Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 277 din 04 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (22)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul V / 6  

ÎMPLINIRI ŞI DEZAMĂGIRI  


La sfârşit de noiembrie, Fănel se îndrepta spre garsonieră pătruns de frig şi umezeală. Tremura în geaca de piele pe sub care îmbrăcase un pulover cu guler şi respira greoi. Alergase puţin prin ploaia ce l-a prins pe aleile dintre blocuri. Venea de la Judecătoria la care introdusese acţiunea de divorţ în urmă cu nici două săptămâni, după acea discuţie importantă cu avocatul Deleanu. Sentinţa s-a dat repede, după audierea ambilor soţi în câteva minute. Practic, doar şi-au afirmat acordul în faţa judecătorului. Fără pretenţii de vreun fel din nicio parte. Faptul că în urma căsătoriei nu au rezultat copii, i-a favorizat de data aceasta. Anca revenea la numele de familie iniţial. A refuzat oferta lui de a o conduce acasă cu autoturismul, chiar dacă s-au despărţit ca doi oameni civilizaţi la ieşirea din sală...
...Fănel a luat foarte greu această hotărâre. După o discuţie importantă cu avocatul Deleanu şi două nopţi de insomnie. Îşi amintea cuvintele acestuia şi le înţelegea mai limpede acum.
- Este bine cum ai procedat. Presupun că ai observat şi schimbarea de atitudine a procurorului faţă de dumneata. Pe parcurs, în funcţie de mersul cercetărilor, de datele pe care eu le voi cunoaşte din alte surse, revii şi faci completări la declaraţii. Îţi aminteşti de persoane ori situaţii generale despre care noi ştim că s-a aflat deja şi că există probe certe. Laşi impresia unei colaborări depline cu organele de anchetă. Îţi urmăreşti scopul. Şi vei da acele date pe care le cunoşti foarte bine despre unele persoane cu funcţii de conducere. Vei înţelege singur că s-au folosit de dumneata şi au câştigat înzecit. Putreziciunea va trebui să fie dezvăluită...
- Bine, dar nu eu sunt..., a încercat atunci Fănel să intervină, contrariat şi speriat.
- Tinere domn! Dumneata vei fi condamnat oricum. Rolul şi scopul meu este să fac în aşa fel încât pedeapsa să fie cât mai mică şi, dacă este posibil, să fii condamnat cu suspendare. Dar, pentru asta trebuie să mă ajuţi...
- Cum pot să fac asta? Eu sunt doar un...
- Prin felul deschis, din treaptă în treaptă, aşa cum am reuşit împreună până acum, în relaţia cu procurorul. Nu mai dai nicio declaraţie ofiţerilor de poliţie. Eu trebuie să dovedesc că alte persoane sunt mult mai vinovate decât dumneata, cel împins în faţă tocmai de acestea. Fără mărturia dumitale, cu datele exacte pe care le deţii, nu pot face mare lucru... Trebuie să documentez că putregaiul s-a întins de sus în jos şi nu invers. Trebuie să demonstrez că, într-un anume fel, ai fost o victimă a unui anumit grup de interese din interiorul sistemului în care lucrezi. Nu mă interesează aspectul politic. Faptele concrete, doar. Acele fapte prevăzute în Codul penal.
- Deci, indiferent ce se va întâmpla, eu voi fi condamnat. Voi face puşcărie...
Fănel aproape că nu mai asculta încă din momentul în care a înţeles că nu există şansa de a scăpa fără pedeapsă penală. Se gândea la el, la părinţi, la Anca, la puţinii prieteni care-i mai rămăseseră. Cuvintele au ieşit cu greu din gura uscată subit, cu întreruperi, dogite şi avocatul nu a auzit prea bine, dar a înţeles din mişcarea buzelor şi din prăbuşirea interioară a clientului său.
- Tinere, capul sus. Fac tot ce este posibil să obţin o sentinţă favorabilă. Doresc sincer să te scot la lumină, dar, ai făcut şi dumneata facultatea de Drept, cunoşti la fel ca mine Codul penal şi, iartă-mă, poţi transforma toate cele ce-ţi aparţin din infracţiuni în contravenţii?
