Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (14)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul IV / 2  

CU CĂRŢILE PE FAŢĂ  


Era târziu, foarte târziu când Mariana a plecat acasă. A solicitat un taxi. Teama de a merge singură pe străzi era prea mare.
În noaptea aceea, deşi nu se făcuseră rezervări, restaurantul a fost gazda mai multor evenimente care
s-au desfăşurat până după miezul nopţii. Patronul a dat dispoziţie ca toţi ospătarii să rămână: - Nu pleacă nimeni, indiferent de oră, decât dacă a plecat ultimul client de la masă şi s-a făcut ordine în sală.
Cu toată oboseala ce o simţea cum pune stăpânire pe ea, era fericită. Se făcuse comodă pe canapeaua din spate a maşinii şi, cu ochii închişi, revedea căteva momente pe care le considera foarte importante. Convorbirea cu avocatul acela blajin, trecut de cinzeci de ani, cu părul grizonat şi privire sinceră, la care nu se aşteptase în niciun fel, i-a dat speranţe multiple şi mult curaj în a înfrunta viitorul. L-a cunoscut tot la restaurant. Venea adesea, cu prieteni de breaslă, sa mănânce şi să discute despre ale lor. Fiind curată, operativă, atentă, discretă şi foarte plăcută la înfăţişare, Mariana era favorita grupului. Întâmplător, nici nu mai ştia cum şi când, a venit vorba de studiile ei şi de împrejurările care au determinat-o să lucreze ca ospătară. În timp, avocatul a mai aflat şi alte amănunte. Iar în seara asta, când a venit să ia comanda, a salutat-o ca pe o veche cunoştinţă...
- Bine te-am regăsit, domnişoară! Mă bucur să te văd. Încă nu ai intrat in barou şi asta mă întristează...
- Bună seara, domnule avocat! Bine aţi venit! Bună seara, domnilor! a răspuns ea cu o uşoară reverenţă şi cu cel mai frumos zâmbet pe buze. Încă nu am avut această şansă... Vă rog să mă scuzaţi! Cu ce doriţi să vă servesc?
A fost o seară de succes. Toţi clienţii au fost încântaţi de felul în care Mariana îşi împlinea obligaţiile de serviciu. Ştia că au discutat câte ceva despre ea. A prins, în trecere, câteva vorbe. S-a bucurat în sinea ei. Privirile lor nu o dezbrăcau şi nu-i cercetau trupul, aşa cum făceau alţi clienţi. "Oare sa fie toţi avocaţi? După aspect, vreo doi sau trei au fost militari. Precis! Dar serioşi cu toţii... Cred că avocatul acela este respectat mult. Şi dacă el mi-a vorbit frumos, au fost şi ei obligaţi s-o facă", gândea Mariana, fără să deschidă ochii.
Când au plecat, au salutat-o toţi cu simpatie împletită cu respect. Iar avocatul cu părul grizonat i-a dat o carte de vizită şi i-a vorbit privind-o părinteşte.
- La ora zece sunt la biroul meu. Dacă ai timp, vino să discutăm. Pe 15 noiembrie este examen de admitere în barou. Nu mai amâna, fetiţo! Este păcat să-ţi iroseşti tinereţea în restaurant. Tu poţi mult mai mult.
- Vă mulţumesc atât de mult, domnule avocat! Nu ştiu dacă am să pot..., a încercat ea, roşie în obraji, să găsească o justificare.
- Ai telefoanele înscrise acolo. Mă anunţi când vii. Dacă vrei să faci ceva în viată, de tine depinde, de voinţa ta.
- Domnişoară, a intervenit un alt domn, dacă vei fi aşa de operativă, precisă si degajată la bară, precum
te-am văzut aici, vei fi un avocat foarte bun!
- Mulţumesc... Ştiţi..., a încercat ea să răspundă, e greu de intrat. Cunoaşteţi...
- Cunosc, cunosc! Caută-l pe maestrul şi va fi mai uşor decât îţi imaginezi. La revedere! i-a răspuns acel domn întinzându-i mâna.
"Toţi bărbaţii de la acea masă au dat mâna cu mine... Doamne, ce fericită am fost! Nu m-au privit ca pe un ospătar! Şi câte se spun despre avocaţi! Dar, sunt oameni şi oameni. Peste tot...".
