Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 272 din 29 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (17)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul V /1  

ÎMPLINIRI ŞI DEZAMĂGIRI  

După aproape două săptămâni din prima lună de toamnă, capitala a început să-şi schimbe aspectul puţin câte puţin. Pe alei cădeau frecvent frunze veştejite şi parcurile şi-au modificat coloritul. Ruginiul, galbenul şi roşiaticul erau la mare preţ. Vântul uşor, mai ales pe timpul serii şi al nopţii, aduna cu râvnă frunzişul prin toate locurile adăpostite. Oameni de toate vârstele şi perechi de tineri îndrăgostiţi, în majoritate liceeni şi studenţi veniţi din provincie să-şi caute gazdă, răscoleau frunzele cu încălţămintea uşoară în plimbările nocturne şi inspirau cu plăcere aerul cu iz de toamnă întârziată.
În timpul zilei, în toate cartierele, larma era în evidentă creştere până când înserarea învăluia ferestrele. Era încă un semn că noul an şcolar bătea la uşă. Se terminase lunga vacanţă de vară. Mulţi copii se întorseseră acasă. Au venit din tabere, de la bunici, de prin locurile în care au însoţit părinţii în timpul concediilor de odihnă. Se întâlneau să-şi împărtăşească impresiile, să-şi povestească peripeţiile ori să bată mingea prin toate locurile posibile, chiar şi pe străzile mai lăturalnice ori pe trotuare.
Încă era cald şi se mai purtau bluzele şi cămăşile cu mânecă scurtă până la lăsarea întunericului. Nu plouase de multă vreme.
Pe strada Dreptăţii era pustiu la ora aceea din noapte. Grupuri de câini de pripas rostogoleau câte o cutie de conserve ori resturi alimentare adunate din piaţa de alături ori se alergau pentru cine ştie ce pricină numai de ei ştiută. Fără să-i bage în seamă, Fănel mergea fără grabă, abătut şi îngândurat.
De când se întorsese de la Constanţa, seară de seară, bătea drumul ăsta trăgând parcă de timp, să ajungă cât mai târziu acasă. Atmosfera de familie încă nu se detensionase. Chiar dacă admitea uneori faptul că este primul vinovat, nu încerca ori nu ştia cum să-i ceară iertare. Orgoliile nemăsurate şi greu de controlat, impulsivitatea verbală crescută din cauza tensiunilor provocate de cercetările al căror subiect a fost, nesiguranţa ce pusese stăpânire pe el, dar şi o anumită stare de apatie pe care nici nu încerca să şi-o explice, îl puneau în imposibilitatea de a lua o hotărâre. A refuzat să vorbească deschis cu Anca, chiar şi acum, când ea a încercat să-i fie aproape şi l-a rugat să se destăinuie. În afară de faptul că nu concepea că femeia trebuie să ştie ce probleme are bărbatul la serviciu, s-a trezit cu prea multe pe cap şi nu găsea justificări credibile pentru faptele sale. Îl încerca un uşor sentiment de vinovăţie şi se temea de consecinţele nesăbuinţei sale. Simţea că pierde teren şi avea impresia că este abandonat.
Recent, două situaţii total neprevăzute i-au dat peste cap modul de a privi viaţa, de a şi-o organiza şi de a o trăi, de a o înţelege. Au fost momentele care i-au demonstrat, mai mult decât orice teorie, că a mers pe o cale greşită. A înţeles că nu era el cel care decide şi care domină. A realizat că faptele şi consecinţele lor în plan social sunt cele care-i hotărăsc locul în societate. Iar acum avea gândul acolo unde, pentru prima oară, a fost înfrânt ruşinos sub toate aspectele...
La Constanţa l-a găsit foarte greu pe omul căutat în disperare. A fost nevoit să treacă printr-o complicată filieră de verificări şi un hăţiş bogat de încercări. Cu nimic nu l-a ajutat calitatea de ofiţer de poliţie. A împrumutat câte ceva din toate, mai ales din alura şi procedeele interlopilor.
La un bar modern din zona Pieţii Ovidiu a fost primit abia spre seară şi a stat faţă-n faţă cu Abdul Omar. Locotenenţii acestuia erau ochi şi urechi şi-l incomoda vizibil prezenţa şi atitudinea lor total neprietenoasă. L-a rugat să-i îndepărteze, să poată vorbi liber şi sincer despre afaceri.
- Tu sincer la mine?! a replicat arabul ridicând din sprâncene.