- Nu, categoric nu! a îngăimat Fănel. Voi înfrunta realitatea. Sunt vinovat. Ce spun eu acasă? Am compromis toată familia. Şi nevasta mea...
- Vor înţelege. Toţi părinţii îşi iubesc copiii. O soţie va şti să ierte. Timpul va rezolva multe, a încercat avocatul să-l încurajeze.
Discuţia cu avocatul l-a marcat foarte mult pe Fănel. A plecat buimăcit. O sumedenie de momente din viaţa lui se derulau cu repeziciune. La multe nu le găsea explicaţi, în timp ce altele îl înfuriau. Era supărat pe el însuşi. "Cum am putut fi atât de prost şi de imbecil? Cum m-am dat eu numai după oameni de doi lei? La ce mi-au folosit mie femeile pe care le-am sedus? De ce am încurcat eu viaţa femeii care încă nu mă cunoaşte după atâţia ani de căsnicie? Copil nu am vrut. Cinstit cu ea nu am fost.... A vrut să mă ajute tatăl ei. Mi-a dat o şansă ori două şi eu l-am tratat urât, nerecunoscător şi nepoliticos, ca un cretin ce sunt... Câtă dreptate avea tata! De mama ce să mai zic? Am nenorocit-o. Sfaturile ei au trecut pe lângă mine. Mi-am bătut joc de dragostea lor. Oare voi mai putea să-i privesc în ochi vreodată? Ce viaţă voi avea eu la locul de detenţie?... Doamne, de acum mă tem că nu voi suporta batjocura tuturor de acolo! Înarmează-mă cu răbdare, Doamne! Dă-mi puterea de a suporta toate jignirile şi încercările de a mă umili cum numai cei ce trăiesc după gratii le ştiu face! Şi ajută-mă să hotărăsc cum e mai bine să le spun părinţilor şi soţiei, Doamne! Să le fac suferinţa mai uşoară. Să mă înţeleagă şi să mă ierte. Da, am nevoie de iertarea lor, a tuturor…”.".
A mers la biserică. Dialogul cu preotul l-a mai liniştit.
L-a îndemnat să se înarmeze cu credinţă. Să spună adevărul părinţilor şi soţiei. I-a vorbit despre rugăciune, căinţă, înţelegere, iertare. Fănel a promis că va medita şi va lua hotărârile în linişte.
Nu a avut curajul necesar. Cu părinţii i-a fost mai uşor. La telefon este altfel. Nu se văd ochii, nu se observă agitaţia interioară şi gestica. Totul este mai uşor de discutat. A dat vina pe subordonaţi. El răspunde doar ca şef. "Dacă şi cu ei sunt laş...cum voi fi cu nevasta mea? Mi-am lovit părinţii, dar pe ea parcă o lovesc şi mai rău".
După două nopţi în care s-a zvârcolit căutând soluţii, a realizat că nu poate vorbi cu Anca faţă-n faţă. Vinovăţia sub toate aspectele, ruşinea ce-l năpădea ca niciodată, dragostea ce a descoperit că i-a purtat-o cândva şi el terfelit-o, i-au retezat primele porniri. "Sunt un laş, asta sunt! Am să-i scriu... Este mai simplu pentru mine, dar şi pentru ea. Va suporta şocul mai uşor. Da, asta e soluţia!"
A introdus acţiunea de divorţ. Cu acordul ambelor părţi pe motiv de incompatibilitate a caracterelor. Cunoştea judecătorul şi au fixat termenul, rugându-l să rezolve cât mai urgent, fără tam-tam, cât se poate de discret. Ar fi dorit să nu se înfăţişeze împreună , dar nu s-a putut. Procedura trebuia îndeplinită.
Seara, când Anca era de serviciu, i-a scris. A lăsat hârtia pe masa din bucătărie. Ştia că ea intră mai întâi acolo.

Dragă Anca,  


Sunt conştient că nici nu merit să mă adresez în acest fel, dar... obişnuinţa şi puţina dragoste ce-ţi port încă, m-au îndemnat să încep aşa.
