Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 264 din 21 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (9)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul III/2  

ACŢIUNI ŞI REACŢIUNI  


Telefonul a sunat strident în liniştea apăsătoare din apartament şi Fănel a tresărit speriat. Era încă în picioare şi derula filmul conversaţiei cu Gabi. Îşi făcea reproşuri pe două direcţii: că nu a procedat corect faţă de o prietenă atât de bună a familiei şi că nu a fost convingător atunci când s-a hotărât să treacă la acţiune. Era plin de contradicţii. Ajunsese la momentul în care nu se mai înţelegea pe sine. "Ei bine, dacă a fost o înscenare premeditată? Anca va avea motiv să mă acuze dacă femeiuşca asta va povesti. Asta-mi mai trebuia mie, băga-mi-aş p…a să-mi bag, tocmai acum când mă vânează ăia la serviciu? Evident că voi nega şi chiar voi inversa rolurile... Ha, ha! A venit când ştia că nu eşti acasă, dragă şi mi-a făcut avansuri. Dacă eu vream, mă culcam cu ea. Dar am refuzat-o, iubito şi iată, drept răzbunare mă acuză pe mine! Vezi că nu-ti cunoşti prietena bine şi o crezi cu uşurinţă?... Şi dacă o caut eu şi o ameninţ că-i spun lui Cezar exact varianta asta, nu e mai bine? Dacă începe să aibă bănuieli, chiar dacă mă crede, Anca se va schimba şi... al dracului telefon, mă scoate din sărite!
A privit lung aparatul fără să facă un gest… "Dacă sună fixul, nu e Anca şi nici de la serviciu nu este. Cine p...a mamii lui nu mă lasă să mă liniştesc?! Şi dacă e de la şef? Au! Am uitat să stabilesc o întâlnire cu el. Trebuie neapărat, paştele mamii ei de viaţă! Dar zicea că sunt ascultat, deci nu e el. Nu poate fi atât de prost ca să uite o treabă ca asta. Ei, hai să vedem, că doar nu e sfârşitul lumii".
- Alo!
A recunoscut imediat vocea mamei sale. Cu mâna liberă şi-a plesnit fruntea a ciudă şi a eliberare în acelaşi timp. A făcut doi paşi şi s-a aşezat comod pe fotoliu.
- Da, mamă... suntem bine, da, da!
- A, nu cred că e o idee prea bună, a exclamat Fănel deodată iritat şi s-a ridicat nervos, cu aparatul în mână.
- Nu, nu despre asta e vorba, mamă, sunt într-o perioadă foarte încărcată. Am atâtea cazuri în cercetare, chiar nu înţelegi, ce naiba!
- Nu, nu, are gărzi de noapte în afara turelor... e obosită... nici nu are timp să se odihnească.
- Lasă, venim noi de Crăciun, a promis Fănel împăciuitor, încercând să imprime puţină căldură vocii, deşi se învârtea iritat pe cei doi metri pătraţi în care-i permitea firul telefonic.
- Cum? Vă trimit eu bani. Da, e mai scump la Sinaia.
- Eşti sigură? Vă ajung? Bine, bine, mă gândeam că... Da, tata e mereu prevăzător!... "Pentru că e prea zgârcit, de aia!" a fost tentat să adauge, dar s-a oprit la timp...
- La Olăneşti e ca lumea. Da, la izvorul 9 şi la 2 parcă, nu sunt sigur, vedeţi acolo. "Uf, nu mai termină odată, domnule, că-i închid telefonul în nas!"
- Da, şi ea la fel, nu ne lipseşte nimic...
- Bine, mamă, bine... da, da, le transmit...
- Bine, sărut mâna, să ai grijă, da, pa-pa!
