Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1050 din 15 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

IUBIRE INTERZISA - cap. I part. a II a - MEDITATIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

CONTINUARE  

Emanuela auzind că Brigitté a fumat în casa lui Condurache şi că a mai fost şi singură cu profu’, se îmbujoră la faţă când luă o ţigară din pachetul de Camel, nu atât de emoţia ineditului, cât mai ales din curiozitate, să afle ce-au mai făcut amândoi în timpul meditaţiei, ştiind că şi Brigitté îl plăcea pe profesor. Era mai avantajată decât ea, fiind mai înaltă, subţirică şi cu pletele ca de aur. Ştia că-i preferata băieţilor din liceu, fapt ce-o făcea să se simtă superioară celorlalte prietene sau colege.  

Sebastian imediat aprinse bricheta şi, apropiindu-şi mâna de a fetei, îi dădu foc la ţigară. Atingerea celor două mâini le creă o senzaţie stranie la amândoi. Emanuela îşi ridică privirile şi se uită curioasă în ochii profului, mulţumindu-i în şoaptă.  

- Lasă, ăsta-i secretul nostru. Nu trebuie neapărat să ştie cineva că vă încurajez să fumaţi. Dacă nu-i venită Brigitté, ce zici, mai ai chef de matematică?  

- Eu ştiu... dacă tot am bătut drumul până aici pe gerul de afară...  

- Nu-i nimic. Am să-ţi aleg câteva probleme pe care să încerci să le rezolvi acasă. Când te întâlneşti cu Brigita i le dai şi ei. La următoarea întâlnire vom discuta despre ele.  

- Atunci să le transcriu...  

- Nu trebuie. Îţi dau culegerea şi le rezolvi acasă. Aşa ne rămâne timp mai mult să discutăm şi noi, să vedem ce bârfe circulă prin şcoală, ce mai spun elevii despre profesori, chestii din astea.  

- Nu ştiu ce se mai bârfeşte. Nu prea mă bag în asemenea discuţii..., mai ales în cele despre profesori.  

- Lasă, lasă, ştiu eu că o mai faceţi când vă întâlniţi în afara liceului.  

Condurache se îndreptă spre un bufet din lemn de mahon sculptat, o piesă de mobilier greu, patinat de timp, de unde se întoarse cu un serviciu de lichior în care sticla era pe jumătate.  

- Ce zici de ceva care să te încălzească pe interior când vei ieşi afară la ger?  

- Ştiţi, eu nu prea obişnuiesc să consum băuturi alcoolice. Şi cu ţigara, mai mult mă prostesc, nu sunt o fumătoare pasionată. Când mai mergem la discotecă sau la un bar de zi, fumez câte o ţigară că tot inhalăm fumul altora.  

Condurache aduse o măsuţă pe rotile şi o aşeză între cele două fotolii, apoi umplu cu vişinată două păhăruţe cu picior, dintr-o sticlă de Murano de culoare grena, pictată cu desene de culoare albă, reprezentând o scenă chinezească, o femeie servind ceai unei alteia, ce avea un evantai deschis. Era un serviciu de lichior destul de vechi, din perioada antebelică, pe care i-l făcuse cadou o mătuşă când împlinise el treizeci de ani. Era sora mamei, care nu avea copii şi ţinea foarte mult la el. Spera s-o moştenească la trecerea în lumea liniştii veşnice, fiind o persoană foarte bogată, bogăţie ce venea din vremuri trecute, în ciuda regimului ce le-a urmat.  

În cameră se făcu simţit imediat mirosul de vişină putredă.  

- Noroc şi succes la olimpiadă, îi ură Condurache fetei, dând peste cap lichidul din pahar. De ce nu şi în dragoste, doar eşti fată tânără, continuă el vesel.  

- Mulţumesc. Sper să ne descurcăm şi să trecem de faza pe capitală, iar cu dragostea mai am de aşteptat. Măcar să termin liceul.  

