Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (18)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul V / 2  

ÎMPLINIRI ŞI DEZAMĂGIRI  

A doua zi, bine odihnit, Fănel arăta mult mai bine şi părea plin de energie. Dormise tot singur, în dormitorul său.
L-au încercat multe amintiri în timp ce-l oblojea Anca la genunchi. A avut de câteva ori pornirea de a o îmbrăţişa, de a o săruta, dar s-a abţinut de teama a ceea ce putea urma după aceste manifestări şi, mai ales, de teama unor explicaţii ce ar fi trebuit să urmeze împăcării. "Nu pot s-o fac acum! Nu că aş fi laş, dar o rănesc prea mult. Poate-mi rezolv problemele şi nu va mai trebui să suporte ruşinea. Asta e! Îmi pare rău de ea. Eu am intrat în mocirlă, nu ea”.  

A plecat la serviciu fără să o vadă dimineaţa. Nu ştia că ea îl aştepta în dormitorul său hotărâtă să cedeze dar şi să ceară unele explicaţii pe care le considera ca fiind necesare pentru reintrarea în normalitate a vieţii lor de cuplu.
A intrat în birou cu aerul şefului obişnuit să înceapă ziua de muncă în forţă, planificat şi meticulos. A studiat mapa cu documente operative. Şi-a făcut unele însemnări în agenda de lucru şi a dat câteva telefoane. A împins nemulţumit unele rapoarte de activitate care i-au trezit vagi suspiciuni şi i-au adus aminte de problemele personale...
… "Ce-mi va spune femeia aceea? Cât de grav poate fi şi de ce nu s-a terminat cercetarea? Nu cumva e doar o găselniţa pentru a se întâlni cu mine?! Poate că este şi ea una dintre femeile acelea uşoare. Nu, nu se poate! Cu un bărbat în aşa funcţie, nu s-ar culca ea cu unul din sistem. Cred că sunt cu vreo şase ani mai mic şi am grad inferior faţă de al soţului... Ei, nu-i un motiv ca să nu-i pună coarne. Dar, de ce a zis de hotel? Că doar eu nu am apucat să dau vreo sugestie, Doamne fereşte! Doamne? Oho, de multişor poveste nu te-am pomenit, Doamne! Şi parcă mi-am propus cândva să merg la o biserică... Când mă duc la autoservice, dacă am timp. Văd eu cum fac. Trebuia să merg înainte de întâlnirea cu Omar, f...i dumnezeii mamei lui de ţigan împuţit! Wow! Doamne iartă-mă!”
Ajuns aici cu gândurile, a trântit pumnul cu putere în birou şi s-a ridicat în picioare. Nu putea uita cât de aspru l-a pus la punct arabul. După ce a dat suma cerută
s-a jurat, în gând, că-l va desfiinţa cu afacerile lui cu tot. Era hotărât să-l târască până-n puşcărie. Atâta doar că acel "ţigan împuţit", după ce a scris declaraţia precum Fănel i-a dictat, şi-a chemat unul din sublocotenenţi, căruia i-a făcut un semn anume cu capul, privindu-l amuzat pe Fănel. Acela a răspuns într-o limbă necunoscuta lui şi a ieşit pentru a se reîntoarce după trei-patru minute. A adus o tavă cu fursecuri, băuturi spirtoase şi pahare, pe care o femeie aproape goală le-a aşezat în faţa lor.
Au ciocnit şi au gustat băutura. Femeia s-a aşezat pe genunchii lui Fănel şi o mâna şi-a trecut-o pe după gâtul lui. El a încercat să se elibereze, dar gestul şi zâmbetul lui Omar l-au oprit. Acesta i-a vorbit scurt şi poruncitor:
- Eu gazdă la tine. Incheiat afacerea şi ofer femeie pentru linişte...
- Nu am nevoie acum de aşa ceva, a izbucnit Fănel încercând din nou să se elibereze.
- Stai acolo, omule! Aici faci ce eu spun la tine, a ridicat Omar vocea şi l-a privit semnificativ pe locotenentul său care, imediat, cu mişcări rapide şi precise, l-a pironit pe Fănel în scaun.
