales această culoare?

- De la mine! Eu i-am cumpărat, bineînţeles din fondul şcolii şi cum v-am auzit adeseori spunând, că vă aduce mereu trandafiri albi acasă, m-am gândit că aceştia sunt preferaţii domniei sale.

- Bine, bine, dar de ce i-a dat tocmai Brigitté?

- Doamna director, care după cum ştiţi, face parte din aceeaşi formaţiune politică cu soţul dumneavoastră, mi-a lăsat mie plăcerea să aleg elevul care să-i înmâneze florile şi cum Brigitté este o elevă foarte bună la învăţătură şi mai ales căreia îi place să fie mereu luată în seamă, am desemnat-o pe ea. Am greşit cu ceva?

- Nnuu, nu, dar... vă rog, domnule profesor să mă scuzaţi, am crezut că a fost iniţiativa ei şi că se cunosc de mai mult timp... De fapt cred că nu s-au mai întâlnit vreodată.

- Desigur, că un politician de talia domnului Zbihli poate stârni curiozitatea unor fete tinere ajunse în pragul majoratului, mai ales cunoscându-se şi faptul că este soţul uneia dintre profesoarele lor.

- Vai, domnule Condurache, vă rog să mă scuzaţi pentru gafa făcută. După cum mi s-a părut că-l sorbea din ochi cu atâta fascinaţie şi cum l-a strâns în braţe când i-a dat florile credeam că...

- Doamnă Georgeta, Brigitté este doar un copil, nici măcar nu are optsprezece ani, cum vă puteţi gândi la aşa ceva?

Condurache îşi aduse aminte de scena petrecută în dormitorul său între el şi Emanuela şi cum era să "uite" şi el, că cea pe care o săruta cu atâta patimă era tot o copilă, chiar dacă între timp devenise majoră. Acest lucru îl făcu mai circumspect în legătură cu faptul că nu se putea întâmpla nimic între o elevă de vârsta Brigittéi şi senatorul Ernest Zbihli, dacă s-ar fi cunoscut mai bine, ţinându-se cont de faptul că era mai tânăr decât el cu vreo doi-trei ani.

- Aveţi probleme în familie din cauza aceasta?

- Nu numai din această cauză. Într-o căsnicie ca a noastră în care soţul lipseşte zile întregi de acasă, fiind plecat mai mereu în “teritoriu”, în colegiu, cum spun ei mai curând, deseori ajungând acasă spre zorii zilei, motivând că a avut dezbateri cu reprezentanţii din colegiu, vă daţi seama cum este. De fapt, de ce să vă mai spun şi dumneavoastră aţi trecut prin aşa ceva.

- Doamna Zbihli, dar la noi a fost cu totul altceva...

- Vă spun ca la un frate, continuă ea fără să bage în seamă replica interlocutorului, nu am cu cine discuta pentru a mă descărca de amărăciunea adunată în ultimul timp...

- Putem relua discuţia când doriţi. Acum trebuie să sune de intrare la clasă, încercă Condurache să dea o nouă ocazie reluării acestei discuţii. Putem merge să continuăm la o cafea...

Îi plăcea de Georgeta Zbihli ca femeie. Era elegantă, distinsă şi discretă. Nu intra cu nimeni în conflict, în afara elevilor, desigur, ca oricare dintre profesori. În ultimul timp nu prea se mai învăţa carte prin şcoală. Absenţele erau cu zecile şi apăreau destui elevi problemă în liceu, mai ales că acesta era considerat un liceu de “fiţe”, unde toate personalităţile Bucureştiului încercau să-şi înscrie odraslele. Unii dintre elevi erau bănuiţi că sunt consumatori de droguri de mare risc sau mai grav, chiar dealeri.

- Domnule Condurache, vă daţi seama că nu mă pot afişa cu dumneavoastră într-un local public. Ce s-ar spune despre noi? Cred că sunteţi conştient de faptul că vă aflaţi sub supravegherea continuă a colegei noastre de română, domnişoara Lepădatu, care vă place evident, la care să mai adaug şi statutul dumneavoastră de bărbat divorţat...

