Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Vasile Bele         Publicat în: Ediţia nr. 439 din 14 martie 2012        Toate Articolele Autorului

ISTORIA UNEI REVISTE - REVISTA UNEI ISTORII. Revista IZVOARE CODRENE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Revista IZVOARE CODRENE nr. 1 – 7. 
  
Istoria unei reviste - revista unei istorii 
  
Mi-au plăcut dintotdeauna colaborările dintre oameni, indiferent din ce domeniu de activitate. Am apreciat acest fapt ca un respect şi stimă absolută. Iar când respectul, stima sau colaborarea vine întru susţinerea unei cauze nobile, cu atât mai mult, obiectivitatea şi punctualitatea este şi trebuie să fie evidentă. Am să încerc (nu ştiu în ce măsură voi reuşi!), a scrie câteva gânduri (deşi, la început m-am gândit la o recenzie!) despre revista ,,Izvoare Codrene”, despre colectivul de redacţie cu aplecare spre scriitură, despre colaboratorii pe care prestigioasa revistă şi i-a dobândit, datorită competenţei profesionale, despre cei care au semnat articole în paginile sale, despre poeţii, scriitorii, istoricii, oameni de litere şi cultură, dar şi politicienii care au susţinut (evident, susţin şi în continuare!) acest demers.  
  
De la începutul rândurilor aş dori să fac următoarea remarcă, necesară unui astfel de demers, pentru a fi înţeles cu obiectivitate. Voi scrie în cunoştinţă de cauză! Adică, ce-or fi însemnând toate acestea? Pe mulţi dintre colaboratorii revistei îi cunosc – oameni de litere, iubitori de folclor, profesori cu mare experienţă profesională – încât, credeţi-mă, pe cuvânt, îmi vine greu a scrie. Îmi asum, e drept, o responsabilitate mult prea mare, gândindu-mă doar la profesionalismul dumnealor. Cu curaj, încep demersul meu, motivat de bucuria apariţiei, dar şi de curajul celor care au avut o astfel de iniţiativă laudabilă întru totul.  
  
Deşi aflată la numărul 7 al apariţiei, (lansare la care am fost şi eu prezent), am să încep ... cu începutul, motivat de întrebarea, sau pardon, întrebările: ,,Cine sunt Izvoarele codrene?”, ,,Ce promovează şi ce susţin în paginile revistei?”, ,,Cine sunt cei care au avut (iarăşi repet) curajul şi iniţiativa acestei reviste?” – motivat la gândirea (nu pot spune decât rudimentară a unora!) că în astfel de zile cine se mai gândeşte la valorile spirituale ale neamului? Şi mai zic eu, întrebări, pertinente, unei astfel la iniţiative!  
  
În lumea asta (cu regret o spun, totuşi, plină de răutate!), iată că mai sunt oameni cu suflet, cu gândire pur sănătoasă şi românească, ce se gândesc (probabil văd dezastru spre care ne îndreptăm!) la lucruri evident de trebuinţă, necesare, la lucruri obiective.  
  
Se întâmpla în mai 2010! 
  
Şi-acum permiteţi-mi a aduce laudă, dar şi bună apreciere, colectivului redacţional, acelora care au pus, cu emoţie, mai zic eu, ,,piatra de temelie” a revistei. Aflu toate acestea din întâiul număr al revistei, (şi-mi place nu mă rabd a nu nota!), ce a apărut în primăvara lui 2010, ,,... menită să dezmorţească starea culturală a comunei şi a zonei!” – o exprimare pe cât de simplă, pe-atâta de energică. Aş propune (dacă-mi este permis a veni cu propuneri!) ca acesta să fie motto-ul real al revistei. Nu că altele nu ar exista, departe gândul, dar, sincer recunosc, că-mi place! Şi ce-am mai înţeles? Că, o dată cu această revistă – IZVOARE CODRENE – deja ieşită pe piaţă, a luat fiinţă, acolo, în ,,Asuajul naşterii sale”, şi un ansamblu folcloric, cu acelaşi nume! Fiind vorba de o ,,naştere spirituală”, de un ,,prunc în faşă”, doresc acestuia (a se înţelege acestei reviste), mulţi ani sănătoşi, întru slovă, vin şi mai adaug! 
  
Startul de pornire în lumea scriituri, a fost dat de: prof. Viorica Naghiu – bună păstrătoare, dar şi culegătoare de folclor, un om delicat, care şi-a înţeles locul şi rostul pe faţa pământului, prof. Emil Domuţa – etnolog, scriitor, istoric de marcă, dascălul ce-şi exercită cu responsabilitate profesia pentru care a fost hărăzit. Într-un gând, suflet şi simţire, dar şi dorinţă (altfel nu se putea!) au păşit, evident cu emoţie dar şi încredere deplină în forţa dumnealor, dar şi-n iscusinţă, oameni de-ai locului, Felicia Oşan şi poetul Vasile Dan Marchiş - prieten şi confrate drag, autor al mai multor volume de poezie (apreciate şi premiate datorită valorii şi metaforei cu care au fost construite!). 
  
