Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Ion Pachia Tatomirescu         Publicat în: Ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

DESPRE „GRAAL” ŞI BUCURIA MICROCANTITĂŢII DE ENERGIE RADIANTĂ DIN CUVÂNT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
După un debut editorial tardiv, la 52 de ani, mai exact spus, în ultimul an al mileniului secund de la naşterea lui Iisus Hristos, 2000, cu volumul de poezii (pe-a cărui copertă stă un titlu neinspirat, de epocă vlahuţian-brătesc-voineşteană), „Prin lumile mele” (Craiova, Editura Radical, ISBN 973-9253-71-7), aşadar, „depăşind cu un cincinal“ de aşteptare „vârsta-de-maturitate-etalon“ impusă genial-arghezian pentru intrarea cu carte „În Ţara Poemului” (la 47 de ani, prin „Cuvinte potrivite”, dar valabil pentru anul 1927, nu pentru 2000, cel cu ano-timpul „fără răbdare“ şi brownian-accelerat), Hrisant Achimescu (născut în aleasă zodie de Săgetător, la 13 decembrie 1948, în localitatea Poroina Mare/Mehedinţi, licenţiat, din 1972, al Facultăţii de Studii Economice – Universitatea din Craiova, după care avu o droaie de funcţii politice/economice „în querelle“ cu orizontul cunoaşterii metaforice: mai întâi, pe cea de director economic şi preşedinte de Cooperaţie Meşteşugărească Drobetană, înainte de Revoluţia Valahă Anticomunistă din Decembrie 1989; şi apoi – tot în Drobeta-Turnu Severin, ori în judeţul Mehedinţi – pe cele de preşedinte C. P. U. N., primar al municipiului, director general al Consiliului Judeţean, comisar-şef al Gărzii Financiare etc.) a mai publicat încă două volume de stihuiri – „Sub semnul Săgetătorului” (tot la Radical, ISBN 973-9253-98-9), în 2002, şi „Riduri vechi, riduri noi” (Drobeta-Turnu Severin, Editura Prier, ISBN 978-973-8189-81-2), în 2009, spre a se înfăţişa „Distinsului Receptor de Poezie” în anul 2012 (şi, în laboratorul nostru de „investigaţii radiologice“, mai încoace, doar în 10 florar 2014), ca pentru „un ultim punct cardinal“, cu al patrulea volum de poeme de părelnicie „tradiţional-de-modernistă“ întru „baletul“ de pe „lacul“ semnificat-semnificanţilor, „Bucuria cuantică” (Ecko Print, ISBN 978–606–8332–33–8)*, volum prin care – atât în dedicaţie (către Receptor) cât şi în mottoul de pe pagina a cincea – îşi declară ieşirea-i din trena esteticii expresionismului şi intrarea/„toboganizarea“ în/pe cea a paradoxismului aforistic/filosofard (ceea ce-i cam riscant, fiindcă „aforismita cronică“ duce dintotdeauna la înăbuşirea lirismului, ca în „majoritatea cazurilor non-majore“): «Dedic această carte:/ fascinaţiei, stranietăţii, tulburătorului Neînţeles, imposibil/ de-nţeles şi explicat cu logica şi limbajul unei realităţi guvernată/ de legi deterministe:/ soţiei de Acum,/ femeii din Tot(deauna)»; şi, la umbrela unui motto cu „lovituri“/ „tangenţe“ într-un scut (auto)epigramatic: «Mi-am luat un punct/ ca Arhimede/ de dincolo de eul meu/ şi transcendând/ am dat de-un sine/ un terţ ascuns/ un Dumnezeu// şi-ncerc de-acum/ o cale nouă/ mişcare cuantică.../ i-am zis/ să redescopăr/ mie/ vouă/ un timp-răstimp/ un înţeles în ne-înţelesul/ [...] / din necuprins».  