- Mă flataţi, doamna Zbihli. Nu ştiam.

- Cum aşa? Asta-i bună! Dumneavoastră nu ştiţi ce ştie toată cancelaria?!

- Doamnă, eu sunt un bărbat serios, chiar dacă am statutul unui „bărbat divorţat”, cum spuneţi dumneavoastră. Nu mă angrenez în asemenea situaţii jenante, mai ales când suntem şi colegi.

- Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai fiţi aşa modest. Sunteţi un bărbat şic. De ce nu v-ar deveni interesantă relaţia cu o altă femeie în actuala dumneavoastră situaţie?

Georgeta Zbihli a rămas fără răspuns, deoarece se auzea soneria care îi invita să-şi ia fiecare catalogul şi să se îndrepte spre clasele unde aveau ore. Acestea fiind alăturate, au avut timp să-şi propună să reia dialogul după terminarea orelor.

La finalizarea cursurilor, cei doi colegi, mergeau alături, liniştiţi, spre casele lor. Încercau să reînnoade discuţia întreruptă de soneria care-i invitase la ore. Le venea destul de greu să revină la acele probleme personale şi de familie, aşa că mai mult dezbăteau noile modificări ale Legii învăţământului.

- Domnule profesor, este impardonabil ce se întâmplă în ţara noastră. Nu mai ştii ce ai de făcut, domnule, cu atâtea experienţe în a conduce o naţiune. Fiecare partid sosit la guvernare, face experienţe pe populaţie de parcă am fi cobai. Nu se mai poate suporta aşa ceva.

- Aveţi dreptate, doamnă Georgeta. Nu vedeţi la noi în învăţământ? Fiecare nou ministru, vrea să fie el mai cu moţ. Schimbă legea învăţământului din dorinţa de a veni cu ceva nou, nu neapărat şi bun, doar să fie el semnatarul modificărilor sau să fie făcute în timpul mandatului său. Cică pentru „reformarea învăţământului”! Au schimbat manualele, de s-a ajuns până acolo încât şi viaţa prezentatorilor de la televiziunile private să fie studiată în şcoli, uitându-se adevăratele valori ale neamului românesc, iar dumneavoastră, ca profesor de istorie, vă daţi seama cel mai bine de acest lucru, când trebuie să le predaţi elevilor o altă istorie a acestui neam, inventată de către politicienii epocii actuale, printre care se numără şi soţul dumneavoastră.

- Aşa este, aveţi dreptate. Acasă evit să discut politică cu soţul meu. În acesta privinţă avem o înţelegere clară: fără politică acasă. Urăsc politica şi încep să-i urăsc şi pe politicieni din ce în ce mai mult, datorită a ceea ce se întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi. Dar să revin la discuţia începută.

Partidele îşi numesc la vârf o conducere politică, însă la bază, cei ce pun în practică dispoziţiile sosite cu scop de reformare, sunt tot acei vechi slujbaşi cu mentalităţile şi legăturile lor. Aleg manualele după cum dă editura mai mult celor care le aprobă.

Hm, auzi dumneata, domnule Condurache, manuale alternative! Parcă istoria acestei ţări ar fi alternativă: dacă nu-i albă, atunci poate fi şi neagră. Eu nu prea mă iau după manuale. Predau elevilor mei istoria învăţată şi apoi studiată de mine după cărţi scrise de istoricii adevăraţi, nu de conţopiştii de astăzi.

Îţi vine să turbezi, domnule, continuă ea monologul său cu năduf, indignată la culme. Termină individul sau individa o facultate pe banii tătânelui şi se prezintă peste tot în mass media drept „istoric” domnule, iar alţii studiază ani de zile, susţin nenumărate examene suplimentare şi abia ajung profesori de liceu, post obţinut musai prin concurs, nu cum era pe vremuri, cu repartiţie guvernamentală funcţie de nota obţinută la examenul de stat, sau licenţă cum se numeşte mai nou acum. Mie îmi trebuie doar să am tematica din programă, predarea o fac după cunoştinţele mele, nu după cartea lor alternativă, de aceea le cer elevilor să fie prezenţi şi atenţi la oră, ce le explic eu despre istoria acestei ţări, nu găsesc ei în manualele lor alternative! mai spuse cu indignare Georgeta.