- Mă scuzaţi, am ajuns! i-a întrerupt şoferul taxiului gândurile. Aici aţi dorit, nu?
Ea s-a uitat ruşinată pe geam. Nici nu simţise că maşina se oprise deja.
- Da... ah, da, exact aici. Mulţumesc şi mă iertaţi!... Cât am de plată?
S-a dezbrăcat în ritmul melodiei de la micuţul aparat de radio ce trona pe capul somierei. Amintindu-şi că şeful de sală i-a spus să-şi ia liber până vineri, a încercat să găsească răspuns la întrebarea "De ce?". S-a întristat. "Oare patronul s-a gândit să mă concedieze? Au mai fost situaţii ca cea din noaptea asta... Nu am primit liber. Să fie vorba de intervenţia vreunui client? A venit la masa lor şi a băut un pahar cu şampanie. Îl cunoşteau toţi, după cum am observat... Nu! În cazul ăsta mă culc imediat. Şi merg la avocat. Am strâns bani şi sper
să-mi ajungă. Penalul şi civilul… le-am terminat deja şi am început procedura penală. Mai am două luni şi jumătate la dispoziţie... Oare reuşesc să trec prin toată materia? Ar mai fi şi legea de organizare..., dar pe asta o ştiu ca pe apă, ce naiba! Trebuie să reuşesc!", a rostit ea cu voce tare şi a stins lumina.
S-a trezit odihnită după un somn fără întreruperi, adânc. Primul gând a fost cartea de vizită. A căutat în geantă cu o teamă pe care nu o înţelegea. "Doar nu a fost un vis, ce naiba! Nu te teme, dar... hai, verifică!"
Birou de avocatură Victor DELEANU.
Adresa...
telefoane...
fax...
mijloace de transport...
Un chiot de bucurie a invadat cocheta garsonieră. "Este adevărat" a început Mariana să fredoneze şi a alergat la baie. Într-o jumătate de oră era deja în faţa blocului. A ajuns destul de repede. A intrat temătoare după ce a citit pe uşa imobilului: "Consultaţii juridice, asistentă şi reprezentare în instanţă pentru persoane fizice şi juridice, în litigii privind dreptul comercial, civil, penal, succesiuni, proprietate. Certificări şi redactări acte înfiinţări firme"... "Mamă, Doamne! Asta-i firmă sănătoasă dacă se ocupă de toate domeniile astea"...
- Bine ai venit, domnişoară, ia loc! a întâmpinat-o jovial avocatul Deleanu, anunţat în prealabil despre sosirea ei.
- Bună ziua, domnule avocat! a rostit Mariana, vizibil emoţionată. Mulţimea birourilor, a avocaţilor şi a clienţilor, ordinea desăvârşită şi spaţiile mari, luminoase, bine întreţinute, o impresionaseră enorm.
- Foarte pe scurt, căci timpul ne presează... Ştii în ce constă examenul de...
- O, da! Deja am finalizat materia la Drept civil şi penal..., s-a grăbit ea să răspundă.
- E foarte bine. Bravo! Ştii că urmează perioada de stagiatură de doi ani, dacă reuşeşti?
- Da, cunosc, domnule avocat şi mă tem de această perioadă... Sub aspect financiar, nu din alt motiv, a adăugat ea observând sprâncenele lui ridicându-se întrebător. Şi admiterea în barou... se spune că fără
8-10 mii de euro...
- Lasă astea. Dacă vei fi de acord cu condiţiile şi pretenţiile ce ţi le voi expune imediat, vei înţelege că nu trebuie să te temi. Vei reuşi fără să-ti cumperi locul, a încercat avocatul să o liniştească, în timp ce o cerceta cu privirea plină de simpatie...
Când a plecat de la Biroul de avocatură, Mariana era uşoară ca un fulg. A căutat o cofetărie să sărbătorească. Viaţa-i oferise o mare şansă. Se simţea cu adevărat fericită când a deschis uşa şi aromele specifice i-au gâdilat nările.  