- Da, am venit singur, fără gânduri ascunse, a îngăimat Fănel, uşor intimidat de atitudinea sfidătoare a interlocutorului.
- Tu nu fost sincer la mine şi eu nu pot crede că tu este cinstit.
- Nu am venit ca poliţist. Am venit ca prieten...
- Tu nu prieten la mine. Tu luat banii de la copiii mei. Tu necinstit fost cu mine.
- Eu ţi-am rezolvat problema cu maşina şi ştii că eu...
- Tu trebuia rezolvat de datoria ta. Tu poliţist. Tu mafiot fost cu mine! Maşina mea la tine, tu fost hoţul şi cerut bani, a ridicat Omar vocea şi a trântit cu putere pumnul în masă.
Se făcuse linişte în jur şi multe priviri s-au îndreptat către masa lor. Impasibil, Omar a făcut un gest larg către privitori şi s-a reintrat în atmosferă ca şi când nimic nu s-a întâmplat. Apoi, întorcându-şi privirea ironica către Fănel, i-a vorbit răspicat:
- Nu teme cu mine. Eu proprietar, eu gazdă. Ştiu că venit singur. Am verificat. Rămâi oaspe, eu protejez la tine şi vorbim condiţii...
- Sunt pregătit să restitui...
- Eu nu terminat vorbele! Noi discutăm, analizăm, hotărâm. Dacă la mine convine, nu la tine! Mănânci aici, bei aici. Cu mine. Vrei femei, eu dat femei la tine. Tu cheltuieli suport. Ok?
- Da, ok! Eu doresc ca tu să retragi reclamaţia şi, în acest caz, eu îţi voi...
- Nu tu condiţii la mine. Vorbim! Mâncăm, bem, distrăm. Eu gazdă bună suntem la tine. După, vorbim! Ok?
Fănel se făcuse mic în scaunul mobil, privindu-l surprins pe omul acela în care nu-l recunoştea pe amărâtul de la Bucureşti ce se ruga să-i recupereze "bijuteria de maşină, amintire sentimentală". A evaluat rapid situaţia şi a constatat că este în inferioritate. Sub toate aspectele. Viitorul şi poate libertatea lui ţinea de o hârtie semnată de acest om. Iar cel în cauză, pe teren propriu, se dovedea a fi puternic şi abil.
"Ce aş putea face aici, când el este înconjurat de gorilele astea?" se întreba Fănel, depăşit de situaţie. "Ce condiţii va impune nenorocitul ăsta? Sunt legat de mâini şi de picioare. Şi dacă nu accept... Nu, nici nu vreau să mă gândesc. Pentru luare de mită nu pot scăpa. Să-l înduioşez puţin. Poate va merge, băga-l-aş în p...a mă-sii de ţigan împuţit! Îl aranjez eu pe urmă. Îl bag eu în faliment, băga-mi-aş p...a în familia lui...".
Nu a reuşit prea multe. Omar a cerut două mii de euro pe lângă suma pe care i-a depus-o el în cont şi o numea acum în clar, mită, nu recompensă. Fănel s-a jeluit. Că nevasta nu are serviciu, că stă cu chirie, că nu are alte surse de venit în afara salariului. L-a rugat să-l ierte, l-a implorat şi i-a promis tot sprijinul în afaceri, ca poliţist...
...Acum, scrâşnea din dinţi şi lovea cu călcâiul frunzele căzute în calea lui la amintirea momentelor de umilinţă în faţa acelui om de care nu se putea atinge nicicând. Era atât de încrâncenat şi absorbit de acele gânduri încât nu a văzut maşina ce se apropia în viteză de el când traversa strada fără să se asigure...  

*
Deşi nu era sigură că va merge la nuntă, Anca făcuse cumpărături. Le aşezase pe canapele într-o anumită ordine şi acum le admira de una singură, fericită ca un copil în faţa darurilor aduse de Moş Crăciun, felicitându-se pentru gust şi inspiraţie. Dorea să fie cea mai elegantă. Ca să atragă priviri, simpatii şi, de ce nu, să închege prietenii. Nu ştia dacă va cunoaşte pe cineva de acolo, dar spera că va afla în ce relaţie a fost şi este Fănel cu mirii. Încă era intrigată de faptul că el a ascuns invitaţia şi, de aici plecând, un noian de gânduri şi de întrebări nu-i dădeau pace. "Oare avea de gând să-mi spună până la urmă? Intenţiona să mergem, sau nu? Ce-mi mai ascunde omul ăsta? Va trebui să joc puţin teatru acolo. Să nu înţeleagă lumea că avem probleme în căsnicie. Dar trebuie să creez impresia că pot fi disponibilă, la o adică. Bărbaţilor, evident! Cred că ei sunt mai vulnerabili şi pot fi traşi de limbă mai uşor în anumite împrejurări. Ah, da! Cred că mireasa îmi va fi apropiată. La restaurant părea foarte prietenoasă, gâsculiţa aia. De altfel, îmi e simpatică... La nevoie mă împrietenesc cu ea. Trecutul dragului meu soţ merită a fi cercetat. Să-l arunc eu pe el din pat, nu el pe mine!"
