Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 268 din 25 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA (13)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul IV / 1  

CU CĂRŢILE PE MASĂ  


Fănel a intrat în birou cu zâmbetul pe buze, după ce a salutat câţiva colegi de muncă şi a răspuns cu amabilitate la câteva întrebări lipsite de importanţă. Odată închisă uşa, s-a încruntat, a tras mapa de documente mai aproape şi a frunzărit în fugă câteva rapoarte. La unele a aprobat planurile de măsuri propuse, cu mici modificări prin care urgenta acţiunile operative. "Va trebui să rezolv cazuri mai dificile. Trebuie să conving că muncesc şi am rezultate. Şefii vor asta... De moment, este o prioritate. Las deoparte nimicurile. Sunt prea multe furturi cu autori necunoscuţi, dar şi cu maşini negăsite".
La această proprie constatare, faţa i s-a luminat ciudat. A descuiat un sertar şi a tras hârtiile de acolo cu nerăbdare. A citit atent şi le-a încuiat la loc. A pus mâna pe staţia de emisie-recepţie, a pus-o în funcţiune şi a vorbit cu hotărâre:
- Sunt 1248, recepţie!
- 1429, comunicaţi! a venit imediat răspunsul.
- Pionul Vlădescu, să vină la mine...
- Recepţionat!
A luat o coală de hârtie pe care a scris ceva, gânditor, cu grijă. Când s-au auzit două bătăi în uşă, tocmai terminase şi frământa pixul între degete, privind în gol, concentrat, cu maxilarele strânse.
- Intră!
- Să trăiţi, şefu..., am înţeles! Agentul-şef de poliţie Vlădescu îl privea contrariat. Nu de gestul poruncitor făcut cu mâna, cât de expresia pe care o avea Fănel când l-a poftit să tacă şi să ia loc.
- Raportează pe scurt şi exact care este stadiul cercetărilor în dosarele la care lucrezi!
În timp ce Vlădescu expunea situaţia, Fănel s-a ridicat şi s-a apropiat de acesta. I-a făcut semn să vorbească în continuare şi i-a întins hârtia pe care scrisese câteva rânduri cu litere mari, lizibile. Pe faţa celuilalt, al cărui debit verbal era în scădere evidentă pe măsură ce parcurgea textul, se puteau citi multe: curiozitate, uimire, dezamăgire, teamă, hotărâre, uşurare.
"Renault alb 13, furat din parcarea "Union" acum trei zile, apare la noapte în Pădurea Băneasa. După miezul nopţii. În spatele restaurantului "Privighetori". Cu acte cu tot. Fără carburant. Fără URME, AMPRENTE, CORPURI DELICTE. Sursele voastre v-au dat informaţii. Nu cunosc când şi cum a ajuns maşina acolo. Au văzut-o când au plecat de la restaurant! Să nu lipsească nimic. NU mă căuta prin telefon!"
Când a fost convins că agentul a citit şi reţinut textul, i-a făcut semn să vorbească în continuare,
i-a luat hârtia din mână şi a ars-o în scrumieră. Apoi, liniştit, l-a întrerupt şi i s-a adresat ca şi când ascultase totul cu mare atenţie:
- Nu-i rău, domnule, dar nu sunt mulţumit. Cred că dacă eraţi mai operativi şi aţi fi antrenat toate persoanele de sprijin, puteaţi face mai mult. Voi vă limitaţi numai la opt ore de muncă? Când avem atâtea cazuri, voi mai dormiţi, mai aveţi timp de asta, băi, băiatule?! Aşa aţi înţeles voi demilitarizarea Poliţiei? Suntem în slujba contribuabililor în permanenţă, domnule agent-şef!
- Domnule inspector, noi am urmat exact...
- Da? Şi intuiţia voastră unde este? Nu mai aveţi miros de poliţist? l-a întrerupt Fănel ridicând tonul progresiv. Fără să-şi impună, expresia feţei se racorda la intensitatea vocii. A continuat, imperativ: Pleci imediat în teren. Cu toţi oamenii. Nu mai are nimeni liber. Câţi taximetrişti ai antrenat în acţiuni?