Colectivul fiind alcătuit, au avut nevoie de un coordonator cu mai multă experienţă profesională necesară unor astfel de începuturi. Aşa stând lucrurile s-au îndreptat spre cineva care lucrează într-o instituţie de cultură avizată. Au primit ajutor (dar şi sprijin) de la poetul Nicolae Scheianu – referent la Centrul Creaţiei Populare Maramureş - mare cunoscător dar şi iubitor al tradiţiilor şi obiceiurilor locului. Acesta le-a dat sfat, i-a încurajat, i-a învăţat, (dacă vreţi!) paşii ce trebuie făcuţi (şi cum trebuie făcuţi!), pentru a fi de cinste în lume. Au reuşit, vin şi confirm şi eu această iniţiativă.  
  
Pentru a reuşi, au ridicat o rugăciune către Dumnezeu (aşa cum au învăţat de la mămuca şi tătuca, de pe vremea de când încă mai trăiau), pentru a le deschide mintea şi sufletul, a le îndrepta paşii ştiinţei, pentru a le da binecuvântare în noua viaţă spre care, cu bucurie, (dar şi cu grijă!) se îndreptau. Au cerut binecuvântarea preotului din sat, iar acesta n-a putut decât să li se alăture, lăudându-i, încurajându-i, sprijinindu-i cu tot ce i-a stat în putinţă, recunoscând că ,,Este nevoie ca în satul românesc portul, tradiţia, folclorul sau obiceiurile să fie păstrate aşa cum le-am primit de la înaintaşii noştri. Dacă acestea nu se vor păstra, suntem condamnaţi pe viaţă!”, a mai adăugat părintele Mihai Ghiţ.  
  
Aşa stând lucrurile au pornit cu primul număr din revistă scriind fiecare după talentul, darul şi harul primit de la naştere. Cititorii revistei se pot bucura aflând date extrem de interesante despre viaţa culturală a acestei zone. Aflăm, spre bucurie, că aici se pune baza înfiinţării unui muzeu. Iniţiativa aparţine dascălului Emil Domuţa – om de-al locului (care nu şi-ar putea uita originea, oricât de mare ar fi amarul, supărarea sau depărtarea de locul natal). Şi-ncă o dată, (pentru a câta oară, oare?), vin şi întreb, pe drept cuvânt: omul care-şi sfinţeşte locul, oare ce merită? Vă rog, nu mă consideraţi un misogin sau un unul care aleargă după laude. Departe acest gând! Atunci când omul este lăudat, lauda să-i fie binemeritată! Dascălul Emil Domuţă - şi nu numai dumnealui – merită o astfel de lăudă, credeţi-mă! Felicia Oşan – cea care va semna rubrica ,,Social” – dar şi Vasile Dan Marchiş - membru fondator al revistei – vor semna un articol despre rolul cărţii. Articolele frumos întocmite aduc în discuţie cartea, pornind de la zicala: ,,Carte frumoasă cinste cui te-a scris!”. Vin, iertaţi-mi răutatea, (dar nu mă pot răbda, deşi ştiu că voi fi aspru condamnat), şi modific textul (iartă-mă, Doamne!), afirmând: ,,Carte frumoasă, oare cine te va mai citi?”, modificând inclusiv semnele ortografice, punând, aşa cum se poate uşor observa, un semn de întrebare la final.  
  
Desigur am în vedere, faptul că azi, în acest secol al informaticii, mult prea puţini dintre noi şi semenii noştri sunt cu aplecare spre lectură. Şi iar îmi cer iertare! Oare ce-ar fi de noi şi de lumea asta, dacă nu ar fi cartea de învăţătură, această binecuvântare ce ne-a fost dat a o cunoaşte! Tot despre buna învăţătură ce o poate da orice carte semnează preotul Mihai Ghiţ un articol. Desigur articolul domniei sale priveşte învăţătura moral-religioasă a fiecăruia – norme de la care ne abatem din ce în ce mai des.  
  
Obiceiurile de peste an, legate de primăvară – Bunavestire şi Sânjorzul (sfântul Gheorghe) - sunt redate frumos şi într-o ţinută elegantă, de către cunoscătoarea şi culegătoarea locului, prof. Viorica Naghiu – articol, despre care mi-ar place să cred că sunt începutul unei noi cercetări etnofolcorice în această zonă.  
  
Pagina de poezie este semnată de nimeni alţii decât fondatorul Vasile Dan Marchiş (poeme reprezentative care pot oricând concura cu altele la orice festival de poezie) şi prof. Adela Naghiu – un om de-al locului, cu evidentă rădăcină codrenească (mă întreb, spre ştiinţa mea, între Viorica Naghiu şi Adela Naghiu, există vreo legătură?). Versuri proprii care vor face parte, nu peste multă vreme, dintr-un nou volum, mi-ar place să cred! Felicitări dumneavoastră celor care mânuiţi cu atâta măestrie, metafora!  
  
Imediat după lăudabila lansare, vestea a trecut graniţa Ţării Codrului, a trecut graniţele sau frontierele statale, a trecut mări şi ţări, a trecut peste apa cea albastră a oceanelor prin poetul, scriitorul şi pictorul de înaltă ţinută morală, om de-al locului – Ion Georgescu – cel care a ţinut, de-acolo din îndepărtata Americă, să le fie aproape, măcar aşa. Sunt convins că dorul de casă este mistuitor şi arde sufletul. Aşa, prin culoare şi vers, a înţeles dumnealui să se alăture acestor truditori pe pământul literaturii. A reuşit, impresionându-ne, asta e clar!  
  