Era cea mai dureroasă jignire pe care o suportase Anca în viaţa ei. Putea ierta aproape totul. Chiar şi expresiile folosite de el, inclusiv înjurătura, tonul vocii sale şi aluziile, mai mult ori mai puţin directe, referitoare la studiile ei. Dar nu putea ierta că ea, soţie iubitoare până în acel moment, să fie zvârlită din pat ca o muieruşcă oarecare, ca o prostituată de ocazie, de chiar bărbatul ei...
Începutul unei relaţii intime cu doctorul Viorel a avut darul de a o speria. A stat sub mare presiune în primele câteva zile. Nu putea uita acele momente unice din cabinetul lui. Nu putea uita acea noapte de dragoste în care s-a simţit cea mai femeie dintre femei şi în care s-a dăruit cu o forţă pe care nu şi-a cunoscut-o până atunci. Şi nu pentru că el era de o virilitate cum nu bănuise că pot fi bărbaţii, ci pentru că a ştiut să o conducă în toate momentele către apogeu, către acea clipă unică în care se simţea plutind undeva în înaltul cerului, departe de lume, unde, deşi avea ochii închişi, vedea o lumină fantastic de puternică şi liniştitoare şi auzea minunate triluri de păsări nevăzute şi armonii inimaginabil de plăcute. Trupul ei nu cunoscuse în braţele lui Fănel asemenea vibraţii nici atunci când era convinsă că mai mult decât era iubită nici că se mai putea. Era un ceva în plus. Era o satisfacţie pe care nu o cunoscuse. Era o erupţie aproape permanentă şi fierbinte. Era o descătuşare de un anume ceva, nelămurit, necunoscut, ce nu-i oferise libertate totală până atunci.
Era fericirea ce-i îmbrăca o nouă dragoste, pe care o simţea puternic şi din care deja se hrănea, aşa cum nu a îndrăznit vreodată să spere că va avea parte.
După două-trei zile de teamă şi meditaţie, a realizat că este îndrăgostită. A simţit că iubeşte într-un plan superior celui în care a iubit prima oară.
Ea nu avea alte experienţe cu bărbaţi. Teoretic, cunoştea multe. O lăsau indiferentă aproape toate aspectele. Nu-şi făcea pofte ori iluzii din povestirile colegelor de şcoală ori de serviciu şi nici după imaginile ecranelor mari sau mici. La toate găsea explicaţii logice. Şi, vorba ei, "fiziologia asta a omului este atât de simplă, precum pare a fi de complicată!" Nu simţea nevoia relaţiei sexuale ca fiind pornită din trup. Pentru ea, toate treceau prin creier. Se oferea soţului pentru că ştia că acesta are nevoie şi, mai ales, pentru a nu căuta altă femeie înspre satisfacerea acestei nevoi. Rare au fost situaţiile în care ea a dorit să facă dragoste dintr-o pornire interioară pe care nu a cercetat-o. Dar nu a cerut. S-a abţinut ori a reuşit să-l provoace fără ca el să-şi dea seama. Şi era convinsă că asta este dragostea de cuplu şi că era suficientă.
Acum, după ce a realizat că este îndrăgostită, nu ştia cum să procedeze pe mai departe în această nouă şi neaşteptată relaţie. A se destăinui, i se părea a pierde teren. Nu dorea să-l îndepărteze pe Viorel. Se temea că el nu o va înţelege. A nu se manifesta, crea pericolul de a-l pierde definitiv şi de a o înscrie în cartea aventurilor lui. Îl evita cu bună ştiinţă. Nici nu ridica privirea să-l vadă. Roşea numai când ştia că intră în salon. Până în urmă cu o săptămână, când noaptea de dragoste s-a repetat.  

Cu o rochie elegantă în braţe, s-a aşezat pe canapea peste altele două cumpărate în urmă cu o oră, ca să-şi reamintească în voie câteva din secvenţele ce i-au rămas adânc întipărite în minte...