Ei mai lipsea acum!", a exclamat Fănel înciudat şi a trântit neglijent şi furios telefonul pe suportul său. "Le-am spus de-atâtea ori să mă lase-n pace. Să se ducă la Olăneşti, la Moneasa, unde vor. Ce treabă am eu cu planurile lor! Ce să facă la mine după ce mă văd?...Şi cu toanta aia cum procedez, domnule? Nu, nu pot să-i fac lui Cezar figura asta. E băiat salon şi prea inteligent ca să înghită o aşa gogoaşă... Ăştia doi se iubesc cu adevărat. Trebuie să fii chior să nu vezi. Cred că nici când e plecat la mina lui de uraniu nu o înşeală... Totuşi, să-i fi plăcut ei de mine? Să mă fi dorit? Si, ce dracului, să le distrug căsnicia pentru prostia mea? Hm! Mă descurc eu cu nevastă-mea, la o adică... Problema urgentă e să vorbesc între patru ochi cu şefu. Cât mai repede. Cu ce telefon? Să merg la unul public? Nu, să încerc la Mariana. Asta e femeie discretă. Am început să am încredere în ea. Păcat că nu-mi permite niciun avans. Dar, una peste alta, e bine să ai o prietenă sinceră la care te poţi confesa fără teamă. În timp, fără să-şi dea seama, se va îndrăgosti. Şi atunci o joc eu pe degete… Ba nu! E prea cinstită fata asta. Nu se merită să-mi bat joc de ea. În plus, a început să-mi placă. Hm!".
S-a uitat la ceas, s-a îmbrăcat în grabă şi a ieşit în stradă încruntat şi tensionat peste măsură. Era mare aglomeraţie pe bulevard şi pe trotuare. S-a hotărât să ia metroul. "Ajung mai repede şi sunt destul de nervos. Un accident mi-ar mai lipsi ca să umple paharul!"
Un grup de tineri îmbrăcaţi neglijent şi nebărbieriţi de multă vreme, atrăgea atenţia tuturor celor aflaţi în vagonul arhiplin şi multe priviri pline de reproş le urmăreau gesturile necuviincioase. Îşi plimbau mâinile pe braţele şi sânii fetelor ce stăteau pe scaune până ce ele se ridicau şi încercau să se îndepărteze. Nu era femeie neprivită cu obrăznicie, pipăită şi apostrofată cu vorbe urâte şi înjurături la cea mai mică încercare de ripostă.
Fănel a privit în apropierea sa, încercând să citească privirile puţinilor bărbaţi în putere, excluzând bătrânii şi copiii, pentru a se asigura că dacă intervine are cine-l sprijini. La semnele lui discrete, doar doi tineri au înclinat capul aprobator. Ceilalţi au fixat geamul metroului ori podeaua vagonului. Fănel a numărat 10 -12 derbedei în grupul cu pricina.
Erau prea mulţi şi el era păţit. Mai intervenise cândva într-o situaţie asemănătoare. Doar o femeie matură a sărit să-l scoată din mâinile bătăuşilor care au coborât la prima staţie cu telefonul mobil şi ceasul de mână al lui Fănel.
A strâns din dinţi şi a hotărât să nu intervină. Nu s-a mai uitat la ei. În privirea lui, plină de mânie neputincioasă, se putea citi ce gândeşte şi ce intenţionează. Derbedeii abia aşteaptă un motiv de acest gen ca să sară la bătaie. Erau prea mulţi. Bine că au coborât la prima staţie. Simţea că face explozie şi nu se mai poate abţine. A numărat bărbaţii ce puteau lua atitudine şi i-a privit cu dispreţ în timp ce ei încă fixau podelele ori geamurile pentru a-şi ascunde indiferenţa sau laşitatea.
A ajuns curând, transpirat, obosit şi plin de amărăciune...
- Mariana, în interes personal, pot folosi telefonul tău pentru două minute?
Înciudată că nici nu o salutase, ea l-a privit cu evidentă surprindere, nevenindu-i să creadă.
- Da, se poate... dar tu nu ai? Ce s-a întâmplat?!
- Ba am! Îl poţi folosi şi tu, dar eu nu... Te rog să mă înţelegi!
- Aha... Poftim!
"Băiatul ăsta are probleme grave, am impresia. Şi e aşa de mult schimbat la faţă... Să nu ai curaj să-ti foloseşti telefonul, presupune că eşti ascultat. Dar de cine şi de ce?! Chiar are necazuri în căsnicie, oare?"
- Dacă invit aici un şef mare, poţi asigura discreţie totală şi servire exemplară?
- Mă jigneşti, domnul meu, cu o aşa întrebare, i-a răspuns Mariana, cu adevărat ofensată, dar şi preocupată să ghicească despre ce ar fi vorba.