Câteva luni mai târziu, mai exact în luna lui Cuptor, acelaşi an al Domnului, 2010, apare următorul număr din revistă. Deci, luna în iulie 2010, se semnează actul de naştere al celuilalt ,,frate” întru revista ,,Izvoare Codrene”. Harnici cum îi ştie lumea, toamna lui 2010, aduce o nouă bucurie editorială – respectiv numărul 3 al revistei. De această dată, numărul 3, este lansat, cu forţă şi mult mai mult curaj, în comuna Mireşul Mare, idee susţinută şi sprijinită, se pare, de un alt iubitor de cultură – un om care sfinţeşte, şi pe bună dreptate, locul – primarul Virgil Prună. Aici, la lansare, s-a lăsat cu mult tam-tam. A fost, pentru comuna Mireşul Mare, un adevărat evenimat cultural, pe care participanţii nu-l vor uita degrabă.  
  
Au fost prezenţi membri fondatori ai revistei, membri colaboratori de-a lungul apariţiei editoriale, scriitori, poeţi, etnologi, istorici de prestigiu. Ba, nu mă rabd, să nu amintesc şi de membri clubului ,,Spinul”, din Baia Mare, iar pentru cei care nu-i cunosc, am să le fac o prezentare scurtă. Aceştia, ,,Clubul Spinul”, sunt epigramiştii de seamă ai judeţului – cei care prin isteţimea minţii dumnealor, trimit săgeţi cu umor dar şi cu substrat, spre ceilalţi. Recunosc faptul că-mi sunt dragi! Şi ei şi genul abordat de dumnealor - epigrama!  
  
II. 
  
Regretatul poet Ioan Burnar, ,,Ionu Împăratului”, cum îi plăcea să se prezinte, coborâtor din neamul descălecătorilor Bogdan al Maramureşului, descoperitorul legitim al Moldovei, pe drept cuvânt afirmă, în numărul 3 al revistei ,,... localitatea Asuajul de Sus, nu va fi cunoscută de acum încolo doar prin Festivalul folcloric ,,Târgul cepelor”, ci şi prin revista ,,Izvoare codrene” ... într-un viitor nu prea îndepărtat, revista ,,Izvoare codrene”, va deveni un reper pe harta spirituală a Maramureşului”. De aur au fost vorbele lui Ionu împăratului din Dragomireştiul nostru, grăbit, se pare, spre un cenaclu al scriitorilor aflaţi printre stele.  
  
Ar fi prea greu a face o statistică în ceea ce priveşte doamnele sau domnii, câţi/câte/care au semnat până în acest moment în revistă, fiecare punându-şi amprenta în felul său, asupra revistei de-a lungul fragedei istorii în devenire. Încerc totuşi o abordare statistică, gândindu-mă că dacă voi uita pe cineva/careva nu este cu voia subsemnatului, ci doar o banală greşeală. Fie că este vorba de profesori, etnologi, scriitori, critici de artă şi literatură, poeţi, primari, oameni politici - iată cum ar arăta, până în această clipă, harta colaboratorilor:  
  
- profesorul şi etnologul Pamfil Bilţiu; 
  
- deputatul Nicolae Bud; 
  
- scriitorul şi poetul de mare anvergură Vasile Morar; 
  
- inspectorul şcolar şi jurnalistul Dragomir Ignat; 
  
- juristul - director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Maramureş, poetul Ioan Dragoş; 
  
- inginerul şi scriitorul Florica Bud; 
  
- primarul comunei Băseşti, Maramureş, medicul şi scriitorul Ioan Călăuz; 
  
- poetul Vasile Dan Marchiş; 
  
- poetul şi jurnalistul Ioan Romeo Roşiianu; 
  
- scriitorul şi criticul literar Nicolae Scheianu; 
  
- inginerul silvic Vasile Dulf; 
  
- scriitorul şi profesorul Gelu Dragoş; 
  
- profesorul, muzeograful şi etnologul Emil Domuţa; 
  
- poetul Gelu Dragoş jr.; 
  
Gândindu-mă la numărul mare de colaboratori, la valoarea fiecăruia, indiferent la care ne-am opri, lucrul este cu atâta mai măreţ. Mă întreb, ipotetic, dacă până în acest moment şi-au pus amprenta asupra revistei, atâtea şi atâtea nume sonore din domeniul culturii, ce se va întâmpla atunci când vor ajunge la numărul 100? Sau 7oo întru apariţie? Sau 1ooo? Întrebam doar şi totuşi rostesc – Doamne ajută!  
  
Şi totuşi, cei numiţi mai sus, sunt doar câţiva semnatari ai actului de naştere al revistei ,,Izvoare codrene”, de-a lungul istoriei sale. N-aş vrea să-i uit pe poeţii Dorel Macarie, Gavril Ciuban, Ioan Voicu – un textier extrem de talentat pentru care am o stimă şi un respect deosebit, Vasile Mureşan, Ioan Bogdan, Adela Naghiu, Ştefan Aurel Drăgan, Dumitru Fânăţeanu, Ion Georgescu – pictor şi poet. Printre ,,greii” literaturii văd şi nume necunoscute, dar cu mult talent scriitoricesc, precum Ionel Pop, Ionuţ Oşan, Felicia Oşan – mă pun, la modul cel mai frumos de exprimare, pe gânduri. Văd în domniile lor, talent şi har scriitoricesc, păcat ar fi dacă nu s-ar ,,exploata” toată această bogăţie ,,la maxim” de intensitate, pentru că au un potenţial extraordinar – voci tinere ce promit! Şi-aici mi-ar place dacă comunitatea în care trăiesc ar fi mai receptivă la talentul dumnealor.  
  