- Eu purtat frumos cu tine. Eu dau la tine o amintire. Femeie şi imagini... Dacă tu faci rău la mine, la oamenii mei, la afacerea mea..., eu liber şi tu arest vei fi. E clar bine la tine, poliţist?
Fănel îl privea nedumerit. Nu a înţeles mesajul. Încerca din răsputeri să-şi ascundă emoţiile şi teama ce-l năpădea tot mai adânc, fără să ştie din ce izvorăşte. S-a lămurit curând, când "gorila" a luat în mână telecomanda de pe birou şi a pus în funcţiune un televizor încastrat în peretele din faţa sa. S-a văzut pe ecran, în faţa barului, intrând, întrebând, căutând, aşezându-se şi discutând cu Omar.
- Sonor! A comandat Omar şi locotenentul a mânuit telecomanda.
Toată întâlnirea a fost filmată, înregistrată. Fănel a înlemnit. Nu ştie ce culoare aveau obrajii lui şi nu-şi aminteşte ce a gândit în următoarele cinci minute. Poate doar că a ridicat paharul la gură şi l-a golit
dintr-o înghiţitură. Şi apoi, nu mai ştie cât a băut până dimineaţa cu acea femeie, în camera unde-l azvârliseră "gorilele" lui Omar...
... "Cum am putut fi eu atât de încuiat şi de dobitoc?! Nenorocitul mă poate băga în puşcărie cu caseta aia, f...i morţii mamei lui să-i f...t! Nu am voie să mă leg cumva de el. Trebuie să-l ocolesc cu mare atenţie... Şi mai trebuie să-l şi previn la o adică, dacă aflu ceva de rău la adresa lui!"
Ajuns la această idee, Fănel s-a aşezat pe scaun, a respirat adânc de câteva ori şi a băut un pahar cu apă. După câteva minute de repaus total, a împins hârtiile de pe masa de lucru, le-a aruncat neglijent în dosare, s-a ridicat şi a plecat. A intrat în biroul locţiitorului său, aparent calm, cu zâmbetul pe buze:
- Salut, colega! Ce făceai?
- Sa trăiţi! Verificam nişte...
- Bine, lasă asta... Spune-mi, te rog, ce ştii tu şi eu încă nu am aflat deşi... poate că trebuia să cunosc?
- Cum adică? Nu înţeleg, domnule inspector, a bătut în retragere Mihai, cu adevărat nedumerit.
- Am senzaţia că sunt probleme de serviciu despre care nu mi se aduce la cunoştinţă totul, chiar dacă ar fi necesar, a continuat Fănel pe acelaşi ton lipsit de inflexiuni.
- Când nu sunteţi aici, aveţi toate informaţiile în mapă, domnule inspector.
- Da, este foarte bine şi aşa trebuie să rămână. Plec în teritoriu. Ştii cât de multe sunt de rezolvat. Să vină şi agentul şef Vlădescu cu mine. Hai, transmite-i să mă ajungă până la poartă!
- Am înţeles, să trăiţi! a răspuns prompt inspectorul Mihai şi a pus mâna pe telefon privindu-şi contrariat şeful cum părăseşte biroul fără să-i răspundă la salut.
Cu aerul omului stăpân pe situaţie, Fănel a trecut prin faţa birourilor fără să privească uşile. Răspundea zâmbind binevoitor la salutul oamenilor întâlniţi întâmplător. La ieşirea din clădire, l-a strigat agentul de serviciu:
- Domnule inspector, sunteţi căutat la telefon!
Fănel s-a întors din poartă şi a intrat în camera de serviciu. A luat telefonul în mână ascunzându-şi iritarea. Vocea nu-i trăda tumultul interior.
- Inspectorul Nicolae sunt, cine...
- Să trăiţi! Inspectorul Mihai vă deranjează... Agentul şef Vlădescu este chemat la şeful Biroului Cercetări Penale... Nu ştiu când va reveni. Ce ordin să-i transmit?
