Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 262 din 19 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (7)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul II/4  

DESTĂINUIRI  


Câteva zile după noaptea aceea de dragoste, în care Anca nici nu a întrebat de ce a ajuns atât de târziu, Fănel nu a pierdut niciun minut în afara problemelor de serviciu. Se simţea îndatorat şi se grăbea spre casă ca la începutul căsniciei. Şi pentru că o anumită tulburare interioară nu se putea ascunde cu uşurinţă, i-a oferit şi flori, precum obişnuia cândva...
"Un anume ceva, care-mi scapă, s-a întâmplat cu ea. Nici supărată, nici pisăloagă şi nici cu întrebări. M-a copleşit cu dragostea ei şi mă priveşte ca atunci când... Da, exact ca atunci s-a comportat! Fără să-şi dea seama cât de umilit mă simt. Oare?! Trebuie să mă eliberez în vreun fel. Dar cu cine naiba să vorbesc? Nu mai am încredere în nimeni şi prietenii de la brigadă au început să mă ocolească. Adevărat că i-am cam privit de sus de când am luat gradul"…
Mariana era de serviciu. Nu-i venea să creadă când l-a văzut aşezându-se la o masă din sectorul ei. „Pare atât de tulburat!”, şi-a spus.
- Sărut mâna. Nu doresc nimic. Vreau să ştiu dacă accepţi să stăm de vorbă în timpul tău liber. Prieteneşte, fără pretenţii, a vorbit el repede, privind mai mult bombeul pantofilor decât ochii ei destul de curioşi şi chiar îngrijoraţi.
- Ce ţi s-a întâmplat? Eşti puţin demolat, a încercat ea un dialog pe care el l-a refuzat, tacit, printr-o privire tristă ridicată întrebător către ea. Da, cum să nu… zilele următoare sunt de dimineaţă până spre seară de serviciu , a continuat ea înţelegând că el aşteaptă doar răspunsul ei, nimic mai mult.
S-au întâlnit după trei zile. În acelaşi restaurant şi separeu, la puţin timp după ce ea a rezolvat toate problemele legate de serviciu. Vorbeau încet şi nu puţine au fost momentele de tăcere prelungită până când Fănel s-a destăinuit la întrebarea ei directă:
- Bine, dar de ce eşti complexat? E soţia ta si apreciez că s-a comportat normal. Ce vrei de la ea? Parcă o duşmăneşti că te iubeşte atât de mult! a exclamat Mariana înciudată şi chiar cu un început de revoltă în întreaga-i atitudine.
- Aşa a făcut când am avut eu primele necazuri. M-a copleşit, m-a sufocat pur şi simplu! Şi am avut, mai târziu, senzaţia că a făcut-o din milă...
- Eşti paranoic, în loc să fii fericit chiar şi numai din pricina asta! Câţi bărbaţi nu şi-ar dori să fie atât de iubiţi de nevestele lor! Cum poţi vorbi aşa? Spune-mi, pe scurt, despre ce a fost vorba, ca să-mi pot da seama...
- Da, tocmai asta doream, a continuat Fănel oarecum dezarmat de intervenţiile ei... Eram de serviciu la pasarela de la Aeroportul Otopeni. Nu se făcuseră modernizările existente acum. Am scos din circulaţie un autoturism care nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers şi nu s-a asigurat pentru a intra pe naţională... Poate te plictisesc, nu?
- Sunt foarte atentă. Poţi relata orice. Sunt total neutră şi voi încerca să fiu obiectivă, i-a răspuns ea, continuând în gând: „dacă eram în locul nevestei tale, nu mai vedeai iubire de la mine, domnul meu!”.
- Da... era la volan o femeie. Mi-am adus aminte că o cunosc de când făceam practica, în anul doi de şcoală militară. Mi-a plasat-o subofiţerul pe lângă care lucram. Nu, nu eram însurat atunci, nu te uita aşa la mine!
„Şi eu să cred că, de când eşti căsătorit, ai devenit uşă de biserică... Ai uitat că m-ai curtat acum câtva timp şi încă mai tatonezi terenul”, continua Mariana monologul său intim, ascunzându-şi zâmbetul ironic din colţul buzelor.