- Desigur că vă veţi descurca, sunteţi două fete isteţe şi bine pregătite. Pe voi mă bazez să ne facem liceul cunoscut în ţară, iar despre dragoste ştii ce se spune: „este oarbă şi nu ştii niciodată când te va prinde în mrejele ei...”  

Emanuela duse la buze păhăruţul şi fineţea băuturii, însoţită de aroma plăcută a lichidului, îi făcu o deosebită plăcere. Fiind dulce nu simţi tăria alcoolului. Mai trase un fum din ţigară şi începu să privească prin cameră, gândindu-se la vorbele lui Sebastian Condurache, care acum se ocupa cu pregătitul cafelei. Dacă priveai mai atent prin încăpere se putea observa că nu-i prea vin oaspeţi. De fapt după cum aflase, nu-i treceau pragul casei alte persoane în afara câtorva membri ai familiei. De femei nici vorbă.  

Această vizită a ei, fără însoţitoare, începu dintr-o dată să o încânte. Considerată iniţial drept două ore de meditaţie la matematică, s-ar putea transforma într-una cu surprize neprevăzute. Nici nu-şi dădea seama cât de cutezătoare îi deveniră gândurile după primul păhăruţ.  

După golirea paharului printr-un instinct involuntar, se simţi imediat cuprinsă de o căldură interioară ce o făcu să se relaxeze. Acum privea detaşată cum trosnesc lemnele în şemineu. „Ce plăcut este în salon”, gândea fata dormitând în fotoliu. Din boxele unui DVD instalat pe un raft al vastei biblioteci plină de cărţi, se auzeau acordurile unduitoare ale unui tangou sud-american.  

„Ce frumos ar fi să te afli acum în braţele unui bărbat, să te laşi în dans strânsă la pieptul lui, să-i simţi apropierea trupului şi forţa braţelor care te cuprind cu tandreţe!”, gândi ea, adâncindu-se mai mult în fotoliu, moleşită de dogoarea şemineului, dar şi de căldura vişinatei ce îşi lăsa uşor, amprentele prin trupul său tânăr şi neobişnuit cu efectele alcoolului.  

Îl privea liniştită pe Condurache, cum amesteca cu grijă în ibric, să nu se reverse caimacul. Avea o tavă cu nisip fierbinte pe aragaz, prin care plimba cu mare atenţie recipientul din aramă. Dorea să o impresioneze pe tânăra sa elevă cu o cafea turcească originală, ce o primise cadou de la nişte prieteni, care fuseseră în excursie la Istanbul.  

Emanuela dormita, ca motanul pe cuptor, cuprinsă de o moleşeală plăcută, relaxantă, care o îmbia la visare. Uitase de faptul că este singură în casa unui bărbat de treizeci şi trei de ani, care pe deasupra îi mai era şi profesor. Lichiorul ca şi tăria ţigării începeau să-şi facă efectul.  

Condurache reveni cu ibricul în mână, turnă cafeaua în ceştile din cobalt albastru cu dungă aurită pe margini, apoi umplu din nou păhăruţele cu lichidul miraculos.  

- Nu mai puneţi vă rog, am început să mă ameţesc după primul păhăruţ!  

- Lasă, nu se întâmplă nimic. Aşa ai prima senzaţie din cauza căldurii din şemineu. Nu-i mai plăcut aici decât afară? spuse Condurache, plimbându-şi palma pe spatele fetei, mângâindu-l în alunecarea mâinii sale puternice peste bluza subţire în care era îmbrăcată.  

Emanuela nu a considerat un gest nelalocul lui faptul că profesorul şi-a plimbat mâna pe corpul său, într-o mângâiere părintească. Chiar îi plăcu. Îl simţea mai apropiat, ca pe cineva din familie. Parcă nu mai era profu’ – zbir de care se temea tot liceul şi care lăsa corigenţi pe bandă rulantă.  

- Ai să vezi ce cafea specială ţi-am pregătit. Nu ştiu dacă ai băut vreodată aşa ceva la un bar sau discotecă pe unde mergeţi voi tinerii.  