- Am luat legătura cu vreo treizeci..., a îngăimat poliţistul care nu mai ştia ce să creadă... "Domne, ăsta vorbeşte serios ori ce dracu’ are azi? După ce că trebuie să mă ocup de treaba aia... Nu! Ceva nasol s-a întâmplat. Nu mi-a vorbit niciodată în halul ăsta... Scrie, citeşti şi arde... Păi, băi tată, spune aşa!... P...a mamei lor de nenorociţi! Se ascultă, aia este! Atunci… să fiu auzit, frate”: Am înţeles, domnule inspector şef, voi aduce şi voi...
- Gata, la treabă! Să nu vă pună dracu să uitaţi staţiile. Cele mici. Şi toate materialele specifice. Îmi vei comunica fiecare mişcare, descoperire şi hotărâre. Mă chemi urgent când ai nevoie. Voi aduce la cunoştinţa procurorului că suntem în alertă. Să ştim de unde-l luăm, la o adică. Inspectorul Mihai va contacta criminaliştii, când e cazul. E clar, băiatule?
- Da, domnule inspector!
Privirile lor s-au intersectat când celălalt s-a ridicat şi s-a apropiat de uşă. În ale lui Fănel erau întrebări. Înclinarea capului şi gestul pe orizontală cu braţul drept al subordonatului, i-au dat răspunsul aşteptat. I-a zâmbit deschis şi, cu un „mulţumesc” evident doar din privire, l-a expediat expunându-i cu hotărâre ultimele indicaţii:
- Atenţie la clădirile unde s-au demolat garaje şi la toate halele din teritoriul de competenţă. Măturaţi toate centrele de colectare a fierului vechi. Intraţi în toate unităţile de reparaţii auto, legale ori mai puţin legale. Vedeţi ce au la dezmembrări şi la vopsit, în principal... Liber!
- Am înţeles! Să trăiţi, domnule inspector!
"Bun! Pe linia asta nu vor fi probleme", a gândit Fănel frecându-şi mâinile satisfăcut. "De moment, e bine aşa. Să vedem ce urmează... Trebuie să raportez şefului ce acţiuni am demarat şi ce am în perspectivă imediată. Până atunci, să las ordine aici...".
A luat la verificat hârtiile din altă mapă. Le-a cercetat cu multă atenţie. Şi-a aprins o ţigară. Ar fi vrut şi o cafea, dar a renunţat. "Am băut acasă. Nu-mi place asta de aici...".
A ridicat telefonul de interior.
- Mihai, ia-ţi agenda şi vino la mine!
L-a aşteptat în picioare pe locţiitorul său. I-a întins mâna şi l-a poftit să se aşeze. I-a arătat mapa cu documente.
- Am analizat tot. Găseşti acolo adnotările mele. Te rog să nu mă provoci să-ţi vorbesc ca un şef, colega!
- Am înţeles, dar nu văd ce anume...
- Nu am timp de explicaţii. Vreau iniţiativă, colega! Nu aştepta să dispun eu în toate. Stai cam mult în birou. Terenul, băiatule! Pe Vlădescu l-am trimis deja cu toţi oamenii lui. Dacă e nevoie, suspendă liberele... Notează-ţi obiectivele de verificat şi măsurile ce le veţi aplica.
Fănel dicta, accentuând unele expresii, fără să-şi întrerupă mişcarea uniformă în jurul biroului. În final a adăugat, oprindu-se în faţa celuilalt:  

- Vei hotărî ce alte măsuri se impun, de la caz la caz, în funcţie de situaţia reală din teren.
- Am înţeles, domnule inspector!
- Aşa să faci, inspectore, dacă vrei să rămânem prieteni. Ia legătura cu colegii Biroului de Cercetare Penală şi cu criminaliştii. Vezi ce noutăţi au ei şi puneţi-vă de acord în toate acţiunile comune.
- Am înţeles...
- Eu plec în teren după ce ies de la domnul comisar şef... Mă ţii la curent cu tot ce trebuie să ştiu. Da?
- Da domnule! Vă rog să-mi permiteţi să...
- Hai, las-o baltă, nu mă supara, l-a întrerupt Fănel în timp ce se ridica şi i-a întins mâna. Destul de surprins de felul în care a decurs conversaţia, inspectorul Mihai s-a ridicat milităreşte, dar tonul şi gestul şefului direct l-au făcut să renunţe la atitudinea rigidă pe care şi-o impusese. A ieşit în tăcere, fără salutul regulamentar, imediat după ce şi-au strâns mâinile...  