 
Economistului/finanţistului Hrisant Achimescu (al cărui prenume, frecvent la greci, pentru că are semantica-i „sinapsă“ pe-o „floare de aur“, însă rarisim în Valahime, aud – „în certificarea telefonică“ a fidelului prieten de-o jumătate de secol, din rutiera intersecţie de la Filiaşi, ori din calea feroas-trifurcată a judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Dolj, generalul Ioan Giura – că, în „lucrarea“ graiului de-argint-viu din dotarea/zestrea cetăţenilor Drobetei Turnu Severin, municipiu unde poetu-şi are „rezidenţa-i de-o viaţă“, Hrisant s-a metamorfozat – fără -ant, Hris- dând în Criş, putând şi în Crist, dar nu fu cazul –, fireşte, în pelasgo->valaho-dacul CrişuTimişoara) nu-i amendez nici „gravidul“ gerunziu de dincoace de Eu şi de-Arhimede, „transcendând“, nici alte „maladii“ lexicologice/stilistice, ca, de pildă: cacofonita – „dedic această“ (p.5 / v. şi citat, supra); „de urcă-coboară“ (p. 22); „e-n panteonul lui nimica/constanta care-mi face bine“ (p.47); „mă-ntorc acasă“ (p. 69); „ce mai cochetează încă / cu un univers gestant“ (p. 70); etc., ligamentita, „în toposul-atopos eter invaginal“ (p.7); „cu uruitul...“ (p.28); etc. –, pleonasmita – „imensul mare“ (p.10); „tocmesc cuvântul/ [...] / şi vin cu litere cu semne“ (p.27); „timpul unui timp suspans“/ „timpul Cronos timp cu ceas“ (p. 30); „un ceva să convingă/ că vidul a fost gol (p.54); etc. –, ori „scăpările-i“ în agramatită, nu în „licenţă“ – „mă curb cu-ntinsul“ (p. 24); „un tainic trans cuantonizând“ (p. 29); „aparţin dintr-u vechime“ (p. 85); m-ai surprins/ n-odam iluzii/ azi dezleg ce-am înodat“ (p. 65); etc. –, dar (toate acestea le las a fi fiind) de „condamnare la moarte“ a plagiator-licenţiaţilor/ „doctoranzilor“ în ştiinţe umaniste (din ulimul sfert de secol), cu diplome/ teze „euro-cumpărate“, a academicienilor „neostalinişti“, „fosilizaţi“ etc., a scriitorilor „profesionişti“, iviţi/ „admişi“ dintre cei bolnavi de autorlâcită, a politicienilor/ analiştilor „neopaukerişti“, tele-veşniciţi „pe sticlă“, a droaiei de „jurnalişti-manipulatori-lătrători-mancurţi-la-comandă, ori răspunzând „partidului“/ „mafiei“, „comandamentelor zilei“ etc.  
 
Nu-l cert pe Crişu Hrisant Achimescu nici pentru versurile-i ieşite din „tivitura“ primei / ultimei strofe de la Glossă, de Mihai Eminescu, fără a mai aminti pe cele ieşite din „desantul“ poeziilor de-asalt „clasicizat-de-modernist-paradoxist“ al cărţilor „de val colegial de pe masă“, ale lui Damian Ureche, Mircea Dinescu («împachetat miros a zgură / până spre seară / gata plec / prin non local pe scurtătură / şi-am să-mi deschid un site / pe net // foarte curând / până spre-o toamnă / cu siguranţă voi fi lut...», p. 75), Spiridon Popescu ş. a., nici pentru înrămurările de stih din parnasianismul hermetic al Jocului secund (1930), de Ion Barbu, sau din expresionismul Poemelor luminii (1919) de Lucian Blaga, ori din Plumb (1916), de George Bacovia («verde crud», p. 17) ş. a. m. d., nici pentru prozodia „accidentată“ (dintotdeauna „în cârssie“ / „cârjă“), „voit / ne-voit-ratată“, dar nu ezit a-i aprecia „suflu-i întru zicere de excepţie“, zbaterea-i lirico-microcosmică şi mai puţin macrocosmic-lirică întru originalitate, „argintul viu“ al nenumăratelor versuri ivite, mai mult ca sigur, în seninătatea nopţilor cu vârcolacii mâncători de „lună plină“ din cerul de deasupra hidrocentralei de la Dunărea Drobetană, „înfurtunările“, „torenţialitatea“, „flux-refluxul“, ori, de cele mai multe ori, „ludicul debordant“, dinspre o propus-fermecătoare aventură / expansiune spaţio-temporal-stringuită a Eu-lui / Eroului Poematic întru cunoaştere şi Cuvânt / Logos, chiar dacă ele se iţesc dintre periferiile dadaismului şi paradoxismului.  