Şi-aici îl am în vedere, cu prisosinţă, pe jr. Gelu Dragoş. Iertată-mi fie oprirea asupra acestuia (nu doresc a fi acuzat de subiectivism, deşi despre fiecare în parte aş avea aceleaşi cuvinte de laudă meritată!), dar tânărul şi talentatul Gelu jr., dacă ar fi mai harnic într-ale scrisului departe ar ajunge. Sincer, văd o evidentă detaşare în faţa multora şi mă bucură acest fapt. Se vede că-i place poezia, modelează metafora cu o uşurinţă debordantă, gest ce ar face orice poet consacrat, invidios pe talentul şi harul acestuia. Poate, până şi eu sunt invidios pe-al tău talent! 
  
Şi toate astea în plină tinereţe, căci experienţa vieţii nu-ţi este prea cunoscută, (eşti încă mult prea tânăr – asta am vrut să-ţi spun!) şi totuşi eşti talentat până peste. Gelule, un sfat prietenesc, îmi permit să-ţi dau, şi te rog să-l primeşte, aşa cum l-aş da unui frate: aş vrea să văd în tine, şi prin tine, o mai multă implicare în tot ce priveşte viaţa culturală din această zonă. Ai talent şi ar fi păcat irosit. Eşti, oricând, un rival al multor poeţi cu experienţă în domeniul acesta.  
  
Rima şi ritmul poeziei nu-ţi sunt străine, dimpotrivă, le foarte stăpâneşti. Îţi înţeleg tinereţea şi-o admir, deopotrivă, dar în toate acestea nu neglija poemul şi scrisul, oricare ar fi anotimpul tinereţii tale. Văd în tine un potenţial şi valoros critic literar. Şi mi-ar mai place să nu mă fi înşelat atunci când, peste ani şi ani, vei reciti, din toate acestea!  
  
E neapărat nevoie să continui ,,statistica” scrierii şi-a celor care au mai semnat în revistă, lucru de care m-am apucat adineaori. Aduc în discuţie talentul altor profesori, şi dumnealor cu darul primit de la Dumnezeu, avându-i drept exemple: prof. Aurora Paşca sau prof. Mariana Dan, de la Liceul ,,George Pop de Băseşti”, din Ulmeni – o prestigioasă organizaţie şcolaricească, despre care cu siguranţă vom mai auzi lucruri minunate. Nu aş vrea să uit de prof. Emilia Pop, din Mireşul Mare – cea care semnează interesantul articol despre tradiţiile noastre milenare – sunt neglijate ori uitate cu desăvârşire? – se întreabă retoric, şi domnia sa, pe bună dreptate! Nici de prof. drd. Gherasim Domide, nu aş dori să uit – dorindu-i calificativul ,,MAGNA CUM LAUDE”, la absolvirea şcolii doctorale, cel care semnează cu esenţă şi seriozitate maximă, un eseu despre ,,Izvorul Şomeşului”. Stau şi mă întreb, o fi având acest articol vreo legătură cu Izvoarele codrene? Evident! Şi una puternică!  
  
Aşa precum Şomeşul nu-şi va opri cursul niciodată, tot aşa, spre exemplu, urmându-i, să fie şi Izvoarele codrene – revista. Aş lua articolul tânărului doctorand ca un ,,blestem”, care ar suna cam aşa: atunci să se oprească apariţiile revistei ,,Izvoare codrene”, când Izvorul Şomeşului se va opri din cursul său! Mereu, mereu îi vor urma urmaşii! (iertare pentru pleonasmul voit). Aşa să fie, spre bucurie, mândrie şi laudă în întreaga ţară a Codrului!  
  
III. 
  
Performanţa nu vă este străină, domnilor membri fondatori! Ştiţi să apreciaţi valoarea şi arta. Aveţi idealuri sănătoase şi prin astea un viitor sigur, şi demn de invidiat, în faţa altor reviste. Experienţa fiecărui număr născut cu sudoare şi abnegaţie îşi pune amprenta evidentă asupra dumneavoastră. Am să fac rostire în cele ce urmează despre următoarele numere. Voi începe cu al doilea an de apariţie şi primul său număr editorial. De fapt cu revista ce poartă ,,pe tricoul apariţiilor”, de această dată, numărul 4.  
  
Aici, deja lucrurile sunt un pic schimbate! Deja apare întreaga familie Dragoş - de Lucăceşti! Şi mă bucură faptul. Lui Gelu D. jr., i se încredinţează munca de tehnoredactare a revistei, doamnei Ana D. (soţie şi mamă) – corectura, iar seniorului (din glumă spun, se crede, dar a se înţelege ,,bătrânului Gelu” – bătrân cu sens de ,,multă experienţă profesională”) atragerea de sponsori pentru editarea şi tipărirea următoarelor numere din revistă. Ei, vedeţi că se poate! ,,Omul potrivit, la locul potrivit!” – mai spune o sintagmă populară.  
  