- Ne-am luat cu vorba, ştii... amintiri... Am văzut un autoturism deplasându-se fără a reduce viteza în apropierea postului de control şi... am exagerat, să vadă şi ea cât de grozav sunt...
- Adică, ce ai făcut, concret!
- Am făcut semnal regulamentar să oprească pe dreapta... m-am întors şi am continuat discuţia cu doamna... Şoferul s-a enervat şi m-a reclamat. Din cauza asta m-au scos de la circulaţie, a încheiat Fănel oftând uşurat că a reuşit să se descarce cât de cât. „ Uff! Sper că e suficient atât. Prea multe amănunte strică. Am spus ce era mai greu…”.
- Ei, nici chiar aşa! Cine era şoferul?
- Şoferul?... L-am avut profesor de "circulaţie" la Şcoala Câmpina... Problema e că nu l-am văzut. El a deschis portiera şi a întrebat corect: "Domnule agent, cât mai trebuie să aştept aici?", iar eu... cum să-ţi spun...
- Spune exact cum a fost, nu te mai codi.
- I-am răspuns râzând, întorcându-mă încet cu faţa la el: "Ai bă răbdare, că te regulez şi pe tine"
- Da, acum înţeleg... Singur ţi-ai săpat groapa. Bine, dar nu pricep în ce sens are soţia ta legătură cu întâmplarea, a readus Mariana discuţia la aspectul ce părea a fi cel mai dureros.
- S-a pus problema să mă treacă în rezervă şi... am rugat-o să vorbească cu tatăl ei, să intervină... Era colonel doctor..., a explicat Fănel privind concentrat scrumiera. În vocea lui se simţea toată amărăciunea, ciuda şi ruşinea ce le avea în suflet.
- Mi se pare normal, în cazul acesta... Şi s-a rezolvat. Care-i baiul, domnul meu?
- E că nu mi-a reproşat niciodată nimic. În schimb m-a sufocat cu dragostea ei...
- Pentru că te iubeşte sincer şi nu te-a lăsat să suferi. Chiar dacă a durut-o şi a suferit poate mai mult decât tine, a înţeles că trebuie să-ţi fie şi mai aproape. Care-i problema?
- ... Ar mai fi... dar lasă pe altădată…  

*  

- Putem amâna asta pe altădată, dragule? De ce să ne stricăm momentele frumoase cu nimicuri? a întrebat ea descurajată de gestul lui neaşteptat.
- Olguţa, noi nu ne-am ascuns nimic până acum, eşti de acord? Întrebarea a fost rostită cu multă seriozitate şi Olga ar fi trebuit să se alarmeze. Intentionat ori nu, a răspuns pe acelaşi ton:
- Desigur, ce motive am fi avut? Mi se pare că exagerezi acum. Este un lucru de nimic…
- Ei bine, adeseori lucrurile mărunte pot degenera dacă nu sunt discutate, cunoscute în amănunt, a întrerupt-o el pentru a-i explica. Se pot da interpretări eronate mai târziu. Ne începem căsnicia oficială ascunzând întâmplări ce au legătură cu noi?
- Doamne fereşte, dragule, nu am ce să ascund! Nu am dorit să te întristez...
- M-ai întrista dacă nu ai povesti despre ce este vorba, iubito. Nu realizezi că acum mă intrigă afirmaţia ta cu privire la prietenia lui Fănel? a întrebat-o el , „deplin justificat” după propria-i opinie, cu ochii ţintă, cercetători şi trişti, pe faţa ei.
- Ei bine, treci şi prepară o cafeluţă, aprindem câte o ţigară şi am să-ţi povestesc, încăpăţânatul meu drag, a rostit ea împăciuitor, mişcându-şi fundul in ritmul rostirii ultimelor cuvinte, ca o copilă alintată.
Valentin tocmai aruncase restul ţigării ce se fumase mai mult singură după primele două-trei fumuri trase cu sete. S-a calmat pe dată şi, privind-o înţelegător, s-a apropiat de Olga pentru a o îmbrăţişa. Ea l-a întâmpinat cu braţele deschise, doritoare, surâzând. A sărutat-o pe gură şi pe ochi şi i-a promis solemn:
- Va fi cea mai bună cafea din ultimii... 40 de ani, iubito!
