Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 822 din 01 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA - CAP. I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Profesorul Condurache stabilise pentru astăzi o meditaţie la el acasă cu cele două eleve olimpice la matematică, Brigitté şi Gabriellé. În momentul ieşirii lui din clasă, ambele îi confirmaseră participarea. Încă de dimineaţă se apucase să facă focul în şemineu, astfel încât fetele să găsească un ambient plăcut în living room. Dorea ca ele să se simtă confortabil când, părăsind frigul de afară, vor pătrunde în salonul primitor.  
  
Această casă o moştenise de la părinţi, de aceea nu s-a pus problema înscrierii ei pe lista partajului, la divorţ. Era o casă veche, construită pe la sfârşitul secolului XIX, în stil rococo, caracterizată prin bogăţia ornamentaţiei, vecină cu opulenţa. 
  
Casa fusese proiectată de un arhitect italian, pentru familia unui grec bogat, angrosist de cereale, căruia ulterior afacerile nu i-au mai mers, dând faliment în timpul crizei economice mondiale din 1929 - 1933, care afectase şi economia României. Astfel încât, după ce negustorul şi-a pus capăt zilelor, familia a fost nevoită să vândă clădirea în pierdere şi, cu ce bani le-au mai rămas după lichidarea afacerilor, să se retragă în Grecia natală.  
  
Arhitectura clădirii se caracteriza prin folosirea predominantă a ornamentelor reprezentând scene cu personaje mitologice, asimetric plasate în ansamblu, pentru realizarea unor compoziţii complexe, chipuri de heruvimi, de lei fioroşi, armăsari cu gâtul cambrat şi coama stufoasă, împodobite de curbele ornamental florale încolăcite, şerpuind în jurul clădirii. 
  
În faţa casei se afla o curticică, care din primăvară până toamna târziu era plină cu flori. Lui Narcis Condurache şi prenumele îi era predestinat spre frumos, de aceea îi plăcea ca timpul liber să şi-l petreacă cu grădinăritul, plivind, udând, sau admirându-şi micuţul rai multicolor, deosebit de parfumat. 
  
Îi plăcea să asculte zumzetul albinelor şi să privească cum poposeau pe corola florilor culegând cu trompa nectarul din pistil contribuind astfel şi la polenizarea plantelor, ca apoi să zboare mai departe cu picioruşele încărcate cu polen, în drumurile lor necunoscute ca într-o enigmă din romanele Agathei Christie. 
  
Când se simţea obosit, intra în chioşcul din mijlocul grădinii să se odihnească şi să servească o răcoritoare sau o cafea fierbinte din nelipsitu-i termos chinezesc. Iedera ce înconjura chioşcul îi asigura răcoarea ce o căuta în zilele toride ale verii. 
  
Cumpărase din magazinele de specialitate atât bulbi de lalele din toate culorile, de zambile, narcise albe şi galbene, bătute sau simple, cât şi butaşi de trandafiri cu flori bogate în petale grena, roze, sau albe. Mai avea o tufă de azalee, primită cadou din partea tatălui unui elev, horticultor în cadrul serelor ce aparţineau Administraţiei Capitalei, care aflase de pasiunea lui pentru grădinărit şi matematică. Era mândria sa când arbustul se umplea cu flori roze puternic parfumate. Spera să mai facă rost de una cu florile albe. 
  
Acum în grădiniţă totul era încremenit. Trandafirii cu tulpinile scurtate din toamnă erau acoperiţi cu pământ, iar plantele mai sensibile la ger, învelite cu folii protectoare. 
  
Pentru living room cumpărase din piaţă o orhidee albă înflorită, pe care o instalase în mijlocul mesei ovale din cameră. 
  
Meritase banii daţi pe floarea care-l încânta prin gingăşia sa. Petalele albe, cu inserţii de culoare mov pe mijlocul limbului, coborând până la partea superioară a peţiolului, dădeau o notă de nobleţe întregii plante. Ştia că, oferindu-i lumina necesară şi udând-o doar atât cât trebuie, se va bucura de frumuseţea ei mai mulţi ani. 
  
Când a ieşit pe uşa clasei, elevele l-au asigurat că vor veni amândouă sâmbătă la programul de pregătire pentru olimpiadă. Şi ele ar fi fost încântate ca liceul să aibă reprezentanţi calificaţi nu numai în concursul pe capitală, ci şi în faza naţională şi, de ce nu, chiar în cea internaţională. 
  
Prima care a sunat la uşă a fost Gabriellé. Nu ştia că Brigitté încă nu ajunsese şi că va fi singură în casă cu profesorul. Când s-a deschis uşa şi a pătruns în interior, şemineul cu flăcările lui roşietice dansând în semiobscuritatea încăperii în care a fost poftită, i-a captat interesul. 
  
Atmosfera intimă ce domnea în salon a luat-o prin surprindere, iar naturaleţea gestului prin care profesorul a îndemnat-o să intre şi să ia loc pe fotoliul de lângă şemineu să se încălzească, nu avea nimic periculos în ea, astfel încât tânăra şi-a liniştit emoţia ce-o cuprinse la început, datorată prezenţei sale doar cu gazda. În cameră se afla o bibliotecă mare, ticsită cu cărţi, multe dintre ele de matematică, sau nenumărate tratate enciclopedice, toate legate în piele. 
  
- Bună ziua, domn' profesor. Cum, Brigitté n-a ajuns? întrebă ea privind nedumerită prin cameră. Ce-o fi cu ea, că de obicei nu întârzie? Nu locuieşte ca mine aşa de departe să folosească tramvaiul. 
  
