Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (16)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul IV / 4  

CU CĂRŢILE PE FAŢĂ  

Trecuse cu puţin de miezul nopţii când Fănel şi Anca au ieşit din restaurant, la mai puţin de zece minute de la plecarea gălăgioasă a celorlalte două cupluri. Uşor ameţit, mai mult de gândurile şi planurile ce-l frământau decât de băutură, el avea mersul nesigur. Nu consumase cot la cot cu ceilalţi doi bărbaţi, dar părea a fi epuizat. Iar atenţionarea şefului său, lansată în loc de rămas bun, l-a iritat peste măsură când a simţit asupra sa privirile pline de falsă compătimire ale întregului grup.
Anca a reuşit să-şi păstreze calmul, chiar dacă băuse la fel ca cele două doamne. Nu a luat în seamă nici aerul de superioritate afişat ostentativ de cuplul Ulieru şi nici remarcile răutăcioase ale doamnelor cu privire la profesiunea ei. A fost atentă la tot ce se discuta şi nu i-au scăpat privirile furişe ale bărbaţilor. Îşi formase o părere despre fiecare în parte şi nu s-a mirat de târguiala doamnelor pe buchetele de flori, la plecare, cum nici de grija celor doi domni de a lua cu sine sticlele de băutură desfăcute şi negolite în întregime. Buchetul de orhidee ce i l-au dat ei, l-a oferit Marianei, chiar dacă a observat că Fănel i-a lăsat o hârtie de o sută lei în plus faţă de suma înscrisă pe nota de plată. Atâta doar că a fost şi ea puţin răutăcioasă la încercarea de refuz a „unei amărâte de chelnăriţă”.
- Au fost pentru mine, dar pentru că serviciul tău a fost ireproşabil, ţi le ofer cu plăcere.
- Multumesc, dar sunteţi sărbătorită, am înţeles, iar florile...
- Păstrează-le tu. Soţul meu a adus acasă foarte multe buchete. Nu duc lipsă. Am ocupat toate vazele prin apartament, dragă, a insistat ea observând zâmbetul lui amar...
Ajunşi lângă maşină, Anca a încercat să-l convingă pe Fănel să cheme un taxi. El s-a opus, motivând că este o oră la care şoselele sunt aproape pustii şi a doua zi pleacă în misiune.
- Ce naiba misiune ai de îndeplinit? Sâmbătă şi duminică, Fănele? De când şi de ce ai început să mă minţi şi să te ascunzi de mine? Am văzut eu în noaptea asta cât mă respecţi tu şi cât te respectă alţii pe tine. Eşti de plâns! a răbufnit ea aproape ţipând. Adevărat, erau singuri în parcare în acel moment, dar se întâmpla pentru prima oară ca Anca să ridice tonul atât de tăios.
- Tu nu l-ai auzit când a zis că până luni să fie treaba rezolvată? Şi de ce mama dracului ţipi tu la mine? Nu-ţi dau ţie socoteală pe ce fac la serviciu, i-a răspuns el mânios. Treci în maşină imediat dacă nu vrei să vii pe jos! a ameninţat-o fără să o privească şi s-a urcat la volan.
Până acasa nu au vorbit şi nu s-au uitat unul la altul nicio fracţiune de secundă. Fiecare îl învinovăţea pe celălalt pentru ieşirea nervoasă din parcare. Fiecare căuta o justificare în conduita necorespunzătoare a celuilalt. Răstălmăceau fiecare gest şi vorbă, fiecare privire. Şi pe măsură ce trecea timpul, fiecare se înverşuna mai mult şi găsea nod în papură celuilalt.
- Frumoasă petrecere! M-ai făcut fericită cu aşa atmosferă în care m-ai sacrificat fără milă, a început Anca să-şi descarce nervii. Am ajuns să râdă nişte toante de mine, ca şi când...
- Poate că ai uitat, dar „toantele” alea au studii superioare şi posturi foarte bune în...
- Asta era treaba? Studiile mele? Te râcâie pe tine chestia asta?
- Nu am zis că mă râcâie. Am spus că ele au studii şi, drept urmare, nu sunt toante, a încercat Fănel să repare o gafă facută doar din răutatea ce-l stăpânea în acele clipe.
- Da, nu sunt toante. Sunt chiar inculte, dacă vrei să ştii! Era şi normal. Cu facultatea făcută în particular, la fără frecvenţă şi cu portbagajul plin, la ce ar mai...
