Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 256 din 13 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ISPITA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul I/1  

ÎNDOIALA  

Fănel se întorcea de la serviciu suficient de plictisit şi obosit încât să nu mai observe fetele îndrăzneţe care-l fixau stăruitoare cu privirea în staţia de metrou şi care, nemulţumite că nu i-au smuls un zâmbet admirativ sau o privire interesată, îl catalogau ca fiind nătăfleţ, neînsemnat, lipsit de importanţă, zgârcit şi chiar homosexual. El nu se supăra că epitetele curg pe lângă el avalanşă în unele momente, pentru că nu-l atingeau, nu se făceau auzite şi nici văzute.
Lăsase maşina în parcarea de la serviciu, hotărât să meargă spre casă pe jos, pentru a putea medita în linişte şi a lua o hotărâre convenabilă. Atât de gânditor era încât nici nu a observat apropierea metroului, nu a auzit vocea din difuzor şi nu l-a deranjat vânzoleala mulţimii nerăbdătoare să urce în vagoane. S-a lăsat dus de mulţimea ce coborâse şi a ieşit în stradă.
Cu privirea în gol, citea cu ochii minţii invitaţia pe care o primise ieri şi nu reuşea să ia o decizie care să-l satisfacă. Era o invitaţie la căsătoria civilă, religioasă şi nunta a doi prieteni buni până nu de mult timp. O invitaţie care i-a provocat o noapte aproape albă în care, contrar voinţei sale, amintirile nu chiar îndepărtate au năvălit şi au determinat procese de conştiinţă de care nu avusese parte până în acea zi.
Nu era el omul să pună la suflet anumite momente, expresii, atitudini, experienţe ori întâmplări prin care trecuse încă din adolescenţă. Era participant activ în orice relaţie, fără să-şi facă probleme în legătură cu ziua de mâine şi nici cu impresia pe care o lăsa prestaţia sa intelectuală, fizică ori sentimentală asupra persoanelor cu care venea în contact, fie ele de sex feminin ori masculin.
Trăia fiecare clipă din plin şi era, după cum adeseori declara plin de importanţă, un om fără scrupule căruia-i displăceau sentimentalismele, în ciuda faptului că în apropierea oricărei femei se transforma subit într-un mic Don Juan hotărât să îmbrace haina seducătorului modern. Şi se pricepea de minune să atragă atenţia, să o întreţină şi să convingă că este bărbatul pătruns de cele mai nobile intenţii ori sentimente, după caz.
Atâta doar că părăsea scena seducţiei imediat ce interesele sale erau realizate ori întâmpina un refuz prompt şi hotărât. Pentru Fănel era important doar palmaresul de seducător, numărul victimelor şi nu calitatea acestora ori a sentimentele lor faţă de el...

S-a oprit în faţa primului restaurant ieşit în cale şi a privit lung uşa elegantă şi firma generos luminată. Încă nu era hotărât. Experienţa îl învăţase că nu întotdeauna în spatele unei firme pompoase se găseşte şi un loc agreabil cu serviciu impecabil. Iar el se obişnuise să fie tratat cu multă atenţie şi nu-i displăceau momentele de slugărnicie. Atunci se simţea bine, se simţea în largul său, era prieten cu toată lumea, făcea curte oricărei femei din apropiere şi oferea bacşişuri grase ospătarilor.
După câteva secunde, a pornit în pas mărunt, rar, şovăielnic. A intrat în holul restaurantului. De aici nu se mai auzea vuietul străzii. Oarecum mulţumit, a scos din borsetă telefonul mobil, a căutat colţul cel mai îndepărtat de uşă şi a sunat acasă:
- Iubito, îmi pare rău că trebuie să întârzii puţin. Am o şedinţă neprevăzută. Ştii tu cum este la noi...
- Şi eu tocmai încălzeam mâncarea, dragă... Cât stai?
- Ancuţa, ştii că întotdeauna afli când se începe, dar nu şi când se termină. Am să sun când plec, e bine?
- Da, e bine de nu se mai poate, mama ei de şedinţă! ...O să privesc la televizor până adorm, ca şi altădată.
- Bine, bine , hai că se apropie şeful deja, pa-pa!
Intrat în sala principală, Fănel a descoperit cu abilitate un separeu liber şi s-a îndreptat către acolo. Imediat după ce s-a aşezat pe scaun, ospătarul s-a şi prezentat ceremonios, dar, până să ofere cunoscutele coperţi cu un meniu plictisitor de analizat, Fănel l-a oprit cu un gest imperativ şi, aproape în şoaptă, a comandat scurt:
- O sută votcă, apă minerală şi apoi discutăm!
În trei minute i se oferise deja ceea ce comandase, de parcă se ştia ce va dori. Adevărat că nu toate mesele erau ocupate.
A sorbit lung din pahar şi a tras adânc din ţigară, privind în gol, absent, fără să vadă ori să audă pe cineva dincolo de draperia groasă de catifea pe care ospătarul a tras-o doar pe jumătate. Era cu adevarat preocupat, chiar de mai multe probleme, unele în legătură cu serviciul şi altele referitoare la viaţa de familie şi la viaţa particulară, cum îi plăcea să denumească tot ce nu avea legătură cu Anca, soţia sa, ori cu părinţii amândurora.
Încerca să se liniştească şi să-şi limpezească gândurile ce-l năpădiseră, ca să poată analiza tot ce-l frământa în ordinea priorităţilor pe care el însuşi o stabilise. Nu-l deranjau vocile consumatorilor de dincolo de draperie, iar ospătarii se mişcau în tăcere...  
 