Când se dezbrăcă de paltonu-i lung din stofă roşie, Condurache fu surprins că nu a venit în pantaloni pe gerul de afară, ci doar într-o fustă din material de blugi, scurtă, care abia îi acoperea pulpele protejate de un dress subţire şi lucios, la culoarea pielii. Picioarele îi erau puţin cam groase pentru înălţimea ei.  
  
Era o elevă simpatică, mărunţică, cu nişte gene mari şi arcuite, cu sâni frumoşi, bine conturaţi, ce făceau să-i sară nasturii din butonierele bluziţei. 
  
Gabriellé era o aiurită, o visătoare, cu o minte extrem de ageră. Îi plăcea nu numai matematica, ci şi viaţa. Intuitivă, senzuală, deloc inhibată, cerebrală, pătrundea cu uşurinţă în mintea celui care intra în sfera sa de interes, mai ales al bărbaţilor, plăcându-i să-i aţâţe. 
  
Ca pentru mai toţi adolescenţii de vârsta sa, virginitatea devenise o problemă foarte acută. Încă nu încercase "marea cu degetul" cum s-ar zice, aşa cum o făcuseră majoritatea dintre colegele sale. Nu simţise pentru niciun băiat sau bărbat marea dragoste care s-o determine să aleagă între păstrarea virginităţii, sau păstrarea "iubirii" lui, aşa cum o făcuseră o parte dintre colegele din liceu. Încă nu era sigură dacă atunci când faci sex, ştii precis pentru ce o faci, pentru iubirea faţă de persoana de care crezi că te-ai îndrăgostit, sau pentru plăcerea sexului propriu zisă. 
  
La vârsta când hormonii dau în fierbere prin corpurile tinere, nimănui nu-i place să se simtă lăsat în afara grupului de prieteni sau de colegi. Este firesc ca fiecare adolescent să-şi dorească să fie plăcut de cei din jur şi să simtă că nu este evitat sau privit cu superioritate de cei care au gustat din fructul oprit. 
  
Din păcate, mai ales tinerele cu un aspect fizic mai puţin favorizat, simt că trebuie să-şi piardă virginitatea pentru a rămâne în grupul de prieteni şi de a nu fi marginalizate şi privite cu superioritate de cei din gaşca din care fac parte. Numai cele cu o morală puternică sau care pot să-şi controleze emoţiile, pot evita începerea activităţii sexuale într-un moment nepotrivit, ştiindu-se că sexul nu este doar un act fizic, ci şi unul emoţional. Alegerea momentului mai ţine şi de valorile morale ale adolescentului, moştenite sau dobândite în familie, care poate nu se potrivesc cu cele ale prietenilor din gaşcă. 
  
Gabriellé nu era genul de adolescent care pentru a-şi impresiona prietenii, trebuie să se arunce în braţele primului întâlnit, dornic să se înfrupte din fecioria sa. A ştiut să-şi impună voinţa şi nimeni nu i-a comentat-o. 
  
Lui Condurache i se plimbau fără de voie ochi pofticioşi pe pulpele şi pieptul fetei, dar nu risca să-şi piardă postul pentru o copilă. Între ei era o distanţă de cincisprezece ani, fata putea să-i fie ca o soră mai mică. Dar cum nu mai avusese nicio relaţie sexuală de câteva luni bune, simţurile-i nu prea ţineau cont de diferenţa de vârstă şi de starea lor socială. 
  
Gabriellé, urmărindu-l discret, nu putu să nu-i observe sclipirile pofticioase din privirile care o asaltau. Spera ca Brigitté să sosească cât mai repede. Se simţea jenată de situaţie şi un pic de teamă i se cuibări în suflet. Îl plăcea pe Condurache nu numai ca profesor de matematică, ci şi ca bărbat. Ştia că ţine la ea şi la Brigitté, dar încă nu descoperise pe care dintre ele o simpatiza mai mult. 
  
"Oare de ce o întârzia Brigitté atât?" se întrebă fata din nou, frământându-se în fotoliu. 
  
Trecuse mai bine de jumătate de oră de când o aşteptau şi Brigitté tot nu sosise. 
  
- Gabriellé! spuse Condurache la un moment dat. Nu vrei să dai un telefon să vezi de ce întârzie colega ta? Să ştim măcar ce avem de făcut. 
  
- Desigur, domn' profesor. Nu am întrebat-o dacă vine sau nu, ştiind că stabilisem data şi ora. Ieri de fapt a lipsit şi de la şcoală. 
  
- Da? se miră Condurache intrigat. 
  
Gabriellé formă numărul Brigittéi şi la capătul celălalt răspunse mama fetei. 
  
- Sărut mâna, doamna Orru. Sunt Gabriellé, colega de clasă a Brigittéi. Ce s-a întâmplat cu ea de nu a venit la şcoală şi nici la pregătirea de la matematică? 
  
- Cum, nu ţi-a spus ce-a păţit? 
  
- Nu! Ce s-a întâmplat? Răspunse ea intrigată. 
  
- Venind spre casă, la puţin timp după ce v-aţi despărţit în staţie, i s-a făcut rău. Poate a fost doar o cădere de calciu, aşa cum poate să fi fost şi altceva mai grav. În cădere s-a lovit cu capul de caldarâm. Avea ceva dureri şi ameţeli, aşa că are trimitere la Policlinică pentru investigaţii mai amănunţite, radiografii etc. Normal ar fi trebuit măcar să te sune pe tine, sau pe profesor, că lipseşte de la pregătire, dar nu ştiu de ce nu a făcut-o. Pentru şcoală are scutire de la medicul de familie. Posibil să fi uitat, fapt ce mă miră şi tot odată mă intrigă în aceeaşi măsură. 
  