- ...Nimic... Nu-i mai transmiţi nimic. Mă descurc singur, a răspuns Fănel cu voce ştearsă venită dintr-un trup din care viaţa părea ca s-a scurs în câteva secunde ori chiar clipe. Aproape că a scăpat telefonul din mână şi a ieşit năucit, înjurându-l în gând pe omul ce-l chemase pe Vlădescu. S-a urcat în maşină lipsit de vlagă. A rămas nemişcat, cu o mână pe volan, preţ de peste cinci minute, încercând să-şi limpezească gândurile. A căutat o ţigară în torpedo. A aprins-o şi a tras adânc din ea câteva fumuri. Apoi, plin de teamă amestecată cu furie, a pornit maşina şi a demarat în viteză.  

*
La fiecare semafor, Fănel înjura. Nici el nu mai ştia pe cine, dar înjura cu obidă. Un noian de întrebări îi asaltau creierul. Încerca să găsească răspunsuri şi nu reuşea. Făcea modificări în planurile ce şi le stabilise de cum se dăduse jos din pat.
"Dacă mă duc singur, orice este posibil... Cu Vlădescu alături, ar fi fost mai bine. Acţionam în forţă. El făcea un control dur în secţii şi eu tratam superior problema mea. Nu pot pierde nimic. Nu vreau să mi se întâmple ca la nenorociţii ăia de la Şcoala de şoferi, f…e dumnezeii mamei lor de jigodii! M-au frecat cum au vrut ei. După ce eu i-am băgat în pâine... Au lucrat bine, nenorociţii dracului. Inteligent. Scap eu de toate probleme şi... va fi timp să-mi iau revanşa. Dur de tot, sper".
Când a ajuns la intrarea în Autoservice, Fănel se liniştise cât de cât. Revăzuse întregul film din a doua situaţie în care el, învingător de regulă, a fost învins şi umilit...
...Venind jumulit de la Constanţa, s-a dus la Şcoala de şoferi să-şi refacă bugetul. Nu ştia dacă s-a reuşit tranzacţia şi cine era noul proprietar. Nu dorea decât să-şi primească partea şi atât. I s-au înfăţişat actele ce conţineau toate datele. Trebuia să le semneze. Era menţionată suma totală. A semnat, fără să citească, fără să stea pe gânduri, fără să pună întrebări. Avea încredere în foştii săi colaboratori. Era grăbit şi destul de dezorientat după ultimele evenimente. Peste două zile, când procedurile notariale erau finalizate, a mers să-şi primească suma ce i se cuvenea ca acţionar majoritar.
- Nu înţeleg de ce numai atât! a izbucnit Fănel citind suma înscrisă pe hârtia ce trebuia sa o semneze. Voi sunteţi nebuni, ce dracului aţi făcut aci?
- Nimic, şefu. De ce vi se pare puţin? Sincer, nu înţeleg, a ripostat nea Ilie pe un ton înfiorător de liniştit, privindu-l pe Fănel în ochi cu o seninătate ce se scălda ciudat în ironie.
- De ceeee? Asta-i bună! A treia parte înseamnă aproape o sută de mii de euro, nu cinci mii cât îmi dai tu mie ca unui milog. Ai impresia că eu sunt prostul vostru, smintiţilor!
- Şefu, mai uşor, te rog! a intervenit Nae. Cât costă toate actele, te-ai gândit? Ştii câte taxe s-au plătit?
- Termină cu prostiile astea! Mă înveţi pe mine carte, nu? Cele două maşini pe care le-am adus aici, cât costă? Hai, spune! Le-aţi calculat?
Fănel fierbea de furie şi se ridicase în picioare. Măsura încăperea cu paşi repezi, dus-întors, privindu-i ameninţător pe cei doi. Aceştia s-au uitat unul la altul, lung, transmiţându-şi parcă gândurile şi voinţa. După aproape un minut de tăcere, proptindu-şi pumnii strânşi în masă pentru a se ridica încet şi vizibil pus pe harţă, Ilie a luat în mână hârtia cu pricina, a ridicat-o şi a
fluturat-o ameninţător aproape de ochii lui Fănel, căruia
i-a vorbit cu voce egală, apăsată, rostind rar cuvintele:
- Şefule, semnată ori nesemnată, hârtia asta niciodată nu va arăta altă sumă... Accepţi, banii sunt aici, în sertar. Dacă nu-i vrei, treaba ta! Contractul de vânzare-cumpărare l-ai semnat, nu uita. Să nu crezi că...