Fănel provenea dintr-o familie de intelectuali şi nu se putea plânge că nu a avut o copilarie reuşită. Singur la părinţi, cu toată atenţia lor asupra sa, s-a bucurat aproape întotdeauna de tot ce şi-a dorit, mai ales până la mişcările sociale din decembrie 1989, cât părinţii au fost salariaţi la stat, cu locuri de muncă stabile şi cu venituri peste salariul mediu din acele vremuri.
Tatăl său, inginerul constructor Nicolae Dumitru, era plecat câteva luni pe an în diverse zone ale ţării şi beneficia de diferite sporuri de şantier. Niciodată nu venea acasă fără cadouri deosebite pentru fiul său pe care îl răsfăţa adeseori peste măsură. Dacă i se părea cuiva că este exagerat, avea răspunsul şablon pregătit:
- Am fost sărac şi am suferit destul. Să nu sufere şi fiul meu ca mine! Să aibă de toate. Că nu pot să mă plimb cu el, să mă joc, să-i spun poveşti şi să-i dau sfaturi. Eu vin rar acasă. De sărbători. Ştiu că-i lipsesc.
La doi-trei ani dupa acel decembrie pe care-l blestema, inginerul Nicolae a rămas fără un loc de muncă stabil, chiar dacă era cunoscut ca un bun profesionist. A fost una din multele victime ale privatizării urmată de restrângerea locurilor de muncă şi, mai apoi, de faliment.
În prima fază motivul a fost de altă natură. Ocupase mai mulţi ani funcţia de secretar de partid cu probleme de propagandă în întreprinderea al cărei salariat era. Şi a fost unul din cei mai conştiincioşi activişti de partid, chiar dacă, personal, nu era convins de lozincile pe care le detesta, dar le folosea în munca de partid. Era periculos să se manifeste altfel decât era instruit la Comitetul Judeţean. Îşi punea postul, funcţia şi viitorul în mare pericol! Şi, în afară de faptul că era deosebit de orgolios, se gândea serios la viitorul familiei sale, al băiatului, în mod special.
Mai apoi, accesul la unul sau altul din cei ce puseseră mâna pe averea întreprinderii falimentare şi deveniseră patroni ai societăţilor nou înfiinţate era destul de dificil. Angajările se făceau în baza altor criterii, mult mai personale.
Competenţa profesională se situa pe primul loc numai în plan teoretic. Sistemul de relaţii, pile şi plicuri cu valută a devenit destul de repede ceva obişnuit. Iar inginerul era străin de toate aceste valenţe ridicate la rang de lege de către "baronii locali" născuţi peste noapte în acest municipiu din sudul ţării. Şi nici în politică nu a vrut să intre. Noile partide politice, apărute ca ciupercile după ploaie, îl scârbiseră cu adevărat. Poate din cauza atitudinii, mentalităţii şi incompetenţei pe care o manifestau liderii locali...

(Va urma)  
Referinţă Bibliografică:
ISPITA / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 256, Anul I, 13 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!