- Ha, ha, ha! Făceai cafea înainte de a te naşte...Vom aprecia şi vom acorda calificative, a rostit Olga solemn, după ce şi-a înăbuşit râsul şi, foarte discret, şi-a şters ochii ce păreau să fi scăpat o lacrimă născută din dragoste şi duioşie.
S-a aşezat comod pe un scaun şi, în timp ce urmărea încântată mişcările lui Valentin în jurul aragazului, a aprins ţigări pentru amândoi şi a început să povestească, scormonind atentă prin amintirile ce nu
i-au făcut nicicând plăcere.
- Aşa cum ţi-ai amintit, am cunoscut acest om la petrecerea ta, înainte de a pleca în străinătate...
- A, da! Obţinusem bursa pentru stagiu postuniversitar, finanţată de guvern…, s-a grăbit el să confirme.
- Ai să dai cafeaua în foc dacă mă mai întrerupi, l-a pus ea la punct şi a continuat pe tonul anterior acestei intervenţii... Noi eram prieteni de puţin timp în vremea aceea. Dar am mers, pentru că aveam încredere în tine...
- Şi, de moment, a dispărut acea încredere?
- Eşti un nesuferit cu diplomă şi, dacă mă mai întrerupi...
- Gata, cafeaua este servită. Continuă, iubito!
- Era ziua lui de naştere, parcă, în timpul iernii, ori a numelui, nu mai reţin. Ne-am întâlnit întâmplător şi m-a invitat. A zis că vrea să o cunosc pe prietena lui. I-am amintit că tu eşti plecat. A zis că nu contează, că este prietenul tău şi cu atât mai mult ar trebui să vin. Să nu mă simt singură şi să stau închisă în casă...
Nu ştiu cum m-a convins să-i dau numărul de telefon, a continuat să povestească după o pauză de două fumuri, fără să-l observe pe Valentin cât de atent o privea şi o asculta. M-a sunat de vreo trei ori să-mi amintească şi mi-a promis că vine cu prietena lui să mă ia de acasă. M-am simţit prea obligată şi am cedat. Dar să merg eu, dacă-mi dă adresa. A fost de acord şi ne-am întâlnit. Anca era o fată serioasă. O blondă frumoasă, cuminte, cu mult bun simţ. Mi-a spus că sunt împreună din vremea în care el era elev la o şcoală de Poliţie şi urmează să se căsătorească după sărbătorile de iarnă. Au mai fost câteva perechi şi, în general, a fost frumos, m-am simţit bine...
Olga s-a oprit din povestit ca să tragă ultimul fum şi să stingă ţigara. A oftat uşor, a tras aer adânc în piept şi a continuat mai tristă şi uşor iritată.
M-a sunat după vreo săptămână şi m-a rugat să accept o întâlnire cu ei, adică el şi prietena lui. Să discutăm despre pregătirea nunţii lor... Şi m-am dus... Ca o proastă incurabilă...
- De ce vorbeşti aşa?
- De aia, că am fost o proastă şi am crezut că este om serios!
Valentin a sărit violent de pe scaun. Obrajii săi nu mai aveau culoare şi sprâncenele se uniseră de adâncă încruntare. După câteva secunde s-a reaşezat, murmurând către Olga:
- Iartă-mă! M-am calmat…
- Era singur acasă, cu scuza că trebuie să sosească şi Anca. Şi nu a mai ajuns până a încercat să mă convingă că vrea să se însoare cu mine!
- Oho! Imbecilul chiar a...
- Nu mă întrerupe! Am refuzat categoric. A zis ceva despre salariul şi posibilităţile lui de ascensiune. A zis că tu nu mai vii din străinătate şi că nu agoniseşti prea mult pe acolo... S-a milogit, pur şi simplu, până în momentul în care a încercat să mă violeze...