- Aşa-mi vorbeşti mie, nea Ilie? Ai uitat că eu ţi-am fost..., l-a întrerupt Fănel ţintuindu-l cu o privire plină de dispreţ, surpriză şi duşmănie, înmănuncheate toate în scânteierile ochilor dilataţi de furie.
- Băi! l-a întrerupt nea Ilie, ţipând. Tu nu ai făcut nimic pentru nimeni. Eu te-am învăţat meserie, nu tu pe mine, mucosule! Eu te-am adus asociat aici, nu tu pe mine! Ţi-am dat salariu lunar fără să munceşti aici. Ai adus maşini furate, dar noi ne-am asumat riscul să le transformăm. Noi le-am pus în circulaţie, nu tu!
- Fără mine nu puteaţi să...
- Puteam orice. Nu ai făcut nimic aici. Ai lucrat tu în vreun fel? Ai plătit tu salariile? Piesele şi materialele ai ştiut vreodată cât ne-au costat? Ai achitat tu facturile pentru toate consumurile? Ai dat doar "drepturile" la examene. Dar nu din banii tăi! Mai ai alte pretenţii?
Nea Ilie se înfierbântase rău şi puncta fiecare întrebare bătând cu pumnul în birou. Nae se ridicase şi îşi muta privirea de la unul la altul. Aprobator spre nea Ilie, ameninţător spre Fănel. Acesta se cocoşa vizibil şi rămânea fără ripostă. S-a aşezat greoi pe scaun şi, fără să-i privească, a întins mâna după hârtia aruncată pe birou. A semnat şi a aruncat-o, scârbit şi neputincios. A primit banii şi i-a înghesuit în borsetă, fără să-i numere şi fără să le vorbească foştilor asociaţi. La uşă s-a oprit şi a întrebat cu voce stinsă:
- Până la urmă, cine a cumpărat? E din Bucureşti?
... - Noi doi, a răspuns Nae într-un târziu, crescând vizibil în înălţime şi privindu-l de sus pe Fănel. Tu nu mai ai ce căuta pe aici...
- Nici nu aveam de gând. O să aveţi voi nevoie şi o să mă rugaţi, a şuierat Fănel printre dinţi, mai mult din dorinţa de a lăsa impresia că nu a fost total învins.
- S-o crezi tu pe asta, băiatule, a intervenit nea Ilie. Nu uita că dovezile le păstrez... pentru orice eventualitate. Am reuşit să te cunosc, şarpe... Valea!
Fănel a strâns puternic maxilarele şi a reuşit să-şi învingă impulsul de a se întoarce şi a lovi. Nu pentru că se temea de ei, ci pentru că era conştient de inutilitatea gestului. A înţeles că nu mai poate domina şi, mai grav, că este la mâna lor, la o adică. A înghiţit în sec şi a ieşit umil, strângând sub braţ borseta cu puţina şi necinstita agoniseală...
... A parcat maşina afară, pe trotuar, destul de nehotărât şi descurajat de aceste amintiri destul de proaspete în timp. Nu dorea să fie văzut aici, dar altă modalitate nu a găsit. Prin depuneri în cont de către altă persoană, a văzut ce se poate întâmpla. Iar Luca a refuzat o întâlnire pe teren neutru. A scotocit prin torpedo până a găsit o ţigară şi a aprins-o, conştientizând că acest gest a început să devină obişnuinţă. După două fumuri, a coborât, a filmat cu privirea tot ce se putea vedea din locul în care se afla şi s-a hotărât. "Nu, nu renunţ! Trebuie să clarific urgent totul. Trebuie să dispar din multe scenarii. Mai rău e că nu pot şterge urmele bine. Jigodiile astea, băga-i-aş în p...a mamei lor, păstrează documente compromiţătoare. Şi câtă încredere am avut în ei! ... Le e teamă, de fapt. Se tem de mine. Aşa, ne şantajăm unii pe alţii, paştele mă-sii de treabă! Femeia aia nu m-a avertizat întâmplător. Ştie multe... Nu am voie sa întârzii. Offf! Scap eu de toate!".