Gabriellé se declară în sinea sa tare nemulţumită de situaţie. Devenise dintr-o dată jenant să stea singură cu profesorul Condurache în casa acestuia. Era ceva inedit, la care nu se aşteptase. 
  
Când i-a spus ce s-a întâmplat cu Brigitté, profesorul se întunecă la faţă şi pufăia continuu din interminabila lui ţigară, ca o locomotivă. Parcă suda ţigările una de cealaltă. Surescitat, o invită şi pe Gabriellé să se servească din pachet, dar tânăra se codi, refuzându-l. Îi era ruşine să fumeze de faţă cu profesorul, chiar dacă se mai întâmpla uneori să strice câte o ţigară când mergea la vreun bar de zi împreună cu colegele şi colegii. 
  
- Hai, nu te mai feri, ştiu că fumaţi toate. Şi noi făceam la fel când eram de vârsta voastră. Brigitté nu s-a mai jenat ca tine când a mai fost pe aici la meditaţie. 
  
Brigitté era fiica unor intelectuali cu vechi tradiţii în cultura românească. Tatăl său era un celebru pictor, posesorul a nenumărate expoziţii naţionale sau internaţionale, iar mama soprană la Teatrul de Operă din Bucureşti.  
  
Fiind unicul lor copil, fata s-a bucurat de o creştere deosebită, fără griji sau restricţii, de la naştere şi până la vârsta adolescenţei. A beneficiat nu numai de atenţia şi educaţia părinţilor, cât mai ales a unor persoane cultivate care i-au îndrumat paşii în viaţă din pruncie şi până în zilele actuale. 
  
În afara bonelor care i-au îngrijit dezvoltarea fizică, de cea psihică şi de sănătate s-au ocupat psihologi, profesori de limbi străine, meditatori, medici. 
  
Părinţii nevoiţi de multe ori să lipsească de acasă plecând în turnee sau cu expoziţiile prin marele oraşe ale ţării ori din străinătate, doica şi armata de "îndrumători" suplineau lipsa acestora de acasă, familia neavând alte rude în capitală care să se ocupe de copilă. 
  
Tânăra se obişnuise cu acest mod de viaţă de la vârsta când a început să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, aşa că foarte repede învăţase de mică să-şi "terorizeze" atât doica, cât şi profesorii şi să-şi impună voinţa, ştiind că părinţii fiind mai mult plecaţi, îi îndeplineau toate preferinţele şi mofturile, fără comentarii, când erau cu toţii împreună. 
  
Odată cu trecerea anilor, temperamentul său coleric s-a mai atenuat, însă obiceiul de a se considera "îndreptăţită" să i se acorde toată atenţia, încă mai persista. Şi-n cadrul liceului ţinea să-şi impună voinţa, aşa că printre colege, nu se considera prietenă decât unui grup restrâns, care îi accepta "superioritatea". Cum i se acorda o oarecare atenţie, imediat încerca să-i domine pe toţi membrii grupului şi aceasta datorită educaţiei primite în copilărie, că totul i se cuvine şi i se permite. 
  
Ca moştenire a aptitudinilor, de la mamă n-o avea pe cea de a cânta, chiar era departe de a avea vreo veleitate în acest domeniu, însă de pictat ar fi putut-o face, dacă i-ar fi plăcut, având ceva talent în această privinţă. 
  
Totuşi avea şi ea înclinaţii care puteau compensa lipsurile din comportamentul său. Îi plăceau ştiinţele exacte şi limba română. Se putea foarte bine exprima liber într-o conversaţie în engleză şi franceză şi îi plăcea să scrie poezii încă de prin clasele gimnaziale, când a început să-şi publice creaţiile poetice prin diverse reviste de cultură, la care primea critici de specialitate favorabile. Aşa a ajuns să fie remarcată şi de profesorul Narcis Condurache, care, încă din clasa a IX a, a luat-o sub aripa sa protectoare pentru pregătirea la matematică. 
  
Acum, profesorul făcea meditaţie cu cele două eleve în dimineţile zilelor de sâmbătă, când nu mergeau la cursuri, dar şi-n vacanţe dacă urmau să participe la vreun concurs. Alteori şi mai des, când se apropia ziua examinărilor. La început le pregătise după program, în incinta liceului. Doar de curând o făcea la el acasă. Nu după mult timp de la începerea meditaţiilor, fetele au devenit cele mai bune „matematiciene” din şcoală şi câştigau orice concurs organizat pe liceu, la care participau. 
  
Între ele chiar exista o oarecare concurenţă nedeclarată, care să fie mai bună la matematică, lucru încurajator pentru profesor. Spera să nu le dispară interesul faţă de materia lui, cel puţin cât vor fi eleve de liceu. 
  
Acum fetele se pregăteau pentru faza pe capitală şi de aceea mergeau săptămânal la meditaţie câte două ore. Olimpiada se apropia cu paşi repezi, mai era doar o lună şi ele doreau să fie tot mai bine pregătite. Problemele pe care le rezolvau cu proful erau de nivelul facultăţii, nu de cel al pregătirii liceale, aşa că sperau să nu aibă nicio surpriză cu privire la această fază, sau cu examenul de admitere în facultate. 
  
Prietenia dintre cele două fete a apărut atât pe fondul caracterului lor, cât şi al faptului că făceau meditaţie împreună. Gabriellé, fiica unor funcţionari de stat, s-a lăsat dominată de caracterul puternic al colegei sale, aşa că a acceptat uşor protecţia sa. 
  