*
La aceeaşi oră, inginerul Dumitru îşi freca mâinile cu satisfacţie totală. Venise de la izvoare încărcat cu sticluţe şi bidonaşe. Sorbea liniştit din cafea şi privea maşinile ce se deplasau cu viteză redusă, bară la bară, pe şoseaua principală. Nu-i venea să creadă că la ora asta poate fi şoseaua atât de aglomerată. "Dacă au venit la staţiune, de ce naiba nu se plimbă pe jos oamenii ăştia? Şi mai zice lumea că sunt românii săraci, când ei consumă, zilnic, combustibili în neştire...".
- Hei, ce părere ai de circulaţia asta nebună, draga mea? şi-a întrebat el soţia care tocmai îl iscodea atentă cu privirea. Ce zici, e sărăcie mare în ţară sau nu?
Doamna Nuţi a băut liniştită din paharul cu apă de izvor, s-a uitat alene în lungul drumului şi i-a răspuns plictisită:
- Şi ce-ţi pasă ţie, Mitică? Vezi-ţi de ale tale. Cine naiba te-a pus să iei atâtea sticle şi sticloanţe? Nu mergem zilnic la izvor?
- Ba da, mergem. Mă gândeam să beau din fiecare sticlă câteva pahare pe zi. Nu cred că strică, a zis el fără prea mare încredere în cele spuse. Apoi, dacă plouă mâine... nu mergem, nu?
- Hai, nu o mai drege! Ai îmbătrânit şi mintea-ţi stă pe loc. Peste doua-trei zile se pierd calităţile apelor tale... Erau femei multe la izvoare? Ele ţi-au zis să bei din toate? l-a persiflat Nuţi, privindu-l ironic.
- Da, s-a cam discutat şi despre regim şi de...
- Mitică, să faci exact cum ţi-a explicat medicul. Nici mai mult şi nici mai puţin. Şi numai de la izvoarele indicate, omule. Lasă naibii prostiile îndrugate de unele caţe care au venit doar să se distreze. Sunt puse pe aventuri. Sunt din alea cu călduri. Gustă libertatea, zic ele, nu apele de izvor!
- Ei şi tu! Numai aşa le vezi... Uite, am întârziat uitându-mă după maşini pe şosea şi în parcări. Nu mai au loc, a schimbat el subiectul, vădit incomodat de acuza justificată a soţiei. Sunt din toate judeţele, nu exagerez. Am văzut destule cu numere străine...
- Le-au cumpărat de afară, Mitica şi nu le-au înmatriculat, încă. Da, sunt multe, ai dreptate. Foarte multe. Le cumpără părinţii, ce crezi...Nu vezi că la volan sunt majoritatea tineri până-n 20 de ani? Nu cred că au apucat să muncească vreun an... Şi numai din acelea scumpe, nu orice marcă...
- Păi da, văd! Şi sunt una şi una... Maşini de teren şi limuzine! La restaurante şi baruri, ai văzut ce risipă se face? Hai să recunoaştem că s-a schimbat România. Uite ce vile, ce amenajări, se minuna Mitică arătând cu braţul de jur împrejur, cât se vedea cu ochii.
- Aşa-i românul... Munceşte de-l ia naiba, culege căpşuni, freacă podelele, duce ţucalul şi... cum adună o brumă de bani, gata pe maşină şi vilă. In rest?!
- În rest, ce să facă? De afaceri nu sunt buni. Nu fac investiţii. Vin străinii să investească. Ce le pasă lor! Aici e mână de muncă ieftină şi haos legislativ. Aprobările se cumpără cu uşurinţă şi cumetriile cu oamenii politici se ţin lanţ...
După câteva secunde de tăcere, Mitică a oftat adânc şi s-a uitat către parcarea din faţa hotelului. Nu a descoperit maşina lor. Erau prea multe. Una lângă alta. În plus, era mişcare permanentă în zonă.
- Numai noi suntem cu rabla noastră... Cine mai are "Dacia" acum? Ce zici, cam când crezi că putem să luăm şi noi una ca lumea?