 
Şi chiar dacă a pierdut „trenul“ generaţiei sale resurecţional-moderniste (crezându-se „transmodernist“ – vezi „viruşii“ prefixoidului trans din textele acestui volum, „viruşi“ trecuţi prin pseudo-hermetism barbian, dar căpătaţi direct de la Ion Popescu-Brădiceni, „cu frezii cu tot“, la distanţă de catharsis, în afara oricărui principiu estetic, pentru că atât trâmbiţatul postmodernism cât şi neozongorist-brădicenianul transmodernism, „netrâmbiţat decât de doi-trei“, creat „prin analogie“, doar „în urmă cu un deceniu“, sunt semnificanţi fără semnificaţi, „trans-cantitatea“ de îmbinări hrisant-achimesciene – căci prefixoidul trans este obsesiv-presărat pe mai toate paginile acestui volum –, în ultima instanţă a textului, nemaiîncurajând zâmbetul şi obosind, iritând Receptorul de Poezie: „văzduhul trans transfigurat“, p. 8; „cu-n trans virusator la zbor“, p. 10; „de zbor / de trans / transeterat“, p. 13; „un trans imens fară ieşire“, p. 29; „liber dar / la transviroze / definite pentru-a fi / funcţie de cum se vede / cancere sau inepţii“, p. 34, desigur, şi foarte „trans-Dan Barbilian / Ion Barbu“ spus; „o formă de sminteală / un trans cu-n trans pereche / o transorânduială / un început de streche“, p. 38; „transversez roiuri de stele“, p. 50; „transdilema-mi personală“, p. 82; „îi plăcea ca să transpară / înţelept“, p. 95; „transpersonal destin / [...] // transgres prin veac“, p. 101; „ce genune / te-ncearcă zi-de-zi un trans / ce transfuzează-n minte-ţi cuante“, p. 135; „transul formelor fetişuri / un virotic trans fatal / impregnat de preconştiinţe / [...] / servil cu transul infinit / din trans eter // trans formal postind a foame / o fisură-n infinit“, p. 160; etc.), Crişu Hrisant Achimescu – prin „opera“-i publicată până în prezent – aparţine paradoxismului (reamintesc Distinsului Receptor de Critică, dar nu şi de fraze „cu fază lungă“ aidoma celor de faţă, că poate sări fără supărare / pierdere peste parantezele detaliator-hiperargumentatoare, evident, ţinându-se de propoziţia / propoziţiile-pivot, „spre a nu se pierde firul“), prin: „decorticarea paradoxurilor“, oximoronizarea / paradoxizarea lumilor macrocosmice / microcosmice (într-o direcţie estetică în care se relevă originalele, inconfundabilele teritorii poetice ale lui Marcel Turcu, Eugen Evu ş. a. – cf. [pentru estetica paradoxismului] PTDelrc**, pp. 298 – 301 / PTGrp***, pp. 229 – 452); „marea revoltă“ a semnificanţilor împotriva semnificaţilor, cu „bucuria-i cuantică întreagă“, cu bogăţie lexicală etc.; dar nu „bogăţie lexicală“ extrasă fără noimă, „pe masa de abanos / brad“, din droaie de dicţionare de neologisme şi din cele peste 160 de stiluri funcţionale ale limbii: al ciberneticii / informaticii / matematicii / fizicii / chimiei / astrofizicii – bit (p. 26; bit-ul desemnează [în informatică, metrologie, statistică] „unitatea de măsură pentru cantitatea de informaţie“), big bang[ul] (p. 158), boson (p. 39), constantă / constanta lui Max Planck (p. 40: «Plank-at»; p. 47: «constanta care-mi face bine // mă predispun...»; p. 100; «zona Plank» / «zidul Plank» / «între Plank şi quarc Ternar»), cuant[ă] / cuantică (p. 8, 14, 15, 35 et passim ; «recuantizez nimicul», p. 18; „cuant ascuns“ / „că-s cuant fără de sine“, pp. 23 / 24; «un cuant ce-a năpârlit», p. 26), emergenţă (p. 34), eter (pp. 10, 25 et passim), [extra]galactic (p. 55), foton (pp. 25, 34: «fotonii transhumanţi»; et passim), fractal («de teorii fractalii», p. 25; vocabula / adjectivul fractal desemnează „ceea ce ţine de o structură fractală – clasă de obiecte