Valentin s-a ridicat iar, cu pumnii strânşi puternic şi a început să se mişte înainte şi înapoi câte trei-patru paşi, cât permitea spaţiul, cu maxilarele încordate, fără să o întrerupă.
- ...L-am ameninţat că-l reclam. Nimic! M-a prins rău, cu mâinile la spate şi m-a aruncat pe pat. Când s-a aplecat peste mine cu mâinile spre sâni, l-am lovit cu talpa piciorului drept între picioare, cât am putut eu de tare. A început să ţipe şi să se tăvălească pe jos. Mi-am luat rapid haina din cuier şi am fugit...
- Paştele mă-sii de nenorocit, îl bat de se c...ă pe el!
- Numără până la 10 şi fii tu însuţi, dragule! Te cobori la nivelul imbecilului? a intervenit Olga pentru a-l calma. Se liniştise după ce a mai oftat încă o dată, adânc, la finalul mărturisirii. Se simţea cu adevărat uşurată. Întâmplarea relatată o apăsa de atâta timp. Era secretul ei.
- Nu mă cobor...dar o lecţie tot trebuie să primească de la mine. Nu-l iert, a strigat Valentin după ce s-a aşezat şi s-a ridicat iar pentru a da ocol mesei în mers înverşunat, cu pumnii strânşi.
- Sunt de acord, dar să fie o lecţie prin care să-i dovedeşti superioritatea ta intelectuală şi morală. Nu forţa fizică... Nu l-ai întâlnit niciodată de când ai venit?
- Ba da! De unde aveam numărul de telefon, altfel? Atâta doar că s-a purtat absolut normal. Parcă m-a şi întrebat când ne căsătorim, dacă-mi amintesc bine. E mult de atunci...

*  

- Aşa mult timp mi s-a părut că a trecut... Muream de curiozitate. Foarte bine ai procedat, drăguţa de tine! Şi cum s-a manifestat, tot slăbuţ spre finalizare?
- O, nu! Ca în vremurile bune, iubito! A fost grozav deşi părea năucit de ofensiva mea impetuoasă...
- Ei, vezi că omul este normal, dar îl plictiseai prin monotonie?
- Nu Găbiţă, nu este aşa. Era surprins şi nu a ştiut ce să facă. Nici nu putea da înapoi... Dar ochii... privirea lui rătăcită nu o pot uita.
- Anca, ascultă tu la mine, omul tău te iubeşte, altfel nu ar reuşi să...
- Da, măi! Cred că mă iubeşte, dar nu ca la început. E ceva forţat. Simt asta. Şi de ce nu vrea în ruptul capului să avem copii? Ştii... sunt probleme pe care nici eu nu le cunosc şi ai mei nu au vrut sa-mi spună...
- Dacă nu trebuie să ştiu... abţine-te. Eşti şi obosită după tura prelungită...
- Nu, am avut o gardă uşoară şi m-am odihnit. Ştii, nu-mi ies din cap două momente pline de tensiune...
- Vrei sa mor, drăguţo? Hai, spune!
- După ce ne-am mutat noi aici, în apartamentul ăsta... într-o seară ne-a invitat tata. Nu era nicio sărbătoare, nicio aniversare... A zis ca-i este dor de noi. Era cam la o lună-două de când Fănel îşi schimbase locul de muncă. După puţin timp tata, foarte sobru, s-a scuzat şi s-a retras cu el în birou. A zis ca au chestiuni bărbăteşti de discutat. Am rămas cu mama în bucătărie....
- Ei, şi? Ce-i cu asta?
- Când m-am dus la baie, am auzit voci iritate şi am tras cu urechea. Fănel ridicase tonul. Prindeam doar frânturi... "Am fost cel mai cinstit şi prost timp de doi ani de zile. Râdeau toţi de mine... Ştiţi dumneavoastră ce înseamnă... Cum, ce să fac cu banii?! Să vă fac fata fericită, e bine?... Da, am zis... Şi de ce să fie şi pe numele ei? Nu eram serios? Ba eram la vremea aia, e clar?... Cum?... Da, o vreau nouă... Ba, străină...! Da, o voi avea, e bine?...Furaţi?... Nu bag mâna în buzunarul nimănui, e clar?...".