- Când ti-o face fiul tău cadou, Mitică! Vrei să schimbi şi mobila, vrei să-l ajutăm şi pe el, vrei să pui termopane... Ai văzut că pe Năstase îl mănâncă iar cu astea, cu puţin înainte de alegeri?
- Gata, opreşte-te, măi nevastă, că suntem la Olăneşti, nu acasă! Le-om face pe toate..., a întrerupt-o Mitică oarecum iritat şi, oftând adânc, a continuat cu năduf, parcă numai pentru el: cadou de la un copil risipitor? Ha! Niciodată nu se va întâmpla. Şi nu am nevoie... Eu nu înţeleg ce vrea băiatul nostru sa facă...
- Să fie fericit! Doar a spus-o de atâtea ori... numai noi nu-l înţelegem...
- Hai să fim serioşi, draga mea... Fiul nostru încă nu ştie ce înseamnă fericirea... Mă tot întreb de unde are el bani să vadă Turcia, Grecia, Cipru...
- Din salariu, de unde naiba, Doamne iartă-mă, să aibă? Îl ajută şi părinţii Ancăi, cred, a încercat Nuţi să justifice cheltuielile băiatului, dar Mitică a sărit ca ars:
- Noi nu am avut şi nu avem salarii bune? Nu ştim ce înseamnă să trăieşti numai din salariu, fără să ai alte surse materiale? Scuză-mă, draga mea, dar...
- Ce vrei să insinuezi, măi omule? l-a oprit biata femeie care, în gând, se întreba cam la fel. În străinătate sunt preţuri mai mici decât la noi. Uită-te în Bulgaria...
- Nu mă uit nicăieri... Hai să ne plimbăm puţin, că ne amărâm sufletele fără să rezolvăm nimic...
- Şi ce? Nu trebuie să discutăm şi noi ca oamenii?
Mitică n-a mai răspuns. Mâhnit, a scos o ţigară, s-a uitat lung la ea, a frecat-o uşor între degete, a mirosit-o şi a pus-o la loc, hotărât. "Doar ieri le-am lăsat, mânca-le-ar porcii de ţigări! Sper că nu se ţine de băutură sau femei... Adevărat, în Bucureşti se consumă mult. Numai transportul cât îţi goleşte permanent portmoneul... Şi, în situaţia acesta, de unde-i mai rămâne să se distreze? Din ajutorul doctorului, poate".
Doamna Nuţi privea fundul paharului gol. Câteva riduri pe frunte se adânciseră şi obrazul trăda o anumită stare de nelinişte, de suferinţă. "Doamne, învaţă-mă cum să ajut copilul, Doamne! Nu ne primeşte la el, nu dă telefon, nu mai ştim nimic... Fără copil, fără dragoste în familia mare, cu ai ei şi cu ai lui, nu va putea fi fericit. Fericirea nu-i doar distracţie şi plimbare, copile! Cum să fac să discut cu tine, maică, nu ştiu".
Au oftat amândoi, ca la comandă. Şi-au citit în ochi tristeţea ce-i năpădise şi a înţeles fiecare că izvorul neliniştii lor este comun.
- Mitică, tot ai luat tu apă destulă. Mâine aş vrea să mergem în alte staţiuni, a şoptit ea de parcă vorbea amintirilor.
- Cum crezi. Poate ar fi bine să vedem şi alte locuri... Ce traseu propui?
- Uite... Călimăneşti, Cozia..., a îngăimat ea cu gândul dus departe.
- Da, mă gândeam eu că la Cozia vrei sa ajungi, a privit-o el cu înţelegere. Cred că mănăstirea te cheamă...
- Nu mănăstirea, cât Domnul... Vreau să aprind lumânări şi să mă rog... Ştii că numai aşa mă întăresc şi doar aşa mai pot ajuta copilul nostru.
- Mergem. Dacă vrei, rămânem acolo cele trei zile cât mai avem din concediu... Eu am să caut umbra lui Mircea la Cozia. Voi privi Oltul şi voi asculta vântul să pătrund în tainele Dinastiei Basarabe.
- Bine, dragul meu. Ai rămas romantic, precum te-am cunoscut.  

*
- Fată, tu mă sperii, nu te recunosc, zău aşa! Ce naiba scrie aici de te-ai albit în halul ăsta? a exclamat Gabi, vădit îngrijorată.