Au fost, în ultimele luni, multe momente de tensiune între noi. Nu eşti tu vinovată. Eu le-am creat. Eu sunt cel care cere iertare şi înţelegere. Eu sunt cel care a greşit grav în căsnicie.
Nu te speria, te rog. Am hotărât să ne despărţim. Am introdus acţiunea de divorţ. Vei primi înştiinţarea... Sper să-ţi dai imediat acordul, ca să nu mai lungim chinul. Nu am pretenţii. De niciun fel şi sub niciun aspect. Tu rămâi în apartament şi păstrezi tot ce este în el. De altfel, este cumpărat de tatăl tău. Te rog să-mi laşi mie maşina. Atât, nimic mai mult. Am nevoie de ea.
Am greşit enorm de mult faţă de tine. Am murdărit tot ce a fost frumos. Nu te merit! Nu te-am meritat niciodată.... Nu te iubeam când ne-am căsătorit. Îmi plăceai şi te doream ca femeie. Dar era tatăl tău în funcţie mare. Erai dintr-o familie respectată. Iar eu doream să am o ascensiune rapidă... Mă înţelegi, sunt sigur. Apoi m-am îndrăgostit. Te-am iubit după ce te-am descoperit ca soţie. Dar a ţinut doar vreo doi-trei ani. Te-am înşelat de mai multe ori. Iartă-mă!
Am vrut să te fac fericită. Să fiu şi eu fericit. Pentru asta îmi trebuiau bani. Ştiu, nu am dus lipsă. Părinţii tăi ne-au dat întotdeauna, dar treaba asta mă umilea în permanenţă. Au plătit apartamentul, mobila, aparatura electronică... Au făcut cadou maşina. Toate astea adunate m-au umilit. Mă simţeam cumpărat... Am făcut prostii. Tatăl tău a intervenit şi m-a salvat. M-a făcut să merg mai departe. M-a provocat şi mi-a asigurat ascensiunea profesională. M-am simţit dator vândut şi, în acelaşi timp, din nou, umilit. Nu am ştiut să răspund la sprijinul lui. L-am jignit. Ştiu că el nu ţi-a spus nimic. Nu a vrut să suferi. A avut încredere în mine, probabil, a crezut că mă dau pe brazdă...
M-am dat după unii oameni de la mine de la serviciu. Am încercat să fac şi eu ca ei. Să fac afaceri. Murdare, evident. Să devin independent, să am bani, să fim fericiţi. Am furat! Am fost necinstit în serviciu. Am fost necinstit cu oamenii.
Sunt cercetat penal. Este foarte posibil să fac închisoare. Am fost deja retrogradat din funcţie. Poate voi pierde şi un grad ori poate că voi fi destituit. În aceste condiţii nu am dreptul să te compromit pe tine şi familia ta... Nu merit să-ţi fiu soţ, Anca! Sunt un infractor, asta sunt. De aceea am hotărât să nu-mi mai porţi numele când voi fi judecat şi arestat. Nu trebuie să suporţi tu această ruşine. Nu tu eşti vinovată...
Nu vreau lacrimi, nu doresc să ne certăm şi să ne imputăm fapte şi atitudini. Nu doresc nici milă şi nici compătimire. Nu le merit. De aceea am hotărât să-ţi scriu. Ca să-ţi pot explica în linişte şi să-ţi cer iertare.
Iartă-mă Anca!
Îmi voi lua lucrurile personale atunci când eşti la serviciu. Ca să evităm momentele penibile. Voi locui într-o garsonieră. Dacă doreşti să-mi vorbeşti, îţi stau la dispoziţie oricând. Cunoşti numerele de telefon. Dar, fără reproşuri. Îmi fac eu destule, crede-mă. Putem rămâne prieteni. Refă-ţi viaţa. Tu meriţi să fii cu adevărat fericită. Şi doresc din tot sufletul să fii. Eu nu am ştiut să-ţi asigur fericirea.
Iartă-mă, Anca! Roagă-te pentru mine dacă poţi!