- Acolo servesc doar espresso, apă fiartă trecută peste o cupă de cafea la care îţi mai adaugă o doză de lapte condensat şi pacheţelul de zahăr, uneori şi un pliculeţ cu ciocolată.  

- Serveşte-te, nu te sfii. Nu-ţi place lichiorul meu? Eu mi-l pregătesc după o reţetă specială proprie. Cum nu are cine să-mi treacă pragul casei, nu prea am ocazia să tratez cu el multe persoane.  

- Nu aveţi pe nimeni în casă, locuiţi singur?  

- Da, după cum bănuiesc că a aflat tot liceul, de la femeia de serviciu şi până la gardianul de la poartă, am divorţat. Acum, mă pot ocupa mai mult de şcoală, de matematică şi grădinărit, pasiunile mele.  

- Dar, domnule profesor, scuzaţi-mi impertinenţa, viaţa dumneavoastră privată nu vă mai preocupă? Încă sunteţi tânăr şi, iertaţi-mi din nou neobrăzarea, sunteţi un bărbat şarmant, care poate să-i placă şi altei femei în afara fostei soţii.  

- Da? Aşa crezi tu, sau aşa se discută în cercul vostru de tineri?  

- Nu-i numai părerea mea...  

- Mulţumesc Emanuela, nu ştiam că fac o impresie aşa bună printre elevi.  

- De ce nu? chiar dacă unii vă mai înjură câteodată considerându-vă prea aspru.  

- Nu pot fi altfel cu chiulangii. Atunci instituţia şcolară nu şi-ar mai îndeplini menirea, cea de instruire a tineretului şi pregătirea lui pentru viaţă.  

„Cred că ai fi tu în stare să faci şi altă pregătire unor fete tinere ca mine”, gândi cu îndrăzneală Emanuela în sinea ei, sorbind cu plăcere din păhăruţul cu lichior.  

Nu-l mai simţea aşa de departe şi de distant pe profu’ său de matematică. Putea să-l considere chiar amic.  

„Oare cum o fi ca iubit”? îşi permise ea o întrebare insolentă. „Din ce cauză l-o fi părăsit soţia? Ştie măcar să sărute ca un bărbat adevărat, sau te amăgeşte cu pupici fără nici un farmec ca Raul, care m-a invitat de câteva ori la discotecă şi la film, plictisindu-mă cu lipsa lui de experienţă şi îndrăzneală”!  

Condurache o întrebă dacă are vreun prieten în şcoală care să o însoţească când iese în oraş.  

- Nu am. De fapt nici timp de plimbări nu găsesc şi nici nu prea am cu cine ieşi în oraş dintre colegii noştri, minţi ea pe jumătate adevărat. Doar ce şi-l adusese în memorie pe Raul cu un minut în urmă.  

- Vedeţi dumneavoastră, noi fetele, ne maturizăm mai repede decât băieţii. Chiar dacă suntem de aceeaşi vârstă, avem câţiva ani buni în plus ca maturitate în gândire.  

- Deci simţiţi nevoia să aveţi lângă voi bărbaţi mai copţi la minte, aşa ca mine de exemplu, marşă Sebastian zâmbind.  

- Hi, hi, hi, sincer vorbind uneori mai facem prostia să gândim şi aşa, punându-ne tot felul de întrebări nelalocul lor referitor la bărbaţii cu „experienţă”, cum îi numim noi, fetele.  

Emanuela se sperie de cutezanţa sa de a discuta probleme aşa de intime cu profesorul de matematică.  

„Poate vişinata a început să-şi facă efectul sau o fi de vină căldura din cameră?”gândi ea. Se simţea un pic ameţită şi euforică.  

Bărbatul îşi sprijini podul palmei pe genunchiul dezgolit destul de mult al Emanuelei, care se cufundase cu totul în moliciunea fotoliului. Acest gest o electrocută pe elevă, care se alertă:  

„Ce face profu’ cu mine acum? Ce are de gând să facă? Va încerca să mă seducă?”  