- Adică ce vrei să spui? a întrerupt-o el în timp ce-şi arunca pantalonii pe un scaun. Că la stat e mai grozav ca la particular? Nu eşti tu în măsura să faci diferenţa!
- Nu sunt? De ce? Că esti în aceeaşi căruţă cu toantele? a izbucnit Anca fără reţineri, agitându-şi braţele goale.
- Eu am dat licenţa la stat. Ai uitat că...
- Nu am uitat nimic. Doar licenţa, domnule Fănel! Restul, la "Titu Maiorescu" şi nici nu ştii dacă ai fost prezent la toate examenele. Tu eşti cel care uită că...
- Nu am uitat nimic. Cum-necum, am făcut-o şi eu şi ele şi alţii. Tu nu ai făcut-o, e clar? Până şi o chelneriţă are facultate...
- Asaaaa?! Da, da...De aia i-ai dat ciubuc un milion, soţul meu drag? Pe acolo aveai tu misiuni de noapte când...
- Tine-ţi gura, te rog! a ţipat el privind-o ameninţător. Vorbeşti prostii şi nu e cazul, a continuat cu voce scăzută, dar furios, conştient fiind că devenise exagerat de tăios.
Anca s-a aşezat pe scaun cu bluza într-o mână şi cu fusta în cealaltă. Rămăsese ca paralizată de acea expresie "ţine-ţi gura!". Mâinile începuseră să-i tremure uşor şi-l privea stupefiată cum se plimbă nervos prin cameră, în chiloţi şi ciorapi. A aruncat bluza şi fusta pe jos şi si-a scos sutienul cu mişcări mecanice, după care a mers la baie şi a îmbrăcat un halat. Se hotărâse să nu mai vorbească. A plecat la bucătărie. Când a intrat Fănel, era la a doua ţigară. Prima zăcea în scrumieră fumată pe jumătate, răsucită şi strivită. El, tot în ciorapi şi chiloţi, a scos o sticlă cu vin din frigider şi a turnat în două pahare. După ce a aprins o ţigară, a întrebat-o plictisit şi obosit:
- Bei puţin vin?
- Nu am nevoie, a răspuns ea sec. Privea pe fereastră fără să vadă nimic. Când a simţit că el s-a ridicat să plece după ce a golit paharul, fără să se întoarcă, neaşteptat de calmă, l-a întrebat:
- Ţi-a fost de folos prezenţa mea?... Ai obţinut ceea ce ai dorit?
- Adică ce vrei să spui? Nu înţeleg la ce te referi, i-a răspuns el privind-o mirat.
- Nu înţelegi? Mă surprinde... Pentru ce mi-ai cerut să înlocuiesc costumaşul grena cu fusta aceea scurtă? Ai vrut să te dai mare faţă de mitocanii ăia că ai nevastă cu picioare frumoase? Doar pentru asta-s bună?
- Află că da! Eşti mulţumită? a întrebat el redevenind agresiv în atitudine. La ce mama dracului mai eşti bună? Spune! a ţipat Fănel izbind cu pumnul în masă atât de tare încât vinul din paharul ei a sărit afară.
Anca a amuţit din nou. Nu-i venea să creadă ce a auzit. Nu putea înţelege cum şi de ce s-a ajuns la o aşa discuţie urâtă. Dorea să-i pună capăt, dar, în aceeaşi măsură, revolta ce o simţea născându-se şi cotropindu-i gândirea şi trupul o îndârjea. Avea nevoie de explicaţii.
- Tu realizezi cât mă jigneşti? Ce să înţeleg din toate astea? Că m-ai folosit atâta timp şi eu, ca proasta, am crezut în tine?
- Crezi ce vrei. Nu mă interesează si lasă-mă dracului în pace! a bolborosit Fănel şi a ieşit trântind uşa după el.  

*
Se luminase afară şi câteva raze de soare se opriseră pe trupul ghemuit sub un cearşaf. Anca a deschis ochii mari după ce a clipit des de mai multe ori şi i-a frecat uşor cu pumnii strânşi. A făcut recunoaşterea încăperii în care se simţea ca o străină. Dormise singură pe o canapea din camera de oaspeţi, lăsându-l pe Fănel în dormitor, după ce el a împins-o cu brutalitate jos din pat. Plecase ca un câine bătut de stăpânul pe care-l adora...