- Da, bine, scuză-mă!
A introdus numărul cu atenţie şi s-a retras în colţul separeului. Uşoară ca un fulg, Mariana a ieşit şi a tras draperia de catifea, zăbovind apoi lângă ea...  

*
Cu mâinile pline de pachete şi pacheţele, ieşeau glumind şi râzând dintr-un magazin, le aranjau în maşină şi plecau la altul, după ce-şi consultau lista destul de lungă pe care o pregătiseră o noapte întreagă. Au hotărât să nu facă pe comandă rochia de mireasă. Ea nu dorea să epateze şi nici să ignore tradiţia. Costum negru de ginere şi rochie albă de mireasă, cât mai simplă, cu voal bogat, pentru căsătoria religioasă. La oficierea căsătoriei civile au hotărât să poarte costume asortate, în culorile ce-i avantajau pe amândoi. Au fixat şi ce să îmbrace în partea a doua a nopţii de la restaurant, pentru a fi cât mai lejeri.
- De ce nu vrei să mergem la o croitorie şi să alegi din modelele cele mai...
- Te rog frumos, dragule, nu mă supăra! Ştii că nu sunt adepta luxului în nicio împrejurare. Vreau ceva frumos, vreau ceva comod. Nu-mi plac rochiile somptuoase de firmă. Nu păstrează tradiţia. Să nu mai zic de cele violete ori roz sau alte culori aiurea! Rochia trebuie să arate puritatea miresei... Ai văzut în vitrinele acelea, ce frumoase sunt?
- Da, dar magazinele astea nu sunt...
- Că nu sunt de lux?! Nu mă interesează, repet. Tu de ce nu ţi-ai făcut pe comandă?
- Nu am încredere deplină şi, în plus, mărimile mele sunt stas. Nici nu am nevoie de modificări. Doar costumul celălalt, pentru restaurant, să nu zică lumea că...
- Puţin îmi pasă de ce zice lumea. Dacă mă aranjează şi tu spui că-ţi place, pentru mine este mai mult decât suficient, dragule.
- Atunci, dacă ţie îţi place ce îmbrac eu, pentru mine este la fel de suficient, Olguţa. Gata! Să mergem. Am mai scăpat câte ceva?
- Nu! Am verificat. Ciorapi asortaţi, să nu uiţi, pentru tine, că nu am trecut în listă. Atenţie la cravată! Dar te verific eu...
În al treilea magazin din cartierul "Militari" au găsit şi au cumpărat exact ce şi-au dorit. Erau foarte mulţumiţi. În schimb, pentru "mărunţişuri" au avut de alergat aproape jumătate din capitală. Numai pentru lenjeria intimă a Olgăi, diferită pentru fiecare rochie ori costum în parte, au fost nevoiţi să intre în cel puţin cinci magazine. Culmea, era mai pretenţioasă decât în cazul rochiei de mireasă, deşi aceasta era îmbrăcată "doar o singură dată în viaţă, dragule, pentru tine şi numai cu tine", după cum se exprima ea cu totală convingere şi drăgălăşenie!
La ultimul magazin, nerăbdător şi puţin obosit de atâta alergătură dintr-un cartier în altul, Valentin a ridicat perdeaua cabinei de probă şi, imediat, a lăsat-o şi a aşezat-o bine să nu se vadă nimic în interior. Olga nu a apucat decât să-şi ducă repede o mână la gură şi cu cealaltă, în care ţinea un sutien a încercat să-şi acopere sânii frumoşi ce se scăldau în lumina uniformă a lămpilor economice. Era cu bustul gol şi o mulţime de articole de îmbrăcăminte de vară atârnau în cuier.
- Scuză-mă Olguţa, dar am obosit, crede-mă, a încercat Valentin să o impresioneze cu voce prefăcută, abia abţinându-se să nu râdă.
- Imediat! Şi să nu mă mai sperii, că uite cum îmi bate inima, s-a plâns ea cu intonaţii de copil răsfăţat.
- Bine, bine, linişteşte-te! Ştiai că sunt paznic şi doar eu puteam intra. Câte mai măsori şi câte mai probezi? Mă gândeam că plec să... beau o bere, a speriat-o el ţopăind pe lângă perdeaua subţire.