*
Când Fănel a ieşit şi a închis uşa, Anca a deschis ochii şi a examinat contrariată întreaga încăpere. Nu dormea. A aşteptat, ca în fiecare dimineaţă, să vină lângă ea, să o îmbrăţişeze, să facă dragoste ca în primii ani. În ultimul timp, se obişnuise doar cu un sărut de rămas bun, gândind că este suficient după seara ori noaptea în care i se dăruia. Dar azi, poate pentru prima oară, nici acest sărut nu l-a primit, deşi toată noaptea nu se atinsese de ea. Când s-a urcat în pat, el părea să doarmă. Anca a simţit, după respiraţie, că este treaz şi l-a sărutat pe obraz după ce a încercat să-l îmbrăţişeze uşor. El s-a scuzat că este obosit şi urmează o zi grea.
Îşi lăsase pijamaua şi alte articole de lenjerie în mare neorânduială. Fiecare pe unde căzuse ori unde fusese aruncat din mers. Ceea ce era neobişnuit la el. Iar lucrurile pe care le îmbrăcase cu o zi în urmă erau aruncate prin toate încăperile.
"Ce se întâmplă cu el? De ce este atât de neglijent? Şi cu mine ce are de mă tratează cu indiferenţă?", se întreba Anca în timp ce cobora din pat şi se îndrepta către baie. S-a examinat în oglindă. Nu i s-a părut ca s-ar fi schimbat cumva. Nici nu avea cum. Ea era cu adevărat frumoasă şi după o noapte nedormită...
După ce a băut cafeaua şi a făcut ordine prin tot apartamentul, a înşirat pe un pat câteva rânduri de rochii, fuste si bluziţe. Le privea nehotărâtă. "Dacă sunt prea sobră, nu cred că e bine. O onomastică presupune şi puţină lejeritate, nu? Dacă are nevoie de acel şef... să fiu puţin mai sexi! Ba nu! Fac o impresie urâtă. De obicei îmi dădea sugestii, chiar dacă mă îmbrăcam cum doream eu, până la urmă...Aseară a uitat să vadă la ce m-am gândit... Mai bine simplu şi elegant. Un deux-pieces sau o bluză cu fustă şi pantofi asortaţi? Hm! Să mă mai gândesc... O sun pe Gabi. Nu, că ea nu are gusturile mele în materie de sindrofii. Mama... e prea pretenţioasă şi uşor depăşită de asemenea evenimente în aste vremuri!”!"
Îmbufnată şi nemulţumită, s-a îmbrăcat şi a plecat să se plimbe. Nu avea o ţintă anume. Mergea pe jos, agale, încercând să-şi pună ordine în gânduri, privind toate vitrinele fără să caute ceva anume. O distra hărmălaia copiilor din cartier care se bucurau de libertatea oferită de vacanţă. Mulţi tineri îmbrăcaţi sumar, părând că merg la ştrand ori la vreun teren de sport, o priveau cu multă curiozitate şi îndrăzneală. Ea rămânea aparent impasibilă, dar se amuza şi zâmbea discret, întrebându-se: "Oare par de vârsta lor? Ce văd ei la mine?". De altfel, erau şi destui bărbaţi care o urmăreau admirativ ori o dezbrăcau, pur şi simplu, cu priviri pofticioase.
Analizându-se atent în vitrina unui magazin în care erau etalate articole pentru copii, a sesizat că nu purta sutien. Surprinsă, s-a răsucit uşor spre stânga, dând impresia că cercetează un exponat, a revenit şi s-a întors către dreapta pentru a se examina mai bine. A săltat din umeri zâmbind propriei sale figuri care i-a răspuns cu acelaşi zâmbet prin geamul vitrinei. "Ei, şi? Încă e vară şi este foarte cald... În plus, am piept frumos şi bluza
nu-i total transparentă...".
- Eşti frumoasă, doamnă! Asta ai vrut să ştii, nu?
- Hei, m-ai speriat! s-a întors ea cu vioiciune întrerupându-l pe cel care, numai la doi paşi depărtare, se oprise să o admire şi să-i vorbească. Recunoscându-l, a făcut ochii mari şi l-a întrebat: - Ce-i cu tine pe aici, doctore?