Cu tot respectul,
Fănel

Anca a ajuns acasă plutind de fericire în dimineaţa aceea în care Fănel părăsise domiciliul conjugal pe uşa din dos, lăsând în urma sa doar o scrisoare. Problemele de serviciu le-a rezolvat foarte bine şi cu plăcere. Bolnavii o adorau. Iar după miezul nopţii, când s-au întâlnit şi au făcut dragoste după proaspătul obicei, doctorul Viorel Dobrescu i-a mărturisit deschis, pentru prima oară, că o iubeşte.
S-a dezbrăcat din mers şi a intrat în bucătărie, direct la frigider. Cu sticla de suc natural de portocale în mână s-a apropiat de masă şi a văzut coala de hârtie. "Mda, dragul meu soţ pleacă iar în deplasare sau mă duce cu preşul că are telefoanele sub ascultare... Îmi scrie!".
Cu paharul la gură, sorbind uşor, a citit din ce în ce mai contrariată până la pasajul referitor la divorţ. "Nu se poate!" A scos un ţipăt puternic ce aducea, mai degrabă, cu un muget sinistru. A pus pe masă paharul cu mâna-i tremurând, în timp ce ochii-i căutau înfriguraţi ţigările. A aprins una. Speriată, tulburată, cu sufletul sfâşiat de mărturisirea lui Fănel, citea plângând. "Nu se poate! Nu se poate!... Nu înţeleg... De ce? De ce? De ce, Fănele, de ce? Nu cred că te-ai transformat într-un monstru lângă mine. Am oferit tot ce puteam oferi... Nu ţi-a lipsit nimic, omule! Şi te-am iubit atât de mult..."
Simţea că se prăbuşeşte, că ia foc şi nu ştia ce să facă. Privea hârtia în neştire fără să mai vadă cuvintele. După câteva minute a plecat la baie şi s-a spălat cu apă rece.
S-a şters grăbită şi a pus de cafea. Cu ţigara în mână, sorbind din ceaşca încinsă, a luat hârtia şi a recitit-o pe pasaje, rar, meditând adânc la fiecare frază, oftând la fiecare gând şi amintire.
A recitit-o de încă două ori până să se hotărască să meargă în pat. Era istovită. A adormit greu, plângând înăbuşit, făcută covrig pe cearşaf, cu perna strânsă în braţe...
Când s-a privit în oglindă după ce s-a trezit, s-a speriat. "Am îmbătrânit! Mi-ai luat zece ani din viaţă, Fănele. Mi-ai mâncat tinereţea... Te-ai folosit de mine, nenorocitule! Dumnezeu nu te va ierta, chiar dacă eu am s-o pot face...".
A luat telefonul în bucătărie şi a rămas gânditoare cu el în mână. "Ce să-i spun? Cât sufăr? Nici nu m-ar crede. Altfel, nu ar fi făcut-o. Se putea îndrepta şi alături de mine. S-o sun pe mama... Nu are sens să o supăr şi pe ea. Îi voi spune când merg pe la ei. Să-i arăt tatei scrisoarea. Să vadă pe cine a ajutat. Că dacă-mi spunea şi mie... poate nu se ajungea aici. Ori ne despărţeam de atunci, mai ştii? Gabi? Ea m-ar înţelege dar, parcă m-a avertizat cândva că Fănel se cam uită după fuste...".
A împins telefonul spre capătul mesei, nehotărâtă. A mers la frigider şi a inventariat rezervele dintr-o privire. A renunţat. Nu avea poftă de mâncare. Nu mai avea poftă de nimic. Nu se putea concentra. O singură idee o sfredelea. "Dacă minte? Dacă are o altă dragoste şi are nevoie de libertate? Şi, ce-i cu asta? A introdus deja divorţul. Scrie negru pe alb... Foarte bine! Să mă învăţ minte. Acum... ce mă fac eu? Cum scot capul în lume? Cum apar eu la serviciu ca divorţată aşa, din senin? Dar dacă era deja în puşcărie, ce naiba mai făceam acum? Uite cum mă zbucium şi lui nu-i pasă! Nu a avut nici curajul să-mi spună în faţă. Du-te la chelnăriţa ta, soţul meu drag! Eu vorbesc? Tocmai eu care...".