matematice, fizice, biologice, galactice etc., care nu poate fi studiată cu metodele clasice“; „în 1967, termenul a fost creat şi introdus în matematică de savantul francez Benoit B. Mandelbrot“; structurile fractale „se întîlnesc pretutindeni în natură, de la roiurile de galaxii la structurile orogenice, la reţelele hidrologice, la ramurile copacilor, la ramificaţiile bronhiilor / bronhiolelor, la fulgii de zăpadă etc., până la microcosmosul particulelor moleculare [...]; tehnica modernă de calcul stimulează cercetările privind aplicaţiile acestor structuri în ştiinţă, tehnică, artă etc.“), galactic (p. 11), heliu (p. 158), hologramă (p. 52), [h]omuncul[us] (p. 15), infinit / minusinfinit / plusinfinit (pp. 14, ... 160), quarc (pp. 20, 100), nucleu / nuclear (pp. 157, 158), string (pp. 7, 9, 10, 58 et passim; englezismul string vine din sintagma engleză String Theory / Teoria Corzii / Corzilor şi desemnează „lanţuri“ / „sfori“ / „corzi“ de particule elementare „tensionate“ / „excitate“ spre „a pluti în continuum-ul spaţiu – timp; «tensiunea string-urilor este dată de cantitatea 1/2πά, unde ά este pătratul lungimii string-urilor»; după alte dicţionare de specialitate aflăm că teoria string-urilor ţine de gravitaţia cuantică, atâta vreme cât «mărimea medie a unui string este aproximată ‘lungimii Planck', egală cu aproximativ 10-33 cm.»; „formele de interacţiune a string-urilor dau / decid proprietăţile fizice ale unor particule elementare“) etc. –, al medicinei – brancardier (p. 10), foetus (p. 29: «fotonii într-un timp foetus»), gutieră (pp. 10, 12), sinapsă (p. 39) etc. –, al biologiei / bionicii / biofizicii – acizi dezoxiribonucleici / ADN (p. 26), psihotron (pp. 10, 39) etc. –, al astrologiei – mandală (p. 19), mantră (p. 35), şaman (p. 26), tantric (p. 41), yantră (pp. 35, 39) etc.; căci barbarismita, „sacra foame cosmopolit-lexicală“ fac să se piardă şi în acest volum de sub lupa noastră critică, desigur, în câteva cazuri, măsura întru catharsis; neologismele – sau vocabulele rare, căutate cu obstinaţie, din dorinţa de a fi neapărat „hermetic-barbian“ –, atunci când abundă, când nu mai sunt presărate în textul versificat „ca sarea în farfuria cu bucate“, încep „să canceri[geni]zeze“, „să anihileze“ Poezia, să ucidă „sacrul“ din metaforă / simbol, adică (rămânând în trena comparaţiei paremiologic-valahe) se metamorfozează (această abundenţă neologistică) într-o mare de sare vărsată în „blidul“ bietului Poem, cel autentic, de Horezu, cu ceramică smălţuită şi cu cocoş (adică hurezător) policrom în centrul cercului solar / zalmoxian-bazal.  
 
Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene – „roade“ ale unor «necorporale porniri ce şerpuiesc prin stringuri / texturi absconse ce vin de peste lumi / [...] / constructe explozive pentru mulţi nebuni // atomice lansări de hiroşime...» (p. 7) etc., evident, „necorporale porniri“, în ciuda faptului că şi foton de-ar fi, tot „corporal“ s-ar releva fotonul / lumina, căci tot ce-i în perimetrul cunoaşterii din cosmosul, din universul nostru cel de toate zilele, rămâne, în ultimă instanţă şi în primul rând, „pipăibil“ / „epidermatic“, „palpabil“ (cu / fără „scule“, adică „aparate-prelungiri-de-organe-de-simţ“ (fac precizarea spre a nu mi se impozita aserţiunea, nu de către Distinsul Nostru Receptor, ci de către „Marele Pelican-Academician“ din critica literară a României contemporane, „pelican“ căruia-i face mare plăcere să confunde „peştişorul de aur“ din basmul valah cu filoanele de platină ale Roşiei Montane din Apusenii de Dacia) –, liricul Eu / Eroul poematic (având, când