- Ce să fie? Am vizitat un pacient în zona asta, a răspuns Viorel, fără să-şi dezlipească ochii de pe pieptul ei ce sălta vizibil în ritmul respiraţiei accelerate de emoţie.
- Înţeleg, dar…, de ce mă priveşti aşa de... insistent, cum să spun,...mă faci să roşesc!
- Te admiram. Eşti superbă...! Eşti apetisantă... Acesta-i cuvântul care te defineşte, a început el să vorbească, ascunzându-şi cu abilitate uşoara emoţie şi impulsul de a o strânge în braţe şi a o săruta.
- Hai, te rog, încetează! Doar m-ai văzut de atâtea ori...
- Da şi te-am văzut şi mai goală decât atât..
- Hei! Cum îţi permiţi.... Scuză-mă!... Cu ce ocazie?
- Anca, hai să fim serioşi. Te mai schimbi pe ici pe colo, te mai apleci, halatu-i scurt, e decoltat, mai scapă câte un nasture neprins şi, în plus, nici acolo nu porţi sutien, ce naiba! Îţi stă foarte bine goală, eşti ideală în atelierul unui sculptor...
- Nu se poate! Ce faci, doctore? a întrebat ea pierdută de emoţie, jenă şi plăcere, fără să ştie cum să procedeze. Roşise toată şi se enervase simţind fierbinţeala obrajilor.
- Fac declaraţii unei femei pe care o doresc... Este ceva rău în treaba asta?
- Bine... Dar, niciodată tu nu ai...
- Nu am avut ocazia. La serviciu este altă atmosferă, avem alt statut. Chiar nu ai simţit deloc cum te dezbrac cu privirea ? Nu ai intuit de câte ori am fost pornit să te iubesc în nopţile de gardă?
- Da, da... înţeleg... Ştii, în seara asta merg cu soţul la restaurant, l-a întrerupt Anca împingându-i uşor, parcă cu părere de rău, mâna pe care el o aşezase pe braţul său în timp ce-i vorbea tot mai înflăcărat şi convingător. E vorba de o onomastică, a continuat imediat, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit, privindu-l aparent liniştită.
- În cazul acesta, petrecere frumoasă! Şi până atunci nu avem timp să...
- Nu, nu am timp de nimic, scuză-mă! Nu am hotărât nici în ce să mă îmbrac. Nu prea ştiu ce persoane sunt invitate şi plec să-mi...
- Mergi aşa cum eşti acum îmbrăcată. Îţi stă excelent...
- Ei, nu se poate, Viorele! Astea-s articole de stradă, nu de...
- Dar dacă te aranjează, ce mai contează? Eşti făcută să fii admirată şi iubită, a continuat el în aceeaşi notă de entuziasm. Ştii, mai am trei ore libere... până la Mall Plazza facem doar zece minute...
- O, nu! Mulţumesc pentru amabilitate, dar... nu e cazul... Plec acasă să mă pregătesc..., a bătut Anca în retragere, ocolindu-i privirea. Simţindu-se datoare în a motiva refuzul, a adăugat cu convingere: nu mă simt bine în haine pe care nu le-am purtat. Şi nu mai este timp să mă acomodez până-n seară.... Aş vrea să mă înţelegi.
- Cum crezi. Aş fi vrut să... Te înţeleg, desigur.
- Ei bine, mă retrag, nu te supăra...
- Nu, nu am motiv. Hai, pa! Rămâne pe altă dată... Sper să fii mai bine dispusă şi să nu mă laşi cu ochii-n soare...
- Mulţumesc, doctore! La revedere!
Mergea cu paşi mici şi repezi. Ar fi dorit să alerge. Parcă o luase cu frig. Până să ajungă în faţa blocului, a sunat telefonul. A scotocit poşeta cu grabă. Mâinile-i tremurau. „Doamne, bine că am avut puterea să plec!”, a murmurat Anca, bucuroasă că telefonul o scoate din starea aceea. Surprinzător, era Fănel...
- Da, dragule!
- Anca, nu am timp să vin la masă. Vin să te iau spre seară...
- Tu ştii mai bine... La ce oră?
- La şapte şi un sfert, cel târziu, să fii îmbrăcată...
- În ce anume ai vrea să apar?