Odată venit acest gând, s-a repezit la telefon şi a tastat grăbită.
- Bună!
- Oho, ce surpriză! Te sărut, fluturaş, ai dormit fericită?
- Nu, sunt foarte supărată. Nu-mi arde de glume...
- Nu se poate! Bine, te ascult...
- Fănel a introdus acţiune de divorţ, a rostit Anca în timp ce lacrimile au început să curgă din abundenţă.
- Divorţ?! Pe nepusă masă, aşa... Ştii ce? Imediat îmbracă-te şi vino la mine să discutăm şi să te linişteşti, te rog…
- Dar nu ştiu unde stai...
- Vin eu să te iau... din locul în care ne-am întâlnit prima oară, întâmplător, a hotărât Viorel. Te rog să te calmezi. Eu nu voi divorţa niciodată, să ştii asta...
- Cum? Ce vrei să spui? Nu mă ameţi şi tu mai...
- Gata, cobor şi mă îndrept spre tine. Pa!  

*
Lume multă se pregătea de sărbătorile de iarnă şi magazinele de tot felul erau luate cu asalt, pur şi simplu. Cu tot gerul care la acea oră a dimineţii nu dădea semne să cedeze, Fănel străbătea bulevardul cu capul descoperit şi cu nasturii desfăcuţi la geaca matlasată. Căuta o florărie. Era liber după serviciu şi, în loc să simtă oboseala acumulată în timpul nopţii, se deplasa voiniceşte cu zâmbetul pe buze... Avea demisia scrisă cu doua zile în urmă şi hotărât să o depună azi. S-a îndreptat spre secretariat pentru a-i da număr de înregistrare.
Un coleg l-a tras de mânecă aproape de uşă şi l-a întrebat şoptit:
- Ai aflat bomba? Ce părere ai?
- Ce să aflu? Nu ştiu despre vorbeşti...
- Ulieru şi-a dat aseară demisia ori a fost destituit. Pe ce lume trăieşti?
- Cuuuum? Chiar bombă... Eşti sigur?
- Sută la sută. Am verificat informaţia. Cu tine ce se mai aude, ai ceva şanse?
- Încă nu ştiu. Îmi dau şi eu demisia, a răspuns Fănel cu vocea sugrumată şi i-a arătat hârtia din mână.
- Nu fi prost! Ai salariu, vezi-ţi de treabă. Aşteaptă procesul, sentinţa...
- Ştiu, dar nu mai suport... Sunt un paria al Serviciului şi al Poliţiei.
- Ori demisie ori destituire, după proces dacă este cazul, tot drepturile alea le pierzi. Tot ăla eşti. Te-a prins conştiinţa, nu? Vezi că ea nu ţine de foame sau de sete. Mai gândeşte-te!
După aflarea "bombei", a cărei existenţă a mai verificat-o prin trei surse, Fănel a renunţat să-şi dea demisia. Problema comisarului şef Ulieru l-a bucurat. "Nu se întâmpla asta dacă în partea lui nu era groasă rău. Cu cât este la cei mari mai nasoală treaba, cu atât poate fi mai uşoară la mine. Parcă aşa zicea şi avocatul. Doamne, ce fler are omul ăsta! A prevăzut multe încă de acum două luni. Are oameni peste tot. Află ce are nevoie şi din Poliţie şi din Tribunal înaintea şefilor, a presei şi a tuturor... E clar că se amână până după sărbători toată tărăşenia. Ne apucă Europarlamentarele din vară, vorba lui...".
Tocmai cand prin minte-i treceau aceste gânduri, l-a sunat avocatul Deleanu.
- Doresc să treci cât mai urgent pe la mine, te rog!
- Într-o oră cel mult sunt la dumneavoastră...
"Dacă tot merg acolo, de ce să nu-i ofer Marianei un buchet de flori? După cât m-a compătimit şi apoi s-a bucurat când a aflat de divorţ, cred că unele drumuri către ea s-au deblocat definitiv. Mi-e ruşine să-i vorbesc direct, dar un bilet în clar, merge... Iată ocazia. I-l dau împreună cu florile. Fie ce-o fi şi Doamne ajută!"