Şi-a amintit că, rămasă singură în bucătărie, a dat frâu liber lacrimilor ce o tot încercaseră. Apoi, după ce s-a liniştit, şi-a reproşat întreaga atitudine. "A băut şi el mai mult şi a fost supărat. Cine ştie ce necazuri are la serviciu... Nu trebuia să-l mai enervez şi eu. L-am jignit şi cu facultatea...Uf, ce proastă am fost! Când e omul cu aburii alcoolului în cap nu trebuie să-l iriţi. Vorbeşti a doua zi cu el, pe trezie...Trebuie să fac primul pas spre împăcare. În pat se rezolvă multe. Au dreptate femeile de la serviciu care susţin că gura te ceartă şi p...a te împacă".
A intrat în vârful picioarelor în dormitor. A lăsat halatul să-i cadă de pe umeri şi s-a strecurat în pat. Nu a apucat să se aşeze lângă el...
- Ce vrei? Ţi-am spus să mă laşi în pace. N-ai auzit?
Vocea lui Fănel parcă a spart întunericul şi a lovit-o în moalele capului cu cioburile lui mărunte. Nu se aştepta la aşa ceva. După primul impuls de a se retrage, s-a hotărât să mai încerce o împăcare.
- Dragul meu, suntem obosiţi. Avem nişte motive de iritare, dar hai să...
- Tu eşti turc? Nu înţelegi că vreau să fiu lăsat în pace acum?
- Bine. Cheful vine mâncând. Ştii tu, ca la nuntă... Când trebuie să mergem la nunta lui Valentin cu Olga? Nu mi-ai spus.
- ...N-am spus? Probabil că am uitat..., a bolborosit el după o pauză destul de apăsătoare. Fusese surprins de întrebare. "De unde p...a mă-sii a aflat asta, frate? La restaurant nu s-a vorbit despre aşa ceva". Mergem peste două săptămâni cred, a continuat el oarecum împăciuitor.
Anca s-a lungit aproape de el în pat şi a întins un braţ să-l cuprindă. Se înfierbântase ca din senin. Chiar îl dorea. Şi-a amintit că de mai multe nopţi nu se atinseseră. "Oare de ce? Se culcă cu ospătara aia? Nu mă mai place, nu mă mai doreşte? Vom vedea...".
Când a coborât braţul şi l-a atins undeva peste umeri, el s-a întors brusc şi cuvintele lui au biciuit-o cu sălbăticie:
- Eşti atât de proastă să nu înţelegi că nu te vreau? Sunt obosit şi nu am chef de tine la ora asta. E clar, femeie? Pleacă-n p…a mă-tii şi lasă-mă odată!
... A oftat adânc şi a coborât de pe canapea cu o senzaţie puternică de oboseală.  

Tot somnul fusese un coşmar. După ce şi-a preparat o cafea amară, a lăsat-o să se răcească şi a mers la baie. S-a privit în oglindă. Avea cearcăne adânci şi faţa-i era tristă, răvăşită. "Sunt demolată rău de tot! Parcă m-a tamponat tramvaiul 14... Cu ce am greşit, oare? Asta-i fericirea ce mi-a oferit-o el! Parcă aşa se justifica în discuţia cu taică-meu. Doar l-am auzit atunci cu urechile mele...".
După duş si cafea a încercat să facă ordine prin casă. A strâns şi a pus la locul lor doar lucrurile ei. Pe ale lui le-a lăsat acolo unde fuseseră aruncate. "Dacă tot nu sunt bună de nimic... nu mai fac nimic. Să vadă cum e. Şi nici mâncare nu-i fac. Să-şi facă singur! Nici eu nu mai am chef de nimic...".
A luat telefonul şi s-a tolănit pe un fotoliu, cu ţigara în mână.
- Alo, ce faci scumpo?
- Bună, iubita! Ce-i cu tine de mă suni la ora asta?
- Uite, mai vreau o cafea vorbită. Vii sa vorbim câte ceva?
- Ohoho, de-ai şti unde suntem noi acum...
- Nu eşti acasă, Gabi?
- Nu, iubita. Suntem la Lereşti...
- Unde naiba e asta, fată?
- Dincolo de Câmpulung Muscel, la câţiva kilometri... Plecăm sus la Voineasa acum...
- E frumos? Cu cine...
- Suntem toţi, cu pitici cu tot. Am plecat de ieri. E fain aici. Să vezi ce colorit e pe dealuri şi mergem să vedem zăpada veşnică...
- Bine fată, distraţi-vă sănătoşi!