Condurache, cu o mână pe piciorul fetei şi cu cealaltă pe ceaşca cu cafea, sorbi încet şi cu plăcere, privind fata cu insistenţă în ochi. Aceasta făcu o mişcare de retragere, încercând să-şi tragă fusta spre genunchi, dar nu reuşi decât să-şi dezgolească şi mai mult pulpa dinspre Condurache. Privirile lui căpătară o anumită scânteiere. Se gândea că făcându-i avansuri fetei, aceasta ar putea povesti în liceu şi apoi să se audă şi la Inspectorat, că el invită acasă eleve pentru meditaţie, dar în fapt doreşte să se culce cu ele.  

Emanuela, ca orice adolescentă dornică să savureze la maximum stările extreme care o caracterizau de fapt, îl privi pe bărbat cu interes. Se simţea dintr-o dată curajoasă şi puternică. Chiar îi plăcea de el iar situaţia în care se afla o excita.  

Situaţia ei de virgină devenise apăsătoare. Nici să se ofere unui coleg fără experienţă, care apoi ar fi povestit întregului liceu că s-a culcat cu ea, nu i-ar fi surâs. Spera mereu ca atunci când va sosi momentul să se dăruiască cuiva, acesta ori să se însoare cu ea, lucru prea îndepărtat şi greu de realizat, ori i se va oferi pur şi simplu unui bărbat de care să-i placă şi care să-i aprecieze „sacrificiul”. Nici nu-şi dădea seama cât de aproape putea fi acel moment, după cum se simţea în acele clipe euforice!  

Au început să-şi povestească unul altuia diferite întâmplări hazlii. Condurache insista ca fata să i se adreseze pe nume, când sunt singuri, fapt ce o încânta pe elevă, chiar dacă nu avea curajul să o facă.  

La un moment dat Emanuela simţi nevoia să meargă la baie şi atunci se ridică din fotoliu, întrebând unde este amplasată. Condurache o luă pe după umăr şi o conduse prin living room spre o uşă ce a stat tot timpul închisă. Dădea spre un hol larg cu mai multe uşi.  

Luând-o de mână, deschise una dintre uşi şi îi arătă baia. Observase că lichiorul şi căldura şemineului începuseră să-şi facă efectul asupra tinerei. În faţa uşii deschise, o luă de după umeri şi o strânse la piept, fără ca aceasta să se opună. Cum fata nu-i ajungea decât până la umeri, bărbatul se aplecă şi o sărută pe creştetul capului, aproape părinteşte. Emanuela, care avea mâna în mâna lui, o strânse uşor, cu plăcere, ca o acceptare, privindu-l insistent în ochi. Intră imediat în baie, închizând uşa după ea.  

Aici trona o oglindă de mărimea unui om. Fata se postă în faţa ei şi se studie cu atenţie. Ochii i se micşoraseră şi îi erau un pic injectaţi, iar obrazul îmbujorat parcă o ardea. Se privi cu insistenţă şi se întrebă:  

„Ce zici, Emanuela, ai curajul să mergi mai departe?”  

Era emoţionată numai că-i trecea prin cap acest gând, dar să-l mai şi pună în practică! Aruncă pe faţă cu apa rece ca gheaţa, pentru a alunga aburii alcoolului ce-o cam ameţiseră, să se răcorească. Se simţea ciudat din cauza celor două păhăruţe cu vişinată golite cu plăcere. Deliciosul lichid îşi făcea simţit efectul. Revenită în hol, nu a fost atentă ce uşă a deschis şi s-a trezit în mijlocul unui dormitor elegant, cu un pat matrimonial pe mijloc, cu tăblii din lemn pictat, acoperit cu un pled strălucitor de culoare turcoaz. De părţile laterale ale pledului atârnau ciucuri mari. Pe tăblia de la capăt erau pictaţi doi îngeri ce supravegheau somnul unei frumoase prinţese blonde, îmbrăcată într-o cămaşă albă, diafană. Dându-şi seama că a greşit uşa, Emanuela privi totuşi cu interes încăperea:  