- Hai, nu fi rău! Mergem împreună după ce terminăm, a răspuns ea luându-l, aparent, în serios.
- Da, da, adică după alte trei-patru ore, a insistat el jubilând că-i reuşeşte stratagema.
- Uite, vino să-l vezi pe ăsta şi atât, l-a invitat ea direct, după ce-şi scosese fusta şi o atârnase la întâmplare pe lângă celelalte articole, amuzandu-se: "Na, că ţi-o fac eu ţie, să nu mai râzi de mine!".
- Ce să caut? Nu ai zis că mireasa nu trebuie văzută îmbrăcată înainte de...
- În rochia de mireasă, dragule, nu în sutien şi chiloţi. Hai, nu mă necăji, intră!
Bucuros ca i-a reuşit provocarea, Valentin a privit în jur. Nu erau în apropiere alte persoane. S-a furişat cu abilitate, fără zgomot. A văzut-o pe Olga goală şi a strâns-o în braţe de atâtea ori, dar parcă niciodată nu i s-a părut a fi mai frumoasă ca în acel moment. Era cu faţa la oglindă, în bikini, încălţată cu pantofi uşori cu tocuri de mărime medie. Picioarele drepte se înălţau zvelte până în coapsele arcuite armonios sub talia subţire. Părul bogat se răsfăţa pe umerii rotunzi, micuţi şi parcă mai puternic bronzaţi decât restul corpului. Măsura cu privirea un sutien pe care-l ţinea cu braţele întinse. A simţit respiraţia lui fierbinte în ceafă şi a întrebat şoptit:
- E bun?
- Nu ştiu, Olguţa, până nu-l văd pe...
- Pune-mi-l tu, dragule, l-a întrerupt ea fără să se întoarcă.
- Bine... dar ce-ţi veni? Intră cineva..., a îngăimat Valentin îmbrăţişând-o cu privirea.
- Sssst! Nu vorbi, ca să auzim, a şoptit Olga şi s-a răsucit încet către el cu buzele pregătite pentru sărut.
A primit-o cu braţele deschise şi a sărutat-o lung şi apăsat, pătruns de emoţie şi dorinţă, stârnit de ruga ei exprimată cu privirea şi gura uşor întredeschisă. "Doamne, suntem nebuni amândoi şi mai mult eu decât ea. Dar cât e de frumoasă! Ce trup şi ce sâni şi cât de dulce e, Doamne...Îţi mulţumesc că mi-ai scos-o în cale şi mi-o dai de soţie!".
A întors-o apoi cu blândeţe cu faţa spre oglindă şi, cu degetul arătător pe buze, s-a întors şi a ieşit fără zgomot, după ce s-a asigurat că nu priveşte nimeni către deschizătura prin care se strecurase.
Olga l-a urmărit cu privirea prin oglindă şi, fericită că l-a avut în braţe câteva secunde şi i-a văzut privirea inundată de dorinţă şi iubire, a sărit uşor într-un picior privindu-şi chipul îmbujorat, mângâindu-şi coapsele şi clătinându-şi capul de la un umăr spre celălalt. Apoi a început să se îmbrace în grabă, avertizându-l:
- Gata, mă îmbrac, nu mai probez nimic şi mergem direct acasă...
- Ba… la o bere, precum ai dorit...
- Ba te doresc pe tine, dragule! Acasă...
- Treacă de la mine, iubito, renunţ eu, dar hai mai repede!
- Vino să mă ajuţi, te rog, a exclamat Olga şi a tras draperia cu putere, descoperindu-l pe Valentin râzând pe înfundate…
- Aşa deci, râzi, hoţomanule! Ajungem noi acasă. O să te mănânc!
- Wow! Ce teamă-mi este!
Au dus toate articolele către casa de marcat, au plătit în fugă şi au plecat veseli şi plini de viaţă, urmăriţi de privirile admirative ale vânzătoarelor...  