- Nu contează... Vezi şi tu...
- Mda, o să fiu o sorcovă şi ei eleganţi...
- Nu le au ei cu eleganţa. Sunt de altă vârstă... Hai, că am treabă, pa!
- Pa, ocupatule!  

*

- Îmi pare rău, sunt ocupat, am program cu familia şi...
- Te înţeleg, prietene, te cred, dar, nu pricepi că am nevoie de tine, ce dracului! Vocea comisarului-şef Costantin Ulieru umplea spaţiul limitat al atoturismului şi trecea prin eter cu iz de mare îngrijorare. Aşa a fost percepută de destinatarul acestor cuvinte, aflat în acel moment în biroul său şi nicidecum într-o sală de aşteptare la un medic, după cum afirmase anterior. I-a răspuns cu uşoară compasiune, mai mult din curiozitate:
- Ce naiba, nea Costică, te vaieţi ca o muiere! Lasă-l în mă-sa, ce treabă ai mata cu el?
- Tu ştii cum se pune problema... Sunt şeful lui direct. Ce vrei, s-o trag şi eu din cauza imbecilului?
- Şi ce poţi face dacă treburile au demarat deja?
- Cu ce am aflat eu şi cu ce mai ştii şi tu..., puse cap la cap, să-l învăţăm cum...
- Nea Costică, dacă e vinovat, aşa rămâne, nu-mi cere mie...
- Nu-ţi cer nimic, domnule, nu mă înţelegi! Sugestii, atât! a insistat ofiţerul, rugător.
- Şi nu puteai să-mi spui mai din timp? a încercat celălalt să găsească o altă variantă de retragere. Cum să explic femeii?
- Te descurci tu, că eşti băiat deştept...Abia în dimineaţa asta am reuşit să intru în posesia unor date. Cred că nu ştiu încă tot ce ar trebui... Vezi şi tu dacă poţi prinde...
- Eu? Nu! În chestii de acest gen nu conta pe mine sub nici-o formă. Îmi pare rău, nea Costică, nu mă confunda cu...
- Nu te gândi la prostii, măi Emile! Eu vreau sfatul tău, prietene, nu influenţe ori intervenţii... Ce p...a mă-sii, chiar nu vrei sa mă-nţelegi?
- Nu accept să fie el de faţă...
- Ca să priceapă mocofanul că-l previn cu toată răspunderea şi grija mea de şef. E foarte important pentru mine... În plus, suntem cu femeile, nu ţi-am spus? Nu există vreun pericol.
- Bine... E ziua doamnei, deci... Locul şi ora...
- ... Aşa. Şi te aştept eu afară. E bine?
- În regulă...
...Comisarul-şef Ulieru era plin de broboane de sudoare. A lăsat să coboare automat geamurile portierelor şi, cu prosopul de sub torpedo s-a şters îndelung pe faţă şi pe ceafă, gânditor şi vizibil iritat. A pornit maşina după aproape zece minute, timp în care a considerat că s-a calmat suficient şi a hotărât ce urmează a face. Îl obseda un gând anume şi nu se putea abţine să nu scrâşnească din dinţi şi să scuipe cu ciudă pe carosabil. "Cum a lucrat pe cont propriu, a şi dat-o în bară, imbecilul! Problema e că nu ştiu dacă există doar treaba asta şi nu or fi mai multe... Cum p...a mamei lui am avut încredere în el, domnule? Dacă se ajunge la ministru, a dat de domnul dracu... Iar eu voi avea necazuri mari! Să-i spun socrului să intervină... poate e prea devreme... ori e deja târziu... Vom vedea. Poate mai aflu câte ceva în seara asta... De la el, că altfel nu se poate!"
Seara în cauză era destul de aproape. Şi acolo unde se aşteptau clarificări, unde se puteau hotărî destine sau elibera conştiinţe, Mariana finalizase anumite pregătiri. Fără să neglijeze clienţii ce-i avea deja în sală, aranja un anumit separeu ca de sărbătoare. Cele trei mese aveau vaze cu flori proaspete şi lumânări parfumate, chiar dacă ea nu ştia sigur câte persoane vor beneficia de atmosfera intimă de acolo. Câteva ghirlande, ce păreau a fi agitate în neorânduială, îşi schimbau culoarea sub lumina difuză a becurilor ascunse sub diferite ornamente, la cei mai uşori curenţi de aer. Gheaţa sclipea în frapierele din care răsăreau câteva sticle cu gâturi lungi şi etichete intacte.