Depre talentul tehnoredactării nimic de spus, decât vorbe de laudă. La fel despre corectura şi activitatea doamnei învăţător Ana Dragoş. Apoi, despre atragerea de sponsori, sunt mai rezervat. Gelu Dragoş va avea mult de mers pe teren şi de lămurit aspectele viitoarelor sponsorizări. Nu că nu s-ar pricepe! Eu, cel care scrie şi semnează în nume propriu toate astea, recunosc faptul că nu m-aş pricepe la atragere de fonduri! Sincer, nu am acest talent. Cât despre Gelu Dragoş - îl văd printre învingători. Doamne ajută, să fie cu dare de mână cei care-şi permit astfel de treburi! 
  
În acest număr 4, din al doilea an de apariţie, 2011, deja vin forţe şi talente literare noi. Celor amintiţi deja – colaboratori şi fondatori – cunoscuţi ori consacraţi, cu putere şi talent, vin în a-şi expune gândul, fiecare în felul său – prin rimă şi poezie, prin articole de o certă valoare şi probitate literară – alţi colegi, prieteni, iubitori, admiratori, susţinători. I-am numit peiorativ, pe fiecare, din respect pentru ceea ce au făcut pe plan literar ori cultural. Nume cunoscute se alătură celor din colectiv - Florica Bud, Ioan Dragoş, Vasile Morar, Dragomir Ignat, Ion Georgescu, Emil Domuţa, Ion Bogdan, Adela Naghiu, Vasile Dan Marchiş, Gelu Dragoş cât şi a fondatorilor publicaţiei literare: Vasile Dan Marchiş, Emil Domuţa, Adela Naghiu, pr. Mihai Ghiţ, Felicia Oşan, Ionel Pop, Ionuţ Oşan, Nicolae Scheianu (primul tehnoredactor al revistei), şi semnează articole interesante din oricare punct de vedere te-ai raporta, astfel: deputat Nicolae Bud (Editorialul – Tribunul din Băseşti); prof. Aurora Puşcaş (un articol despre învăţământul particular maramureşean care s-a născut în Ulmeni); prof. Mariana Dan (un material cu performanţele Grupului Şcolar Industrial Dr. Florian Ulmeanu); directorul ziarului on-line „E-Chioar” Dorin Cosmuţa cu un eseu intitulat „Mai avem suflet?”); prof. Emilia Pop (cu un articol despre „păstrarea tradiţiilor” între „neglijenţă” şi „uitare”); prof. drd. Gherasim Domide (cu un eseu-metaforă despre „Izvorul Someşului”) iar poezie în această „Revistă cu Rază Medie de Cultură de la Asuajul de Sus la Mireşu Mare şi retur prin tot N-V ţării”, publică următorii: Dorel Macarie, Ioan Călăuz, Ioan Voicu, Vasile Mureşan, Gavril Giuban şi Ioan Romeo Roşiianu. Revista este cu atât mai valoroasă cu cât ea conţine picturi (reproduceri) ale pictorului şi poetului româno-canadian Ion Georgescu! (după Cristian Laurenţiu, miercuri, 19 ianuarie, 2011) 
  
Am să mă opresc la fiecare în parte, motivat de încărcătura morală ce o degaja articolele. Chiar, fiecare în parte, emană spre literatura secolului seva din care a fost ,,născut”.  
  
Editorialul deputatului Nicolae Bud – Tribunul din Băseşti – este o extrem de frumoasă lecţie de istorie, care ar trebui (dacă n-a fost deja!) împărtăşită elevilor. Un articol elegant, documentat şi frumos elaborat, despre istoria noastră – o filă din istorie ce nu trebuie a fi uitată – Întâiul Decembrie din anul 1918, la Alba Iulia – acolo unde s-a strigat din suflet pentru tot ceea ce înseamnă fiinţă şi suflare românească: ,,NOI VREM SĂ NE UNIM CU ŢARA!”, de-a răsunat întreagă Câmpie a Blajului, şi chiar mai departe, o sintagmă ce încă mai emoţionează până la lacrimi. 
  
Mulţi dintre trăitorii acelor timpuri s-au grăbit să plece pentru a se uni cu moşii şi strămoşii lor, că dacă ar mai trăi ...? Glasul celor o sută de mii de români, strigau la unison: ,,Vrem UNIRE!”. Extraordinară exprimare, domnule deputat: ,,Din nicio carte de istorie şi din mintea niciunui român, nu ar trebui să lipsească acele pagini clocotitoare ...” – şi mă întreb, oare, ce-ar mai trebui spus, când lacrima şi emoţia nu-ţi dau pace? Şi lacrima este, uneori, un răspuns, parafrazez, gândindu-mă la tăcere! Noi, oamenii acestui secol, cu atâta ştim să-i răsplătim pe înaintaşi – cu tăcere, iar după asta, desigur va urma uitarea. Şi-ar fi mare păcat! Adevărat, zic! Doamne cât de frumoasă chemare pentru a ne cunoaşte, zic eu, şi mai bine, istoria! Dar cine-mi ascultă glasul?  
  