*  

Fănel era tensionat puternic şi cu greu reuşea să se stăpânească. Nu dorea ca persoanele cu care venea în contact să-i cunoasca adevărata stare de spirit. Nu suporta sa fie privit cu înţelegere, milă, îngrijorare ori dispreţ sau satisfacţie. Emoţii, îngrijorare, ciudă, jenă, nesiguranţă, iritare... Toate-l năpădiseră şi cu greu se opunea impulsului de a ţipa, a înjura ori a lovi pereţii şi a arunca cu scaunele. Era încruntat, cu pleoapele închise pe jumătate şi priviri piezişe, cu faţa congestionată. Cât a sunat telefonul a numărat în gând pentru a se linişti. Ajunsese la cifra 11.
- Alo! Am onoarea, şefu, sunt eu, Fănel…Vă sun de pe un telefon străin de noi... Da, e persoană de încredere... Da, verificată, nu vă faceţi probleme... Exact asta intenţionam să vă propun... Da, nu e central şi e puţin frecventat... Este bine aprovizionat, cu serviciu aproape ireproşabil... Cum ?! Trebuie neapărat? ... Da, dar nu putem discuta în prezenţa lor, sefu!... Cum adică? Discut cu ea probleme de serviciu, nu... Flori? Nu este ziua... A, da! Înţeleg, da, da... A, nu! Este femeie... Foarte discretă... Da, reţinut... Deci, vineri... Şi românesc şi italian, cum doriţi. Eu... Am înţeles. Deci aştept aici… Da, 20, 00. Nu e prea târziu vineri?... Da, azi e miercuri. Am înţeles… Să trăiţi!
Mai liniştit după acest dialog, a închis telefonul şi l-a introdus în borsetă. A tras uşor draperia. Mariana nu se vedea. "Probabil e pe la bar să ia vreo comandă. Cuminte fată. Nu a stat să asculte...". A aprins o ţigară şi s-a aşezat pe scaun. Privea ţintă la perete, fără să vadă nimic. Recapitula discuţia cu şeful său şi făcea planuri. Nu înţelegea cum acesta nu avea niciun fel de secret cu nevasta lui.
"Cum dracului să-i povestească şi probleme de serviciu?! Ce încredere poate avea? El nu are chiar nimic de ascuns, este atât de corect în afara casei? Şi despre mine ce-or fi discutat? Şi eu cum să vorbesc cu el în prezenţa Ancăi? Cred că va trebui sa o pregătesc puţin. Da, dar foarte puţin. Nu trebuie să ştie femeia niciodată totul. Dar...dacă ar şti, cum ar reacţiona? Mă va înţelege ori mă va trata cu dispreţ? Şi, de fapt, de ce se fereşte el atât de mult să fie văzut cu mine? Nu se poate! A aflat mai mult decât trebuie... Problema se pune al naibii de urât, în cazul ăsta. Ce p...a mă-sii a transpirat şi de unde? Ce dracului verificări se fac şi eu nu ştiu? Poate că au aflat despre aranjamentul cu şcoala de şoferi. Am actele în regulă, chiar dacă nu am declarat afacerea asta. Ce se poate întâmpla? Şi până vineri se pot întâmpla multe dacă..."
- Domnul doreşte să comande ceva?
Nu observase că Mariana a intrat în separeu şi a tresărit puternic, contrar obiceiului. Mâinile-i tremurau uşor şi, pentru a ascunde aceasta slăbiciune, a început să bată darabana pe masă, încercând să pară a fi distrat.
- Nu, nu doresc decât să-ţi spun câte ceva. Poţi asculta două minute?
- Da, te ascult, a răspuns aproape în şoaptă Mariana.
- Ia loc, te rog!
- Nu am voie în timpul serviciului. Nu ştiai?
Fănel s-a uitat lung la ea. Era foarte calmă şi răsfoia alene filele din carneţelul pe care-şi nota comenzile, în timp ce-l privea cu ochi senini, zâmbindu-i degajată. Împrumutând parcă din pacea ei lăuntrică, Fănel s-a liniştit şi i-a dat amănunte despre seara de vineri, cu privire la meniu şi numărul de persoane...
- Da, cu soţiile. Sărbătorim un anume ceva, a precizat el la întrebarea ce pornea din privirile ei. "Şi a mea încă nu ştie nimic. Iar în noaptea asta nu putem vorbi. E de gardă", a continuat Fănel explicaţia în gând...  

*

 

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (9) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 264, Anul I, 21 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!