Brigitté o invita să o însoţească la concertele mamei, ori la vernisajele tatălui şi în general îi suporta toate cheltuielile prin cluburi sau discoteci, unde dorea să o însoţească. Ea nu ducea niciodată lipsa banilor, uneori chiar, portmoneul său conţinea mai mulţi decât i-ar fi fost necesari. Gabriellé nu era o profitoare, dar nu avea curajul şi tăria s-o refuze. Când Brigitté dorea ceva de la ea, îşi impunea fără echivoc voinţa. 
  
Brigitté în ultimul timp se simţea din ce în ce mai slăbită. Acumulase ceva oboseală şi poate din această cauza a crezut că i s-a făcut rău pe stradă când se întorcea de la şcoală.  
  
Acum, era pentru prima dată când prietena lipsea de la meditaţie, iar ea s-a trezit singură în casa profesorului Condurache. Acest lucru se datora, după cum a aflat de la mamă-sa, accidentului suferit pe stradă imediat după ce s-au despărţit. 
  
Nu observase nicio schimbare în comportamentul Brigittéi, pentru a rămâne cu ea. Era la fel de veselă şi-şi povestiseră mergând spre staţia de tramvai, ce se mai întâmplase în weekend în viaţa lor extraşcolară.  
  
La câteva zile, când s-au întâlnit la liceu, Brigitté ia povestit ce se întâmplase. După despărţirea lor a simţit cum totul se învârte în jurul ei şi i s-au înmuiat picioarele, prăbuşindu-se pe caldarâm. 
  
Fiind trecători pe stradă, mai ales că era o staţie unde de obicei coboară din tramvai foarte multe persoane, imediat a fost ajutată să se ridice de pe caldarâm şi să se aşeze pe o bancă. Cineva a apelat serviciul de urgenţă 112, iar o salvare a apărut în câteva minute, însă după ce a fost consultată de medicul echipajului, a refuzat a fie transportată la urgenţă, pentru a i se da şi alte îngrijiri medicale. 
  
S-a mulţumit cu cele oferite pe loc, luarea tensiunii şi oxigenarea plămânilor cu ajutorul măştii de oxigen. Totuşi, a ascultat de sfatul specialistului de pe salvare şi cum a ajuns acasă şi-a sunat medicul de familie, un prieten al părinţilor, explicându-i ce a păţit pe stradă. Doctorul Sterian s-a deplasat imediat la domiciliul familiei Orru să-şi vadă pacienta. Consultând-o, nu i-a plăcut cum se prezenta din punct de vedere al sănătăţii, aşa că i-a completat o trimitere la Policlinică să efectueze de urgenţă anumite controale medicale. Pentru luni i-a prescris să facă un set de analize la sânge, un control la cardiologie, altul la neurologie şi dacă se poate şi la internist. 
  
Luni când Brigitté a trecut prin toate cabinetele indicate de medicul de familie, s-a constatat că de fapt avea o spasmofilie, cauzată de o lipsă de calciu. I s-a recomandat să se hrănească în general cu alimente bogate în vitamine, fructe şi legume şi mai ales să se abţină de la tutun, alcool, cafea şi energizante, de care cam abuzase în ultimul timp ca să-şi menţină tonusul.  
  
Brigitté era mai mică decât colega sa cu câteva luni fiind născută în martie, pe când Gabriellé în decembrie, dar cu un an mai devreme, de aceea una devenise majoră şi cealaltă nu. 
  
Nu numai aceasta era diferenţa dintre ele. Dacă Gabriellé era mărunţică, puţin peste un metru şaizeci, cu un piept bine dezvoltat, picioarele cu pulpele cam groase pentru înălţimea ei, părul şaten şi ochii negri umbriţi de nişte gene mari, arcuite, Brigitté era înaltă ca o baschetbalistă, subţirică, supleţea fiindu-i atuul care o scotea în evidenţă şi mai ales părul uşor ondulat de culoarea spicului de grâu bine copt, gata de secerat. Avea ochii albaştri, genele lungi, un mers ca o plutire şi nişte sâni micuţi ca două mingii de tenis. 
  
Folosea cele mai fine parfumuri, iar atunci când mergea pe stradă lăsa în urma sa o adiere suavă de miros de fân proaspăt cosit, făcând nu numai pe bărbaţi, ci şi pe femei să întoarcă privirile, să-i urmărească mersul ca o alunecare printre trecătorii întâlniţi. 
  
Brigitté era nu numai inteligentă, ci şi elegantă, contribuind astfel să menţină cota eleganţei printre elevele liceului, la cele mai înalte standarde. Era etalonul la care ţinea să ajungă fiecare elevă a căror părinţi îşi permiteau aceste costuri. 
  
Afacerile tatălui cu pictura mergeau destul de bine. O anumită clasă a populaţiei cu o stare materială peste medie, a început să investească în afara aurului, mai ales în artă şi cum picturile lui erau în vogă şi preţurile erau pe măsură. Mama, ca orice bugetar, se bucura de venituri suplimentare doar când prindea câte un contract extern, ceea ce se întâmpla destul de rar. Uneori mai pleca cu Opera de Stat în turnee, dar banii de diurnă abia de-i ajungeau la shoping pentru mărunţişuri. Pentru investiţii mai serioase lua de obicei bani de acasă. 
  
Acum, Gabriellé auzind că Brigitté a fumat în casa lui Condurache şi că a mai fost şi singură cu profu', se îmbujoră la faţă când luă o ţigară din pachetul de Camel, nu atât de emoţia ineditului, cât mai ales din curiozitate, să afle ce-au mai făcut amândoi în timpul meditaţiei, ştiind că şi Brigitté îl plăcea pe profesor. Era mai avantajată decât ea, fiind mai înaltă, subţirică şi cu pletele de aur. Ştia că-i preferata băieţilor din liceu, fapt ce-o făcea să se simtă superioară celorlalte prietene sau colege. 
  