- Nu trebuie să te temi, Ancuţa. Tu nu eşti o femeie oarecare pentru mine, i-a vorbit el de cum a intrat în cabinet, după miezul nopţii.
- Nu, nu mă tem, dar ştii că sunt... a încercat ea să spună ceva aţintind podeaua cu privirea, fără să se îndepărteze de uşă.
- Nu mă interesează. Am simţit că mă iubeşti şi, te rog să ţii minte, am înţeles că în afara soţului tău nu ai avut alte legături. Greşesc? Bărbatul vorbise coerent, fără a sta pe gânduri, cu voce egală, liniştită şi convingătoare.
- Nu, nu greşeşti, nu am cunoscut alţi bărbaţi. Totul a fost până la pat. Dar că te iubesc... nu ştiu dacă o fi aşa şi aş dori să nu discutăm... Nu pot continua o legătură în afara...
- Nimeni nu te poate obliga, Ancuţa. Nu uit că eşti căsătorită. Nu uit că tatăl tău, pe care-l respect sincer, lucrează aici. Dar şi tu mă iubeşti! Nu vrei să recunoşti, însă, a întrerupt-o el cu multă blândeţe în vocea-i scăzută, apropiindu-se de ea.
A cuprins-o drăgăstos în braţe şi a sărutat-o. Anca nu s-a împotrivit. După câteva secunde de când buzele lor se uniseră, l-a înlănţuit şi l-a strâns cu toate puterile ei. Mai apoi, i-a desfăcut înfrigurată nasturii bluzei şi l-a sărutat pe piept. I-a desfăcut cureaua de la pantaloni. L-a cuprins peste mijlocul gol şi i-a şoptit:
- Te doresc atât de mult, dragule!
- E foarte bine. Să nu ai reţineri. Şi eu te doresc, a răspuns el conducând-o încet, în timp ce o săruta, spre pat.
- Lumina... te rog!
- Ştii că nu ne deranjează... Dar, ce faci? De ce plângi? a întrebat-o el surprins când i-a simţit fierbinţeala lacrimilor pe obraz.
- De fericire, iubitul meu, de fericire plâng.
Noaptea a fost scurtă pentru ei. S-au dăruit cu trup şi suflet, fără să simtă oboseala. Anca era, cu adevărat, în culmea fericirii. Lumea nu mai exista. Lumea era el. Universul ei era doar el. Îl simţea atât de puternic şi îl dorea atât de mult, încât parcă o durea această dorinţă. Se lăsa in voia mâinilor lui cu exasperare. Se lăsa condusă de trupul lui. În anumite momente de nemişcare totală, când îl simţea în străfundurile trupului ei, îi prindea penisul în contracţii repetate, la intervale egale de timp, strângându-l cu putere. În rest, nu intenţiona şi nici nu îndrăznea să facă o mişcare gândită. Totul era involuntar. Trupurile erau dominante în relaţia cu creierul. Se temea să strice armonia desăvârşită în care se petrecea împreunarea lor...
Zâmbind cu drag acestor trăiri, si-a amintit prin ce trecuse după acea primă întâlnire cu medicul. Se gândea cu groază la întâlnirea cu Fănel, mai ales că noaptea ei de dragoste era imediat după noaptea în care a fost aruncată din patul lui. Se temea să nu se dea de gol. Nu ştia cum
să-i vorbească şi cum să-l trateze. Şi-a clădit planuri care se năruiau unul după altul. Se ambiţionase să nu strângă lucrurile lui şi să nu-l aştepte cu mâncarea făcută. Să-i arate şi în acest fel cât de jignită a fost şi cât de supărată este. Astfel, miza că nu vor fi faţă-n faţă, că nu vor vorbi şi nu vor dormi în acelaşi pat, cel puţin până se va obişnui cu gândul.
Dar, toate s-au petrecut altfel decât îşi imaginase. El nu a ajuns acasa sâmbătă noaptea, când ea era de gardă, dar nici duminică. S-a speriat, mai întâi. Apoi, s-a gândit la problemele lui de serviciu. Nu ştia dacă este în Bucureşti ori în altă parte a ţării. L-a văzut doar luni, aproape de miezul nopţii, cum nu-l văzuse decât o singură dată, după nuntă. Era sub influenţa puternică a băuturilor alcoolice şi obosit peste măsură.  