- Alo, iubita! Nu eşti în apele tale...
- Ba da... lasă, vorbim când vii...
- Bine, pa-pa, te pupăm toţi, paaaaa!
Anca a închis înciudată telefonul. "Ei bine, iată ce înseamnă să fii fericită cu adevarat. Gab cred că este. Chiar dacă nu are serviciu şi nu s-o pricepe la toate. Dar are un bărbat ca lumea lângă ea. Eu nu sunt bună de nimic!" Chiar dacă gătesc mai bine, păstrez casa curată, mă îmbrac cu gust şi fac bună impresie în societate…”
A deschis larg frigiderul. După ce l-a examinat sumar, l-a închis hotărâtă. "Am o foame în mine de două persoane! Plec şi mănânc în oraş. Mă plimb şi apoi merg direct la spital. În tura asta dublă am timp să meditez. Sunt prea tulburată acum. Am nevoie de relaxare”.
Când a intrat în spital, parcă era alta. Surâzătoare, atent îmbrăcată, chiar elegantă, Anca răspundea cu amabilitate la saluturi şi intra uşor în dialog cu oricine. A pătruns în atmosfera specifică de serviciu cu uşurinţă şi plăcere. Reuşise să se detaşeze total de problemele personale. Bolnavii erau parcă cel mai bun calmant pentru ea. Grijulie, atentă, plutea de la un pat la altul cu zâmbetu-i cald şi încurajator, cu vorbe de îmbărbătare şi cu mâna-i uşoară făcea injecţii care nu provocau teamă ori durere. Toţi o preferau şi o urmăreau cu drag de câte ori era de gardă.
La ora vizitei de seară a avut surpriza să-l vadă pe doctorul Dobrescu. Nu ştia că este în spital. Şi-au zâmbit când privirile s-au întâlnit şi s-au salutat. Când au ieşit din ultimul salon, el a întrebat-o direct:
- Ce-i cu tine? Nu eşti cea pe care o cunosc... Nu te-ai distrat bine la aniversare?
- O, ba da! a răspuns ea contrariată. Poate puţin obosită... În rest, fără probleme, doctore.
- Mda... Te cunosc prea bine ca să poţi ascunde ceva de mine... Te frământă un ceva anume. Te roade adânc de tot, a contrazis-o el privind-o atent, cu seriozitate şi chiar cu o doză de îngrijorare pe care se forţa să o ascundă. Ai făcut vreo cucerire puternică şi ţi-e teamă, poate, a continuat încercând să schimbe cursul conversaţiei.
- Departe de mine aşa întâmplare fericită, doctore, a răspuns Anca râzând.
- Ei, lasă!... Ştiu că eşti de serviciu în noaptea asta. Poate îmi acorzi plăcerea să mai stăm de vorbă, a lansat el invitaţia asigurându-se că nu sunt ascultaţi. Cred că ai ce-mi povesti.
- Suntem împreună în tura de noapte?
- Da, suntem şi aş vrea să nu uiţi... După tratamentele de la miezul nopţii te aştept în cabinetul meu. De acord?
Anca l-a privit în adâncul ochilor şi l-a analizat. Părea extrem de serios şi hotărât. Nici urmă de ironie ori glumă. Fără să-şi mute privirea, i-a răspuns şoptit:
- Da, Viorele! Cred că am multe să-ţi povestesc. Voi veni.  

*
Spre deosebire de alte zile în care timpul se scurgerea cu repeziciune, în seara aceea parcă stătea pe loc. Anca era nerăbdătoare. Nu ştia ce va fi şi nici nu îndrăznea să-şi facă planuri de vreun fel. Amintirile neplăcute din noaptea trecută începuseră să vină una câte una. Fiecare moment consumat îl judeca cu totul altfel decât atunci când se petrecuse. Se mira cum de a putut suporta totul, fără să se manifeste aşa cum simţea că ar fi făcut-o acum. În acelaşi timp, se felicita de câte o ieşire ce-i dăduse satisfacţie. Dar, una peste alta, era nemulţumită şi neliniştită. Şi toată neliniştea, în paralel cu durerea ce o apăsa în adâncul sufletului, veneau din partea lui Fănel. Din atitudinea şi expresiile lui. Din mentalitatea pe care i-o descoperea acum, pentru întâia oară.