- Citeşte, te rog! Spune-mi ce crezi.
- Un rahat! Asta cred de moment, a izbucnit ea după ce a citit în fugă de două ori... Ce mare mirare te cuprinde că te invită la onomastica cuiva?
- Bine, bine, dar să-mi spună prin bilet..., a încercat Anca să-şi exprime nedumerirea care atrăgea o parte din îngrijorarea manifestată, dar prietena ei a intervenit grăbită:
- Un bilet. Mare scofală! Dacă voi nu vă mai întâlniţi, ce să facă omul... a scris un bilet. Asta e şi gata! Dacă te trezea la două noaptea să-ţi spună, făceai scandal.
- Ba nu făceam... Aş fi vrut eu, dar... stai aşa că am fost de gardă şi poate nici el nu a ştiut...
- Păi vezi, iubito? Asta e. Mergi şi dormi, fă-te frumoasă, pregăteşte-ţi podoabele, a îndemnat-o Gabi mişcându-se de colo până colo fără rost, aparent veselă. Şi când vine, vei afla şi amănunte...! "Dacă toate telefoanele au o problemă nasoală, cum zice el, nu-i lucru curat... Mobilele şi fixul? Hm! Anca nu înţelege, dar, n-o să agravez eu starea ei, acum". Dacă era ceva rău, trecea pe la spital, iubito, nu e cazul să te sperii atâta, a continuat cu convingere în voce şi gesturi.
- Măi, să ştii că ai dreptate! Aşa fac. Oricum, am dat telefon şi mâine nu lucrez.
Ajunsă acasă, Anca a resimţit toată oboseala acumulată timp de peste 24 de ore de activitate şi nesomn. Discuţia cu prietena ei a liniştit-o şi s-a culcat, după ce a fixat mobilul să o sune la orele 14.00. "Să am timp să prepar ceva bun. Vine şi el obosit. Nişte şniţele îl înviorează, că-i plac mult... Şi Viorel le preferă, am observat. Cu muştar sau ketchup picant... Hei! La naiba, uite unde-mi fuge gândul!".
A dormit neîntoarsă până a trezit-o alarma mobilului. S-a întins moleşită, şi-a frecat ochii cu pumnii strânşi copilăreşte şi s-a întors pe partea cealaltă hotărâtă să mai doarmă. "Nu am ce face azi şi mi-e somn rău de tot, ce naiba! Hiii! Vine Fănel la masă... Jos Anca, fată puturoasă, că nu mergeţi la restaurant!"
Era gata cu toate pregătirile, bogate şi consistente, la ora când el ar fi trebuit să vină. Se făcuse deja 18,00... Eu mănânc, că-mi e foame! Cât să aştept? O să mă ameţească iar cu cine ştie ce urmăriri ori alte misiuni sau şedinţe de lucru... mai mult ori mai puţin reale. Mănânc şi apoi fac clătite. Mie-mi plac cu gem de prune, lui cu dulceaţă de struguri... Fiecare-şi pune ce vrea şi gata!"
Când a intrat Fănel, ea adormise pe fotoliu, la televizor. "Ca de obicei! Să vedem acum ce-i spun... Trebuie să fiu foarte atent...".
S-a dezbrăcat, s-a spălat pe mâini, a tras pe el un trening subţire, după care a scos din mapă telefoanele şi staţia de radio emisie-recepţie şi le-a aşezat pe o noptieră. A trezit-o cu uşoare mângâieri pe braţe şi cu câteva săruturi pe frunte şi pe ochi, deşi ar fi preferat să facă duş şi să se culce. Era doar obosit. Mâncase câte ceva, dar mirosul din bucătărie l-a avertizat că ea l-a aşteptat cu mâncarea pe masă.
- Bine te-am găsit, draga mea! Mi-e o foame de lup!
- Mănâncă-mă pe mine, dragul meu! s-a oferit ea, întinzând braţele către o îmbrăţişare pe care a primit-o cu puţină întârziere, făcându-se că nu observă acest fapt.
- Mai târziu, dragă. După ce mâncăm... şi, a adăugat el grăbit, nu vorbim nimic la masă. Voi povesti apoi, ce zici?