- Hei, ai venit? Hai noroc! l-a întâmpinat Luca aproape de intrarea în clădirea care adăpostea două birouri în curs de modernizare.
- Noroc, sa trăieşti! a răspuns Fănel oarecum surprins. Se aştepta la ceva mai rău. "Oare nu a apucat Ilie ori Nae să se laude? Nu l-au pus în gardă? Să fi fost eu singura lor legătura? Mira-m-aş!"
Cât a formulat în gând aceste întrebări, Luca l-a prins de braţ şi l-a condus în unul din birouri. I-a arătat o sticlă pe care a pus-o la loc văzând gestul de refuz şi a rugat fata de la computer sa meargă după apă minerală şi cafea.
- Intuiesc de ce ai venit, a deschis Luca discuţia imediat ce au rămas singuri. Am antenele mele. Se pare că vrei sa lichidezi totul... Ai grijă. Nu prea miroase a bine, am înţeles…
- Amice, nu vreau să..., a încercat Fănel să se explice în vreun fel, dar Luca l-a întrerupt hotărât.
- Nu am nevoie de explicaţii. Noi am fost cândva colegi şi ne-am înţeles bine. Am mâncat o pâine împreună. Ne-am ajutat la nevoie. Nu-ţi voi face necazuri. Dar, nu uita, nici tu să nu-mi faci mie!
A deschis sertarul mesei la care se aşezase şi a scos un pacheţel. L-a întins lui Fănel. Privindu-l întrebător şi chiar nedumerit, surprins de felul în care i s-a vorbit, acesta a întins mâna destul de nehotărât. L-a luat şi l-a aşezat pe masă, în faţa sa. Încerca să aprecieze suma în funcţie de dimensiunile pacheţelului. Încet, şi-a ridicat capul şi l-a privit lung pe Luca. A aşteptat explicaţiile scurte care au venit imediat.
- Ai 1.200 acolo. Nu ţi-am ciuntit dreptul nici cu un sfanţ. Atât a fost partea ta. De peste două luni, nu am mai avut marfă, ştii şi tu mai bine decât mine...  

*
În drum spre garsoniera pe care o deţinea de aproape trei ani fără ca să ştie Anca ori altcineva din familie sau apropiaţii săi, Fănel a văzut o biserică pe care o mai admirase, nu de mult, din mersul maşinii. Amintindu-şi de adresele şi menţiunile tipărite în invitaţia la nuntă, a redus viteza şi a oprit maşina la circa 30 de metri, după ce a depăşit curtea în care se înălţa frumosul edificiu.
A intrat în curte cu capul plecat. Apropiindu-se de biserică, a mers din ce în ce mai încet şi s-a oprit curând, la câţiva paşi în faţa intrării. A privit în sus, spre turle. Nu se mai vedeau din cauza zidului înalt. Nehotărât, admira icoanele din pridvor şi încerca să descopere în ce limbă este scrisul pe placa aceea mare de deasupra uşii. Era pustiu. Nici ţipenie de om, chiar dacă uşa era deschisă. Din acest pustiu, i s-a vorbit, surprinzător de apropiat şi cald:
- Fii binevenit, fiule! Doreşti să te rogi ori să vizitezi sfânta biserică?
Secunde lungi au trecut până ce a îndreptat privirea în direcţia din care auzise vocea. A observat chiar în pragul uşii un om în veşminte bisericeşti. Erau negre. Şi barba mare a preotului era aproape neagră şi spaţiul din napoia acestuia era la fel de negru. "Din cauza asta nu l-am observat. Peste tot e negru. Nu pătrunde soarele şi în biserică e aproape întuneric. Şi umbra este neagră... Nu trebuia să fie totul luminos? Uffff! Le văd eu pe toate în negru"... gândea Fănel în timp ce încerca să-şi revină din surpriză şi să formuleze repede un răspuns.
- Eu, cum să spun, le doream pe amândouă, dar acum nu...