trebuie şi când nu trebuie, impresionantul ochi de Ciclop înzestrat cu laseri) se aventurează „fără frontiere“ (câştig“ incontestabil, din direcţia geografiei parnasian-estetice până în „geografia galactic-lirică“ a paradoxismului, ori, mai „exact-spus“, potrivit noii / actualei estetici, până în infinirea macrocosmic-microcosmică), pe urme romantic-eminesciene, hyperionice, «de lumi făr' de hotar / ce pot resuscita prin picături de rouă / [...] // fiind neînţelesuri înţelese» (ibid.), într-un «văz-huh al vrerii» (s. n., p. 8), în «foc molcom» şi în «sânge pân' la cer», în «siberii-ncremenite» (cu speciala-i puşcă anti-ger: «îmi iau puşca să-mpuşc gerul / pân' spre margine de Nistru / tânguiri până la Tisa / stringuri geruind sinistru // ne-nţeles...» – împuşcaţi în mămăligă, p. 9), «într-un eclectic / spaţiu-timp» (p. 11), cu „ozeneu“, ori cu „verde bicicletă-rablă“ (nu fabricată de vreun alt poet, ca, de pildă, Al. Macedonski, cel născut la patru ani tereştri după Eminescu), câteodată, „rebel“ / „ieşit“ «din cutume» (p. 14), împins chiar «de o tristeţe arogantă» (p. 12), bineînţeles, pe când e locuit (tot „arogant“) de «un demon cam perfid» (posedat, p. 13), „cu privirea-i hoaţă“ «prin cuante non locale» (când visez, p. 15), permiţându-şi, la petrecerea „materiei plângând“ a unchiului Bacovia, să tocmească «un verde / verde-crud», dar şi propriu-i «verde tărcat», dar tot cu gândul la «un roşu / hermeutic incitant / [... ce] / n-a fost nicicând neant» (predispun – hotărăsc, p. 16; am subliniat vocabula-i hermeutic – ce până acum n-a fost cuprinsă în vreun dicţionar iluministo-cihaciano-macriano-academico-nonproletkultist de limbă pelasgă > valahă – pentru a semnala Distinsului Receptor două situaţii semantice „spre alegere“: 1. roşul „propus“ de poetul economist-finanţist de faţă – însă cu zece ani mai mare decât celălalt poet, tot economist-finanţist, Varujan Vosganian „ce nu-i de faţă“ – este culoarea-hermeneutică, sau de exegeză a omenirii, din orizontul anilor 700000 / 500000, de când am aproximat la antropoid cuplarea aparatului fonator la creier, astfel devenind ens uman (cf. PTIR, I****, p. 29 sq.), peste / prin steagurile sângerii ale comunismului şi ale altor epoci „trecute-fix“, până în prezentul ce s-anunţă a fi „belicos-mondial“; 2. în contextul poemului cu „tocmiri de verde crud“, roşul de-aici, din această paranteză-discuţie-lirică, s-ar putea iţi, adică s-ar putea „expune vederii pe furiş“, prin derivare de la numele zeului comerţului, zborului, hoţilor, Hermes, dar ar fi rezultat roşu hermesian, „greşeala“ fiind şi a culegătorului de manuscris-text / cuvânt neapărat pestriţ / policrom; în acest sens secund, Crişu Hrisant Achimescu, Eroul Poematic însuşi, «ajuns pe pisc», aduce un mesager fără însemne „drept martor“ şi, în acelaşi timp, „mărturisitor“: «şi-atunci când tind spre ne-nţelesuri / prin cuante-corzi ajuns pe pisc / în legătura mea cu Hermes / sunt inspirat / tăinui / nu risc» – p. 27); etc.  
 
Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Erou, surprinzător, ştie şi a doini „microcosmic-desăvârşit“, acompaniat cu foc de fluierele de soc / os ale Daciei (nu dintre „gasteropodele din Râpa Uvedenrode“): «jos în vale sub vâlcele / cuante reci / din rouă curg / (s-au desprins de pe smicele) / bem din ele / eu şi-un murg // [...] / verde crud / verde sălbatic / drumul soarelui prin crâng / s-a zburlit coama pe murgu / fornăie pe nas prelung // ochi căprui şi coamă deasă / brav îi murgul / nu mă plâng / eu nu-l las / el nu mă lasă / drumul pân' la mândra-i lung» (doină, p. 17).  