Era veselă. Se mişca uşor, degajată, cu zâmbetul ei profesional care o aranja atât de bine. Nimeni nu ar fi bănuit câte gânduri o frământau, câte griji o împovărau şi câte emoţii o împresurau gândind la viitor.
- Dar ce naiba pregăteşti aici? Ai nuntă sau botez? Mare scofală că vin doi oameni...
- Ei, nea Vasile! De ce eşti răutăcios? Ţi-am spus că e ziua cuiva ori altceva de soiul ăsta şi...
- Nu prea cred... Un poliţist invită mai multe persoane de ziua lui, ştii şi tu foarte bine că am dreptate, şi-a arătat şeful de sală motivul neîncrederii manifestate.
- Treaba lui, nu mă interesează. Dar nu pentru el ornez pe aici, dacă vrei să ştii, s-a arătat Mariana nepăsătoare.
- Măi, tu ascunzi ceva. De cum ai venit te-am mirosit. Nu eşti ca de obicei. Parcă ai câştigat la loterie...
- Nea Vasile, dacă promiţi că nu spui nimănui, a şoptit ea prinzându-l de braţ, îţi spun cea mai tare bombă. Promiţi?
- Hai că m-ai făcut curios. Bine, bine promit, poţi să spui, a adăugat imediat sub presiunea privirilor ei interogative.
- E ultima săptămână pentru mine aici. De luni... nu mă mai vezi şi vreau să las...
- Măi fată, pierzi vechimea. N-ai anunţat. Nu-l văd eu pe patron să înghită jignirea asta. Te dă afară, jigodia, fără...
- Nu! Nu va avea încotro. Hai că mai discutăm noi. Ce zici, e bine cum am aranjat?
Nea Vasile a privit-o neîncrezător, clătinând capul şi, după ce a murmurat "Doamne, ajută-i!", a examinat locul cu exigenţa-i recunoscută.
- Mai bine nici că se putea. Bravo! O să-mi pară şi mai rău că pleci. Să ai grijă de tine şi să dai semne de viaţă din când în când... Vezi ca ţi-a sosit poliţistul. E cu femeia, atenţie mare!
Fănel traversa sala conducând-o atent pe Anca înspre separeu. Un buchet mare de trandafiri se legăna neglijent în una din mâinile sale. Nu era obişnuit cu asemenea sarcină.
Mariana i-a întâmpinat ceremonios, cu naturaleţe în gesturi.
- Bine aţi venit! Vă rog să poftiţi...
- Bună seara! au răspuns ei aproape la unison.
- Meniul pe care l-aţi comandat este asigurat întocmai. Dacă doriţi şi altceva, vă prezint imediat...
- Nu este nevoie, mulţumim! Apreciez că aceasta încăpere nicicând nu a fost atât de îmbietoare, Ma...doamnă! Invitaţii mei vor fi plăcut surprinşi...
- Pentru doamna şi invitaţii dumneavoastră, nu a fost un efort. Din contră, numai plăcere, domnule...
- Vai, mulţumesc mult! a intervenit Anca zâmbindu-i cu prietenie. Sunteţi foarte drăguţă, a adăugat imediat ce a observat reverenţa uşoară a Marianei. "De când se cunosc oare? Privirile te dau de gol, soţul meu drag... Eşti obişnuitul acestui local…".
- Dacă doriţi să servesc...
- Aşteptăm să vină şi ceilalţi. Vă chem după aceea, doamnă, a intervenit Fănel. Mai sunt câteva minute, s-a adresat el Ancăi, după ce chelnăriţa s-a retras cu discreţie. Voi ieşi să-l întâmpin pe şeful meu. Aşa a rămas vorba, scuza-mă!
- Bine, dar spune-mi pe cine felicit. Pe el ori pe ea?!
- Nu sunt sigur... Când fac prezentările, să fii atentă la mine...  

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (14) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 269, Anul I, 26 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!