„Deci aici face dragoste Condurache când îşi aduce iubitele”, gândi ea cu o anumită nuanţă de curiozitate în gând. „Şi ce pat mare are. Îi mai lipseşte baldachinul ca să fie unul din poveştile cu zâne şi cu prinţi. Văd că zâna este deja pictată pe tăblie. Oare el o fi prinţul?”  

În spatele ei apăru profesorul care şi-a dat seama că fata a greşit uşa de acces spre living.  

- Ai fost curioasă să-mi vezi dormitorul? o întrebă Condurache luând-o cu un braţ de mijloc, ajungând cu degetele sub sânul fetei, care tresări înfiorată.  

- Nu, nu, răspunse ea încurcată şi totodată jenată de situaţie, am intrat din greşeală.  

- Desigur, am glumit. Nu eşti singura persoană care păţeşte aşa ceva. Îţi place dormitorul meu?  

- Mda, este frumos, mobilă veche în stil baroc, din nuc, camera este luminoasă şi primitoare...  

- Văd că te pricepi şi la artă. Te-ai simţi atrasă de un asemenea dormitor?... tatonă el mai departe terenul...  

- Depinde de împrejurare şi pentru ce mergi într-un asemenea dormitor, spuse ea cu mai mult curaj, privindu-l cu obrăznicie în ochi. Să-i admiri mobilierul ca obiecte de artă veche, sau să-l foloseşti pur şi simplu ca pe o cameră mai deosebită, destinată odihnei.  

Condurache o apropie de el şi o luă în braţe, în timp ce ea ridică capul, privindu-l întrebătoare:  

„Ce ai de gând să faci acum cu mine, profule?” Acelaşi lucru se întreba şi Condurache. Să profite de starea de derută şi de abandonare a fetei, sau să se retragă cu demnitatea sa de profesor aflat în faţa unei eleve un pic ameţită de alcool?  

Privirile Emanuelei parcă îl îndemnau să o sărute, iar buzele lui abia aşteptau s-o facă, lucru de la care nu se putu abţine. Era prea mult timp de când nu se mai culcase cu o femeie, să mai aibă şi raţiune asupra gestului său, iar momentul era prea excitant.  

Când îşi puse buzele flămânde peste cele ale copilei, aceasta făcu ochii mari şi-l privi cu intensitate şi nedumerire.  

„O sărută Condurache? Condurache, zbirul?”  

Îi răspunse involuntar la sărut. Nu mai era conştientă de faptul că cel care o săruta în măreţul dormitor, este profesorul său de matematică, un bărbat de treizeci şi trei de ani!  

Dar, parcă nu mai avea importanţă acest lucru! Sângele începu să-i fiarbă. Se ridică pe vârfurile picioarelor să ajungă cât mai bine la buzele lui cărnoase. Le sărută cu plăcere, prinzându-l cu mâna de după cap.  

Mâinile bărbatului se dezlănţuiră. Începură să-i mângâie sânul, masându-l uşor. Introduse apoi mâna pe sub bluza care nu mai avea toţi nasturii la locul lor şi frământă mai departe muguraşii ce se întăreau vizibil, împungând pânza albă. Emanuela era în extaz. Simţea cum se umezeşte. Nu mai trăise aşa de intens acest moment decât atunci când s-au întâlnit într-o noapte la o petrecere în pijama mai multe fete şi după câteva sticle golite de bere, bine ameţite, au vizionat un film porno adus de una dintre ele şi, excitată fiind, a început să se mângâie din instinct, fără să vrea.  

Acum nu aştepta decât momentul când Condurache o va ridica ca pe un fulg în braţe şi o va purta spre imensitatea patului!  