Aşa s-a hotărât "viitorul destin" cum îi plăcea să denumească puţinele momente în care mai avea curajul să se gândească la viitor. A ales trandafiri, după ce s-a codit cu privire la culoare. A renunţat la roşu şi alb. A ales o culoare intermediară. Un roz deschis, pal, parcă după gustul şi gândurile lui.
A salutat vesel cele două secretare şi a aşezat neîndemânatic buchetul pe biroul aglomerat al Marianei. A avut grijă ca poziţia buchetului să permită observarea răvaşului din prima privire şi a intrat imediat în biroul avocatului.
Mariana a privit gestul lui şi florile cu sinceră uimire. Nu se aştepta la aşa ceva. A observat hârtia împăturită şi a scos-o de sub ambalaj grijulie. Pe măsură ce citea, faţa i se însenina şi se îmbujora, trecând până la final prin aproape întreaga gamă de culori.

Dragă Mariana,
Te rog să nu te superi pentru îndrăzneala de a-ţi scrie şi pentru conţinutul acestui bilet.
Azi am vrut să-mi dau demisia, cu gândul de a face tot ce trebuie şi a intra în avocatură. Am posibilitatea de a deschide chiar un birou propriu. Mă tem că nu am experienţa necesară...
M-am răzgândit. Aştept hotărârea definitivă a Instanţei de judecată. Am posibilitatea să cumpăr un apartament şi maşină obişnuită. Nu mai am idei năstruşnice. Am început un nou drum pentru o nouă viaţă, în care să fiu cinstit şi corect în orice împrejurare, inclusiv în relaţiile de prieteni. Cred, cu multă convingere, între-o posibilă relaţie de dragoste finalizată prin căsătorie.
Sunt îndrăgostit! Nu am curajul necesar pentru a mărturisi direct, deocamdată. Pentru că sunt conştient de faptul că există multe motive pentru a nu mi se răspunde cu aceeaşi monedă. Sunt îndrăgostit de tine. Te iubesc, Mariana!
Iartă-mi purtarea de până acum, te rog! Nu trebuie să răspunzi imediat. Atunci când crezi că eşti sigură pe ceea ce vrei să faci, mă găseşti lângă tine.
Dacă mă refuzi, având suficiente motive, ştiu asta, te rog să nu-mi refuzi prietenia sinceră pentru toată viaţa!
Cu adânc respect,
Fănel

Peste o oră, când a ieşit din biroul avocatului, Fănel era schimbat. În bine, se pare. Un plus de încredere se citea pe faţa lui. Ochii-i străluceau a bucurie lăuntrică: iar trupul i se îndreptase. Parcă nu mai avea umerii strânşi, uşor încovoiaţi, precum arătau în ultimul timp. A ridicat privirea spre Mariana şi a roşit. Ochii ei îl sfredeleau încă de cum a intrat. Sobră, cu bărbia ridicată. Era în picioare. El a dat să plece, plecându-şi capul cu ochii spre podea şi faţa i s-a crispat. A pus mâna pe clanţă.
- Stai puţin, Fănel! s-a auzit vocea tremurândă a Marianei. S-a apropiat de el şi i-a şoptit:
- Mulţumesc pentru flori! Foloseşte banii la proces. Ai nevoie. Eu nu mă mărit curând... Nici prietenii nu-i părăsesc. Altceva... lăsăm până vei fi liber complet. Dumnezeu să te ajute!
Fănel nu a avut putere să-i răspundă. În ochii lui se citea atâta mulţumire, speranţă şi iubire că nici nu mai era nevoie să vorbească.
A ieşit afară. În stradă s-a oprit şi a privit cerul. Nu l-au deranjat cele câteva lacrimi mari şi limpezi care au început să se rostogolească pe obraji. A ridicat braţele a rugă şi a strigat cu voce tremurândă : Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, că exişti şi mi te-ai arătat!
Câţiva trecători l-au privit nedumeriţi, dar i-au zâmbit cu multă înţelegere. Unii îl compătimeau. Alţii îl fericeau...

S F A R S I T
 

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (22) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 277, Anul I, 04 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!