- Adică, nu eşti hotărât, fiule, a răspuns blând, cu voce egală, omul din umbra neagră, fără să se clintească din loc. Să-mi fie iertată de Domnul nostru Iisus Hristos greşeala de a te întrerupe din meditaţie...
- A, nu, nu trebuie să vă scuzaţi, vă rog mult, a prins Fănel curaj. Aş vrea să intru, să mă informez despre o cununie...
- Facă-se voia Domnului şi binevoieşte să intri în sfântul Său lăcaş, a primit imediat învoirea preotului care, întorcându-se încet, s-a închinat cu ochii ridicaţi către pragul de sus, s-a plecat apoi către pragul de jos al uşii, după care a păşit încet în biserică.
Fănel s-a închinat şi el, urmându-l. "De unde oare am ţinut minte să mă închin? Da, aşa făceam de câte ori intram în biserică... Acolo, aproape de altar, mă apropiam şi sărutam două icoane, în dreapta şi în stânga, după ce mă închinam. Aşa m-a învăţat mama...şi acum...". Acum, urmând exemplul preotului pe care-l urma cu paşi mici în tăcerea adânca din interiorul luminat de flăcările a câtorva candele şi lumânări, Fănel a procedat în acelaşi fel, aplecându-se parcă contrar voinţei sale, dar, în acelaşi timp, din proprie pornire.
- Te rog să te aşezi, l-a invitat preotul cu un gest larg al braţului prin care indica scaunele din apropiere. Doreşti să-ţi programezi nunta şi să...
- O, nu, domnule! Cum să vă spun... nu ştiu dacă am folosit...
- Eu sunt unul din preoţii care oficiază în această sfântă biserică, fiule, l-a întrerupt slujitorul Domnului pe Fănel, cu aceeaşi voce blândă, egală, prietenoasă şi înţelegătoare. Dacă îţi este greu să foloseşti cuvântul „părinte”, în înţelesul credinţei creştin-ortodoxe, te poţi adresa oricum. Înţeleg că a trecut mult timp de...
- Nu, părinte, nu este vorba despre asta. Iată, mi-am amintit şi am zis: „părinte”! a exclamat cu nedisimulată sinceritate Fănel. Nu am mai avut asemenea ocazie de mult timp, adevărat... Nu este nunta mea. Mâine vor veni la căsătoria religioasă...  

Brusc, şi-a amintit de hotărârea luată cândva, de pactul făcut cu sine. Omul care-l întâmpinase în acel aparent întuneric, era un preot în vârstă. Trecut vizibil de 75 de ani. Vorba lui liniştită, domoală, precum curgerea unui râu prin câmpie, fraza de întâmpinare şi celelalte cuvinte şi sfaturi care au urmat, nu puteau veni, medita Fănel, decât de la un asemenea om. O emoţie puternică îl cuprinsese şi gura-i rămăsese deschisă, nereuşind să articuleze sunete. Îl încerca un început de teamă. Îl privea pe preot cu ochii mari, fără să-şi poată stăpâni emoţia şi fără să mai găsească cuvinte pentru a-şi continua fraza începută. Uitase ce a dorit să spună. Avea senzaţia că zidurile bisericii se pleacă spre el şi-l cuprind ca într-o strânsă-mbrăţişare, îl apasă şi-l ţintuiesc, fără a le simţi greutatea, îndemnându-l să rămână. Simţea privirile sfinţilor din privirile vechi cum îl învăluiesc cu blândeţe. Avea convingerea că-i zâmbesc. Şi teama i s-a risipit. Dar, în acelaşi timp, ruşinea că este străin locului sfinţit, că nu ştie ce şi cum să vorbească şi nici să se roage, l-au hotărât să amâne întâlnirea cu preotul.