*  

Mai mult instinctul de conservare, nu logica, l-a îndemnat pe Fănel să facă un salt în direcţia de deplasare şi nu către înapoi. Din doi paşi a ajuns la marginea bordurii. A călcat strâmb şi a căzut pe un genunchi. O durere ascuţită şi scrâşnetul anvelopelor pe asfalt l-au scos din uluiala şi teama ce-l cuprinseseră cu doar două secunde în urmă. Nu se aştepta ca maşina să oprească. Avea viteză mare.
A coborât o femeie care a alergat de îndată către el şi l-a ajutat să se ridice.
- V-aţi lovit la picior, domnule? Să vă duc la un spital. Îmi pare atât de rău ca v-aţi speriat!
Femeia era sincer îngrijorată şi vorbea repede. Încă îl ţinea de braţul de care-l sprijinise pentru a se ridica.
- Nu doamnă, mulţumesc! Nu sunt probleme. M-am lovit puţin la genunchi. Eram neatent şi... dar, de unde vă cunosc eu pe dumneavoastră?!
- Faceţi un pas către stânga, să vă pot vedea… Domnul inspector, nu se poate! Doamne, cât de rău îmi pare! a exclamat femeia când, în lumina neonului ce cădea printre ramurile copacului de alături, încă acoperite cu frunze decolorate, l-a recunoscut.
- Lăsaţi doamnă, că nu sunteţi vinovată, a întrerupt-o Fănel, vizibil marcat de îngrijorarea ei şi jenat de faptul că-l cunoaşte. Apoi, recunoscând-o şi el, a încercat să se scuze. Doamna Mia! Doamna Bărbulescu, vai de mine, vă rog să mă iertaţi! Eu am traversat în...
- Haideţi în maşină! Vă duc acasă ori la spital...
- O, nu, vă rog! Sunt în faţa blocului în care locuiesc, doar.
În apropiere se formase un grup de patru-cinci persoane apărute nu se ştie de unde. Erau curioase şi priveau, încercând să înţeleagă dialogul. Observându-le, Fănel li s-a adresat:
- Nu s-a întâmplat nimic, fraţilor. Vedeţi-vă de treabă... E doar o neînţelegere amicală. Haideţi în maşină, doamnă! Să mergem, s-a întors el către femeie şi a condus-o cei câţiva paşi, şchiopătând uşor, timp în care a convins-o că nu sunt probleme.
După ce s-a urcat la volan, femeia a scotocit în geantă. A scos un ceva de acolo O carte de vizită pe care a palmat-o cu grijă. Apoi, l-a privit cu încordare înainte de a-i vorbi.
- Domnule Nicolae, se poate avea încredere deplină în dumneavoastră?
- Puneţi-mă la încercare, doamnă. Nimeni din lumea asta nu va afla, dacă vă gândiţi...
- Nu, nu de asta-i vorba. Adevărat, soţul meu nu trebuie să ştie că am fost în zona asta la o aşa oră, dar...
- Şi nu va afla în viaţa lui, doamnă! s-a grăbit Fănel să exclame îndatoritor, aplecându-se şi mai mult peste portiera deschisă.
- Aş avea ceva confidenţial, dar este târziu... Sunteţi încă în pericol, domnule. Nu s-a terminat cercetarea în cauza dumneavoastră...
- Cuuuum?!
- Aveţi timp şi un loc în care să ne întâlnim mâine după amiază? Până în orele 15,00. Nu la hotel. Nu-mi place.
- ...Da, pot rezolva. Cum luăm legătura?
- Numai la numărul acesta să mă contactaţi. Cel subliniat. În rest, sub nici-o formă, a răspuns ea întinzându-i cartonaşul elegant ascuns în palmă. Acum, iertaţi-mă, nu am timp. Am întârziat mult...
- Doamnă, sunt sclavul dumneavoastră! Vă sun mâine în jur de ora 12,00. Sărut mâinile!
- E foarte bine. Vă aştept, noapte bună!
Fănel a rămas pe loc până ce maşina a ajuns la capătul străzii şi a virat către stânga, pe bulevardul Iuliu Maniu. "Aha, se îndreaptă spre centru. Chiar nu locuieşte în zona asta... Ce întâmplare, băi frate! Şi ce bombă mi-a plasat! Ce anume ştie ea? De la şeful meu ori de la soţul ei, a prins câte ceva, presupun. Deci, nu s-a terminat... Şi de ce p...a mă-sii, porcul ăsta de Ulieru m-a asigurat că s-a aranjat treaba? Să-i f...t în gură de nenorociţi, că nu se mai poate avea încredere în nimeni. Nici bani nu mai am. Cred că asta vor. Mă au la mână... În cont nu mai umblu că nu se ştie ce vremuri mizerabile vin. Mâine trebuie să ajung şi la service. Mai am acolo ceva de luat şi termin şi cu ăia pentru totdeauna. Sper!"