Câţi îşi mai aduc aminte de faptele lui Alexandru Vaida Voievod – cel care a citit, în data de 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, Declaraţia Consiliului Naţional Român? Câţi îşi amintesc de Ioan Raţiu sau Vasile Lucaciu (luptătorul din Şişeşti), doar doi din luptătorii care au cerut, în numele a sute de mii de oameni, drepturi pentru românii din Transilvania? Dar şi autonomia ei!  
  
Va trebui să recunosc faptul că şi pentru mine erau unele lucruri aşternute în uitare, iar omul, deputatul, politicianul Nicolae Bud nu a făcut altceva decât să-mi reînvie memoria istoriei, prin frumuseţea articolului domniei sale. Vă mulţumesc pentru readucerea aminte a acestui episod al istoriei! Nu am să continui argumentarea scriiturii deputatului, ci-am să vă las dumneavoastră această bucurie, şi-mi veţi da dreptate, desigur! 
  
Doamna Florica Bud – preşedinta Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare, îşi desăvârşeşte proza prin articolul: ,,Pthita noastră cea de toate zilele/Bucatele copilăriei” – un exerciţiu de literatură gastronomică, prilej de aducere aminte de anii copilăriei, de bunicii şi casa dumnealor cu târnaţ, de uneltele din curtea unei gospodării ţărăneşti – lucruri indispensabile traiului. Notez, aşa în grabă, deşi fiecare ar merita atenţie: thiclăzău – călcător, fierul de călcat, cociorva – instrumentul fără de care nu se putea lucra la/în cuptor (la care eu ani în şir i-am zis ,,cociorbă”, nici eu nu ştiu de ce?), pthită ori laboş - accesorii sau unelte nelipsite din gospodăria tradiţională. Chiar mi-ar face plăcere a citi întreaga operă citată - ,,Phita noastră cea de toate zilele/Bucatele copilăriei”. Din celelalte secrete ale ,,bucătăriei bunicii” vă las dumneavoastră să ,,gustaţi”.  
  
IV. 
  
Anul 2011 pentru Ţara Chioarului înseamnă şi ... ,,Izvoare codrene” nr. 6 şi ,,Izvoare codrene” nr. 7. 
  
În cel de-al doilea an al apariţiei, o dată cu numărul şase, echipa de colaboratori îşi păstrează verticalitatea. Ce-mi sare în evidenţă încă din prima clipă, este în caseta tehnică, unde alături de coordonatorul şef, în persoana lui Vasile Dan Marchiş, apare personalitatea lui Gelu Dragoş - coordonator onorific al revistei. Mă opresc preţ de o secundă, pentru a comenta foarte puţin această idee. De fapt nu ştiu dacă e vorba de un comentariu în adevărata definiţie, sau doar de o apreciere importantă la funcţia primită. E o alegere potrivită alături de o mare responsabilitate ce şi-o asumă domnul Gelu Dragoş. Nu putea refuza oferta!  
  
Colectivul de redacţie şi fondatorul au făcut o alegere, sincer, minunată, pentru că Gelu va lupta pentru ei, îi va sfătui, şi har Domnului, are experienţa necesară pentru a proceda aşa. Gelu Dragoş va fi obiectiv în realizarea următoarelor numere din revistă, nu va permite alteritatea ei, ba dimpotrivă va munci pentru ca totul să decurcă AD LITERAM, adică aşa cum se cuvine. Succes domnule Gelu Dragoş. Iar în final mai transmit ceva fondatorilor – bucuraţi-vă cât puteţi de profesionalismul domnului Gelu Dragoş, exploataţi-l cât puteţi de mult, învăţaţi norme şi reguli de la dumnealui căci prea bine le ştie, şi-l văd şi dispus a arăta ori împărtaşi şi altora din profesionalismul dumnealui. Dacă aşa se va întâmpla o să-mi daţi dreptate. O să vedeţi, în timp, câtă apreciere şi deschidere va avea revista dumneavoastră. Sigur nu mă înşel în afirmaţie! 
  
Tot ca noutate în caseta tehnică apare Nicu Borşe – omul care se ocupă de tehnoredactarea revistei. Dacă revista nu va avea un aspect îngrijit va fi vbina dumitale domnule Borşe! Am glumit, dar ţin să te felicit pentru munca şi efortul depus. Nu mă prea pricep eu la regulile de tehnoredactare, dar faptul că din punct de vedere al ţinutei acestui număr revista a ieşit frumoasă, pot să-ţi aduc felicitări în adevăratul sens. Succes pe mai departe şi dumneavoastră, dar să ţineţi minte un lucru – în funcţie de aspectul revistei, de ţinuta ei morală dar şi de calitatea articolelor aşa vor curge aprecierile viitoare, şi crede-mă lumea se uită! Cât despre calitatea articolelor, aici nimic de zis, regula este simplă – fiecare semnatar îşi asumă întreaga responsabilitate despre conţinutul articolului semnat sau propus pentru tipografiere şi editare.  
  
Editorialul semnat de prof. Emil Domuţa - ,,Este greu să fii apostol printre ai tăi!”, are ţinută şi caracterizează întreaga revistă. Eu, citindu-l, din start am simţit că mă cuprinde curiozitatea în ceea ce priveşte conţinutul tuturor articolelor din revistă, deşi eram tentat, pe moment, să las deoparte revista şi să rezolv o altă problemă. N-a fost aşa!  
  