Narcis imediat aprinse bricheta şi, apropiindu-şi mâna de a fetei, îi dădu foc la ţigară. Atingerea celor două mâini le creă o senzaţie stranie la amândoi. Gabriellé îşi ridică privirile şi se uită curioasă în ochii profului, mulţumindu-i în şoaptă. 
  
- Lasă, ăsta-i secretul nostru. Nu trebuie neapărat să ştie cineva că vă încurajez să fumaţi. Dacă nu-i venită Brigitté, ce zici, mai ai chef de matematică? 
  
- Eu ştiu... dacă tot am bătut drumul până aici pe gerul de afară... 
  
- Nu-i nimic. Am să-ţi aleg câteva probleme pe care să încerci să le rezolvi acasă. Când te întâlneşti cu Brigitté i le dai şi ei. La următoarea întâlnire vom discuta despre ele. 
  
- Atunci să le transcriu... 
  
- Nu trebuie. Îţi dau culegerea şi le rezolvi acasă. Aşa ne rămâne timp mai mult să discutăm şi noi, să vedem ce bârfe circulă prin şcoală, ce mai spun elevii despre profesori, chestii din astea. 
  
- Nu ştiu ce se mai bârfeşte. Nu prea mă bag în asemenea discuţii..., mai ales în cele despre profesori. 
  
Condurache se îndreptă spre un bufet din lemn de mahon sculptat, o piesă de mobilier greu, patinat de timp, de unde se întoarse cu un serviciu de lichior în care sticla era pe jumătate plină. 
  
- Ce zici de ceva care să te încălzească pe interior când vei ieşi afară la ger? 
  
- Ştiţi, eu nu prea obişnuiesc să consum băuturi alcoolice. Şi cu ţigara, mai mult mă prostesc, nu sunt o fumătoare pasionată. Când mai mergem la discotecă sau la un bar de zi, servim câte o ţigară că tot îl inhalăm pe al altora. 
  
Condurache aduse o măsuţă pe rotile şi o aşeză între cele două fotolii, apoi umplu cu vişinată două păhăruţe cu picior, dintr-o sticlă de Murano de culoare grena, cu desene albe, reprezentând o scenă chinezească, o femeie servind ceai unei alteia, ce avea un evantai deschis. Era un serviciu de lichior destul de vechi, din perioada antebelică, pe care i-l făcuse cadou o mătuşă când împlinise treizeci de ani. Era sora mamei, care nu avea copii şi ţinea foarte mult la el. 
  
În cameră se făcu simţit imediat mirosul de vişină putredă. 
  
- Noroc şi succes la olimpiadă, îi ură Condurache fetei, dând peste cap lichidul din pahar. De ce nu şi în dragoste, doar eşti fată tânără, continuă el. 
  
- Mulţumesc. Sper să ne descurcăm şi să trecem de faza pe capitală, iar cu dragostea mai am de aşteptat. Măcar să termin liceul. 
  
- Desigur că vă veţi descurca, sunteţi două fete isteţe şi bine pregătite. Pe voi mă bazez să ne facem liceul cunoscut în ţară, iar despre dragoste ştii ce se spune: "este oarbă şi nu ştii niciodată când te va prinde în mrejele ei..." 
  
Gabriellé duse la buze păhăruţul şi fineţea băuturii, însoţită de aroma plăcută a lichidului, îi făcu o deosebită plăcere. Fiind dulce nu simţi tăria alcoolului. Mai trase un fum din ţigară şi începu să privească prin cameră, gândindu-se la vorbele lui Narcis Condurache, care acum se ocupa cu pregătitul cafelei. Dacă priveai mai atent prin încăpere se putea observa că nu-i prea vin oaspeţi. De fapt după cum aflase, nu-i treceau pragul casei alte persoane în afara câtorva membri ai familiei. De femei nici vorbă. 
  
Această vizită a ei, fără însoţitoare, începu dintr-o dată să o încânte. Considerată iniţial drept două ore de meditaţie la matematică, s-ar putea transforma într-una cu surprize neprevăzute. Nici nu-şi dădea seama cât de cutezătoare îi deveniseră gândurile. 
  
După golirea paharului dintr-un instinct involuntar, se simţea cuprinsă de o căldură interioară ce o făcu să se relaxeze. Acum privea detaşată cum trosnesc lemnele în şemineu. „Ce plăcut este în salon”, gândea fata dormitând în fotoliu. Din boxele unui DVD instalat pe un raft al vastei biblioteci plină de cărţi, se auzeau acordurile languroase ale unui tango sud-american. 
  
"Ce frumos ar fi să te afli acum în braţele unui bărbat, să te laşi în dans strânsă la pieptul lui, să-i simţi apropierea trupului şi forţa braţelor care te cuprind cu tandreţe!", gândi ea dormitând în fotoliu, moleşită de dogoarea şemineului, dar şi de căldura vişinatei ce-şi lăsa uşor, uşor, urmele prin trupul său tânăr. 
  
Îl privea liniştită pe Condurache cum amesteca cu grijă în ibric, să nu se reverse caimacul. Avea o tavă cu nisip fierbinte pe aragaz, prin care plimba cu mare atenţie recipientul din aramă. Dorea să o impresioneze pe tânăra sa elevă cu o cafea turcească originală, ce o primise cadou de la nişte prieteni care fuseseră în excursie la Istanbul. 
  
Gabriellé dormita ca motanul pe cuptor, cuprinsă de o moleşeală plăcută, relaxantă, care o îmbia la visare. Uitase de faptul că este singură în casa unui bărbat de treizeci şi trei de ani, care pe deasupra îi mai era şi profesor. Lichiorul începea să-şi facă efectul, ca şi tăria ţigării. 
  