Când a intrat în apartament, încet, cu grijă să nu facă zgomot, chiar dacă nu ştia în ce tură este Anca, ea tocmai îşi aduna rochiile şi celelalte haine de pe fotolii.
Şi-a amintit de nuntă. "Altă dandana, domnule! Uitasem de drăcia asta. Deci, mâine e vineri şi poimâine mergem... sau nu, la nuntă...".
Fără să salute, s-a apropiat şi a privit.
- Frumoase lucruri ai găsit. Le-ai probat?
- Da, le-am probat. Vin bine toate. Nu am hotărât în ce mă voi îmbrăca, a răspuns Anca fără prea multă tragere de inimă, gândind: "Lucrurile le-ai văzut. Pe mine, o cantitate neglijabilă şi bună de nimic, nu! La ce să mă mai aştept, dacă nici nu mă mai saluţi?".
- Mai este timp. Mâine am să merg să văd unde se oficiază căsătoria civilă şi religioasă. Să caut şi restaurantul... Ca să mergem direct, să nu pierdem timpul bâjbâind, a intervenit Fănel, la fel de pasiv.
- Cred că nu prea e cazul să mergem peste tot. Înclin să merg doar la restaurant. Să stăm la coadă la primărie? Cine ştie câte căsătorii or fi...
- Sunt planificate, dragă. Fiecare ştie ora lui, a
asigurat-o Fănel. De altfel, cred că ai dreptate, a adăugat imediat, amintindu-şi că are atât de multe de rezolvat. "Şi în afară de câte am pe cap, vreau să mă asigur dacă este o atmosferă normală. Nu vreau să am surprize şi aici. Să mă conving că Olga nu a vorbit".
- Da, sunt planificate, dar tu cum ai reuşit să-ţi rupi pantalonii? l-a întrebat Anca surprinsă să-l vadă în aşa situaţie. Ai mers pe stradă în halul ăsta?
- Riscurile meseriei, ca să fac? Nici nu m-am uitat. N-am observat că sunt rupţi. Mă doare puţin genunchiul, a îngăimat privindu-şi înciudat pantalonii. E puţin, se pot stopa la orice croitor sau îi arunc, a continuat el liniştit. Merg să mă spăl...
Când a ieşit din baie, Anca îl aştepta cu două cutiuţe de unguent, o sticlă cu spirt medicinal şi faşă lângă ea. El a privit-o surprins, în tăcere, preţ de câteva secunde. Nu a ştiut cum să reacţioneze. Gestul ei l-a impresionat pentru moment. Nu se aşteptase.
- Vino să dezinfectez rana şi să te pansez puţin, să intre unguentul în ţesut.
- Lasă... nu-i nevoie, a bătut el în retragere. Trece până dimineaţă. Nu a curs decât puţin sânge. S-a închegat. E pielea zdrelită şi atât.
- Vino, când îţi spun. Se poate agrava dacă se infectează. Stai aici cu piciorul întins. Ai avut noroc că nu este cel operat.
- De ce? a întrebat el curios, în timp ce se întindea pe canapea.
- Loviturile pot provoca apă la genunchi, pe scurt... E cam proaspătă rana! Vezi că o să te usture puţin... Nu erai departe când s-a întâmplat...
El nu a răspuns. Şi ca să scape de explicaţii, a reclamat usturime şi dureri. Nu a fost crezut. A citit asta în privirea aruncată scurt de ea în ochii săi. Nici Anca nu a insistat. "Ce sens are, dacă el nu doreşte sa spună? Va inventa o minciună, desigur. Mai bine lipsă".
Anca lucra cu multă îndemânare: metodic şi precis. Fănel abia simţea degetele ei. O privea cu atenţie şi la un moment dat, fără să o mai vadă, a început să zâmbească. Şi ea zâmbea. Amândoi îşi aminteau de împrejurările în care s-au cunoscut, în urmă cu opt ani, la spital.
Zâmbeau amândoi aceloraşi amintiri, fără să-şi dea seama, fără ca ochii lor să se întâlnească, deşi erau atât de aproape unul de altul...  

*  

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (17) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 272, Anul I, 29 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!