Îi dau dreptate semnatarului articolului şi vin şi adaug: ,,Nimeni nu-i profet în ţara lui!”, o altă sintagmă perfect adevărată. Invitaţia la lectura revistei este evidentă şi demnă de a fi luată în seamă! Articolul este ca o frumoasă rugăciune de mulţumire. În susţinerea mea, raportat la apariţia celui de-al şaselea număr din revistă, ce ziceţi de următoarea frază: ,,... în care căutăm să vă apropiem mai mult de zestrea culturală a ţinutului ,,de sub Codru”, să vă stârnim interesul faţă de propria ,,Noastră” şi a ,,Voastră” identitate”. Chiar reuşiţi domniile dumneavoastră, mai aducem rostire! 
  
Ioan Călăuz – primar de Băseşti, poet, scriitor, medic, soţ şi tată – prin articolului său: ,,Încercarea de asasinare a lui George Pop de Băseşti la alegerile din 26 ianuarie 1905 din cercul electoral parlamentar Cehu Silvaniei” – o lecţie de istorie veritabilă. Citind articolul, îmi pun întrebarea, mai mult sau mai puţin avizată, dar obiectivă din punctul meu de vedere: oare mai credem în instituţia iubirii de neam şi ţară? De ce am pus întrebarea? Citez din revistă (pag. 2), şi-am să vă las pe dumenavoastră să răspundeţi. ,,De mi-aţi da toată Ungaria, şi tot n-aş trăda cauza cea dreaptă a sărmanului şi nenorocitului meu popor, care, afară de Dumnezeu, de tovarăşii mei şi de mine, n-are alţi apărători împotriva tendinţelor voastre de cotropire!”. Mi-ar place dacă revista aceasta ar ajunge în casa fiecarui român, tocmai pentru acest articol, că prea am impresia că ne vindem ţara. Şi nu oricum, ci pe bani puţini, Doamne iartă! Vorbele aparţin viteazului luptător George Pop de Băseşti, iar dumneavoastră băseştenii, şi nu numai, ar trebui să fiţi încă o dată în plus, mândri că Băseştiul a avut astfel de oameni. 
  
Nici fondatorul revistei nu se lasă mai prejos. Prin articolul ,,Valorile artistice codreneşti”, Vasile Dan Marchiş, face referire la necesitatea obiectivă a înfiinţării în comună a unei formaţii de dansuri populare.  
  
Prin semnătura coordonatorului onorific Gelu Dragoş, ne mai aducem aminte de oameni şi valori. Şi e bine că pe uitare nu s-a aşternut praful timpului neiertător. Născut în Chelinţa, ,,Emil Gavriş - maestrul cântecului popular românesc!”, şi-a purtat cu cinste şi mândrie numele, debutând în anul 1945 în radio, ,,devenind colaborator activ al Radioteleviziunii Române”. Rar am auzit vorbindu-se despre personalitatea dumnealui. Profesionist desăvârşit ocupă ,,diferite funcţii administrative în Ministerul Învăţământului: şef serviciu, director adjunct, inspector iar înclinaţiile muzicale şi le-a pus în valoare în calitate de solist de muzică populară”. N-a apucat să se bucure de libertatea din 1989, căci s-a grăbit spre îngeri, cu câteva luni mai devreme de evenimentele din acelaşi an – ,,25 iulie 1989, la Bucureşti”, (pag. 9). 
  
Etnologul Pamfil Bilţiu continuă ideea lui Gelu Dragoş, de promovare a valorilor satului românesc, aducând în paginile revistei ,,Figuri de mari rapsozi populari – Ana Dumuţă”. ,,Partea reprezentativă a repertoriului ei o constituie lirica, ponderea deţinând-o cântecele de oprimare socială, de necaz, de amărăciune, de înstrăinare şi însingurare, de nenoroc şi urât ... multe dintre ele antologice, alcătuiesc grupele cântecelor de cătănie şi război, de dragoste şi dor, de lume, petrecere şi satirice” (pag. 11), scrie, remarcabil, profesorul.  
  
Prof. Aurora Puşcaş - prin eseu său, evocă figura literară a cărturarului Ioan Slavici, pornind de la motto-ul ,,Rolul literaturii este de a educa, de a forma oameni”. Lumea lui Slavici, este extrem de frumoasă – proză, nuvele. ,,Pierderea valorilor principale, iubirea, cinstea, armonia familială, traiul bun între oameni, este sancţionată aspru ... lăcomia de bani şi slăbiciunea firii ...” (pag.13), toate sunt surprinse, de scriitor, nu pot să vă altceva decât lecturarea operei, pentru conformitate.  
  
În pagina rezervată noilor apariţii editoriale sau a recenziilor de carte, ne este prezentată cartea autorilor Augustin Jurge şi Ioan Bran – un studiu monografic al comunei Bârsău – Satu Mare. ,,Documentar, localitatea Bârsău de Sus este atestată pe la 1470 sub numele de Felseu-Berekzo de către Coriolan Suciu. Apoi, în 1475, Berekzo. În 1569 – Felsoberegzo, Berszeul de Szusz – 1733. Bîrszo din Szusz – 1850 şi Bârsău de Sus – 1854”, (pag. 15).  
  