Nu ştia dacă ce face este ceea ce dorea într-adevăr să i se întâmple, sau este cel mai bine pentru ea şi viitorul său. Nu era decât un copil rătăcit în labirintul senzaţiilor şi al plăcerilor, cărora nu mai putea să le facă faţă.  

„Dar aceasta este o copilă”, gândi la un moment dat Condurache, revenindu-şi. „O elevă de-a mea. Ce va urma după aceea?”  

O ridică într-adevăr în braţe, dar nu o duse spre pat, cum se aştepta eleva, ci spre living room, unde o aşeză în fotoliul din care aceasta se ridicase cu câteva minute în urmă. Emanuela era total dezamăgită.  

Fusese hotărâtă să se abandoneze în braţele bărbatului puternic de lângă ea. Acum parcă era trezită la realitate dintr-un vis plăcut, care a rămas doar un vis neîmplinit. Se simţea jenată faţă de Condurache, aşa cum se simţea şi el faţă de ea.  

- Emanuela, scuză-mă că m-am lăsat ademenit de frumuseţea şi tinereţea ta, îi spuse gâfâind bărbatul şi asta nu din cauza efortului depus s-o readucă între braţele fotoliului. Îmi cer scuze. Nu trebuia să se întâmple acest lucru, mai ales că-mi eşti elevă şi eşti aşa de tânără...  

- Şi eu sunt la fel de vinovată, recunoscu sincer fata. Nu trebuia să beau lichiorul şi mai ales să mă simt aşa de bine, aici lângă dumneavoastră, la căldura şemineului.  

- Sper că nu ai să spui cuiva despre acest incident nefericit.  

- Lăsaţi, domn’ profesor că nu a fost chiar aşa de rău. Pot recunoaşte că ne-a plăcut amândurora, chiar dacă la un moment dat ne-a „furat peisajul”. Fiţi sigur că nu voi spune nimănui că am stat singuri în living şi m-aţi tratat cu ţigări, lichior şi cafea turcească. Nimeni nu m-ar crede că nu s-a întâmplat nimic „deosebit” între noi.  

- Este bine aşa. Când doreşti să mai vii la pregătire?  

- Singură sau cu Brigitté? replică ea veselă nevoie mare. Depinde la ce vreţi să mă pregătiţi pe viitor! continuă ea cu tupeu, pe acelaşi ton vesel. Ştia că acum Condurache putea să fie foarte uşor manipulat. I-a descoperit slăbiciunea. Orice aluzie despre „întâlnirile” lui cu elevele la meditaţie l-ar fi şifonat foarte tare în liceu şi nu numai, dacă s-ar auzi mai departe de aceşti pereţi despre aşa zisele ore de „meditaţie”. Era suficient să-i povestească Brigittéi şi afla jumătate de Bucureşti despre aventurierul profesor care se dă la adolescente.  

După ce fixară ziua când va sosi de data aceasta cu Brigitté, Emanuela se îmbrăcă şi se pregăti să părăsească confortul din cameră. Se întoarse cu dezinvoltură spre gazdă şi cu nonşalanţa vârstei şi a efectului băuturii suverană peste mintea sa, se adresă din prag:  

- Ce zici, Sebastian, nu-mi dai nici un pupic de rămas bun?  

Condurache, surprins de tupeul fetei, se aplecă să o sărute pe obraz, numai că Emanuela îl cuprinse cu mâna de după gât, îl trase spre ea şi ridicându-se pe vârfuri, îl sărută pasional, cum nu o mai făcuse cu nimeni până atunci, lăsându-l perplex pe Condurache, om trecut prin multe situaţii de acest gen în tinereţea sa.  

- Ştii! Asta-i ca să ai la ce te gândi după plecarea mea şi mai ales la ce ai pierdut, spuse ea ameţită de lichior şi aroma de cafea turcească, închizând veselă uşa în urma sa.  

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
IUBIRE INTERZISA - cap. I part. a II a - MEDITATIA / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1050, Anul III, 15 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!