Când a plecat spre maşină, picioarele se mişcau cu mult mai vioi decât atunci când intrase în curtea bisericii. În plină stradă, Fănel s-a oprit şi a contemplat impunătorul locaş de cult în toată măreţia sa. Se vedeau turlele care-l impresionaseră cândva... "Frumos a vorbit omul ăsta! Fără să mă cunoască. De parcă ne ştiam de mulţi, foarte mulţi ani şi suntem prieteni... Pare atât de modest în liniştea aia grozavă din biserică şi, totuşi, atât de important! M-a impresionat... Voi veni să vorbesc cu el. Neapărat. Parcă am uitat de toate necazurile şi durerile mele. Cum a zis? Că „biserica este Casa lui Dumnezeu şi poarta cerului”… M-a îndemnat să mă spovedesc, nu? Aşa cum spunea mama că face în preajma sărbătorilor. Şi se simţea uşurată şi rezolva toate pentru care se ruga, zicea ea... Mă voi convinge pe pielea mea. Oricum, la un popă tânăr nu m-aş duce, orice ar face el. Cred că e tare jenant. La unul bătrân, e cu totul altfel... Acum, Doamne, că tot am fost în Casa Ta, precum zicea preotul, învaţă-mă ce să fac să scap de necazurile în care am intrat!"
Mai era puţin până la miezul zilei când a intrat în garsonieră. A deschis toate ferestrele să se aerisească şi a aranjat cât de cât puţinele lucruri şi articolele de mobilier. În baie a avut mai mult de lucru. "Trebuia să plătesc femeii de la asociaţia de locatari să facă puţină curăţenie... Dar, cât de des vin eu pe aici, nu cred că mă cunoaşte. Hai să dau telefon. Este momentul. Poate vine imediat ori mă duc să o iau. De ce a zis ea treaba aia cu hotelul, domnule? A insinuat ceva şi nu sunt pe fază? A, da! Cred ca asta este. Se teme că acolo se înregistrează datele de stare civilă... Trebuie să fiu serios. In caz că, ... ne orientăm la faţa locului".
- Alo! Ştefan Nicolae... Sărut mâna, doamnă!... Da, notaţi, vă rog... Mulţumesc, sărut mâna!
A deschis la primul sunet al soneriei şi a închis imediat uşa după ce ea a intrat respirând sacadat.
- Am urcat aproape în fugă. Nu m-a văzut nimeni...
- Sărut mâna, doamnă! Oricum, nu locuiţi în zonă, a încercat el să diminueze teama insinuată de doamna Mia. Luaţi loc şi să-mi spuneţi, vă rog, cu ce vă pot trata, deşi nu am avut timp să...
- Stai liniştit domnule... Pot să-ţi spun pe nume, da?
- Fănel, doamna Mia!
- Aşa! Nu am timp la dispoziţie. Poate altădată, cine ştie...
- Da, doamnă, oricând, eu vă stau...
- Lasă angajamentele, Fănele! Sunt sătulă de asigurări de felul ăsta. Voi, bărbaţii, ... nu aveţi limită la o adică şi nici ruşine în aproape toate situaţiile, l-a întrerupt femeia privindu-l cu superioritate şi reproş.
- ...Cum ziceţi dumneavoastră, doamnă, a îngăimat el privindu-i picioarele zvelte şi drepte, goale până cu mult mai sus de genunchi...
- Dar, te simt nerăbdător. Normal! Te priveşte direct. Află, dragul meu, ca nu s-a făcut linişte. Ai depus o declaraţie în care omul tău... Dar astea le ştii. Sunt suspiciuni, încă. De ce după atâta timp, de ce nu a venit el cu ea şi de ce nu este acel om de găsit!
- Păi, ... să vă explic..., a încercat el să intervină, destul de năucit la aflarea noutăţii, dar doamna Mia era în vervă ori cu adevărat grăbită şi l-a întrerupt imediat.
- Măi omule, nu eu am nevoie de explicaţii şi... asta nu-i tot. S-ar putea rezolva. Ştii tu, cum. Mai sunt şi altele. Încă se verifică maşina furată şi descoperită în Pădurea Băneasa. Au găsit ceva în ea. Oamenii tăi sunt verificaţi... Stai jos!... Tu eşti suspectul...
- Eu?! Nu se poate, doamnă, eu nu...
Fănel nu mai avea glas. S-a lăsat uşor pe scaunul de pe care tocmai se ridicase şi înghiţea în sec. Tot sângele din obraji, pierise. Instantaneu, saliva din gură se uscase şi limba i se mişca greoi...  

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (18) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 273, Anul I, 30 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!