Un articol interesant este şi cel semnat de Dorin Alexandru Cozmuţa - ,,E-Chioar ... un ziar care merită citit!”, (pag. 26). Dacă pentru începutul lecturii acestui articol numele celui care semnează, nu-mi spune absolut nimic, la final am impresia că l-aş cunoaşte de când lumea. Tânăr, isteţ şi descurcăreţ, D.A.Cozmuţa – are curajul de-a lansa pentru Şomcuta Mare şi zona limitrofă acesteia, iniţiativa unei publicaţii electronice, chiar aşa denumit E-Chioar. ,,... o echipă mare, în formatul unei publicaţii zilnice şi cu un nou site: www.e-chioar.ro”. Văd un elan tineresc, o evidentă tinereţe, mult curaj şi un extrem de dezvoltat simţ deschis spre colaborare, şi-mi pare bine că e aşa. Fecilitări domniilor dumneavoastră, şi ştiţi cum o să-mi închei ideea? Spunând doar atâta: ,,Unde-s doi puterea creşte!”. Şi ce? Nu am dreptate? În timp ce alţii privesc în grădina vecinilor cu evidentă invidie, uite că tinerii de la publicaţia amintită n-au nicio grijă. Chiar fac o generoasă invitaţie tuturor celor care doresc să li se alăture! Aşa măi, românilor! Dovediţi că sunteţi cei mai buni, cei mai tari şi că nu vă este frică de nimic. Aşa vă vreau!  
  
Felicia Oşan îşi pune semnătura pe articolul ,,Pe aripi de istorie – preoţii bisericii din Asuaju de Jos!” (pag. 27), o pagină din istoria bisericii, dar şi a slujitorilor ei, iar părintele Mihai Ghiţ, semnează ,,Ortodoxia – cu paşi lenţi – printre milenii!”, un articol-serial ajuns la numărul IV. ,,Credinţa şi Biserica au o importanţă foarte mare în viaţa omului şi în evoluţia popoarelor”. Biserica e ,,răscumpărată cu Sângele lui Iisus Hristos” (Fapte 20, 28)”, (pag. 28). ,,În cadrul rânduielilor bisericeşti s-au amestecat împăraţi şi regi, precum şi persoane cu idei greşite în interpretarea Bibliei sau a rânduielilor stabilite prin Sinoade de către episcopi”. 
  
Vasile Dale din Asuaju de Jos, le dă o lecţie celor care se gândesc a prăda ... stupul albinelor. Când eram copil ascultam o frumoasă poveste despre Moş Martin şi mierea de albine. Dumnealui nu despre bătrânul Martinică face referire ci despre furtişagurile între albine. Păi ce! Noi nu ne furăm între noi? Albinele de ce n-ar proceda la fel? Eu am scris mai în glumă mai în serios, dar treburile nu sunt prea ... dacă vă daţi seama că se întâmplă şi aşa, în stupurile dumeavoastră. Luaţi articolul foarte în serios, că altfel vă aşteaptă un dezastru. Cât despre ,,Învăţătură firească despre stupărit. Prevenirea şi combaterea furtişagului în stupină”, (pag. 32), domnilor care aveţi astfel de preocupări nobile, aplecaţi-vă asupra articolului şi luaţi aminte. Opriţi furtişagul până nu e prea târziu. Sincer, mi-ar place să am timp şi pentru aşa ceva. Timp nu am, că nici curajul nu-mi lipseşte! 
  
Dacă Ştefan Aurel Drăgan ne propune o scurtă proză - ,,Nici să mori nu ai bilet”, Ioan Dragoş, Ion Georgescu, Gelu Dragoş jr. sau Dumitru Fânăţeanu semnează poeme, fiecare în parte, unul mai frumos ca altul, aşa cum se întâmplă numai într-un Cenaclu literar.  
  
Felicitări tuturor ostenitorilor ce şi-au pus amprenta asupra acestui număr. Şi-acum închei, cerând scuze, dacă am deranjat. Ştiţi vorba românului: dacă eu v-am greşit, vă iert! Doamne ajută pe mai departe, iar izvorul de inspiraţie al celor care se gândesc să apară în interiorul acestei valoroase reviste să nu sece niciodată. Tuturor le-aş face o prietenească recomandare: să îndrăznească, dacă vor, dar numai cu o condiţie – dacă au talent, altfel vor avea mult, foarte mult de aşteptat. Şi poate nici atunci!  
  
P.S. Domniilor dumneavoastră, cu smerenie şi plecăciune vin şi-mi cer iertare. Ştiu că uneori sunt greu de stăpânit (e o calitate pe care nu mi-o pot niciodată corecta). Simt că aşa am fost şi aici, dar am scris toate astea cu mare drag. Gândindu-mă că la cârmă e un profesionist pe care istoria l-a notat şi despre care vom mai auzi, voi încerca să mă retrag în deplină linişte. Am scris toate astea cu gândul că fiecare cuvânt, propoziţie sau frază vor fi înţelese şi primite în sufletul dumneavoastră, aşa precum au răsărit – curate, sincere, reale, obiective, adevărate ... Şi mă opresc, căci dacă nu m-aş opri aş mai avea de scris!  
  
Doamne ajută!  
  
Vasile Bele - 14 martie 2012 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ISTORIA UNEI REVISTE - REVISTA UNEI ISTORII. Revista IZVOARE CODRENE / Vasile Bele : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 439, Anul II, 14 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vasile Bele : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasile Bele
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!