Condurache reveni cu ibricul în mână, turnă cafeaua în ceştile din cobalt albastru cu dungă aurită pe margini, apoi umplu din nou păhăruţele cu lichidul miraculos. 
  
- Nu mai puneţi vă rog, am început să mă ameţesc după primul păhăruţ! 
  
- Lasă, nu se întâmplă nimic. Aşa ai prima senzaţie din cauza căldurii din şemineu. Nu-i mai plăcut aici decât afară? spuse Condurache, plimbându-şi palma pe spatele fetei, mângâindu-l în alunecarea mâinii sale puternice peste bluza subţire. 
  
Gabriellé nu a considerat un gest nelalocul lui faptul că profesorul şi-a plimbat mâna pe corpul său, într-o mângâiere părintească. Chiar îi plăcu. Îl simţea mai apropiat, ca pe cineva din familie. Parcă nu mai era profu' - zbir de care se temea tot liceul şi care lăsa corigenţi pe bandă rulantă. 
  
- Ai să vezi ce cafea specială ţi-am pregătit. Nu ştiu dacă ai băut vreodată aşa ceva la un bar sau discotecă pe unde mergeţi voi tinerii. 
  
- Acolo servesc doar espresso, apă fiartă trecută peste o cupă de cafea la care îţi mai adaugă o doză de lapte condensat şi pacheţelul de zahăr, uneori şi un pliculeţ cu ciocolată. 
  
- Serveşte-te, nu te sfii. Nu-ţi place lichiorul meu? Eu mi-l pregătesc după o reţetă proprie, specială. Cum nu are cine să-mi treacă pragul casei, nu prea am ocazia să tratez cu el multe persoane. 
  
- Nu aveţi pe nimeni în casă, locuiţi singur? 
  
- Da, după cum bănuiesc că a aflat tot liceul, de la femeia de serviciu şi până la gardianul de la poartă, am divorţat. Acum, mă pot ocupa mai mult de şcoală, de matematică şi grădinărit, pasiunea mea. 
  
- Dar, domnule profesor, scuzaţi-mi impertinenţa, viaţa dumneavoastră privată nu vă mai preocupă? Încă sunteţi tânăr şi, iertaţi-mi din nou neobrăzarea, sunteţi un bărbat şarmant, care poate să-i placă şi altei femei în afara fostei soţii. 
  
- Da? Aşa crezi tu, sau aşa se discută în cercul vostru de tineri? 
  
- Nu-i numai părerea mea... 
  
- Mulţumesc Gabriellé, nu ştiam că fac o impresie aşa bună printre elevi. 
  
- De ce nu? Chiar dacă unii vă mai înjură câteodată considerându-vă prea aspru. 
  
- Nu pot fi altfel cu chiulangii. Atunci instituţia şcolară nu şi-ar mai îndeplini menirea, cea de instruire a tineretului şi pregătirea lui pentru viaţă. 
  
"Cred că ai fi tu în stare să faci şi altă pregătire unor fete tinere ca mine", gândi cu îndrăzneală Gabriellé în sinea ei, sorbind cu plăcere din păhăruţul cu lichior.  
  
Nu-l mai simţea aşa de departe şi de distant pe profu' său de matematică. Putea să-l şi-l considere chiar amic. 
  
"Oare cum o fi ca iubit? îşi permise ea o întrebare insolentă. Din ce cauză l-o fi părăsit soţia? Ştie măcar să sărute ca un bărbat adevărat, sau te amăgeşte cu pupici fără nici un farmec ca Robert, care m-a invitat de câteva ori la discotecă şi la film, plictisindu-mă cu lipsa lui de experienţă şi îndrăzneală"! 
  
Condurache o întrebă dacă are vreun prieten în şcoală care să o însoţească când iese în oraş. 
  
- Nu am. De fapt nici timp de plimbări nu găsesc şi nici nu prea am cu cine ieşi în oraş dintre colegii noştri, minţi ea pe jumătate adevărat. Doar ce şi-l adusese în memorie pe Robert cu un minut în urmă. 
  
- Vedeţi dumneavoastră, noi fetele, ne maturizăm mai repede decât băieţii. Chiar dacă suntem de aceeaşi vârstă, avem câţiva ani buni în plus ca maturitate în gândire. 
  
- Deci simţiţi nevoia să aveţi lângă voi bărbaţi mai copţi la minte, aşa ca mine de exemplu, marşă Narcis zâmbind. 
  
- Hi, hi, hi, sincer vorbind uneori mai facem prostia să gândim şi aşa, punându-ne tot felul de întrebări nelalocul lor referitor la bărbaţii cu "experienţă", cum îi numim noi, fetele. 
  
Gabriellé se sperie de cutezanţa sa de a discuta probleme aşa de intime cu profesorul de matematică. 
  
"Poate vişinata a început să-şi facă efectul sau o fi de vină căldura din cameră?" Se simţea un pic ameţită şi euforică. 
  
Bărbatul îşi sprijini podul palmei pe genunchiul dezgolit destul de mult al Gabrielléi, care se cufundase cu totul în moliciunea fotoliului. Acest gest o electrocută pe elevă, care se alertă: 
  
"Ce face profu' cu mine acum? Ce are de gând să facă? Va încerca să mă seducă?" 
  
Condurache, cu o mână pe piciorul fetei şi cu cealaltă pe ceaşca cu cafea, sorbi încet şi cu plăcere, privind fata cu insistenţă în ochi. Aceasta făcu o mişcare de retragere, încercând să-şi tragă fusta spre genunchi, dar nu reuşi decât să-şi dezgolească şi mai mult pulpa dinspre Condurache. Privirile lui căpătară o anumită scânteiere pofticioasă. Se gândea că făcându-i avansuri fetei, aceasta ar putea povesti în liceu şi apoi să se audă şi la Inspectorat, că el invită acasă tinere eleve pentru meditaţie, dar în fapt doreşte să se culce cu ele. 
  