 
Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Eroul poematic mai trece prin gări (danubiene, desigur, unde «se fluieră plecarea» chiar de «nu-i nimeni pe peron», nici măcar transparentul „Pepe“ de pe ligament), veghează apoi cantoanele, «coantonizând» tainic, ori macazurile pe care trec „trenurile infernale“ (constatând, desigur, cu „bucurie cuantică“, potrivit titlului de volum, nu vreo c[u]antonică bucurie, deşi nici aceasta nu-i exclusă: «nu-i nimeni să rămână / prin gări / pe la c[u]antoane», sau, tot în perimetrul ceferist-liric: «surd şi mut / în geometria cu fractalii / un tainic trans cuantonizând», p. 28), ajunge (dar fără vreo înfiorare cosmic-hyperionică) în «timpul zero», un timp de «talmeş-balmeş», de-un «quarc top», apoi, în primul timp, «timp suspans» (nu „suspendat-prezidenţial“), care «a plecat să-şi ţese spaţiul» (p. 30), în „curbatul“ / „buclatul“ timp interior, până la a ceasurilor „obosire“ aducătoare de „miros de flori“ («las vederea din lăuntru-mi / să se curbe de ninsori» – las, p. 41), dar se trezeşte şi «fără idoli» (într-un de neevitat timp-doi ca de motor cu ardere internă), la umbra unui argintiu carpen (despre care nu poate fi vorba în textul achimesc de-aici, la o neatentă lectură de obosit receptor), arbore „tare“, „oţelit-fibros“, ce-i aduce în memorie celebrul îndemn horaţian, carpe diem (îndemn din două vocabule latineşti între care i-a scăpat un -n ciber-culegătorului, carpen diem – p. 32 –, numai că pe lângă zero-timpul, doar hyperionic-eminescian „atins“, cel de dinainte de Geneză, n-ar prea avea cu cine „clipa să-şi aleagă / culeagă / trăiască“), şi fără «defăimătorii critici» (ce «au un ceva de spus», p. 36), şi fără „minor / major-infinit-iubire“ (însă cu „amintirea-i de neşters“: «dar ce las / las din iubire / [...] / din agoniseala mea», p. 41 / «să revăd cum cade-n braţe-mi / infinitul mirosind // mirosind a fân de vară / înflorit proaspăt cosit / precum mândra dimineaţa / când mustea de-atât iubit // să revăd prin timp când mândra / avea sânii ridicaţi / formele forme sublime / aveau porii dilataţi», p. 42; sau în vibraţie psalmic-argheziană, ori cu „pituluşul“ / „de-a v-aţi ascunselea“ jumătăţilor androginice: «ţi-aş pitula prin sânge-mi paşii / eşarfa de la gât plutind / te-aş descompune-n mii de forme / ca să te pot gândi iubind // ce seamănă cerul cu tine ! / şi cât din tine pot fi eu ? / te-am inventat...» – femeie, p. 119; etc.), pe măsură ce capătă «slăbiciune la idee» (cea din gordianul nod) şi are «bucurie la lumină / la tot ce-i enigmatic / graal / senzaţia de piramidă» (p. 43), în măsura „iluminărilor“ din spin, (şi nu din „ghimpe“, ci din „impuls propriu de învârtire întâlnit la particulele elementare, la cuante“ / „moment cinetic propriu electronului şi altor particule elementare“), din graviton („ipotetică particulă considerată cuanta câmpului gravitaţional“) etc.: «meteorică prezenţă / spirit vedic / flux-reflux / cu materia de-o seamă / [...] // corzi închise / corzi deschise / spini multipli / gravitoni / poate exista prin sine / are-n graţii mii de sori» (p. 44).  