- Şi la mine la matematică este acelaşi lucru. Manualele sunt redactate de toţi neaveniţii. Multe dintre probleme sau exerciţii sunt cu enunţurile greşite sau nu au nicio finalizare logică.

Ajunşi în staţia de tramvai, înainte să-şi ia la revedere de la colegul său de cancelarie, Georgeta i se destăinui parcă cu jenă:

- Domnule Condurache, scuzaţi-mă, dar tare aş fi vrut să mai discut cu dumneata despre ce am pe suflet şi am început să-ţi spun în cancelarie, dar acum îmi vine tramvaiul...

- Mai sosesc şi altele, doamnă Zbihli, nu-i nicio problemă. Putem merge undeva şi discutăm tot ce doriţi.

Sebastian observase că femeia nu-l mai lua cu dumneavoastră, că încerca o apropiere, folosindu-l ca pe un confident.

- Nu, nu, nu se cade! Dacă ne vede cineva, se pot auzi vorbe urâte prin şcoală cum că... se lamentă ea parcă fără vlagă.

- Nu vă faceţi probleme, colega, aceste întâlniri sunt normale şi fireşti în ziua de astăzi. Oamenii se întâlnesc, discută, beau o cafea, o răcoritoare sau o bere, fără să impacienteze pe cineva. Se vede că aţi dus o viaţă austeră în ultimul timp!

- Da... mai ales în ultimele luni, am încercat şi calea credinţei, sperând că Bunul Dumnezeu îşi va întoarce faţa şi privirea spre mine şi căsnicia mea...

- Atunci ce ziceţi, mergeţi la mine la o cafea? Stau doar la doi paşi de staţie.

- Vai, cum să fac aşa ceva? Domnule Condurache, dar ce credeţi despre mine? Cum aşa? o făcu profesoara pe indignata, cu toate că abia aştepta această invitaţie sugerată şi în cancelarie.

- Eu cred lucruri bune, dar ce credeţi dumneavoastră despre mine de vă speriaţi aşa de tare?

Georgeta încerca să joace un pic de teatru, să pară supărată pentru această propunere, chiar dacă murea de dorinţă şi curiozitate să-i viziteze casa profesorului Condurache, despre care auzise prin cancelarie că primeşte la el acasă eleve la meditaţie.

“Ce meditaţie o face el cu elevele nu ştiu, că arată tare bine ca bărbat”, îşi spunea Georgeta în gând.

- Ce ziceţi?

- Nu se cuvine să merg la un bărbat acasă, mai ales când este şi divorţat.

- Cu ce schimbă situaţia acest lucru? Dacă doriţi să discutăm problemele personale ce vă frământă, ori mergem într-o cafenea, restaurant, sau bar, unde doriţi, deoarece în parc nu putem sta din cauza frigului, ori mergem la mine acasă, unde nu ne deranjează nimeni şi precis este cald? Trebuie să vă hotărâţi! mai spuse Condurache ca pe un ultimatum.

- Bine..., bine... atunci... prefer la dumneata pentru câteva minute. Nu aş dori să fiu văzută în locuri publice însoţită de un bărbat ne...

- Ştiu, neînsurat...

- Doar pentru câteva minute, nu mai mult, preciză ea repede, pentru a marca scurtimea vizitei în timp.

- Cât doriţi atâta staţi, eu nu vă reţin mai mult, Doamne fereşte!

Cei doi se îndreptară spre strada unde îşi avea Condurache casa lui bătrânească de pe timpul când Bucureştiul era considerat încă Micul Paris. Descuie poarta grea din fier forjat cu cheia, apoi uşa de la intrare. Îşi pofti colega în căldurosul şi primitorul lui living, încărcat cu tot atâtea amintiri şi mobilă veche ca şi de cărţile valoroase din vasta lui bibliotecă.