Gabriellé, ca orice adolescentă dornică să savureze la maximum stările extreme care o caracterizau de fapt, îl privi pe bărbat cu interes. Se simţea dintr-o dată curajoasă şi puternică. Chiar îi plăcea de el. 
  
Situaţia ei de virgină devenise apăsătoare. Nici să se ofere unui coleg fără experienţă, care apoi ar fi povestit întregului liceu că s-a culcat cu ea, nu i-ar fi surâs. Spera mereu ca atunci când va sosi momentul să se dăruiască cuiva, acesta ori să se însoare cu ea, lucru prea îndepărtat şi greu de îndeplinit, ori se va oferi pur şi simplu unui bărbat de care să-i placă şi care să-i aprecieze "sacrificiul". Nici nu-şi dădea seama cât de aproape putea fi acel moment, după cum se simţea în acele clipe euforice! 
  
Au început să-şi povestească unul altuia diferite întâmplări hazlii. Condurache insista ca fata să i se adreseze pe nume când sunt singuri, fapt ce o încânta pe elevă, chiar dacă nu avea curajul să o facă. 
  
La un moment dat Gabriellé simţi nevoia să meargă la baie şi atunci se ridică din fotoliu, întrebând unde este amplasată. Condurache o luă pe după umăr şi o conduse prin living room spre o uşă ce a stat tot timpul închisă. Dădea spre un hol larg cu mai multe uşi.  
  
Luând-o de mână, deschise una dintre uşi şi îi arătă baia. Observase că lichiorul şi căldura şemineului începuseră să-şi facă efectul asupra tinerei. În faţa uşii deschise, o luă de după umeri şi o strânse la piept, fără ca aceasta să se opună. Cum fata nu-i ajungea decât până la umeri, bărbatul se aplecă şi o sărută pe creştetul capului, aproape părinteşte. Gabriellé, care avea mâna în mâna lui, o strânse uşor, cu plăcere, ca o acceptare, privindu-l insistent în ochi. Intră imediat în baie, închizând uşa după ea. 
  
Aici trona o oglindă de mărimea unui om. Fata se postă în faţa ei şi se studie cu atenţie. Ochii i se micşoraseră şi îi erau un pic injectaţi, iar obrazul îmbujorat parcă o ardea. Se privi cu insistenţă şi se întrebă: 
  
"Ce zici, Gabriellé, ai curajul să mergi mai departe?"  
  
Era emoţionată numai că-i trecea prin cap acest gând, dar să-l mai şi pună în practică! Aruncă pe faţă cu apa rece ca gheaţa, pentru a alunga aburii alcoolului ce-o cam ameţiseră şi să se răcorească. Se simţea ciudat din cauza păhăruţelor golite. Deliciosul lichid îşi făcea simţit efectul. Revenită în hol, nu a fost atentă ce uşă a deschis şi s-a trezit în mijlocul unui dormitor elegant, cu un pat mare matrimonial pe mijloc, cu tăblii din lemn pictat, acoperit cu un pled strălucitor de culoare turcoaz. De părţile laterale ale pledului atârnau ciucuri mari. Pe tăblia de la capăt erau pictaţi doi îngeri ce supravegheau somnul unei frumoase prinţese blonde, îmbrăcată într-o cămaşă albă, diafană. Dându-şi seama că a greşit uşa, Gabriellé privi totuşi cu interes încăperea:  
  
"Deci aici face dragoste Condurache când îşi aduce iubitele", gândi ea cu o anumită nuanţă de curiozitate în gând. "Şi ce pat mare are. Îi mai lipseşte baldachinul ca să fie unul din poveştile cu zâne şi cu prinţi. Văd că zâna este deja pictată pe tăblie. El o fi oare prinţul ?" 
  
În spatele ei apăru profesorul care şi-a dat seama că fata a greşit uşa de acces spre living room. 
  
- Ai fost curioasă să-mi vezi dormitorul? o întrebă Condurache luând-o cu un braţ de mijloc, ajungând cu degetele sub sânul fetei, care tresări înfiorată. 
  
- Nu, nu, răspunse ea încurcată şi totodată jenată de situaţie, am intrat din greşeală. 
  
- Desigur, am glumit. Nu eşti singura persoană care păţeşte aşa ceva. Îţi place dormitorul meu? 
  
- Mda, este frumos, mobilă veche în stil baroc, din nuc, camera este luminoasă şi primitoare... 
  
- Văd că te pricepi şi la artă. Te-ai simţi atrasă de un asemenea dormitor?... tatonă el mai departe terenul... 
  
- Depinde de împrejurare şi pentru ce mergi într-un asemenea dormitor, spuse ea cu mai mult curaj, privindu-l cu obrăznicie în ochi. Să-i admiri mobilierul ca obiecte de artă veche, sau să-l foloseşti pur şi simplu ca pe o cameră mai deosebită, destinată odihnei. 
  
Condurache o apropie de el şi o luă în braţe, în timp ce ea ridică capul, privindu-l întrebătoare: 
  
"Ce ai de gând să faci acum cu mine, profule?" Acelaşi lucru se întreba şi Condurache. Să profite de starea de derută şi de abandonare a fetei, sau să se retragă cu demnitatea sa de profesor aflat în faţa unei eleve un pic ameţită de alcool? 
  