 
Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Eroul poematic mai cunoaşte: un jalnic trans («consubstanţial cu transul / eului veşnic rănit», p. 45), învingerea vidului («prin vidul plin unde-am învins», p. 47; Coşbuc ar fi zis aici, mai mult ca sigur, furat de simetriile -vu- – -vi- / -vi- – -vu-: „prin vulturi vidul viu vuia“), lemurienii din holograme («se-ntorc lemurienii / din holograme stinse», p. 52), ninsoarea codificată a materiei şi a Eu-lui, „fără doar şi poate“, din punctul „înalt“, de întâlnire a paralelelor («şi-n punctu-nalt / materia şi eu-i / au nins codificat // au zăpezit eterul», p. 54), aventurarea dragonică (fără putinţa de-a aduce: «dovezi din biocâmpul meu / un cuant introspectiv», p. 57), raportul lirosofic dintre „starea de viu“ şi „starea de mort“ în gloso-formulă miron-radu-paraschivească („decât mort, tot viu mai bine“), dar nu dintre „cântice ţigăneşti“, ci dintr-un «vraf de cuante / prin diaspora fiinţării» (p. 58: «viu mi-e bine / mort mi-e greu» şi, prin comutativitate, «mort mi-e bine / viu mi-e greu»), oximoronizarea lumii de la „generalul“ aforistic, la un primar paremiologic-valahic paradoxism, sau la o „solie“ de sugestie cogaionică / zalmoxiană, chiar „intergalactică“ («să raportezi dezavantajul / la avantajul neştiut / nu-i totuşi vorbărie goală» – şi puţin poate fi mult, p. 63; cu focalizări de ars poetica: «...s-ar zice sunt o stare / un ceva nedefinit / un ermetic frig şi soare / un penal zâmbind la zid» – fundături, p. 65; ori de Eu spaţiat întru „respirarea“ punctelor cardinale: «eu cel ce e / şi jos şi sus / şi vest şi est / aşa şi-aşa», p. 67; în „cuantizare“ elegiac-eminesciană: «să retrăiesc tornade / prin seri de-odinioară / să stau pe esplanade / la ceai c-un faraon // [...] // s-arăt s-aduc dovezi / din cuantica ternară» – mai am un singur dor, p. 73; «sângele-mi forţa prin vene / trupul cuantei trunchi ceresc / trec din infinitul mare / în cel mic / amor lumesc» – amor lumesc, p. 76; «mesager intergalactic / în absurd abandonat / imaterial prin forme / un colaps la triplusalt» – ziua-n zori, p. 78; cu sentimentul tragicelor limite existenţiale: «şi copleşit / surprins de-ntinsul / pe unde ochii-mi c[u]antonau / muream trăiam [...] // să scap de limite vroiam» – transdilemă personală, p. 82; cu „dezlegare“ de titlu, de [auto]cuantizare bucuroasă: «două lumi şi doar o stare / bucuria de-a fi cuante / de-a pricepe doar fiinţare» – bucuria cuantică, p. 84; «des figurat de ceva vreme / în paradisu-mi verde crud / iubesc infirm / infirmiere / la timp prezent / la timp trecut // [...] // iubesc aproape cât cuprind / des-figurant / în formă nouă / cu bucuria de-a fi cuantă / la timp prezent / fără trecut» – des figurant, p. 124; etc.),  
 
Neasemuit liric al microcosmosului, evident, elansându-se din „marsupiul“ macrocosmosului ca toţi ceilalţi poeţi ai lumii „c(u)antonate“, ori „ne-c(u)antonate“, mare suflet de poet „născut“, nu „făcut“ fiind, Crişu Hrisant Achimescu, mai mult ca sigur, pierzând „trenul“ tras (nu „trans“) de performante locomotive-Malaxa-cu-aburi (de Bucureşti), sau de locomotive-Diesel (de la Electroputere-Craiova), mai exact spus, „trenul“ valului său resurecţional-modernist-paradoxist, dovedeşte prin Bucuria cuantică (2014), irepresibilă bucurie, că are, totuşi, forţa şi, de-acum, prilejul, pe segment temporal de-nchidere de epocă liric-valahă, să-şi ajungă din urmă colegii întru aleasă liră şi, tot analogic-metaforic spus, chiar să urce ca într-un recent-inaugurat tren electric de Craiova / Bănie – Capitală / Bucureşti, adică „tren autentic-literar“, ocupând „un confortabil loc“ în literatura valahă din deschiderea mileniului al III-lea.  
 
(Antepenultima recenzie de beletristică, 24 / 31 florar, 2014, tot de la Piramida Extraplată)  
 
------------------------------  
* Hrisant Achimescu, Bucuria cuantică, poeme, Drobeta-Turnu Severin, Ecko Print (ISBN 978–606–8332–33–8), 2012 (pagini A-5: 168). Sigle: ** PTDelrc = Ion Pachia-Tatomirescu, Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei..., Timişoara, Editura Aethicus, 2003; ***PTGrp = Ion Pachia-Tatomirescu, Generaţia resurecţiei poetice (1965 – 1970), Timişoara, Editura Augusta, 2005; **** PTIR, I = Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor, vol. I (Din paleolitic / neolitic, prin Zalmoxianism, până în Creştinismul Cosmic al Valahilor / Dacoromânilor), Timişoara, Editura Aethicus, 2001.  
------------------------------  
 
Ion PACHIA-TATOMIRESCU  
Timişoara  
mai 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
DESPRE „GRAAL” ŞI BUCURIA MICROCANTITĂŢII DE ENERGIE RADIANTĂ DIN CUVÂNT / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1252, Anul IV, 05 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!