Georgeta rămase încântată de această încăpere primitoare când pătrunse înăuntru şi dădu de căldură. Bărbatul, manierat, o ajută să se dezbrace, îi luă haina din blană de nurcă, căciula, fularul, mănuşile şi i le duse în holul unde avea cuierul.

- Vă rog, doamnă Zbihli, luaţi loc în fotoliu! Fac imediat cald, doar câteva clipe să mă dezbrac şi dau foc gazelor să aprindă lemnele din şemineu, apoi o să pun şi de câte o cafeluţă turcească.

- Domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi pentru mine.

- Colega, acum sunteţi musafira mea, permiteţi-mi să mă comport ca o gazdă civilizată şi primitoare! La mine nu prea intră des femei în casă.

- Lăsaţi, domnule Condurache, nu mai spuneţi aşa. Se aude prin liceu că meditaţi eleve la matematică la dumneavoastră acasă, aşa că...

- Doamnă, eu m-am referit la femei, nu la copile. Elevele mele vin aici pentru a învăţa ceva în plus faţă de ce le predau în clasă, nu pentru altceva. Nu fac un secret din acest lucru atât timp cât o fac voluntar, fără nicio remuneraţie, ci doar pentru cei care vor să înveţe mai multă matematică.

- Foarte frumos din partea dumitale.

Sebastian, după ce aprinse gazele în şemineu, ca să ia foc buturugile aranjate din timpul dimineţii, merse la aragazul din bucătărie, dar nu înainte de a repeta ritualul cu măsuţa cu rotile, sticla specială cu vişinată marca "Condurache" şi două păhăruţe din sticlă de Murano, pentru invitata sa deosebită. Ştia că vişinata lui face minuni şi dezleagă limba unei femei după ce este gustată. Îşi aminti de întâmplarea cu eleva sa, Emanuela.

- Vai, domnule Condurache, nu trebuie să vă deranjaţi atât pentru o vizită de câteva minute!

- Aici puteţi să-mi spuneţi Sebastian sau Sebi, suntem doar între noi şi nu ne vede şi aude nimeni.

- Vai, cum aşa?

- Simplu. Ca între prieteni şi colegi. Nu ai spus dumneata că îţi sunt ca un frate mai mare? Cum frate nu-ţi pot fi, prieten se poate, aşa că...

- Bine. Voi vedea dacă reuşesc, rosti ea roşindu-se de plăcerea momentului.

- Atunci, până se încinge nisipul din tavă să gustăm această délicatesse spéciale, însoţind-o cu un “bine ai venit în umila mea casă de burlac”.

- Umilă pe dracu'! Scuză-mi, te rog înjurătura. Umil este apartamentul meu la bloc, nu această frumoasă casă boierească. Hm, dar chiar miroase plăcut şi-i bună vişinata. Este, într-adevăr, cum o numeşti dumneata: délicatesse spéciale. N-am mai băut alcool de mult timp. Nu prea obişnuiesc. Doar la ocazii deosebite.

- Este o băutură făcută în casă după o reţetă inventată de mine şi acum chiar este o ocazie specială, aşa că te rog să o serveşti cu încredere deplină în calităţile sale reconfortante.

- Bravo, este într-adevăr delicioasă, repetă Georgeta după ce-şi umezi din nou buzele sale subţiri în băutura aromată, grasă ca un ulei virgin extras din măsline stoarse prin presarea la rece.

Căldura degajată de şemineu începu să-şi facă simţit efectul. Georgeta, după gerul îndurat afară, se relaxă, profitând de comoditatea fotoliului, în timp ce Sebastian la bucătărie pregătea la nisip mult lăudata lui cafea turcească. Femeia începu să studieze încăperea. Cum celelalte uşi în afara celei de la bucătărie erau închise, nu putea să-şi facă o imagine de ansamblu asupra întregii clădiri. Oricum, de afară se vedea destul de mare.

Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA - cap. II part. I - PROFA DE ISTORIE / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1051, Anul III, 16 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!