- Unde-i lege... nu-i tocmeală! Ce aş mai putea spune eu... Vin alb ori roşu? Sau vrei bere? l-a întrebat ea privindu-l cu o uşoară suspiciune.
- Un aperitiv... Tu vrei ţuică de prună, da? Şi apoi, în funcţie de ce mâncăm.... miroase a fripturică, parcă un vin rozalb... ce preferi tu..., ia să vedem ce scoate băiatu’...
Fănel vorbea rar, părând a fi preocupat în a alege băutura, în timp ce se uita fugar, neatent pe rafturile frigiderului. A venit cu sticlele pe masă, s-a aşezat şi privea cum ea trebăluieşte pe la cuptor. S-a ridicat şi a mers să ia pahare şi cuburi de gheaţă. A adus şi şerveţele, fără să observe că Anca era foarte atentă la tot ce face el.
- Până se încălzesc... hai să bem o ţuică, vrei?
- Nu ai adus platoul cu aperitive, dragul meu. Nu l-ai văzut în frigider? Sunt numai bune la ţuică. Hai, te rog...
Au ciocnit zâmbindu-şi şi au băut. Ea a mers lângă aragaz, el a rămas pe scaun. Când ea dădea semne că este gata cu totul şi se spăla pe mâini, el a început să vorbească.
- E o onomastică obişnuită, dar şeful meu m-a invitat. Vrea să fie totul simplu, în cerc foarte restrâns şi...
- E ziua lui ori a ei? l-a întrerupt Anca după ce s-a aşezat liniştită la masă, părând a fi prea puţin interesată de amănunte.
- Sincer să fiu, nu ştiu prea sigur. Pare de necrezut, dar m-a luat ca din oală. Nu poţi refuza un şef. Ştii şi tu cum e...
- Îhâââmm! a încercat ea să răspundă cu gura plină. Am refuzat destui şefi. Ştiu cum este, dragul meu. "Eu i-am refuzat la pat şi tu te plângi de o onomastică amărâtă", a completat Anca în gând şi, imediat după ce a înghiţit, a întrebat cu indiferenţă bine simulată:  

- Dar cu telefoanele, care-i necazul acela mare?
- Nu ştiu prea bine... Stai să mâncăm... Sunt delicioase şniţelele astea, Ancuţa. Parcă niciodată nu le-ai nimerit aşa de...
- Eu nu le nimeresc, dragul meu. Eu aşa ştiu să le fac, a răspuns ea alintându-se, reuşind să ascundă ciuda ce o cuprinsese. "Niciodată nu m-ai lăudat şi acum că ai făcut-o, trebuia să umbreşti totul cu nimeritul! De parcă nu aş vedea cum îţi lucesc ochii de satisfacţie de câte ori mănânci aşa ceva...".
După ce au băut puţin vin, ea l-a privit nerăbdătoare. El trăgea de timp, agăţându-se de câte ceva minor. A dus şi vesela la chiuvetă, ceea ce se întâmpla doar de două ori pe an.
- Dacă e atât de mare secretul, nu e nevoie să-mi spui, să ştii, a izbucnit ea până la urmă.
- A, da! Chiar uitasem, cu meniul ăsta grozav, dragă... Ce să fie? Nişte subordonaţi se pare că au făcut ceva prostii în timpul serviciului. Şi cum la noi şeful răspunde de tot ce se întâmplă în ograda lui, mă cercetează şi pe mine în paralel cu ei, a explicat Fănel fără să respire, grăbit, ca un copil la grădiniţă. Uşurat, a turnat în pahar, evitând privirea atentă a femeii.
- Mda! Prostii mari... Spionează, de le pun telefoanele sub urmărire, nu? a punctat ea cu vădită ironie în voce.
- Ei, nici chiar aşa. Nu ştiu încă. Îmi va spune mâine şeful despre ce este vorba...
- La birou nu se putea, că se ascultă şi acolo, da?
- Nu ştiu, măi... Vedem mâine, vrei? Sunt răpus de oboseală. Vorbim mai târziu... Hai să văd în ce ţi-ai propus să te îmbraci, a încercat Fănel să schimbe subiectul şi să detensioneze atmosfera ce părea a-i fi nefavorabilă…  

Referinţă Bibliografică:
ISPITA (13) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 268, Anul I, 25 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!