Privirile Gabrielléi parcă îl îndemnau să o sărute, iar buzele lui abia aşteptau s-o facă, lucru de la care nu se putu abţine. Era prea mult timp de când nu se mai culcase cu o femeie, să mai aibă şi raţiune asupra gestului său, iar momentul era prea excitant. 
  
Când îşi puse buzele flămânde peste cele ale copilei, aceasta făcu ochii mari şi-l privi cu intensitate şi nedumerire.  
  
„O sărută Condurache? Condurache, zbirul?” 
  
Îi răspunse involuntar la sărut. Era conştientă de faptul că cel care o săruta în măreţul dormitor, este profesorul său de matematică, un bărbat de treizeci şi trei de ani! 
  
Dar, parcă nu mai avea importanţă acest lucru! Sângele începu să-i fiarbă. Se ridică pe vârfurile picioarelor să ajungă cât mai bine la buzele lui cărnoase. Le sărută cu plăcere, prinzându-l cu mâna de după cap. 
  
Mâinile bărbatului se dezlănţuiră. Începură să-i mângâie sânul, masându-l uşor. Introduse apoi mâna pe sub bluza care nu mai avea toţi nasturii la locul lor şi frământă mai departe muguraşii ce se întăreau vizibil, împungând pânza albă. Gabriellé era în extaz. Simţea cum se umezeşte. Nu mai trăise aşa de intens acest moment decât atunci când s-au întâlnit într-o noapte la o petrecere în pijama mai multe fete şi după câteva sticle golite de bere, bine ameţite, au vizionat un film porno adus de una dintre ele şi, excitată fiind, a început să se mângâie din instinct, fără să vrea. 
  
Acum nu aştepta decât momentul când Condurache o va ridica ca pe un fulg în braţe şi o va purta spre imensitatea patului! 
  
Nu ştia dacă ce face acum este ceea ce dorea într-adevăr să i se întâmple şi este cel mai bine pentru ea şi viitorul său. Nu era decât un copil rătăcit în labirintul senzaţiilor şi al plăcerilor, cărora nu mai putea să le facă faţă. 
  
"Dar aceasta este o copilă.", gândi la un moment dat Condurache, revenindu-şi. "O eleva a mea. Ce va urma după aceea?"  
  
O ridică într-adevăr în braţe, dar nu o duse spre pat, cum se aştepta eleva, ci spre living room, unde o aşeză în fotoliul din care aceasta se ridicase cu câteva minute în urmă. Gabriellé era total dezamăgită. 
  
Fusese hotărâtă să se abandoneze în braţele bărbatului puternic de lângă ea. Acum parcă era trezită la realitate dintr-un vis plăcut, care a rămas doar un vis neîmplinit. Se simţea jenată faţă de Condurache, aşa cum se simţea şi el faţă de ea. 
  
- Gabriellé, scuză-mă că m-am lăsat ademenit de frumuseţea şi tinereţea ta, îi spuse gâfâind bărbatul şi asta nu din cauza efortului depus s-o readucă între braţele fotoliului. Îmi cer scuze. Nu trebuia să se întâmple acest lucru, mai ales că-mi eşti elevă şi eşti aşa de tânără... 
  
- Şi eu sunt la fel de vinovată, recunoscu sincer fata. Nu trebuia să beau lichiorul şi mai ales să mă simt aşa de bine, aici lângă dumneavoastră, la căldura şemineului. 
  
- Sper că nu ai să spui cuiva despre acest incident nefericit. 
  
- Lăsaţi, domn' profesor că nu a fost chiar aşa de rău. Pot recunoaşte că ne-a plăcut amândurora, chiar dacă la un moment dat ne-a "furat peisajul". Fiţi sigur că nu voi spune nimănui că am stat singuri în living şi m-aţi tratat cu ţigări, lichior şi cafea turcească. Nimeni nu m-ar crede că nu s-a întâmplat nimic "deosebit" între noi. 
  
- Este bine aşa. Când doreşti să mai vii la pregătire? 
  
- Singură sau cu Brigitté? Replică ea veselă nevoie mare. Depinde la ce vreţi să mă pregătiţi pentru viitor! continuă ea cu tupeu, pe acelaşi ton vesel. Ştia că acum Condurache putea să fie foarte uşor manipulat. I-a descoperit slăbiciunea. Orice aluzie despre "întâlnirile" lui cu elevele la meditaţie l-ar fi şifonat foarte tare în liceu şi nu numai, dacă s-ar auzi mai departe de aceşti pereţi despre aşa zisele ore de "meditaţie". Era suficient să-i povestească Brigittéi şi afla jumătate de Bucureşti despre aventurierul profesor care se dă la adolescente. 
  
După ce fixară ziua când va sosi de data aceasta cu Brigitté, Gabriellé se îmbrăcă şi se pregăti să părăsească confortul din cameră. Se întoarse cu dezinvoltură spre gazdă şi cu nonşalanţa vârstei şi a efectului băuturii suverană peste mintea sa, se adresă din prag: 
  
- Ce zici, Narcis, nu-mi dai niciun pupic de rămas bun? 
  
Condurache, surprins de tupeul fetei, se aplecă să o sărute pe obraz, numai că Gabriellé îl cuprinse cu mâna de după gât, îl trase spre ea şi ridicându-se pe vârfuri, îl sărută pasional, cum nu o mai făcuse cu nimeni până atunci, lăsându-l perplex pe Condurache, om trecut prin multe situaţii de acest gen în tinereţea sa. 
  
- Ştii! Asta-i ca să ai la ce te gândi după plecarea mea şi mai ales la ce ai pierdut, spuse ea ameţită de lichior şi aroma de cafea turcească, închizând veselă uşa în urma sa. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA - CAP. I / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 822, Anul III, 01 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!