Curând, a trecut cu gândul la Viorel. Se întreba cum a reuşit să o descopere, să-i citească pe faţă că a avut ori că are probleme. Ar fi dorit să ştie dacă o priveşte prin prisma raporturilor de muncă ori, strict, în relaţia
bărbat-femeie. "Dacă ar fi a doua variantă, ce voi face? Voi avea puterea să-i rezist? Sper că da. Nu ar fi prima oară când refuz un bărbat. Deşi, pe el, parcă... Nu ştiu ce naiba văd în ochii lui de mă înmoi toată! În plus, cu mine s-a purtat exemplar, comparabil cu celelalte fete din secţie... Culmea e că despre el nu am auzit vorbindu-se ca despre alţi medici. Hm! Nici despre tata nu am auzit. Hai că acum are o vârstă, vorba aceea, dar nici din timpul tinereţii sale nu s-a aflat nimic. Să fi fost el aşa serios? Poate...foarte discret... De asta e mama fericită! Nu a înşelat-o. Cât despre ea, bag mâna în foc că nu a cunoscut alt bărbat... Aşa şi Viorel. Nu s-a auzit nimic, ori eu nu bag în seama prostiile astea? Hm, ce fierbinte
m-a sărutat atunci, la chirurgie! Şi cât m-am speriat de rău! Cred că mai teamă mi-a fost de mine, atunci. Iar acum vom vorbi sau va dori mai mult decât atât? Am rămas şi singură. Au plecat una câte una... Deh, e sâmbătă noaptea. Dacă nu-s urgenţe, e linişte".
A lăsat totul în ordine şi s-a retras în camera de gardă. A completat ceva într-un registru. S-a dezbrăcat şi s-a înviorat sub duş.
Privindu-se în oglindă, s-a întrebat din nou: "Ce ai de gând, Anca? Singuri, la o aşa oră, de ce naiba crezi că te aşteaptă? Păi, ce să zic? Şi eu vreau! Nu eşti măritată? Ce nevoie ai? Ba da... cu un bădăran. Care sunt sigură că mă înşeală. Am şi eu dreptul să fiu iubită... Atunci, du-te! Oricum, recunoşti că eşti topită după el. Dar el? Te doreşte ori te înscrie în palmares? Mă doreşte, nu fi proastă! Dacă era vorba de palmares, se lua de mine de mult timp. Atunci... sa fii fericita, Anca!"
Era goală. A potrivit câteva bucle, s-a dat cu puţin parfum de calitate şi a luat un halat curat pe ea. "Atât. Fie ce-o fi!"
A intrat uşoară ca un fulg de nea, după ce a bătut discret la uşă. El era la birou. Citea. La televizor, pe un post oarecare, se transmiteau ştiri sportive. Mirosea frumos în încăpere. Ceva ce aducea cu aroma pinului.
Viorel a tresărit şi a ridicat capul. Nu auzise bătaia uşoara în uşă. Era îmbrăcat în pantaloni şi maiou. I-a zâmbit, s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de ea, întinzându-i mâna.
- Pofteşte! De ce ai rămas la uşă, dragă?
- Eu... ţi-am promis şi am venit să stăm de vorbă...Am rezolvat sarcinile de...
- Lasă-le încolo de sarcini... Îmi dai voie? a întrebat-o după ce deja o cuprinsese în braţe pe după umeri.
- Nu ştiu ce să zic... Dacă tu vrei..., a bâiguit Anca în timp ce trupul se oferea de voie şi capul i se lăsa încet pe spate.
Sărutul a venit de la sine, după ce a strâns-o la piept şi i-a suflat uşor, ca o boare, în zulufii de pe lângă ureche. Ea s-a abandonat total în braţele lui, cu ochii închişi, fără să mai respire. Creierul refuza să gândească ori să comande o mişcare. Simţea o ameţeală plăcută de care nu dorea să fugă şi atât.
Când buzele lor s-au desprins din sărutul lung, tremurau. Ea a deschis ochii şi nu a putut articula decât "m-ai ameţit!" şi apoi a întins mâna după un scaun. Dar a întâlnit mâna lui şi s-a lăsat prinsă de încheietură.
- Nu te aşeza. Avem timp şi de odihnă. Uite, te liniştesc de îndată, a şoptit el şi a cuprins-o din nou în braţe.
Ea s-a lăsat în voia lui. După ce a întors-o cu spatele, prin gesturi pline de mângâieri încete, mâinile lui au căutat nasturii halatului şi au început să-i desfacă rar, fără grabă. Apoi, i-au cuprins sânii în căuşul palmelor şi i-au mângâiat fin mameloanele, înfierbântându-le prin căldura interioară ce-o emanau. Curând, s-au ridicat spre umeri în acelaşi timp cu halatul ei.