- Măi fată, despre ce era vorba? Mă faci praf.
- Despre maşina oferită de tata la nunta noastră. Aşa cred. A cerut să fie înmatriculată pe numele amândurora...
- Aha, mi-a căzut fisa! Hai, ce au mai zis?
- Atunci... cam atât. A vorbit tata apoi, dar calm. Nu se auzea nimic de după uşa capitonată. Am plecat, speriată şi nedumerită, să cer mamei lămuriri. Întâi i-am povestit ce am auzit şi mi-a făcut morală. Nu am aflat nimic de la ea. A fost foarte calmă şi a vorbit puţin, dar răspicat…
- "Ai motive sa te îndoieşti de tatăl tău?
- Nu, mami!
- Eşti fericită?
- Până acum, sunt. Nu am nevoie de nimic. Fănel mă iubeşte şi se poartă frumos...
- Foarte bine. Dar pune probleme de viitor. Sunt problemele voastre. Voi trebuie să le rezolvaţi. Singuri.
- Dar nu ştiu despre ce e vorba, mami...
- Ancuţa... Tu trebuie să simţi, fata mamei, să-l cunoşti, să discuţi cu el orice. Comunicarea să fie pe primul loc. Apoi, dragoste sinceră. Comportamentul general... Respectul, fetiţa mea, care presupune încredere reciprocă... Gata, tati nu va spune niciodată nimic. E soţul tău, el trebuie să vorbească".
- Bine, doar atât? Mă toci mărunt măi, Anca!
- Atunci, da. Doar atât. A mai fost o discuţie la noi acasă. Tot cu uşile închise , între patru ochi... Dar mama nu m-a lăsat să trag cu urechea. Doar pe tata l-am auzit ţipând: "Eu te-am scos din noroi...Dacă-i faci cel mai mic rău, eu te dobor!...A fost şi rămâne copilul meu, pricepi?"... Deci era vorba despre mine, înţelegi? - Da... înţeleg ceva... Când s-a întâmplat?
- Păi... terminase facultatea... După ce a fost avansat. A obţinut grad de ofiţer...
- A făcut prostii, tatăl tău a ştiut şi l-a ajutat să se salveze... Cam aşa înţeleg eu...
- Cam aşa am înţeles şi eu. Ai mei au refuzat să-mi spună ceva. Susţin că între noi nu trebuie să intervină nici ei, nici alte persoane... Că dacă avem probleme, să le rezolvăm singuri. Altfel, se agravează în timp şi e mai rău.
- Corect. E perfect. Ai vorbit cu el?
- Nu, Găbiţă. Am aşteptat să deschidă el subiectul. Degeaba. De atunci îl simt mai rece, distant, cu rezerve. Şi tot de atunci cam întârzie... Adevărat că munca lui este şi pe timp de noapte...
- Dar unde lucrează, drăguţo, concret?
- Acum, la Poliţia Municipiului, la Serviciul furturi de autovehicule. Este un fel de şef de birou, ceva în genul ăsta...
- Aha! De aia lucrează şi noaptea. Se fură mai multe maşini noaptea decât ziua, presupun. „ O fi sau nu aşa, nu sunt sigură, dar trebuie să liniştesc fata asta. E aşa de credulă, prostuţa de ea! Cum naiba o fi reuşit omul ei să-i elimine curiozitatea? Presupun că ea a încercat vreodată să discute cu el… Ori, poate cu teama că-şi dă de gol tatăl, s-a abţinut şi strânge în ea tot amarul. Mi-e milă de ea, dar trebuie s-o îndemn să discute cu imbecilul…”. Capitala-i mare, a continuat Gabi cu voce tare, maşini multe şi aproape toate mai ca lumea decât au fost… Totuşi, tu trebuie să discuţi cu el. Aminteşte-ţi ce a zis mama ta. Are dreptate, fată! - Da, aşa cred şi eu, dar e mereu preocupat, dus pe gânduri, a fost de acord Anca. Parcă se teme de un anume ceva şi se ascunde de mine...

*  

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (7) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 262, Anul I, 19 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!