Înţelegând că o dezbracă, Anca s-a arcuit puţin cu mâinile aduse pe piept şi l-a rugat în şoaptă:
- Te rog... stinge lumina, Viorel!
- Sssst! Nu ne deranjează. Nu intră nimeni, am pus siguranţa...
- Dar mi-e jenă... Nu pot!
- De ce să stricăm momentul? a întrebat el aruncând halatul în spate, la întâmplare. Nu observase că este goală.
A început să o maseze cu abilitate pe gât şi umeri, apoi, după ce i-a şoptit să se aplece, a coborât sistematic către mijloc. Atunci a văzut-o goală. A zâmbit satisfăcut şi a continuat masajul cu o mână. Cu cealaltă a desfăcut cureaua şi a tras fermoarul de la pantaloni. I-a dezbrăcat şi, cu dexteritate, a scos şi chiloţii.
Anca nu a văzut, dar a intuit totul şi se întreba ce va urma. Fără să întrerupă masajul, Viorel şi-a apropiat trupul şi s-a lipit de ea. A condus-o uşor către birou, doi paşi.
- Pune mâinile pe el, i-a şoptit gândind cu surprindere: "Nici nu trebuia să-i spun eu treaba asta!"
Anca s-a conformat, atentă la toate atingerile lui. Masajul o relaxa total. Crea o senzaţie de bine general. Apoi, i-a produs plăcere. Iar când i-a simţit pe pielea ei bărbăţia tare şi catifelată, a cotropit-o o dorinţă imposibil de strunit.
El i-a simţit umezeala subită. „E pregătită perfect; calm!” şi a încercat să o penetreze. Simţind că nu reuşeşte din prima încercare, Anca a dus mâna şi a prins penisul învârtoşat, introducându-l parţial, cu grijă, după ce l-a palmat curioasă cât să-l simtă bine. "Nu-i mai mare ca a lui, dar e grozav de tare!"
Nu ştia cum să se mişte în poziţia asta, dar instinctul şi plăcerea au făcut ca fesele ei să danseze într-un ritm tot mai alert. Adevărat că şi mâinile lui strângeau coapse sau umeri ori sâni într-o ordine parcă prestabilită, coordonându-i jocul. Senzaţiile dinlăuntrul ei erau unice. O atingea acolo unde nu bănuia că se poate ajunge şi icnea, din când în când, dominată de o fervoare de care nu avusese parte. Avea impresia că pluteşte, că se înalţă şi flăcări nevăzute o înfierbântă şi o topesc.
El a simţit când ea s-a excitat puternic, gemând încet şi ritmic de plăcere, dar nu a încetat mişcarea. Mai apoi, i-a şoptit:
- Mergem în pat...
A aşezat-o cu faţa în sus. A sărutat-o şi a mângâiat-o cu plăcere evidentă, în timp ce ea îşi plimba mâinile pe umerii lui, pe coapse, pe fese, până a ajuns unde dorea. Acolo nu erau necesare mângâieri. A exclamat fără voie şi a prins, doritoare, izvorul plăcerii anterioare în palmă.
Nu-i venea să creadă ca este la fel de tare. Şi-a desfăcut picioarele adunându-şi genunchii şi l-a îmbrăţişat cu putere. El şi-a trecut braţele pe sub încheietura genunchilor ei, a pătruns-o şi trupurile lor au început dansul cifrelor cu rotunjimi. Când i-a trecut picioarele pe umeri, ea gâfâia, transpirată toată. Nu mai ştia de câte ori s-a excitat. Îl simţea până în adâncul trupului cu o plăcere mistuitoare, nebănuită. Avea senzaţia că e un vulcan care erupe. L-a simţit şi pe el finalizând şi a rămas uimită de dorinţa de a continua să o posede şi de vitalitatea ieşită din comun.
"Aşa ceva nu credeam că e posibil! Fănel nu a reuşit niciodată sa înnădească un număr... Nu mai rezist, dar e fantastic de plăcut!"
Când au terminat, cearşaful de sub ei era ca scos din apă. Ei, asudaţi în întregime, suflau din greu şi se îmbrăţişau vlăguiţi şi fericiţi...  

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (16) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 271, Anul I, 28 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!